de Shan Yi, Japonia

Am răspuns de lucrarea evanghelică a două echipe. Nu demult, alți câțiva frați și surori au fost suspendați pentru că nu făceau lucrare practică și mereu își făceau datoria de mântuială. M-am simțit cam agitată. Mă gândeam că trebuia să mă asigur că înfăptuiesc lucrare reală și că rezolv probleme practice, altfel urma să fiu și eu suspendată. Odată, la o întrunire, conducătoarea m-a întrebat: „Ai avut părtășie asupra principiilor cu frații și surorile care au fost transferate recent de la alte biserici?” Am fost surprinsă. Asta era o problemă… Le spusesem doar despre fluxul nostru de lucru, nu despre principii. Ce era să-i spun conducătoarei? Dacă îi spuneam că nu avusesem părtășie cu ei, avea să creadă că nu am făcut lucrare reală? Dacă spuneam că avusesem părtășie cu ei, asta nu ar fi fost adevărat. M-am simțit oarecum vinovată și am spus bâlbâindu-mă: „Am avut părtășie într-o mică măsură, bazat pe ceea ce le lipsea”. Conducătoarea a răspuns imediat: „Dacă nu împărtășești cu ei principiile, nu vor avea nicio direcție în datoria lor. Pot ei obține rezultate bune în acest fel? Trebuie să ne concentrăm pe cultivarea acestor frați și surori”. Când conducătoarea mi-a semnalat problema, îmi puteam simți fața arzând. Mă întrebam ce ar crede despre mine după asta, dacă ar crede că nici măcar nu am îndeplinit o sarcină atât de elementară, asta însemnând că n-am făcut lucrare practică.

Curând, productivitatea uneia dintre echipele de care răspundeam a început să scadă și se iveau destul de multe probleme în lucrarea mea atunci. Conducătoarea a considerat că dacă situația continua, asta putea afecta eficacitatea lucrării noastre, așa că a redus echipele de care răspundeam de la două la una. Am fost tare supărată când am auzit vestea. A trebuit să mă întreb dacă nu cumva conducătoarea a crezut că eram o persoană care nu face lucrare practică. În caz contrar, nu mi-ar fi redus sfera responsabilităților. În ultima vreme, mi-a monitorizat lucrarea din plin. S-a gândit oare că nu eram sârguincioasă în datoria mea, că nu eram de încredere? Avea să mă suspende dacă găsea mai multe greșeli de-ale mele? Pe atunci, ori de câte ori auzeam că urma să vină conducătoarea la întrunirea noastră, începeam să meditez îndelung la ce fel de întrebări avea să pună, la ce lucrare avea să monitorizeze. Probabil conducătoarea avea să întrebe mereu cum se descurcă frații și surorile în îndatoririle lor, așa că mă interesam repede de asta înainte de întrunire. Uneori existau alte probleme care trebuiau să fie rezolvate, dar la gândul că nu voi reuși să răspund la întrebările conducătoarei a doua zi, mă temeam că aveam să fiu expusă pentru că nu fac lucrare practică. Așa că amânam acele probleme care trebuiau abordate de urgență și mergeam să discut cu ceilalți, rând pe rând. După un timp, m-am ocupat non-stop de sarcinile pe care se concentra conducătoarea și, deși eram ocupată în fiecare zi, nu obțineam rezultate mai bune în datoria mea, ci mă descurcam mai prost. Odată, într-o întrunire, conducătoarea m-a întrebat: „Înainte, sora Liu s-a descurcat de minune în lucrarea ei evanghelică, de ce a avut rezultate slabe recent? Cunoști cumva motivul?” Am rămas uluită. Vai, nu! Mă concentrasem în totalitate pe rezolvarea altor probleme. Nu știam de ce sora Liu nu se descurca bine cu lucrarea ei evanghelică. Apoi conducătoarea a continuat prin a mă întreba: „Ai verificat pe tema căror adevăruri are sora Liu părtășie atunci când propovăduiește Evanghelia și dacă le lămurește oamenilor noțiunile?” La această întrebare m-am panicat și mai mult. Nu întrebasem despre asta – ce ar trebui să fac? Dacă nu puteam spune, conducătoarea putea crede că nu îi monitorizam lucrarea surorii Liu, că nu îi descopeream și rezolvam problemele în timp util