de Jiang Xiaobei, China

Anul trecut eram predicatoare și mă ocupam de lucrarea textuală a mai multor biserici. Lucrarea textuală a bisericii Chengnan nu dădea rezultate. Lucrătorii erau leneși și ineficienți în datoria lor și lăsaseră lucrarea să se aglomereze. Supraveghetoarea a zis despre conducătoarea de grup, Zhang Xiao, că era superficială, nu accepta supravegherea și nu se schimbase nici după părtășie, așa că trebuia să fie urmărită. M-am gândit: „Zhang Xiao a fost partenera mea. După cum am înțeles-o, îi lipsea intrarea în viață, dar avea o umanitate bună. Dacă îi ofer părtășie clară, ar trebui s-o poată accepta. Poate că supraveghetoarea o tratează nedrept?” Supraveghetoarea abia fusese aleasă și nu cunoștea situația ca mine, așa că m-am dus direct la biserică să verific. Am întrebat-o pe Zhang Xiao despre detaliile lucrării, dar nu le înțelegea și nu le stăpânea, tot inventa scuze pentru că s-a eschivat de la răspundere și nu a reflectat deloc. Atunci i-am expus problemele și am avut părtășie despre ele. A recunoscut că nu lucrase cu adevărat și a spus că voia să se căiască. Auzind asta, m-am gândit: „Faptul că vrea să se căiască arată că tot poate accepta adevărul.” I-am amintit că, înainte, fusese demisă ca supraveghetoare, că a putea face această datorie era o șansă ca ea să se căiască și că, dacă făcea lucrurile mecanic, avea să fie demisă. Plină de remușcări, Zhang Xiao a zis: „Când am început datoria asta, eram foarte implicată, dar când am văzut câteva rezultate, am fost mulțumită de mine și n-am mai lucrat cu adevărat. Supraveghetoarea a spus că am fost nepăsătoare și iresponsabilă, dar n-am acceptat asta. Chiar îmi lipsește cunoașterea de sine.” Plângea în timp ce vorbea, spunând printre lacrimi: „Am fost atât de leneșă! Nu merit să fac această datorie! Dar biserica tot îmi dă o șansă; mă voi căi și-mi voi răscumpăra fărădelegile!” Auzind-o, m-am gândit: „Vrea să se căiască, deci nu-i nevoie să cer prea multe de la ea. Oricum nu va dobândi brusc o cunoaștere de sine mai profundă.” Am avut părtășie cu ea despre problemele din lucrarea ei și i-am oferit căi de practică, apoi am dispus ca sora Lin Fan să-i îndrume și asiste pe ea și grupul ei. Odată ce totul a fost aranjat, am plecat împăcată.

După un timp, supraveghetoarea a raportat că îi ceruse lui Zhang Xiao să analizeze abaterile din lucrare, dar ea amânase mai multe zile, fără să scrie nimic. Supraveghetoarea a îndemnat-o, dar ea a încercat să-i găsească vină, spunând că lucra doar pentru renume și statut. N-a spus Zhang Xiao că voia să se căiască? De ce se comporta așa? Tot nu se schimbase? Ulterior, Lin Fan mi-a zis că Zhang Xiao reflectase puțin asupra ei. Ceruse o amânare de o lună și, dacă tot nu se schimba până atunci, era dispusă să fie exclusă. M-am gândit: „De data asta, chiar a decis să se căiască. Asta a spus. Sigur își va schimba obiceiurile după asta. La început, intrarea ei în viață era superficială, așa că nu se poate schimba cu doar o părtășie sau două. Cel mai bine e să-i mai dăm o șansă.” În următoarele zile, a scris scrisori despre cum să-ți faci bine datoria în timpul pandemiei, iar lucrarea grupului a luat puțin avânt. Credeam că s-a căit cu adevărat, așa că nu i-am mai supravegheat lucrarea îndeaproape.

