de Shan Yi, Japonia

După ce ne-am terminat lucrarea, un conducător a menționat că lucrarea noastră nu mersese bine la începutul lunii și m-a rugat să împărtășesc motivul. Până atunci nu îmi dădusem seama că productivitatea noastră scăzuse. După întrunire, am studiat problema. Am aflat că productivitatea noastră scăzuse la jumătate din luna precedentă. M-am neliniștit. Dacă o țineam așa, dacă în continuare aveam rezultate slabe, urma să fiu demisă? Așadar, am început să investighez, pentru a ne crește productivitatea. Am vorbit cu fiecare frate și soră în parte, întrebând despre orice dificultăți în datoria lor. La întruniri, am avut părtășie despre aceste aspecte și i-am pus pe cei care se descurcau bine să-și împărtășească experiențele. Zilele următoare, am început să ne descurcăm puțin mai bine și în sfârșit mi-am simțit inima ușurată. În ritmul acesta, urma să ne descurcăm mai bine decât luna anterioară. Dacă țineam pasul, nu făceam nimic rău sau perturbator, poate că nu aveam să fiu alungată de biserică. După aceea, încordarea mi s-a mai diminuat. Pe la finalul lunii, rezultatele noastre erau la fel ca în luna precedentă. Dacă ne mergea bine în acea lună, trebuia să ne descurcăm mai bine în luna următoare, ca să aibă aspectul de progres, însemnând că trebuia să lucrez mai mult. De ce să pun atâta presiune pe mine? De vreme ce ne-am descurcat bine luna asta, nu aveam să fiu alungată. M-am relaxat pe deplin când m-am gândit la asta și m-am simțit mai puțin împovărată. Am început să mă complac și am urmărit mai puțin lucrarea noastră. Nu am avut părtășie ca să remediez dificultățile fraților și surorilor. Uneori, nu făceam nimic când aflam că unii încălcaseră principiile în datoria lor, considerând că era în regulă dacă aceste câteva probleme nu ne afectau eficiența. Uneori oamenii se leneveau în datoria lor și nu resimțeau nicio stringență. Mi-am dat seama că ar trebui să abordez această problemă, dar știind că rezultatele noastre de luna asta erau mulțumitoare, am crezut că se pot relaxa, așa că m-am făcut că nu văd. Trăind în acea stare, am simțit o obscuritate spirituală. Nu am dobândit nicio luminare din cuvintele lui Dumnezeu. Nici nu am găsit probleme în lucrarea mea. Mă apuca somnul și moțăiam când făceam rezumatul lucrării noastre. Am început să mă panichez doar când productivitatea noastră a scăzut, apoi m-am dus degrabă să mă consult cu frații și surorile.

Odată, în timpul unei întruniri, o soră a menționat că unii oameni se temeau că vor fi demiși din cauza rezultatelor slabe în lucrarea lor, așa că trudeau mai mult. Odată ce obțineau rezultate, deveneau lacomi după confort și nu simțeau multă povară. A spus că asta însemna să fii viclean și era un semn de șiretenie. Asta mi-a răscolit sentimentele, așa că am reflectat asupra mea: când productivitatea noastră scădea, îmi adunam puterile, de teamă să nu fiu demisă. Voiam rezultate mai bune. Când obțineam rezultate mai bune sau la fel, râvneam la confort și nu simțeam nicio stringență. Mi s-a părut în regulă să obțin rezultate consecvente și să nu fiu demisă. Asta nu însemna că sunt vicleană și alunecoasă? Mi-am dat seama că așa mă purtam în aceste situații. Mereu acționam așa. În acel moment, mi-a fost frică.

