de Vladhia, Franța

În 2021, am fost aleasă lider de biserică. O vreme, am avut probleme cu lucrarea de udare. Câțiva udători nu veneau des la întruniri, iar atunci când veneau, nu prea aveau părtășie. Nu eram sigură cum să gestionez problema. I-am spus liderului, sora Lucy, despre această problemă. Într-o zi, a adăugat grupului nostru un predicator pe nume fratele Matthew. Știam că el înțelgea adevărul mai bine decât mine și mă mai ajutase cu lucrarea mea. Dar nu m-am bucurat când s-a alăturat grupului nostru. Inițial, m-am întrebat dacă a venit să-mi supravegheze lucrarea. Îmi făceam griji că, dacă-mi expunea problemele, m-ar fi umilit, iar ceilalți nu m-ar mai fi respectat ca lider. Așa că n-am vrut să-mi supravegheze lucrarea. Ulterior, am observat că sora Lucy l-a adăugat pe fratele Matthew în mai multe grupuri importante din biserică, iar ceilalți l-au primit bine. Asta m-a supărat și mai mult. M-am gândit că probabil venea să-mi ia locul.

În seara aceea, fratele Matthew a participat la o adunare pentru noii credincioși. Ei i-au ascultat cu atenție părtășia și au interacționat bucuroși cu el, dar au fost indiferenți față de părtășia mea. N-am vrut să mai spun nimic. Îl invidiam pe fratele Matthew. Consideram că, dacă era el acolo, nimeni nu mai avea nevoie de mine. Toți au fost foarte fericiți după părtășia lui. Îi tot mulțumeau lui Dumnezeu. Unii chiar au spus că nu se mai simțiseră atât de luminați în adunări, că au avut multe de câștigat din părtășia lui. M-am înfuriat când am auzit ce au spus frații și surorile. Simțeam că eram ignorată, ca și cum nu le oferisem deloc părtășie. Eram umilită și le purtam ranchiună fraților și surorilor. Simțeam că uitaseră toate lucrurile pe care le-am spus în părtășie. La sfârșit, Matthew a rezumat niște lucruri. N-am vrut să vorbesc și nici să-i aud pe toți lăudându-l. Voiam să încheiem adunarea cât mai repede, ca să pot să scap. Tocmai atunci, Matthew m-a întrebat ce părere aveam despre adunare. N-am vrut să particip la discuție, așa că am spus niște banalități. Atunci el a vorbit despre niște probleme pe care le descoperise. A spus că părtășia mea era cam vagă și neclară, că ceilalți n-au înțeles-o și n-au răspuns la ea și că o astfel de adunare nu era productivă. Când am auzit asta, am devenit sfidătoare. De ce trebuia să-mi sublinieze problemele? Probabil că venise doar ca să mă ia în vizor. Dacă avea să mă demită, trebuia să o spună direct! Am început să-i port pică.

Ulterior, a sugerat să găsim cuvinte de la Dumnezeu, relevante pentru problemele noilor credincioși. Părtășia noastră putea fi flexibilă, iar noi puteam folosi exemple sau anecdote, ca să-i ajutăm să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu. Consideram că o astfel de părtășie e prea detaliată și n-am fost de acord, dar tuturor celorlalți le-a plăcut idea. Seara, am condus împreună o altă adunare, iar eu îmi făceam griji că Matthew avea să mă dea iar în vileag. M-am gândit să fac o listă cu toate problemele din părtășia lui și să le arăt la sfârșitul întrunirii. Însă, spre surprinderea mea, noilor credincioși le-a plăcut adunarea. Exemplele din părtășie i-au ajutat să înțeleagă mai bine cuvintele lui Dumnezeu. A fost o întrunire productivă. Nu puteam găsi nicio greșeală. Dar când Matthew le-a pus întrebări participanților, unii nu au răspuns și a fost un moment stânjenitor. Eram foarte mulțumită. Consideram că în sfârșit îi găsisem o problemă. Am notat acest neajuns al lui, ca să-l pot da în vileag. Când a venit vremea părtășiei mele, am vrut să împărtășesc ideile principale din ceea ce înțelesesem eu. Voiam să-l întrec pe