de Xin Jing, China

În iunie 2015, am mers la o biserică să slujesc ca diacon de evanghelizare. O femeie pe nume Li Jie era în echipa de udare și a trebuit să lucrăm împreună destul de frecvent. Aveam cam aceeași vârstă, duceam vieți similare și aveam personalități asemănătoare. Împărtășeam experiența de a fi reprimate de soții noștri – aveam multe în comun. Ne înțelegeam foarte bine. În plus, eu eram nouă la acea biserică, nu îi cunoșteam pe ceilalți membri și aveam multe provocări în datoria mea. Ea a avut părtășie cu mine și m-a ajutat cu mult entuziasm, iar eu o sprijineam mereu când avea probleme în viață. Cu timpul, am început să ne împărtășim cele mai intime gânduri și sentimente. Am simțit o legătură strânsă și ne înțelegeam foarte bine.

Mai târziu, am fost aleasă lider de biserică și n-am fost des în contact. Au trecut câteva luni și ceva și am auzit destul de mulți frați și surori spunând că au probleme cu Li Jie. Au spus că e foarte arogantă, iar când ceilalți aveau probleme, nu doar că nu avea răbdare cu ei, ci îi și certa și desconsidera. Toți se simțeau constrânși de ea. Cineva de la conducere i-a atras atenția, dar ea a refuzat s-accepte și s-a purtat urât. Era incredibil de perturbatoare în timpul întâlnirilor. Nu accepta părtășia celorlalți, ci doar dădea vina pe alți oameni. Toți au spus că-i lipsea lucrarea Duhului, că părtășia ei era de mântuială și derutantă și că uneori îi înjosea pe ceilalți. Nu se mai descurcase bine cu udarea nou-veniților de câteva luni. Când am auzit toate astea, am știut în sufletul meu că nu mai e potrivită pentru datoria de udare. Câțiva colegi au sugerat să fie înlocuită, spunând că va fi întârziată lucrarea bisericii. Ideea nu mi-a surâs deloc – n-am vrut să o concediez. Li Jie a fost primul meu contact când eram nouă la biserică și m-a ajutat foarte mult. Aveam o relație nemaipomenită. Dacă eram de acord cu demiterea ei, îmi era teamă de ce ar crede ea, că ar spune că n-am suflet. Iar ei chiar îi păsa de faimă, așadar, nu ar fi nefericită dacă ar fi concediată? Punând astfel problema, nu puteam s-o concediez. Am inventat scuza că Li Jie nu se simțise bine în ultima perioadă și că nu era numai din vina ei. Nou-veniții udați de ea aveau noțiuni religioase și învățau greu. Era normal să nu se descurce. În plus, ea putea munci pe brânci, ore în șir. Dacă am demite-o, ne-ar lua mult timp să-i găsim un înlocuitor bun, așa că era mai bună decât nimic. Unii colegi au ezitat când m-au auzit spunând asta. Toți au acceptat de silă să o păstrăm deocamdată în acea datorie și să căutăm un înlocuitor. Am respirat ușurată, dar mă gândeam în același timp că, deși nu fusese deocamdată concediată, va trebui să fie când se va găsi un înlocuitor bun. Poate dacă aș ajuta-o, ar putea avea un randament mai bun și atunci și-ar putea păstra datoria. În acea noapte, am mers direct acasă la Li Jie, după adunarea mea de seară, și am vorbit cu ea despre motivele pentru care îi scăzuse randamentul și despre problemele din datoria ei. Nu avea conștiință de sine și doar găsea scuze. Am fost destul de supărată când am văzut-o comportându-se așa. După aceea, am avut cu ea și mai multă părtășie, pentru a o ajuta să devină mai bună în datoria ei, dar randamentul ei nu s-a îmbunătățit niciodată. Mi-a provocat foarte multă neliniște. După puțin timp, un lider mi-a scris câteva scrisori ca să mă întrebe de schimbarea datoriei lui Li Jie. Doar am amăgit-o, spunându-i că nu găsisem un înlocuitor bun. Li Jie refuza în continuare s-accepte sfaturi și a luat legătura, fără aprobare, cu o soră urmărită, când poliția ar fi putut s-o supravegheze. N-am avut de ales decât s-o înlătur din datoria ei.

