de Rosalie, South Korea

Acum doi ani, am început să ud nou-veniții în biserică. Știam că e o datorie foarte importantă, așa că mi-am jurat că mă voi strădui mai mult să urmăresc adevărul, să-i ud bine pe nou-veniți și să-i ajut să pășească rapid și încrezător pe adevărata cale. De obicei, citeam cuvintele lui Dumnezeu oricând aveam timp, ca să mă echipez cu adevărurile despre viziuni. La întruniri, reflectam serios la problemele și dificultățile nou-veniților și mă bizuiam pe cuvintele lui Dumnezeu ca să am părtășie cu ei și să le rezolv. Când nu puteam înțelege sau rezolva ceva, căutam cu alți frați și surori. În timp, frații și surorile noi în credință au început să mă caute pentru părtășie când se confruntau cu probleme sau cu dificultăți. Eram foarte bucuroasă că, deși făceam de puțin timp această datorie, toți mă priveau cu admirație. Păream a face treabă destul de bună, deci mi-a crescut și mai mult entuziasmul pentru datoria mea.

Mai târziu, conducătoarea a repartizat-o pe sora Natalie să lucreze alături de mine. În scurt timp, am descoperit că își asuma multă răspundere în datoria ei și excela la descoperirea problemelor și abaterilor din lucrarea noastră. Părtășia ei la întruniri era luminată și destul de limpede, iar ea era capabilă să rezolve unele probleme. Toți o plăceau mult și, de obicei, o căutau pentru părtășie când aveau probleme. Văzând toate acestea, m-am îngrijorat: „Natalie e destul de nouă, dar ceilalți deja o prețuiesc atât de mult. Când vor avea probleme, oare vor începe s-o caute doar pe ea, iar pe mine nu? Vor considera că eu nu sunt la fel de bună ca ea? Nu. Trebuie să lucrez mai mult, ca să vadă toți că Natalie nu e mai bună decât mine. E singurul mod de a-mi păstra locul în inimile tuturor.” După aceasta, înainte de fiecare întrunire, mai întâi înțelegeam stările și dificultățile fraților și surorilor, apoi lucram pentru a găsi cuvintele lui Dumnezeu și a lua notițe cu privire la ele. La întruniri, eram preocupată să am părtășie mai bună decât a lui Natalie, ca să creadă toți că eu eram mai capabilă. Spre mirarea mea, într-o zi, conducătoarea ne-a spus că majoritatea fraților și surorilor fuseseră de acord ca Natalie să servească drept conducătoare de grup și să preia responsabilitățile lucrării grupului. Am fost șocată și m-am gândit: „Să fi auzit eu greșit? Natalie a fost aleasă drept conducătoare de grup? Eu fac datoria asta de mai mult timp decât ea, dar nu am fost aleasă. Ce vor crede frații și surorile când vor afla? O vor crede mai bună decât mine? Cum să-mi mai arăt fața în lume?” Pur și simplu nu puteam accepta acest lucru și mă simțeam extrem de abătută. Știam că nu ar trebui să văd lucrurile așa. Dar trăiam într-o stare de urmărire a renumelui și statutului și nu mă puteam controla. Puteam doar să încerc să mă consolez: „Și asta e bine, trebuie doar să-mi îndeplinesc bine datoria și să nu-mi mai fac așa de multe griji.” Atunci, nu am căutat adevărul și nu am reflectat asupra mea, în acest sens.

