Cugetări după ce am venerat orbește oamenii

decembrie 6, 2022

de Jiang Ling, China

Când eram lideră la o biserică în 2019, am cunoscut două lidere superioare. Când aveau părtășie despre adevăr și abordau chestiuni, ajungeau la esența lor, disecând lucrurile de la suprafață, apoi tot mai profund, în mod ordonat. Am simțit că beneficiam ascultându-le. Am crezut că aveau o viziune profundă asupra lucrurilor, că dețineau realitatea adevărului. Cu experiența mea de viață limitată, m-am gândit că, dacă m-ar ghida astfel de oameni, aș progresa rapid și aș învăța mai multe despre adevăr, iar mântuirea mea ar fi garantată. După aceea, orice probleme sau dificultăți am întâmpinat în lucrarea mea, primul lucru pe care îl făceam era să le scriu, cerând ajutor. Intrau în detalii și ofereau îndrumări în răspunsurile lor, oferind soluții la problemele mele. Le-am apreciat și m-am bazat pe ele și mai mult. Cu timpul, le-am căutat să mă ajute să-mi rezolv fiecare problemă, mică sau mare, chiar și chestiuni generale. De fiecare dată când eram într-o stare negativă, nu mă concentram să citesc cuvintele lui Dumnezeu și să caut adevărul sau să am părtășie cu sora cu care eram parteneră, dar așteptam o adunare cu acele lidere ca să o rezolve. Când aveau părtășii la adunări, ascultam cu atenție și îmi luam notițe cu sârguință de frică să nu-mi scape ceva. La adunări, deseori subliniau și disecau problemele noastre și ne atrăgeau atenția dacă ne justificam când eram tratați. Uneori, când arătam corupție de care nu-mi dădeam seama, ele erau capabile să-mi arate motivele ascunse și să disece natura acțiunilor mele. Asta a amplificat sentimentul că ele înțelegeau adevărul și dețineau realitatea lui, așa că le admiram din ce în ce mai mult. Dar după ce le-am cunoscut de ceva timp, am realizat că, atunci când rezolvau probleme, ele doar scoteau în evidență firea coruptă pe care o arătam, dar rareori aveau părtășie despre corupția pe care o arătau ele sau despre experiențele lor. De cele mai multe ori vorbeau despre intrările lor pozitive, ca și când ele n-ar fi fost deloc corupte și puteau practica adevărul. Am avut senzația vagă că păreau să se concentreze cu totul pe lucrare și le lipsea intrarea în viață, dar apoi m-am gândit că ele erau capabile să vadă problemele altora și să ne ghideze lucrarea, așa că nu era asta o intrare în viață și realitate? Prin urmare, am continuat să le admir și să le adulez, ba chiar le-am imitat stilul de muncă. Când am văzut probleme în îndatoririle fraților și surorilor sau că arătau o dispoziție coruptă, i-am expus necontenit și tratat, asemenea celorlalte lidere. Prin urmare, unii s-au afundat în negativitate și au început să se teamă de mine. Le admiram prea mult, așa că, atunci când aveam probleme, nu mă bazam pe Dumnezeu, ci le căutam pe ele ca să rezolve situația. Treptat, am simțit că modul de a gândi îmi devenea tot mai neclar și totul îmi părea încețoșat. Cu stările fraților și surorilor și problemele din lucrare, nu puteam nicicum să mă dezmeticesc. Nu știam ce să fac cu problemele pe care reușisem să le rezolv în trecut. Nu puteam să simt lucrarea Duhului Sfânt și deveneam din ce în ce mai confuză, dar tot nu am reflectat asupra mea.