Mai târziu, biserica m-a însărcinat cu lucrarea de evanghelizare și m-am gândit la Li Jie, care stătea acasă, nefericită, fără să aibă vreo datorie de făcut. Fusese motivată când făcea evanghelizare și mi s-a părut o ocazie bună să îi dau să înceapă o nouă datorie. Am lansat ideea la o întâlnire cu colegii, spunând că are experiență și puncte forte în acest tip de lucrare, că știa că greșise și că regreta. Am spus c-ar trebui să-i dăm o șansă să se alăture echipei de evanghelizare. Toți ceilalți au fost de acord cu asta. Ei bine, nu după mult timp, am fost surprinsă s-aud frați și surori spunând că ea avusese înainte probleme cu diaconul de evanghelizare, astfel că, la adunări, nu mai contenea să le spună cum acesta a oprimat-o înainte, iar ea tot aducea vorba despre asta. Mulți frați și surori s-au întors împotriva diaconului și l-au condamnat. La întâlnirile de lucru, îl confrunta direct pe diacon și alte câteva surori i-au luat partea. Diaconul de evanghelizare nu-și putea termina treaba, iar asta a frânat lucrarea bisericii. Am fost șocată când am auzit asta. Am știut că diaconul își ceruse oficial scuze de la Li Jie și avusesem părtășie cu ea. I-am spus să se cunoască, să nu se arunce cu capul înainte, ci să învețe o lecție. Dar nu m-am așteptat să se agațe așa de lucruri și să nu renunțe. Comportamentul ei era deja foarte perturbator în biserică și dacă mai continua, trebuia să plece din echipa de evanghelizare. Mi-am făcut tot mai multe griji pentru ea. Am mers s-am avut părtășie cu ea de mai multe ori. În față, îmi spunea ce trebuia, dar la adunări continua să se comporte la fel. Și alți diaconi au avut părtășie cu ea și au ajutat-o, dar ea n-avea conștiință de sine și nu voia să se schimbe.

Nu peste mult timp, liderul a aflat toate astea. Era perturbatoare în biserică, nu voia să se căiască nici după multe părtășii și avea un efect groaznic. Aplicând principiile, trebuia să fie concediată și apoi înlăturată din biserică, dacă tot nu se căia. Mi-a tresărit inima când am auzit asta. M-am gândit cum ea renunțase la tot și suferise atât de mult. Nu era mare păcat dacă era dată afară? Mă ajutase atât de mult când am fost diacon de evanghelizare și îi eram cea mai apropiată persoană din biserică. Am simțit că aș fi complet lipsită de suflet dacă nu i-aș lua apărarea. Cum aș mai putea să dau ochii cu ea dacă într-adevăr ar fi dată afară? Eram sigură că mă va urî și că se va simți foarte rănită. Când am pus astfel problema, le-am spus acelor colegi că Li Jie chiar avea anumite probleme, dar că a slujit biserica tot timpul și s-a descurcat cu evanghelizarea, așa că poate am fost prea aspri. Am sugerat să-i mai dăm o șansă și s-o ajutăm mai mult și poate se va schimba. Un coleg a răspuns cu multă asprime în glas, spunând: „Soră Xin, nu urmezi principiile adevărului, ci ești orbită de emoții. Înainte, Li Jie s-a descurcat bine cu evanghelizarea și e foarte muncitoare. Dar nu vrea s-accepte adevărul – îl urăște și joacă un rol negativ aici. A perturbat grav lucrarea casei lui Dumnezeu. N-o putem menaja datorită afecțiunii noastre. Gândește-te bine la asta.” Când a spus asta, mi-am dat seama că nu am urmat deloc principiile cu Li Jie, dar tot nu am putut suporta asta și am vrut ca liderul să-i mai dea o șansă.

