Cum ar trebui să percepem ce ni se spune verde-n față

august 15, 2024

În noiembrie 2017, am fost aleasă conducător de biserică. Când am început să particip la adunări sau să discut cu frații și surorile, am putut să-mi împărtășesc opiniile, iar părtășia mea aducea puțină lumină. Frații și surorile aveau o părere destul de bună despre mine și îmi vorbeau respectuos. Așa că simțeam că eram apreciată și eram destul de mulțumită de mine însămi. După un timp, am observat că Partenera mea, sora Wendy, era deschisă în modul în care îmi vorbea și, uneori, când observa o problemă la mine, îmi atrăgea imediat atenția. De exemplu, atunci când nu am luat în considerare treburile generale ale bisericii, ea m-a făcut atentă și mi-a spus să mă concentrez asupra acestui aspect. Dar am simțit că mi-a știrbit puțin reputația, așa că i-am spus că mă voi concentra asupra acestui lucru pe viitor, ca nu cumva să le las oamenilor o impresie proastă. Dar aveam destule neajunsuri în acest domeniu – fie nu puteam să țin cont de anumite aspecte, fie o făceam, dar nu știam cum să procedez. Mai apoi, când Wendy a mai deschis subiectul de câteva ori, am susținut că mă voi concentra asupra acestui lucru pe viitor, dar, de fapt, gândeam: „Toată lumea a spus mereu că port o povară în datoria mea și totuși Wendy mă critică astfel. Mă întreb ce vor crede ceilalți despre mine acum.” Aveam senzația că Wendy era foarte atentă la problemele mele, că mă privea cu superioritate, așa că simțeam nevoia să o evit. Uneori, când discutam despre muncă și eu veneam cu o idee, Wendy îmi spunea direct că nu i se pare potrivită. Uneori, tonul ei era nepotrivit și mă punea la punct. Mi se părea că era prea agresivă și că nu-mi respecta deloc demnitatea. Aveam sentimentul că era o persoană dificilă și că umanitatea ei lăsa de dorit. Am încercat de câteva ori să discut cu Wendy sau să îi spun să vină la masă când vorbea la telefon, dar nu mi-a răspuns imediat, ceea ce mi-a întărit convingerea că umanitatea ei era precară și că ea era prea rece, așa că mi-am dorit și mai puțin să interacționez cu ea. Cu celelalte două surori, parteneriatul era mult mai simplu. Simțeam că ele au o părere bună despre mine atunci când vorbeam despre lucrare sau despre stările noastre actuale și îmi vorbeau cu respect. Atunci când aveau probleme, veneau adesea la mine pentru sfaturi și rareori le semnalau pe ale mele. Mă simțeam foarte confortabil ori de câte ori stăteam de vorbă cu ele sau discutam despre muncă. Cu cât interacționam mai mult cu ele, cu atât mai mult simțeam că mi-era greu să mă înțeleg cu Wendy și păstram o distanță cât mai mare de ea. De fapt, aveam senzația că Wendy era dispusă să lucreze împreună cu mine, mă căuta pentru a discuta, dar eu îi răspundeam doar cu superficialitate și nu eram chiar dornică să mă apropii de ea, pentru că simțeam că are o umanitate precară. Uneori, îmi veneau în minte gânduri parșive: „Ar fi mai bine dacă Wendy nu ar fi în grupul nostru, atunci nimeni nu mi-ar mai căuta nod în papură.” Îmi amintesc că odată, în timpul alegerilor anuale ale conducătorilor de biserică, am urmărit îndeaproape rezultatele lui Wendy la alegeri. M-am gândit în sinea mea: „Nu are cum să fie aleasă, cu umanitatea ei precară”. Dar, spre surprinderea mea, toată lumea a spus că ea purta o povară în datoria ei și era foarte responsabilă. Nimeni nu a spus nimic despre faptul că ar avea probleme flagrante în ce privea umanitatea ei. Și conducătorii superiori au zis că Wendy era o persoană potrivită. M-am simțit foarte confuză: „Deci nimeni nu a dobândit discernământ în privința lui Wendy? Este foarte arogantă și îi place să expună slăbiciunile altora – semne clare de umanitate precară.” Nu mai voiam deloc să fim partenere, dar, când au apărut rezultatele, fuseserăm amândouă alese conducători. M-am simțit foarte împovărată când m-am gândit că va trebui să fiu parteneră cu Wendy în continuare. După aceea, rareori am mai căutat-o pe Wendy să discutăm despre lucrare. De cele mai multe ori, Wendy era cea care venea la mine, iar eu amânam întâlnirile pe cât posibil. Discutam cu ea doar atunci când era imposibil să mai amân și nu eram dispusă să mă deschid în fața ei și să-i spun ce aveam pe suflet.

