de Zhao Xia, provincia Shandong

Numele meu este Zhao Xia. M-am născut într-o familie obișnuită. Datorită influenței unor vorbe de duh precum „Așa cum un copac trăiește pentru scoarța lui, un om trăiește pentru fața lui” și „Un om își lasă numele în urma oricărui loc unde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară”, reputația și renumele au devenit deosebit de importante pentru mine. Tot ce făceam era să câștig laudele, complimentele și admirația celorlalți. După ce m-am căsătorit, obiectivele pe care mi le-am stabilit au fost: voi avea o viață mai prosperă decât alții; nu trebuie să permit nimănui să spună lucruri negative despre felul în care mă comport cu persoanele în vârstă sau despre comportamentul și conduita mea; mă voi asigura că fiica mea va ajunge într-o universitate binecunoscută și va avea perspective bune pentru a-mi aduce mai multă slavă. Prin urmare, nu m-am certat niciodată cu rudele mele prin alianță. Uneori, când îmi vorbeau cu asprime, mă simțeam atât de nedreptățită încât mai degrabă plângeam pe ascuns decât să le arăt orice fel de atitudine. Când îi vedeam pe alții cumpărând îmbrăcăminte pentru părinții lor în timpul Anului Nou Chinezesc sau al altor sărbători, mă duceam imediat să cumpăr ceva pentru soacra mea și numai de cea mai bună calitate. Când rudele veneau în vizită, ajutam cu gătitul și cumpărăturile. Eram încă în întregime dispusă, chiar și atunci când era dificil sau obositor. Din teama că voi rămâne în urma altora, am lăsat-o pe fiica mea mică, la doar o lună de la naștere, ca să mă întorc direct la muncă. Drept urmare, ea a suferit de malnutriție, ajungând doar piele și os, pentru că nu am alăptat-o. Abia după ce i s-au făcut 100 de injecții de substanțe nutritive, starea ei s-a îmbunătățit, în timp ce eu eram atât de obosită încât mă durea spatele în fiecare zi. Deși era dificil și obositor, am îndurat greutățile și m-am sacrificat neobosit de dragul de a câștiga o bună reputație. Munca mea grea a fost răsplătită și, în doar câțiva ani, am devenit vestită în sat drept o noră bună, iar familia mea a devenit bogată și era invidiată de cei din jurul nostru. Drept urmare, rudele prin alianță, vecinii, rudele și prietenii mei erau toți plini de laude la adresa mea. În fața laudelor și a complimentelor de la cei din jurul meu, vanitatea mea era foarte satisfăcută. Am simțit că greutățile mele din timpul ultimilor ani nu au fost în zadar – m-am simțit cu adevărat mulțumită de mine. Cu toate acestea, viața mea senină a fost perturbată după ce cumnatul meu s-a căsătorit. Soția lui îmi vorbea întotdeauna în batjocură, spunând că aveam motive ascunse să o tratez bine pe soacra mea, pentru că eram interesată numai de banii ei. Întotdeauna spunea că soacra noastră era părtinitoare față de noi de vreme ce ne dădea mai multe lucruri decât le dădea lor; ea isca mereu probleme din cauza acestui lucru. M-am simțit foarte nedreptățită și am vrut să discut cu ea deschis pentru a-mi proclama nevinovăția, dar mi-a fost frică că ar ruina imaginea pozitivă pe care mi-am construit-o față de ceilalți. Așadar, mă forțam să mă abțin, iar când nu mai puteam suporta, plângeam în secret. Mai târziu, cumnata mea chiar a depășit limitele prin preluarea terenului care fusese împărțit pentru partea mea de familie. Tremuram de mânie și nu am putut mânca sau bea zile întregi. Am vrut chiar să mă lupt cu ea. Totuși, înțelegând că acest lucru m-ar face de rușine, să-mi distrug reputația și să-i fac pe cei din jurul meu să mă privească cu dispreț, doar am înghițit în sec. Cu toate acestea, am fost atât de închisă în mine, încât eram în chinuri. Umblam fără scop, suspinând tot timpul, simțind că viața era prea dureroasă și obositoare, întrebându-mă când va fi sfârșitul unei astfel de vieți.

Sfârșitul omului este, într-adevăr, începutul lui Dumnezeu. Tocmai când eram îndurerată și mă simțeam neputincioasă, Dumnezeu Atotputernic mi-a întins brațele mântuirii Sale. Într-o zi, vecina mea m-a întrebat: „Crezi că există un Dumnezeu?” Am răspuns: „Cine nu crede? Cred în Dumnezeu.” Ea a continuat să spună că Dumnezeul în care crede este singurul și unicul Dumnezeu adevărat care a creat universul și toate lucrurile și că, la început, omenirea a trăit în binecuvântările Lui pentru că oamenii I s-au închinat, dar, după ce au fost corupți de Satana, nu I s-au mai închinat lui Dumnezeu și, astfel, au ajuns să trăiască sub blestemul lui Dumnezeu și în durere. Mi-a spus că Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă venise să dăruiască adevărul oamenilor și să-i mântuiască din abisul nenorocirii. De asemenea, mi-a împărtășit despre propriile experiențe din credința ei. După ce am auzit părtășia ei, am simțit că-mi găsisem cea mai apropiată confidentă și nu am putut decât să-mi vărs ei toată durerea din inimă. După aceea, ea mi-a citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Când ești epuizat și când începi să simți puțin din dezolarea sumbră a acestei lumi, nu te pierde, nu plânge. Dumnezeu atotputernic, Veghetorul, va întâmpina cu brațele deschise sosirea ta în orice moment. El stă de veghe lângă tine, așteptând să te întorci