În drum spre casă, de la adunare, am simțit că se învârte lumea și m-am temut să deschid ochii. N-am putut nici să merg. Am stat acolo, pe marginea drumului și mi-am dat seama că probabil Dumnezeu mă disciplina. Am spus o rugăciunea, în tăcere. Chiar atunci, mi-au venit clar în minte câteva din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Când oamenii Îl jignesc pe Dumnezeu, poate să nu fie din cauza unui eveniment sau a unui lucru pe care l-au spus, ci mai degrabă din cauza unei atitudini pe care o au și a unei stări în care se află. Acesta este un lucru foarte înfricoșător” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VII”). Aceste cuvinte mi-au semănat puțină frică în inimă. Am văzut că sigur am ofensat firea lui Dumnezeu. Am început să reflectez și am realizat că, de când mi s-a spus s-o demit pe Li Jie și s-o las să reflecteze asupra ei, nu căutasem adevărul, nici nu mă gândisem la interesele bisericii. Doar o apăram cu înverșunare. Dumnezeu n-a avut niciun loc în inima mea, iar eu Îl ofensasem deja. M-am rugat repede lui Dumnezeu, recunoscând c-am greșit și sperând să pot reflecta asupra mea. După ce m-am rugat, m-am târât spre casă, în pas șovăielnic. Când am ajuns, am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Unii oameni au o natură extrem de sentimentală; în fiecare zi, în tot ceea ce spun și în toate felurile în care se comportă față de ceilalți, trăiesc în funcție de emoțiile lor. Ei simt afecțiune pentru unul și altul și se simt zilnic obligați să răsplătească favoruri și să întoarcă sentimente bune; în tot ce fac, ei trăiesc pe tărâmul emoțiilor. […] Ai putea spune că emoțiile sunt defectul fatal al acestor persoane. Tot ceea ce fac este guvernat de emoțiile lor, sunt incapabile să practice adevărul sau să acționeze conform principiului și sunt adesea predispuse să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. Emoțiile sunt cea mai mare slăbiciune a lor, defectul lor fatal, și sunt întru totul capabile să le ducă la ruină. Oamenii care sunt excesiv de emotivi sunt incapabili să pună adevărul în practică sau să asculte de Dumnezeu. Ei sunt preocupați de trup, nesăbuiți și năuciți, fiind în firea lor să pună mare bază în sentimente. Ei trăiesc în funcție de emoțiile lor” („Cum să cunoști natura omului” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Am fost atât de impresionată când am citit asta. Nu mi-am putut înăbuși lacrimile. Am văzut că într-adevăr eram condusă de ce simțeam pentru ceilalți, că era punctul meu slab, călcâiul lui Ahile. Li Jie a fost atât de dispusă și de dornică să m-ajute. M-am atașat de ea și, cu timpul, a devenit ca un suflet pereche. Vorbeam sub imperiul emoțiilor oricând era vorba despre ea, măcinându-mă mereu pentru sentimentele ei și luându-i partea. Nu am putut să aplic corect principiile. Am știut că nu se descurca bine în datoria ei, că era perturbator, că făcea mai mult rău decât bine în datoria ei și c-ar trebui demisă urgent. Dar din cauza legăturilor noastre puternice, îmi făceam griji să nu-și piardă datoria sau să nu fie dată afară, așa că mi-am urmat emoțiile, găsind tot felul de scuze pentru a-i convinge pe ceilalți să o păstreze. Ba chiar am vrut s-o ajut să-și îmbunătățească randamentul ca să-și poată păstra poziția. Dacă nu ar fi fost legătura noastră, n-aș fi intervenit atât de mult pentru ea. Aș fi tratat orice alt frate sau soră conform principiilor. În acel moment am văzut că eram complet condusă de afecțiune în datoria mea, sprijinind-o și menajând-o la fiecare pas, nesocotind principiile. Nu mă gândeam deloc la lucrarea, nici la interesele casei lui Dumnezeu, ci vorbeam și acționam doar bazându-mă pe sentimente – foarte egoist din partea mea!