Într-o zi din aprilie am aflat că cele două lidere și-au recunoscut greșeala și au demisionat. Au fost demascate ca fiind lidere false, care nu căutau adevărul. Pur și simplu nu-mi venea să cred că era adevărat. Câteva zile m-am tot întrebat cum au putut să recunoască greșeala și să demisioneze. Știau atât de multe și erau apte în lucrare. Au fost expuse ca oameni care nu căutau adevărul și eu nu eram la nivelul lor, așa că puteam să-mi fac datoria bine și să fiu mântuită de Dumnezeu dacă aș fi continuat să-mi practic credința în acel fel? Am fost foarte supărată în acel moment. M-am gândit chiar să-mi recunosc greșeala și să demisionez. Dar am văzut foarte clar că nu eram în starea potrivită. M-am întrebat dacă credința mea era în Dumnezeu sau în oameni. De ce demisia unor lideri superiori a avut un impact atât de mare asupra mea, simțind că nu aveam nicio șansă să fiu mântuită de Dumnezeu? Am realizat că aveam loc în inimă pentru oameni, ceea ce ofensa firea lui Dumnezeu. Speriată, am spus repede o rugăciune, cerându-I lui Dumnezeu să mă ghideze să-mi cunosc propria corupție. Ziua următoare am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Ar fi cel mai bine ca acei oameni care spun că Îl urmează pe Dumnezeu să deschidă ochii și să uite cu atenție ca să vadă în cine cred mai exact: Dumnezeu este cel în care crezi cu adevărat, sau Satana? Dacă știi că nu în Dumnezeu crezi, ci în proprii tăi idoli, atunci ar fi mai bine să nu afirmi că ești credincios. Dacă într-adevăr nu știi în cine crezi, atunci, din nou, cel mai bine ar fi să nu susții că ești credincios. Să spui așa ceva ar fi o blasfemie! Nimeni nu te forțează să crezi în Dumnezeu. Nu spuneți că voi credeți în Mine; am auzit destul aceste cuvinte și nu vreau să le aud din nou, pentru că idolii din inimile voastre și tiranii locali din rândul vostru sunt cei în care credeți(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul”). M-au răscolit cuvintele lui Dumnezeu, mai ales partea: „să deschidă ochii și să uite cu atenție ca să vadă în cine cred mai exact.” A fost foarte zguduitor pentru mine – simțeam că Dumnezeu mă lua la rost. Gândindu-mă la toate interacțiunile cu acele lidere, văzând că își organizau lucrurile și discursurile în mod clar și sistematic, am simțit că știau adevărul și că aveau realitatea adevărului și dacă aș fi avut mai multă părtășie cu ele aș fi crescut mai repede în viață și mântuirea mea ar fi fost garantată. Așa că orice probleme sau dificultăți am întâmpinat, în loc să mă bazez pe Dumnezeu și să caut adevărul pentru rezolvare, le căutam mereu și mă bazam pe ele și făceam orice spuneau. În inima mea deveniseră deja idolii mei, stâlpii mei. Acum că și-au recunoscut greșeala și au demisionat, m-am simțit fără direcție, fără o cale de urmat în datoria mea. Apoi, în sfârșit am realizat că tot timpul m-am bazat și m-am uitat doar la oameni, nu la Dumnezeu. La exterior aveam credință în Dumnezeu, îmi făceam datoria și mă rugam zilnic, dar pur și simplu nu era niciun loc pentru El în inima mea. Mereu căutam oameni și îi ascultam când întâmpinam situații. Categoric credeam în oameni, dar totuși spuneam că am credință în Dumnezeu. Îl înșelam pe Dumnezeu, Îl blasfemiam! M-am gândit la aceste cuvinte de la Dumnezeu: „Oamenii care cred în Dumnezeu ar trebui să se supună lui Dumnezeu și să se închine Lui. Nu înălța sau admira pe nimeni; nu-L pune pe Dumnezeu primul, oamenii pe care-i admiri pe locul doi și pe tine pe al treilea. Nicio persoană nu ar trebui să aibă un loc în inima ta și nu ar trebui să consideri că oamenii – în special cei pe care îi venerezi – sunt comparabili cu Dumnezeu sau că sunt egalii Săi. Acest lucru este intolerabil pentru Dumnezeu(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cele zece decrete administrative care trebuie respectate de aleșii lui Dumnezeu în Epoca