Apoi, într-o zi, am aflat că sora Sadie avea o stare proastă și nu participa la întruniri. Am contactat-o, sperând să am părtășie cu ea, dar a spus că ținuse legătura cu Natalie și că deja avuseseră părtășie în această privință. M-a tulburat să aud asta. „Sadie venea mereu la mine cu problemele ei, dar acum merge direct la Natalie. Oare crede că nu sunt la fel de bună ca ea? Dacă lucrurile vor continua așa, oare mă vor uita cu toții?” Acest gând m-a demoralizat teribil și am început să devin ostilă față de Natalie, fiind convinsă că mă eclipsa. După asta, n-am mai vrut să lucrez cu ea. Când mă căuta să discutăm despre lucrare, o tratam cu răceală și, uneori, vorbeam cu ea doar superficial. O dată, când participam la o întrunire on-line, Natalie a avut părtășie în urma întrebării unei surori, iar mie mi-a fost atât de teamă că mă va eclipsa, că nu am reușit să rețin nimic. Doar m-am gândit întruna cum s-o depășesc în părtășie și să le arăt fraților și surorilor că puteam rezolva probleme la fel de bine ca ea. Când a terminat Natalie, sora care pusese întrebarea a spus că tot nu înțelesese calea exactă de practicare. Auzind asta, m-am bucurat, gândindu-mă: „Ai avut o părtășie destul de lungă, fără să rezolvi problema reală. Acum te-ai făcut de râs. Trebuie să profit de ocazie și să mă remarc, ca să vadă toți că sunt mai pricepută decât tine și că părtășia mea e mai bună decât a ta.” Am început imediat părtășia. Când am terminat, a devenit clar că nu înțelesesem deloc întrebarea acestei surori și că răspunsul meu nu fusese deloc corect. Ba chiar mi-a și trimis un mesaj, spunând că părtășia mea fusese pe lângă subiect. M-am simțit foarte prost atunci și îmi venea să mă ascund undeva. Am ieșit chiar atunci din întrunire, fiindcă apăruse ceva urgent. Mai târziu, am văzut că încă erau on-line în întrunire și mi-a venit în minte un gând răutăcios: „Dacă Natalie va continua să vorbească așa, cine știe cât o să mai dureze? Dacă nu pot eu să particip la întrunire, nu poate nimeni; altfel, Natalie va fi singura în centrul atenției.” Astfel, fără să stau mult pe gânduri, am trimis acest mesaj: „A expirat timpul întrunirii, nu are sens s-o lungim. Putem discuta mai târziu despre orice probleme.” Câteva minute mai târziu, întrunirea se încheiase. Stăteam în fața computerului, simțindu-mă foarte tulburată. Eram extrem de jenată de părtășia pe care o avusesem și mă simțeam vinovată când mă gândeam cum mă bucurasem de inabilitatea lui Natalie de a rezolva problema. Mi-am spus: „Ce fac? În loc să mă gândesc cum să lucrez cu ea, ca să ne facem bine datoria, eu mă angajez într-o luptă invidioasă, atât pe față cât și în taină, și încerc s-o sabotez. Așa îmi fac eu datoria?” Am venit să mă rog înaintea lui Dumnezeu: „Dumnezeule, trăiesc într-o stare de întrecere pentru nume și statut, mereu concurez și mă compar cu Natalie și-mi doresc admirația altor oameni. Știu că starea asta e greșită, dar nu pot scăpa de ea. Dumnezeule, Te rog, îndrumă-mă să mă cunosc.”

În timpul unei întruniri, am văzut aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Atunci când antihriștii fac o datorie, indiferent care este aceasta și indiferent de grupul în care se află, dau dovadă de o formă distinctă de conduită, și anume că, în orice, vor întotdeauna să iasă în evidență și să se dea în spectacol, au mereu tendința de a constrânge oamenii și de a-i controla, vor mereu să conducă oamenii și să ia deciziile, vor să fie mereu în lumina reflectoarelor, vor să atragă privirea și atenția oamenilor asupra lor și doresc admirație din partea tuturor. Ori de câte ori antihriștii se alătură unui grup, indiferent cât este de numeros, cine sunt membrii grupului sau care este profesia sau identitatea acestora, antihriștii fac mai întâi un bilanț al lucrurilor pentru a vedea cine este impunător și remarcabil, cine vorbește bine, cine este impresionant și cine este calificat sau are prestigiu. Evaluează pe cine pot învinge și pe cine nu, precum și cine îi depășește și cine este inferior. Acestea sunt primele lucruri la care se uită. După ce evaluează rapid situația, acționează, dându-i la o parte și ignorându-i pe cei care le sunt inferiori. Merg mai întâi la cei pe care îi consideră a fi superiori, care