Am citit cuvintele lui Dumnezeu în devoționalele mele: „În prezent, nu există multe oportunități de a îndeplini o datorie, așa că trebuie să te ții de ele atunci când poți. Exact atunci când te confrunți cu o datorie, tu trebuie să depui efort; atunci este momentul în care trebuie să te dăruiești, să te sacrifici pentru Dumnezeu și când ți se cere să plătești prețul. Nu te reține de la nimic, nu găzdui nicio uneltire, nu lăsa nicio marjă de libertate și nu-ți oferi o cale de scăpare. Dacă îți iei vreo libertate, ești calculat sau șiret și trădător, atunci sigur nu vei face o treabă de calitate. Să presupunem că spui: «Nimeni nu m-a văzut acționând cu viclenie. Ce grozav!» Ce fel de gândire este aceasta? Crezi că ai tras un văl de ceață peste ochii oamenilor și peste cei ai lui Dumnezeu? De fapt, cu toate acestea, știe sau nu Dumnezeu ce ai făcut? Știe. De fapt, oricine interacționează cu tine pentru o perioadă de timp va afla despre corupția și ticăloșia ta și, deși s-ar putea să nu spună direct acest lucru, va avea evaluările lui despre tine în inima lui, fără știrea ta. Au existat mulți oameni care au fost dați în vileag și alungați pentru că mulți alții au ajuns să-i înțeleagă. Odată ce toți le-au văzut esența, i-au dezvăluit pe acești oameni așa cum erau de fapt și i-au dat afară. Așadar, fie că urmăresc sau nu adevărul, oamenii ar trebui să-și îndeplinească bine datoria, făcând tot ce le stă în putință; ar trebui să-și folosească conștiința pentru a face lucruri practice. S-ar putea să ai defecte, dar dacă te poți descurca în îndeplinirea datoriei, acest lucru nu va fi atât de grav încât să fii alungat. Dacă te gândești mereu că ești bine, că ești sigur că nu vei fi alungat și tot nu reflectezi sau nu încerci să te cunoști și îți ignori sarcinile proprii, fiind întotdeauna neglijent și superficial, atunci, când aleșii lui Dumnezeu chiar își pierd îngăduința față de tine, te vor expune așa cum ești și, cel mai probabil, vei fi alungat. Asta pentru că toată lumea te-a văzut așa cum ești de fapt, iar tu ți-ai pierdut demnitatea și integritatea. Dacă nimeni nu are încredere în tine, ar putea Dumnezeu să aibă încredere în tine? Dumnezeu Se uită la inima cea mai lăuntrică a omului: El nu ar putea sub nicio formă să aibă încredere într-o astfel de persoană” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu spun că oamenii ar trebui să pună suflet în datoria lor, să plătească un preț pentru ea și să-și dea toată silința. Dacă pot obține rezultate bune sacrificând puțin mai mult, dar se abțin, mulțumiți să realizeze minimul, asta înseamnă că se joacă cu Dumnezeu, că sunt vicleni. În privința datoriei mele, mă mulțumeam cu realizări puține, ca să mă asigur că nu sunt demisă. Nu le-am rezolvat problemele și dificultățile fraților și surorilor, ci am rezumat din inerție lucrarea noastră și când oamenii au încălcat principiile în datoria lor și au fost leneși, m-am gândit: „E în regulă, nu ne afectează rezultatele în ansamblu”. Am trecut asta cu vederea. Evident, dându-mi toată silința și plătind un preț mai mare, ne puteam îmbunătăți rezultatele, dar nu am vrut să mă stresez, am devenit vicleană. În datoria mea, nutream o iscusință meschină, unelteam și Îl înșelam pe Dumnezeu. Câtă șiretenie! Fiecare vrea să găsească pe cineva care e cinstit și de încredere în datoria lui. Te simți în largul tău bazându-te pe o astfel de persoană. Dar dacă ai încredere în cineva care nutrește iscusință meschină și umblă cu tertipuri, acesta nu va îndeplini sarcina și probabil va strica totul. O astfel de persoană nu are conștiință sau standarde comportamentale. Nu e nici pe departe de nădejde. Mi-am dat seama că eu eram aceea. Am acceptat o însărcinare, dar nu mi-am dat toată silința. M-am ținut de tertipuri cu Dumnezeu. Părea că obțineam rezultate în datoria mea, nu se observau probleme, dar Dumnezeu le vede pe toate și dacă persistam în neglijență timp îndelungat, aveam să fiu expusă. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu. „Odată, Domnul Isus a spus: «Căci celui ce are i se va da și va avea din abundență, dar de la cel ce nu are se va lua chiar și ce are» (Matei 13:12). Care este însemnătatea acestor cuvinte? Ele înseamnă că dacă nici măcar nu-ți îndeplinești datoria sau sarcina sau nu te dedici acesteia, Dumnezeu îți va lua ce ți-a aparținut cândva. Ce înseamnă «îți va lua»? Cum te face asta să te simți, ca om? E posibil să eșuezi să realizezi ceea ce calibrul și darurile tale ți-ar fi putut permite, să nu simți nimic și să fii exact ca un necredincios. Asta înseamnă să îți fie luat totul de către Dumnezeu. Dacă, în datoria ta, ești neglijent, nu plătești un preț și nu ești sincer, Dumnezeu îți va lua ceea ce a fost cândva al tău, îți va lua dreptul de a-ți îndeplini datoria, nu-ți va acorda acest drept” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind onest poți trăi ca o adevărată ființă umană”). Dumnezeu este drept. Eram vicleană și neglijentă, nu făceam ce s-ar fi cuvenit, ce eram în stare, așa că Dumnezeu m-a privat de ce avusesem – Nu puteam găsi problemele pe care le vedeam înainte, mă apuca mereu somnul în datoria mea. Productivitatea mea a scăzut. Prin asta, Dumnezeu Își dezvăluia firea. Am venit înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, gata să mă căiesc, cerându-I să mă călăuzească, pentru a mă cunoaște mai bine.

Apoi, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care a avut impact asupra mea. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Dumnezeu îi iubește pe oamenii onești, dar îi urăște pe cei înșelători și vicleni. Dacă te porți ca un trădător și încerci să înșeli, nu te va urî Dumnezeu? Oare casa lui Dumnezeu te va scoate, pur și simplu, din încurcătură? Mai devreme sau mai târziu, vei fi tras la răspundere. Lui Dumnezeu Îi plac oamenii onești și nu Îi plac trădătorii. Toți ar trebui să înțeleagă asta clar și să înceteze să fie confuzi și să facă lucruri nesăbuite. Ignoranța de moment este de înțeles, dar să refuzi complet să accepți adevărul este un refuz îndărătnic de a te schimba. Oamenii onești își pot asuma responsabilitatea. Ei nu țin seama de câștigurile și pierderile proprii, ci mai degrabă protejează lucrarea și interesele casei lui Dumnezeu. Au inimi bune și oneste, care sunt ca un bol cu apă limpede al cărui fund îl vezi dintr-o privire. De asemenea, există transparență în purtările lor. O persoană înșelătoare joacă feste mereu, întotdeauna ascunde lucruri, se acoperă și își pune multe măști, astfel încât nimeni să nu o poată citi. Oamenii nu-ți pot vedea gândurile tainice, dar Dumnezeu îți vede și cele mai ascunse lucruri din inimă. Dacă Dumnezeu vede că nu ești o persoană onestă, că ești viclean, că nu accepți niciodată adevărul, că încerci mereu să-L înșeli și că nu-I dăruiești inima ta, El nu te va iubi, te va urî și te va abandona. Toți cei care prosperă printre necredincioși – oameni cu darul vorbirii și cu minte ageră – ce fel de oameni sunt aceștia? Vă este clar? Care este esența lor? Putem spune că toți sunt extraordinar de șireți, toți sunt extrem de vicleni și alunecoși, sunt adevăratul diavol Satana. Oare ar putea Dumnezeu mântui o astfel de persoană? Dumnezeu nu urăște nimic mai mult decât diavolii – oamenii care sunt vicleni și meschini. Categoric, Dumnezeu nu va mântui astfel de oameni, așa că, orice ați face, nu fiți acest tip de persoană. […] Care este atitudinea lui Dumnezeu față de oamenii care sunt vicleni și meschini? Îi respinge cu dispreț, îi marginalizează și nu le acordă nicio atenție, îi consideră din aceeași clasă cu animalele. În ochii lui Dumnezeu, astfel de oameni doar au înfățișare umană; în esență, ei sunt de o seamă cu Satana, sunt cadavre vii, iar Dumnezeu nu i-ar mântui niciodată. Prin urmare, care este starea acestor oameni astăzi? În inimile lor este întuneric, le lipsește credința adevărată și nu sunt niciodată luminați sau iluminați când li se întâmplă ceva; confruntați cu dezastre și necazuri, ei se roagă lui Dumnezeu, dar Dumnezeu este absent, nu au o încredere adevărată în inimile lor. De dragul de a fi binecuvântați, ei încearcă să arate că se descurcă bine, dar nu reușesc, întrucât sunt lipsiți de conștiință sau de rațiune; nu ar putea fi buni chiar dacă ar vrea, nu s-ar putea abține chiar dacă ar vrea să nu mai facă lucruri rele – ei trebuie să facă aceste lucruri. Ar putea fi ei capabili să se cunoască după ce sunt dați afară și alungați? Deși știu că au meritat acest lucru, gura lor nu îl va recunoaște și, deși par a fi capabili să îndeplinească o anumită datorie, totuși încearcă să joace feste și sunt aproape neproductivi. Așadar, ce spuneți: sunt acești oameni capabili să se pocăiască cu adevărat? În niciun caz. Întrucât nu au conștiință sau rațiune, ei nu iubesc adevărul. Dumnezeu nu mântuiește astfel de oameni ascunși și răi. Ce speranță au astfel de oameni de la credința în Dumnezeu? Credința lor este lipsită de însemnătate și ei nu vor câștiga nimic. Dacă, prin credința lor în Dumnezeu, oamenii nu caută adevărul, atunci nu contează de câți ani sunt credincioși; la final, nu vor câștiga nimic” (Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). Faptul că Dumnezeu S-a referit la „cei înșelători și vicleni”, la „cei extraordinar de șireți”, „din aceeași clasă cu animalele”, pe care „Dumnezeu nu i-ar mântui niciodată” și care „nu vor câștiga nimic”, a fost pătrunzător. Am simțit cum definea Dumnezeu abordarea mea vicleană față de datoria mea. Mereu crezusem că nu trebuia să fii prea sincer, că trebuia să fii calculat și să ai ași în mânecă. Am încercat să profit și să nu se profite de mine, am cumpănit avantajele înainte să fac orice și am așteptat randament maxim cu puțin efort. Am crezut că sunt isteață. Mi-am păstrat acea filosofie după ce mi-am dobândit credința. Am crezut că nu puteam să fiu prea deschisă sau să aloc toată energia datoriei mele, asta ar fi o nesăbuință. Dacă la final nu eram binecuvântată, avea să fie o pierdere imensă pentru mine. Nu puteam suporta acea pierdere. Voiam să sacrific puțin, dar să obțin binecuvântări deosebite, așa era „isteț”. Așa că depuneam efort în salturi când îmi făceam datoria, așteptam urmarea și începeam să calculez. Când productivitatea era ridicată, mă odihneam. Chiar și când vedeam probleme, dacă asta nu ne afecta eficiența și nu urma să fiu demisă, nu mă supăram, ci treceam cu vederea. Dacă aveam rezultate slabe și urma să suport consecințele, munceam pe brânci, găseam motivul și rezolvam problema. Cum deveneam productivi, mă linișteam. Începeam să mă delectez cu confortul și să mă odihnesc. Ce vicleană eram! Asta însemna că-mi fac datoria? Că Îi sunt devotată lui Dumnezeu? M-am crezut ageră la minte, ținându-mă de tertipuri cu Dumnezeu, dar Dumnezeu vede totul. Dumnezeu nu îi va mântui pe cei care sunt mereu vicleni în datoria lor. Lui Dumnezeu Îi plac cei onești, ei își deschid inimile către Dumnezeu. Făcându-și datoria din tot sufletul, își îndeplinesc responsabilitățile, dau tot ce au, nu uneltesc pentru viitorul lor și nu țin cont de binecuvântările lor. Dumnezeu va binecuvânta o astfel de persoană. Fiindcă răspund de lucrarea evanghelică, purtarea mea vicleană și neglijentă și nepăsarea față de progres i-au făcut pe ceilalți să nu-și remedieze dificultățile, ducând la scăderea productivității. Nu numai că le-a dăunat celorlalți, ci ne-a împiedicat lucrarea evanghelică. Reflectând, am simțit regret și reproș față de mine însămi. M-am rugat lui Dumnezeu, căindu-mă, și am jurat înaintea Lui că de atunci încolo, aveam să-i acord toată energia datoriei mele și să nu mai fiu vicleană.

Apoi am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am aflat ce înseamnă să-ți îndeplinești îndatoririle. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Indiferent de datoria pe care o îndeplinește omul, există ceva mai potrivit? Acesta este cel mai frumos și mai drept lucru printre oameni. Ființele create ar trebui să-și îndeplinească datoria pentru a primi aprobarea Creatorului. Ființele create trăiesc sub stăpânirea Creatorului și acceptă tot ceea ce este oferit de Dumnezeu și tot ceea ce vine de la Dumnezeu, așa că ar trebui să-și îndeplinească responsabilitățile și obligațiile. Acest lucru este predestinat de Ceruri și recunoscut de pământ; este decretul lui Dumnezeu. Din asta se poate vedea că, pentru oameni, îndeplinirea datoriei unei ființe create este mai dreaptă, mai frumoasă și mai nobilă decât orice altceva făcut în timpul vieții în lumea omului; nimic din omenire nu este mai semnificativ sau mai vrednic și nimic nu aduce un sens și o valoare mai mare vieții unei ființe create decât îndeplinirea datoriei de ființă creată. Pe pământ, doar grupul de oameni care îndeplinesc cu adevărat și sincer datoria unei ființe create sunt cei care ascultă de Creator. Acest grup nu urmează tendințele lumii exterioare; ei se supun conducerii și îndrumării lui Dumnezeu, ascultă doar de cuvintele Creatorului, acceptă adevărurile exprimate de Creator, trăiesc după cuvintele Creatorului. Aceasta este cea mai adevărată, cea mai răsunătoare mărturie și este cea mai bună mărturie a credinței în Dumnezeu. Ca o ființă creată să poată îndeplini datoria unei creaturi a lui Dumnezeu, să-L poată mulțumi pe Creator, este cel mai minunat lucru din omenire și e ceva ce ar trebui să fie slăvit în rândul omenirii. Orice lucru încredințat de Creator ființelor create ar trebui să fie acceptat necondiționat de acestea; pentru omenire, acest lucru e ceva binecuvântat și glorios, iar pentru toți aceia care îndeplinesc datoria unei ființe create, nimic nu e mai minunat sau demn de comemorare – este ceva pozitiv. […] Un lucru atât de frumos și atât de măreț este strâmbat de teapa antihriștilor într-o tranzacție, în care ei solicită coroane și recompense din mâna Creatorului. O astfel de tranzacție transformă cel mai frumos și mai drept lucru în cel mai urât și mai rău. Nu asta fac antihriștii? Judecând după aceasta, sunt antihriștii răi? Sunt într-adevăr foarte răi! Aceasta este doar o manifestare a unui aspect al răutății lor” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a șaptea)”). Citirea cuvintelor lui Dumnezeu a avut un impact major asupra mea. Dumnezeu dă totul pentru a mântui omenirea, hrănindu-ne cu ce avem nevoie și ne permite să ne facem datoria astfel încât să putem căuta adevărul și să ne remediem firile corupte, să ne supunem lui Dumnezeu, să fim devotați și să dobândim mântuirea Sa. E responsabilitatea noastră să ne facem datoria în casa lui Dumnezeu și El e Cel care ne dă șansa să dobândim adevărul și să fim mântuiți. Aceasta e cea mai minunată însărcinare pe care și-o poate asuma cineva. Dar antihriștii iau acest lucru minunat și îl pervertesc în ceva tranzacțional. Speră să fie binecuvântați în credința și datoria lor. Nu pot să aibă credință adevărată sau să sufere și să plătească un preț. Sunt necredincioși și oportuniști ca la carte. Reflectând asupra acțiunilor mele, nu eram oare la fel ca ei? Nu mă gândeam la voia lui Dumnezeu, mă abțineam. Voiam multe în schimbul efortului minim și mă țineam de tertipuri cu Dumnezeu. Nu îmi transformam datoria într-o tranzacție? Nu eram credincioasă. Obișnuiam să gândesc că atâta vreme cât aveam succes în datoria mea și nu eram demisă, puteam fi mântuită. Dar în final am văzut că acelea erau gândurile mele, nefiind în asentimentul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a spus niciodată că dacă obțineai realizări în datoria ta, nu făceai rău sau nu erai demis însemna că aveai să fii mântuit. Dumnezeu stabilește dacă oamenii pot fi mântuiți în funcție de cum urmăresc aceștia adevărul, pătrund adevărul în datoria lor și își remediază firile corupte. Nu există alte scurtături. Dumnezeu vrea ca oamenii să fie sinceri. Dacă oamenii sunt mereu vicleni și neglijenți în datoria lor, chiar dacă realizează lucruri, Dumnezeu le detestă firile. Dumnezeu îi va expune și îi va alunga. Domnul Isus a spus: „Dar fiindcă ești căldicel – nici în clocot, nici rece – o să te vărs din gura Mea!” (Apocalipsa 3:16). Îmi făceam pur și simplu datoria din inerție. Această atitudine nu însemna că eram indiferentă? Nu avea să mă izgonească Dumnezeu? M-a înfricoșat să cunosc firea lui Dumnezeu. Am spus o rugăciune: „Dumnezeule, vreau să mă căiesc. Îmi voi da toată silința în lucrarea mea și Te rog să mă disciplinezi dacă fac lucrurile de mântuială”.

Am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care mi-a oferit o cale. „Când oamenii își realizează datoria, aceștia fac, de fapt, ceea ce se cuvine. Dacă o faci înaintea lui Dumnezeu, dacă-ți realizezi datoria și te supui lui Dumnezeu cu o atitudine de onestitate și cu inimă, nu va fi cu mult mai corectă această atitudine? Așadar, cum ar trebui să aplici această atitudine vieții tale de zi cu zi? Trebuie să faci din a te «închina la Dumnezeu cu inima și cu onestitate» realitatea ta. Ori de câte ori vrei să fii delăsător și să execuți mecanic mișcările, ori de câte ori vrei să acționezi folosind tertipuri și să fii leneș și ori de câte ori ești neatent sau ai prefera să te distrezi, ar trebui să te gândești bine: «Comportându-mă astfel, sunt eu nedemn de încredere? Asta înseamnă să-mi pun inima în îndatorirea mea? Nu cumva sunt neloial procedând astfel? Nu cumva dezamăgesc însărcinarea pe care Dumnezeu mi-a încredințat-o?» Iată cum ar trebui să reflectezi asupra ta. Dacă poți ajunge să afli că ești mereu neglijent și superficial în datoria ta și neloial și că L-ai rănit pe Dumnezeu, ce ar trebui să faci? Ar trebui să spui: «Am simțit pe moment că era ceva în neregulă aici, dar n-am tratat acest lucru ca pe o problemă; doar am trecut peste el cu nepăsare. Nu mi-am dat seama până acum că am fost cu adevărat neglijent și superficial, că nu mi-am îndeplinit responsabilitatea. Chiar sunt lipsit de conștiință și rațiune!» Ai găsit problema și ai ajuns să te cunoști puțin – așa că acum trebuie să te întorci! Atitudinea ta față de îndeplinirea datoriei era greșită. Ai fost nepăsător cu ea, de parcă ar fi fost o slujbă în plus și nu ți-ai pus inima în asta. Dacă mai ești neglijent și superficial în acest fel, trebuie să te rogi lui Dumnezeu și să-I ceri să te disciplineze și să te mustre. O persoană trebuie să aibă o astfel de voință în îndeplinirea datoriei sale. Numai atunci se poate pocăi cu adevărat. O persoană se schimbă numai atunci când conștiința îi este limpede și atitudinea sa față de îndeplinirea datoriei este transformată. Iar când cineva se pocăiește, trebuie, de asemenea, să reflecteze adesea dacă și-a pus cu adevărat toată inima, toată mintea și toată puterea în îndeplinirea datoriei sale; apoi, folosind cuvintele lui Dumnezeu ca măsură și aplicându-le lui însuși, va afla ce probleme mai există în îndeplinirea datoriei sale. Rezolvând în mod constant problemele în acest fel, conform cuvântului lui Dumnezeu, nu face o persoană o realitate din a-și îndeplini datoria cu toată inima, cu toată mintea și cu toată puterea sa? Cineva care își îndeplinește datoria astfel nu a ajuns să o îndeplinească din toată inima, cu toată mintea și cu toată puterea?” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai în citirea frecventă a cuvintelor lui Dumnezeu și în rumegarea adevărului există o cale de urmat”). Cuvintele Lui mi-au oferit o cale limpede de a practica. Trebuie să pun suflet și să fiu onestă, să mă sacrific, să fiu grijulie și responsabilă și să-mi dedic toată energia pentru a-L satisface pe Dumnezeu. De asemenea, când vreau să fiu neglijentă și leneșă, trebuie să mă rog, să mă lepăd de trup și să cer disciplina lui Dumnezeu. Astfel, probabil că nu mă voi lăsa pradă celor trupești.

După aceea, am urmat cuvintele lui Dumnezeu. Am cugetat la datoria și productivitatea mea. Știam că toți cei din echipă aveau propriile atuuri și slăbiciuni. M-am gândit cum să le rânduiesc lucrarea punând în valoare atuurile lor și le-am oferit ajutor în zonele în care duceau lipsă. Totodată, înainte credeam că, de vreme ce eram supraveghetoare, dacă puteam gestiona lucrarea și ceilalți se descurcau bine, asta însemna că mă descurcam, așa că mă puteam bucura de ceva timp liber. Acum mi-am propus să-mi fac datoria cât mai bine cu putință. Programul meu era tare plin în fiecare zi, mai încărcat decât înainte. Uneori oboseam, dar mă simțeam în largul meu și împăcată. Spre surprinderea mea, luna următoare productivitatea noastră a crescut. Am fost încântată. Dumnezeu vrea ca noi să fim sinceri. Schimbându-mi perspectiva și cooperând cu Dumnezeu, I-am putut vedea călăuzirea. Slavă lui Dumnezeu!