fratele Matthew, ca să-i fac pe ceilalți să mă admire. Fără să-mi dau seama, aveam părtășie despre alt subiect. Consideram că era foarte important, un lucru pe care trebuiau să-l înțeleagă, așa că am continuat pur și simplu. După întrunire, fratele Matthew mi-a expus din nou problemele, spunând că m-am abătut de la subiect. Din cauza asta, tuturor le-a fost greu să înțeleagă subiectul principal. Mi-a amintit să mă gândesc mai bine la subiectul adunării noastre. Altă soră a spus că părtășia mea a fost prea lungă și că n-a putut înțelege ideea principală. M-a mâhnit să aud toate astea și am izbucnit în lacrimi. Mă gândeam: de ce tot vorbea despre greșelile mele? Și ce aveau să creadă ceilalți despre mine? Oare aveau să mă mai respecte? Eram furioasă pe fratele Matthew. Consideram că-mi făcea viața dificilă intenționat și că voia ca toți să-mi vadă defectele. Voiam să-l fac săplece și să nu mai vină la adunările noastre. Totuși, eram oarecum conștientă că nu trebuia să gândesc așa. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule Atotputernic, știu că am o lecție de învățat din toate astea, dar sunt furioasă pe fratele Matthew. Mi-e greu să-i accept sugestiile. Cum ar trebui să înțeleg situația asta? Dumnezeule, ajută-mă să rămân calmă și îndrumă-mă să mă cunosc și să nu Te ofensez!”

A doua zi, am căutat cuvinte ale lui Dumnezeu, relevante pentru problema mea. Am citit câteva pasaje. „Există unii care se tem întotdeauna că alții sunt mai buni și mai înalți decât ei, că alții vor fi stimați, în timp ce ei sunt neglijați. Lucrul acesta îi determină să-i atace și să-i excludă pe alții. Nu este un caz de invidie față de persoanele mai capabile decât ei? Nu este un astfel de comportament egoist și demn de dispreț? Ce tip de fire este aceasta? Este pizmașă! Ei se gândesc doar la propriile interese, își satisfac doar dorințele proprii, nu au pic de respect pentru alții sau interesele casei lui Dumnezeu – astfel de oameni au o fire rea, iar Dumnezeu nu are deloc dragoste pentru ei” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin înlăturarea firii corupte”). „În tot ceea ce implică reputația sau statutul sau ceea ce îi poate da în vileag – de exemplu, când oamenii aud cum casa lui Dumnezeu plănuiește să educe diverse tipuri de talente – inima tuturor tresare de nerăbdare și fiecare dintre voi își dorește mereu să își facă un nume și să fie recunoscut. Toți oamenii vor să se lupte pentru statut și reputație și lor le este rușine de acest lucru, dar se simt prost dacă nu o fac. Ei simt gelozie și ură când văd pe cineva în centrul atenției și devin plini de resentimente și li se pare că acest lucru este nedrept, gândind: «De ce nu pot să mă remarc? De ce alți oameni obțin mereu gloria? De ce mie nu-mi vine niciodată rândul?» După aceea, au ceva resentimente, încearcă să le reprime, dar nu pot. Se roagă lui Dumnezeu și se simt mai bine puțin timp, dar când întâlnesc din nou acest gen de situație, tot nu o pot depăși. Nu arată asta statură imatură? Când oamenii se cufundă în astfel de stări, nu cumva au căzut în capcana Satanei? Acestea sunt lanțurile naturii corupte a Satanei care îi încătușează pe oameni. Dacă o persoană s-a lepădat de aceste firi corupte, nu este ea atunci liberă și eliberată? Gândește-te: pentru a evita căderea în stările în care înșeli pentru importanță și profit – pentru a te elibera de aceste stări corupte, pentru a te elibera de stresul și de lanțurile statutului și reputației – ce adevăruri trebuie să înțelegi? Ce realități ale adevărului trebuie să deții pentru a câștiga libertate și emancipare? În primul rând, trebuie să