de Jingkao, Statele Unite

În vara lui 2020, am lucrat împreună cu sora Wang ca să edităm culorile videoclipurilor. Eram lider de echipă și repartizam sarcini, așa că am rânduit ca sora Wang să se ocupe de videoclipurile muzicale, în timp ce eu mă ocupam de filme. Credeam că mă pot descurca singură cu editarea culorilor filmelor, deoarece terminasem singură mai multe filme, în trecut. Deși și sora Wang colorase filme în trecut, eu aveam mai multă practică decât ea, așa că simțeam că nu trebuia să fie implicată. În plus, dacă făceam independent acest lucru, mi-aș fi asumat meritele, ceea ce mi-ar sublinia mai bine abilitățile și i-ar face pe frați și surori să mă admire. Ulterior, scenele restante fără editare a culorilor mi-au mărit volumul de muncă. Zilnic lucram peste program, încercând să țin pasul cu scenele neterminate. Uneori, o vedeam pe sora Wang dormind devreme în timp ce eu lucram până târziu. Dimineața, mă trezeam mai devreme ca sora Wang și mă simțeam foarte obosită. Dar nu voiam să-mi împart povara cu sora Wang. Credeam că, odată ce s-ar fi implicat, ar fi apărut două nume, la sfârșit, pe genericul filmului, sub editarea culorilor. Înainte, era doar numele meu, dar dacă o adăugam pe sora Wang, frații și surorile sigur ar fi crezut că aptitudinile mele de muncă erau slabe, ceea ce ar fi fost rușinos. Uneori mă gândeam că, dacă o lăsam pe sora Wang să ajute, lucrurile ar merge mai repede, n-aș mai fi atât de ocupată, iar rezultatele ar fi mai bune decât dacă lucram singură. Însă când m-am gândit să împart meritele cu ea, am fost nemulțumită. Așadar, pur și simplu, n-am lăsat pe sora Wang să participe deloc în editarea culorilor filmelor. Pe atunci, nu am reflectat asupra mea până într-o zi, când o soră mi-a spus că sora Wang nu purta o povară în datoria ei și mi-a cerut să am părtășie cu ea. Deodată, m-am gândit: „Oare faptul că sora Wang nu poartă o povară are vreo legătură cu mine? Sunt atât de ocupată în fiecare zi și știu că ea are timp, dar nu-i repartizez sarcini de editare a culorilor filmelor, iar ea rămâne fără nimic de făcut.” Mi-am dat seama vag că era greșit să fac asta și că dacă făceam editarea culorilor filmelor singură, în cele din urmă, aș fi întârziat lucrarea bisericii. Dar apoi m-am gândit că aș putea să mă ocup de ea, lucrând puțin peste program, așa că am lăsat lucrurile cum erau. Deși mi-am dat seama că intenția mea era greșită, tot nu puteam renunța, lucru foarte dureros pentru mine, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume ca să mă lepăd de intențiile mele greșite.

Într-o zi, în timpul devoționalelor mele, am urmărit o lectură video a cuvântului lui Dumnezeu: „Deși liderii și muncitorii au parteneri și toți cei care îndeplinesc orice datorie au un partener, antihriștii cred că au un calibru bun și că sunt mai buni decât oamenii de rând, așa că aceștia din urmă nu sunt demni să le fie parteneri și toți le sunt inferiori. Acesta este motivul pentru care antihriștilor le place să ia decizii și le displace să discute lucruri cu oricine altcineva. Ei cred că asta îi face să pară netoți și incompetenți. Ce fel de punct de vedere este acesta? Ce fel de fire este? Este o fire arogantă? Ei cred că a coopera și a discuta lucrurile cu ceilalți, a căuta răspunsuri de la ei și a le pune întrebări, este nedemn și înjositor, un afront la respectul lor de sine. Și astfel, pentru a-și proteja respectul de sine, nu permit transparența în nimic din ceea ce fac și nici nu le spun altora despre asta, cu atât mai puțin discută cu ei. Consideră că a discuta cu alții înseamnă a se arăta ca fiind incompetenți; că a solicita întotdeauna opiniile altor oameni înseamnă că sunt proști și incapabili să gândească singuri; că a lucra cu alții în îndeplinirea unei sarcini sau rezolvarea unei probleme îi face să pară inutili. Nu este aceasta mentalitatea lor arogantă și absurdă? Nu este aceasta atitudinea lor coruptă? Aroganța și neprihănirea de sine din ei sunt prea evidente; ei și-au pierdut toată rațiunea umană normală și nu sunt prea întregi la cap. Întotdeauna cred că au abilități, că pot termina lucrurile singuri și