înapoi. El așteaptă ziua în care îți vei recăpăta brusc memoria: când vei realiza că ai venit de la Dumnezeu, că, la un moment dat, fără să-ți dai seama, ți-ai pierdut direcția, că, fără să-ți dai seama, ți-ai pierdut conștiința pe drum și că, fără să-ți dai seama, ai dobândit un «tată»; când realizezi, de asemenea, că Cel Atotputernic a stat întotdeauna de veghe, așteptând acolo mult, mult timp întoarcerea ta” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Suspinul Celui Atotputernic”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au străbătut inima ca un curent cald, consolându-mi inima îndurerată și tristă și nu mi-am putut opri lacrimile care mi se rostogoleau pe față. În acel moment, m-am simțit exact ca un copil rătăcitor îndurerat, care se întorsese brusc la îmbrățișarea mamei lui. Am avut un sentiment indescriptibil de entuziasm și emoție. Am continuat să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru că m-a dus în casa Lui și m-a îngrijit când n-am avut altundeva unde să mă duc. În liniște, am hotărât să-L urmez pe Dumnezeu cu inima și sufletul. Începând de atunci, am început să citesc cuvintele lui Dumnezeu, să mă rog Lui și să cânt imnuri pentru a-L lăuda în fiecare zi; m-am simțit atât de relaxată și am avut o asemenea bucurie în inima mea. Prin participarea la adunări și prin interacțiunea cu frații și surorile, am văzut că erau exact ca o familie mare, chiar dacă nu erau legați prin sânge. Interacțiunile lor erau simple și deschise, fără prefăcătorie, fățărnicie, gelozie, conflicte sau uneltire. Ei nu-i agresau pe cei săraci în timp ce-i favorizau pe cei bogați, erau cu toții capabili să se comporte cu ceilalți cu sinceritate și cu egalitate deplină, și aveam părtășie despre cuvântul lui Dumnezeu și cântam imnuri pentru lauda lui Dumnezeu. Aveam un sentiment real de libertate în inimă. În acest fel m-am îndrăgostit de această viață a bisericii care este iubitoare și caldă, corectă și veselă. Am devenit convinsă că Dumnezeu Atotputernic este singurul Dumnezeu adevărat care a creat universul și toate lucrurile și am hotărât că-L voi urma chiar până la sfârșit.

Prin citirea cuvintelor lui Dumnezeu, am ajuns să înțeleg dorința urgentă a lui Dumnezeu de a mântui omenirea în cea mai mare măsură posibilă și am văzut că mulți frați și multe surori făceau tot ce le stătea în putere pentru a se dărui și a se sacrifica pe ei înșiși de dragul de a răspândi Evanghelia Împărăției, astfel că și eu am devenit implicată activ în predicarea Evangheliei. O dată, am mers să predic Evanghelia unei potențiale credincioase. Era un timp foarte aglomerat pentru agricultură în acel moment. Văzând cât de ocupată era cu munca în fermă, m-am dus să lucrez alături de ea, în timp ce împărtășeam mărturia despre lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Niciodată nu mi-am imaginat că, după trei zile consecutive de părtășie cu ea, nu numai că nu va avea nicio intenție de a accepta Evanghelia, ci, în schimb, va striga la mine: „Chiar ai ceva tupeu! Am spus deja că nu cred, dar nu vrei să te oprești din predicat.” Cuvintele ei au atins cu adevărat un punct sensibil pentru mine. Fața îmi ardea ca și când tocmai fusesem pălmuită înaintea unei mulțimi, în timp ce inima mă durea, învăluită într-o suferință surdă. M-am gândit: „Am venit să-ți propovăduiesc cu cele mai bune intenții și m-am epuizat ajutându-te la muncă până m-a durut spatele, dar, în loc să accepți Evanghelia, m-ai tratat astfel. Ce fără inimă ești!” M-am simțit extrem de umilită și nu am vrut să mai vorbesc cu ea, dar, de asemenea, am simțit că a renunța astfel nu era în concordanță cu voia lui Dumnezeu, așa că m-am rugat în tăcere în inima mea și mi-am reținut nemulțumirile, astfel încât am putut să continui să am părtășie cu ea, în timp ce o ajutam la muncă. Dar, indiferent cât de mult am încercat, nu am reușit să ajung la ea. M-am prăbușit ca un balon dezumflat la întoarcerea acasă. Cuvintele ei continuau să mi se repete în minte. Cu cât mă gândeam mai mult la acest lucru, cu atât simțeam mai multă durere: „De ce să-mi pese? Tot ce primesc în schimbul bunelor mele intenții este batjocură, defăimare și abuz. Acest lucru este atât de nedrept! Nimeni nu m-a tratat vreodată în acest fel. Răspândirea Evangheliei este pur și simplu prea dureroasă și dificilă! Nu, nu mai pot ieși să predic Evanghelia! Dacă voi continua să predic, nu voi mai avea niciun renume pentru a da ochii cu cineva.” Tocmai când mă simțeam atât de nedreptățită și într-o asemenea suferință încât nu mai eram dispusă să predic Evanghelia, cuvintele lui Dumnezeu m-au luminat: „Ești conștient de povara de pe umerii tăi, de însărcinarea și de responsabilitatea ta? Unde-ți este simțul misiunii istorice? […] Ei sunt săraci, vrednici de milă, orbi și năuciți, jelindu-se în întuneric: «Unde este calea?» Cât de mult tânjesc ei ca lumina, precum o stea căzătoare, să coboare deodată și să împrăștie forțele întunericului care i-au asuprit pe oameni de atât de mulți ani. Cine poate să știe cu câtă nerăbdare speră ei și cum tânjesc zi și noapte la asta? Acești oameni care suferă profund rămân închiși într-o temniță a