de Song Yu, Olanda

Anul acesta, în mai, o soră mi-a raportat că sora Lu i-a spus că cel puțin trei conducători de biserică erau falși conducători care nu făceau lucrarea practică și că frații și surorile nu-i puteau discerne pe acești falși conducători. După ce i-am ascultat raportul, mi-am spus că sora Lu era prea arogantă. Dacă acești trei conducători de biserică erau o problemă atât de mare, oare nu ar fi fost înlocuiți demult? Fără ca ei să știe, sora Lu pretindea că acești trei conducători de biserică erau cu toții conducători falși. Oare nu-i judeca pe conducători făcând asta? Am început să am o anumită părere despre sora Lu. Mă gândeam că s-ar putea să nu aibă o umanitate bună. După aceea, m-am dus să aflu despre comportamentul obișnuit și umanitatea sorei Lu și dacă îi plăcea să evidențieze probleme legate de conducători și de lucrători fără știrea lor. Odată ce am început să cercetez asta, am aflat că printre frați și surori, sora Lu spusese că unui anumit conducător îi lipsea discernământul și nu făcea lucrare practică. Asta mi-a întărit suspiciunile că sora Lu avea intenții rele și voia să fie conducătoare ea însăși, așa că mereu îi critica pe conducători în fața fraților și surorilor și răspândea prejudecăți împotriva conducătorilor pentru a perturba ordinea bisericii și a întârzia lucrarea acestor conducători și lucrători. Dacă sora Lu voia cu adevărat să protejeze lucrarea bisericii, atunci când a văzut că există conducători falși în biserică, trebuia să raporteze asta superiorilor acestora, după care, superiorii lor ar fi cercetat și verificat situația și, de asemenea, ar fi cerut părerea celorlalți credincioși și, dacă descopereau că exista cu adevărat un conducător fals, ar fi putut să se ocupe de asta într-un mod adecvat. Dar sora Lu nu a raportat situația conducătorilor superiori. În schimb, vorbea tot timpul despre problemele acestor conducători printre frați și surori. Ceea ce făcea ea era să-i judece pe conducători. Așadar, am mers la sora Lu să am părtășie cu ea. I-am spus: „Dacă ai aflat că lucrătorii și conducătorii au probleme, ar trebui să raportezi asta mai sus, nu să vorbești cu nepăsare în fața fraților și surorilor. Asta îi va face să aibă prejudecăți împotriva conducătorilor și să refuze să coopereze cu lucrarea acestora. Acest comportament este distructiv pentru lucrarea bisericii, iar tu ai vorbit despre problemele mai multor conducători fără știrea lor. Asta înseamnă să-i judeci pe conducători.” I-am spus să reflecteze asupra intențiilor și țelurilor ei când spune aceste lucruri și, la final, am avertizat-o: „Dacă mai judeci conducătorii așa, fără s-o știe, deranjând și perturbând lucrarea bisericii, s-ar putea să-ți pierzi șansa de a-ți îndeplini îndatoririle.” După ce m-am ocupat de situația cu sora Lu, am simțit că îmi îndeplinisem responsabilitățile de conducătoare și că protejam lucrarea bisericii.

Pe neașteptate, într-o zi, la o întrunire, un conducător superior m-a întrebat deodată: „De ce ai demis-o pe sora Lu de la îndatoririle ei? Cu ce a greșit?” Această întrebare m-a contrariat puțin. M-am gândit: „Nu am demis-o eu pe sora Lu. Dacă a fost înlocuită, eu nu știu nimic despre asta.” Conducătorul meu mi-a spus atunci că problemele raportate de sora Lu erau reale și că, de fapt, conducătorii pe care i-a raportat erau conducători falși care trebuiau înlocuiți. Apoi, conducătorul meu m-a tratat pentru că am fost prea arbitrară în felul în care am tratat lucrurile cu sora Lu. A sus că doar fiindcă raportase probleme cu mai mulți conducători, hotărâsem că îi judeca pe conducători în mod arbitrar și că avea o umanitate rea. Acțiunile mele au dus la suprimarea și condamnarea aleșilor lui Dumnezeu. Nu era cu nimic diferit de ceea ce face PCC, creând o atmosferă de „Teroare Albă” în care oricine spune adevărul este suprimat și pedepsit. După ce conducătorul m-a tratat, a fost greu de acceptat. Cu siguranță nu credeam că am creat o atmosferă de teamă și nici nu am vrut să o pedepsesc pe sora Lu. Pe deasupra, conducătorii de la biserica sorei Lu au fost cei care au înlocuit-o. Eu nu am fost deloc implicată direct. Cum mă făcea asta la fel ca PCC?

