În septembrie 2021, împărtășeam Evanghelia în biserică. După un timp, am realizat că supraveghetoarea lucrării de evanghelizare nu-și asuma nicio răspunderea în îndatorirea ei și că nu ne mai întrebase de mult cum stăteam cu îndatoririle. De fiecare dată când venea, era superficială și nu rezolva niciodată probleme reale. Nu ne ajuta și nu aducea niciun beneficiu îndatoririlor noastre. Inițial, am crezut că, fiindcă abia începuse să supravegheze lucrarea de evanghelizare, nu o cunoștea, că era normal să fie nedumerită o vreme și că, după ce va practica o vreme, va începe s-o deprindă. Dar după un timp, am descoperit că nu era cum crezusem.

O dată, ne-am împotmolit în lucrarea de evanghelizare, așa că am trimis supraveghetoarei o scrisoare, căutând o soluție. Dar răspunsul ei nu conținea opinii sau sugestii clare. Doar ne-a trimis un fragment din cuvântul lui Dumnezeu pe care să-l citim, care nu avea nicio legătură cu problema noastră. Mi s-a părut absolut incredibil. Cum putea fi supraveghetoarea atât de superficială în îndatorirea ei? De obicei nu reușea să găsească probleme când verifica lucrări, iar când luam inițiativa s-o căutăm și s-o întrebăm, nu avea opinii sau sugestii clare. Era iresponsabil din partea ei. Inițial, am vrut să abordez problema cu ea la o adunare, dar am avut niște îndoieli. Oare ar fi zis că sunt arogant? Că ceream prea mult? Că intenția mea era să profit de slăbiciunea ei? Dacă nu putea accepta ce ziceam și, în schimb, îmi analiza responsabiliățile, oare n-o căutam cu lumânarea? La acest gând, mi-am pierdut curajul de a aborda problema cu ea. Când ne-am întâlnit ulterior, am bagatelizat problema și doar i-am reamintit: „Dacă îți poți face timp, verifică-ne lucrarea și vezi dacă există probleme.” Dar spre surprinderea mea, a zis: „Toți faceți de mult lucrarea de evanghelizare și înțelegeți principiile mai bine decât mine. Și obțineți și rezultate bune. Eu sunt aici doar ca să învăț de la voi.” După asta, oricând i-am reamintit să fie mai atentă la lucrarea noastră, a spus mereu ceva de genul ăsta. M-am gândit, în sinea mea: „Nu face lucrări reale și își găsește mereu scuze. Asta nu înseamnă să accepți adevărul.” Sarcina principală a unui supraveghetor e să găsească și să rezolve probleme și dificultăți reale pe care le au frații și surorile în îndatoririle lor, să supravegheze și să verifice lucrările. Dar ea nu putea găsi sau rezolva probleme, deci nu era capabilă de nicio lucrare practică. Dacă lucrurile continuau așa, categoric ar fi afectat lucrarea de evanghelizare. Mai târziu, am vrut să aduc din nou vorba despre asta cu ea, ca să-i fac cunoscută problema și s-o rezolv rapid. Dar apoi, m-am gândit din nou: „Am fost și eu în trecut supraveghetor și am fost demis fiindcă n-am putut face lucrare practică. Dacă voi continua să-i spun opiniile mele, oare va crede că prețuiesc prea mult statutul? Că mi se pare nedrept fiindcă eu nu sunt făcut supraveghetor, deci caut intenționat nod în papură? Oare și-ar face o impresie proastă despre mine și m-ar demite de la îndatorirea mea? Mai bine s-o las baltă. Poate n-a avut contact cu lucrarea suficient de mult timp. Poate se va descurca, dacă o aștept să se mai familiarizeze cu ea.” Așa că n-am mai adus vorba despre asta cu ea.