Împărăției”). Chiar am simțit că firea dreaptă a lui Dumnezeu nu poate fi ofensată. El ne spune clar că în credința noastră trebuie să Îl venerăm pe Dumnezeu. Ar trebui să ne bazăm pe Dumnezeu și să-L admirăm pe El, nu oameni. El nu va permite nimănui să aduleze și să urmeze o persoană. E un lucru jignitor pentru firea lui Dumnezeu, pe care El nu-l va tolera. Pentru o vreme m-am rugat mult lui Dumnezeu și m-am întrebat de ce le-am adorat atât de mult pe cele două lidere. Am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu care m-au ajutat să înțeleg chestiunea asta. Dumnezeu Atotputernic spune: „Ceea ce admiri tu nu este umilința lui Hristos, ci acei falși păstori cu o reputație proeminentă. Nu adori frumusețea sau înțelepciunea lui Hristos, ci pe acei libertini care se tăvălesc în mizeria lumii. Râzi de durerea lui Hristos care nu are unde să-Și așeze capul, dar admiri acele cadavre care vânează jertfele și trăiesc în depravare. Nu ești dispus să suferi alături de Hristos, dar te arunci cu bucurie în brațele acelor antihriști nesăbuiți, deși ei îți furnizează doar trup, cuvinte și control. Chiar și acum inima ta încă se întoarce către ei, către reputația lor, către statutul și către influența lor. Și, totuși, continui să ai o atitudine prin care percepi lucrarea lui Hristos ca fiind greu de acceptat și o refuzi. Acesta este motivul pentru care spun că îți lipsește credința de a-L recunoaște pe Hristos. Motivul pentru care L-ai urmat până în ziua de astăzi este doar pentru că nu ai avut altă opțiune. O serie de imagini grandioase se înalță întotdeauna în inima ta; nu poți uita fiecare cuvânt și fiecare faptă a lor, nici cuvintele și mâinile lor influente. Ei sunt, în inima voastră, întotdeauna superiori și întotdeauna eroi. Dar aceasta nu este astfel pentru Hristos Cel de astăzi. El este întotdeauna nesemnificativ în inima ta și întotdeauna nedemn de venerație. Căci este prea obișnuit, are prea puțină influență și este departe de a fi grandios(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ești tu oare un adevărat credincios în Dumnezeu?”). „Indiferent de nivelul unui conducător sau lucrător, dacă îl slăviți pentru faptul că înțelege adevărul și pentru înzestrările sale, dacă voi credeți că se află în posesia adevărului și vă poate ajuta, dacă îl venerați și depindeți de acesta în toate lucrurile și încercați să obțineți mântuirea prin asta, atunci, în final, asta nu va duce la nimic, pentru că punctul de pornire este inerent greșit. Indiferent câte adevăruri înțelege cineva, nimeni nu poate sta în locul lui Hristos și, indiferent cât de înzestrat este, asta nu înseamnă că are adevărul – și, astfel, în cele din urmă, cei care slăvesc, venerează și urmează oameni vor fi alungați cu toții, vor fi condamnați cu toții. Când oamenii cred în Dumnezeu, ei pot să-L venereze și să-L urmeze doar pe Dumnezeu. Indiferent de rangul lor în rândul conducerii, conducătorii și lucrătorii rămân oameni obișnuiți. Dacă îi vezi drept superiorii tăi imediați, dacă simți că îți sunt superiori, că sunt mai competenți decât tine și că ar trebui să te conducă și că sunt, din toate punctele de vedere, cu un pas înaintea tuturor, atunci acest lucru este greșit – este amăgirea ta. Și care sunt consecințele la care duce această iluzie? Te va face să-ți evaluezi în mod inconștient conducătorii, pe baza unor cerințe care nu sunt conforme cu realitatea și să nu fii capabil să tratezi corect problemele și lacunele pe care le au; în același timp, fără să știi, vei fi de asemenea profund atras de așa-zisul lor fler, de darurile și talentele lor, astfel încât, înainte să-ți dai seama, te vei închina lor și vor deveni dumnezeii tăi. Acea cale, din momentul în care încep să devină idolii tăi, obiectele venerației tale și până în momentul în care devii unul dintre adepții lor, este una care te va conduce, în