Două zile mai târziu, Lin Fan mi-a scris că Zhang Xiao și grupul ei lăsaseră multe lucruri nefăcute și că, deși păreau ocupați, nu erau foarte eficienți. Scrisorile lui Zhang Xiao erau repetitive și pline de conținut irelevant, iar ea era la fel de leneșă cum fusese înainte. Lin Fan ajutase grupul și avusese părtășie cu membri, dar ei nu s-au grăbit deloc. Ca lider de grup, Zhang Xiao nu avusese deloc remușcări fiindcă ținuse lucrarea pe loc. Citind mesajul, am rămas fără cuvinte. Nu am știut că eficiența lucrării era atât de scăzută. Am crezut greșit că, după părtășia mea, aveau să se căiască. Era vina mea că lucrarea a ajuns în felul acela. M-am urât și am vrut să-mi trag palme fiindcă am fost atât de oarbă și ignorantă și am avut atât de multă încredere în Zhang Xiao. Provocasem pierderi lucrării și mă simțeam tot mai prost gândindu-mă la asta. M-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume ca să-mi înțeleg problemele.

Apoi, am citit cuvântul lui Dumnezeu. „Falșilor conducători le este imposibil să vadă natura și esența unui om prin ceea ce se manifestă în el și să decidă pe ce fel de cale umblă o persoană în funcție de natura și esența sa și să vadă dacă o persoană este sau nu aptă să fie supraveghetor sau să facă lucrarea unui conducător, în funcție de calea pe care merge. Nu poate să vadă astfel situația. Conducătorii falși sunt capabili să facă doar două lucruri în munca lor: primul este să atragă oamenii pentru discuții și să facă lucrurile de formă; al doilea este să ofere șanse oamenilor, mulțumindu-i pe alții fără a jigni pe nimeni. Fac ei vreo lucrare practică? În mod clar, nu. Însă conducătorii falși cred că atragerea cuiva într-o discuție reprezintă o lucrare practică. Ei privesc aceste conversații ca fiind foarte valoroase și importante și consideră incredibil de semnificative cuvintele goale și doctrinele pe care le rostesc. Ei cred că au rezolvat probleme majore prin aceste conversații și că au făcut lucrare practică. Ei nu știu de ce Dumnezeu judecă și mustră, emondează și tratează, sau încearcă și rafinează oamenii. Nu știu că numai cuvintele lui Dumnezeu și adevărul pot înlătura firile corupte ale omului și simplifică foarte mult lucrarea lui Dumnezeu și mântuirea omenirii de către Dumnezeu. Ei cred că rostirea unor cuvinte și expresii doctrinare este un substitut pentru lucrarea lui Dumnezeu, că poate rezolva problema corupției omului. Nu reprezintă aceasta nesăbuința și ignoranța conducătorilor falși? Aceștia nu au nici cea mai mică fărâmă din realitatea adevărului, prin urmare, de ce sunt atât de încrezători? Oare rostirea câtorva doctrine este suficientă pentru a-i face pe oameni să se cunoască pe ei înșiși? Este suficient să-i ajuți să se lepede de firile lor corupte? Cum pot acești conducători falși să fie atât de ignoranți și imaturi? Oare înlăturarea practicilor eronate și a comportamentului corupt al unei persoane este într-adevăr atât de simplă? Este problema firilor corupte ale omului atât de ușor de rezolvat? Conducătorii falși sunt atât de nesăbuiți și superficiali! Dumnezeu nu folosește doar o singură metodă pentru a rezolva problema corupției omului. El folosește multe metode și orchestrează diferite medii pentru a-i da în vileag, a-i curăți și a-i desăvârși pe oameni. Modul de lucru al falșilor lideri este prea simplu și superficial: îi atrag pe oameni pentru discuții, fac un pic de lucrare ideologică, le dau oamenilor un sfat neînsemnat și cred că asta înseamnă să facă lucrare reală. Acest lucru este superficial, nu-i așa? Și ce problemă se ascunde în spatele acestei superficialități? Oare e naivitatea? Falșii lideri