Puțin mai târziu, am avut niște probleme în lucrarea de evanghelizare și i-am cerut ajutorul. Dar tot n-a ținut cont și ne-a lăsat să rezolvăm singuri problema. Cu altă ocazie, am auzit-o fără să vreau spunând că fiindcă nu știa bine detaliile privind câștigarea de discipoli, când o întrebase conducătorul, pur și simplu îi spusese un număr ales aleatoriu, ceea ce dusese la o discrepanță mare cu cifra reală. Am fost furios când am auzit asta. În fiecare lună îi raportam situația exactă a lucrării noastre de evanghelizare și-i reaminteam să ne verifice lucrarea și să ne îndrume mai des, dar ea încă nu știa nici măcar câți nou-veniți intrau lunar în biserică. În ce fel făcea ea lucrare practică? Cu o astfel de atitudine față de datoria ei, cum putea lucra ca supraveghetoare? Nu-i de mirare că nu găsea nicio problemă. Când am analizat aceste comportamente împreună, am simțit că această supraveghetoare era incapabilă să facă lucrare practică, că era o lucrătoare prefăcută și că nu era potrivită pentru a supraveghea lucrarea de evanghelizare. În acel moment, chiar am vrut să scriu o reclamație despre problemele ei, dar apoi, m-am gândit: „Dacă supraveghetorea află că eu am fost cel care a reclamat-o, oare va crede că îi găsesc intenționat defecte și-i fac viața grea? Dacă apoi mă vorbește de rău în fața conducătorului, oare acesta mă va transfera sau mă va demite?” La acest gând, m-am retras din nou. Două zile mai târziu, am auzit-o pe sora Liu Xiangyi de la alt grup spunând că supraveghetoarea aceasta nu le rezolva nicio problemă practică. Când îi spuseseră de un membru al grupului care avea o fire arogantă, era obsedat de status, profita adesea de slăbiciunile altora, îi ataca și-i constrângea și care deja le perturbase oamenilor îndeplinirea îndatoririlor, supraveghetoarea neglijase aspectul și nu-l tratase ca fiind important. În final, singurul mod de a rezolva problema era s-o reclamăm conducătorului. M-am simțit foarte vinovat când am auzit-o pe Xiangyi spunând asta. Eu descoperisem de mult că această supraveghetoare avea probleme, dar nu spusesem nimic, ca să mă protejez pe mine însumi. De ce nu pot să practic adevărul și să protejez lucrarea bisericii?

În timpul devoțiunilor mele spirituale, am citit câteva fragmente din cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Există, de asemenea, unii conducători falși care au un pic de calibru și pot lucra puțin, care știu câte ceva despre principiile conform cărora să se ocupe de fiecare tip de persoană, dar le este frică să nu ofenseze, așa că nu îndrăznesc să-i constrângă pe oamenii răi și pe antihriști. Ei trăiesc după filosofii satanice, departe de chestiuni care nu reprezintă preocuparea lor personală. Nu sunt preocupați de măsura în care lucrarea bisericii este eficientă și nici de cât de mare este prejudiciul adus aleșilor lui Dumnezeu la intrarea lor în viață; aceștia cred că astfel de lucruri nu au nicio legătură cu ei. Prin urmare, în timpul mandatului unui astfel de conducător fals, ordinea normală a vieții bisericești nu este menținută, iar îndatoririle și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu sunt nesigure. Care este natura acestei probleme? Nu este vorba de faptul că astfel de conducători falși nu pot face lucrare întrucât calibrul lor este slab, așa că în ce fel sunt falși? Sunt falși prin faptul că există o problemă cu umanitatea lor. În timpul mandatului lor drept conducători, nu poate exista nicio soluție pentru problema oamenilor răi și a antihriștilor care perturbă și tulbură lucrarea bisericii. Unii frați și surori au foarte mult de suferit din cauza acestui lucru și acesta reprezintă o mare piedică pentru lucrarea bisericii. Acest tip de conducător fals observă o problemă și vede pe cineva care provoacă o întrerupere și o tulburare și știe care este responsabilitatea sa, ce ar trebui să facă și cum ar trebui să o facă, dar nu face absolut nimic. Se preface că este surd și mut, nici nu aude, nici nu pune la îndoială nimic, nici nu raportează problema superiorilor săi. Pretinde că nu știe nimic și că nu vede nimic. Nu este aceasta o problemă în umanitatea sa? Care este principiul conducerii sale? «Nu provoc