vezi că Satana folosește statutul și reputația pentru a-i corupe pe oameni, pentru a-i prinde în mreje, pentru a abuza de ei, pentru a-i degrada și pentru a-i cufunda în păcat; în plus, doar acceptând adevărul oamenii pot renunța, pot lăsa deoparte reputația și statutul. […] Trebuie să înveți să renunți și să lași deoparte aceste lucruri, să-i recomanzi pe alții și să le permiți să se remarce. Nu lupta și nu te grăbi să profiți imediat ce apare o oportunitate să ieși în evidență sau să obții glorie. Trebuie să poți să înveți să lași la o parte aceste lucruri, dar nu trebuie să întârzii îndeplinirea datoriei tale. Fii o persoană care lucrează în liniște și obscuritate și care nu se dă mare în fața altora în timp ce-și îndeplinește cu loialitate datoria. Cu cât renunți mai mult la prestigiul și statutul tău și cu cât îți lași mai mult deoparte propriile interese, cu atât vei deveni mai liniștit, cu atât mai multă lumină va fi în inima ta și cu atât mai mult ți se va îmbunătăți starea. Cu cât te lupți și concurezi mai mult, cu atât mai întunecată va fi starea ta. Dacă nu crezi asta, încearcă și vei vedea! Dacă vrei să schimbi acest tip de stare coruptă și să nu fii controlat de aceste lucruri, trebuie să cauți adevărul și să înțelegi clar esența acestor lucruri, iar apoi să le dai deoparte, să le abandonezi. Dacă nu, cu cât te lupți mai mult, cu atât vei fi înconjurat mai mult de întuneric și vei simți mai multă invidie și ură, iar dorința ta de a obține va deveni doar mai puternică. Cu cât este mai puternică dorința ta de a obține, cu atât vei fi mai puțin capabil să reușești și, întrucât nu poți să obții, ura ta va crește. Pe măsură ce ura ta crește, vei deveni mai întunecat înlăuntrul tău. Cu cât ești mai întunecat înlăuntrul tău, cu atât îți vei realiza mai slab datoria; cu cât îți realizezi mai slab datoria, cu atât vei fi mai puțin folositor casei lui Dumnezeu. Acesta este un cerc vicios și interconectat. Dacă nu-ți poți îndeplini bine datoria niciodată, atunci vei fi treptat alungat” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin înlăturarea firii corupte”). Cuvintele lui Dumnezeu descriu clar comportamentul invidios. Oamenii sunt invidioși și combativi cu cei mai buni decât ei. Aceasta e o fire satanică. Așa eram. Prea invidioasă. Când am văzut cum ceilalți aprobau părtășia și sugestiile fratelui Metthew, am vrut să concurez cu el. Asta mi-a dat o stare proastă și m-a lăsat în întuneric. Înainte să vină fratele Matthew, mereu am condus adunările. Dacă udătorii aveau probleme, mă întrebau pe mine și mă admirau cu toții. Îmi cereau adesea părerea despre ce să părtășească în adunări. Îmi așteptau nerăbdători părtășia, ca să-i ajute să-și rezolve problemele. Însă ulterior, părtășia mea nu le rezolva problemele, așa că n-au putut să-i ude mai bine pe nou-veniți. Au devenit negativi și n-au vrut să vorbească în adunări. Când a venit fratele Matthew, le-a oferit îndrumare adevărată pentru udarea lor și le-a dat o cale de practicare. Asta chiar i-a ajutat. Toți voiau să-i asculte părtășia. Asta ar fi trebuit să mă bucure. Aș fi putut profita, ca să reflectez asupra propriilor probleme și neajunsuri. În schimb, nu am reflectat asupra mea și am tot luptat pentru statut. Aveam multe neajunsuri și nu puteam face o lucrare practică, dar nu voiam să mă ude altcineva. Voiam să fiu singurul lider din biserică, ca toți să mă admire și să mă asculte. M-am axat pe renume și statut în loc să mă axez pe lucrarea bisericii. Acea situație mi-a dat în vileag dorința de statut și corupția. M-am rugat lui Dumnezeu ca să mă lumineze să pot reflecta asupra mea.