După aceea, mă tot întrebam de ce conducătorul m-a tratat în felul acesta. Unde exact apărea problema mea? Mi-am amintit de ce a zis conducătorul, că îi echivalasem acțiunile sorei Lu cu „judecarea conducătorilor”, imediat după care a fost suprimată și demisă. Dacă n-aș fi caracterizat-o în felul acela, ar mai fi fost demisă atât de ușor? Am contemplat acest lucru în timp ce reflectam. M-am gândit că, deși nu eu am fost cea care a demis-o pe sora Lu și deși nu am pedepsit-o sau suprimat-o în mod voit, întrucât eram o conducătoare, după ce am spus că problema ei era că „îi judeca arbitrar pe conducători”, frații și surorile nu ar fi putut avea o impresie bună despre ea, așa că atunci când au apărut niște probleme în îndatoririle ei, conducătorii bisericii ei s-au gândit că îi plăcea să judece oamenii, că avea o umanitate rea și că nu își făcea bine datoria, așa că au demis-o. Ceea ce a declanșat lanțul evenimentelor care au dus la demiterea ei a fost evaluarea pe care i-o făcusem. Însă care era criteriul pe baza căruia determinasem că era vinovată de „judecarea conducătorilor”? Ceea ce făcuse ea chiar era să judece oamenii? În timp ce reflectam asupra acestor întrebări, am descoperit că aveam niște păreri greșite. Credeam că raportarea conducătorilor trebuia să fie făcută conform unui proces. Fie oferi sfaturi direct persoanei în cauză, fie menționezi problema conducătorilor superiori și îi lași pe ei să cerceteze și să se ocupe de ea. Altfel, m-am gândit, judeci conducătorii fără știrea lor. Sora Lu a spus că existau probleme cu patru conducători diferiți, dar nu le spusese asta acestor conducători și nu raportase problemele superiorilor acestora. În schimb, de mai multe ori, le vorbise despre acești conducători fraților și surorilor, spunând că ei nu făceau o lucrare practică, vorbeau numai doctrină și erau conducători falși. Am crezut că prin comportamentul ei îi judeca pe conducători, așa că am condamnat-o pe baza acestui comportament fără să cercetez de fapt dacă probleme cu acești coducători, despre care vorbise sora Lu, erau reale. Dacă ceea ce a spus sora Lu era adevărat, acești patru oameni erau conducători falși, iar ea făcea asta ca să expună conducători falși. Susținea principiile adevărului și acționa corect, ceea ce ar însemna că își asuma responsabiliatea pentru lucrarea casei lui Dumnezeu și o apăra. Un om care e capabil să raporteze probleme cu sinceritate și îndrăznește să spună adevărul fără să se teamî de statutul și puterea conducătorilor falși este un om bun în casa lui Dumnezeu, o persoană pe care ar trebui s-o cultivăm. Dacă problemele pe care le raportează nu sunt conform faptelor sau dacă acuză fals conducătorii și lucrătorii, asta este calomnie și înscenare, judecarea arbitrară a oamenilor și deranjarea lucrării bisericii, iar un astfel de om este un răufăcător cu o umanitate rea care trebuie tratat conform principiilor. Acum s-a dovedit că, într-adevăr, conducătorii raportați de sora Lu erau falși conducători care nu făceau lucrare practică. Tot ceea ce raportase ea era conform faptelor. Nu-i judeca deloc pe conducători. Spunea adevărul și expunea conducătorii falși. Un astfel de om, cu un simți al dreptății, merită să fie sprijinit, nu acuzat și condamnat cu nepăsare. Atunci nu am înțeles ce însemna expunerea falșilor conducători și judecarea oamenilor. Când lucrurile mi s-au întâmplat mie, nu am căutat principiile și nu am avut frică de Dumnezeu în inima mea, ci am condamnat arbitrar un om bun. Dacă nu ar fi descoperit conducătorul meu că demiterea sorei Lu era neprincipială și nu ar fi oprit-o la timp, aș fi făcut o ticăloșie. În timp ce reflectam la asta, am avut un sentiment profund de vină când am realizat că am greșit, așa că am mers înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat ca să-mi exprim dorința de a-I accepta emondarea și tratarea și I-am cerut îndrumarea pentru a câștiga cunoașterea propriei corupții.