că nu au nevoie să se pună de acord cu ceilalți. Deoarece au astfel de firi corupte, ei sunt incapabili să ajungă la o cooperare armonioasă. Ei cred că a lucra cu alții reprezintă diminuarea și fragmentarea puterii lor, că atunci când munca este împărțită cu alții, propria lor putere este minimalizată și că nu pot hotărî totul de unii singuri, ceea ce înseamnă că le lipsește puterea reală care, pentru ei, este o pierdere enormă. Și astfel, indiferent ce li se întâmplă, dacă ei cred că înțeleg și știu cum să se ocupe de un anumit lucru, nu îl vor discuta cu nimeni altcineva, vor vrea să păstreze controlul asupra lui. Vor prefera să greșească decât să-i informeze pe alții, vor prefera să se înșele în detrimentul împărțirii puterii cu altcineva și vor preferaconcedierea decât a-i lăsa pe alți oameni să se amestece în lucrarea lor. Acesta este un antihrist. Mai degrabă ar dăuna intereselor casei lui Dumnezeu, mai degrabă ar juca la pariuri interesele casei lui Dumnezeu decât să-și împartă puterea cu oricine altcineva. El crede că, atunci când face o lucrare sau se ocupă de o chestiune, atât timp cât înțelege niște docrine și e capabil să o rezolve singur, nu este nevoit să colaboreze cu nimeni altcineva; crede că ar trebui să o realizeze și finalizeze singur și că numai asta îl face competent. Este corect acest punct de vedere? El nu știe că, dacă încalcă principiile, nu își îndeplinește îndatoririle, așa că nu e capabil să ducă la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu și doar face servicii. În loc să caute principiile adevărului atunci când își îndeplinește datoria, își exercită puterea în conformitate cu gândurile și intențiile sale, se fălește și se etalează. Indiferent cine este partenerul său sau ce face, el nu vrea niciodată să discute lucruri, își dorește întotdeauna să acționeze singur și vrea să aibă mereu ultimul cuvânt. Evident, se joacă cu puterea și o folosește pentru a face lucruri. Toți antihriștii iubesc puterea și, atunci când au statut, vor și mai multă. Când au putere, antihriștii sunt predispuși să se fălească, să se etaleze și să iasă în evidență din mulțime. Astfel se concentrează antihriștii asupra puterii și statutului și absolut niciodată nu vor renunța la ele” („I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)” în Demascarea antihriștilor). În cuvântul lui Dumnezeu, am văzut că antihriștii au o fire foarte arogantă și nu cooperează cu nimeni. Ei cred că dacă împart lucrarea cu alții, vor părea incompetenți, puterea va fi dispersată, iar ei nu vor fi admirați de ceilalți. Așadar, ar prefera să lase să fie afectate interesele casei lui Dumnezeu decât să împartă lucrarea cu alții. Am reflectat și am realizat că eram la fel. Nu voiam ca sora Wang să participe la editarea culorilor filmelor, fiindcă mă temeam că participarea ei m-ar face să par incompetentă și mi-ar strica imaginea, așa că am făcut-o singură. Drept urmare, eram epuizată și lucrarea a fost întârziată. Chiar eram prea arogantă și absurdă! Orice lucrare ar exista în casa lui Dumnezeu, nimeni n-o poate face singur. Fiecare are nevoie de parteneri și de ajutor, iar frații și surorile trebuie să lucreze împreună, cu o singură inimă, pentru a termina lucrarea, fiindcă nimeni nu-i perfect. Oricât de înalt e calibrul cuiva sau oricare ar fi darurile și talentele lui, toți au neajunsuri și defecte și trebuie să învățăm să renunțăm la noi și să cooperăm cu partenerii noștri ca să ne îndeplinim bine îndatoririle și însărcinarea dată de Dumnezeu. Dar eu eram arogantă și-mi dădeam importanță. Eram prea ambițioasă în datoria mea, voiam toate meritele și să-i fac pe ceilalți să mă admire, așa că nu am făcut echipă cu nimeni. Preferam să întârzii lucrarea bisericii decât să le permit oamenilor să participe sau să intervină în lucrarea mea. Făcându-mi astfel datoria, nu spoream faptele bune, ci făceam rău. Când am realizat acest lucru, m-am întristat mult, așa că am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule, văd că sunt prea arogantă și că-mi lipsesc complet umanitatea și rațiunea. Vreau să mă căiesc. Te rog să mă îndrumi ca să mă cunosc.”