au un anumit prestigiu și statut sau cei cu daruri și talent. Aceștia sunt oamenii cu care se compară mai întâi. Dacă oricare dintre acești oameni este respectat de frați și surori sau a fost credincios de multă vreme în Dumnezeu și este în stare bună, atunci devine ținta invidiei antihriștilor și este privit ca un adversar. Apoi, antihriștii se compară în secret cu acești oameni care au prestigiu, care au statut și care impun admirația fraților și surorilor. Ei încep să se gândească la astfel de oameni, examinând ce pot face, ce au stăpânit și de ce sunt stimați de ceilalți. Privind și observând, antihriștii își dau seama că acești oameni sunt experți într-o anumită profesie, precum și de faptul că toată lumea îi respectă, pentru că au crezut mai mult timp în Dumnezeu și pentru că pot împărtăși anumite mărturii din experiență. Antihriștii îi privesc pe oamenii de acest fel ca «pradă» și îi recunosc ca adversari, apoi alcătuiesc un plan de acțiune. Ce plan de acțiune? Se uită la aspectele în care nu sunt egalii adversarilor lor și apoi încep să lucreze la aceste aspecte. De exemplu, dacă nu sunt la fel de buni la o anumită profesie ca ei, vor studia acea profesie, vor citi cărți, vor căuta tot felul de informații și vor cere cu modestie instrucțiuni altora. Vor participa la orice fel de muncă legată de acea profesie, acumulând treptat experiență și cultivându-și propria putere. Iar atunci când cred că au capitalul de a concura cu adversarii lor, ies frecvent în față ca să-și exprime «părerile sclipitoare» și adesea își combat și își denigrează intenționat adversarii, pentru a-i face de rușine și a le păta numele, subliniind astfel cât de inteligenți și extraordinari sunt, și își oprimă adversarii. Oamenii ageri la minte pot vedea clar toate aceste lucruri. Numai cei care sunt nesăbuiți și ignoranți și cărora le lipsește discernământul nu pot. Majoritatea oamenilor văd doar entuziasmul, lucrurile pe care le urmăresc, suferința, prețul pe care îl plătesc și comportamentul aparent al antihriștilor, dar adevărata situație este ascunsă în adâncul inimii antihriștilor. Care este obiectivul lor principal? Să câștige statut. Ținta spre care este îndreptată toată lucrarea lor, toată truda și tot prețul pe care îl plătesc, sunt lucrurile pe care le venerează cel mai mult în inimile lor: statutul și puterea” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Citind cuvântul lui Dumnezeu, am simțit că El îmi putea vedea gândurile și sentimentele clar ca lumina zilei. Am reflectat la modul în care, de când preluasem lucrarea de udare, o tratasem ca pe o ocazie de a mă da mare. Dorisem să rezolv problemele altora ca mod de a le câștiga admirația și aprobarea. După ce conducătoarea a repartizat-o pe Natalie ca să lucreze cu mine, nu mă gândisem cum am putea să ne facem bine datoria împreună, ci mă întreceam și mă comparam mereu cu ea. Mă obseda pe cine căutau frații și surorile pentru ajutor, care dintre noi avea mai mult prestigiu sau o reputație mai bună între ceilalți. Mă simțeam amenințată când vedeam cum o priveau toți cu admirație pe Natalie și mă simțeam dată la o parte, așa că am început s-o consider o rivală. Voiam s-o întrec și s-o depășesc prin tot ce spuneam și făceam și încercam orice pentru ca frații și surorile să creadă că eram mai bună decât ea. Păream a-mi face datoria, dar nu mă gândeam deloc la cum să o fac bine, cum puteam să profităm la maximum de întruniri sau dacă dificultățile și problemele fraților și surorilor mele fuseseră rezolvate. Tot ce făceam era de dragul reputației și al statutului. Nu e asta firea unui antihrist? Antihriștii pun statutul și prestigiul mai presus de orice. Invidiază, se luptă și se compară cu oricine este mai bun decât ei. Nu dau înapoi de la nimic pentru a călca în picioare, a discredita și a denigra pe oricine de dragul statutului, pentru a se înălța pe ei înșiși și a se da mari. În tot ce făceam, nu aveam aceleași motive ascunse ca un antihrist? A-mi face datoria cu o astfel de intenție însemna să pășesc pe calea unui antihrist și să mă împotrivesc lui Dumnezeu. Realizând asta, m-a copleșit regretul. Nu am mai vrut să urmez acea cale și mi-am dorit să caut adevărul și să-mi înlătur firea coruptă.