În timpul devoționalelor mele, am văzut un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu, al doilea paragraf din „Slujirea religioasă trebuie curățită”. „A-L sluji pe Dumnezeu nu este o sarcină simplă. Cei a căror fire coruptă rămâne neschimbată nu pot niciodată să Îl slujească pe Dumnezeu. Dacă firea ta nu a fost judecată și mustrată de cuvintele lui Dumnezeu, atunci firea ta încă îl reprezintă pe Satana, ceea ce demonstrează că Îl slujești pe Dumnezeu din cauza bunelor intenții personale, că slujirea ta se bazează pe natura ta satanică. Tu Îl slujești pe Dumnezeu potrivit caracterului tău firesc și preferințelor tale personale. Mai mult, gândești mereu că lucrurile pe care ești dispus să le faci sunt plăcute pentru Dumnezeu și că lucrurile pe care nu îți dorești să le faci sunt cele pe care Dumnezeu le urăște; lucrezi în conformitate deplină cu propriile tale preferințe. Se poate numi aceasta slujire a lui Dumnezeu? În ultimă instanță, în firea vieții tale nu va avea loc nici cea mai mică schimbare; în schimb, slujirea ta te va face și mai încăpățânat, astfel înrădăcinându-ți profund firea coruptă și, drept urmare, în tine se vor naște reguli despre slujirea lui Dumnezeu care, în principal, se bazează pe propriul tău caracter și pe experiențele rezultate din slujirea potrivită propriei tale firi. Acestea sunt experiențele și lecțiile omului. Reprezintă filosofia omului despre viața în lume. Oamenii de acest fel pot fi clasificați ca farisei și conducători religioși. Dacă nu se trezesc niciodată și nu se pocăiesc, atunci cu siguranță vor deveni hristoșii mincinoși și antihriștii care îi înșală pe oameni în zilele de pe urmă. Hristoșii mincinoși și antihriștii despre care s-a vorbit se vor ridica din rândul unor astfel de oameni. Dacă aceia care Îl slujesc pe Dumnezeu sunt călăuziți de propriul lor caracter și acționează potrivit voinței lor proprii, riscă să fie alungați în orice clipă. Cei care recurg la mulțimea anilor lor de experiență dobândită în slujba lui Dumnezeu ca să câștige inimile altora, să le facă morală și să îi controleze și să se înalțe – și care nu se pocăiesc niciodată, care nu-și mărturisesc păcatele niciodată și care nu renunță niciodată la beneficiile acordate de poziția pe care o au – acești oameni vor cădea înaintea lui Dumnezeu. Ei sunt oameni asemenea lui Pavel, luându-și prea multe libertăți în baza vechimii lor și etalându-și calitățile. Dumnezeu nu va desăvârși astfel de oameni. O astfel de slujire interferează cu lucrarea lui Dumnezeu. Oamenii se agață întotdeauna de cele vechi. Se agață de noțiuni din trecut, de orice din vremuri trecute. Acesta este un obstacol mare în calea slujirii lor. Dacă nu te poți debarasa de ele, aceste lucruri îți vor distruge întreaga viață. Dumnezeu nu te va lăuda nicidecum, nici dacă îți rupi picioarele alergând sau te spetești lucrând din greu, nici dacă ești martirizat în slujba ta față de Dumnezeu. Dimpotrivă: îți va spune că ești un făcător de rele” („Cuvântul Se arată în trup”). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a revelat întocmai starea. Eram conducătoare de mult timp, așa că simțeam că experimentasem multe, că înțelegeam întrucâtva principiile, că învățasem din experiențele mele și credeam că știu cum să văd oamenii și lucrurile, precum și cum să tratez problemele. Treptat, am devenit din ce în ce mai arogantă, nu aveam loc în inima mea pentru Dumnezeu, iar când s-a întâmplat ceva, m-am gândit că în general știam ce se întâmplă, așa că aveam mereu propriile idei, credeam mereu că aveam dreptate și că lucrurile ar trebui făcute într-un anumit fel. Nu m-am rugat ca să caut principiile, doar am practicat cum am crezut eu că e corect. Când mi s-au raportat problemele sorei Lu, nu m-am rugat deloc lui Dumnezeu și nu am căutat cum să practic adevărul