de Jian Yi, Japonia

În august 2015, am aflat că un lider, sora Chen, fusese demisă fiindcă nu a făcut lucrare practică, fiind în competiție cu alții pentru faimă și statut și judecându-și partenera de față cu ceilalți, lucru care a perturbat lucrarea bisericii. După ce a fost demisă, prin părtășie, emondare și tratare, a început să-și înțeleagă fărădelegile și firile corupte, a avut remușcări, s-a simțit vinovată și a vrut să se căiască. Li Qin, partenera mea, a fost cândva partenera surorii Chen. Când a auzit că sora Chen a fost declarată lider fals, a spus: „După ce sora Chen a devenit lider, s-a purtat de parcă era mai presus decât oricine. Mă ignora când vorbeam cu ea, îi desconsidera pe ceilalți și era foarte arogantă. Ba chiar a format clici și a semănat discordie ca să câștige statut. Numai un antihrist poate face așa ceva. Nu-i suficient să fie numită lider fals. Ar fi trebuit să fie declarată un antihrist”. Ba chiar a plănuit să le ceară liderilor superiori să o redefinească pe sora Chen. Altă parteneră, Xiaomin, a fost și ea de acord cu tot ce a spus Li Qin. Pe atunci, m-am gândit: „Sora Chen își dă prea multă importanță, iar firea ei arogantă e gravă, dar nu a făcut prea mult rău și nici nu provoacă perturbări de obicei. După ce a fost demisă, a putut să se căiască, să reflecteze și să se cunoască. Nu e un om care nu acceptă deloc adevărul. Dacă o declarăm un antihrist doar pe baza fărădelegii ei și a corupției de moment, oare n-ar însemnă să mergem prea departe? Dacă stabilim greșit acest lucru, i-am face rău pe nedrept unui om bun”. Așadar, le-am spus părerea mea. Dar Li Qin n-a acceptat ce am spus și a continuat: „Nu înțelegi purtările surorii Chen. Trebuie să respectăm principiile. Nu putem lăsa să scape niciun antihrist”. Pe atunci, m-am neliniștit puțin, dar ceea ce a făcut Li Qin apoi m-a surprins și mai mult.

Apoi, Li Qin i-a cerut lui Xiaomin să strângă evaluări despre sora Chen și a făcut-o fără să-i întrebe pe liderii superiori. A stabilit o întruniri ca toată lumea s-o discearnă și s-o analizeze pe sora Chen. La întrunire, Li Qin a reiterat felul în care sora Chen s-a purtat arogant înainte și a subliniat că aceasta a acționat arbitrar, dar nu a spus dacă sora Chen a arătat această corupție pe moment sau în mod consecvent și nici n-a menționat dacă, ulterior, a putut să accepte adevărul și să se căiască. N-a menționat nimic din toate astea. După întrunire, o soră a observat că aceasta a avut scopul de a o ataca pe sora Chen și i-a reamintit asta lui Xiaomin: „Ce încerci să obții făcând asta? Este conform voii lui Dumnezeu? Fără dovezi suficiente, nu-i poți caracteriza arbitrar pe ceilalți. E foarte ușor să-L ofensezi astfel pe Dumnezeu”. Xiaomin s-a temut puțin când a auzit asta și a considerat și ea că tratarea surorii Chen a fost nepotrivită, așa că ne-a spus, mie și și lui Li Qin, despre îndoielile ei. A răspuns furioasă: „De fiecare dată când vrem să practicăm adevărul, Satana ne tulbură”. În cele din urmă, a analizat iar purtarea surorii Chen și a subliniat că, întrucât aceasta era invidioasă pe partenera ei, a format o clică, a judecat-o și a suprimat-o. Li Qin a spus că a acționat arbitrar, n-a discutat lucrurile cu ceilalți și a demis oamenii după bunul plac… Purtările despre care vorbea Lu Qin erau foarte grave, așa că a convins-o pe Xiaomin, care a trecut iar de partea ei. Atunci am fost puțin nesigur. Dacă perspectiva lui Li Qin era corectă? Când am auzit-o pe Li Qin folosind cuvintele lui Dumnezeu care că dezvăluiau antihriștii formau clici, pentru a oferi o părtășie care să sune plauzibil, am fost și mai nedumerit. Simțeam că era posibil ca analiza ei să fie corectă. Oare liderii superiori nu au putut s-o discearnă, judecând greșit un antihrist drept lider fals și lăsând-o să rămână în biserică? Dacă așa stăteau lucrurile, oare nu devenisem un om care a ținut partea unui antihrist fără să-l discearnă? S-ar putea să nu-mi pot păstra funcția și aș fi acuzat că am apărat un antihrist. Atunci, reputația mea ar fi distrusă. M-am gândit că poate ar fi mai bine să rămân de partea lui Li Qin și Xiaomin. Astfel, dacă greșeam, n-ar fi fost doar vina mea. Ar fi mai bine decât să greșesc și să fiu numai eu de vină. Tocmai când eram pe cale să fiu de acord cu ele, m-am simțit neliniștit. De vreme ce lucrurile nu erau clare, nu puteam asculta pur și simplu vorbele cuiva. Dacă sora Chen nu era un antihrist, iar eu îi urmam orbește pe ceilalți caracterizând-o, aș fi condamnat și aș fi ruinat arbitrar un om, lucru care Îl ofensează pe Dumnezeu. Odată ce se face o fărădelege, nu mai poate fi ștearsă niciodată. Având mustrări de conștiință, n-am urmat-o pe Li Qin.