mod inconștient, departe de Dumnezeu. Și chiar și în timp ce te îndepărtezi treptat de Dumnezeu, tot vei crede că Îl urmezi pe Dumnezeu, că te afli în casa lui Dumnezeu, în prezența lui Dumnezeu. Însă, în realitate, ai fost îndepărtat de lachei ai Satanei, de antihriști, și nici măcar nu vei simți – ceea ce este o stare de fapt foarte periculoasă. Pentru a rezolva această problemă trebuie să înțelegi cu acuratețe și să discerni diferitele firi ale antihriștilor și felurile în care operează ei, precum și natura acțiunilor lor și metodele și trucurile pe care le place să le folosească; de asemenea, trebuie să începeți prin a lucra asupra voastră înșivă. Să crezi în Dumnezeu, dar totuși să te închini omului nu este calea corectă. Unii ar putea spune: «Ei bine, am motive să mă închin conducătorilor – cei cărora mă închin sunt în conformitate cu noțiunile mele.» De ce insiști să te închini omului deși crezi în Dumnezeu? Până la urmă, cine te va mântui? Cine te iubește și te apără cu adevărat – chiar nu poți vedea? Dacă Îl urmezi pe Dumnezeu, trebuie să Îi asculți cuvântul și, dacă cineva vorbește și acționează corect și este în conformitate cu principiile adevărului, nu este în regulă să te supui adevărului? De ce ești atât de ticălos? De ce insiști să găsești pe cineva căruia i te închini pentru a-l urma? De ce îți place să fii sclavul Satanei? De ce să nu fii în schimb un slujitor al adevărului? Acest lucru arată dacă o persoană are rațiune și demnitate(Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul șase: Ei se comportă cu viclenie, sunt arbitrari și dictatoriali, nu au niciodată părtășie cu ceilalți și îi forțează pe alții să li se supună”). Când am citit aceste pasaje, am simțit că eram o sclavă a Satanei, cum a descris Dumnezeu. Îmi plăcea să venerez și să urmez oameni. Îi adoram pe cei cu statut, înzestrați cu darul vorbirii. Văzându-le pe acele lidere superioare cum ajungeau la esența lucrurilor când aveau părtășie despre adevăr și rezolvau problemele, văzând că părtășia lor era clară și bine organizată am fost atrasă de înzestrările și aptitudinile lor de a lucra. Am simțit că înțelegeau adevărul și aveau realitatea adevărului, așa că le-am adorat orbește și m-am bazat pe ele. M-am gândit că, datorită conducerii lor, aș fi aflat adevărul și mi-aș fi făcut treaba bine, aș fi crescut rapid în viață și aș fi avut speranță să fiu mântuită, iar fără ajutorul și îndrumarea lor, speranța de a fi mântuită ar fi fost minusculă. Am fost atât de confuză, atât de oarbă! Dumnezeu este sursa adevărului. Doar El ne poate oferi adevărul, ne poate rezolva problemele și ne poate salva de forțele Satanei. Nu contează cât de înalt este statutul cuiva, ce daruri sau abilități are, tot este corupt de Satana și nu putem să ne bazăm pe el sau să-l venerăm. Deși eram credincioasă, Dumnezeu nu avea loc în inima mea. În fața problemelor, nu m-am bazat niciodată pe Dumnezeu, n-am căutat adevărul, ci am așteptat ca acei oameni să vină să rezolve lucrurile. Nu a fost nechibzuit? Acele lidere cunoșteau câteva probleme și puteau explica pe înțeles, dar asta a fost tot ce au învățat din cuvintele lui Dumnezeu. De asemenea, oricât de înzestrate și elocvente ar fi fost, erau ființe corupte și nu dețineau adevărul deloc. Trebuiau să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu și aveau nevoie de mântuirea Lui. Dar eu le-am venerat și admirat. Ba chiar am vrut să mă bazez pe ele pe calea credinței mele spre mântuire. Am fost stupidă. Să văd asta a fost înfricoșător pentru mine. N-am crezut că nu voi mai căuta adevărul, că voi venera orbește oamenii, că voi pune pe cineva pe un piedestal în inima mea mai presus de Dumnezeu. Mă distanțasem deja de Dumnezeu și Îl trădasem. Eram pe o cale împotriva Lui. Acest gând m-a umplut de vină și regret și am vrut să mă căiesc înaintea lui Dumnezeu.