sau să acționez conform principiilor în această chestiune. Prima mea reacție a fost că asta era problema ei de a-i judeca pe alții și o problemă cu umanitatea ei, așa că am mers anume să aflu dacă umanitatea ei era rea și dacă vorbea adesea despre problemele cu lucrătorii și conducătorii în interacțiunile ei cu ceilalți. Când am aflat că sora Lu vorbea și despre problemele unui alt conducător, am definit-o arbitrar drept cineva care „judecă oamenii” și „distruge lucrarea bisericii”. Conform principiului, ar fi trebuit să merg la oamenii implicați și să cercetez ce a spus despre acești conducători, ar fi trebuit să aflu dacă făceau lucrare practică și dacă erau conducători falși. Pentru a determina cu precizie această chestiune, ar fi trebuit să confirm dacă ceea ce a spus sora Lu era adevărat. Însă din cauza aroganței, neprihăniri de sine și a comportamentului meu repezit, nu am căutat principiul în această chestiune, nu am avut frică de Dumnezeu în inima mea și am caracterizat-o orbește și arbitrar, ceea ce a dus la înlocuirea, suprimarea și excluderea ei. Aproape că am ruinat un om bun. Casa lui Dumnezeu a subliniat în mod repetat că trebuie să-i sprijinim pe aleșii lui Dumnezeu când raportează probleme cu lucrătorii și conducătorii, să-i apărăm pe cei care își afirmă părerile față de conducătorii lor și de lucrători, să cercetăm în amănunt și clar atunci când aleșii lui Dumnezeu expun sau raportează conducători și lucrători și să tratăm lucrurile corect conform principiului. În ciuda acestor lucruri, întrucât eram controlată de propria natură arogantă, am etichetat arbitrar pe cineva, nu am acționat conform principiului, am suprimat un om bun, am apărat și am tolerat conducători falși și am încălcat complet rânduielile lucrării casei lui Dumnezeu. Conducătorii falși nu făceau lucrare practică și stricau lucrarea bisericii, însă, în loc să mă ocup de ei, am condamnat persoana care a raportat problema. Nu mă făcea asta o umbrelă protectoare pentru acești falși conducători? Împărtășeam slăbiciunile acestor falși conducători. Am devenit complicea Satanei. Când m-am gândit la lucrurile astea, am realizat că îmi făceam datoria pe baza firii arogante, iar asta însemna că fac rău și mă împotrivesc lui Dumnezeu. Dacă aș fi continuat așa, Dumnezeu m-ar fi disprețuit și respins.

În vreme ce reflectam, mi-am amintit că a spus conducătorul meu că eu cream o atmosferă de „Teroare Albă” ca PCC și, cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât suna mai corect. După ce am acuzat-o pe sora Lu că judecă oamenii, i-am spus că nu vorbească nepăsătoare despre nemulțumirea ei față de conducători și lucrători și apoi am avertizat-o că e posibil să nu-și poată păstra datoria dacă ar fi continuat. În ce fel era abordarea mea diferită de cea a marelui balaur roșu? Nu există libertatea de exprimare în China, iar oamenii nu au voie să vorbească despre oficialii din guvern. În clipa în care o fac, sunt anti-Partid și vor fi arestați și supuși la tot felul de metode și torturi ca să se supună și să nu mai îndrăznească să se mai exprime. Oricine îndrăznește să expună Partidul este osândit pentru „subminarea puterii statutul” și condamnat la închisoare. Orice dezastru din țara marelui balaur roșu sau orice vești nefavorabile pentru PCC nu sunt permise să fie raportate și oricine le reportează „dezvăluie secrete de stat” și va fi arestat și condamnat. Dacă oficialii sunt vreodată neglijenți sau se abat de la îndatoririle lor, oamenilor nu le este permis să-i expună sau să comenteze. Dacă cineva postează comentarii pe internet, în cazuri ușoare, poliția îl avertizează și amenință și, în cazurile cele mai rele, e acuzat direct de un delict, pedepsit sau condamnat. Toate astea sunt făcute pentru a reduce oamenii la tăcere și a-i face să le fie teamă să spună