După aceea, am căutat adevărul despre discernerea antihriștilor. Am citit în cuvântul lui Dumnezeu: „O persoană care are doar firea unui antihrist nu poate fi clasificată drept antihrist. Numai cei care au natura și esența antihriștilor sunt antihriști veritabili. Desigur, există diferențe în umanitatea exterioară a celor doi și, sub conducerea și funcționarea diferitelor tipuri de umanitate, pozițiile pe care le adoptă acești oameni față de adevăr nu sunt nici ele aceleași – iar atunci când pozițiile pe care le adoptă oamenii față de adevăr nu sunt la fel, drumurile pe care le aleg sunt diferite; iar atunci când drumurile pe care le aleg oamenii sunt diferite, principiile și consecințele care rezultă din acțiunile lor au și ele diferențele lor. Întrucât o persoană cu firea unui antihrist are o conștiință în lucrare, are rațiune și cunoaște rușinea și iubește adevărul, relativ vorbind, atunci când își dezvăluie firea coruptă, există reproșuri cu privire la aceasta în inima sa. În astfel de momente, poate să reflecteze asupra lui și poate să se cunoască și să-și recunoască firea coruptă și dezvăluirea corupției proprii, fiind astfel capabil să se lepede de trupul și firea sa coruptă și să ajungă să practice adevărul și să se supună lui Dumnezeu. Cu un antihrist, însă, nu este cazul. Întrucât nu are conștiință în lucrare sau o conștiință scrupuloasă și cu atât mai puțin cunoaște rușinea, atunci când își dezvăluie firea coruptă, nu măsoară după cuvintele lui Dumnezeu dacă dezvăluirea lui este corectă sau greșită sau dacă ceea ce are el este o fire coruptă sau o umanitate normală sau dacă, de fapt, este în conformitate cu adevărul. El nu reflectează asupra acestor lucruri. Prin urmare, cum se comportă? El susține invariabil că firea coruptă pe care o dezvăluie și drumul pe care îl alege sunt cele corecte. El crede că orice ar face este corect, că orice spune este corect; se axează pe protejarea personală. Și astfel se întâmplă că, oricât de mare ar fi greșeala pe care o face, oricât de gravă ar fi firea coruptă pe care ar putea-o dezvălui, nu va recunoaște gravitatea problemei și, cu siguranță, nu va fi conștient de firea coruptă pe care a revelat-o. Desigur, nici nu-și va lăsa dorințele deoparte, nu va renunța la ambiție și nu se va răzvrăti împotriva firii sale corupte în favoarea alegerii unei astfel de căi precum cea a ascultării de Dumnezeu și de adevăr. Se poate vedea, din aceste două rezultate diferite, că o persoană cu fire de antihrist are șansa de a obține o înțelegere a adevărului și de a-l practica și de a obține mântuirea, în timp ce tipul de persoană cu esența unui antihrist nu poate să înțeleagă adevărul sau să-l pună în practică și nici nu poate obține mântuire. Asta este diferența dintre cei doi” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Anexa cinci: Rezumând caracterul antihriștilor și esența firii lor (Partea a doua)”). „În trecut, unii conducători și lucrători au dezvăluit adesea firi de antihrist: erau depravați și arbitrari, făceau mereu cum îi tăia capul. Însă nu au săvârșit vreun rău evident, iar umanitatea lor nu era îngrozitoare. Prin emondarea și tratarea lor, prin faptul că frații și surorile i-au ajutat, prin transferarea sau înlocuirea lor și fiind negativi un timp, au devenit în sfârșit conștienți că ceea ce revelaseră înainte erau firi corupte, ei devin dornici să se căiască și se gândesc: «Orice-ar fi, cel mai