Mai târziu, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „În tabăra Satanei, fie în societate, fie în cercurile oficiale, care este atmosfera dominantă? Ce practici sunt populare? S-ar cuveni să înțelegeți ceva despre acestea. Care sunt principiile și liniile directoare ale acțiunilor lor? Fiecare ignoră părerile celorlalți; fiecare merge pe drumul propriu. Ei acționează în propriul interes și fac ceea ce doresc. Oricine are autoritate, are ultimul cuvânt. Ei nu se gândesc nici măcar o clipă la ceilalți. Fac pur și simplu doar ce vor, luptând pentru faimă, câștig și statut și acționând doar conform propriilor preferințe. De îndată ce primesc putere, exercită rapid această putere asupra celorlalți. Dacă îi jignești, doresc să te chinuie și nu poți face altceva decât să le oferi daruri. Sunt la fel de răi ca scorpionii, dispuși să încalce legile, reglementările guvernamentale și chiar să comită fărădelegi. Toate acestea sunt lucruri de care sunt capabili. Iată cât este de întuneric și de rău în tabăra Satanei. Acum, Dumnezeu a venit să mântuiască omenirea, să le permită oamenilor să accepte adevărul, să înțeleagă adevărul și să se elibereze de robia și puterea Satanei. Dacă nu acceptați adevărul și nu practicați adevărul, nu trăiți încă sub puterea Satanei? În acest caz, care e diferența dintre starea voastră actuală și cea a diavolilor și a Satanei? Ați concura în același mod în care concurează non-credincioșii. Ați lupta în același mod în care luptă non-credincioșii. De dimineața până seara, ați conspira, ați pune la cale strategii, ați invidia și v-ați implica în dispute. Care este rădăcina acestei probleme? Faptul că oamenii au firi corupte și trăiesc în conformitate cu aceste firi corupte. Domnia firilor corupte este domnia Satanei; umanitatea coruptă sălășluiește într-o fire satanică și nimeni nu e o excepție. Așadar, nu ar trebui să crezi că ești prea bun, prea blând sau prea cinstit pentru a te angaja în lupte pentru putere și câștig. Dacă nu înțelegi adevărul și nu ești condus de Dumnezeu, cu siguranță nu ești o excepție și nu te vei abține nicidecum, pe motivul nevinovăției sau bunătății tale ori datorită tinereții tale, să te lupți pentru faimă și câștig. De fapt, și tu vei căuta faima, câștigul și statutul, atât timp cât ai șansa, iar circumstanțele o permit. A te lupta pentru faimă și câștig reprezintă comportamentul specific al oamenilor care au natura ticăloasă a Satanei. Nimeni nu este o excepție. Toată omenirea coruptă trăiește pentru faimă, câștig și statut și va plăti orice preț în lupta sa pentru aceste lucruri. Așa este cu toți cei care trăiesc sub puterea Satanei. Prin urmare, o persoană care nu acceptă sau nu înțelege adevărul, care nu poate să acționeze conform principiilor este una care trăiește în mijlocul unei firi satanice. O fire satanică a ajuns deja să-ți domine gândurile și să-ți controleze comportamentul; Satana te-a așezat în întregime sub controlul și robia sa, iar dacă nu accepți adevărul și nu te răzvrătești împotriva Satanei, nu vei putea scăpa” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am văzut de ce nu mă puteam abține să mă lupt pentru prestigiu și pentru câștiguri personale. Fiindcă fusesem îndoctrinată și coruptă de păreri și otrăvuri satanice. Încă din copilărie, fusesem învățată și mi se insuflaseră acasă și la școală idei precum: „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate,” „Omul se luptă în sus; apa curge în jos,” „Fără muncă nu-i răsplată”. Așa că-mi doream admirația altora, indiferent în ce grup eram și savuram sentimentul de a fi admirată și aprobată. Credeam că asta era singura viață demnă, valoroasă. Încă trăiam în conformitate cu aceste idei și perspective satanice în timp ce-mi făceam datoria în biserică. Urmărind admirația altora, o tratasem pe Natalie ca pe adversara mea, fiind obsedată de cum s-o întrec. Ba chiar recursesem la acte de cruzime, folosind mijloace necinstite pentru a-i întrerupe părtășia în întrunire. Mereu considerasem că a urca în ierarhie și a fi admirată era singurul mod demn de a trăi. Faptele îmi arătaseră că atunci când trăiam în conformitate cu aceste otrăvuri satanice, ambiția și dorințele mele creșteau tot mai mult, iar perspectiva mea scădea tot mai mult, până când comportamentul meu a ajuns să fie josnic și foarte disprețuit de Dumnezeu. Nu era pic de demnitate în a trăi în acest fel. În sfârșit, am văzut cât de profund fusesem coruptă de Satana. Nu vedeam diferența dintre lucrurile pozitive și cele negative și-mi pierdusem conștiința și rațiunea. Fără judecata și revelația cuvântului lui Dumnezeu, nu aș fi reflectat asupra mea și nu m-aș fi cunoscut, nici nu aș fi văzut limpede consecințele și pericolul căutării faimei și statutului. Doar aș fi continuat să trăiesc conform otrăvurilor satanice și cine știe ce fel de răutăți aș fi comis? I-am mulțumit din inimă lui Dumnezeu pentru îndrumare și fiindcă m-a ajutat să mă cunosc mai bine.