Odată, doi frați au raportat o problemă legată de Wendy. După spusele lor, Wendy avea rar părtășie despre intrarea în viață și părea să se concentreze mai mult pe lucrare. Mi-am dat seama că, de când eram partenere, Wendy rareori vorbea despre intrarea în viață și nu avea o părtășie proactivă în timpul adunărilor. Fără să mă obosesc să înțeleg situația ei reală sau să am părtășie cu ea, am discutat imediat această problemă cu doi diaconi. La suprafață, doar discutam despre problema ei, dar, în realitate, ceea ce spuneam era: „Wendy este conducător de biserică și, dacă se concentrează doar pe lucrare și nu pune accent pe a avea părtășie despre adevăr pentru a rezolva problemele, atunci nu este potrivită pentru acest rol.” La momentul respectiv, cuvintele mele serveau intențiilor mele personale. Diaconii au fost de acord cu mine că Wendy nu prețuia intrarea în viață și că nu era potrivită pentru a fi conducător de biserică. Am adăugat: „Wendy este destul de autoritară și nu ține cont de sentimentele altora atunci când vorbește, ceea ce poate fi constrângător.” Imediat ce am zis asta, o altă soră a intervenit pentru a spune că Wendy îi semnalase recent neajunsurile ei și se simțise destul de stânjenită. Acest lucru mi-a dovedit din nou că Wendy avea o problemă în ce privea umanitatea ei. Am spus atunci: „Wendy are o umanitate precară și este destul de rece.” Și am dat câteva exemple. Chiar dacă m-am simțit puțin vinovată în timp ce o spuneam, când m-am gândit la modul în care Wendy mă constrânsese, am fost sigură că avea o problemă. După ce m-au ascultat, cei doi diaconi au fost și ei de acord că Wendy avea o umanitate precară. Și ei o criticau în privat pe Wendy, așa cum o făcusem și eu, și atunci când aveam întâlniri online ne trimiteam mesaje unul altuia în timp ce Wendy avea părtășie, spunând cât de modeste erau părtășia și intrarea ei în viață. Odată, un diacon și o altă soră au venit să discute despre starea mea actuală. Când m-au întrebat cum decurgea parteneriatul meu cu Wendy, am spus: „Este destul de autoritară, tonul ei este nepotrivit și uneori mă ignoră când îi vorbesc. Pare destul de rece și mă simt constrânsă de ea.” La momentul respectiv, acele două surori nu aveau discernământ în ce mă privea și au spus că vor discuta cu liderul superior. La urma urmei, având în vedere că Wendy era conducător de biserică, orice probleme avea ea ar fi influențat lucrarea bisericii. Auzind asta, m-am gândit: „Dacă va fi înlocuită de conducătorul superior, nu va mai trebui să fim partenere”. A doua zi ne-am întâlnit cu liderul superior și am adus în discuție multe dintre problemele lui Wendy. Am menționat intrarea ei în viață și umanitatea precară și că simțeam că mă constrânge. Celelalte două surori și-au adăugat și ele observațiile. Conducătorul superior a fost oarecum surprins să audă toate acestea. A spus că o cunoștea bine pe Wendy și că nu-și dăduse seama că era așa. A promis că va cerceta problema mai amănunțit.

După doar câteva zile, conducătorul superior m-a informat că, privind felul în care am tratat-o pe Wendy, modul în care am atacat-o, cum am încercat în secret să o subminez, cum am judecat-o și nu am jucat un rol pozitiv, era clar că aveam o umanitate precară, că nu merita să fiu cultivată, și, conform principiilor, ar trebui să fiu înlocuită. Am fost șocată – nu-mi imaginasem niciodată că lucrurile ar evolua în acest fel. „Atac”, „subminare în secret”, „judecare”, „umanitate precară”, „nu merit să fiu cultivată”, aceste caracterizări m-au lovit ca un trăznet. Nu-mi venea să cred și cu atât mai puțin eram dispusă să le accept. Pur și simplu nu puteam să înțeleg: încă de când eram mică, fusesem mereu bine văzută de ceilalți. Cum se putea ca acum să îmi spună că aveam o umanitate precară? Oare nu auzisem bine? Procesul acela de a fi expusă și disecată era ca un coșmar, iar eu agonizam groaznic.