important este să insist în îndeplinirea datoriei mele. Deși mergeam pe calea antihristului, nu am fost clasificat astfel. Aceasta este compasiunea lui Dumnezeu, așa că trebuie să fiu bun în credința mea, trebuie să urmez sincer. Nu e nimic greșit în calea de urmare a adevărului». Puțin câte puțin se schimbă și apoi se căiesc. Există manifestări bune în ei, sunt capabili să caute principiile adevărului când își realizează datoria și caută principiile adevărului și când interacționează cu alții. În fiecare privință, se îndreaptă într-o direcție mai bună. Nu s-au schimbat, atunci? Asta înseamnă să treci de la a merge pe calea antihristului la a merge pe calea practicării și a urmării adevărului. Există speranță și o șansă ca ei să dobândească mântuirea. Poți clasifica astfel de persoane drept antihriști pentru că, odată, au prezentat unele manifestări ale unui antihrist sau au mers pe calea antihriștilor? Nu. Antihriștii ar prefera să moară decât să se căiască. Nu au niciun simț al rușinii; sunt malefici și răi din fire și le este lehamite de adevăr până la extrem. Poate cineva căruia îi este lehamite de adevăr să îl pună în practică sau să se căiască? Ar fi imposibil. Lehamitea lor absolută față de adevăr hotărăște că nu se vor căi niciodată” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul opt: I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”). Antihriștii adevărați au o fire vicioasă, o umanitate toxică și sunt răufăcători. Ei nu au conștiință sau rușine și, oricât de mult rău fac sau oricât de mult prejudiciază lucrarea bisericii sau intrarea în viață a celorlalți, nu au mustrări de conștiință. Sunt sătui de adevăr și îl urăsc extrem de mult, nu-l acceptă niciodată, nu-și recunosc greșeala și nu se căiesc, oricât de mult rău au făcut. Dar oamenii cu o firi antihriste nu au o umanitate rea și nu sunt răufăcători în esență. Deși uneori au manifestări antihriste, precum a fi arbitrari, a acționa singuri și a respinge disidenții, prin emondare și tratare sau prin demitere și corecție, ei pot să caute adevărul, să reflecteze asupra lor, să aibă remușcări pentru faptele lor ticăloase și, după aceea, să se căiască sincer și să se schimbe. Unii lideri falși pot reflecta asupra lor și se pot înțelege după ce sunt demiși de mai multe ori și, în cele din urmă, pot urmări adevărul. Dacă stabilim că sunt antihriști fiindcă unele purtări ale lor seamănă cu cele ale antihriștilor, îi acuzăm pe nedrept. După aceea, am recitit documentele lui Li Qin depre purtătile surorii Chen și am descoperit că majoritatea doar dezvăluiau corupție, precum a fi arogantă, a-i desconsidera pe ceilalți, a face lucrurile arbitrar, a transfera oamenii fără să discute cu colegii și altele. În plus, i-a făcut pe ceilalți să o judece pe partenera ei, lucru care a perturbat viața bisericii. Desigur că asta era o faptă rea, dar ea de obicei nu se purta astfel. Înainte, nu-i suprimase sau judecase niciodată pe ceilalți. După demiterea ei, a reflectat asupra fărădelegii și firii ei corupte, a putut să se urască și să se căiască. Nu era un om care refuza să se schimbe sau să accepte adevărul. Pe baza acestor lucruri, ea doar avea niște manifestări antihriste, nu o esență antihristă. Dacă era numită un antihrist din cauza acestei fărădelegi, ar fi fost o exagerare și un lucru care încălca principiile adevărului. Ar fi însemnat suprimarea și condamnarea ei, ceea ce e o faptă rea.