întunericului, fără speranță de eliberare, chiar și în ziua în care lumina strălucește; când vor înceta să mai plângă? Înspăimântătoare e nenorocirea acestor spirite fragile cărora nu li s-a permis niciodată să se odihnească, iar legăturile nemiloase și istoria încremenită de multă vreme îi țin în această stare. Și cine a auzit sunetul plânsetului lor? Cine s-a gândit la starea lor nefericită? Te-ai gândit vreodată cât de îndurerată și de îngrijorată este inima lui Dumnezeu? Cum poate El suporta să vadă omenirea nevinovată, pe care a creat-o cu mâinile Sale, suferind astfel de chinuri? La urma urmei, oamenii sunt victimele care au fost otrăvite. Și cu toate că omul a supraviețuit până în ziua de azi, cine să fi știut că de multă vreme e otrăvit de cel rău? Ai uitat că ești una dintre victime? Din dragostea ta pentru Dumnezeu, nu ești dornic să lupți să-i salvezi pe cei care au supraviețuit? Nu ești dispus să-ți dedici toată energia ca să răsplătești pe Dumnezeu, care iubește omenirea ca pe trupul și sângele Său?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum ar trebui să te îngrijești de viitoarea ta misiune?”). Citind printre rândurile cuvintelor lui Dumnezeu, tot ce era dezvăluit a fost preocuparea Lui, precum și îngrijorarea și grija Sa pentru oamenii nevinovați. Dumnezeu nu poate îndura să vadă oameni, creați de mâinile Sale, înșelați și răniți de Satana. Dumnezeu continuă să aștepte cu amărăciune ca omenirea să se întoarcă în curând în casa Lui și să primească marea mântuire pe care El i-a dăruit-o. Cu toate acestea, când m-am confruntat cu câteva cuvinte dure din partea persoanei căreia îi predicam, m-am simțit nedreptățită, chinuită și am mormăit despre greutăți și suferințe. Mi-am pierdut chiar dorința de a propovădui Evanghelia pentru că îmi pierdusem renumele. Unde îmi erau conștiința și rațiunea? Nu eram cineva care era grijuliu față de voia lui Dumnezeu. Pentru a ne mântui pe noi, oamenii corupți din zilele de pe urmă, Dumnezeu a fost vânat și persecutat continuu de către guvernul PCC, a fost abandonat, condamnat, blasfemiat și ponegrit de cercurile religioase și a fost neînțeles, iar noi, urmașii lui Dumnezeu, ne-am împotrivit Lui. Durerea și umilința pe care le-a suferit Dumnezeu sunt prea mari, prea grozave! Cu toate acestea, El nu a abandonat mântuirea noastră, ci a continuat să aprovizioneze nevoile omenirii în anonimat. Dragostea lui Dumnezeu este prea mare! Esența Lui este prea frumoasă și bună! Greutățile mele de astăzi nu sunt nimic în comparație cu suferința pe care a îndurat-o Dumnezeu de dragul de a mântui omenirea! M-am gândit la faptul că am fost, de asemenea, o victimă, cineva care fusese rănit de Satana timp de ani de zile. Dacă Dumnezeu nu Și-ar fi întins mâinile mântuirii către mine, tot m-aș fi luptat îndurerată în întuneric, incapabilă de a vedea lumina și speranța de a trăi. Bucurându-mă de o mântuire atât de mare de la Dumnezeu, ar trebui să suport umilința și durerea pentru a face tot posibilul să cooperez cu Dumnezeu, să-mi îndeplinesc datoria în mod corespunzător și să-i aduc pe cei nevinovați, care sunt încă răniți de Satana, înaintea lui Dumnezeu. Acest lucru este mai valoros și mai important decât orice muncă din lume și merită, indiferent cât de multă suferință trebuie să fie îndurată! Gândindu-mă la aceasta, nu am mai simțit că predicarea Evangheliei este un lucru dureros și, în schimb, am simțit că eram norocoasă să-mi pot oferi abilitățile insuficiente de dragul de a răspândi Evanghelia Împărăției. Aceasta era onoarea mea, precum și o preamărire a lui Dumnezeu. Am luat această hotărâre: indiferent ce fel de greutăți trebuie să întâmpin în lucrarea mea evanghelică, voi da ce-i mai bun din mine și mă voi baza pe Dumnezeu să aduc înaintea Lui din ce în ce mai mulți oameni care tânjesc după arătarea Sa pentru a-I mângâia inima! După aceea, m-am aruncat înapoi în lucrarea Evangheliei.

După o perioadă de practicare a acestui lucru, ori de câte ori am întâlnit pe cineva pe care speram să-l convertesc și care avea o atitudine proastă sau îmi spunea cuvinte dure în timp ce-mi îndeplineam datoria, am fost capabilă să tratez acel lucru în mod corespunzător și să continui să fiu martoră, cu o inimă iubitoare, pentru lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Din acest motiv, am simțit că mă schimbasem într-o oarecare măsură și că nu-mi mai păsa atât de mult de reputația și de statutul meu. Într-o zi, liderul bisericii m-a întrebat ce făcusem în ultima vreme și, de asemenea, a împărtășit cu mine în ceea ce privește voia și calea de practică actuală a lui Dumnezeu. Când am aflat, în timpul conversației, că va fi transferată la altă biserică pentru a-și îndeplini datoria, nu m-am putut abține să nu simt un val de entuziasm, gândindu-mă: „Poate că voi fă făcută liderul bisericii după ce pleacă ea. În acest caz, chiar trebuie să mă descurc bine în lucrarea mea!” Exact când mă simțeam fericită în secret, ea a spus că o altă soră din satul meu va veni a doua zi. Inima mi s-a învolburat de îndată ce am auzit acest lucru. M-am gândit: „Pentru ce vine ea? O să devină noul lider al bisericii?” Nu m-am