După ce am fost înlocuită, nu am vrut să mă confrunt cu cele întâmplate. Nu puteam să accept acea critică adusă umanității mele, nu credeam că sunt genul acela de persoană și nu m-am obosit să reflectez vreun pic asupra mea. Când am discutat despre înlocuirea mea, am trecut cu vederea natura gravă a situației, spunând că oamenii au crezut mereu că aveam o umanitate bună, că eram blândă și înțelegătoare. Am dat de înțeles că totul fusese doar un accident și că nu reflecta adevărata mea fire. După aceea, în mai multe rânduri, conducătorul meu și-a propus să îmi repartizeze o sarcină importantă, dar în cele din urmă a decis să nu o facă din cauza umanității mele precare. Acest lucru m-a făcut să mă simt pur și simplu îngrozitor și L-am invocat plângând pe Dumnezeu: „O, Dumnezeule, chiar nu mai am cale de mântuire? Oare umanitatea mea este chiar atât de rea? Te rog, îndrumă-mă să mă cunosc pe mine însămi! Sunt dispusă să reflectez.” După ce m-am rugat, am întâlnit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu. „În care împrejurări din viețile voastre zilnice aveți o inimă cu frică de Dumnezeu? Și în care împrejurări nu aveți? Ești în stare să urăști pe cineva când te jignește sau îți afectează interesele? Și când urăști pe cineva, ești în stare să-l pedepsești și să te răzbuni? (Da.) Atunci ești destul de înspăimântător! Dacă nu ai o inimă cu frică de Dumnezeu și ești în stare să faci lucruri rele, atunci această fire rea a ta este mult prea gravă! Iubirea și ura sunt lucruri pe care oamenii normali ar trebui să le dețină, dar trebuie să faci diferența clară între ceea ce iubești și ceea ce urăști. În inima ta, ar trebui să-L iubești pe Dumnezeu, adevărul, lucrurile pozitive și să-ți iubești frații și surorile, în timp ce ar trebui să-i urăști pe Satana și pe diavoli, să urăști lucrurile negative, antihriștii și oamenii răi. Dacă ești capabil să-i oprimi și să te răzbuni pe frații și surorile tale din ură, acesta ar fi un lucru foarte înfricoșător și este firea unei persoane rele. Unii oameni au pur și simplu gânduri și idei pline de ură – idei rele, dar ei nu ar face niciodată ceva rău. Aceștia nu sunt oameni răi deoarece, atunci când se întâmplă ceva, sunt capabili să caute adevărul și sunt atenți la principii în modul în care se comportă și tratează lucrurile. Când interacționează cu alții, ei nu le cer mai mult decât ar trebui; dacă se înțeleg bine cu o persoană, vor interacționa în continuare cu ea; dacă nu se înțeleg, atunci nu vor interacționa. Abia dacă le afectează îndeplinirea datoriei sau intrarea în viață. Dumnezeu este în inima lor și ei o inimă cu frică de Dumnezeu. Nu sunt dispuși să-L ofenseze pe Dumnezeu și se tem să facă asta. Deși acești oameni ar putea nutri anumite gânduri și idei incorecte, ei sunt capabili să se răzvrătească împotriva lor sau să le abandoneze. Ei dau dovadă de cumpătare în acțiunile lor și nu rostesc nici măcar un singur cuvânt nelalocul lui sau care să-L ofenseze pe Dumnezeu. Cineva care vorbește și se poartă astfel este cineva care are principii și practică adevărul. Personalitatea ta ar putea fi incompatibilă cu cea a unei alte persoane și poate că nu o placi, dar când lucrezi cu ea, rămâi imparțial, nu-ți descarci frustrările îndeplinindu-ți datoria și nu-ți verși frustrările asupra intereselor familiei lui Dumnezeu; poți gestiona treburile potrivit principiilor. Ce manifestare este aceasta? Este o manifestare a unei simple inimi cu frică de Dumnezeu. Dacă ai puțin mai mult de atât, când vezi că altcineva are unele neajunsuri sau slăbiciuni, chiar dacă te-a jignit sau are ceva împotriva ta, tot ești în stare să-l tratezi corect și să-l ajuți cu iubire. Asta înseamnă că există iubire în tine, că ești o persoană care are umanitate, că ești cineva blând și care poate practica adevărul, că ești o persoană onestă care deține adevărurile-realități și că ești cineva cu o inimă cu frică de Dumnezeu. Dacă încă ai o statură mică, dar ai voință și ești dispus să te străduiești să obții adevărul și să faci lucrurile potrivit principiului și ești capabil să tratezi lucrurile și să te porți cu alții principial, atunci și asta se consideră că ai întrucâtva o inimă cu frică de Dumnezeu; este cel mai important lucru. Dacă nu poți realiza nici măcar acest lucru și nu te poți abține, atunci ești în mare pericol și ești foarte înspăimântător. Dacă ți s-ar oferi o funcție, ai putea să-i pedepsești pe oameni și le pui bețe în roate; atunci ai fi predispus să te transformi într-un antihrist în orice moment(Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cele cinci condiții care trebuie îndeplinite pentru a porni pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu”). Prin cuvintele lui Dumnezeu am aflat că oamenii care au o inimă cu frică de Dumnezeu nu vor vorbi și nu vor acționa cu frivolitate. Chiar dacă alții le amenință interesele, ei nu-i vor ataca sau ostraciza, de teamă să nu-L ofenseze pe Dumnezeu. Dumnezeu nu are loc în inimile celor care nu se tem de El, așa că aceștia fac și spun ce vor. Ei pedepsesc și se răzbună pe oricine le amenință interesele. Dumnezeu spune că aceasta este firea unei persoane rele. Această expresie, „firea unei persoane rele”, m-a rănit profund și interacțiunile mele cu Wendy mi-au năvălit în minte, scenă cu scenă. Ea vorbea relativ sincer și deseori îmi dădea sfaturi și îmi semnala neajunsurile în îndeplinirea datoriei mele, ceea ce mă făcea să mă simt ca și cum m-aș fi făcut de râs. Ca atare, simțeam că Wendy avea o umanitate precară și că era o persoană dificilă. Uneori, când Wendy nu răspundea imediat când vorbeam cu ea, deveneam și mai convinsă că avea o umanitate precară și o antipatizam și mai mult. Când auzeam pe cineva spunând că ea nu se concentra pe intrarea în viață, nu analizam contextul și nu țineam cont de consecvența comportamentului ei, ci doar profitam de ocazie pentru a le spune asta partenerilor mei. Le spuneam că Wendy se concentra asupra lucrării și nu asupra intrării în viață și nu era, deci, potrivită să slujească drept conducător. Voiam să-i atrag de partea mea, pentru a o izola pe Wendy. Gândindu-mă acum, Wendy era supusă unei mari presiuni în calitate de supervizor al lucrării de evanghelizare a bisericii. Trebuia să supravegheze un volum mare de lucru și uneori devenea agitată atunci când apăreau probleme cu lucrarea și nu obțineau rezultate. Faptul că vorbea numai despre lucrare și nu se concentra asupra părtășiei despre adevărurile-principii era o abatere de la datoria ei. Asta nu însemna că nu era potrivită pentru această datorie. Dar am judecat-o pe Wendy cu intenția să fie înlocuită, astfel încât să nu mai fiu nevoită să fiu partenera ei. Nu cumva încercam să o pedepsesc? În plus, toată lumea este prost dispusă uneori. Cine poate fi mereu vesel și lipsit de griji? La urma urmei, Wendy era ocupată cu lucrarea, așa că era normal să nu aibă timp să mă bage în seamă, era de înțeles. Dar eu am făcut mare caz de faptul că mă ignora și am concluzionat că avea o umanitate precară și era prea rece. Acest lucru nu se potrivea cu realitatea – O etichetam orbește și nejustificat și o condamnam. Mai mult, le-am transmis aceste idei și celorlalte surori, ceea ce le-a făcut să aibă prejudecăți tot mai mari față de Wendy. Ele mi-au urmat exemplul, judecând-o pe la spate, și au încetat să se mai concentreze asupra îndatoririlor lor. Firea mea trebuie să fi fost destul de parșivă pentru a face astfel de lucruri. Când acțiunile și discursul lui Wendy mi-au amenințat interesele și reputația, am condamnat-o, am atacat-o și m-am răzbunat pe ea. Mi-am dat seama că nu aveam câtuși de puțin frică de Dumnezeu în inima mea. Fiind conducător de biserică, nu numai că nu am reușit să fiu un bun partener pentru frații și surorile mele și să îmi fac datoria conform principiului, ci chiar am dat tonul în a face rău și în a perturba lucrarea bisericii. Cu adevărat nu eram demnă de o datorie atât de importantă. Obișnuiam să cred că aveam o umanitate minunată, că eram blândă și înțelegătoare, dar asta era doar pentru că alți oameni nu-mi amenințaseră interesele. De îndată ce s-a întâmplat asta, firea mea parșivă a fost expusă, iar eu am fost capabilă să judec, să atac și să mă răzbun pe oameni. Abia după ce mi-am dat seama de acest lucru am văzut că aveam o umanitate precară. Prin dreptatea lui Dumnezeu, am fost înlocuită, o soartă pe care am meritat-o. După aceea, m-am deschis față de frații și surorile mele, am disecat intențiile din spatele acțiunilor mele și am împărtășit reflecțiile și cunoștințele mele despre mine însămi. Frații și surorile m-au încurajat cu toții. Mi-au spus: „Prin această înlocuire poți dobândi cunoașterea de sine, este un lucru bun!” Am dobândit o anumită cunoaștere de sine prin această experiență și m-am simțit mai puțin deprimată. De asemenea, am reușit să accept să fiu expusă într-o anumită măsură. M-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, cu adevărat am făcut rău! Vreau să mă căiesc pe viitor.” Mai apoi, când îmi dezvăluiam firea coruptă atunci când interacționam cu alții, mă rugam lui Dumnezeu, reflectam asupra mea, și mă concentram la construirea unui parteneriat armonios cu ceilalți. Am început, de asemenea, să mă dedic cu mai multă seriozitate datoriei mele și am simțit că zilele mele erau pline și bogate. După doar câteva zile, conducătorul meu superior a venit la mine și mi-a spus că în trecut eram prea arogantă, nu acceptam sfaturile altora și nu îi tratam pe oameni conform principiului, dar, după ce am fost înlocuită, am învățat să reflectez și să mă cunosc pe mine însămi, așa că toți au fost de acord să mă lase să îmi reiau rolul de conducător. Am fost foarte surprinsă când am auzit asta. Nu mi-am imaginat niciodată că voi avea o nouă șansă de a sluji drept conducător. Nu puteam exprima cât de emoționată mă simțeam și eram plină de recunoștință față de Dumnezeu. În același timp, eram măcinată de regrete pentru tot ceea ce făcusem în trecut. M-am rugat lui Dumnezeu în inima mea și m-am hotărât să mă căiesc, să nu-mi repet greșelile din trecut, să am un parteneriat bun cu ceilalți și să mă dedic datoriei mele cu toată inima. Mai apoi, am reflectat din nou asupra mea: „De ce înainte nu am putut să renunț la prejudecata mea față de Wendy și chiar am judecat-o pe la spate și am subminat-o?” Odată, în timpul devoțiunilor, am întâlnit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care spunea: „În primul rând, cu antihriștii, când vine vorba de a fi emondați, ei sunt incapabili să accepte acest lucru. Și există motive pentru care nu pot să accepte, principalul fiind că, atunci când sunt emondați, simt că și-au pierdut din imagine, că și-au pierdut reputația, statutul și demnitatea, că au fost lăsați în imposibilitatea de a-și ține fruntea sus în fața tuturor. Aceste lucruri au un efect în inimile lor, așa că li se pare dificil să accepte să fie emondați și au impresia că oricine îi emondează are ceva cu ei și este dușmanul lor. Aceasta este mentalitatea antihriștilor atunci când sunt emondați. Poți fi sigur de acest lucru. De fapt, prin emodare se poate dezvălui cel mai bine dacă o persoană poate să accepte adevărul și dacă poate cu adevărat să se supună. Faptul că antihriștii sunt atât de potrivnici față de emondare este suficient pentru a arăta că sunt scârbiți de adevăr și nu-l acceptă câtuși de puțin. Prin urmare, acesta este miezul problemei. Mândria lor nu este fondul problemei; faptul că nu acceptă adevărul reprezintă esența problemei. Când sunt emondați, antihriștii cer ca acest lucru să fie făcut cu un ton și o atitudine blândă. Dacă tonul celui care face acest lucru este serios și atitudinea lui este severă, un antihrist se va împotrivi, va fi sfidător și se va înfuria de rușine. Nu bagă în seamă dacă ceea ce este dezvăluit în el este corect sau dacă reprezintă o realitate și nu se gândește unde a greșit sau dacă ar trebui să accepte adevărul. Se gândește doar dacă vanitatea și mândria lui au suferit vreo lovitură. Antihriștii sunt complet incapabili să recunoască faptul că emondarea le sunt folositoare oamenilor și iubitoare și mântuitoare, că sunt în avantajul oamenilor. Ei nici măcar nu pot vedea acest lucru. Nu este acesta un lucru puțin lipsit de sens și irațional din partea lor? Prin urmare, când se confruntă cu emondarea, ce fire dezvăluie un antihrist? Fără îndoială, această fire este una de a fi scârbit de adevăr, precum și una de aroganță și intransigență. Acest lucru dezvăluie faptul că natura-esență a antihriștilor este aceea de a fi scârbiți de adevăr și de a-l urî(Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a opta)”). Dumnezeu ne dezvăluie cum antihriștii sunt prea preocupați de protejarea statutului și reputației lor, iar atunci când trebuie emondați, ei nu reflectează și nu se cunosc deloc pe ei înșiși, în schimb, se împotrivesc, neagă și cred că alți oameni au ceva împotriva lor. Ei chiar îi atacă și se răzbună pe oameni – toate aceste comportamente sunt manifestări ale firilor lor care au aversiune față de adevăr și care-l urăsc. Aplicând revelația cuvintelor lui Dumnezeu la situația mea, am înțeles că judecarea, subminarea, atacarea lui Wendy și răzbunarea mea pe ea erau manifestări ale firii mele antihristice. Când eram partenera lui Wendy, ea îmi dădea adesea sfaturi și îmi arăta ce neajunsuri aveam, dar nu mă emonda. Nu reflectam dacă ceea ce spunea Wendy era adevărat, dacă făcusem ceva greșit sau ce aș putea învăța din spusele ei. În schimb, doar mă uitam lung la ea, gândindu-mă că avea ceva cu mine și că mă privea de sus. Am ajuns chiar la concluzia că avea o umanitate precară. Nu mi-am recunoscut deloc propriile probleme. La acea vreme, slujeam drept conducător de biserică și îmi împărțeam, de asemenea, timpul supervizând activitățile generale, dar, pentru că simțeam că nu eram expertă în activitățile generale, nu m-am obosit să gestionez sau să mă interesez de acea lucrare și nici nu am căutat ajutorul persoanelor pricepute în acest domeniu. Nu reușeam să am o lucrare practică – Wendy avea dreptate să îmi semnaleze asta! Când Wendy aducea în discuție abaterile din lucrarea mea și îmi dădea câteva sugestii, ea mă ajuta să mă îmbunătățesc. Cu toate acestea, eu mă gândeam doar la reputația și la statutul meu și simțeam că îmi punea la îndoială abilitățile. Chiar am considerat atenționările și ajutorul ei un atac personal și am căutat să mă răzbun pe ea, atrăgându-i pe alții de partea mea și făcându-i să o judece și să o ostracizeze pe Wendy împreună cu mine. Toate acestea i-au făcut rău lui Wendy. Acest lucru a creat și o atmosferă conflictuală care i-a împiedicat pe toți să se concentreze asupra datoriei lor și a perturbat lucrarea bisericii. Oare nu jucam eu rolul Satanei? Ar fi trebuit cu adevărat să fiu blestemată și pedepsită! M-am gândit la răufăcătorii și antihriștii care fuseseră îndepărtați din biserică. Ei erau scârbiți de adevăr și-l urau și nu reușeau să accepte situațiile de la Dumnezeu. Erau obsedați de oamenii care le amenințau interesele, crezând că aceia aveau ceva împotriva lor, și analizând excesiv acțiunile lor. Ei nu reușeau deloc să reflecteze și să ajungă la cunoașterea de sine atunci când alții adeseori le reaminteau, îi ajutau sau îi emondau. Mai mult, îi urau pe cei care încercau să îi corecteze și îi atacau și îi ostracizau, deranjându-i pe cei din jurul lor, perturbând lucrarea bisericii și, în cele din urmă, făcând atât de mult rău încât au fost îndepărtați. Toate acestea sunt consecințe ale neacceptării și aversiunii față de adevăr – cu toții au primit ceea ce meritau! Având în vedere aceste caracteristici, nu mă purtam oare ca un răuvoitor și ca un antihrist? Mi-am dat seama că eram cu adevărat coruptă și că aveam o umanitate precară. M-am simțit foarte speriată, eram într-o situație teribil de dificilă și, dacă nu mă căiam, Dumnezeu m-ar fi detestat și eliminat. Trebuia să profit de șansa de a mă căi și să fac tot posibilul să urmez adevărul, să abordez situațiile cu o inimă cu frică de Dumnezeu, să caut adevărul, să reflectez asupra mea și să mă cunosc, să fiu prudentă în modul în care vorbeam și să-mi stabilesc intenții bune în interacțiunile mele. M-am rugat lui Dumnezeu și am spus că nu voi mai acționa așa cum o făcusem înainte și că eram dispusă să accept scrutarea Lui și să mă căiesc cu adevărat.

Mai târziu, am întâlnit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu, care m-a ajutat să înțeleg cum să judec umanitatea unei persoane și cum să tratez oamenii care îmi vorbesc sincer și îmi dau sfaturi. Dumnezeu spune: „Trebuie să te apropii de oameni care îți pot vorbi deschis; să ai oameni de acest fel lângă tine constituie un mare avantaj. În special, să ai asemenea oameni buni în jurul tău precum cei care, atunci când îți descoperă o problemă, au curajul să îți aducă reproșuri și să te expună, te poate feri de rătăcire. Lor nu le pasă care este statutul tău și, în momentul în care descoperă că ai făcut ceva ce este împotriva adevărurilor-principii, îți vor aduce reproșuri și te vor expune dacă este necesar. Doar asemenea oameni sunt integri, cu simțul dreptății și, indiferent de modul în care te expun și îți aduc reproșuri, toate sunt pentru a te ajuta și a te superviza și a te promova. Trebuie să te apropii de asemenea oameni; cu asemenea oameni lângă tine, care să te ajute, devii relativ mult mai în siguranță – asta înseamnă să ai protecția lui Dumnezeu. Să ai zilnic alături de tine oameni care înțeleg adevărul și care susțin principiile, supervizându-te, este benefic pentru ca tu să-ți faci îndatorirea și lucrarea bine. […] Când faci ceva ce contravine principiilor, ei te vor expune, îți vor oferi opiniile lor asupra problemelor tale și îți vor indica problemele și greșelile deschis și onest; nu vor încerca să te ajute să scapi basma curată și nici măcar nu îți vor da șansa să eviți stânjeneala în fața multor oameni. Cum ar trebui să tratezi asemenea oameni? Ar trebui să îi pedepsești sau să te apropii de ei? (Să mă apropii de ei.) Corect. Ar trebui să îți deschizi inima și să ai părtășie cu ei, să spui: «Este drept că am acea problemă pe care mi-ai indicat-o. În acel moment, eram plin de vanitate și de gânduri privind statutul. Am simțit că, deși fusesem conducător atâția ani, tu nu numai că nu m-ai ajutat să scap basma curată, dar ai și indicat problemele mele în fața atâtor oameni și eu nu am putut să accept asta. Acum, totuși, văd că ceea ce am făcut a fost cu adevărat împotriva principiilor și adevărului și că nu ar fi trebuit să fac asta. Care este relevanța deținerii poziției de conducător? Nu este pur și simplu datoria mea? Toți ne facem datoria și suntem egali în statut. Singura diferență este că eu am ceva mai multă responsabilitate, asta e tot. Dacă descoperi orice problemă în viitor, atunci spune ce se cuvine să spui și nu va fi nicio ranchiună personală între noi. Dacă avem o pricepere diferită a adevărului, atunci putem avea părtășie. În casa lui Dumnezeu și înaintea lui Dumnezeu și a adevărului, vom fi uniți, nu înstrăinați.» Aceasta este o atitudine de practicare și iubire a adevărului. Ce ar trebui să faci pentru a evita calea unui antihrist? Ar trebui să iei inițiativa să te apropii de oameni care iubesc adevărul, oameni care sunt integri, să te apropii de oameni care pot indica problemele tale, care pot vorbi onest și îți pot aduce reproșuri când îți descoperă problemele și în special de oameni care te pot emonda atunci când îți descoperă problemele – aceștia sunt oamenii care sunt cel mai mare beneficiu pentru tine și ar trebui să îi prețuiești. Dacă excluzi și scapi de asemenea oameni buni, atunci vei pierde protecția lui Dumnezeu și dezastrul se va abate treptat asupra ta. Prin apropierea de oameni buni și oameni care înțeleg adevărul, vei avea pace și bucurie și vei putea să ții dezastrul la distanță; prin apropierea de oameni mârșavi, oameni lipsiți de rușine și oameni care te flatează, vei fi în pericol. Nu doar că vei fi ușor de amăgit și păcălit, dar dezastrul se poate abate oricând asupra ta. Trebuie să știi ce tip de persoană va fi cea mai benefică pentru tine – cei care te pot avertiza când faci ceva greșit sau când te preamărești și mărturisești pentru tine însuți și îi induci pe alții în eroare, îți vor fi cei mai benefici. Să te apropii de asemenea oameni reprezintă calea corectă de urmat(Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul patru: Ei se înalță și mărturisesc despre ei înșiși”). Prin intermediul cuvintelor lui Dumnezeu, mi-am dat seama că oamenii cu un simț al dreptății, care susțin adevărul-principiu, pot semnala când frații și surorile lor au probleme sau neajunsuri și pot să îi emondeze, să îi expună și să îi disece atunci când aceștia acționează contrar principiilor. Astfel de oameni au o umanitate bună și ar trebui să rămân aproape de ei. Dacă o persoană este iubitoare în aparență, se înțelege bine cu oamenii, nu jignește pe nimeni și este apreciată, dar când observă că se întâmplă ceva în dezacord cu principiul sau care dăunează intereselor bisericii alege să-și protejeze relațiile și nu ia atitudine, nu expune problema și nu-i pune capăt, acea persoană este egoistă și înșelătoare și nu protejează interesele casei lui Dumnezeu. M-am gândit cum am judecat întotdeauna umanitatea oamenilor în funcție de amabilitatea lor și de putința lor de a vorbi astfel încât să păstreze demnitatea semenilor, dar această gândire nu era în concordanță cu adevărul. Mi-am dat seama că Wendy avea dreptate să îmi semnaleze deseori problemele și neajunsurile mele. În ciuda faptului că Wendy vorbea într-un mod foarte direct, ea spunea adevărul și putea să-mi atragă atenția asupra problemelor, ceea ce m-ar fi ajutat să-mi îndeplinesc datoria și să-mi îmbunătățesc intrarea în viață. Ar trebui să petrec mai mult timp cu ea și să îi ascult sugestiile. După aceea, mi-am cerut scuze lui Wendy. Știam că răul pe care i-l provocasem era irevocabil, dar dacă aș mai fi avut o altă șansă de a fi partenera ei, aș fi prețuit această oportunitate.

Mai târziu, am format un parteneriat cu fratele Leonard. Leonard avea un calibru bun și era destul de responsabil în ceea ce privea datoria sa. Dacă observa că mă abateam de la datoria mea, îmi atrăgea atenția în fața celorlalți. La început, în ciuda faptului că mă simțeam un pic rușinată, am reușit să percep criticile lui ca pe o lecție de la Dumnezeu. Dar, pe măsură ce a trecut timpul și el a continuat la fel, am început oarecum să mă satur. Uneori, Leonard era un pic disprețuitor în criticile sale, și găsea greșeli în lucrarea mea. Mă simțeam atât de jenată, ca și cum ar fi văzut prin mine și nu mai voiam să fiu partenera lui. Mi se părea prea arogant și tonul vocii sale era inacceptabil. De câteva ori, în timp ce discutam despre parteneriatul meu cu alții, am vrut să-l denigrez pe Leonard, dar, tocmai când eram pe cale să spun ceva, îmi dădeam seama că greșeam. Cu siguranță erau multe motive pentru care Leonard mă putea critica. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu, mi-am stabilit intenții bune și am căutat să fiu partenera lui Leonard într-un mod care să fie în acord cu intenția lui Dumnezeu. Nu puteam să-l judec pe Leonard cu intenții rele. Mai apoi, am întâlnit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care mi-a fost de mare ajutor. „Când descoperi că faci ceva greșit sau că ai o revărsare a unei firi corupte, dacă poți să te deschizi și să comunici cu oamenii, acest lucru îi va ajuta pe cei din jurul tău să te supravegheze. Cu siguranță este necesar să accepți supravegherea, însă principalul lucru este să te rogi la Dumnezeu și să te bazezi pe El, supunându-te unei reflecții constante. În special când ai mers pe calea greșită sau ai făcut ceva greșit sau când urmează să acționezi ori să decizi ceva pe cont propriu, iar cineva din apropiere îți menționează acest lucru și te avertizează, trebuie să accepți acest lucru, să te grăbești să reflectezi asupra ta, să-ți recunoști greșeala și să ți-o corectezi. Acest lucru te poate împiedica să pășești pe calea antihriștilor. Dacă există cineva care te ajută și te avertizează astfel, nu ești protejat fără să știi? Ba da – asta este protecția ta(Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au reamintit că a avea alături de mine pe cineva cu simțul dreptății, care să aibă încrederea de a vorbi direct și de a-mi semnala prompt neajunsurile era o formă de protecție, că asta mă va împiedica să mă rătăcesc și că era dragostea lui Dumnezeu. Ceea ce trebuia să fac era să accept situația! În acea perioadă, mă mulțumisem doar să am o lucrare nesubstanțială, dar nu reușisem să plătesc prețul printr-o lucrare substanțială de udare a nou-veniților. Intervențiile frecvente ale lui Leonard mă făcuseră puțin mai pragmatică în ceea ce privea datoria mea. Dobândisem, de asemenea, foarte multe din căile de practică despre care îmi vorbise Leonard. Mi-am dat seama că ajutorul și sfaturile lui erau cu adevărat valoroase. Având în vedere că nu dețineam adevărul, aveam încă firi foarte corupte și puteam greși oricând, faptul că Leonard veghea asupra mea era un adevărat impuls și mă împiedica să fac multe rele. Realizând acest lucru, m-am simțit pregătită să rezolv abaterile de la datoria mea și am dobândit o atitudine mai bună față de sfaturile lui Leonard. I-am trimis un mesaj care suna așa: „Pe viitor, te rog să mă anunți dacă observi ceva problematic la mine. S-ar putea să mă simt puțin jenată, dar mi-ar fi de ajutor.” Privind acum înapoi, Dumnezeu mi-a adus alături mulți oameni ca el în ultimii ani, dar întotdeauna am vrut să-i evit, pentru că mi se părea greu să mă înțeleg cu ei. De fapt, nu știam să citesc bine oamenii, nu știam cum să îi evaluez sau să îi tratez și astfel am pierdut, fără să vreau, oportunități de a învăța de la partenerii mei. Când, încă o dată, Dumnezeu a orchestrat această situație, am înțeles intenția Sa, am fost capabilă să-i tratez pe ceilalți conform principiului și m-am simțit mult mai eliberată! I-am mulțumit lui Dumnezeu în inima mea!

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Un raport rodnic

de Kristina, SUAS-a întâmplat vara, acum vreo doi ani. Am auzit că sora Jocelyn, conducătoare de biserică, îl desemnase pe fratele Eli ca...