Am mai citit puțin din cuvintele lui Dumnezeu și mi-au deschis ochii mai bine în legătură cu această problemă. Dumnezeu Atotputernic spune: „Ce chestiuni sunt legate de emoții? Numărul unu este cum îți evaluezi propria familie, cum reacționezi la lucrurile pe care le fac. «Lucrurile pe care le fac» includ situațiile în care sunt băgăcioși și indiscreți, în care judecă oamenii pe la spate, fac lucrurile necredincioșilor și așa mai departe. Ai putea fi imparțial față de familia ta? Dacă ți s-ar cere să o evaluezi în scris, ai face acest lucru în mod corect și obiectiv, lăsându-ți deoparte emoțiile? Și ești sentimental față de cei cu care te înțelegi sau care te-au mai ajutat? Ai fi precis, imparțial și obiectiv în privința acțiunilor și comportamentului lor? I-ai raporta sau expune imediat ce ai descoperit că sunt băgăcioși și indiscreți? Mai mult, ești sentimental față de cei apropiați sau care împărtășesc interese similare? Oare evaluarea, definirea și răspunsul tău față de acțiunile și comportamentul lor ar fi imparțiale și obiective? Și cum ai reacționa dacă principiul ar dicta ca biserica să ia măsuri împotriva cuiva care este conectat cu tine sau cu care ai o conexiune emoțională, iar aceste măsuri ar fi în contradicție cu propriile tale noțiuni? Ai da ascultare? Ai continua să ții legătura cu acea persoană în secret, te-ai lăsa în continuare ademenit de ea, te-ai lăsa chiar îmboldit să îi cauți scuze, să raționalizezi și să o aperi? Ți-ai asuma responsabilitatea pentru cei care au fost buni cu tine și ai veni în ajutorul lor, uitând de principiile adevărului și nepăsător față de interesele casei lui Dumnezeu? Toate acestea implică diverse chestiuni legate de emoții, nu-i așa? Unii oameni spun: «Aceste emoții despre care vorbești Tu – nu implică oare doar rudele și membrii familiei? Acest lucru nu îi vizează doar pe părinți, frați și surori și alți membri ai familiei?» Nu; vizează o mulțime de oameni diferiți. Uită de membrii familiei, există unii care nici măcar nu sunt capabili să fie imparțiali în privința bunilor prieteni și amici ai lor. Tot ceea ce iese din gura lor este părtinitor. De exemplu, atunci când cineva este neglijent și înclinat spre răutate, ei îl descriu ca iubitor de distracție, degajat, un adolescent întârziat. Și există emoție în aceste cuvinte? Când persoana neglijentă nu are nicio legătură cu ei, cuvintele lor sunt mai puțin ușoare: «Evident, este un antihrist, e viclean, rău, tot ceea ce face este sâcâitor și indiscret.» Când li se cere dovada, răspund: «Deocamdată nu există nicio dovadă, dar poți să-ți dai imediat seama că e soi rău. Cuvintele lui Dumnezeu spun că aceasta este natura lui.» Nu au nicio problemă în a-l defini. Asta înseamnă să trăiești după propriile emoții, nu-i așa? Și ce sunt cei care trăiesc după emoțiile lor? Sunt imparțiali astfel de oameni? Sunt corecți? (Nu.) Oamenii care trăiesc după predilecțiile și interesele trupului trăiesc după emoțiile lor” („Identificarea liderilor falși (2)” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). „Nu dau oamenilor ocazia de a-și elibera emoțiile, pentru că Eu nu am emoții și am ajuns să detest emoțiile oamenilor într-un grad extrem. Din cauza emoțiilor dintre oameni am fost aruncat la o parte și astfel am devenit un «altul» în ochii lor; din cauza emoțiilor dintre oameni am fost Eu uitat; din cauza emoțiilor omului el folosește ocazia de a-și recăpăta «conștiința»; din cauza emoțiilor omului, el este întotdeauna obosit de mustrarea Mea; din cauza emoțiilor omului, el Îmi spune că sunt nedrept și injust și că sunt nepăsător față de sentimentele omului în gestionarea Mea. Am și Eu rude pe pământ? Cine a lucrat vreodată, ca și Mine, zi și noapte, fără să se gândească la mâncare sau la somn, de dragul întregului Meu plan de gestionare (plan de mântuire)? Cum ar putea fi omul comparabil cu Dumnezeu? Cum ar putea fi omul compatibil cu Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 28). Citind cuvintele lui Dumnezeu am înțeles mai bine ce înseamnă să fii condus de afecțiune și am văzut că Dumnezeu urăște asta la oameni. Ne determină să încălcăm principiile adevărului, să facem rău și să I ne împotrivim Lui. Dumnezeu m-a înălțat să fiu lider, dar ocupându-mă de alți oameni, nu am practicat adevărul, nici nu i-am tratat corect, conform principiilor. Am apărat-o pe Li Jie datorită relației noastre, refuzând s-o demit sau s-o dau afară când trebuia s-o fac. Foloseam lucrarea bisericii pentru a face favoruri, sacrificând interesele ei. Acest lucru a dăunat intrării în viață a fraților și surorilor și doar a perturbat lucrarea casei lui Dumnezeu. Mușcam mâna care mă hrănea – eram o trădătoare. Nu-L umileam pe Dumnezeu și mă împotriveam Lui? Când am văzut toate astea, am regretat amarnic faptele mele și m-am grăbit să mă rog și să mă căiesc. La o întâlnire ulterioară, am vorbit deschis despre cum mă lăsasem condusă de sentimente, ocupându-mă de întreaga situație. Din cauza comportamentului lui Li Jie, am înlăturat-o din datorie ca să poată reflecta.