putut abține să nu mă îngrijorez: „Ea n-a crezut în Dumnezeu atât de mult timp cât am crezut eu și este din același sat cu mine. Dacă va fi făcută lider, cum îmi va afecta acest lucru reputația? Cum m-ar vedea frații și surorile noastre? Cu siguranță vor spune că nu urmăresc adevărul la fel de mult ca și ea.” Nu puteam să nu mă gândesc la acest lucru. Noaptea, m-am răsucit și m-am învârtit, incapabilă să adorm. În timpul întâlnirii de a doua zi, am identificat tonul și atitudinea a tot ceea ce spunea liderul, dorind cu disperare să știu cine va fi ales noul lider al bisericii. Ori de câte ori liderul se uita la mine în timp ce vorbea, simțeam că era o speranță ca eu să fiu făcută lider. Fața mi se umplea de bucurie, iar eu dădeam aprobator din cap și eram de acord cu orice spunea ea. Cu toate acestea, ori de câte ori se uita spre cealaltă soră în timp ce vorbea, eram sigură că acea soră va fi numită lider și, ca urmare, mă simțeam frustrată și îndurerată. De-a lungul acelor două zile, am fost chinuită de conceptul de renume și statut până în punctul în care am devenit îngrijorată și distrasă. Mi-am pierdut apetitul și chiar am simțit că acel timp trecea deosebit de încet, ca și cum fusese înghețat. Liderul bisericii a văzut în ce fel de stare eram, astfel că a răsfoit „Cuvântul Se arată în trup” și a găsit două pasaje în cuvintele lui Dumnezeu „De ce nu ești dispus să fii un contrast?”, pentru ca eu să le citesc. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Acum sunteți adepți și ați înțeles oarecum acest stadiu al lucrării. Cu toate acestea, încă nu ați lăsat la o parte dorința de statut. Când statutul vostru este înalt, căutați bine, dar când statutul vostru este umil, nu mai căutați. Binecuvântările statutului sunt întotdeauna în mintea voastră.” „Deși ați ajuns la acest pas astăzi, încă nu ați renunțat la statut, ci vă zbateți neîncetat să-l cercetați și îl observați zilnic […]. Cu cât căutați mai mult în acest fel, cu atât mai puțin veți culege. Cu cât este mai mare dorința unei persoane de statut, cu atât mai serios va trebui să fie tratată și cu atât mai mult va trebui să fie supusă unei rafinări deosebite. Astfel de oameni sunt lipsiți de valoare! Aceștia trebuie să fie tratați și judecați în mod adecvat, pentru ca ei să renunțe complet la aceste lucruri. Dacă veți continua astfel până la sfârșit, nu veți culege nimic. Cei care nu urmăresc viața, nu pot fi transformați, iar cei care nu sunt însetați după dreptate nu pot dobândi adevărul. Tu nu te concentrezi pe a urmări transformarea personală și intrarea, ci te concentrezi în schimb asupra dorințelor extravagante și a lucrurilor care îți îngrădesc dragostea față de Dumnezeu și te împiedică să te apropii de El. Te pot transforma acele lucruri? Te pot aduce în Împărăție?” Fiecare rând din cuvintele lui Dumnezeu era ca o bătaie la ușa inimii mele, făcându-mă să simt că Dumnezeu era lângă mine, supraveghindu-mi fiecare cuvânt și mișcare. Nu mă puteam abține să nu reflectez la gândurile și acțiunile mele din aceste ultime două zile. Mi-am dat seama că părerea mea despre căutare era prea josnică și prea influențată de axiomele Satanei, cum ar fi „Așa cum un copac trăiește pentru scoarța lui, un om trăiește pentru fața lui” și „Un om își lasă numele în urma oricărui loc unde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară”. Întotdeauna mi-am dorit statutul, astfel încât să pot câștiga mai multe laude de la ceilalți, ceea ce a dus la faptul că am fost chinuită de renume și de statut până în punctul în care am devenit îngrijorată și distrasă, mi-am pierdut pofta de mâncare, nu am putut dormi și m-am făcut de râs ca un bufon. Doar atunci am înțeles că o asemenea împrejurare a fost stabilită de Dumnezeu în conformitate cu propria mea stare și că dragostea lui Dumnezeu era cea care a venit asupra mea. Această lucrare a lui Dumnezeu de astăzi era ca să mă mântuiască, să mă ajute să scap de influențele întunecate ale Satanei, ca să pot obține mântuirea, să mă facă să înțeleg în mod clar că modul meu de căutare era contrar voii lui Dumnezeu. N-aș fi fost capabilă să primesc aprobarea lui Dumnezeu chiar dacă aș fi crezut în El până la sfârșit. Nu mi-ar fi rămas nimic! Prin urmare, m-am rugat în tăcere la Dumnezeu: „O, Doamne! Sunt dispusă să ascult de lucrarea Ta, să merg pe calea credinței în conformitate cu cerințele Tale și să depun efort în cuvântul Tău pentru a dobândi înțelegerea adevărului și pentru a mă elibera de firea mea coruptă. Indiferent dacă sunt sau nu făcută lider, voi urmări adevărul și mă voi concentra pe schimbarea firii mele corupte pentru a împlini voia Ta.” După ce am înțeles voia lui Dumnezeu, m-am simțit deosebit de calmă în inima mea și m-am bucurat de părtășia cu alte surori, indiferent care era aspectul adevărului cuvintelor lui Dumnezeu. După adunare, liderul bisericii a spus că, pe baza recomandărilor majorității fraților și surorilor, cealaltă sora va fi noul lider al bisericii și că eu o voi ajuta cu lucrarea ei. În sinea mea, eram foarte calmă și am acceptat cu ușurință acest lucru, fiind de acord să lucrez în armonie cu ea pentru a ne îndeplini datoria.