Mai târziu, am mai citit un fragment din cuvântul lui Dumnezeu, în care am găsit calea practică de a mă elibera din robia faimei și a statutului: „Când Dumnezeu cere oamenilor să-și îndeplinească bine datoria, El nu le cere să săvârșească un anumit număr de sarcini sau să ducă la capăt vreun angajament măreț și nici nu are nevoie ca ei să realizeze vreun demers important. Ceea ce vrea Dumnezeu este ca oamenii să fie în stare să facă tot ce pot într-un mod practic și să trăiască potrivit cuvintelor Sale. Dumnezeu nu are nevoie ca tu să fii măreț sau nobil ori să săvârșești vreo minune, și nici nu vrea să vadă surprize plăcute în tine. El nu are nevoie de astfel de lucruri. Dumnezeu nu are nevoie decât să practici potrivit cuvintelor Sale, cu statornicie. Atunci când asculți cuvintele lui Dumnezeu, fă ceea ce ai înțeles, du la bun sfârșit ceea ce ai priceput, amintește-ți bine ce ai auzit și apoi, când vine momentul să practici, fă asta potrivit cuvintelor lui Dumnezeu. Lasă-le să devină viața ta, realitățile tale și ceea ce trăiești. Astfel, Dumnezeu va fi mulțumit. Tu urmărești întotdeauna măreția, noblețea și statutul; urmărești întotdeauna preamărirea. Cum Se simte Dumnezeu când vede asta? El urăște acest lucru și Se va îndepărta de tine. Cu cât urmărești mai mult lucruri ca măreția, noblețea, și să fii superior celorlalți, distins, extraordinar și demn de remarcat, cu atât mai dezgustător te găsește Dumnezeu. Dacă nu meditezi la propria persoană și nu te pocăiești, atunci Dumnezeu te va urî și Se va lepăda de tine. Evită să devii cineva pe care Dumnezeu îl consideră dezgustător; fii o persoană pe care Dumnezeu o iubește. Așadar, cum poate cineva să dobândească iubirea lui Dumnezeu? Acceptând adevărul cu ascultare, stând în poziția unei ființe create, acționând în baza cuvintelor lui Dumnezeu în mod pragmatic, realizându-și îndatoririle cum se cuvine, fiind o persoană cinstită și trăind o asemănare umană. Este de ajuns, Dumnezeu va fi mulțumit. Oamenii trebuie să fie siguri că nu au ambiție sau că nu întrețin vise deșarte, că nu urmăresc faimă, câștig și statut sau să iasă în evidență din mulțime. Și mai mult, nu trebuie să încerce să fie o persoană măreață sau supraumană, superioară printre oameni și care îi face pe alții să i se închine. Aceasta este dorința umanității corupte și este calea Satanei; Dumnezeu nu mântuiește astfel de oameni. Dacă oamenii urmăresc neîncetat faima, câștigul și statutul fără să se pocăiască, atunci pentru ei nu există niciun leac, ci un singur final: să fie eliminați” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că El nu le cere oamenilor să fie faimoși sau importanți. El nu le impune să realizeze lucruri incredibile. Dumnezeu vrea doar să practicăm sincer în conformitate cu cuvintele Sale și să îndeplinim îndatoririle și responsabilitățile unei ființe create. O astfel de persoană e cu adevărat demnă în ochii lui Dumnezeu și Îl mulțumește. Omul ar trebui să I se închine și să-L preamărească pe Dumnezeu. Dar eu căutam mereu un loc în inimile oamenilor și încercam să-i fac să mă admire și să mă adore. Făcând asta, nu mă opuneam eu cerințelor Lui, nu mergeam pe calea împotrivirii față de Dumnezeu? Îmi lipsea realitatea adevărului. Erau multe lucruri pe care nu le puteam înțelege sau rezolva și eram în stare doar să recit câteva doctrine, dar mereu am avut o părere bună despre mine. Voiam cu nerușinare ca alții să mă admire și să mă aduleze și luptam să obțin asta, când nu se întâmpla. Nu mă cunoșteam deloc și nu aveam pic de