Au trecut în jur de șase luni și nu numai că nu a obținut nicio înțelegere a comportamentului ei rău, ci insista că fusese nedreptățită, că liderul nu fusese corect. Le-a spus celorlalți că acesta o desconsidera și îi purta pică. Liderul a avut părtășie cu ea despre adevăr și i-a analizat comportamentul, dar ea n-a accepta nimic și era plină de scuze. Li Jie chiar l-a tratat pe lider cu indiferență, întorcându-i direct spatele, în semn de protest tacit. Se plângea și răspândeam negativism printre ceilalți, vorbind despre cât de mult suferise, fără nicio binecuvântare în schimb, în vreme ce alții mai slabi le primeau. Câțiva dintre frații și surorile care erau în contact cu ea au ajuns să-i ia partea și să o apere. Mulți au spus că avea umanitate slabă. Făcuse multe nazuri în legătură cu mâncarea primită de la gazda ei și se plângea pe la spatele surorii care o găzduia că nu-i cumpăra mâncare. Era zgârcită cu banii și se plângea că e săracă, ceea ce i-a păcălit pe frați și surori s-o ajute, din iubire, dându-i bani și alte lucruri. Iar ea se simțea îndreptățită să le primească, de parcă ceilalți îi datorau cumva acest ajutor. Era un parazit în casa lui Dumnezeu. Toate acestea m-au dus cu gândul la un fragment din cuvintele lui Dumnezeu, din: „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul”. Dumnezeu spune: „Cei care, în biserică, dau frâu liber cuvintelor lor veninoase și răutăcioase, care răspândesc zvonuri, instigă la lipsa de armonie și formează clici în rândul fraților și surorilor, ar fi trebuit să fie alungați din biserică. Dar, pentru că acum este o epocă diferită a lucrării lui Dumnezeu, acești oameni sunt îngrădiți, întrucât se confruntă cu anumite eliminări. Toți cei care au fost corupți de Satana au firi corupte. Unii au doar o fire coruptă, în timp ce alții sunt diferiți: nu numai că au firi corupte satanice, dar natura lor este și extrem de malițioasă. Nu numai că vorbele și acțiunile lor le dezvăluie firile corupte satanice, dar, mai mult, acești oameni sunt adevăratul diavol Satana. Comportamentul lor întrerupe și tulbură lucrarea lui Dumnezeu, împiedică intrarea în viață a fraților și surorilor și distruge viața normală a bisericii. Mai devreme sau mai târziu, acești lupi în haine de oi trebuie să fie alungați; față de acești lachei ai Satanei ar trebui adoptată o atitudine necruțătoare, de respingere. Doar acest lucru înseamnă a sta de partea lui Dumnezeu, iar cei care nu reușesc să facă asta se tăvălesc în noroi cu Satana” („Cuvântul Se arată în trup”). Acest fragment mi-au dat mai mult discernământ despre Li Jie. A refuzat s-accepte adevărul, era perturbatoare și critică, fără să joace un rol pozitiv, un măr putred care dădea peste cap viața bisericii noastre. Când a fost criticată și și-a pierdut datoria, nu s-a căit niciodată, ci a fost nemulțumită, s-a plâns de lideri și a tot perturbat viața bisericii. Acest tip de persoană rea, agresivă, răzbunătoare, care urăște adevărul n-ar putea fi niciodată mântuită. Doar ar perturba lucrarea bisericii, exact ca o vulpe ce fuge bezmetică printre găini, în timp ce le devorează. Oamenii răi trebuie înlăturați, ca lucrarea casei lui Dumnezeu să poată continua și noi s-avem o viață adecvată a bisericii. Dumnezeu e drept și sfânt. Îi mântuiește pe cei cu umanitate bună care iubesc adevărul, nu pe răufăcători. Oamenii răi urăsc adevărul din fire și nu se căiesc cu adevărat oricâte șanse primesc. Cei care iubesc adevărul pot să dezvăluie corupție, să fie perturbatori și să judece unele lucruri, dar după aceea, pot să reflecteze asupra lor și s-accepte judecata cuvintelor lui Dumnezeu, să se căiască și să se schimbe. Biserica i-a dat multe șanse lui Li Jie, dar ea nu s-a căit niciodată. Doar și-a intensificat atacurile și tulburarea. Era o persoană rea în esență. A trebuit să fie dată afară conform principiilor bisericii. În calitate de lider de biserică, am știut că va trebui s-am părtășie cu ceilalți pentru a-i expune faptele rele și să semnez actele de excomunicare. Încă aveam rețineri să o fac. Îmi făceam griji că va fi terminată dacă va fi înlăturată din biserică. M-am rugat lui Dumnezeu imediat ce am avut acest gând și I-am cerut să mă îndrume să-mi înving sentimentele.