sunt extrem de naivi, extrem de naivi în modul în care percep oamenii și lucrurile. Nimic nu este mai greu de rezolvat decât firile corupte ale oamenilor. Un leopard nu-și poate schimba petele. Falșii lideri nu percep această problemă. Prin urmare, când vine vorba de supraveghetorii din biserică de genul celora care sunt constant perturbatori, care îi frânează tot timpul pe oameni, care sunt predispuși să îngreunează situația oamenilor, falșii lideri nu fac altceva decât să discute; spun câteva cuvinte de tratare și emondare, și nimic mai mult. Nu se grăbesc să dea alte sarcini acestor oameni sau să-i înlocuiască. Modul falșilor lideri de a face lucrurile dăunează grav lucrării bisericii și, adesea, împiedică lucrarea bisericii să progreseze în mod normal, fără probleme și cu eficiență, fiindcă este frânată, întârziată și prejudiciată în urma influenței perturbatoare a câtorva oameni răi – toate acestea sunt consecința amarnică a purtării falșilor lideri influențați de sentimente, încălcând principiile adevărului și folosind oamenii nepotriviți” (Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). Prin revelația cuvântului Său, am văzut că cele mai mari probleme ale mele erau aroganța și că nu-i judecam bine pe ceilalți. Dumnezeu spune că, pentru a judeca dacă un om e vrednic să fie păstrat și cultivat, trebuie să ne uităm la natura și esența lui și la calea pe care merge. Dar eu judecasem numai după aparențe. Orice probleme ar fi avut, dacă spunea că voia să se căiască după părtășie, îl păstram, crezând că avea să se schimbe. Exact ca atunci când am tratat-o pe Zhang Xiao: m-am bazat pe felul în care am înțeles-o în trecut și am decis că putea accepta adevărul. Am fost prea sigură pe mine. Când am mers la biserică, mi-a fost clar că era leneșă și nu lucra cu adevărat și, când nu s-a schimbat după părtășia și ajutorul supraveghetoarei, ar fi trebuit să fie tratată aspru și expusă, iar apoi demisă dacă tot nu se căia. Însă, după ce am avut părtășie cu ea, am văzut-o plângând și spunând că vrea să se căiască și am crezut-o. După aceea, n-am mai supravegheat-o și n-am verificat dacă s-a căit. Încrezătoare, nu i-am luat în serios situația când mi-a menționat-o supraveghetoarea. Credeam că, de vreme că avusesem părtășie cu ea și spusese că voia să se căiască, trebuia să-i oferim timp să se schimbe. Dar, de fapt, Zhang Xiao nu s-a schimbat și nu a înțeles că nu lucra cu adevărat sau pierderile pe care le cauzase lucrării. Atitudinea ei era la fel de relaxată ca întotdeauna, ducând la o lucrare ineficientă. Am văzut că am fost un lider fals, exact felul dezvăluit de Dumnezeu. Am fost arogantă, ignorantă și oarbă. Era clar că nu aveam realitatea adevărului sau capacitatea de a percepe esența oamenilor, dar credeam că eram pătrunzătoare și că părtășia mea era mai valoroasă decât aurul. Când Zhang Xiao a făcut câteva declarații și a vărsat câteva lacrimi, am crezut-o pe deplin și apoi nu am cercetat cu adevărat și nu am urmărit evoluția lucrurilor, lucru care a provocat pierderi lucrării. Făceam rău. Mi-am amintit alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. „Cu toate că, astăzi, mulți oameni îndeplinesc o datorie, sunt doar câțiva care urmăresc adevărul. Oamenii urmăresc rareori adevărul și intră în realitatea lui pe măsură ce își îndeplinesc datoria; pentru majoritatea, tot nu există principii în modul în care fac lucrurile, ei tot nu sunt oameni care ascultă cu adevărat de Dumnezeu; gurile lor doar spun că iubesc adevărul și că sunt dispuși să urmărească adevărul și să lupte pentru el, totuși, încă nu se știe cât de mult va dura hotărârea lor. Oamenii care