Într-o zi, căutam părți din cuvântul lui Dumnezeu referitoare la starea mea și am găsit acest pasaj: „Ce trebuie să facă omul pentru a-și îndeplini bine datoria? Trebuie să ajungă să o îndeplinească din toată inima și cu toată energia. A-și dedica toată inima și energia înseamnă a-și păstra toate gândurile concentrate la îndeplinirea datoriei și a nu lăsa alte lucruri să le preocupe și apoi să aplice energia avută, să-și exercite întreaga putere și să-și îndrepte asupra datoriei calibrul, talentele, punctele forte și lucrurile pe care le-a înțeles. Dacă înțelegi, accepți și ai o idee bună, trebuie să comunici despre asta cu ceilalți. Asta înseamnă să cooperezi în armonie. Așa îți vei îndeplini bine datoria, așa vei ajunge la îndeplinirea satisfăcătoare a datoriei tale. Dacă îți dorești întotdeauna să cari întreaga povară și să-ți asumi totul singur, expunându-te în locul altora, îți îndeplinești datoria? Ceea ce faci tu se numește autocrație; înseamnă că dai un spectacol. Este un comportament satanic, nu îndeplinirea datoriei. Nimeni, indiferent de atuurile, darurile sau talentele sale speciale, nu poate prelua singur toată lucrarea; oamenii trebuie să învețe să coopereze în armonie dacă vor să facă bine lucrarea bisericii. De aceea, cooperarea armonioasă este un principiu al practicii de îndeplinire a datoriei. Atâta vreme cât îți dedici toată inima, toată energia și toată credința și faci tot posibilul, îți îndeplinești bine datoria. Dacă ai un gând sau o idee, spune-le altora; nu le păstra pentru tine și nu le ține ascunse – dar, de asemenea, nu omite să ții cont de opiniile celorlalți. Ideea oricui are dreptate trebuie să fie acceptată și ascultată. Fă acest lucru și vei fi obținut o cooperare în armonie. Asta înseamnă să-ți îndeplinești datoria cu loialitate. În îndeplinirea datoriei tale, nu trebuie să-ți asumi totul, nici să lucrezi până-ți dai duhul, sau să fii «singura floare înflorită», sau neconformist; mai degrabă, trebuie să înveți cum să cooperezi cu ceilalți în armonie și să faci tot ce poți, să-ți îndeplinești responsabilitățile, să-ți folosești toată energia. Asta înseamnă să-ți îndeplinești datoria. A-ți îndeplini datoria înseamnă să etalezi toată puterea și lumina pe care o ai pentru a obține un rezultat. Acest lucru e suficient. Nu încerca întotdeauna să te fălești, să spui mereu lucruri care par elevate și nu te împotrivi celorlalți. Concentrează-te mai mult să asculți sugestiile celorlalți și să descoperi punctele lor forte. În acest fel, cooperarea în armonie devine ușoară. Dacă încerci mereu să te dai mare și să ai ultimul cuvânt, nu cooperezi în armonie. Ce faci atunci? Cauzezi o tulburare și îi subminezi pe ceilalți. A cauza o tulburare și a-i submina pe ceilalți înseamnă a juca rolul Satanei; nu este îndeplinirea datoriei. Dacă faci mereu lucruri care provoacă o tulburare și îi subminezi pe ceilalți, atunci, indiferent cât de mult efort vei depune sau câtă grijă vei avea, Dumnezeu nu Își va aminti” („Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). În timp ce contemplam cuvântul lui Dumnezeu, m-am rușinat. Cuvântul lui Dumnezeu mi-a dezvăluit starea. Ca să mă dau mare, să mă impun și să fiu admirată, am vrut să-mi asum singură lucrarea de editare a culorilor filmelor, fără s-o las pe sora Wang să participe. Simțeam că, întrucât înainte am făcut independent editarea culorilor fiecărui film, dacă sora Wang se implica, meritele mi-ar fi fost furate. Astfel, nimeni nu m-ar admira și nu aș avea un capital cu care să mă laud. Credeam că aș pierde în felul acela. Deși știam că volumul de lucru pentru editarea culorilor filmelor era mare, că aș fi provocat întârzieri dacă lucram singură și că, dacă se implica sora mea, lucrarea ar fi fost făcută mai repede și rezultatele ar fi fost mai bune și, deși știam că cea mai mare parte a lucrării din echipă era în mâinile mele, că sora mea stătea adesea degeaba și nu avea de lucru, iar starea ei era afectată, tot n-o lăsam să împartă povara cu mine. Voiam să fac singură editarea culorilor tuturor filmelor, ca să aduc o contribuție esențială, dar și ca să demonstrez că aveam aptitudini tehnice și profesionale bune. Am văzut că mă gândeam mereu numai la imaginea și statutul meu. Nu țineam cont deloc de lucrarea bisericii și nu-mi păsa de sentimentele surorii. Chiar nu aveam deloc conștiință sau umanitate! La exterior, mă trezeam devreme și trudeam în fiecare zi, ca și cum puteam să duc o povară, să sufăr și să plătesc un preț, dar, de fapt, mă implicam în strădanii personale și-n satisfacerea propriilor ambiții și dorințe. Nu-mi îndeplineam deloc datoria ca o ființă creată. Perturbam lucrarea casei lui Dumnezeu sunt pretextul că-mi făceam datoria și făceam rău. Și mergeam pe calea unui antihrist.