adevărul. Dacă ești furios, trebuie pur și simplu să înghiți în sec. Oamenii trăiesc în timiditate și frică și își pierd libertatea de exprimare. Gândindu-mă la ce am făcut, era exact crearea atmosferei de „Teroare Albă” ca PCC. Dacă cineva spunea ceva rău despre conducători, îl acuzam arbitrar că îi judeca pe conducători pentru ai reduce la tăcere și a crea o atmosferă de teamă, astfel încât aleșii lui Dumnezeu trăiau în timiditate și frică și nu mai îndrăzneau să expună și să raporteze conducătorii falși fiindcă se temeau că aceștia le vor face viața grea. Sora Lu a expus și raportat falșii conducători, însă eu am suprimat-o și condamnat-o. Dacă într-o zi erau probleme sau abateri în îndatoririle mele, însă, în loc să le raporteze superiorilor mei, frații și surorile le discutau și mă expuneau în mijlocul lor, iar eu auzeam despre asta, oare aș fi determinat că mă judecă și i-aș fi pedepsit sau chiar aș fi scăpat de ei și i-aș fi excomunicat? Dată fiind natura mea, cu siguranță eram capabilă de asta. Dacă nu mă căiam și continuam pe aceeași cale, aș fi devenit un antihrist, aș fi ofensat firea lui Dumnezeu și aș fi fost eliminată de El. Dup ce am reflectat la aceste lucruri, mi-a fost frică de ce făcusem. Slujisem drept conducătoare mai mult de doi ani. N-am vrut niciodată să-i suprim sau să-i pedepsesc pe aleșii lui Dumnezeu, însă tot eram capabilă să condamn arbitrar frații și surorile. De fapt, deja suprimasem pe cineva. Deja făcusem o ticăloșie. Am simțit remușcări profunde, așa că am mers înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat ca să spun că eram dispusă să mă căiesc sincer și că, atunci când s-ar fi întâmplat ceva în viitor, voiam să am frică de Dumnezeu în inima mea, să caut adevărul mai mult și să acționez conform principiilor.

Prin această emondare și tratare, am realizat și că aveam păreri greșite. Am crezut că atunci când cineva e ales conducător, el este mai bun decât frații și surorile obișnuite din biserică și are dreptul să vorbească și, de vreme ce face lucrarea bisericii, aleșii lui Dumnezeu sunt obligați să-l sprijine. Dacă descoperi o problemă, nu ar trebui să o discuți nepăsător cu alți frați și surori. Ulterior, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu care mi-a schimbat părerile și m-a învățat rolul și scopul conducătorilor și lucrătorilor din biserica. Dumnezeu spune: „Când cineva e ales să fie lider de către frați și surori sau e promovat de casa lui Dumnezeu să facă o anumită lucrare sau să îndeplinească o anumită datorie, acest lucru nu înseamnă că are un statut sau o identitate specială sau că adevărurile pe care le înțelege sunt mai profunde și mai numeroase decât cele ale altor oameni – cu atât mai puțin că această persoană este capabilă să se supună lui Dumnezeu și nu-L va trăda. Nici nu înseamnă că Îl cunoaște pe Dumnezeu și că e cineva care se teme de Dumnezeu. De fapt, ea nu a atins nimic din toate acestea; promovarea și cultivarea nu sunt decât promovare și cultivare în sensul cel mai direct. Promovarea și cultivarea sa înseamnă pur și simplu că a fost promovată și așteaptă cultivarea. Iar rezultatul final al acestei cultivări depinde de calea pe care o parcurge persoana respectivă și de ceea ce urmărește. Astfel, atunci când cineva din biserică este promovat și cultivat pentru a fi un lider, acesta este doar promovat și cultivat în sens direct; nu înseamnă că e deja un lider calificat sau unul competent, că e deja capabil să întreprindă lucrarea unui lider și poate face o muncă reală – nu așa stau lucrurile. Când cineva este promovat și cultivat pentru a fi un lider, are realitatea adevărului? Înțelege principiile adevărului? Este această persoană capabilă să ducă la bun sfârșit rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu? Are un simț al responsabilității? E