de Ella, Filipine

În octombrie 2020, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Am început să particip activ la adunări, să am părtășie despre cuvântul lui Dumnezeu și, două luni mai târziu, am devenit conducătoarea unui grup. Țin minte că, prima dată când am fost gazdă, am fost și încântată, și emoționată. Am fost încântată să-mi fac datoria în casa lui Dumnezeu, însă mi-am făcut griji că, dacă nu ieșea bine, frații și surorile m-ar putea desconsidera. Credeam că o gazdă bună era conducătoarea mea, așa că, dacă aș proceda ca ea, cu siguranță ar ieși bine și atunci m-ar lăuda, iar frații și surorile mele m-ar admira mai mult. Așa că am găzduit imitându-i metoda. Când le-am pus întrebări fraților și surorilor, au putut interacționa cu mine și când le-am împărtășit ce am înțeles, ei au spus „Amin” și au fost de acord. După adunare, conducătoarea a fost surprinsă și a spus că am fost foarte pricepută. M-am simțit fericită și mândră când i-am auzit laudele. Nu a durat mult până am fost promovată diacon responsabil cu udarea. Am fost foarte încântată și m-am gândit că, probabil, simțea că aveam calibru bun de mi-a dat această datorie. La început, nu știam cum să-mi fac datoria, dar nu voiam ca frații și surorile mele să fie dezamăgiți de mine. Așa că, la fiecare întâlnire, am căutat elementele esențiale din cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, părtășia mea ar fi clară și ar acoperi punctele cheie, ceilalți ar crede că am înțeles bine cuvântul lui Dumnezeu și apoi toți m-ar admira. Însă, după părtășia mea, când am ascultat părtășia altora, mi-am dat seama că a mea nu era la fel de clară ca a lor. Eram foarte îngrijorată și mi-am spus: „Nou-veniții vor crede că nu am o părtășie bună și atenția lor se va îndrepta asupra altor frați și surori.” M-am temut că nou-veniții nu mă vor admira, așa că mi-am stors creierii cum să am o părtășie mai bună. Dar nu m-am putut calma suficient pentru a medita la cuvântul lui Dumnezeu. Pe cât voiam mai mult să am o părtășie bună, pe atât devenea mai rea. Mi-am făcut griji: „Ce vor crede despre mine frații și surorile? Conducătoarea va fi dezamăgită de mine? De ce părtășia mea nu este la fel de clară ca a celorlalți? De ce ei au o părtășie atât de bună și eu nu?” Eram foarte frustrată atunci și voiam să muncesc mai mult decât ei și să-i depășesc.

Câteva luni mai târziu, pentru nevoile lucrării, am fost trimisă să predic Evanghelia. Odată ajunsă în grup, am întrebat cine era conducătorul grupului și al bisericii. Am crezut că, dacă mă străduiam, aș putea câștiga aprobarea conducătorului bisericii și, poate, conducătoarea grupului. Astfel, și mai mulți frați și surori m-ar admira. În predicile mele, deseori mă rugam și mă bazam pe Dumnezeu când nu înțelegeam ceva. După un timp, am obținut rezultate bune în datoria mea și asta m-a făcut foarte fericită. Însă, în același timp, m-am simțit și vinovată, pentru că știam că aveam atitudinea greșită. Am vrut doar să fiu admirată de alții, nu să-mi fac datoria bine, dar Dumnezeu ne observă inimile și, cu siguranță, mi-a urât urmărirea. Am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat, cerându-I să mă îndrume să mă lepăd de intențiile mele greșite. După ce m-am rugat, m-am simțit puțin mai bine. Totuși, involuntar, încă urmăream deseori admirația oamenilor. Când vedeam că alții își fac datoria bine, voiam să-i întrec. Știam că e greșit să cred asta, dar nu mă puteam abține. Nu mă puteam calma suficient pentru a-mi face datoria. Starea mi s-a înrăutățit și am devenit ineficientă în datoria mea. Mai târziu, m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă ajute și să mă îndrume să renunț la această intenție greșită. Într-o zi, am văzut un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu într-o mărturie video care mi-a oferit ceva cunoaștere despre mine însămi. Dumnezeu Atotputernic spune: „Antihriștii își îndeplinesc