După aceea, liderii superiori ne-au vorbit iar despre diferența dintre manifestările și esențele corupte. M-am gândit: „Acum Li Qin ar trebui să înțeleagă și n-o să se mai agățe de asta”. Din senin, după întrunire, Li Qin ne-a spus: „Liderii superiori o apără pe sora Chen. Ei nu privesc problemele conform esenței purtărilor surorii Chen. Nu știu dacă o apără pe sora Chen fiindcă ei cred că are un anumit calibru”. M-am gândit: „De ce insistă Li Qin pe această fărădelege și nu vrea să renunțe? Doar liderii abia au avut părtășie clară. Purtarea surorii Chen doar dezvăluia corupție. A fost o fărădelege temporară. Nu poate fi clasificată deloc drept un antihrist”. Dar Li Qin și clica ei nu puteau accepta asta. A spus și că, dacă liderii nu se vor ocupa de sora Chen, vor raporta asta superiorilor. Atitudinea lui Li Qin era atât de încăpățânată, iar celelalte două partenere erau de partea ei. Eu eram singurul care nu era de acord cu ele. Asta m-a pus în dificultate. Dacă aș fi continuat să aprob felul în care liderii se ocupau de lucruri, oare Li Qin și clica ei ar fi spus că veneram statutul, că-mi lipsea discernământul și că repetam orice spuneau liderii? Dar dacă eram de acord cu ele, oare n-aș fi condamnat orbește pe cineva? Am considerat că cea mai bună opțiune era să spun că nu știam să discern. Astfel, ele nu mi-ar fi aflat părerile reale și n-ar fi spus că-mi lipsea discernământul sau eram de partea unui antihrist. Așadar, am spus pe un ton lingușitor: „Nu știu suficient despre purtarea surorii Chen, deci nu știu cum s-o clasific”. Expresia lui Li Qin s-a schimbat imediat, când a văzut că nu o urmam. După aceea, m-au evitat voit atunci când vorbeau despre denunțarea surorii Chen. Mă simțeam dat la o parte și stingher: „Am greșit cu ceva? De ce mă tratează așa?” Asta m-a tulburat foarte mult și nu puteam să-mi fac datoria cu calm. M-am temut să nu creadă că nu înțelegeam adevărul și că-mi lipsea discernământul. Oare aveau să mă tot respingă din cauza asta? Când m-am gândit la asta, am simțit un nod în stomac: „Lasă, dacă nu vor să-mi asculte sugestiile și să mă implic, atunci nu mă voi implica fără rost, iar ele nu vor scorni motive ca să fiu demis pentru că le-am ofensat. O pot trata pe sora Chen cum vor ele. Nu-i treaba mea”. Însă după ce am decis asta, am avut remușcări: „Oare nu fug de situație? Nu apăr lucrarea bisericii”. Ulterior, m-am destăinuit liderilor și am avut părtășie cu ei despre starea mea, iar ei mi-au amintit să caut voia lui Dumnezeu și să sprijin lucrarea bisericii și că, dacă mă retrăgeam pasiv sau dacă voiam să scap fiindcă Li Qin mă izolva, însemna să-mi ignor responsabilitatea. După ce am auzit ce au spus, am realizat că țineam cont doar de interesele mele. Am văzut că sora Chen era suprimată, dar nu mi-a păsat. Voiam să fug pentru a nu fi exclus. Am fost atât de egoist și demn de dispreț! Ulterior, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și abia atunci mi-am văzut puțin mai clar natura. Dumnezeu spune: „Ce fire este atunci când oamenii nu își asumă nicio responsabilitate față de datoria lor, își fac datoria într-o manieră neglijentă și superficială, se comportă asemeni oamenilor de paie și nu apără interesele casei lui Dumnezeu? Aceasta este viclenie, este firea Satanei. Cel mai izbitor element din filosofiile de trai ale omului este viclenia. Oamenii cred că, dacă nu sunt vicleni, vor fi predispuși să îi ofenseze pe ceilalți și incapabili să se apere; ei cred că trebuie să fie suficient de vicleni pentru a nu răni sau jigni pe nimeni, păstrându-se astfel în siguranță, protejându-și mijloacele de trai și câștigând un punct ferm de sprijin în rândul maselor. Toți necredincioșii trăiesc după filosofia Satanei. Toți sunt oameni de paie și nu ofensează pe nimeni. Ai venit în casa lui Dumnezeu, ai citit cuvântul lui Dumnezeu și ai ascultat predicile din casa lui Dumnezeu. Prin urmare, de ce ești mereu un om de paie? Oamenii de paie își protejează doar propriile interese și nu interesele bisericii. Când văd pe cineva făcând rău și dăunând intereselor bisericii, ignoră acest lucru. Le place să fie oameni de paie și să nu ofenseze pe nimeni. Acest lucru este iresponsabil și acest tip de persoană este prea vicleană și nevrednică de încredere. Pentru a-și proteja propria vanitate și reputație și pentru a-și menține renumele și statutul bun, unii oameni sunt fericiți să-i ajute pe alții și să se sacrifice pentru prietenii lor, indiferent cu ce preț. Însă când trebuie să protejeze interesele casei lui Dumnezeu, adevărul și dreptatea, ei nu sălășluiesc intenții atât de bune, care au dispărut complet. Când ar trebui să practice adevărul, nu o fac. Ce se întâmplă? Pentru a-și proteja propria demnitate și reputație, ei vor plăti orice preț și vor îndura orice. Însă când trebuie să facă lucrare adevărată, să protejeze lucrurile pozitive și să-i protejeze și să-i aprovizioneze pe aleșii lui Dumnezeu, de ce nu mai au puterea să plătească orice preț și să îndure orice? Acest lucru este de neconceput. De fapt, au un fel de fire căreia îi este lehamite de adevăr. De ce să spunem că firii lor îi este lehamite de adevăr? Pentru că, ori de câte ori un lucru implică a fi martor pentru Dumnezeu, practicarea adevărului, protejarea aleșilor lui Dumnezeu, lupta împotriva înșelăciunilor Satanei sau protejarea lucrurilor pozitive, ei fug și se ascund și nu fac ceea ce se cuvine. Unde este maniera și spiritul lor eroic de a îndura suferința? Unde le folosesc? Acest lucru este ușor de văzut. Chiar dacă cineva îi critică și spune că nu ar trebui să fie atât de egoiști și disprețuitori și să se protejeze, lor nu le pasă cu adevărat. Ei își spun: «Eu nu fac acele lucruri și nu mi se aplică. Ce folos ar aduce faimei și statutului meu să acționez în acest fel?» Ei nu sunt persoane care urmăresc adevărul. Le place să caute faima și statutul și, pur și simplu, nu îndeplinesc lucrarea pe care Dumnezeu le-a încredințat-o. Așa că atunci când este nevoie de ei pentru a face lucrarea bisericii, ei aleg să fugă. În inimile lor, nu sunt iubitori de lucruri pozitive și nu sunt interesați de adevăr. Acest lucru arată clar că le este lehamite de adevăr. Numai cei care iubesc adevărul și dețin realitatea adevărului pot păși în față atunci când lucrarea casei lui Dumnezeu și aleșii le-o cer, numai ei pot lua atitudine, curajoși și legați prin datorie, să fie mărturie pentru Dumnezeu și aibă părtășie despre adevăr, conducându-i pe aleșii lui Dumnezeu pe calea cea bună și permițându-le să ajungă la ascultare față de lucrarea lui Dumnezeu; și numai aceasta reprezintă o atitudine de responsabilitate și manifestarea grijii față de voia lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Datorită cuvântului lui Dumnezeu, am văzut cât de viclean și înșelător eram. Li Qin și celelalte au vrut să o clasifice pe sora Chen drept antihrist. Evident că nu am fost de acord cu ele și am știut și că erau nedrepte și o condamnau arbitrar pe sora Chen, dar mi-a fost teamă să nu le ofensez și să fiu condamnat sau demis de ele. Ca să-mi apăr statutul și prestigiul, mi-am schimbat vorbele și am zis ceva ambiguu. N-am îndrăznit deloc să susțin părerea corectă. În toate am uneltit pentru propriile interese și am încercat să mă apăr. Nu am apărat lucrarea bisericii și nu am ținut cont de cât de mult o puteau ele perturba. Într-o chestiune importantă care implica lucrarea bisericii și intrarea în viață a celorlalți, am pretins că sunt confuz ca nimeni să nu fie ofensat sau rănit și, ca să-mi păstrez funcția, m-am lăsat dus de val și am vorbit împotriva principiilor. Chiar am fost prea viclean! N-am fost doar viclean, ci și sătul de adevăr. Știam că practicarea adevărului și apărarea lucrării bisericii sunt lucruri drepte și pozitive, dar când mi-am văzut interesele amenințate, nu l-am practicat și chiar m-am gândit că aveam să sufăr dacă eram drept. Nu însemna asta că nu-mi plăceau lucrurile pozitive și adevărul? Am avut remușcări și m-am simțit vinovat.

După aceea, liderii mi-au amintit că după demiterea surorii Chen, Li Qin a raportat-o drept un antihrist și n-a vrut să se oprească până nu era exclusă, lucru care nu mai era o manifestare obișnuită de corupție. Dacă intenția lui Li Qin chiar era să discerană un antihrist și să mențină lucrarea bisericii, dar nu putea discerne cu acuratețe, atunci, după ce liderii au avut părtășie despre principiile adevărului, ea ar fi trebuit să-și poată vedea greșelile și să vadă corect fărădelegea surorii Chen. În schimb, ea nu a acceptat deloc părtășia și n-a vrut să renunțe la sora Chen, iar asta e esența suprimării și pedepsirii oamenilor. Liderii mi-au cerut să o cercetez pe Li Qin și să aflu adevărul, iar eu am fost de acord. Dar când m-am dus să-i întreb pe ceilalți, am vrut iar să mă retrag. În momentul acela, nu doar Xiaommin n-a avut discernământ despre Li Qin, ci și niște frați și surori din biserică i-au ținut partea. Dar încercam să aflu adevărul în secret, iar ei îi spuneau lui Li Qin despre ancheta mea, oare ea și clica ei nu aveau să încerce să mă înlăture? Imediat ce m-am gândit la asta, am început să am din nou dileme. Ulterior, mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „Toți spuneți că sunteți atenți la povara lui Dumnezeu și că veți apăra mărturia Bisericii, dar cine dintre voi a fost cu adevărat atent la povara lui Dumnezeu? Întreabă-te: ești cineva care a arătat considerație pentru povara Lui? Poți să practici dreptatea pentru El? Poți să te ridici și să vorbești pentru Mine? Poți să pui statornic adevărul în practică? Ești suficient de îndrăzneț să lupți împotriva tuturor faptelor Satanei? Ai fi capabil să îți dai emoțiile la o parte și să-l expui pe Satana, de dragul adevărului Meu? Poți să permiți ca intențiile Mele să fie împlinite în tine? Ți-ai oferit inima în cele mai importante momente? Ești cineva care face voia Mea? Întreabă-te și gândește-te des la asta” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 13). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au străpuns inima. În fața întrebărilor Lui, am simțit că sunt un laș. Când se întâmpla ceva, voiam să fug. Nu țineam cont deloc de povara lui Dumnezeu. Nu am apărat lucrarea bisericii de teamă că aveam să-i ofensez pe alții și să-mi fac mie rău. Am fost atât de egoist și demn de dispreț! Cuvintele lui Dumnezeu m-au trezit. Am realizat că acesta era un mediu rânduit de Dumnezeu și, de asemenea, un test pentru mine. Purtarea lui Li Qin provoca o tulburare în viața bisericii. Dacă nu iau atitudine acum, Li Qin va prejudicia și mai mult lucrarea bisericii. Timiditatea și teama mea însemnau lipsă de credință în Dumnezeu. Nu credeam că totul e în mâinile Lui, așa că-mi era mereu teamă să nu fiu suprimat de ceilalți. Dumnezeu e drept, adevărul stăpânește în casa lui Dumnezeu, iar oamenii negativi și răufăcătorii nu-și pot găsi un loc aici, dar credința mea era prea slabă. Așadar, am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule, am frică și timiditate în inima mea. Te rog să-mi dai credință ca să iau atitudine și să apăr lucrarea bisericii”. După ce m-am rugat, m-am gândit la un lider de grup care era integru și avea discernământ. Așadar, i-am cerut să lucrăm împreună ca să cercetăm chestiunea. După ce am verificat rapoartele lui Li Qin despre manifestările antihriste ale surorii Chen, am rămas cu gura căscată. Am descoperit că unele rapoarte nu erau reale. În câteva arătase corupție, dar acestea nu erau probleme esențiale. Condamnând-o pe sora Chen drept un antihrist pe baza acestor lucruri, oare ea nu manipula faptele ca s-o suprime pe aceasta? Diaconul responsabil de chestiuni generale a văzut că Li Qin era neînduplecată față de sora Chen și i-a amintit și a avertizat-o să nu facă rău, dar Li Qin a rămas indiferentă și tot a vociferat vehementă ca s-o condamne drept antihrist pe sora Chen. Am văzut că Li Qin o ura atât de mult pe sora Chen încât voia să fie excomunicată, așa că am început să cercetăm parteneriatul lui Li Qin cu sora Chen și am descoperit că, atunci când erau partenere, întrucât calibrul și capacitatea de muncă a surorii Chen erau mult mai bune decât ale ei, liderii de nivel superior i-au încredințat surorii Chen multe lucrări importante. Li Qin a crezut că sora Chen a pus-o în umbră, așa că a fost invidioasă și nemulțumită de ea. Sora Chen îi arăta adesea problemele din lucrarea ei, așa că Li Qin a crezut că o desconsidera, i-a purtat pică și a căutat mereu o ocazie să se răzbune. Când sora Chen a încălcat principiile și a fost expusă drept lider fals, Li Qin a vrut să profite ca să o caracterizeze drept antihrist și să o excomunice. La început, am crezut că o condamna pe sora Chen fiindcă nu înțelegea adevărul. Acum am văzut că dorința de răzbunare a lui Li Qin era atât de puternică încât denatura faptele, ca să inducă oamenii în eroare și să-i facă s-o condamne pe sora Chen alături de ea. Esența acestui lucru era atât de rea!

După aceea, prin revelația cuvântului lui Dumnezeu, am văzut mai clar esența lui Li Qin. Dumnezeu spune: „Ce este un disident? Cine sunt oamenii pe care un antihrist îi consideră disidenți? Cel puțin, aceștia sunt cei care nu-l iau în serios pe antihrist în calitate de conducător; sunt cei care nu-l admiră sau nu-l venerează, care îl tratează ca pe o persoană obișnuită. Acesta este un fel. Apoi sunt cei care iubesc adevărul, urmăresc adevărul, o schimbare în firea lor și urmăresc iubirea pentru Dumnezeu; ei aleg un drum diferit de cel al unui antihrist și sunt disidenți în ochii antihristului. Dincolo de aceasta, oricine îndrăznește să-i ofere antihristului sugestiile sale și să-l dea în vileag, sau ale cărui puncte de vedere sunt diferite de ale antihristului, este privit de acesta ca fiind disident. Și mai există un fel: cei care îl egalează pe antihrist în calibru și abilitate, a căror capacitate de vorbire și acțiune este asemănătoare cu a lui sau pe care îi vede ca fiind mai presus de el și capabili să-l identifice. Pentru un antihrist, acest lucru este peste măsură, o amenințare la adresa statutului său. Astfel de oameni sunt cei mai mari disidenți ai antihristului. Antihristul nu îndrăznește să neglijeze astfel de oameni sau să-i slăbească câtuși de puțin. El îi consideră niște spini în coastă și este vigilent și se păzește de ei în orice moment. Îi evită în tot ceea ce face. Când antihristul vede că un disident îl va identifica și îl va da în vileag, îl cuprinde o panică deosebită; este disperat să excludă și să atace un astfel de disident, într-atât încât nu este mulțumit până când nu-l va îndepărta pe acel disident din biserică. […] Pentru un antihrist, disidentul este o amenințare la adresa statutului și puterii sale. Antihriștii vor face orice pentru a «se ocupa» de oricine le amenință statutul și puterea, indiferent cine ar fi aceștia. Dacă acești oameni chiar nu pot fi îngenuncheați sau incluși în propriile lor forțe, atunci antihriștii îi vor distruge sau îi vor epura. În cele din urmă, antihriștii își vor atinge scopul de a avea putere absolută și de a-și face singuri legea. Aceasta este una dintre tehnicile pe care antihriștii le folosesc de obicei pentru a-și menține statutul și puterea – atacă și exclud disidenții” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul doi: Ei îi atacă și îi exclud pe dizidenți”). „Atunci când o persoană fioroasă se confruntă cu orice fel de îndemn, acuzație, învățătură sau ajutor bine intenționat, atitudinea sa nu este aceea de a mulțumi sau de a accepta cu umilință, ci de a se înfuria și de a simți o ură extremă, dușmănie și chiar o dorință de răzbunare. […] Desigur, atunci când se răzbună pe altul din cauza urii, nu este pentru că poartă o ranchiună mai veche, ci pentru că acea persoană i-a dat în vileag greșelile. Acest lucru arată că, indiferent cine face acest lucru și indiferent de relația lui cu antihristul, doar actul de a-l da în vileag îi poate declanșa ura și îi poate instiga răzbunarea. Nu contează cine este, dacă persoana care face acest lucru înțelege adevărul sau dacă este conducător sau lucrător sau un membru obișnuit dintre aleșii lui Dumnezeu. Dacă cineva dă în vileag, emondează și tratează antihristul, acesta va trata acea persoană ca pe un dușman și chiar va spune fără ocolișuri: «Dacă cineva mă tratează, îi voi face zile fripte. Dacă cineva mă tratează, mă emondează, îmi dezvăluie secretele, mă face să fiu exclus din casa lui Dumnezeu și îmi fură partea mea de binecuvântări, nu-l voi lăsa niciodată în pace. Așa sunt eu în lumea laică: nimeni nu îndrăznește să-mi facă probleme, cel care îndrăznește să mă deranjeze nu s-a născut încă!» Acestea sunt tipurile de cuvinte furioase pe care le rostesc antihriștii atunci când se confruntă cu emondarea și tratarea. Atunci când rostesc aceste cuvinte furioase, nu o fac pentru a-i intimida pe ceilalți și nici pentru a se proteja. Acestea sunt veritabile promisiuni de răutate și ei se pot preta la orice mijloace disponibile. Aceasta este firea crâncenă a antihriștilor” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a opta)”). Doar prin revelația cuvântului lui Dumnezeu am văzut clar motivele lui Li Qin. A spus că voia să apere lucrarea bisericii și să nu lase un antihrist să scape, dar folosea dreptatea publică pentru răzbunarea personală. Doar pentru că sora Chen i-a arătat abaterile din lucrarea ei, i-a purtat pică, așa că a folosit demiterea surorii Chen ca să facă scandal și s-a folosit de fărădelegea temporară a acesteia ca s-o caracterizeze drept antihrist. După ce liderii au avut părtășie clară despre diferența dintre a fi corupt și a face rău, ea tot nu a renunțat, a făcut tot ce a putut să strângă informații despre sora Chen. A exagerat și a condamnat-o la întâmplare pe sora Chen, i-a păcălit și i-a atras pe ceilalți să o condamne împreună cu ea, încercând să o înlăture. Când liderii nu s-au ocupat de sora Chen așa cum a vrut ea, a fost nemulțumită și a răspândit judecăți printre colegi, spunând că liderii o apărau pe sora Chen. Ba chiar i-a păcălit pe unii să fie de partea ei și să aibă prejudecăți față de lideri. Când am înaintat o opinie diferită despre sora Chen, Li Qin m-a respins și izolat. Când ceilalți i-au amintit și au avertizat-o, nu numai că nu a acceptat, dar a spus că era tulburarea Satanei. Din aceste fapte, am văzut că Li Qin ura adevărul și avea o fire foarte vicioasă. Dacă cineva avea discernământ despre ea sau îi amenința statutul, devenea ostilă, îl ataca, excludea, pedepsea și se răzbuna pe el. Li Qin era un răufăcător. După aceea, am raportat liderilor faptele, iar aceștia au demis-o pe Li Qin, au trimis-o în izolare și i-au analizat comportamentul, astfel încât, dacă mai provoca tulburări, să fie exclusă. Prin părtășie, Xiaomin a dobândit și ea discernământ despre Li Qin. Când a văzut că făcuse rău împreună cu ea, a avut remușcări și s-a urât.

Deși asta s-a întâmplat demult, când mă gândesc cum, în acest proces, am preferat ca lucrarea bisericii să sufere ca eu să-mi apăr interesele, mi-a fost foarte rușine! Dacă frații și surorile mele nu m-ar fi ajutat și n-ar fi avut părtășie cu mine, n-aș fi avut nici măcar curajul dea apăra lucrarea bisericii. Cuvântul lui Dumnezeu mi-a oferit principiile de practică. Oricât de bine înțeleg adevărul, dacă interesele bisericii sunt implicate, trebuie să iau atitudine și să le apăr. E o responsabilitate de la care nu ne putem eschiva.