Trei luni mai târziu, s-a întâmplat ceva similar. Într-o ședință de lucru, fratele Matthew m-a întrebat cum se descurcau noii membri. M-am cam înfuriat. De vreme ce el era predicatorul, n-ar fi trebuit să cunoască situația bisericii? De ce mă întreba pe mine? Întrebându-mă de față cu toată lumea, oare nu mă înjosea, ca să recunosc că nu făceam bine lucrarea de udare? I-am răspuns precipitată, fără să-i dau detalii. Am menționat niște greutăți și l-am întrebat ce să fac. Însă am regretat imediat. Încercam să-i pun bețe-n roate. Era un lucru rușinos! Mă tot întrebam de ce nu mă puteam controla când îmi expunea neajunsurile de față cu ceilalți, de ce-i purtam pică și voiam să-i arăt problemele în părtășie, ca să-l dau în vileag și să mă răzbun. Știam că asta era o stare periculoasă. Dar n-aveam idee de ce eram atât de furioasă pe fratele Matthew. Într-o seară, am citit o mărturie. Se numea „Expusă drept ceea ce sunt”. Cita cuvintele lui Dumnezeu și m-a ajutat să înțeleg. Dumnezeu Atotputernic spune: „Care este principalul obiectiv al unui antihrist atunci când atacă și exclude un disident? Caută să creeze în cadrul bisericii o situație în care nu există voci care să i se opună, în care puterea, statutul de conducere și cuvintele sale sunt absolute. Toată lumea trebuie să asculte de el și, chiar dacă are o părere diferită, nu trebuie să și-o exprime, ci trebuie să o lase să i se stingă în inimă. Oricine îndrăznește fățiș să nu fie de acord cu el devine dușmanul antihristului și acesta se va gândi la toate modurile în care îi poate îngreuna situația și abia așteaptă să-l facă să dispară. Acesta este unul dintre modurile în care antihriștii atacă și exclud un disident pentru a-și consolida statutul și pentru a-și proteja puterea. Ei se gândesc: «Este în regulă să ai păreri diferite, dar nu poți să discuți despre ele, în stânga și în dreapta, după cum vrei, și cu atât mai puțin să-mi compromiți puterea și statutul. Dacă ai ceva de spus, poți să mi-o spui în privat. Dacă o spui în fața tuturor și mă faci să-mi pierd reputația, ceri să ți se dea peste nas și va trebui să am grijă de tine.» Ce fel de fire este asta? Antihriștii nu le permit altora să vorbească liber. Dacă au o părere – indiferent dacă despre antihrist sau despre orice altceva – trebuie să și-o țină pentru sine; trebuie să țină cont de reputația antihristului. Dacă nu o fac, antihristul îi va eticheta drept dușmani și îi va ataca și-i va exclude. Ce fel de natură este asta? Este natura unui antihrist. Și de ce face asta? Nu îi permite bisericii să aibă și alte voci, nu permite existența vreunui disident în cadrul bisericii, nu le permite aleșilor lui Dumnezeu să aibă părtășie în mod deschis despre adevăr și să identifice oamenii. Cel mai mult se teme să nu fie expus și identificat de oameni; încearcă în mod constant să-și consolideze puterea și statutul pe care le are în inimile oamenilor, despre care el crede că nu trebuie să fie zdruncinate niciodată. Nu ar putea tolera niciodată ceva care îi amenință ori îi afectează mândria, reputația sau statutul și valoarea sa de conducător. Nu este aceasta o manifestare a naturii brutale a antihriștilor? Nemulțumiți de puterea pe care deja o au, și-o consolidează, și-o asigură și caută dominația veșnică. Nu vor să controleze doar comportamentul altora, ci și inimile lor. Modul de operare al antihriștilor este menit în întregime să le protejeze puterea și statutul, este în totalitate rezultatul dorinței lor de a păstra puterea” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul doi: Ei îi atacă și îi exclud pe dizidenți”). Aveam starea