Apoi, am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu, fragmentul 4 din: „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”. „Cine este Satana, cine sunt demonii și cine sunt dușmanii lui Dumnezeu dacă nu cei ce se împotrivesc și care nu cred în Dumnezeu? Nu sunt ei acei oameni care nu Îl ascultă pe Dumnezeu? Nu sunt acei oameni care pretind verbal că ei cred și, totuși, sunt lipsiți de adevăr? Nu sunt ei acei oameni care doar urmăresc obținerea binecuvântărilor și, totuși, nu pot să fie martori pentru Dumnezeu? Tu tot te amesteci cu acei demoni astăzi și acorzi importanță conștiinței și iubirii față de ei, dar, în cazul acesta, nu oferi intenții bune Satanei? Nu te asociezi cu demonii? Dacă oamenii din zilele noastre sunt încă incapabili să distingă între bine și rău astăzi și continuă orbește să fie iubitori și miloși fără nicio intenție de a căuta voia lui Dumnezeu și fără a fi capabili în vreun fel de a nutri intențiile lui Dumnezeu ca pe ale lor, atunci sfârșiturile lor vor fi cu atât mai jalnice. Oricine care nu crede în Dumnezeu întrupat este un dușman al lui Dumnezeu. Dacă tu poți să acorzi importanță conștiinței și iubirii față de un dușman, nu îți lipsește un simț al dreptății? Dacă tu ești compatibil cu aceia pe care Eu îi detest și îi dezaprob, și tot îi iubești sau ai sentimente personale față de ei, atunci nu ești tu neascultător? Nu te împotrivești intenționat lui Dumnezeu? Are o astfel de persoană adevărul? Dacă oamenii acordă importanță conștiinței față de dușmani, iubirii pentru demoni și îndurării față de Satana, atunci nu întrerup ei în mod intenționat lucrarea lui Dumnezeu?” („Cuvântul Se arată în trup”). M-am simțit foarte vinovată când am citit acest fragment din cuvintele Lui. Știam foarte bine că era o pacoste, un încurcă-lume care nu se va căi niciodată, o răufăcătoare care ura adevărul din fire și, totuși, am cocoloșit-o, vrând tot timpul să rămână în biserică. Îngăduiam unei persoane rele să-i facă lucrării bisericii, fiind de partea Satanei, împotriva lui Dumnezeu. Filosofiile satanice: „Sângele apă nu se face”, „Omul nu este neînsuflețit; cum poate el să fie lipsit de emoții?” mă călăuzeau mereu. Întoteauna prețuisem relația cu ceilalți, crezând că era singura cale de-a fi uman și bun. Orice altceva mi se părea crud, ducând la respingerea mea. A fost foarte grotesc din partea mea. Acele filosofii lumești par drepte și se potrivesc cu noțiunile umane, dar contravin adevărului și principiilor. Dacă suntem sentimentali și iubitori cu toată lumea, îi iubim pe ceilalți într-un mod nesăbuit și e total lipsit de principii. Dumnezeu ne cere s-avem principii față de ceilalți, să fim iubitori cu frații și surorile și s-avem conștiință înaintea lui Dumnezeu, să-i respingem pe răufăcători, necredincioși, demoni și pe Satana. Să fim sentimentali cu aceste tipuri de oameni nu înseamnă să fim nesăbuiți și buimăciți? Acestui tip de iubire îi lipsește discernământul și principiile – vine din nesăbuință. Să urmăm un răufăcător ne duce pe căi greșite și face mult rău lucrării bisericii. Am văzut că trăiam după filosofii satanice și era foarte nesăbuit, foarte nedemn. Am știut că Li Jie nu va accepta adevărul, că era o răufăcătoare care perturba biserica și trebuia înlăturată. Dar m-am împiedicat de sentimente, am fost reținută de afecțiune. Am menajat-o la nesfârșit. A fost dureros și epuizant, dar și mai important, nu practicam adevărurile înțelese de mine. Îl combăteam pe Dumnezeu. Mă bucuram de harul și mântuirea lui Dumnezeu, dar lucram împotriva Lui, protejându-l pe Satana și un răufăcător. Chiar n-am avut conștiință și rațiune. Într-un final, am înțeles clar că, lăsându-mă condusă de emoții, le întorceam spatele lui Dumnezeu și adevărului. Apoi, m-am gândit cum ani la rând, Dumnezeu lucrase atât de mult în mine și plătise un mare preț. Nu Îi dădusem nimic în schimb, ba chiar mă aliasem cu Satana împotriva Lui. Am fost copleșită de regret și vină când am pus astfel problema.