și că din această cauză, productivitatea ei scădea. I-am trimis imediat un mesaj surorii Liu, dar nu l-a văzut. Eram atât de neliniștită, că îmi transpirau palmele. Apoi mi-a trecut brusc prin minte că sora Liu îmi menționase despre ce anume avea părtășie, așa că i-am spus imediat conducătoarei. Nu a mai spus nimic, iar neliniștea mea în sfârșit s-a calmat. Pentru o vreme, mi-a fost frică să primesc mesaje de la conducătoare și uneori nici nu puteam să dorm bine în noaptea de dinaintea unei întruniri. Mă gândeam întruna: ce urmează să mă întrebe conducătoarea? Cum ar trebui să răspund? Deveneam și mai agitată când sosea momentul întrunirii, temându-mă că dacă se iveau mai multe probleme în lucrarea mea, urma să fiu suspendată. Am reușit să parcurg, cum-necum, fiecare întrunire, dar m-am simțit deplorabil în sinea mea și a fost extenuant pentru mine. Nu am avut energie în datoria mea și când s-au ivit probleme în lucrarea celorlalți și productivitatea lor a scăzut, nu m-a tras inima să rezolv situația. În acel moment, mi-am dat seama că nu eram într-o stare bună. Am venit degrabă în fața lui Dumnezeu întru rugăciune și năzuință: „Dumnezeule, în ultima vreme îmi e foarte frică de conducătoarea care îmi supraveghează lucrarea. Mă tem că voi ajunge să fiu suspendată dacă apar probleme. Știu că asta nu e perspectiva corectă. Vreau să reflectez și să mă cunosc. Te rog, călăuzește-mă!”

Apoi am citit un pasaj în devoționalele mele. „Unii oameni nu cred despre casa lui Dumnezeu că poate trata oamenii în mod corect. Ei nu cred că Dumnezeu domnește în casa Lui, că acolo domnește adevărul. Ei cred că, indiferent ce datorie îndeplinește cineva, dacă ar apărea o problemă cu ea, casa lui Dumnezeu se va ocupa de acea persoană imediat, privând-o de calitatea ei de a îndeplini acea datorie, izgonind-o sau chiar îndepărtând-o din biserică. Oare chiar așa funcționează lucrurile? Cu siguranță, nu. Casa lui Dumnezeu tratează fiecare persoană conform principiilor adevărului. Dumnezeu este drept în privința modului în care tratează fiecare persoană. El nu Se uită doar la felul în care o persoană se comportă într-o singură împrejurare; El Se uită la natura și esența unei persoane, la intenția ei, la atitudinea ei și Se uită în special să vadă dacă o persoană poate reflecta asupra ei atunci când face o greșeală, dacă are remușcări și dacă poate pătrunde în esența problemei prin prisma cuvintelor Lui, astfel încât să ajungă să înțeleagă adevărul, să se deteste și să se pocăiască cu adevărat. […] Spune-Mi, dacă cineva care a făcut o greșeală este capabil de înțelegere adevărată și este dispus să se pocăiască, casa lui Dumnezeu nu i-ar acorda această șansă? Pe măsură ce planul de gestionare de șase mii de ani al lui Dumnezeu se apropie de sfârșit, sunt atât de multe îndatoriri care trebuie îndeplinite. Înfricoșător este atunci când oamenii nu au conștiință sau rațiune și sunt delăsători în lucrarea lor, când au câștigat oportunitatea de a îndeplini o datorie, dar nu știu să o prețuiască, nu urmăresc câtuși de puțin adevărul, lăsând momentul optim să treacă. Acest lucru îi dezvăluie pe oameni. Dacă ești în mod constant neglijent și superficial în îndeplinirea datoriei tale și nu te supui deloc atunci când te confrunți cu emondarea și tratarea, te va mai folosi casa lui Dumnezeu pentru îndeplinirea unei datorii? În casa lui Dumnezeu, adevărul este cel care domnește, nu Satana. Dumnezeu are ultimul cuvânt asupra tuturor lucrurilor. El este Cel care face lucrarea de mântuire a omului, Cel care rezolvă problemele. Nu este nevoie de analiza ta cu privire la ce este corect și greșit; este de datoria ta doar să auzi și să asculți, iar atunci când te confrunți cu emondarea și tratarea, trebuie să accepți adevărul și să fii capabil să-ți corectezi