pe care a expus-o Dumnezeu. Când Matthew mi-a dezvăluit defectele și neajunsurile, am vrut doar să mă răzbun. Acestea sunt purtări antihriste. Deja recunoscusem că iubeam statutul și că eram foarte arogantă, dar nu mă cunoșteam cu adevărat. În adâncul inimii, credeam că, în calitate de lider, eram capabilă și aveam calibru și că, deși greșeam în datoria mea, tot puteam face lucrarea bisericii, deci sigur n-aveam să fiu demisă. Când am văzut că fratele Matthew fusese adăugat în grupurile de adunare, am simțit că îmi e amenințată funcția. Părea că un rival apăruse din senin, ca să-mi ia locul. L-am urât și l-am respins. Nu mi-a păsat de nevoile fraților și surorilor sau de lucrarea bisericii. Doar m-am luptat cu fratele Matthew ca să-mi apăr funcția. Asta chiar era o fire malefică. Mi-a arătat problemele, nu mi-a plăcut, așa că l-am confruntat. Ba chiar am vrut să mă răzbun ca să-l pun într-o lumină proastă. Când mi-a atras iar atenția asupra greșelilor mele, m-am simțit umilită, m-am înfuriat și am vrut să scap de el. Dar, de fapt, el practica adevărul. E drept că în lucrarea mea existau omisiuni și principii pe care nu le înțelegeam. De aceea mă învăța un mod mai bun de a lucra. Dar în loc să-l primesc cu bucurie, am tot încercat să-i găsesc probleme, ca să-l dau în vileag în fața tuturor. Când a întrebat despre lucrarea mea, nu i-am dat detalii, dar i-am pus întrebări ca să-l pun într-o lumină proastă. Înainte, credeam că sunt doar invidioasă, dar, prin revelația cuvintelor lui Dumnezeu, am văzut că aveam o fire satanică. Am vrut să-l atac și să mă răzbun, ca să-mi apăr renumele și statutul. Dacă aș fi avut ocazia, probabil aș fi făcut ceva chiar mai rău. Când mi-am văzut firea antihristă, am avut un șoc și m-am speriat. Știam că dacă mai continuam așa, Dumnezeu avea să mă alunge, fiindcă El nu va mântui antihriști. M-am rugat cu căință lui Dumnezeu: „Dumnezeule Atotputernic, n-am lucrat bine ca lider. Doar m-am luptat pentru renumele și statutul meu, fiind capabilă să atac și să mă răzbun. Prin purtarea mea, mi-am asumat rolul Satanei. Dragă Dumnezeule, vreau să mă căiesc!”

După aceea, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care m-a ajutat să-mi văd mai clar firea coruptă. „Prețuirea antihriștilor față de statutul și prestigiul lor o depășește pe cea a oamenilor normali și este ceva din firea și esența lor; nu e un interes temporar sau efectul tranzitoriu al împrejurimilor lor – e ceva înăuntrul vieții lor, în oasele lor și, astfel, este esența lor. Altfel spus, în tot ceea ce face un antihrist, prima sa considerație este propriul statut și prestigiu, nimic altceva. Pentru un antihrist, statutul și prestigiul sunt viața sa și scopul său de-o viață. În tot ceea ce fac, prima lor considerație este: «Ce se va întâmpla cu statutul meu? Și cu prestigiul meu? Oare această acțiune îmi va da prestigiu? Îmi va ridica statutul în mintea oamenilor?» Acesta e primul lucru la care se gândesc, ceea ce e o dovadă amplă că au firea și esența antihriștilor; altminteri, nu ar lua în considerare aceste probleme. Se poate spune că, pentru un antihrist, statutul și prestigiul nu sunt vreo cerință suplimentară, cu atât mai puțin ceva străin de care s-ar putea lipsi. Ele fac parte din natura antihriștilor, sunt în oasele lor, în sângele lor, sunt înnăscute în ei. Antihriștilor nu le e indiferent dacă dețin statut și prestigiu; nu aceasta e atitudinea lor. Atunci, care e atitudinea lor? Statutul și prestigiul sunt strâns legate de viețile lor de zi cu zi, de starea lor de zi cu zi, de cele pentru care se străduiesc zilnic. Astfel, pentru