Apoi, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu, în devoționalele mele. Dumnezeu spune: „Pe baza cărui principiu le cer oamenilor cuvintele lui Dumnezeu să-i trateze pe ceilalți? Să iubească ce iubește Dumnezeu și să urască ce urăște El: acesta este principiul la care ar trebui să se adere. Dumnezeu îi iubește pe cei care urmează adevărul și care-I pot respecta voia. Aceștia sunt oamenii pe care și noi ar trebui să-i iubim. Cei care nu pot urma voia lui Dumnezeu, cei care-L urăsc pe Dumnezeu și se răzvrătesc împotriva Lui – acești oameni sunt disprețuiți de Dumnezeu și ar trebui să-i disprețuim și noi. Asta le cere Dumnezeu oamenilor. […] În timpul Epocii Harului, Domnul Isus a spus: «Cine este mama Mea și cine sunt frații Mei? […] Căci oricine face voia Tatălui Meu, Care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră și mamă.» Aceste vorbe existau deja în Epoca Harului, iar acum cuvintele lui Dumnezeu sunt și mai potrivite: «Să iubească ce iubește Dumnezeu și să urască ce urăște El.» Aceste cuvinte pun punctul pe «i», însă oamenii sunt adeseori incapabili să le aprecieze adevăratul sens” („Doar prin recunoașterea părerilor tale nechibzuite te poți cunoaște pe tine însuți” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Asta m-a ajutat să înțeleg clar acest principiu de practicat: „Să iubească ce iubește Dumnezeu și să urască ce urăște El.” Doar cei cu credință adevărată, care caută adevărul și sunt devotați în datorie sunt frați și surori și ei sunt cei care merită iubirea noastră. Cei care refuză s-accepte adevărul și perturbă mereu biserica, care-L urăsc pe Dumnezeu și adevărul sunt oameni răi, necredincioși, demoni și Satana. Merită repulsia și respingerea noastră. Doar așa putem trata oamenii cu principii și conform voinței lui Dumnezeu. La o adunare ulterioară, am avut părtășie despre ce înseamnă o persoană rea și cum să o deosebim și am dezvăluit purtările rele ale lui Li Jie. Am avut părtășie și despre principiile înlăturării cuiva din biserică și, după ce înțeleseseră toți adevărul, au început să expună răul făcut de Li Jie. În cele din urmă, ea a fost dată afară.

După toate astea, I-am fost foarte recunoscătoare lui Dumnezeu. Fără ceea ce a dezvăluit El și judecata cuvintelor Sale, aș fi continuat să trăiesc după acele filosofii satanice, plină de compasiune oarbă pentru ceilalți, incapabilă să deosebesc binele de rău, drept de nedrept, aliindu-mă cu Satana împotriva lui Dumnezeu fără să-mi dau seama. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat consecințele și pericolul când afecțiunea ne conduce și m-au ajutat să scap de constrângerile ei, tratând oamenii conform principiilor. Sunt recunoscătoare pentru iubirea și mântuirea lui Dumnezeu!