perturbări sau tulburări, dar nu voi face nimic care să ofenseze sau care să atace demnitatea celorlalți. Caracterizați-mă drept un conducător fals și tot nu voi face nimic care să ofenseze. Trebuie să-mi las o cale de scăpare.» Ce fel de logică este asta? Este logica Satanei. Și ce fel de fire este aceasta? Nu este foarte evazivă și înșelătoare? O astfel de persoană nu este deloc sinceră în ceea ce privește tratarea însărcinării date de Dumnezeu; este mereu vicleană și alunecoasă în îndeplinirea datoriei sale, cu atâtea calcule nepotrivite, gândindu-se la propria persoană în toate lucrurile. Nu se gândește câtuși de puțin la lucrarea bisericii și nu are deloc conștiință sau rațiune. Este destul de inaptă pentru lucrarea de conducere. […] În inima Mea, oricât de vitează ar părea o persoană de acest tip, sau cât de bine echilibrată, sau taciturnă, sau muncitoare și competentă, faptul că acționează fără principii și nu-și asumă nicio responsabilitate pentru lucrarea bisericii Mă obligă să «o văd într-o lumină nouă», într-un fel. Pentru a încheia, voi defini acest tip de persoană. S-ar putea să nu facă nicio greșeală majoră, dar este foarte evazivă și înșelătoare; nu își asumă absolut nicio responsabilitate și nici nu susține deloc lucrarea bisericii. Este lipsită de umanitate. Simt că este ca un fel de animal – în viclenia ei, se aseamănă puțin cu vulpea” (Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). „Odată ce adevărul a luat viață în tine, când observi pe cineva care este hulitor față de Dumnezeu, care nu se teme de Dumnezeu și este nepăsător și superficial în timp ce își îndeplinește datoria sau care întrerupe și și este în opoziție cu lucrarea bisericii, vei răspunde conform principiilor adevărului și vei fi capabil să-l identifici și să-l dai în vileag, după caz. Dacă adevărul nu a devenit viața ta și trăiești în continuare în firea ta satanică, atunci, când descoperi oameni răi și diavoli care provoacă întreruperi și tulburări în lucrarea bisericii, te vei face că nu vezi și că n-auzi; le vei înlătura, fără reproșuri din partea conștiinței tale. Chiar vei crede că oricine provoacă tulburări în lucrarea bisericii nu are nimic de-a face cu tine. Indiferent cât de mult suferă lucrarea bisericii și interesele casei lui Dumnezeu, ești nepăsător, nu intervii și nici nu te simți vinovat, ceea ce te face să fii cineva care nu are conștiință sau rațiune, un necredincios, un făcător de servicii. Mănânci ceea ce este al lui Dumnezeu, bei ceea ce este al lui Dumnezeu și te bucuri de tot ce vine de la Dumnezeu, dar crezi că orice daună adusă intereselor casei lui Dumnezeu nu are legătură cu tine, ceea ce te face un trădător care mușcă mâna ce îl hrănește. Dacă nu aperi interesele casei lui Dumnezeu, ești măcar om? Acesta este un demon care s-a insinuat în biserică. Pretinzi că tu crezi în Dumnezeu, pretinzi că ești unul dintre cei aleși și vrei să mănânci și să bei gratis în casa lui Dumnezeu. Nu trăiești viața unei ființe umane și, în mod clar, ești unul dintre non-credincioși” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai cei care se supun cu adevărat lui Dumnezeu au inimi cu frică de El”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au tulburat enorm. Mai ales când am citit aceste cuvinte: „Este lipsită de umanitate”, „în viclenia ei, se aseamănă puțin cu vulpea”, „un demon care s-a insinuat în biserică”, și „non-credincioși”, am simțit că firea lui Dumnezeu nu tolerează ofensa. Dumnezeu urăște și este scârbit în special de oamenii vicleni. Dumnezeu definește acești oameni drept demoni și necredincioși. M-a cuprins o mare frică și vinovăție și am simit că Dumnezeu mă expunea și mă denunța în față. Gândindu-mă la purtarea mea de atunci, deja văzusem clar că supraveghetoarea își făcea îndatorirea de mântuială și nu făcea lucrare practică și dorisem să abordez de mai multe ori problema cu ea, dar fusesem mereu extrem de precaut și mă temusem că mă va face arogant și nerezonabil, deci nu îndrăznisem să vorbesc cu ea. Chiar și când abordam, totuși, probleme cu ea, le bagatelizam mereu și nu îndrăzneam să menționez toată problema, ajungând chiar să o încurajez, în ciuda convingerilor