dotată cu angajament? Poate să se supună lui Dumnezeu? Când se confruntă cu o problemă, este ea capabilă să caute adevărul? Toate acestea sunt necunoscute. Are acea persoană o inimă care se teme de Dumnezeu? Și cât de mare e frica sa de Dumnezeu? E predispusă să-și urmeze propria voință atunci când face lucruri? E capabilă să-L caute pe Dumnezeu? În timpul în care îndeplinește lucrarea liderilor, vine în mod regulat și frecvent înaintea lui Dumnezeu pentru a căuta voia lui Dumnezeu? Este capabilă să îndrume oamenii în intrarea în realitatea adevărului? Aceasta și multe altele, toate așteaptă cultivarea și descoperirea; totul rămâne necunoscut. Promovarea și cultivarea cuiva nu înseamnă că acesta înțelege deja adevărul și nici nu spune că e deja capabil să își îndeplinească datoria în mod satisfăcător. Deci, care este scopul și semnificația promovării și cultivării cuiva? Este că o astfel de persoană, ca individ, e promovată pentru a fi instruită, pentru a fi udată și instruită în mod special, făcând-o capabilă să înțeleagă principiile adevărului și principiile săvârșirii diferitelor lucruri, ca și principiile, mijloacele și metodele de rezolvare a diferitelor probleme, precum și, atunci când întâlnesc diferite tipuri de medii și de oameni, cum să se descurce cu ele și să le soluționeze în conformitate cu voia lui Dumnezeu și într-un mod care protejează interesele casei lui Dumnezeu. Indică asta faptul că talentul promovat și cultivat de casa lui Dumnezeu e capabil, în mod adecvat, să își asume lucrarea și să își îndeplinească datoria în timpul perioadei de promovare și cultivare sau înainte de promovare și cultivare? Desigur că nu. Astfel, e inevitabil ca, în timpul perioadei de cultivare, acești oameni să experimenteze tratarea, emondarea, judecata și mustrarea, expunerea și chiar înlocuirea; acest lucru e normal, ei sunt instruiți și cultivați” („Identificarea liderilor falși (5)” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Am înțeles din cuvântul lui Dumnezeu că atunci când casa lui Dumnezeu promovează și instruiește pe cineva ca să fie conducător, e din cauză că această persoană are un anumit calibru, poate accepta adevărul, e responsabilă în îndatoririle ei sau are abilități în lucrarea sa. Asta îi oferă șansa de a se instrui singur, dar nu înseamnă că a scăpat de corupție sau că a înțeles adevărul. Nu înseamnă că cineva e calificat să fie conducător și nici că această persoană e un individ remarcabil și are vreo identitate sau statut special în casa lui Dumnezeu. Datoria de a fi conducător este o însărcinare și o responsabilitate. Nu este deloc statut. Când ești conducător, nu înseamnă că ai dintr-odată statut și dreptul de a vorbi în casa lui Dumnezeu sau că vei fi respectat de oameni, că frații și surorile tale te vor admira și respecta sau că nimeni nu are voie să discute despre asta atunci când faci o greșeală. Acestea sunt păreri greșite. Pentru a fi conducători, trebuie să acceptăm supravegherea și sugestiile fraților și surorilor, fiindcă numai asta ne permite să înțelegem problemele din lucrarea noastră și să schimbăm lucrurile, în timp. În afara de asta, dacă frații și surorile noastre află despre conducători că nu fac lucrare practică, ar trebui să practice adevărul raportând și expunând astfel de oameni și să apere lucrarea bisericii. Aceasta este atitudinea corectă față de conducători. Cuvântul lui Dumnezei mi-a schimbat ideile și noțiunile greșite și mi-a arătat cum să tratez corect atoria de conducere și supravegherea aleșilor lui Dumnezeu. De asemenea, am vrut să schimb lucrurile, așa că, de atunci, pe parcursul îndatoririlor mele, indiferent cine raporta probleme cu lucrătorii și conducătorii, voiam să mă ocup de ele cu atenție. În același timp, am învățat să accept mai multă supraveghere de la frați și surori.