antihriști, statutul și prestigiul sunt viața lor. Indiferent de modul în care trăiesc, indiferent de mediul în care trăiesc, indiferent de munca pe care o fac, indiferent pentru ce se străduiesc, care sunt obiectivele lor, care este direcția vieții lor, totul se învârte în jurul faptului de a avea o bună reputație și un rang înalt. Și acest scop nu se schimbă; ei nu pot lăsa niciodată deoparte asemenea lucruri. Aceasta e adevărata față a antihriștilor și esența lor” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a treia)”). Aceste cuvinte ale lui Dumnezeu au revelat ce urmăream și natura și esența mea. Cel mai mult îmi păsa de renume și statut. În interacțiunile mele și-n tot ce făceam, mă gândeam cum să fac o impresie bună și să câștig respect. Așa fusesem învățată de mică. Mereu căutam să fiu cea mai bună. În liceu, concuram mereu cu ceilalți, încercând să am cele mai multe realizări, să mă remarc, ca să fiu admirată de toți colegii. După ce m-am alăturat bisericii, m-am axat tot pe reputație, vrând să fiu admirată de ceilalți. Credeam că biserica mi-a oferit o datorie fiindcă aveam aptitudini speciale și puteam face lucrurile repede și bine. Apoi, ca lider, am devenit și mai arogantă. Voiam să mă laud cu aptitudinile mele în părtășie, dar nu încercam să-mi cunosc defectele și să le compensez în datoria mea. Când fratele Matthew mi-a arătat defectele, am simțit că pierdusem admirația fraților și surorilor. Nu puteam accepta asta, așa că am vrut să-l atac. Dar, datorită cuvintelor lui Dumnezeu, am văzut că tot ce făcusem fusese ca să-mi apăr renumele și statutul, lucru dezgustător pentru Dumnezeu. I-am cerut lui Dumnezeu să mă mântuiască de acea fire coruptă.

Apoi frații și surorile mi-au trimis câteva cuvinte ale lui Dumnezeu. „Aroganța este rădăcina firii corupte a omului. Cu cât oamenii sunt mai aroganți, cu atât sunt mai iraționali și, cu cât sunt mai iraționali, cu atât sunt mai predispuși să I se împotrivească lui Dumnezeu. Cât de gravă este această problemă? Nu numai că oamenii cu firi arogante îi consideră pe toți ceilalți inferiori, dar cel mai grav este că sunt chiar condescendenți față de Dumnezeu și nu au deloc teamă de Dumnezeu în inimile lor. Chiar dacă e posibil ca unii să pară că ei cred în Dumnezeu și că Îl urmează, nu Îl tratează deloc ca pe Dumnezeu. Simt întotdeauna că au adevărul și au o părere foarte bună despre ei înșiși. Acestea sunt rădăcina și esența firii arogante și vin de la Satana. Prin urmare, problema aroganței trebuie rezolvată. A crede că unul este mai bun decât ceilalți este o chestiune banală. Problema esențială este că firea arogantă a omului îl împiedică pe acesta să se supună lui Dumnezeu, stăpânirii Lui și rânduielilor Sale; o astfel de persoană se simte mereu înclinată să concureze cu Dumnezeu pentru puterea asupra altora. Acest tip de persoană nu-L venerează deloc pe Dumnezeu, ca să nu mai spunem că nu-L iubește și nici nu I se supune” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). „Nicio persoană nu trebuie să se considere perfectă sau distinsă și nobilă, ori diferită de alții; toate acestea sunt provocate de firea arogantă a omului și de ignoranță. Să te consideri întotdeauna special – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu-ți poți accepta niciodată neajunsurile și să nu-ți poți confrunta niciodată greșelile și eșecurile – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu le permiți niciodată altora să fie mai presus decât tine sau mai buni decât tine – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu le permiți niciodată altora să îți fie superiori sau să fie mai puternici decât tine – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu le permiți niciodată altora să aibă idei, sugestii și puncte de vedere mai bune decât tine și, când au, să devii negativ, să nu vrei să vorbești, să te simți tulburat și abătut și să te superi – toate acestea sunt cauzate de o fire arogantă. O fire arogantă te poate face să-ți protejezi reputația, incapabil să accepți îndrumarea altora, incapabil să-ți confrunți neajunsurile și incapabil să-ți accepți eșecurile și greșelile. Mai mult decât atât, când cineva este mai bun decât tine, poate face să răsară ura și gelozia în inima ta și te poți simți constrâns, astfel încât să nu dorești să-ți faci datoria și să devii neglijent când o îndeplinești. O fire arogantă poate face să răsară în tine aceste comportamente și practici. Dacă puteți, puțin câte puțin, să intrați mai adânc în toate aceste detalii, să progresați în privința lor și să obțineți o înțelegere a lor și dacă puteți apoi, treptat, să vă lepădați de aceste gânduri, să vă lepădați de aceste noțiuni, puncte de vedere și chiar comportamente eronate și să nu fiți constrânși de ele și dacă, în îndeplinirea datoriei voastre, puteți să găsiți postul potrivit pentru voi, să acționați conform principiilor și să îndepliniți datoria pe care puteți și ar trebui s-o îndepliniți, atunci, în timp, vă veți putea îndeplini îndatoririle mai bine. Aceasta este intrarea în realitatea adevărului. Dacă poți intra în realitatea adevărului, altora li se va părea că ai o asemănare umană și oamenii vor spune: «Această persoană se comportă conform postului și își face datoria fundamentat. Nu se bazează pe naturalețe, pe impulsivitate sau pe firea sa coruptă, satanică, pentru a-și face datoria. Se comportă cu reținere, are o inimă care Îl venerează pe Dumnezeu, are dragoste pentru adevăr, iar comportamentul și expresiile sale dezvăluie că aceasta s-a lepădat de trupul și de preferințele sale». Cât de minunat este să te comporți astfel! În situațiile în care ceilalți îți menționează neajunsurile, nu doar că poți să le accepți, ci ești optimist, confruntându-ți neajunsurile și punctele slabe cu stăpânire de sine. Starea ta de spirit este destul de normală, fără extreme, fără nervi. Nu asta înseamnă să ai o asemănare umană? Doar astfel de oameni au o rațiune bună” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). Cuvintele lui Dumnezeu expun sursa problemei. Mare parte din corupția noastră vine din natura noastră arogantă. Aroganța m-a făcut să fiu sfidătoare cu fratele Matthew și să nu-i accept sugestiile. Trăiam în aroganță. Nu-mi puteam vedea propriile greșeli. Deși aceste sugestii erau bune, nu voiam să le accept. I-am refuzat ajutorul și îndrumarea, doar ca să-mi apăr statutul. Nu m-am gândit la ce-ar fi trebuit să fac ca să-mi îndeplinesc bine datoria. Existau greutăți în lucrare, iar eu nu mă descurcam bine, totuși eram arogantă. Nu mă cunoșteam deloc. Fratele Matthew a arătat o serie de probleme practice, care erau toate greșeli din datoria mea. Nu voiam să le accept, ci îi căutam lui nod în papură. Dar, de fapt, părtășia lui era practică. Îi ajuta pe noii credincioși să înțeleagă adevărul. Părtășia lui îi ajuta mai mult decât adunările pe care le condusesem eu. În fața faptelor, nu puteam să recunosc că era mai priceput decât mine. Îi purtam pică. Chiar eram arogantă și absurdă! Aveam o părere prea bună despre mine. Voiam mereu să fiu cea mai bună, să fiu idolatrizată. Asta e firea arhanghelului, potrivnică lui Dumnezeu. Am spus o rugăciune în sinea mea, gata să urmez adevărul și să mă schimb, să devin rezonabilă.