mele, doar ca să pot să-mi protejez reputația și relațiile cu ea, Mai târziu, am hotărât că era o lucrătoare prefăcută, incapabilă să facă vreo lucrare reală, că ar trebui să fie transferată sau demisă și că, pentru a proteja lucrarea bisericii, ea ar trebui expusă și reclamată. Dar m-am temut că supraveghetoarea va spune că mă întrec cu ea pentru statut și că-i fac intenționat viața grea și că mă va suprima. Așa că, pentru propria protecție, am făcut pe prostul și observat cum lucrarea de evanghelizare era împiedicată, fără să reclam nimic. Chiar eram viclean, egoist și josnic! Nu aveam pic de sinceritate față de Dumnezeu. Gândindu-mă la toți anii în care crezusem în Dumnezeu, bucurându-mă de primirea atât de multor cuvinte ale lui Dumnezeu, cum puteam să ignor pierderile suferite de lucrarea bisericii și să vreau doar să mă protejez pe mine, nu lucrarea bisericii? Dacă aș fi reclamat mai devreme problema supraveghetoarei, nu ar fi întârziat sau împiedicat lucrarea bisericii.

Chinuit de autoculpabilizare, am văzut cuvântul lui Dumnezeu care zice: „De mulți ani, gândurile pe care oamenii s-au bazat pentru supraviețuirea lor le-au atacat inimile până în punctul în care au devenit înșelători, josnici și lași. Nu numai că le lipsesc voința și hotărârea, dar au devenit și lacomi, aroganți și încăpățânați. Le lipsește cu desăvârșire orice hotărâre care să depășească sinele și, cu atât mai mult, nici măcar nu au curaj să scape de constrângerile acestor influențe întunecate. Gândurile și viețile oamenilor sunt atât de putrede încât perspectivele lor despre credința în Dumnezeu sunt încă insuportabil de hidoase și, chiar și atunci când oamenii vorbesc despre perspectivele asupra credinței în Dumnezeu, este pur și simplu ceva insuportabil de auzit. Oamenii sunt toți lași, incompetenți, josnici și fragili. Ei nu simt dezgust față de forțele întunericului și nu simt dragoste pentru lumină și adevăr; în schimb, ei fac tot posibilul pentru a le elimina” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „De ce nu ești dispus să fii un contrast?”). Luând în considerare cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că fusesem profund corupt de Satana și că otrăvurile Satanei deja mi se înrădăcinaseră adânc în inimă. Filosofiile satanice precum „Protejează-te pe tine, caută doar să scapi de învinuiri”, „Cu cât mai puţine probleme, cu atât mai bine”, „Cuiul care se ridică cel mai sus este bătut până la capăt”, și „Paza bună trece primejdia rea”, deveniseră natura mea și legile după care trăiam și mă controlau foarte strict, făcându-mă să-mi iau în considerare doar propriile interese când vorbeam și acționam. Ba chiar privisem indiferent cum o supraveghetoare care nu făcea lucrare practică întârziase și influențase lucrarea bisericii. Am făcut pe prostul, mi-am ținut gura și nu am protejat deloc lucrarea bisericii. Fără să știu, trecusem de partea Satanei și-i serveam drept complice. Am fost absolut dezgustător cu Dumnezeu! Am văzut că aceste filosofii lumești erau aberații și minciuni foloite de Satana pentru a induce în eroare și corupe oamenii. Trăind în conformitate cu ele, nu puteam decât să devin tot mai viclean, mai rău, mai egoist și mai josnic. Ca să-mi protejez propriile interese, m-am protejat de Dumnezeu și de oameni și indiferent cu ce tulburare sau neliniște s-a confruntat biserica, eu am rămas indiferent, apatic și rezervat. Adevărurile de practicat au rămas nepracticate, îndatoririle de îndeplinit au rămas neîndeplinite, iar eu nu aveam nici urmă de conștiință, rațiune, umanitate sau demnitate. Fără să mă căiesc, în cele din urmă aș fi fost detestat și alungat de Dumnezeu. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât eram mai plin de regrete. Simțeam că fusesem corupt atât de profund de Satana, că nu aveam pic de umanitate. Mă uram atât de mult. Dar în același timp, m-am hotărât să practic adevărul. Nu mai puteam continua să fiu atât de lipsit de scrupule. Trebuia să țin cont de voia lui Dumnezeu, să practic adevărul și să reclam cât mai rapid conducătorului problema cu supraveghetoarea. Mai târziu, am reclamat conducătorului faptul că supraveghetoarea nu făcea lucrare practică.