Ulterior, într-o adunare, conducătorul nostru a avut părtășie: „Unii oameni îi văd pe alții că raportează sau expun conducători și apoi îi atacă sau îi condamnă pe cei care fac raportul. Chiar dacă astfel de oameni sunt, în mod normal, foarte serioși în îndatoririle lor, ei nu sunt deloc cei care sunt ascultători față de Dumnezeu.” Să aud acea părtășie de la conducătorul meu a fost foarte emoționant pentru mine. Am simțit imediat că, în ciuda anilor meu de credință în Dumnezeu, nu mă schimbasem deloc. Chiar și acum, nu eram un om care asculta de Dumnezeu, iar Dumnezeu era cu siguranță nemulțumit de mine. Pe măsură ce ascultam părtășia conducătorului meu, știam că are scopul de a mă emonda și trata și nu-mi puteam stăvili lacrimile. Plângând, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, știu că ai intenții bine când mă tratezi și mă expui în felul acesta. Altfel, tot aș simți că mi s-a schimbat firea puțin și că sunt întrucâtva ascultătoare față de Tine. Abia acum realizez că sunt departe de a satisface standardul de supunere adevărată față de Tine. Însă sunt dispusă să încerc și să urmăresc să fiu cineva care Ți se supune.” Ulterior, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care m-a ajutat mult și mi-a permis să înțeleg voia lui Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Oamenii nu își pot schimba singuri firea; ei trebuie să fie supuși judecății, mustrării, suferinței și rafinării cuvintelor lui Dumnezeu sau să fie tratați, disciplinați și emondați prin cuvintele Lui. Doar după aceea pot să ajungă la ascultarea și devotamentul față de Dumnezeu și să nu mai fie superficiali față de El. Sub rafinarea cuvintelor lui Dumnezeu se schimbă firile oamenilor. Doar prin dezvăluirea, judecata, disciplinarea și tratarea cuvintelor Lui nu vor mai îndrăzni ei să acționeze nechibzuit și, în schimb, vor deveni calmi și liniștiți. Cel mai important lucru este că sunt capabili să se supună cuvintelor actuale ale lui Dumnezeu și lucrării Sale și, chiar dacă nu este conform noțiunilor umane, ei pot să lase la o parte aceste noțiuni și să se supună de bunăvoie” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei a căror fire s-a schimbat sunt aceia care au intrat în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu”). Am înțeles din cuvântul lui Dumnezeu că oamenii care sunt ascultători față de Dumnezeu pot face asta numai după ce experimentează judecata, emondarea, tratarea, încercările și rafinarea lui Dumnezeu, atingând schimbarea firii și învățând să acționeze conform principiilor. Astfel de oameni, pe parcursul credinței lor în Dumnezeu și a îndeplinirii îndatoririlor lor, pot căuta adevărul și face lucrurile conform principiului atunci când întâlnesc anumite lucruri fundamentale sau cruciale sau când întâlnesc alegeri care se referă la calea lor în viață, sunt capabili să facă alegerea corectă pe baza cuvântului lui Dumnezeu și a adevărului. Dacă asculți de Dumnezeu numai în chestiuni triviale sau în comportamente exterioare, dar acționezi conform voii sau personalității tale normale în chestiuni de principiu sau în probleme cheie, atunci încă ești un om care se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu. Înainte, am crezut mereu că-mi pot abandona familia și cariera ca să mă sacrific pentru Dumnezeu, că indiferent ce datorie rânduia casa lui Dumnezeu pentru mine, puteam să accept și să ascult, că atunci când întâlneam dificultăți, puteam citi cuvântul lui Dumnezeu și mă puteam ruga lui Dumnezeu și că încercam mereu să mă gândesc la moduri de a-mi face îndatoririle mai bine și am crezut că această atitudine față de îndatoririle mele însemna că eram oarecum ascultătoare față de Dumnezeu. Însă în privința sorei Lu, am văzut că încă mă puteam ocupa de lucruri orbește, conform voii mele și că o puteam condamna și suprima arbitrar, dovedind că inima mea încă era condusă de firile mele satanice. Deși eram de obicei serioasă și conștiincioasă în îndatoririle mele, când venea vorba de principii și de probleme cheie, tot puteam să mă răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu și să-I fiu ostil. Am văzut că nu înțelegeam deloc adevărul, că firile nu mi se schimbaseră și că tot nu eram un om care asculta de Dumnezeu. Fără emondarea și tratarea conducătorului meu și judecata și revelația cuvântului lui Dumnezeu, nu m-aș putea cunoaște deloc.

Acum, în chestiuni esențiale care implică principiile adevărului, pot căuta în mod conștiincios adevărul și modul în care să fac lucrurile conform principiilor și nu mai acționez orbește pe baza firii mele arogante. De asemenea, mă rog adesea lui Dumnezeu: încă mai am multe firi corupte și păreri greșite, așa că trebuie să experimentez constant judecata, mustrarea, emondarea, tratarea, certarea și disciplina lui Dumnezeu pentru a obține schimbarea. Mă rog ca judecata și mustrarea lui Dumnezeu să nu mă părăsească niciodată ca să-mi pot înțelege răzvrătirea și corupția mai profund și să pot tinge treptat o ascultare adevărată față de Dumnezeu.