greșelile. Dacă faci asta, casa lui Dumnezeu nu te va priva de statutul tău de a îndeplini o datorie. Dacă ți-e mereu teamă să nu fii alungat, vii întotdeauna cu scuze, te justifici mereu, aceasta este o problemă. Dacă îi lași pe ceilalți să vadă că nu accepți câtuși de puțin adevărul și toată lumea vede că ești insensibil la rațiune, ai dat de necaz. Biserica va fi obligată să ți se adreseze. Dacă nu accepți deloc adevărul în îndeplinirea îndatoririlor tale și îți este mereu frică să nu fii dat în vileag și alungat, atunci această frică a ta este întinată de intenții umane și o fire satanică coruptă și de suspiciune, precauție și neînțelegere. Niciuna dintre acestea nu reprezintă o atitudine pe care ar trebui să o aibă o persoană. Trebuie să începi prin a-ți înlătura teama, precum și înțelegerile tale greșite cu privire la Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Mi-am dat seama, din cuvintele lui Dumnezeu, că m-am temut să nu fiu suspendată fiindcă nu am înțeles firea lui Dumnezeu sau principiile suspendării oamenilor în casa lui Dumnezeu. Când i-am văzut pe unii oameni suspendați pentru că nu făceau lucrare practică, și era clar că existau destul de multe probleme în lucrarea mea, m-am temut că dacă se iveau tot mai multe probleme, conducătoarea avea să creadă că nu făceam lucrare practică și avea să mă suspende și pe mine. Trăiam într-o stare de neînțelegere și circumspecție, temându-mă de conducătoarea care îmi verifica lucrarea. Dar în realitate, faptul că ies la lumină problemele și neajunsurile în lucrarea mea nu e lucru rău. Asta mă poate ajuta să identific și să rezolv probleme rapid și să îmi îmbunătățesc eficacitatea în datorie. Dar în ce mă privește, am fost meschină și îngustă la minte. Când conducătoarea mi-a supravegheat lucrarea, am ținut garda sus și m-am îndoit de ea, întrebându-mă dacă nu cumva credea că nu făceam lucrare practică și că nu eram de încredere. Am crezut că mă monitoriza și că era posibil să mă suspende într-o zi. Eram plină de subterfugii și trucuri. În biserică, există principii de suspendare a oamenilor. Nimeni nu va fi suspendat din cauza unei mici scăpări, a unei greșeli în datoria sa. Oamenilor li se acordă cât mai multe oportunități de a se căi și dacă ei refuză să se schimbe și afectează în mod negativ lucrarea, trebuie să fie suspendați. Am putut vedea că alți câțiva frați și surori avuseseră scăpări și probleme în lucrarea lor, dar conducătoarea nu îi suspendase. Ea a făcut tot posibilul să îi sprijine și să îi ajute, și să aibă părtășie cu ei asupra principiilor. Apoi, prin analiză și schimbare permanente, ei s-au descurcat din ce în ce mai bine în îndatoririle lor. Iar calibrul unora dintre frați și surori nu se ridică la înălțimea așteptărilor, așa că biserica rânduiește o datorie potrivită pentru ei, în concordanță cu punctele lor forte. Asta nu e o suspendare arbitrară. Deși unii oameni sunt suspendați pentru că nu fac lucrare practică, după ce o vreme reflectează asupra sinelui, învață despre ei înșiși și ajung la căință adevărată, biserica îi va promova și îi va folosi din nou. Faptul că în datoria ta se ivesc probleme nu e deloc înfricoșător. Cel mai mult contează să fii capabil să accepți adevărul și să reflectezi asupra problemelor tale, apoi să te căiești și să te schimbi cu adevărat. Conducătoarea, după cum am văzut, nu m-a suspendat din cauza abaterilor și erorilor mele, așa că nu ar fi trebuit să fiu circumspectă sau să o înțeleg greșit. Ar fi trebuit să sintetizez și să reflectez asupra problemelor mele și să fac schimbări. Apoi am venit în fața lui Dumnezeu întru rugăciune și eram pregătită să mă supun rânduielilor lui Dumnezeu, indiferent dacă eram suspendată sau nu, să-mi fac datoria cu onestitate. M-am simțit mult mai împăcată după rugăciunea mea.