Într-o zi, am fost informată că în biserică era o soră care nu era într-o stare bună, astfel că m-am consultat cu sora cu care eram parteneră, cu privire la modul de rezolvare a acestei probleme. La vremea aceea, ea nu se simțea bine, din punct de vedere fizic, astfel că m-am dus singură s-o caut pe sora aceea, chiar în noaptea respectivă, pentru a avea părtășie cu ea, iar problema a fost rezolvată foarte repede. Inima mea era plină de satisfacție de sine, gândindu-mă că liderul de rang superior mă va lăuda cu siguranță pentru că depusesem atât de mult efort. Imediat m-am indignat, gândindu-mă: „În mod clar, eu am fost clar cea care a rezolvat problema. De ce să nu-mi scrie mie pentru a întreba despre acest lucru? Se pare că nu am un loc în inima liderului și sunt privită cu dispreț. Sunt doar o fată care se ocupă de comisioane. Nu contează cât de bine îndeplinesc îndatoririle, nimeni nu dă nicio atenție acestui lucru.” Cu cât mă gândeam mai mult la aceasta, cu atât mă simțeam mai nedreptățită și mai deprimată. Am simțit că îmi pierdusem întreaga reputație. Exact atunci, surorii mele partenere i s-a înmânat scrisoarea și era pe punctul de a veni să-mi vorbească. Nu mi-am putut stăpâni sentimentele pe care le aveam și am spus cu asprime: „Liderul de rang superior nu știe cum a fost rezolvată această problemă. Nu ți-e clar acest lucru? Am fost ocupată lucrând la acest lucru mult timp, dar nimeni nu a spus un singur cuvânt amabil despre el și, în final, tot tu ai primit toate laudele. În ochii tuturor, eu sunt doar o persoană care face comisioane. Indiferent de efortul pe care îl depun, nimeni nu-l va aprecia.” După ce am spus aceasta, m-am simțit atât de tulburată încât am izbucnit în lacrimi. În acel moment, cuvintele lui Dumnezeu mi-au răsunat în urechi: „Dacă Eu sunt încă foarte rece față de tine, în ciuda faptului că ai cheltuit mult efort, vei fi tu în stare să continui să lucrezi pentru Mine în obscuritate? […] Dacă, după ce ai făcut cheltuieli pentru Mine, Eu nu-ți îndeplinesc cererile mărunte, vei deveni tu descurajat și dezamăgit de Mine sau vei deveni chiar furios și vei huli?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „O problemă foarte serioasă: trădarea (2)”). Cuvintele dojenitoare ale lui Dumnezeu m-au liniștit încet și mi-au limpezit foarte mult mintea. Scena care tocmai avusese loc a continuat să-mi reapară în minte ca un film. Ceea ce Dumnezeu îmi dezvăluise m-a făcut să văd că natura mea este prea oribilă și periculoasă, iar credința mea în Dumnezeu și împlinirea datoriei mele nu trebuia să-L mulțumesc pe Dumnezeu sau să-I obțin aprobarea, ci, în schimb, să primesc laudă și complimente de la alții. De îndată ce dorințele mele nu erau îndeplinite, deveneam plină de resentimente; natura mea abominabilă exploda, iar trădarea lui Dumnezeu devenea chiar mai ușoară. Am văzut atunci că mersesem prea departe și că nu aveam nici măcar o fărâmă de umanitate potrivită. Durerea pe care o simțeam era sfâșietoare. În remușcări, m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Doamne, am crezut că m-am schimbat într-o oarecare măsură și n-am mai trăit pentru renume și statut și că m-aș putea înțelege cu această soră. Dar, în revelația Ta de astăzi, mi-am expus din nou urâțenia satanică, simțindu-mă mereu ca și cum nu aș avea niciun statut printre alții și suferind deoarece eforturile mele nu erau lăudate. O, Doamne, Satana chiar m-a rănit prea profund. Statutul, reputația și vanitatea au devenit toate cătușele mele. Mă rog să mă poți călăuzi ca să înțeleg adevărul corupției mele de către Satana și să mă călăuzești înapoi, în afara influenței lui.” După aceea, am văzut următoarele cuvinte ale lui Dumnezeu: „Fiecare dintre voi s-a ridicat până la culmile mulțimilor; v-ați înălțat pentru a fi strămoșii mulțimilor. Sunteți extrem de arbitrari și alergați înnebuniți printre toți viermii, căutând un loc liniștit și încercând să devorați viermii mai mici decât voi. Sunteți răutăcioși și siniștri în inimile voastre, depășind până și fantomele care s-au scufundat pe fundul mării. Locuiți în partea de jos a bălegarului, tulburând viermii de sus până jos, până când nu mai au pace, luptându-vă unii cu alții o vreme și apoi calmându-vă. Nu vă cunoașteți locul, dar tot vă mai luptați unul cu celălalt în bălegar. Ce puteți câștiga din această luptă? Dacă ați avea cu adevărat venerație pentru Mine în inimi, cum ați putea să vă luptați unul cu altul în spatele Meu? Oricât de înalt este statutul tău, nu ești oare tot un mic vierme împuțit din balegă? Vor putea să-ți crească aripi și să devii un porumbel în cer?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Când frunzele care cad se vor reîntoarce la rădăcinile lor, vei regreta tot răul pe care l-ai făcut”). Cuvintele de judecată ale lui Dumnezeu m-au înjunghiat dureros în suflet ca o sabie ascuțită, trezindu-mi duhul și făcându-mă să îmi dau seama că nu mi-am îndeplinit datoria de a-L preamări pe Dumnezeu și a-I fi martoră Lui, ci, pentru că întotdeauna mi-am dorit să mă dau mare, mi-am fost martoră mie însămi și am visat să mă înalț deasupra altora, pentru ca ei să mă admire și să mă privească cu considerație. Era oare vreo teamă de Dumnezeu în inima mea? Cum putea acest lucru să însemne împlinirea datoriei mele de făptură? M-am gândit la ambiția sălbatică a arhanghelului, la amăgirile sale de a fi egal cu Dumnezeu și a concura cu El pentru statut. Întotdeauna am urmărit stima celorlalți și am încercat să-mi stabilesc propriul loc și propria imagine cu ceilalți. Ceea ce am urmărit eu nu era exact același lucru cu al arhanghelului care L-a trădat pe Dumnezeu? Sunt o ființă creată profund coruptă de Satana; sunt ca murdăria care nu merită niciun ban. Acum, că am primit harul lui Dumnezeu și am avut ocazia să-mi îndeplinesc datoria și să fiu o persoană nouă, ar trebui să mă închin lui Dumnezeu și să îndeplinesc datoria unei ființe create, tot timpul cu frică în inima mea, însă nu m-am angajat într-o lucrare onestă, vrând în schimb să-mi folosesc mereu datoria ca pe o ocazie de a mă da mare, de a-mi fi martoră mie însămi și de a-mi desfășura propria afacere. Cum ar putea Dumnezeu să nu urască și să nu deteste acest lucru? Dumnezeu este atât de sfânt și de mare, plin de autoritate și putere și, totuși, rămâne smerit și tăinuit, fără a-Și dezvălui vreodată identitatea, astfel încât oamenii să-L trateze cu respect și să-L admire. În schimb, El continuă, în tăcere, să dea ce e mai bun pentru a mântui omenirea, fără să Se explice vreodată sau să pretindă laude și fără să ceară niciodată ceva de la omenire. Umilința, nobilitatea și altruismul lui Dumnezeu m-au făcut să-mi văd propria aroganță, lipsă de importanță și egoism. Nu puteam să nu mă simt rușinată, ca și cum nu aveam unde să mă ascund și, de asemenea, am simțit că eram prea profund coruptă de Satana și că aveam prea multă nevoie de mântuirea judecății, mustrării, încercărilor și rafinării lui Dumnezeu. Prin urmare, am căzut din nou înaintea lui Dumnezeu: „O, Dumnezeu Atotputernic! Prin mustrarea și judecata Ta, pot vedea neascultarea mea, precum și nobilitatea și măreția Ta. De acum înainte, când îmi voi îndeplini datoria, sper doar să mă comport ca o ființă umană cuviincioasă, cu o inimă care se teme de Tine, să trăiesc în întregime după cuvintele Tale și să mă eliberez de firea mea satanică.”