Ulterior, în devoționalele mele, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Acesta este genul de atmosferă pe care trebuie să o ai în biserică – toți să se concentreze pe adevăr și să se străduiască să-l dobândească. Nu contează cât de bătrâni sau tineri sunt oamenii, sau dacă sunt sau nu credincioși cu experiență. Nu contează nici dacă au calibru bun sau slab. Aceste lucruri nu contează. În fața adevărului, toți sunt egali. Lucrurile la care ar trebui să te uiți sunt: cine vorbește corect și în conformitate cu adevărul, cine se gândește la interesele casei lui Dumnezeu, cine poartă cea mai mare povară în lucrarea casei lui Dumnezeu, cine înțelege adevărul mai clar, cine împărtășește un simț al dreptății și cine este dispus să plătească prețul. Astfel de oameni ar trebui să fie sprijiniți și aplaudați de frații și surorile lor. Această atmosferă de corectitudine care vine din urmărirea adevărului trebuie să prevaleze în cadrul bisericii; în acest fel, vei avea lucrarea Duhului Sfânt, iar Dumnezeu va dărui binecuvântări și îndrumare. Dacă atmosfera care predomină în interiorul bisericii este una de spus povești, de a vă da bătăi de cap unii altora, de a purta ranchiună unul față de celălalt, de invidie unii față de ceilalți și de ceartă, atunci Duhul Sfânt cu siguranță nu va lucra în voi. Lupta unul împotriva celuilalt și bătaia, înșelarea, păcălirea și complotul în secret unul împotriva celuilalt – acestea reprezintă o atmosferă a răului! Dacă o astfel de atmosferă predomină în biserică, atunci Duhul Sfânt cu siguranță nu Își va face lucrarea” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai cel care își îndeplinește datoria cu toată inima, mintea și sufletul este o persoană care Îl iubește pe Dumnezeu”). „Astăzi, toți cei care nu pot accepta atenta cercetare a lui Dumnezeu nu pot obține binecuvântarea Sa, iar cine nu cunoaște pe Dumnezeu întrupat nu poate fi desăvârșit. Cercetează-ți toate faptele și vezi dacă pot fi aduse înaintea lui Dumnezeu. Dacă nu îți poți aduce toate faptele înaintea lui Dumnezeu, înseamnă că ești un răufăcător. Pot fi răufăcătorii desăvârșiți? Tot ceea ce faci, fiecare acțiune, fiecare intenție și fiecare reacție ar trebui aduse înaintea lui Dumnezeu. Chiar și viața ta spirituală de zi cu zi – rugăciunile tale, apropierea ta de Dumnezeu, modul în care mănânci și bei cuvintele lui Dumnezeu, părtășia cu frații și surorile, și viața în sânul Bisericii – și contribuția ta în parteneriat pot fi aduse înaintea lui Dumnezeu ca să le cerceteze atent. O astfel de practică te ajută să dobândești creșterea în viață” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu îi desăvârșește pe cei care sunt pe placul inimii Sale”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au oferit o cale de practicare și m-au alinat. Dumnezeu ne cere să nu fim competitivi în biserică, ci să urmărim adevărul. Ar trebui să-i ascultăm pe cei ale căror cuvinte sunt conform adevărului. Fratele Matthew mi-a dat în vileag neajunsurile și defectele, ca să mă ajute să fac bine lucrarea de udare a noilor credincioși. El nu proteja relația noastră. A avut părtășie când a văzut o problemă și a îndrumat oamenii să se cunoască. Când a arătat corupție, a fost sincer și n-a căutat să fie admirat. A fost capabil să urmărească adevărul și să apere lucrarea bisericii. Așa că ar trebui să învăț de la el, ca să-mi compensez defectele. N-ar trebui să fiu invidioasă sau sfidătoare sau să încerc să-i găsesc defecte. Am văzut și că o astfel de expunere este protecția și mântuirea lui Dumnezeu. Asta m-a ajutat să-mi cunosc corupția și să-mi îndrept greșelile. Dumnezeu ne veghează mereu, sperând că vom respecta principiile. Am fost gata să accept analiza minuțioasă a lui Dumnezeu, să-mi analizez corupția, să fac schimbări și să acționez conform principiului.

În plus, nu mai sunt invidioasă pe fratele Matthew. Îi pot accepta părtășia și sugestiile. Când le pun întrebări celorlalți, în adunări, organizez ceea ce spun, că să fie pe înțelesul lor. Când nu se implică activ în părtășie, mă axez pe comunicarea interactivă. Ca să fac adunările mai eficiente, comunic cu frații și surorile în prealabil, ca să le aflu problemele practice și să le pot adresa prin părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu. În plus, citesc mai des cuvintele lui Dumenzeu, ca să mă înzestrez cu adevărul, să pot să-i ajut mai mult să-și rezolve dificultățile. Această mică schimbare pe care am făcut-o e mântuirea lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu Atotputernic!