Mai târziu, în timpul părtășiei cu o soră, am vorbit deschis despre starea mea. Ea a sugerat să citesc câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu despre acceptarea supravegherii. Am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Este un lucru minunat dacă îi poți permite casei lui Dumnezeu să te observe, să te supravegheze și să te verifice. Te ajută să-ți îndeplinești datoria, să ajungi să ți-o îndeplinești într-o manieră satisfăcătoare și să mulțumești voia lui Dumnezeu. Le aduce beneficii oamenilor și îi ajută, fără să existe niciun dezavantaj. Odată ce o persoană a înțeles principiile în acest sens, ar trebui sau nu să nu mai aibă niciun sentiment de împotrivire sau defensivă față de supravegherea din partea conducătorilor, a lucrătorilor și a aleșilor lui Dumnezeu? S-ar putea să fii verificat și observat uneori, iar lucrarea ta ar putea fi monitorizată, dar acesta nu este un lucru pe care să-l iei personal. De ce este așa? Deoarece sarcinile care sunt acum ale tale, datoria pe care o îndeplinești și orice activitate pe care o faci nu reprezintă treburile particulare sau lucrarea personală a unei singure persoane; implică lucrarea casei lui Dumnezeu și are legătură cu o parte a acelei lucrări. Prin urmare, când cineva petrece puțin timp monitorizându-te, observându-te sau îți pune întrebări amănunțite, încercând să aibă o discuție sinceră cu tine și să afle care a fost starea ta în acest răstimp și chiar, uneori, când atitudinea sa este puțin mai dură și te tratează și te emondează puțin, te disciplinează și îți aduce reproșuri, toate acestea sunt pentru că are o atitudine conștiincioasă și responsabilă față de lucrarea casei lui Dumnezeu. Nu ar trebui să ai gânduri sau sentimente negative față de acest lucru” (Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). Citirea cuvintelor lui Dumnezeu a fost oarecum edificatoare pentru mine. Sarcinile lucrării noastre nu sunt aspecte personale. Sunt aspecte importante, care implică lucrarea bisericii și pătrunderea în viață a fraților și surorilor noastre. Când conducătorii și lucrătorii ne supraveghează și ne verifică îndatoririle, fac ceea ce trebuie. Acest lucru e benefic pentru îndatoririle noastre și pentru lucrarea bisericii. Toată lumea are o fire coruptă. Înainte de a fi deținut adevărul, înainte de a ni se fi schimbat firea vieții, nu suntem de încredere sau de nădejde. Dacă nu suntem supravegheați, am putea acționa după bunul plac în orice moment. Am fi arbitrari și înșelători în lucrarea noastră și am face lucruri pentru a întrerupe lucrarea bisericii. Așadar, conducătorii care ne supraveghează lucrarea au ca scop să ne ajute în datoria noastră și pentru progresul lucrării bisericii. Țin minte că înainte, când conducătoarea a menționat că nu împărtășisem principiile propovăduirii Evangheliei cu noii membri ai echipei, acest lucru chiar reprezenta o abatere de la datoria mea. Nu mă gândeam să fac progrese în datoria mea, ci mă mulțumeam cu starea de fapt, crezând că surorile și frații care nu erau familiarizați cu lucrarea puteau fi învățați pe parcurs și că asta nu va afecta eficacitatea lucrării noastre. Această atitudine față de datoria mea l-a dezgustat, de fapt, pe Dumnezeu și dacă nu mi-aș fi schimbat-o, în timp, nu doar că ar fi împiedicat lucrarea bisericii, dar ar fi dăunat propriei mele pătrunderi în viață. Când conducătoarea a remarcat această problemă și mi-a semnalat-o, am avut imediat șansa de a reflecta asupra sinelui, de a-mi corecta erorile. Acest lucru mi-a fost incredibil de util. Și de câte ori conducătoarea mi-a verificat lucrarea, a semnalat niște probleme pe care în mod normal eu nu le-aș vedea. Astfel, foarte multe probleme în lucrarea mea au putut fi soluționate fără întârziere și am avut o cale de practică și o direcție în datoria mea. După ce am realizat toate astea, am simțit că fusesem atât de nesăbuită și m-a cuprins regretul. Dacă aș fi fost în stare ca în mod voluntar să-i împărtășesc conducătoarei greșelile în lucrarea mea, aceste probleme s-ar fi putut rezolva cu mult înainte și lucrarea noastră evanghelică nu ar fi avut de suferit.