Mai târziu, am fost aleasă să fiu lider al bisericii, cooperând cu o altă soră pentru a ne îndeplini datoria. Din cauza eșecurilor mele anterioare, mi-am amintit mereu că trebuia să fiu de acord cu această soră pentru a îndeplini în mod corespunzător lucrarea bisericii. La început, discutam totul cu ea și căutam călăuzirea lui Dumnezeu împreună, astfel încât toate aspectele lucrării noastre să aducă roade. Dar, după un timp, am înțeles că ea avea un calibru bun, că părtășia ei despre adevăr era clară și iluminantă, iar capacitățile sale de lucru erau mai puternice decât ale mele. În timpul adunărilor, frații și surorile erau cu toții fericiți să-i asculte părtășia și toți se consultau cu ea atunci când întâmpinau probleme. Confruntată cu acest tip de împrejurare, am căzut din nou în capcana Satanei și m-am gândit: „Sora aceasta este mai bună decât mine în toate privințele și este admirată de frați și surori, indiferent unde se duce. În niciun caz! Trebuie să o depășesc cu orice preț și să-i fac pe frații și surorile noastre să vadă că nu-i sunt inferioară.” În acest scop, m-am fâțâit continuu prin biserică în fiecare zi, având întâlniri cu frați și surori și, indiferent cine dădea de probleme, eu mă grăbeam să ajut la rezolvarea acestora. Poate păream loială și ascultătoare din afară, dar cum puteau ambițiile mele lăuntrice să scape de supravegherea lui Dumnezeu? Neascultarea mea a stârnit mânia lui Dumnezeu, iar El Și-a ascuns fața de mine și, prin urmare, eu am căzut în întuneric. Când citeam cuvintele lui Dumnezeu, nu câștigam nicio luminare, nu aveam nimic de spus atunci când mă rugam, comunicam impasibil în timpul adunărilor și chiar devenisem temătoare să mă întâlnesc cu frații și surorile. Am devenit complet încătușată de renume și statut. Mă descurcam în fiecare zi de parcă aș fi purtat pe umeri o povară atât de mare, încât nu puteam respira profund. De asemenea, nu mai puteam să văd în mod clar unele dintre problemele din cadrul bisericii, iar eficiența lucrării mele a scăzut brusc. Confruntată cu o astfel de revelație de la Dumnezeu, tot n-am încercat să mă cunosc pe mine însămi și, de asemenea, nu am fost dispusă să mă deschid fraților mei și surorilor mele în legătură cu starea mea și să caut adevărul pentru a rezolva acest lucru, de teama că ei m-ar privi cu dispreț. Mai târziu, certarea și disciplinarea lui Dumnezeu au coborât asupra mea. Brusc, stomacul a început să mă doară atât de tare încât nu puteam să stau așezată sau în picioare, în mod confortabil. Chinul acestei boli și nemulțumirea mea de a nu dobândi statut m-au lăsat să plutesc între viață și moarte. Deoarece perseveram în direcția mea greșită și nu mai puteam face lucrarea bisericii, aceasta n-a avut altă opțiune decât să mă înlocuiască. După ce mi-am pierdut statutul, m-am simțit ca și cum fusesem condamnată la iad. Emoțional, am ajuns la capătul puterilor și am simțit că-mi pierdusem întreaga reputație. Mă chinuiam și mai mult, mai ales când vedeam frați și surori îndeplinindu-și toți, în mod activ, îndatoririle, în timp ce eu pierdusem lucrarea Duhului Sfânt și nu eram capabilă să îndeplinesc nicio datorie. În durerea mea, nu m-am putut abține să nu mă întreb: De ce alții cred în Dumnezeu și înțeleg din ce în ce mai mult adevăr, în timp ce eu continui să nu-L ascult și să mă împotrivesc lui Dumnezeu în nenumărate rânduri, de dragul renumelui și al statutului? Deci, m-am rugat de multe ori lui Dumnezeu și I-am cerut să mă conducă să găsesc sursa eșecurilor mele. Într-o zi, am văzut următoarele printre cuvintele lui Dumnezeu: „Unii oameni îl idolatrizează în special pe Pavel. Le place să iasă și să țină discursuri și să lucreze, le place să participe la întâlniri și să predice și le place ca oamenii să îi asculte, să li se închine și să se învârtă în jurul lor. Le place să aibă statut în mintea altora și apreciază când alții prețuiesc imaginea pe care le-o prezintă. Să le analizăm natura din aceste comportamente: care este natura lor? Dacă ei se comportă într-adevăr în acest fel, atunci este de-ajuns pentru a arăta că sunt aroganți și încrezuți. Ei nu I se închină deloc lui Dumnezeu; ei caută un statut mai înalt și vor să aibă autoritate asupra celorlalți, să-i posede și să aibă statură în mintea lor. Aceasta este imaginea clasică a Satanei. Aspectele naturii lor care ies în evidență sunt aroganța și îngâmfarea, refuzul de a I se închina lui Dumnezeu și o dorință de a fi venerați de alții. Astfel de comportamente vă pot oferi o imagine foarte clară despre natura lor” („Cum să cunoști natura omului” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Apoi am citit aceste cuvinte într-o predică: „Esența și natura Satanei este trădarea. L-a trădat pe Dumnezeu încă de la început și, după ce L-a trădat , i-a înșelat, i-a păcălit, i-a manipulat și i-a controlat pe oamenii de pe pământ creați de Dumnezeu, încercând să stea alături de Dumnezeu ca un egal și să înființeze o împărăție separată. […] Vezi tu, natura Satanei nu este una care-L trădează pe Dumnezeu? Dintre toate lucrurile pe care i le-a făcut Satana omenirii, putem vedea clar că Satana este un demon adevărat care I se împotrivește lui Dumnezeu și că natura Satanei este una care