fără tragere de inimă datoria pentru a obține binecuvântări. Ei se întreabă, de asemenea, dacă vor putea să se etaleze și să fie apreciați prin îndeplinirea unei datorii și dacă cel de mai sus sau Dumnezeu va ști dacă îndeplinesc această datorie. Toate acestea sunt lucruri pe care le iau în considerare atunci când îndeplinesc o datorie. Primul lucru pe care doresc să-l determine este ce beneficii pot obține prin îndeplinirea unei datorii și dacă pot fi binecuvântați. Acesta este cel mai important lucru pentru ei. Nu se gândesc niciodată cum să fie atenți la voia lui Dumnezeu și să răsplătească iubirea lui Dumnezeu, cum să predice Evanghelia și să mărturisească pentru Dumnezeu, astfel încât oamenii să obțină mântuirea și fericirea lui Dumnezeu. De asemenea, nu caută niciodată să înțeleagă adevărul, să-și înlăture firile corupte și să trăiască o asemănare umană. Nu țin niciodată cont de aceste lucruri. Ei se gândesc doar dacă pot fi binecuvântați și pot obține beneficii, cum să câștige un loc în biserică și în mulțime, cum să dobândească statut, cum să-i facă pe oameni să-i aprecieze și cum să iasă în evidență și să devină cei mai buni. Nu sunt dispuși să fie adepți obișnuiți. Întotdeauna vor să fie primii în biserică, să aibă ultimul cuvânt, să devină lideri și să-i facă pe toți să-i asculte. Abia atunci pot fi mulțumiți. Puteți vedea că inimile antihriștilor sunt pline de aceste lucruri. Se sacrifică ei cu adevărat pentru Dumnezeu? Își îndeplinesc cu adevărat îndatoririle ca ființe create? (Nu.) Atunci ce vor să facă? (Să dețină putere.) Așa este. Ei spun: «În ceea ce mă privește, în lumea seculară vreau să-i întrec pe toți ceilalți. Trebuie să fiu primul în orice grup. Refuz să fiu pe locul al doilea și nu voi fi niciodată doar un coleg. Vreau să fiu lider și să am ultimul cuvânt în orice grup de oameni din care fac parte. Dacă nu am ultimul cuvânt, atunci voi găsi o modalitate de a vă convinge pe toți, de a vă face pe toți să mă apreciați și să mă alegeți ca lider. Odată ce voi avea statut, voi avea ultimul cuvânt, toată lumea va trebui să mă asculte, să facă lucrurile în felul meu și să fie sub controlul meu.» Indiferent ce datorie îndeplinesc antihriștii, vor încerca să se plaseze într-o poziție înaltă și să preia conducerea. Nu ar putea fi niciodată adepți de rând. Și ce îi obsedează cel mai mult? Să stea în fața oamenilor, dând ordine și dojenindu-i, determinându-i să facă așa cum spun ei. Nu se gândesc niciodată cum să-și îndeplinească bine datoria – cu atât mai puțin, în timp ce și-o îndeplinesc, nu caută principiile adevărului pentru a practica adevărul și a-L mulțumi pe Dumnezeu. În schimb, își sfărâmă creierii să caute căi de a se distinge, de a-i face pe lideri să aibă o părere bună despre ei și să-i promoveze, astfel încât ei înșiși să poată deveni lideri sau lucrători și să poată conduce oameni. Își petrec toată ziua gândindu-se și sperând la asta. Antihriștii nu sunt dispuși să fie conduși de ceilalți, nici să fie adepți de rând, cu atât mai puțin să-și îndeplinească îndatoririle în obscuritate, fără zgomot. Indiferent care sunt îndatoririle lor, dacă nu pot fi protagoniști, dacă nu pot fi deasupra celorlalți și nu pot fi ei liderul, nu văd niciun scop în a-și îndeplini îndatoririle și devin negativi și delăsători. Fără laudele sau admirația celorlalți, este și mai puțin interesant pentru ei și își doresc și mai puțin să-și îndeplinească îndatoririle. Dar dacă pot fi protagoniști în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle și ajung să aibă ultimul cuvânt, se simt întăriți și vor îndura orice greutate. Ei au întotdeauna motive personale în îndeplinirea îndatoririlor lor și vor mereu să fie deasupra celorlalți, ca mijloc de a-și satisface nevoia de a-i depăși pe ceilalți și a-și satisface dorințele și ambițiile” („Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a șaptea)” în Demascarea antihriștilor).

După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, m-am speriat foarte tare. Imediat m-am gândit la tot ce făcusem. Am simțit că toate gândurile și acțiunile mele fuseseră date în vileag. Cuvântul lui Dumnezeu a dezvăluit că, într-o datorie, antihriștii nu se gândesc niciodată cum să urmărească adevărul sau să-și facă datoria bine. În schimb, ei urmăresc funcții înalte din care îi pot conduce pe alții. Ei nu vor niciodată să-i vadă pe alții deasupra lor și merg pe calea opoziției față de Dumnezeu. Mi-am reamintit toate diversele manifestări care erau identice celor ale antihriștilor: imediat ce mi-am început datoria, am vrut să fiu admirată și lăudată de toți, așa că mi-am imitat conducătoarea când am fost gazdă. După ce am devenit decan responsabil cu udarea, pentru fiecare adunare am meditat la cuvântul lui Dumnezeu, sperând să transmit punctele-cheie în părtășia mea, astfel încât toată lumea să spună că părtășia mea a fost bună și a oferit lumină. În grupul evanghelic, nu m-am gândit cum să-mi îndeplinesc datoria pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. În schimb, am întrebat mai întâi cine erau conducătorul grupului și al bisericii, sperând să fiu numită conducătoarea grupului prin eforturi proprii. Am încercat din răsputeri să mă dau mare în fața fraților și surorilor și mi-am comparat eficacitatea în datorie cu a lor. Când am văzut că alții își fac datoria bine, am fost geloasă și deranjată și am vrut să-i depășesc și să fiu cea mai bună. La baza a tot ce făceam, nu era altceva decât reputația, statutul și tentativele de a-mi satisface natura competitivă. Cum ar putea să nu urască Dumnezeu așa o urmărire? O datorie este o însărcinare dată de Dumnezeu și este obligația și responsabilitatea noastră, însă am tratat-o drept cariera mea. Mi-am folosit datoria pentru a urmări statutul și pentru a fi admirată. Cum ar putea astfel de intenții să fie conform voii lui Dumnezeu? M-am urât că eram atât de coruptă. Nu mai voiam să trăiesc astfel. Voiam să mă schimb.

Câteva zile mai târziu, am fost transferată la alt grup evanghelic. Când am ajuns, am vrut să mă concentrez doar pe lucrarea evanghelică și să-mi îndeplinesc responsabilitățile. Am observat că frații și surorile de acolo își îndeplineau îndatoririle foarte bine. Când predicau Evanghelia, comunicau adevărul lucrării lui Dumnezeu foarte clar și mulți din grupul țintă evanghelic erau dornici să caute și să cerceteze. Predicile mele erau mai degrabă ineficiente, iar părtășia mea despre adevăr neclară, așa că, pentru prima dată, m-am simțit foarte mică. Puțin câte puțin, nu mai eram atât de arogantă ca înainte. Nu am îndrăznit să am o părere atât de bună despre mine și nu am vrut să urmăresc atragerea admirației altora. La început, am crezut că am obținut o anumită schimbare, însă, când am văzut că frații și surorile au fost lăudați că și-au făcut datoria bine, corupția mea s-a arătat din nou. Mi-am spus: „Vreau să fiu și eu lăudată și admirată de frați și surori.” Apoi, în datoria mea, am invitat cu frenezie grupuri țintă să asculte predici, dar nu încercam să aflu dacă ei chiar cred în Dumnezeu sau dacă îndeplinesc cerințele pentru evanghelism. Ca urmare, am invitat niște necredincioși să asculte predici. Însă, atunci, eram foarte tristă: „Mi-am făcut datoria ineficient. Ce vor crede despre mine frații și surorile? Vor crede că sunt mai nepricepută?” În acele zile, am fost foarte negativă și am vrut să plâng în timpul adunărilor, dar mi-am tot adus aminte un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. „Nu sunteți conștienți de faptul că vorbesc mereu despre lucruri fără ocolișuri? De ce sunteți în continuare obtuzi, amorțiți și tonți? Ar trebui să vă examinați mai mult și, dacă există ceva ce nu înțelegeți, ar trebui să veniți mai des înaintea Mea” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 63). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a reamintit: „Corect, ar trebui să reflectez și să examinez dacă am intenții incorecte în datoria mea.” Prin reflecție, mi-am dat seama că vechea mea problemă s-a întors: vreau să câștig atenția și stima oamenilor făcându-mi datoria. Când mi-am dat seama de acest lucru, am fost răvășită. Dorința mea pentru statut era atât de puternică și corupția atât de adâncă? Mai rău, nici n-o simțeam. Nici nu mi-am dat seama că starea îmi era greșită.

Când îmi discutam starea cu o soră, mi-a trimis un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. După ce l-am citit, în sfârșit am câștigat o anumită cunoaștere despre mine însămi. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Unii oameni îl idolatrizează în special pe Pavel. Le place să iasă și să țină discursuri și să lucreze, le place să participe la întâlniri și să predice și le place ca oamenii să îi asculte, să li se închine și să se învârtă în jurul lor. Le place să aibă statut în mintea altora și apreciază când alții prețuiesc imaginea pe care le-o prezintă. Să le analizăm natura din aceste comportamente: care este natura lor? Dacă ei se comportă într-adevăr în acest fel, atunci este de-ajuns pentru a arăta că sunt aroganți și încrezuți. Ei nu I se închină deloc lui Dumnezeu; ei caută un statut mai înalt și vor să aibă autoritate asupra celorlalți, să-i posede și să aibă statură în mintea lor. Aceasta este imaginea clasică a Satanei. Aspectele naturii lor care ies în evidență sunt aroganța și îngâmfarea, refuzul de a I se închina lui Dumnezeu și o dorință de a fi venerați de alții. Astfel de comportamente vă pot oferi o imagine foarte clară despre natura lor” („Cum să cunoști natura omului” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Am citit cuvântul lui Dumnezeu și am reflectat asupra mea. Dumnezeu spune că Pavel i-a făcut pe oameni să-l venereze și să graviteze în jurul lui, că îi plăcea să aibă statut în inimile altora și ca alții să se axeze pe imaginea lui. Și eu am vrut ca frații și surorile să mă admire și să mă venereze. La adunări, am vrut să am părtășie mai bine decât alții. În datoria mea, când am văzut că alții lucrează mai bine, s-a arătat natura mea competitivă. Am vrut să fac mai bine decât ei și să-i întrec. Faptele și spusele mele au fost pline de ambiție și dorință, iar firea mea a fost prea arogantă. Intențiile și comportamentele mele au fost ca ale lui Pavel. Natura lui Pavel a fost mândră și arogantă. El nu L-a venerat pe Dumnezeu, s-a dat mare și s-a mărturisit pe sine peste tot, a urmărit ca alții să-l admire și să-l venereze și a vrut să aibă un loc în inimile altora. Am fost la fel. Indiferent ce datorie am realizat, tot ce am făcut a fost pentru faimă și statut, nu pentru a-mi realiza datoria de a-L mulțumi pe Dumnezeu. O astfel de urmărire însemna să I te opui lui Dumnezeu și era condamnată de El. Urmărirea statutului nu este doar pentru a câștiga statut sau un titlu. Scopul este de a avea un loc în inima oamenilor, de a obține venerația lor și de a-L înlocui pe Dumnezeu în inimile lor. După cum spune cuvântul lui Dumnezeu: „Aceasta este imaginea clasică a Satanei.” Chiar este înfricoșător! Mi-am amintit și că, pentru a urmări statutul și a fi stimată de alții, am urmărit succesul rapid în datoria mea și am predicat Evanghelia fără principii, lăsând necredincioșii să intre în grup, irosind timpul și energia lucrătorilor evanghelici. Dacă acești oameni ar fi intrat apoi în biserică, ar fi putut perturba lucrarea bisericii, ceea ce ar fi fost mult mai rău. Esența acestei probleme era gravă! Dacă nu mă căiam și nu mă schimbam, Dumnezeu sigur m-ar detesta, așa că nu mai voiam să urmăresc statutul și stima altora.

La următoarele adunări, am ascultat atent părtășia fraților și surorilor și am văzut că toți încercau să-și facă datoria bine. Era o soră a cărei experiență mă mișca. A părtășit cum s-a bazat pe Dumnezeu pentru a depăși dificultățile din îndatoririle ei și cum a făcut lucrarea de răspândire a Evangheliei. După ce am auzit asta, m-am întrebat: „Îmi iau datoria în serios? Practic conform cuvântului lui Dumnezeu? Toți ceilalți au experiență practică și mărturie de practicare a adevărului în medii diferite. Eu de ce nu le am? De ce intenția mea nu este de a-mi face datoria bine?” M-am simțit foarte vinovată. Dumnezeu mi-a dat șansa de a face o datorie, dar eu n-am luat-o în serios și n-am făcut-o bine. În loc să lucrez adecvat, am urmărit din tot sufletul admirația altora. Chiar nu meritam preamărirea și harul lui Dumnezeu. În acel timp, am reflectat serios la mine însămi și mi-am amintit și experiența lui Petru. Petru nu s-a dat mare și nu a căutat admirația niciodată. S-a axat pe căutarea adevărului în tot, reflectând la corupția sa și schimbându-și firea vieții. A mers pe calea de succes a credinței în Dumnezeu. Am vrut și eu să urmăresc o schimbare a firii, așa că m-am rugat des la Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să mă cunosc. Oricând voiam să fiu admirată în datoria mea, puteam să mă lepăd conștient de intențiile mele greșite, pentru că voiam să scap de firea mea coruptă și să-mi fac datoria bine.

Într-o zi, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am găsit o cale de practică. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Dacă Dumnezeu te-a făcut nesăbuit, atunci nesăbuința ta are sens; dacă El te-a făcut inteligent, atunci inteligența ta are sens. Indiferent de abilitatea pe care ți-o dă Dumnezeu, indiferent de punctele tale forte, oricât de mare este IQ-ul tău, toate au un scop pentru Dumnezeu. Toate aceste lucruri au fost predestinate de Dumnezeu. Rolul pe care îl joci în viața ta și datoria pe care o îndeplinești au fost rânduite de Dumnezeu cu mult timp în urmă. Unii oameni văd că alții au abilități pe care ei nu le au și sunt nemulțumiți. Vor să schimbe situația învățând mai mult, văzând mai multe lucruri și fiind mai sârguincioși. Dar există o limită în ceea ce poate realiza sârguința lor și nu îi pot depăși pe cei cu daruri și abilități. Oricât de mult te-ai lupta, este inutil. Dumnezeu a rânduit ceea ce vei fi și nimeni nu poate face nimic pentru a schimba acest lucru. Indiferent la ce te pricepi, acolo ar trebui să faci un efort. Oricare ar fi datoria pentru care ești potrivit, aceea este datoria pe care ar trebui să o îndeplinești. Nu încerca să te forțezi în domenii din afara aptitudinilor tale și nu-i invidia pe alții. Fiecare are funcția lui. Să nu crezi că poți face totul bine sau că ești mai desăvârșit sau mai bun decât alții, dorind mereu să-i înlocuiești pe alții și să te etalezi. Aceasta este o fire coruptă. Există cei care cred că nu pot face nimic bine și că nu au deloc aptitudini. Dacă acesta este cazul, ar trebui să fii o persoană care doar ascultă și se supune într-o manieră realistă. Fă ceea ce poți și fă-o bine, cu toată puterea ta. Este suficient. Dumnezeu va fi mulțumit” („Principiile care ar trebui să îndrume conduita unei persoane” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am fost foarte mișcată. Am înțeles că eram atât de epuizată și chinuită pentru că nu-mi puneam energia în a-mi face datoria, ci o foloseam pentru a urmări reputația și statutul. Calibrul ridicat sau scăzut al cuiva, talentele, înzestrările și abilitățile sale sunt stabilite dinainte de Dumnezeu. Dumnezeu vrea doar ca oamenii să facă cum pot mai bine cu abilitățile proprii. El nu ne cere să ieșim în evidență și să le fim superiori altora. Dinainte să mă nasc, Dumnezeu aranjase totul pentru mine. Dumnezeu a stabilit dinainte talentele, calibrul și înzestrările mele, pentru ce datorii eram potrivită și pentru orice altceva. Ar fi trebuit să mă supun suveranității și aranjamentelor lui Dumnezeu, să-mi păstrez poziția, să mă străduiesc din răsputeri în mod realist și să-mi fac datoria bine. După ce m-am gândit atent, mi-am dat seama că nu am competențe speciale, ci tot ce trebuie să fac este ce spune cuvântul lui Dumnezeu: „Dacă acesta este cazul, ar trebui să fii o persoană care doar ascultă și se supune într-o manieră realistă. Fă ceea ce poți și fă-o bine, cu toată puterea ta. Este suficient. Dumnezeu va fi mulțumit.” Acum, eram pregătită să practic conform cuvântului lui Dumnezeu și să-mi îndeplinesc rolul sincer.

Odată, am văzut o soră făcându-și datoria foarte eficient. Am fost geloasă și puțin invidioasă. M-am întrebat: „Cum o face?” Am simțit că apărea din nou nevoia de a o depăși, dar mi-am dat seama că îmi dezvăluiam corupția, așa că m-am rugat să mă lepăd de mine. Apoi, mi-am spus: „Toți avem roluri diferite de jucat, precum o mașină are piese diferite și fiecare piesă o funcție diferită. Ea are punctele ei forte și obține rezultate bune în datoria ei. Acesta este un lucru bun. Nu ar trebui să mă compar cu ea, ci să învăț de la ea.” Apoi, oricând sora mea își împărtășea experiența și practicile când își făcea datoria, am ascultat atentă și am luat notițe. M-am uitat și la alții pentru experiență în lucrarea evanghelică. În timpul adunărilor, m-am și calmat și am meditat la cuvântul lui Dumnezeu, am avut părtășie privind ce am înțeles din cuvântul lui Dumnezeu și nu am mai urmărit admirația. Când am practicat astfel, am descoperit că dorința mea pentru reputație și statut a scăzut treptat. Nu m-am simțit la fel de geloasă ca înainte și m-am simțit mult mai relaxată și liniștită. Faptul că acum am aceste cunoștințe și practică se datorează în întregime rezultatului obținut de lucrarea lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!