După ce am trimis reclamația, am simțit că mi se ridică o greutate uriașă de pe umeri. Dar după două sau trei zile, conducătorul tot nu răspunsese și îndoielile mele pur și simplu au revenit. Oare conducătorul ar citi reclamația și ar crede că mă întreceam pentru statut sau căutam în mod intenționat nod în papură? Oare m-ar cataloga drept răufăcător și m-ar exclude? La acest gând, mi s-a strâns sufletul. Am discutat sincer cu Xiangyi despre starea mea. A zis: „Oare nu negi dreptatea lui Dumnezeu și faptul că în casa lui Dumnezeu, adevărul este suveran?…” Spunând asta, a ales un fragment din cuvântul lui Dumnezeu și mi l-a citit. Dumnezeu Atotputernic spune: „Antihriștii tratează întotdeauna dreptatea și firea lui Dumnezeu cu noțiuni, îndoieli și împotrivire. Ei cred: «Este doar o teorie că Dumnezeu e drept. Există într-adevăr în această lume ceva precum dreptatea? În toți anii vieții mele, o dată nu am găsit-o sau văzut-o. Lumea este atât de întunecată și rea, iar oamenii răi și diavolii se descurcă destul de bine, trăind mulțumiți. Nu i-am văzut primind ceea ce merită. Nu pot să văd unde este dreptatea lui Dumnezeu în asta; mă întreb dacă dreptatea lui Dumnezeu chiar există. Cine a văzut-o? Nimeni nu a văzut-o și nimeni nu o poate demonstra». Asta gândesc în sinea lor. Ei nu acceptă toată lucrarea lui Dumnezeu, toate cuvintele Sale și toate orchestrările Sale pe temelia credinței că El este drept, ci se îndoiesc mereu și judecă, sunt mereu plini de noțiuni în privința căror nu caută niciodată adevărul ca să le înlăture. Așa cred întotdeauna antihriștii în Dumnezeu. Au ei credință adevărată în Dumnezeu? Nu. Antihriștii mențin mereu o poziție de îndoială când vine vorba de dreptatea lui Dumnezeu. […] De exemplu, când se ivește o problemă în lucrarea bisericii, indiferent de severitatea vinovăției pentru aceasta sau de consecințele sale, prima reacție a unui antihrist este să se scuze și să arunce vina în altă parte. Pentru a nu fi tras la răspundere, chiar va îndepărta privirile din direcția lui, spunând câteva lucruri corecte, care sună frumos și făcând o treabă superficială, pentru a acoperi adevărul chestiunii. În vremuri obișnuite, oamenii nu o pot vedea, dar când ceva se abate asupra sa, urâțenia unui antihrist e dezvăluită. Asemenea porcului spinos, cu toți țepii ridicați, se protejează cu toată puterea, nedorind să-și asume vreo responsabilitate. Ce fel de atitudine este aceasta? Nu este a cuiva care nu crede că Dumnezeu este drept? El nu crede că Dumnezeu îi cercetează cu atenție pe toți sau că El este drept; își dorește să folosească propriile metode pentru a se proteja. El crede: «Dacă nu mă protejez eu, nimeni nu o va face. Nici Dumnezeu nu mă poate proteja. Ei spun că El este drept, dar când oamenii dau de necaz, chiar îi tratează corect? În niciun caz – Dumnezeu nu face asta». Când se confruntă cu necazuri sau persecuții, se simte neajutorat și se gândește: «Deci, unde este Dumnezeu? Oamenii nu-L pot vedea sau atinge. Nimeni nu mă poate ajuta; nimeni nu poate să-mi facă dreptate și să se asigure de asta». El crede că singura modalitate de a se proteja este cu propriile metode, că, altfel, ar fi în pierdere, agresat și persecutat – și că nu face excepție de la aceasta casa lui Dumnezeu. […] Îi pasă doar de propria căutare a prestigiului și a statutului și nu face absolut nimic pentru a susține lucrarea bisericii. Nu dezvăluie și nici nu denunță pe cine face ceva rău și dăunează intereselor casei lui Dumnezeu, ci se comportă ca și cum nu ar fi văzut. Analizând principiile potrivit cărora gestionează antihriștii lucrurile și se ocupă de acestea și modul în care tratează ce se întâmplă în jurul lor, cunosc ei câtuși de puțin firea dreaptă a lui Dumnezeu? Au ei vreo credință? Nu au niciuna. Aici, «niciuna» nu înseamnă că nu o conștientizează, ci faptul că, în inimile lor, se îndoiesc de firea dreaptă a lui Dumnezeu. Ei nici nu acceptă și nici nu recunosc că Dumnezeu este drept” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul zece: Ei disprețuiesc adevărul, sfidează principiile în mod public și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu (Partea întâi)”). Dumnezeu dezvăluie că natura antihriștilor este deosebit de alunecoasă și de vicleană. Ei observă toate lucrurile și oamenii folosindu-și propria perspectivă și abordează problemele cu un aer de suspiciune. Ei nu cred în suveranitatea lui Dumnezeu sau că Dumnezeu examinează toate lucrurile și cu atât mai puțin că firea lui Dumnezeu e dreaptă. Deci când văd ceva ce face rău lucrării bisericii, se protejează mereu pe ei înșiși și interesele lor personale și nu practică deloc adevărul. E ca și cum dacă nu sunt atenți și nu se protejează, vor fi suprimați, pedepsiți. Am reflectat că eram la fel ca un antihrist. Nu credeam în dreptatea lui Dumnezeu și nici că adevărul și dreptatea erau suverane în casa lui Dumnezeu. Am văzut că supraveghetoarea nu făcea lucrare practică, dar mereu am fost prea preocupat și n-am îndrăznit s-o reclam. Chiar și când mi-am făcut, în sfârșit, curaj să scriu o reclamație, fiindcă nu aveam o înțelegere reală a dreptății lui Dumnezeu, când am văzut că nu-mi răspunsese conducătorul după câteva zile, am devenit suspicios și precaut. M-am temut că lucrătoarea prefăcută nu va fi tratată de către conducător și că eu voi fi exclus, ca răufăcător care profita de slăbiciunile oamenilor. Eram cu adevărat viclean! Nu aveam credință în Dumnezeu. Nu negam eu dreptatea lui Dumnezeu și suveranitatea Lui asupra tuturor lucrurilor? Priveam orchestrarea de către Dumnezeu a tuturor lucrurilor din perspectiva unui necredincios. și eram suspicios și prudent împotriva conducătorilor bisericii. Credeam că biserica e la fel de incorectă și de nedreaptă ca lumea exterioară. Cum era asta credință în Dumnezeu? Oare nu era asta defăimare și blasfemie împotriva lui Dumnezeu?