rușine! Dumnezeu e Domnul creației și e suveran și măreț. El a devenit trup și a venit pe pământ pentru a exprima adevărul și a mântui omenirea. El a făcut o lucrare formidabilă, dar El tot nu Se laudă și nu Se prezintă drept Dumnezeu. El e ascuns și smerit. Văzând cât de încântătoare e esența lui Dumnezeu, m-am simțit și mai rușinată și mai vinovată. Am decis să mă lepăd de trup și să practic adevărul. Am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule, mereu mă întrec și mă compar cu alții în timp ce-mi fac datoria și caut statutul, pentru ca alții să mă admire. Asta Te scârbește și nu mai vreau să trăiesc așa. Vreau să las la o parte faima și statutul și să fiu cu capul pe umeri în timp ce-mi fac datoria. Te rog să mă îndrumi.” După asta, am căutat-o pe Natalie și i-am destăinuit starea și corupția mea. Am avut părtășie despre importanța cooperării armonioase. În acel moment, m-am simțit calmă și împăcată.

După asta, tot am mai simțit dorința de a concura când lucram cu Natalie, dar când îmi veneau aceste gânduri, spuneam degrabă o rugăciune și mă lepădam de mine însămi. Îmi amintesc că o dată, când era rândul lui Natalie să găzduiască o întrunire, am văzut că era prea ocupată ca să se pregătească, așa că am găsit câteva cuvinte relevante ale lui Dumnezeu, pentru a aborda problemele celorlalți. M-am gândit: „Eu am fost cea care a găsit aceste fragmente. Dacă întrunirea va merge bine, oare frații și surorile vor crede că Natalie a făcut toată lucrarea? Vor crede oare că ea își asumă o povară mai mare decât mine? Poate ar trebui să găzduiesc eu întrunirea.” Exact când mă gândeam la asta, am realizat că mă luptam din nou pentru prestigiu și câștiguri personale. Apoi, mi-am amintit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Trebuie să înveți să renunți și să lași aceste lucruri deoparte, să-i recomanzi pe alții și să le permiți să se remarce. Nu lupta sau nu te grăbi să profiți de oportunități pentru a te remarca și a străluci. Trebuie să fii capabil să lași aceste lucruri deoparte, dar nu trebuie nici să împiedici îndeplinirea datoriei tale. Fii o persoană care lucrează într-un anonimat liniștit și nu se dă mare în fața altora, în timp ce-ți îndeplinești datoria cu loialitate. Cu cât vei renunța mai mult la mândria și statutul tău și cu cât vei renunța mai mult la interesele tale, cu atât mai împăcat te vei simți, cu atât mai multă lumină va fi în inima ta și cu atât mai mult ți se va îmbunătăți starea. Cu cât te lupți și concurezi mai mult, cu atât mai întunecată va deveni starea ta. Dacă nu Mă crezi, încearcă și vei vedea! Dacă vrei să anulezi acest tip de stare coruptă și să nu fii controlat de aceste lucruri, trebuie să cauți adevărul și să înțelegi clar esența acestor lucruri, iar apoi să le dai deoparte și să le abandonezi” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au oferit o cale de practicare. Trebuie să învățăm să abandonăm, să renunțăm la orice ocazii de a ne lăuda și să-i lăsăm pe alții să fie în centrul atenției. Gândindu-mă la asta, i-am trimis un mesaj, spunând: „Găzduiește tu întrunirea mâine, te ajut eu cu părtășia.” A doua zi, la întrunire, nu m-am gândit la cum eram eu văzută, ci la cum să avem părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu pentru a rezolva problemele oamenilor. Eu și Natalie am avut părtășie împreună, completându-ne reciproc. Ulterior, toți au spus că întrunirea le fusese de mare ajutor. I-am adus mulțumire lui Dumnezeu pentru asta și am simțit certitudinea și liniștea practicării adevărului.