Îl trădează pe Dumnezeu. Toate acestea sunt absolute” („Cum să dobândești cunoaștere despre propria esență coruptă” din Predici și părtășie despre intrarea în viață). Contemplând aceste cuvinte, nu m-am putut abține să nu tremur de frică. Am văzut că ceea ce trăisem era complet chipul Satanei – arogant și plin de sine și care nu I se închină lui Dumnezeu. Dumnezeu m-a înălțat să-mi îndeplinesc datoria în biserică, astfel încât să pot aduce frați și surori înaintea Lui, cu teamă de El în inima mea, și să le permit să aibă un loc pentru Dumnezeu în inimile lor, precum și să se teamă de El și să Îl asculte. Însă nu am fost atentă la voia lui Dumnezeu în îndeplinirea datoriei mele și nu am simțit nicio povară pentru a-i ajuta pe frații mei și pe surorile mele să obțină intrarea în viață. În schimb, am vrut întotdeauna să-i fac pe ceilalți să-mi dea atenție și să mă asculte și, de dragul propriilor mele dorințe, am încercat mereu să-mi fac un renume, indiferent unde mă duceam. Am fost chiar geloasă pe cei buni și invidioasă pe cei puternici și am concurat cu încăpățânare cu ceilalți pentru superioritate. Din exterior, mi se părea că mă luptam cu oamenii, dar, de fapt, luptam împotriva lui Dumnezeu. Acesta este un lucru care ofensează grav firea lui Dumnezeu. El m-a mustrat , m-a disciplinat și m-a lipsit de statut pentru a mă determina să reflectez asupra mea și să mă pocăiesc. Dragostea lui Dumnezeu pentru mine era prea adâncă și prea mare! Ajungând la această conștientizare, nu am putut să nu simt regret și autoînvinovățire și, mai mult, am urât faptul că stricăciunea mea era atât de profundă. L-am urmat pe Dumnezeu, dar nu am căutat adevărul, ci, în schimb, am trudit orbește pentru statut și renume. Eșuasem cu adevărat să fiu vrednică de dragostea și mântuirea lui Dumnezeu. Cu cât m-am uitat mai mult în mine însămi, cu atât mai clar am văzut că zicalele după care m-am ghidat, cum ar fi „Așa cum un copac trăiește pentru scoarța lui, un om trăiește pentru fața lui” și „Un om își lasă numele în urma oricărui loc unde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară” erau minciuni folosite de Satana pentru a corupe omenirea și a-i face rău. Mi-am dat seama că Satana folosește aceste lucruri pentru a paraliza sufletele oamenilor, pentru a le distorsiona mintea și a-i face să-și dezvolte concepții greșite despre viață, astfel încât oamenii să se străduiască cu amărăciune să urmărească lucruri goale cum ar fi statutul, faima, averea și renumele, să fie devastați și răniți de el după pofta inimii și, apoi, în cele din urmă, sunt înghițiți de el. Acesta este complotul Satanei. Acum, nu m-aș întoarce niciodată împotriva lui Dumnezeu în timp ce mă bucur de mila Lui. Ar trebui să mă îmbunătățesc complet, să mă lepăd cu totul de Satana, să-mi dăruiesc în întregime inima lui Dumnezeu și să trăiesc asemănarea unei adevărate ființe umane pentru a mângâia inima lui Dumnezeu. După aceea, am căutat modul în care să continui pe cărarea mea viitoare și în care să urmăresc adevărul pentru a fi după voia lui Dumnezeu. I-am mulțumit lui Dumnezeu că m-a îndrumat încă o dată. Apoi am văzut cuvintele lui Dumnezeu: „Astăzi, chiar dacă nu ești un lucrător, ar trebui să îți poți îndeplini datoria de ființă creată a lui Dumnezeu și să urmărești să te supui tuturor orchestrărilor lui Dumnezeu. Ar trebui să poți să te supui la orice spune Dumnezeu și să experimentezi tot felul de nenorociri și rafinări și, chiar dacă ești slab, ar trebui să Îl poți iubi în continuare pe Dumnezeu în inima ta. Aceia care își asumă responsabilitatea pentru propria viață sunt dispuși să îndeplinească datoria unei creaturi a lui Dumnezeu, perspectiva unor astfel de oameni asupra căutării fiind cea corectă. Aceștia sunt oamenii de care are nevoie Dumnezeu. […] Ca și creatură a lui Dumnezeu, omul ar trebui să caute să îndeplinească datoria unei creaturi a lui Dumnezeu și să caute să-L iubească pe Dumnezeu fără să facă alte alegeri, pentru că Dumnezeu este vrednic de dragostea omului. Aceia care caută să-L iubească pe Dumnezeu, nu ar trebui să caute vreun beneficiu personal sau să urmărească ceva după care tânjesc în mod personal; aceasta este cea mai corectă metodă de a căuta” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Succesul sau eșecul depinde de cărarea pe care umblă omul”). Ca un far, cuvintele lui Dumnezeu mi-au luminat inima, indicându-mi drumul pe care ar trebui să apuc. Dorința lui Dumnezeu este ca oamenii, indiferent dacă au statut sau indiferent ce împrejurări s-au abătut asupra lor, să facă tot posibilul pentru a căuta adevărul și să se supună orchestrațiilor și aranjamentelor lui Dumnezeu și să caute să-L iubească și să-L mulțumească. Aceasta este cea mai corectă cale de căutare, precum și cărarea cea bună a vieții pe care o ființă creată ar trebui să umble. Astfel, am luat hotărârea înaintea lui Dumnezeu: O, Doamne, Îți mulțumesc pentru că mi-ai arătat cărarea cea dreaptă în viață. Statutul meu din trecut s-a datorat înălțării Tale, iar astăzi, lipsa statutului se datorează, de asemenea, dreptății Tale. Eu sunt doar o minusculă ființă creată. De acum înainte, îmi doresc doar să urmăresc adevărul și să mă supun tuturor aranjamentelor Tale.