Mai târziu am înțeles motivele pentru care acele lidere superioare au demisionat. Una dintre ele urmărea numele și statutul și mereu voia să se laude și să fie admirată în lucrarea ei. Când nu avea rezultate în lucrarea ei, devenea deprimată. Frații și surorile au încercat să aibă părtășie și să o ajute de multe ori, dar nu s-a schimbat. Până la urmă nu a putut face nimic bine, așa că a renunțat. Cealaltă a fost blocată de familia ei și s-a plâns de dificultatea de a crede în Dumnezeu, așa că și-a abandonat datoria și s-a întors la familia ei. Am fost șocată să aud asta. În general aveau vorbe mari în părtășiile lor la adunări și erau clare în rezolvarea problemelor altora, atunci cum ezitau în fața problemelor lor? De ce nu puteau să obțină adevărul? Înainte credeam că puteau să pună adevărul în practică și că aveau realitatea adevărului, dar, în final, am văzut că nu dețineau deloc realitatea adevărului. Au bombănit și și-au abandonat îndatoririle când ceva le-a compromis interesele. Nu au căutat adevărul deloc. Imaginea măreață pe care o aveam despre ele s-a prăbușit într-o secundă.

Mai târziu am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu despre această chestiune. Dumnezeu Atotputernic spune: „A lua cuvintele lui Dumnezeu și a fi capabil să le explici fără jenă nu înseamnă că ești în posesia realității; lucrurile nu sunt atât de simple pe cât îți imaginezi. A fi sau a nu fi în posesia realității nu se bazează pe ceea ce spui; mai degrabă, se bazează pe ceea ce trăiești. Doar când cuvintele lui Dumnezeu devin viața și exprimarea ta firească se poate spune că ai realitatea, și doar atunci se poate considera că ai dobândit adevărata înțelegere și statura reală. Trebuie să fii capabil să reziști examinării lungi perioade de timp și trebuie să poți trăi asemănarea pe care o cere Dumnezeu. Aceasta nu trebuie să fie o simplă imagine, ci să se reverse natural din tine. Numai atunci vei avea cu adevărat realitatea și numai atunci vei fi obținut viața. […] Indiferent cât de cumplite ar fi vânturile și valurile, dacă poți rămâne în picioare fără să permiți ca vreo fărâmă de îndoială să-ți pătrundă în minte și dacă poți rămâne ferm și să nu tăgăduiești, chiar și atunci când nu a mai rămas nimeni altcineva, se va considera că ai adevărata înțelegere și că ești, într-adevăr, în posesia realității(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar punerea adevărului în practică înseamnă să ai realitatea”). „Soldații buni ai Împărăției nu sunt instruiți să fie un grup de oameni care pot doar să vorbească despre realitate sau care doar se laudă; mai degrabă, sunt instruiți să trăiască oricând cuvintele lui Dumnezeu, să rămână de neclintit indiferent de obstacolele pe care le înfruntă, să trăiască tot timpul în conformitate cu spusele lui Dumnezeu și să nu se întoarcă în lume. Aceasta este realitatea despre care vorbește Dumnezeu; aceasta este cerința lui Dumnezeu de la oameni. Așadar, să nu vezi realitatea despre care vorbește Dumnezeu ca fiind prea simplă! Simpla iluminare din partea Duhului Sfânt nu este același lucru cu deținerea realității. Aceasta nu este statura oamenilor – este harul lui Dumnezeu, la care omul nu contribuie cu nimic. Fiecare om trebuie să îndure suferințele lui Petru și, chiar mai mult, să aibă gloria lui Petru, pe care să o trăiască după ce a obținut lucrarea lui Dumnezeu. Numai acest lucru poate fi numit realitate(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar punerea adevărului în practică înseamnă să ai realitatea”). „Dacă această cunoaștere pe care o proclami este în conformitate cu adevărul depinde într-o mare măsură de faptul dacă ai avut o experiență practică a acesteia. Acolo unde există adevăr în experiența ta, cunoștințele tale vor fi practice și valoroase. Prin experiența ta, poți să dobândești și discernământ și înțelegere, să aprofundezi cunoștințele și să îți sporești înțelepciunea și simțul practic în felul în care ar trebui să te comporți. Cunoștințele exprimate de oameni care nu dețin adevărul sunt doctrine, oricât de mărețe ar fi. O astfel de persoană poate să fie foarte inteligentă atunci când vine vorba de chestiuni trupești, dar nu poate face distincții atunci când vine vorba de probleme spirituale. Acest lucru se întâmplă deoarece astfel de persoane nu au deloc o experiență a problemelor spirituale. Acestea sunt persoane care nu sunt iluminate în problemele spirituale și nu înțeleg chestiunile spirituale. Orice fel de cunoaștere exprimi, atât timp cât este despre ființa ta, atunci este experiența ta personală, adevărata ta cunoaștere. Lucrurile despre care discută oamenii care vorbesc numai despre doctrine – aceia fiind oameni care nu dețin nici adevărul, nici realitatea – pot fi numite și ființa lor, deoarece au ajuns la doctrina lor numai prin contemplare profundă și este rezultatul cugetării lor profunde. Totuși este doar o doctrină, nimic mai mult decât imaginație!(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului”).