nu urmăresc adevărul sunt susceptibili de a exterioriza o fire coruptă oricând și oriunde. Oamenii care nu urmăresc adevărul sunt lipsiți de orice simț al responsabilității față de datoria lor, sunt adesea neglijenți și superficiali, acționează așa cum doresc și sunt chiar incapabili să accepte emondarea și tratarea. De îndată ce devin pesimiști și slabi, oamenii care nu urmăresc adevărul sunt predispuși să se dea bătuți – acest lucru se întâmplă des, nimic nu este mai obișnuit; așa se comportă toți cei care nu urmăresc adevărul. Prin urmare, atunci când oamenii încă trebuie să obțină adevărul, nu sunt de încredere și nu sunt serioși. Ce înseamnă că nu sunt de încredere? Înseamnă că, atunci când întâmpină dificultăți sau eșecuri, este probabil să cadă și să devină pesimiști și slabi. Este cineva care e adesea pesimist și slab o persoană de încredere? Cu siguranță, nu. Dar oamenii care înțeleg adevărul sunt diferiți. Oamenii care înțeleg realmente adevărul trebuie să aibă o inimă care se teme de Dumnezeu și o inimă care ascultă de Dumnezeu și numai oamenii cu o inimă care se teme de Dumnezeu sunt oameni de încredere; oamenii fără o inimă care se teme de Dumnezeu nu sunt de încredere. Cum ar trebui abordați oamenii fără o inimă care se teme de Dumnezeu? Desigur, ar trebui să li se acorde asistență și sprijin iubitor. Ar trebui să fie verificați mai mult pe măsură ce își îndeplinesc datoria și să li se acorde mai mult ajutor și îndrumare; numai atunci se poate garanta că își vor îndeplini datoria în mod eficient. Și care este scopul în a face asta? Scopul principal este de a susține lucrarea casei lui Dumnezeu. În al doilea rând, pentru identificarea cu promptitudine a problemelor, trebuie să fie aprovizionați prompt, sprijiniți, tratați și emondați, corectând abaterile și compensând neajunsurile și deficiențele lor. Acest lucru este benefic pentru oameni; nu este nimic răuvoitor în asta. A-i supraveghea pe oameni, a-i ține sub observație, a ajunge să-i cunoască – toate acestea sunt pentru a-i ajuta să pășească pe calea corectă a credinței în Dumnezeu, pentru a le permite să-și îndeplinească datoria așa cum le cere Dumnezeu și conform principiilor, astfel încât să nu provoace nicio tulburare sau întrerupere, pentru a nu pierde timpul. Scopul în a face acest lucru se naște în întregime din responsabilitate față de ei și față de lucrarea casei lui Dumnezeu; nu există răutate în acest lucru” (Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a amintit clar că, înainte ca oamenii să obțină adevărul și să fie desăvârșiți, ei trăiesc după firi corupte și sunt nedemni de încredere. Deși pare că o persoană caută adevărul și poartă o povară în datoria ei, e posibil să se poticnească și să eșueze sau să facă uneori lucruri neprincipiale. Liderii trebuie s-o supravegheze îndeaproape ca să găsească problemele și s-o sfătuiască la timp. Dacă sunt grave, trebuie tratate, expuse și analizate. Asta înseamnă să fii responsabil de lucrarea bisericii și de intrarea în viață a oamenilor. Aveam multe neajunsuri și deficiențe în datoria mea și adesea acționam după firea mea coruptă. Nu eram demnă de încredere, dar mă grăbeam să am încredere în alții. Nu am supravegheat-o pe Zhang Xiao, o persoană foarte nepăsătoare, căreia îi era greu să accepte adevărul. Doar pe baza felului în care am înțeles-o în trecut, am tras concluzia că intrarea ei în viață era superficială și că nu ar face nimic să tulbure sau să perturbe lucrarea bisericii. Drept urmare, nu m-am ocupat la timp de problemele ei și i-am permis să rămână și să perturbe lucrarea grupului. Am fost foarte iresponsabilă și încrezută!

Ulterior, am întrebat supraveghetoarea despre situația grupului și i-am analizat eficiența scăzută. Supraveghetoarea a zis: „Zhang Xiao are o fire arogantă și adesea respinge sugestiile pe motiv că e lider de grup. Se împotrivește oricând vreau să-i urmăresc evoluția lucrării și încearcă să-mi găsească vină, spunând că lucrez pentru renume și statut. E ineficientă și, când avem părtășie despre căile de practică, spune că nu le poate practica și-i împiedică pe ceilalți s-o facă. Când o soră i-a dat o sugestie, nu a putut s-o accepte și chiar a tratat-o, subminându-i motivația pentru datoria ei. Din cauza ei, mai multe surori s-au simțit constrânse și pesimiste în datoria lor. Una dintre ele chiar a renunțat complet.” Când am auzit asta, m-am umplut de rușine și vină. Ineficiența grupului se datora clar problemelor lui Zhang Xiao. Nu numai că era leneșă, nepăsătoare și îi lipsea umanitatea bună, dar nu conducea lucrarea grupului ca un lider și, în loc să coopereze cu supraveghetoarea care-i urmărea lucrarea, a creat perturbări. Mergea pe calea unui antihrist. M-am urât fiindcă am fost atât de arogantă. Dacă aș fi analizat lucrurile mai devreme, lucrarea n-ar fi fost afectată atât de grav. A doua zi, eu și supraveghetoarea am avut părtășie cu Zhang Xiao despre problemele ei. Dar a continuat să caute scuze și nu a reflectat deloc asupra ei, așa că a fost demisă.

După asta, m-am întrebat: „Când am expus-o pe Zhang Xiao și am văzut-o plângând și vorbind despre cunoaștere de sine, am crezut că s-a căit cu adevărat, așa că i-am tot dat șanse. Când anume am greșit?” Ulterior, am citit cuvântul lui Dumnezeu. „Modalitatea specifică prin care se pocăiesc oamenii este cunoașterea de sine și rezolvarea problemelor pe care le au. Când o persoană dezvăluie o fire coruptă sau comite o fărădelege și își dă seama că se împotrivește lui Dumnezeu și că-I stârnește ura, ar trebui să reflecteze asupra sa și să se cunoască în cuvintele relevante ale lui Dumnezeu. În consecință, va dobândi o oarecare cunoaștere despre firea sa coruptă și va recunoaște că aceasta provine din otrăvurile și corupția Satanei. Apoi, după ce va fi găsit principiile pentru practicarea adevărului și va fi fost capabilă să-l pună în practică, aceasta este adevărata pocăință. Indiferent de corupția pe care o dezvăluie o persoană, dacă este capabilă să-și cunoască mai întâi firea coruptă, să caute adevărul ca să o înlăture și să ajungă să practice adevărul, aceasta este adevărata pocăință. Unii oameni știu câte ceva despre ei înșiși, dar în ei nu există niciun semn al pocăinței, nici vreo mărturie a faptului că practică adevărul. Dacă rămân neschimbați după ce au dobândit cunoașterea de sine, acest lucru este departe de adevărata pocăință. Pentru a dobândi adevărata pocăință, o persoană trebuie să-și înlăture firile corupte. Așadar, cum ar trebui, în mod specific, să practice și să intre pentru a-și înlătura firile corupte? […] Să spunem că ai o fire arogantă și, indiferent ce ți se întâmplă, ești foarte îndărătnic, vrei ca tu să iei mereu hotărârile, să-i faci pe alții să asculte de tine și să facă ce vrei tu să facă. Apoi vine ziua în care îți dai seama că acest lucru este cauzat de o fire arogantă. Faptul că recunoști că este o fire arogantă este primul pas către cunoașterea de sine. În continuare, ar trebui să cauți câteva pasaje din cuvintele lui Dumnezeu care expun o fire arogantă cu care să te compari, să reflectezi asupra ta și să te cunoști. Dacă ți se pare că acea comparație este complet potrivită și admiți că firea arogantă pe care o dezvăluie Dumnezeu există în tine, iar apoi discerni și descoperi de unde vine firea ta arogantă, de ce apare și care dintre otrăvurile, ereziile și sofismele Satanei o guvernează, atunci, după ce ai văzut esența tuturor acestor întrebări, vei fi săpat până la rădăcina aroganței tale. Aceasta este adevărata cunoaștere de sine. Când ai o definiție mai exactă a felului în care îți dezvălui firea coruptă, acest lucru va facilita o cunoaștere mai profundă și mai practică despre tine. Ce ar trebui să faci în continuare? Ar trebui să cauți principiile adevărului în cuvintele lui Dumnezeu și să înțelegi ce fel de comportament și discurs uman sunt manifestări ale umanității normale. După ce găsești calea de practicare, trebuie să practici potrivit cuvintelor lui Dumnezeu și, când inima ta se va schimba, te vei fi pocăit cu adevărat” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (1)”). Am înțeles că adevărata căință nu se limitează la fapte sau cuvinte superficiale, ci este fondată pe o înțelegere de sine adevărată. Mai întâi trebuie să recunoști relele pe care le-ai făcut și firile corupte pe care le-ai arătat și, făcând asta, să ajungi să te urăști cu adevărat. Atunci nu vei mai acționa din corupție și vei putea urma principiile. Dar cei care simulează înțelegerea și căința trâmbițează că au făcut rău și sunt aroganți, că vor să se căiască, dar nu reflectă și nu înțeleg comportamentele, esențele sau consecințele firilor corupte pe care le dezvăluie. Nu-și urăsc deloc faptele rele și, după aceea, fac ce vor. Oricât de bine ar suna acest discurs și această cunoaștere de sine sau oricât de mult ar plânge, e inutil și doar induce oamenii în eroare. Întocmai ca fariseii: au proclamat că Îl iubeau și-L slujeau pe Dumnezeu, făcând rugăciuni lungi în sinagogi și la răscruci și chiar postind. Dar când a venit Domnul Isus, ei L-au judecat și condamnat public ca să-și apere statutul și mijloacele de trai și apoi L-au răstignit pe cruce. Cunoașterea și căința fariseilor nu erau decât ipocrizie ca să amăgească oamenii. Dar oamenii la fel de păcătoși din Ninive s-au căit cu adevărat. Nu numai că au postit, dar s-au căit lui Dumnezeu în saci și cenușă. Cheia este că și-au recunoscut sincer păcatele și s-au lepădat de rele. Acesta a fost căință adevărată. Zhang Xiao a spus mereu lucruri care sunau bine, a proclamat că era arogantă, făcea rău, perturba lucrarea bisericii și voia să se căiască. Dar nu a spus niciodată detaliile relelor pe care le comisese, cum perturba lucrarea bisericii, cum și-a cunoscut firea arogantă, umanitatea și esența și cum s-a urât și apoi a practicat. Proclamând aceste platitudini, nu a făcut ce ar fi trebuit și nu s-a schimbat. Am văzut că lacrimile pe care le-a vărsat și cunoașterea ei de sine nu erau decât amăgire și că nu se deosebea de fariseii ipocriți. Însă eu am fost atât de oarbă, ignorantă și lipsită de discernământ încât i-am considerat platitudinile căință adevărată și i-am tot dat șanse. Asta i-a permis să țină pe loc lucrarea textuală timp de două luni. Reflectând la asta, m-am umplut de remușcări și vină. M-am decis să renunț la propria voie în datoria mea și să practic conform cuvântului lui Dumnezeu. De atunci, adesea am scris scrisori ca să înțeleg și să urmăresc lucrarea, precum și ca să-mi exprim propriile păreri și sugestii. Treptat, rezultatele lucrării s-au îmbunătățit, iar frații și surorile s-au implicat mai mult.

După aceea, am reflectat la problemele pe care le avusesem când m-am ocupat de Zhang Xiao și am citit cuvântul lui Dumnezeu. „Unii oameni nu caută niciodată adevărul în timp ce își îndeplinesc datoria. Ei fac doar cum le place, acționând după propriile închipuiri și sunt mereu arbitrari și repeziți și, pur și simplu, nu merg pe calea practicării adevărului. Ce înseamnă a fi «arbitrar și repezit»? Înseamnă că, atunci când întâmpini o problemă, să acționezi oricum consideri de cuviință, fără un proces de gândire, sau orice proces de căutare. Nimic din ceea ce spune altcineva nu îți poate atinge inima sau nu te poate face să te răzgândești. Când ți se oferă părtășie despre adevăr, nici măcar nu îl poți accepta, rămâi la propriile opinii, nu asculți când ceilalți spun ceva corect, crezând că ai dreptate și agățându-te de propriile idei. Chiar dacă gândirea ta este corectă, ar trebui să iei în considerare și opiniile altora. Și dacă nu o faci deloc, nu înseamnă că ești extrem de neprihănit de sine? Nu este ușor pentru oamenii care sunt extrem de neprihăniți de sine și de neînfrânați să accepte adevărul. Dacă faci ceva greșit și ceilalți te critică, spunând: «Tu nu faci acest lucru conform adevărului!», tu răspunzi: «Chiar dacă este așa, tot la fel voi proceda». Iar apoi găsești un motiv să îi faci să creadă că așa este corect. Dacă îți aduc reproșuri, spunând: «Acționând în acest fel înseamnă să te amesteci și asta va prejudicia lucrării bisericii», nu numai că nu asculți, dar continui să vii cu scuze: «Cred că aceasta este calea corectă, deci așa voi face». Ce fire este aceasta? (Aroganță.) Este aroganță. O natură arogantă te face îndărătnic. Dacă ai o fire arogantă, te vei purta în mod arbitrar și pripit, nepăsător față de ce spune oricine altcineva. […] Dacă atitudinea ta este de a insista cu încăpățânare, de a nega adevărul, de a respinge sugestiile oricui altcuiva, de a nu căuta adevărul, de a avea încredere doar în tine și de a face doar ceea ce vrei – dacă acesta este atitudinea ta indiferent de ceea ce face sau cere Dumnezeu, atunci care va fi reacția lui Dumnezeu? Dumnezeu nu îți va acorda nicio atenție, El te va marginaliza. Nu ești neînfrânat? Nu ești arogant? Nu crezi întotdeauna că ai dreptate? Dacă ești lipsit de ascultare, dacă nu cauți niciodată, dacă inima ta este complet închisă și potrivnică față de Dumnezeu, atunci Dumnezeu nu îți acordă atenție. De ce nu-ți acordă Dumnezeu nicio atenție? Întrucât, dacă inima ta este închisă pentru Dumnezeu, poți să accepți luminarea din partea lui Dumnezeu? Poți oare să simți când Dumnezeu îți face reproșuri? Atunci când oamenii sunt intransigenți, când natura lor satanică și barbară este în joc, ei nu simt nimic din ceea ce face Dumnezeu, totul este în zadar – așa că Dumnezeu nu face o lucrare inutilă. Dacă ai acest tip de atitudine ostilă încăpățânată, tot ceea ce face Dumnezeu este să rămână ascuns de tine, Dumnezeu nu va face lucruri de prisos” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Citind cuvântul lui Dumnezeu, am recunoscut că avusesem ceva aroganță încă de când am aflat de Zhang Xiao. Credeam că, de vreme ce fusesem partenere, o cunoșteam destul de bine și că, deși îi lipsea intrarea în viață, nu însemna că nu accepta deloc adevărul. Când m-am ocupat de această chestiune, nu am avut venerație pentru Dumnezeu și nu am căutat principiile adevărului. Aveam foarte mare încredere în viziunea mea. Supraveghetoarea a spus că Zhang Xiao era arogantă și trebuia să fie urmărită, dar eu i-am dat cu tifla, am făcut lucrurile cum am vrut și am refuzat să-mi schimb părerea, crezând că o înțelegeam mai bine decât ea pe Zhang Xiao. Am continuat să cred în Zhang Xiao și să-i dau șanse să se căiască, fără să mă gândesc să caut adevărul. Dumnezeu a avut părtășie cu noi de nenumărate ori despre discernerea diferitelor tipuri de oameni și despre felul în care să ne facem datoria conform principiilor. Toate acestea au fost ca să ne permită să judecăm și să discernem oamenii conform principiilor adevărului, în timp ce ne facem datoria, și ca să putem demite prompt perturbatorii și să-i cultivăm pe cei care caută adevărul. Astfel, lucrarea bisericii poate decurge normal. Însă aveam o fire atât de arogantă încât nu aveam loc pentru Dumnezeu în inima mea. Într-o chestiune atât de importantă ca transferul și demiterea unui lider de grup, nu căutam deloc principiile adevărului. În mod clar, nu puteam discerne sau percepe lucrurile, dar eram încăpățânată, îngâmfată și surdă la sugestiile celorlalți. Îmi consideram părerile și ideile ca fiind adevărul și eram încăpățânată când mă ocupam de lucruri. Nu numai că nu am putut discerne și demite prompt o persoană nepotrivită, dar am continuat să-i dau șanse să rămână, perturbând lucrarea textuală. Nu făceam deloc o datorie; făceam rău. Dacă nu mă căiam, aveam să fiu respinsă și alungată de Dumnezeu.

Am găsit o cale de practică în cuvântul lui Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Când o persoană face ceva, indiferent dacă își îndeplinește datoria sau se ocupă de chestiuni personale, fii atent la ceea ce gândește. Dacă se concentrează pe filosofiile de viață, acest lucru arată că nu iubește și nu urmărește adevărul. Dacă o persoană tinde spre adevăr, indiferent ce se abate asupra ei, dacă se îndreaptă mereu spre adevăr în contemplarea sa, gândindu-se: «Ar fi conform voii lui Dumnezeu să fac acest lucru? Care sunt cerințele lui Dumnezeu? Oare a face asta înseamnă a păcătui împotriva lui Dumnezeu? I-ar ofensa firea? L-ar răni pe Dumnezeu? Ar detesta Dumnezeu acest lucru? Are sens să fac asta? Oare ar tulbura sau ar perturba lucrarea bisericii? Ar dăuna intereselor casei lui Dumnezeu? Ar face de rușine numele lui Dumnezeu? Reprezintă practicarea adevărului? Sau a face rău? Ce ar crede Dumnezeu despre asta?», dacă meditează mereu la aceste întrebări, ce semnifică acest lucru? (Este un semn de căutare și urmărire a adevărului.) Așa este. Este un semn că aceasta caută adevărul și că Dumnezeu Se află în inima sa” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvântul lui Dumnezeu, am aflat că orice ar face, oamenii care Îl venerează pe Dumnezeu caută să țină cont de voia lui Dumnezeu și caută principiile adevărului. Ei sunt capabili să acționeze conform voii și cerințelor lui Dumnezeu. Numai acest mod de a ne face datoria e satisfăcător. Înainte, am avut multe omisiuni în datoria mea, mai ales fiindcă eram atât de încrezătoare, nu aveam venerație pentru Dumnezeu, rareori Îi căutam voia sau cerințele și acționam din aroganță. După aceea, am fost dispusă să practic conform cuvântului lui Dumnezeu. Ulterior, biserica a avut nevoie să transfere câțiva lucrători textuali. Nu știam multe despre acești oameni și nu mă puteam uita numai la purtarea lor pe termen scurt, așa că le-am cerut detalii supraveghetoarei și liderilor de biserică despre purtarea lor obișnuită în datoria lor și am folosit principiile ca să judec dacă ar trebui să fie transferați sau să rămână. Dacă erau lucruri despre care nu eram sigură, le discutam cu ceilalți. Dacă îmi lipsea înțelegerea unui lucru, mergeam în căutare la liderii superiori. Cu această practică, unii oameni nepotriviți au fost transferați, iar oamenii potriviți au fost selectați pentru practică. Și rezultatele lucrării s-au îmbunătățit considerabil. I-am fost foarte recunoscătoare lui Dumnezeu!