Ulterior, am reflectat asupra mea. De ce m-am temut tot timpul de supravegherea conducătoarei, de a fi suspendată? Care era rădăcina problemei? Am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu în devoționalele mele. „În cazul în care sunteți conducător sau lucrător, vă este frică de casa lui Dumnezeu dacă vă ia la întrebări și vă supraveghează lucrarea? Vă este teamă că va descoperi casa lui Dumnezeu lacune și greșeli în lucrarea voastră și vă va trata? Vă este teamă că, după ce Cel de mai sus vă va cunoaște calibrul și statura reală, El vă va vedea într-o lumină diferită și nu vă va lua în calcul pentru promovare? […] Știind că ai firea unui antihrist, de ce nu îndrăznești să o înfrunți? De ce nu poți să o abordezi sincer și să spui: «Dacă Cel de mai sus Se interesează de lucrarea mea, voi spune tot ce știu și, chiar dacă lucrurile rele pe care le-am făcut ies la iveală, iar Cel de mai sus nu mă mai folosește odată ce află și îmi pierd statutul, tot voi spune clar ce am de spus»? Teama ta de supraveghere și de întrebări din partea casei lui Dumnezeu cu privire la lucrarea ta dovedește că îți iubești statutul mai mult decât adevărul. Nu este aceasta firea unui antihrist? A prețui statutul mai presus de toate reprezintă firea unui antihrist” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul opt: I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a doua)”). Cuvintele lui Dumnezeu au dezvăluit motivul de bază pentru care m-am temut de conducătoarea care îmi supraveghea lucrarea. Eram prea vrăjită de statutul meu. M-am temut ca nu cumva conducătoarea să descopere problemele în datoria mea, ca apoi să creadă că nu am făcut lucrare practică și să mă suspende. Așadar, ca să-mi mențin statutul, am făcut lucrurile doar de formă în datoria mea, doar lucrare superficială, fără să fac lucrarea crucială, esențială pe care ar fi trebuit să o fac. Drept urmare, lucrarea evanghelică a devenit mai puțin productivă. Am fost atât de egoistă și vrednică de dispreț! De fapt, cei care au cu adevărat sufletul plin de evlavie față de Dumnezeu pun lucrarea bisericii pe primul loc în datoria lor. Mai degrabă și-ar vedea afectate numele și statutul, dacă asta înseamnă să sprijine lucrarea bisericii. În datoria lor, ei pot accepta scrutarea lui Dumnezeu și supravegherea fraților și a surorilor. Ei sunt simpli și cinstiți la suflet. Dar în ce mă privește, nu m-am gândit decât la cum să îmi protejez numele și statutul și am fost chiar pregătită să văd că lucrarea bisericii are de suferit, pentru a-mi apăra poziția. M-am gândit cum antihriștii prețuiesc statutul mai presus de orice altceva și cum nu se vor da în lături de la nimic pentru a câștiga statut. Purtarea mea dezvăluia exact firea unui antihrist. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât simțeam că mă purtam exact ca un om de joasă speță, fără nicio integritate sau demnitate. M-a dezgustat foarte tare propria persoană. Am tânjit din adâncul sufletului să fiu o persoană integră, onorabilă. M-am gândit la aceste cuvinte de la Dumnezeu: „Pentru cei care iubesc adevărul, alegerea lor este să îl practice, să fie oameni onești. Aceasta este calea corectă și binecuvântată de Dumnezeu. Cei care nu iubesc adevărul, ce aleg să facă? Folosesc minciuni ca să-și apere reputația, statutul, demnitatea și caracterul. Asemenea oameni ar prefera să fie înșelători și urâți și respinși de Dumnezeu. Nu vor nici adevărul, nici pe Dumnezeu. Aleg propria reputație și propriul statut. Astfel de oameni preferă să fie înșelători și lor nu le pasă dacă asta Îl mulțumește pe Dumnezeu sau dacă Dumnezeu îi mântuiește. Așadar, pot astfel de oameni să fie totuși mântuiți de Dumnezeu? Cu siguranță nu, pentru că o iau pe calea greșită. Pot să trăiască doar mințind și înșelând și pot să trăiască doar o viață dureroasă, în care spun minciuni, le acoperă și își sfărâmă creierii ca să se apere în fiecare zi. Poate crezi că folosirea minciunilor îți poate proteja reputația, statutul și vanitatea dorite, dar aceasta este o mare greșeală. Minciunile nu numai că nu reușesc să-ți apere vanitatea și demnitatea personală, ci și mai grav, te fac și să pierzi ocazia de a practica adevărul și de a fi o persoană onestă. Chiar dacă pe moment îți aperi reputația și statutul, ceea ce pierzi este adevărul și Îl trădezi pe Dumnezeu, ceea ce înseamnă că pierzi cu totul ocazia de a dobândi mântuirea Lui și de a fi desăvârșit. Aceasta este cea mai mare pierdere și un regret veșnic” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind onest poți trăi ca o adevărată ființă umană”). M-am simțit rușinată când am cugetat la cuvintele lui Dumnezeu. Bazându-mă pe minciuni pentru a-mi proteja numele și statutul în aparență, m-am crezut atât de isteață, însă ratam șansa de a fi o persoană onestă și chiar mai mult, șansa de a obține mântuirea și adevărul. Asta e o pierdere care nu poate fi compensată. De nenumărate ori m-am folosit de minciuni și tertipuri pentru a-mi proteja numele și statutul, dar Dumnezeu vede totul. Pentru o vreme, i-am putut păcăli pe oameni, dar nu am putut niciodată să scap de scrutarea lui Dumnezeu. Faptul că nu făceam lucrare reală și că țineam lucrurile pe loc avea să iasă la lumină mai devreme sau mai târziu. Firea lui Dumnezeu nu tolerează nicio jignire. Dacă nu mă căiam, ci alegeam în continuare să mint și să-mi protejez statutul, suspendarea mea era doar o chestiune de timp. M-am gândit la acei falși conducători și antihriști. Ei nu muncesc decât de dragul numelui și al statutului și nu fac lucrare practică. Unii dintre ei nici măcar nu se vor da în lături de la a face ravagii în lucrarea bisericii, pentru numele și statutul lor și în cele din urmă fac multe rele, și sunt dezvăluiți și izgoniți. M-am gândit și că acum, cea mai importantă lucrare a casei lui Dumnezeu e de a extinde Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu. Dar în calitate de persoană răspunzătoare de lucrarea evanghelică, nu numai că nu reprezentam o forță motrice în lucrarea evanghelică, dar încercam să-mi protejez numele și statutul, întârziind lucrarea noastră evanghelică. În baza purtării mele, ar fi trebuit să fiu înlocuită. Mi-am putut face în continuare datoria datorită îngăduinței uriașe a lui Dumnezeu față de mine. Realizând toate astea, am venit în fața lui Dumnezeu ca să mă rog și să mă căiesc, gata să-mi schimb strâmba preocupare, să-mi accept supravegherea de către conducătoare și să-mi dau toată silința în datoria mea.

Ulterior, în devoționalele mele, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care mi-a oferit o cale de practică. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Cei care pot accepta supravegherea, examinarea și inspecția altora sunt cei mai rezonabili, ei au toleranță și o umanitate normală. Când descoperi că faci ceva greșit sau că ai o revărsare a unei firi corupte, dacă poți să te deschizi și să comunici cu oamenii, acest lucru îi va ajuta pe cei din jurul tău să te supravegheze. Cu siguranță este necesar să accepți supravegherea, însă principalul lucru este să te rogi la Dumnezeu și să te bazezi pe El, supunându-te unei reflecții constante. În special când ai mers pe calea greșită sau ai făcut ceva greșit sau când urmează să acționezi dictatorial și unilateral și cineva din apropiere îți menționează acest lucru și te avertizează, trebuie să accepți acest lucru, să te grăbești să reflectezi asupra ta, să-ți recunoști greșeala și să ți-o corectezi. Acest lucru te poate împiedica să pășești pe calea antihriștilor. Dacă există cineva care te ajută și te avertizează astfel, nu ești protejat fără să știi? Ba da – asta este protecția ta” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). Slavă lui Dumnezeu! Am avut o senzație de mare ușurare odată ce am avut o cale de practică și nu am mai ținut garda sus împotriva supravegherii și întrebărilor conducătoarei. De asemenea, am încetat să-mi mai ascund problemele și am început să mă concentrez pe efectuarea lucrării practice și pe rezolvarea problemelor practice. Nu m-am simțit la fel de constrânsă atunci când conducătoarea m-a întrebat despre lucrarea mea și am reușit să accept scrutarea lui Dumnezeu și să practic modul de a fi al unei persoane oneste. Am putut recunoaște atunci când nu am făcut bine o anumită lucrare și am încetat să-mi protejez reputația și statutul. Când conducătoarea a detectat probleme în lucrarea mea, nu m-am mai gândit la ce ar crede despre mine sau dacă avea să mă suspende, ci doar la cum să mă schimb cât mai repede cu putință și să-mi fac lucrarea bine. M-am simțit tare ușurată, dat fiind că e minunat să pun toate acestea în practică și să-mi îndeplinesc datoria cu inima deschisă.