Să citesc cuvintele lui Dumnezeu a fost o revelație pentru mine. Le-am adorat pe cele două lidere atât de mult pentru că nu înțelesesem ce era doctrină și ce era realitate. Văzând cât de mărețe erau părtășiile lor la adunări și că puteau diseca și expune corupția altor oameni, am crezut că dețineau realitatea adevărului. Dar apoi am învățat din aceste pasaje că părtășia despre înțelegerea cuvintelor lui Dumnezeu și disecarea unor chestiuni nu înseamnă să deții realitatea adevărului. Deținerea realității se referă la oamenii care citesc cuvintele lui Dumnezeu și apoi le acceptă și le pun în practică, sunt capabili să se supună lui Dumnezeu orice încercări ar întâmpina și să relateze mărturii prin practicarea adevărului. Cei care chiar au realitate, își înțeleg cu adevărat firea coruptă și au experiențe personale cu cuvintele lui Dumnezeu. Își pot folosi experiențele practice ca să ghideze frații și surorile să intre în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu. Cei care au realitatea adevărului fac lucrurile din principiu și își fac datoria loial. Indiferent de ce situații întâmpină, pot să susțină lucrările bisericii și să-și facă datoria. Cele două lidere erau foarte elocvente în părtășiile lor și păreau capabile să rezolve problemele altor oameni. Dar în fața adevăratelor probleme au renunțat la îndatoririle lor ca să-și protejeze interesele. Am văzut că împărtășeau doar doctrină, că nu erau practice și s-au prăbușit la prima doză de realitate. Asta a dovedit că nu au căutat adevărul, că nu dețineau deloc realitatea adevărului. De asemenea, când vorbeau despre problemele altor oameni, le comparau cu ceea ce spun cuvintele lui Dumnezeu ca să ajute la înțelegerea lor, dar nu prea vorbeau despre corupția și deficiențele lor și nici nu disecau propriile motive greșite. Rar le-am auzit vorbind despre experiențele lor de căutare și practicare a adevărului. De cele mai multe ori se urcau pe piedestal, disecând și condamnându-i pe alții, de parcă ele n-ar fi fost persoane corupte, de parcă n-ar fi avut firi corupte. Câțiva frați și surori au ajuns la lacrimi din cauza criticilor lor și au trăit în negativitate și slăbiciune, temându-se să le vadă și simțindu-se constrânși de ele. Apoi am văzut clar că liderele nu puteau deloc să rezolve problemele cu adevărul. Doar foloseau doctrine și se bazau pe mintea și experiența lor. Nu puteau să ne rezolve problemele de intrare în viață. Înainte nu aveam discernământ, doar le veneram și apreciam și chiar le imitam stilul de lucru. Am fost atât de oarbă!

Apoi, când am mai întâmpinat dificultăți în lucrarea mea, m-am bazat pe Dumnezeu și am căutat principiile adevărului. O vreme nu am știut cum să fac o parte din datorie și erau câteva chestiuni pe care nu știam cum să le adresez. M-am rugat și m-am bazat pe Dumnezeu și am avut părtășie cu frații și surorile. Unele dintre acele chestiuni au fost rezolvate astfel. Am mai acumulat înțelegerea unor principii ale adevărului și am făcut progrese în lucrarea mea. Cu timpul am avut mai multă încredere în datoria mea și am progresat cu intrarea în viață. M-am simțit cu adevărat împlinită. În acel moment, am simțit în sinea mea că să mă bazez pe Dumnezeu în lucrarea mea era singura cale de a înainta. Dacă voiam să-mi fac datoria bine și să obțin adevărul, nu puteam să mă abat de la îndrumarea lui Dumnezeu.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger