Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Intenția lui Dumnezeu, atunci când expune oamenii, este nu să-i elimine, ci să le înlesnească creșterea” („Doar prin practicarea cuvintelor lui Dumnezeu pot avea loc schimbări ale firii” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). În trecut, pentru că înțelegeam greșit intenția lui Dumnezeu de a demasca oamenii, ori de câte ori greșeam în îndeplinirea datoriei mele, întâmpinam dificultăți, mă confruntam cu un eșec sau sufeream o dezamăgire, sălășluiam într-o stare de negativism și confuzie: leneveam apatică în munca mea, fără a căuta voia lui Dumnezeu și fără a privi înăuntrul meu pentru a mă cunoaște. Acest fapt m-a făcut să pierd multe oportunități de a obține adevărul. Datorită mediului pe care Dumnezeu l-a rânduit, precum și datorită luminării și îndrumării cuvintelor Sale, am descoperit mai târziu abaterile din propria mea experiență și mi-am dat seama că Dumnezeu nu ne demască pentru a ne elimina, ci pentru a permite vieților noastre să crească. După înțelegerea voii lui Dumnezeu, nu L-am mai înțeles greșit pe Dumnezeu sau nu am mai fost negativistă și am găsit o cale prin care să practic adevărul și să obțin acces la acesta.

La biserică, datoria pe care o îndeplinesc este de a organiza documente. De ceva timp, datorită îndrumării lui Dumnezeu, obținusem câteva rezultate în îndeplinirea datoriei mele. După revizuirea și combinarea materialelor evanghelice pentru a fi studiate de către frații și surorile mele, ei nu au descoperit nicio problemă, totuși când a venit vorba de materialele evanghelice pe care le compilaseră ei înșiși, nu numai că am reușit să găsesc niște probleme, dar am fost capabilă să revizuiesc și să remediez aceste probleme pentru ei. Surorile și frații mei nu se aflau într-o situație bună, dar reușisem să-mi întrebuințez propria experiență și să comunic cu ei pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, permițându-le astfel să iasă din situația lor eronată. De îndată ce mi s-a întâmplat acest lucru, m-am simțit în culmea fericirii. Am avut sentimentul că făcusem o treabă destul de bună în a-mi îndeplini datoria și că, într-adevăr, făcusem unele progrese. Spre marea mea surpriză, totuși, cu materialele evanghelice pe care le-am clasificat în ultimele câteva zile, problemele au apărut în mod repetat. Într-o zi, o soră mi-a spus: „Propozițiile pe care le scriai în materialele tale evanghelice erau, de obicei, mai rafinate. Cum de sunt atât de multe greșeli în acest document?” Ca persoană care fusese întotdeauna expertă în revizuirea propozițiilor, mi-a fost oarecum greu să accept acest fapt. M-am gândit: „Am lucrat foarte mult la revizuirea acestui material evanghelic, așadar cum ar putea fi încă vreo problemă cu propozițiile din el?” Văzând corecturile pe care această soră le făcuse în document, m-am simțit destul de nefericită. Totuși, nu am căutat voia lui Dumnezeu; pur și simplu m-am mai uitat încă o dată pe materialul Evangheliei și am considerat munca finalizată. A doua zi, în timp ce reexaminam un alt material evanghelic pe care îl revizuisem deja, pe neașteptate, aceeași soră a afirmat că direcția de gândire din revizia mea fusese neclară și că nu reușisem să-i stabilesc argumentul general. Ea a spus chiar că persoana responsabilă văzuse și ea acest material și îi împărtășise punctul de vedere. Auzind acest lucru, inima îmi bătu puternic, răsunându-mi în urechi. M-am gândit: „Cum de se putuse întâmpla asta? Cum de nu reușisem să stabilesc o direcție clară de gândire în propozițiile mele și nu reușisem să transmit înțelesul conținutului în ansamblu? Acum, nu numai această soră, ci și persoana responsabilă crede că munca mea este egală cu zero. Nu arată acest lucru că există, de fapt, un defect major în direcția de gândire în întregul document? Acum, că nu am reușit să surprind astfel de probleme evidente, am pierdut oare lucrarea Duhului Sfânt? Există o problemă cu calibrul meu ca persoană? Nu sunt potrivită pentru a îndeplini această datorie?...” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai slabă; Îl înțelesesem complet greșit pe Dumnezeu și simțeam că Dumnezeu nu mai lucra asupra mea și că mă ignora. La prânz, le priveam pe surorile mele vorbind și râzând împreună, dar eu nu mă puteam înveseli.

Chiar atunci, mi-am amintit una dintre cuvântările lui Dumnezeu: „Atunci când oamenii nu înțeleg și nu practică adevărul, adesea trăiesc în firea coruptă a Satanei. Își duc existența în mijlocul diverselor capcane satanice, muncindu-și creierii pentru propriul viitor, nume, statut și alte interese personale. Dar dacă aplici această atitudine îndatoririi tale, căutării și urmăririi adevărului, atunci vei dobândi adevărul” („Cum să rezolvi problema neglijenței și a complezenței în îndeplinirea datoriei” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Cuvintele lui Dumnezeu m-au trezit brusc. M-am liniștit și am început să reflectez asupra lucrurilor. În ultimele zile, apăruse problemă după problemă în documentele pe care le revizuisem, cu toate acestea nici măcar în fața unei astfel de revelații nu căutasem deloc voia lui Dumnezeu. De asemenea, nu încercasem să înțeleg ceea ce dusese la apariția acestor probleme în îndeplinirea datoriei mele, dacă apăruseră pentru că erau probleme cu firea și intenția mea sau pentru că nu câștigasem măiestrie în munca mea sau pentru că nu înțelesesem foarte bine anumite principii sau pentru că nu încercasem să-mi dau seama cum aș putea preveni apariția unor astfel de erori în viitor astfel încât să pot obține rezultate mai bune în îndeplinirea datoriei mele. Nu dădusem absolut nicio atenție acestor întrebări practice, în schimb, mintea mea fusese complet ocupată cu a se întreba cum eram privită de către ceilalți și dacă Dumnezeu voise să mă demaște și să mă elimine. Îmi petrecusem tot timpul gândindu-mă la aceste căi necinstite, fără să mă gândesc absolut deloc la calea cea dreaptă și, ca rezultat, cu cât mă gândisem mai mult, cu atât mai negativistă și mai deprimată ajunsesem și îmi pierdusem interesul pentru a-mi împlini datoria. De-abia atunci am văzut abaterile din experiența mea. După ce am fost demascată de către Dumnezeu, nu mă concentrasem pe căutarea adevărului și rezolvarea problemelor mele, ci mă gândisem, în schimb, la reputația și poziția mea, precum și la viitorul și soarta mea. Fusesem păcălită de Satana, care mă determinase să cred în Dumnezeu de ani de zile fără să fi obținut vreodată pătrundere în viață. Nu puteam continua să fiu atât de abătută. Aveam nevoie să caut voia lui Dumnezeu într-un mediu de acest fel, să privesc în interiorul meu pentru a ajunge să mă cunosc pe mine însămi și pentru a pătrunde realitatea cuvintelor lui Dumnezeu.

Am venit înaintea lui Dumnezeu pentru a reflecta asupra-mi: de ce am fost întotdeauna incapabilă să accept faptele care au fost scoase la iveală? De ce, de câte ori a apărut o problemă în îndeplinirea datoriei mele, am suferit întotdeauna atât de mult? Care a fost mai exact motivul pentru asta? Prin intermediul rugăciunii și prin căutări, mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „În firea coruptă a omului este o chestiune practică de care nu sunteți conștienți; este o problemă dintre cele mai serioase și una ce ține de umanitatea fiecărei persoane în parte. Acesta este punctul cel mai slab al umanității, precum și un element al esenței naturii umane care este cel mai dificil de descoperit și schimbat. Oamenii înșiși sunt obiecte ale creației. Pot obiectele creației dobândi omnipotența? Pot ele să dobândească desăvârșirea și să fie fără cusur? Pot ele să dobândească excelența în toate, să ajungă să înțeleagă toate lucrurile și să realizeze toate lucrurile? Nu pot. Însă, în oameni, este o slăbiciune. De îndată ce deprind o meserie sau o profesie, oamenii au sentimentul că sunt capabili, că au poziție și valoare personală, că sunt profesioniști. Oricât de „capabili” cred ei că sunt, toți vor să pară altfel decât sunt și să se deghizeze în persoane semețe și să apară perfecți și fără niciun defect; în ochii celorlalți, își doresc să fie priviți ca puternici, deplin capabili și în stare să realizeze orice. […] În ce privește slăbiciunea, neajunsurile, ignoranța, nesăbuința sau lipsa de înțelegere umanității normale, ei le vor ambala, le vor împacheta, nu-i vor lăsa pe alții să le vadă și vor continua să se deghizeze. Oamenii de felul acesta au mereu capul în nori, nu-i așa? Oare nu sunt ei niște visători? Nu știu cine sunt ei înșiși, și nici cum să trăiască umanitatea normală. Ei nu au acționat nici măcar o dată ca niște ființe umane practice. În purtarea lor, dacă oamenii aleg un astfel de drum – umblând mereu cu capul în nori, în loc să aibă picioarele pe pământ, dorindu-și mereu să zboare – atunci sunt predispuși să dea de probleme. Ca să fiu onest cu tine, dacă procedezi așa, atunci, oricum crezi în Dumnezeu, nu vei pricepe adevărul și nici nu vei putea să-l dobândești, pentru că un astfel de drum în viață pe care îl alegi tu nu este corect, iar punctul tău de plecare este greșit. Trebuie să înveți cum să umbli pe pământ și cum să umbli fără să te clatini, câte un pas pe rând. Dacă poți umbla, atunci umblă; nu încerca să înveți cum să alergi. Dacă poți umbla câte un pas pe rând, atunci nu încerca să faci doi pași odată. Trebuie să fii o persoană cu picioarele înfipte bine în pământ. Nu încerca să fii un supraom, măreț sau trufaș.”

„Ființele umane, stăpânite de firea lor satanică, nutresc unele ambiții și dorințe în sinea lor, care sunt ascunse în umanitatea lor. Cu alte cuvinte, oamenii nu vor să stea niciodată pe pământ; ei continuă să dorească să se ridice în aer. Și pentru cine este aerul un loc în care să stea? Acela este un loc pentru Satana, nu pentru oameni. Atunci când i-a creat pe oameni, Dumnezeu i-a pus pe pământ, astfel încât viața ta de zi cu zi să fie complet normală și stilul tău de viață să fie disciplinat, ca să poți dobândi cunoștințe generale despre cum să fii ființă umană și să înveți cum să-ți trăiești viața și cum să te închini lui Dumnezeu. Dumnezeu nu ți-a dat aripi; El nu ți-a permis să stai în aer. Cele cu aripi sunt păsările, iar cei care hoinăresc prin aer sunt Satana și duhurile rele și demonii necurați. Aceștia nu sunt ființe umane!” („Cele cinci condiții ale oamenilor înainte de a intra pe drumul cel bun al credinței în Dumnezeu” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). „În condiții normale, nimeni nu este bun la toate, nimeni nu stăpânește toate meseriile. Oricât de dezvoltat ți-ar fi creierul, oricât de extinse cunoștințele, întotdeauna vor fi lucruri pe care nu le înțelegi sau de care nu ești conștient, meserii sau îndeletniciri pe care nu le știi; în fiecare linie de ocupație sau slujbă, întotdeauna vor exista lacune în propria cunoaștere de care nu ești conștient, întotdeauna vor fi lucruri de care ești incapabil sau care te depășesc” („Doar prin practicarea cuvintelor lui Dumnezeu pot avea loc schimbări ale firii” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Only after pondering over God’s words and comparing them with my situation did I discover that I had never been able to accept being exposed by Him. The reason for this was that I had been dominated by my arrogant satanic nature; I had always sought to be a perfect, flawless, lofty, valiant person. No matter where I went or where I was fulfilling my duty, I had always wanted to become the most outstanding, top-notch person. It had felt like I had to be such a person in order to be successful, and that otherwise, I would have been a good-for-nothing and a failure. Therefore, every time a problem arose while I was fulfilling my duty, I had not calmly faced it, accepted this sort of exposure by God, and admitted my own deficiencies. Rather, I had felt flabbergasted and that I should not have made any mistakes, wondering how it could have happened—to the point that I even would live in a state of negativity and misunderstanding, unable to treat myself properly. I really did not know myself very well, and had far too high an opinion of myself! God’s words made it evident that I had always sought to be a perfect, flawless, lofty person; this had completely come out of Satan’s ambition and desires. It had been Satan teasing and corrupting me, when in fact I was just an object of creation, forever unable to attain perfection. God has never required us to be lofty or perfect; He would have us be down-to-earth, make steady progress, and conduct ourselves with complete honesty. Using whatever sort of level and stature I had as a foundation, I should put my function into play, learn to submit to God’s work, and do my best to fulfill my duty; only then would I have the rationality befitting an object of creation. No one is perfect; all ordinary people have their own faults and ways in which they are not up to par. That deviances or problems had emerged in the fulfillment of my duty was quite normal, and by actually being exposed, I had discovered my shortcomings. Only by continuously improving and making up for those deficiencies would I be able to advance further and further and do a better and better job of fulfilling my duty. If I could not deal with my issues and shortcomings properly, and did not seek the truth to resolve them, then how could I make progress? It was only then that I realized how dominated I had been by desires and ambition. I had grown so presumptuous that I had no self-knowledge at all; my quest to be a perfect person had been completely contrary to God’s will and, as such, I could not possibly obtain His blessings and guidance.

Din nou, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Intenția lui Dumnezeu, atunci când expune oamenii, este nu să-i elimine, ci să le înlesnească creșterea. Mai mult, uneori te gândești că ești dat în vileag, dar de fapt nu ești. Adesea, pentru că oamenii sunt de un calibru slab și nu pricep adevărul, ba au în plus și o fire arogantă, le place să se dea în spectacol, au o fire răzvrătită, sunt neconștiincioși, neglijenți și nepăsători, își fac treaba prost și nu își îndeplinesc îndatoririle așa cum se cuvine. Pe de altă parte, uneori nu-ți amintești principiile care ți-au fost transmise, lăsându-le să-ți intre pe o ureche și să-ți iasă pe cealaltă. Faci cum te taie capul, acționând înainte să ai mai multă părtășie cu alții și fiindu-ți singur lege. Ceea ce faci are efecte mici și contravine principiului. În aceasta, ar trebui să fii disciplinat – dar cum s-ar putea spune că ai fost eliminat? Trebuie să abordezi corect această situație. Care este abordarea corectă? În chestiunile în care nu înțelegi adevărul, trebuie să cauți. Nu este vorba de o simplă căutare să înțelegi doctrina și nimic mai mult. Trebuie să înțelegi voia lui Dumnezeu și să pricepi principiul din spatele acesteia, în virtutea căruia familia lui Dumnezeu îndeplinește o anumită lucrare. Care este principiul? Principiul nu este doctrină. Are mai multe criterii și tu trebuie să cauți care este verdictul pentru rânduielile de lucru în asemenea chestiuni, ce poruncește cel de mai sus cu privire la îndeplinirea unei asemenea lucrări, ce spun cuvintele lui Dumnezeu despre realizarea unei asemenea datorii și despre cum să satisfaci voia lui Dumnezeu. Care sunt criteriile care să mulțumească voia lui Dumnezeu? Acționarea conformă cu principiile adevărului. Direcția generală este să așezi interesele familiei lui Dumnezeu și lucrarea familiei lui Dumnezeu pe primul loc. În sens mai restrâns, în toate aspectele, ar trebui să nu existe probleme majore și Dumnezeu să nu fie făcut de rușine deloc. Dacă oamenii stăpânesc aceste principii, vor scădea, treptat, îngrijorările lor? Și vor scădea și înțelegerile lor greșite? Odată ce îți dai deoparte neînțelegerile și nu ai idei nerezonabile despre Dumnezeu, lucrurile negative vor înceta, treptat, să dețină o poziție dominantă în tine și vei aborda aceste chestiuni în mod corect. Așadar, este important să cauți adevărul și să cauți să înțelegi voia lui Dumnezeu” („Doar prin practicarea cuvintelor lui Dumnezeu pot avea loc schimbări ale firii” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că faptul că El mă demascase nu era pentru a mă elimina, ci pentru a-mi îngădui să descopăr punctele slabe în îndeplinirea datoriei mele și să aflu ce părți ale firii mele corupte încă mă mai împiedicau să-mi îndeplinesc datoria, astfel încât să pot rezolva aceste probleme în timp util, să pot îmbunătăți în mod continuu rezultatele muncii mele și să-mi transform firea vieții cât mai curând posibil. După înțelegerea voii lui Dumnezeu, m-am liniștit și am căutat motivul din spatele problemelor care apăruseră în ambele revizuiri recente ale materialelor evanghelice. Gândindu-mă foarte atent, mi-am dat seama că ori de câte ori observasem unele îmbunătățiri în modul în care organizasem documentele, mă complăcusem într-o stare de auto-apreciere și automulțumire. Nu mă mai străduisem să progresez și când, ulterior, am parcurs din nou materialele, am făcut-o în mod extrem de nepăsător, pur și simplu superficial. În ceea ce privește detaliile adevărului implicat în materiale, nu căutasem principiile din spatele lor, chiar dacă nu le-am înțeles; avusesem doar o idee vagă despre ceea ce însemnau și am continuat să fiu confuză. Ca atare, era oare de mirare că apăruseră probleme în îndeplinirea datoriei mele? Reflectând asupra acestui fapt, mi-am dat seama că dacă aș căuta adevărul pentru a-mi rezolva propria corupție și aș depune mai mult efort pentru a-mi îndeplini cu sârguință sarcinile, atunci aceste probleme ar putea fi, de fapt, evitate. Dezvăluind faptele, Dumnezeu îmi permisese să-mi recunosc propria fire coruptă și atitudinea pe care o avusesem în îndeplinirea datoriei mele, astfel încât să pot căuta adevărul pentru a rezolva aceste probleme. Nu a fost aceasta întocmai dragostea pe care Dumnezeu o avea pentru mine? Această revelație mi-a încălzit inima: am recunoscut că trebuie să nu-L mai înțeleg greșit pe Dumnezeu și că trebuie să mă grăbesc și să-mi îndrept situația pentru a-mi dedica inima îndeplinirii datoriei mele. După aceea, m-am întâlnit cu persoana responsabilă pentru a explora în continuare raționamentul din acel material evanghelic și, pe baza principiilor, să stabilesc direcția în care trebuia revizuit. În ziua următoare, în timp ce parcurgeam materialul din nou, spre surprinderea mea, fuseseră adăugate câteva repere, iar când am terminat revizuirea, m-am simțit mult mai încrezătoare și în largul meu.

Această experiență m-a făcut să-mi dau seama că, dacă există abateri sau probleme în îndeplinirea datoriei mele, nu ar trebui să mă tem și nici să fiu speriată dacă Dumnezeu mă demască. Înspăimântător este dacă, după ce am fost expusă, nu caut adevărul pentru a-mi rezolva problemele și apoi sălășluiesc într-o stare de negativism în timp ce mă îngrădesc singură în mod constant, pierzând astfel multe oportunități de a obține adevărul și amânând progresul meu în viață. De acum încolo, indiferent de obstacolele sau eșecurile cu care m-aș putea confrunta, îmi doresc să caut mereu adevărul înaintea lui Dumnezeu, să mă lansez într-un proces de auto-reflecție pentru a mă cunoaște pe mine însămi, să folosesc cuvintele lui Dumnezeu pentru a remedia firea mea coruptă, să caut o cale de pătrundere în adevăr. Numai practicând în acest mod voi putea să progresez din ce în ce mai mult în viața mea și să îmi îndeplinesc datoria din ce în ce mai eficient.