Apoi, m-am gândit iar la cuvântul lui Dumnezeu: „Are oare adevărul favoriți? Poate adevărul să se opună în mod intenționat oamenilor? Dacă tu cauți adevărul, poate acesta să te copleșească? Dacă rămâi de neclintit pentru dreptate, aceasta te va doborî? Dacă aspirația ta este într-adevăr să cauți viața, poate viața să te ocolească?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). „Cum ar putea unul dintre aceia care Îl caută cu adevărat pe Dumnezeu să fie blestemat de El? Cum ar putea cineva cu o rațiune sănătoasă și cu o conștiință sensibilă să fie blestemat de Dumnezeu? Cum ar putea cineva care se închină lui Dumnezeu și Îi slujește Lui cu adevărat să fie mistuit de focul mâniei Lui? Cum ar putea cineva care se bucură să asculte de Dumnezeu să fie dat afară din casa Lui? Cum ar putea cineva care nu L-a putut iubi destul pe Dumnezeu să trăiască în pedeapsa lui Dumnezeu? Cum ar putea cineva care este bucuros să renunțe la tot pentru Dumnezeu să fie lăsat fără nimic?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”). Da. Esența lui Dumnezeu e dreaptă și credincioasă. Adevărurile exprimate de Dumnezeu trebuie practicate și trăite de om. A căuta și a practica adevărului și a proteja lucrarea bisericii e, firește, un lucru pozitiv și primește aprobarea lui Dumnezeu, În mod special, reclamarea și expunerea antihriștilor, a răufăcătorilor, a conducătorilor și lucrătorilor prefăcuți primește aprobarea lui Dumnezeu și e o faptă bună și dreaptă. Gândește-te, oare o persoană care practică adevărul și are un simț al dreptății a fost vreodată exclusă din biserică? A fost vreo persoană care caută și iubește adevărul vreodată abandonată sau alungată de Dumnezeu? Din contră, cei care practică adevărul nu numai că nu au fost suprimați sau ostracizați, ci au primit protecție și aprobarea și respectul fraților și surorilor lor. Chiar dacă sunt câțiva suprimați și pedepsiți de antihriști și răufăcători pentru că practică adevărul, acesta e doar un lucru temporar iar toți acești antihriști și răufăcători vor fi expuși și excluși sau îndepărtați din biserică. În plus, cei care au fost suprimați de antihriști și răufăcători vor fi realizat câștiguri reale prin rugăciunilor lor către Dumnezeu și prin căutarea adevărului. Nu numai că vor fi câștigat discernământ despre răufăcători și antihriști, dar vor fi câștigat și o înțelegere și o experiență a suveranității atotputernice a lui Dumnezeu. Aceste lucruri dezvăluie în totalitate firea dreaptă a lui Dumnezeu și faptul că adevărul și dreptatea sunt suverane în casa lui Dumnezeu. În casa lui Dumnezeu, doar antihriștii și cei cu intenția de a face rău vor fi îndepărtați sau excluși de biserică. Eu nu reclamasem problema supraveghetoarei cu intenții rele, și nici n-o făcusem ca să profit intenționat de slăbiciunile ei. O făcusem din considerație pentru lucrarea bisericii. Toate lucrurile pe care le reclamasem erau fapte obiective și nu erau încercări de a-i face ei rău. Acțiunile mele fuseseră făcute pentru binele, nu pentru răul supraveghetoarei, dar și și al lucrării bisericii. Dacă era o persoană ce putea căuta și accepta adevărul, fiind reclamată, putea reflecta asupra ei înșiși și învăța o lecție. Această situație ar fi ajutat-o să-și clarifice sieși neajunsurile și corupția și i-ar fi îmbogățit intrarea în viață. Dacă mă ura din cauza asta, sau chiar mă suprima sau mă demitea impulsiv, asta ar fi dezvăluit pe deplin că nu iubea și nu accepta adevărul și că era nepotrivită pentru cultivare sau pentru o funcție importantă. După această revelație, inima mi s-a ușurat considerabil și nu m-am mai simțit constrâns. Reclamarea conducătorilor și lucrătorilor prefăcuți care nu fac nicio lucrare reală e responsabilitatea mea și e ceea ce trebuie să fac. Indiferent de consecințe, nu voi regreta niciodată că fac asta.

În acea seară, am primit o scrisoare de la conducător, care spunea că supraveghetoare fusese demisă. M-a emoționat să citesc scrisoarea conducătorului. Adevărul și dreptatea chiar sunt suverane în casa lui Dumnezeu. L-am slăvit pe Dumnezeu și m-am rugat Lui din tot sufletul! Prin această experiență, nu numai că am câștigat discernământ despre conducători și lucrători prefăcuți, dar mi-am și dat seama ce vicleană era natura mea și am devenit conștient de firea dreaptă a lui Dumnezeu. Toate acestea au fost prin harul lui Dumnezeu! În viitor, indiferent cu ce mă voi confrunta. Sunt dispus să țin cont de voia lui Dumnezeu, să practic adevărul, să protejez lucrarea bisericii și să îndeplinesc ce responsabilități și îndatoriri trebuie. Slavă lui Dumnezeu!