După aceea, starea mea s-a normalizat rapid prin citirea cuvintelor lui Dumnezeu și trăind o viață a bisericii. Biserica mi-a aranjat din nou o îndatorire potrivită. Am început să mă concentrez pe urmărirea adevărului în împlinirea datoriei mele și, atunci când mi-am dezvăluit corupția, am găsit cuvintele potrivite ale lui Dumnezeu pentru a rezolva acest lucru. Când m-am confruntat cu lucruri care implicau reputația și statutul, chiar dacă-mi veneau unele gânduri în minte, prin rugăciune, căutând adevărul din cuvântul lui Dumnezeu pentru a înțelege esența faimei și a câștigului, am devenit treptat capabilă de a nu fi controlată de aceste lucruri și mi-am putut îndeplini datoria cu liniște în suflet. Când vedeam că li se încredințau comisioane unor frați și surori care nu crezuseră în Dumnezeu atât de mult timp ca și mine, eram capabilă să înțeleg, căutând adevărul, că datoria pe care o îndeplinește cineva într-un moment este predestinată de Dumnezeu și că eu ar trebui să ascult de aranjamentele lui Dumnezeu. Ca rezultat, am reușit să mă ocup corect de aceste situații. Când frații și surorile m-au tratat și mi-au expus natura și esența, deși am simțit că îmi pierdusem renumele, am putut să devin ascultătoare prin rugăciune. Acest lucru a fost pentru că dragostea lui Dumnezeu a venit peste mine, ceea ce a fost foarte folositor în schimbarea firii vieții mele. În trecut, m-am concentrat prea mult pe renumele meu și n-am fost dispusă să mă deschid față de nimeni, de teama că alții m-ar privi cu dispreț. Acum, practic faptul că sunt o persoană cinstită, potrivit cerințelor lui Dumnezeu, iar dacă am vreo problemă, mă deschid față de frații mei și de surorile mele. Acest lucru îmi aduce un sentiment de eliberare și fericire în adâncul sufletului. Văzând aceste schimbări în mine, nu am putut să nu-I mulțumesc lui Dumnezeu și să-L laud, căci acestea sunt roadele născute în mine prin lucrarea de mustrare și judecată a lui Dumnezeu din zilele de pe urmă.

De-acum sunt câțiva ani de când Îl urmez pe Dumnezeu Atotputernic. Gândind retrospectiv, toxinele Satanei au fost cele care îmi roseseră sufletul. Eu trăisem sub domeniul Satanei și fusesem devastată și păcălită de el timp de mulți ani. Nu am știut valoarea și semnificația vieții. Nu puteam vedea lumina, nici nu puteam găsi fericirea și bucuria adevărată. M-am scufundat în abisul suferinței și am fost incapabilă de a mă elibera. Acum am scăpat de răul Satanei și am obținut alinare și libertate, din mustrarea și judecata lui Dumnezeu în repetate rânduri. Mi-am recăpătat conștiința și rațiunea și am, de asemenea, țelul corect de căutat, urmându-L pe Dumnezeu pe calea strălucitoare și dreaptă în viață. Prin mustrarea și judecata lui Dumnezeu, am experimentat cu adevărat iubirea altruistă și sinceră a lui Dumnezeu; m-am bucurat de binecuvântare și am primit dragostea de care oamenii din lume nu se pot bucura. Doar Dumnezeu poate mântui omul de marea de suferință a Satanei și numai lucrarea lui Dumnezeu de mustrare și judecată ne poate curăți de toxinele satanice și ne poate face să trăim asemănarea ființelor umane adevărate și să umblăm pe calea cea dreaptă în viață. Lumina este mustrarea și judecata lui Dumnezeu. Este cel mai mare har, cea mai bună protecție și cea mai valoroasă bogăție a vieții date de Dumnezeu omului. Așa cum spun cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Că mustrarea și judecata din partea lui Dumnezeu este protecț‏ia cea mai bună și harul cel mai mare al omului. Doar prin mustrare și judecată din partea lui Dumnezeu poate să se trezească omul și să urască trupul și să-l urască pe Satana. Disciplina strictă a lui Dumnezeu îl eliberează pe om de sub influența Satanei, îl eliberează din propria lui mică lume și îi permite să trăiască în lumina prezenței lui Dumnezeu. Nu există o mântuire mai bună decât mustrarea și judecata!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). Slavă mustrării și judecății lui Dumnezeu pentru că m-au mântuit și mi-au permis să mă renasc! În viitoarea mea cale a credinței, nu voi cruța niciun efort de a urmări adevărul, de a primi mai mult din mustrarea și judecata lui Dumnezeu și de a mă elibera cu desăvârșire de toxinele Satanei pentru a realiza purificarea, a obține o adevărată cunoaștere a lui Dumnezeu și a deveni o persoană care-L iubește cu adevărat pe Dumnezeu.