Ulterior, am mai văzut două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu. „Când Dumnezeu cere oamenilor să-și îndeplinească bine datoria, El nu le cere să săvârșească un anumit număr de sarcini sau să ducă la capăt vreun angajament măreț, și nici nu are nevoie ca ei să realizeze vreun demers important. Ceea ce vrea Dumnezeu este ca oamenii să fie în stare să facă tot ce pot într-un mod practic și să trăiască potrivit cuvintelor Sale. Dumnezeu nu are nevoie ca tu să fii măreț sau onorabil, să săvârșești vreo minune, și nici nu vrea să vadă surprize plăcute în tine. El nu are nevoie de astfel de lucruri. Dumnezeu nu are nevoie decât să practici potrivit cuvintelor Sale, cu statornicie. Atunci când asculți cuvintele lui Dumnezeu, fă ceea ce ai înțeles, du la bun sfârșit ceea ce ai priceput, nu uita ce ai văzut și, când vine momentul să practici, practică potrivit cuvintelor lui Dumnezeu, astfel încât cuvintele lui Dumnezeu să poată deveni viața ta, realitățile tale, și ceea ce trăiești. Astfel, Dumnezeu va fi mulțumit. Tu cauți întotdeauna măreția, noblețea și statutul; întotdeauna cauți preamărirea. Cum Se simte Dumnezeu când vede asta? El urăște acest lucru și nu vrea să-l privească. Cu cât urmărești mai mult lucruri ca măreția, noblețea, și să fii superior celorlalți, distins, extraordinar și demn de remarcat, cu atât mai dezgustător te găsește Dumnezeu. Dacă nu meditezi la propria persoană și nu te pocăiești, atunci Dumnezeu te va disprețui și Se va lepăda de tine. Să te asiguri că nu ești cineva pe care Dumnezeu îl consideră dezgustător; fii o persoană pe care Dumnezeu o iubește. Așadar, cum poate cineva să dobândească iubirea lui Dumnezeu? Primind adevărul cu ascultare, stând în poziția unei ființe create, acționând în baza cuvintelor lui Dumnezeu și pragmatic, îndeplinindu-și îndatoririle cum se cuvine, încercând să fie o persoană cinstită și trăind asemănarea unei ființe umane. Este de ajuns, Dumnezeu va fi mulțumit. Oamenii trebuie să fie siguri că nu au ambiție sau că nu întrețin vise deșarte, că nu caută faimă, câștiguri și statut sau să iasă în evidență din mulțime. Mai mult, nu trebuie să încerce să fie o persoană măreață sau supraumană, care este superioară printre oameni și îi face pe alții să i se închine. Aceasta este dorința umanității corupte și este calea Satanei; Dumnezeu nu mântuiește astfel de oameni. Dacă oamenii urmăresc neîncetat faima, câștigurile și statutul și refuză să se pocăiască, atunci pentru ei nu există niciun leac și-i așteaptă un singur final: să fie alungați” („Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). „Care este standardul după care sunt judecate faptele unei persoane drept bune sau rele? Acest lucru depinde de întrebarea dacă tu, în gândurile, expresiile și acțiunile tale, deții sau nu mărturia punerii în practică a adevărului și a trăirii realității adevărului. Dacă nu ai această realitate sau nu o trăiești, atunci, fără nicio îndoială, ești un făcător de rele. Cum îi vede Dumnezeu pe răufăcători? Gândurile și acțiunile tale exterioare nu sunt mărturie pentru Dumnezeu, și nici nu-l fac de rușine pe Satana sau nu îl înfrâng; în schimb, Îl fac de rușine pe Dumnezeu și sunt pline de semne care-L fac pe Dumnezeu să-I fie rușine. Nu mărturisești pentru Dumnezeu, nu te sacrifici pentru El, și nici nu-ți îndeplinești responsabilitatea și obligațiile față de Dumnezeu; în schimb, acționezi pentru binele tău. Ce înseamnă cu adevărat «pentru binele tău»? Înseamnă pentru Satana. Prin urmare, în final, Dumnezeu va spune: «Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!» În ochii lui Dumnezeu, nu ai făcut fapte bune, ci, mai degrabă, ai început să te comporți rău. Nu numai că nu vei obține prin asta aprobarea lui Dumnezeu, dar va fi și ceva de condamnat. Ce caută să câștige cineva cu o astfel de credință în Dumnezeu? Oare, până la urmă, nu-i așa că o astfel de credință nu va da niciun rezultat?” („Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Din cuvintele lui Dumnezeu, I-am înțeles voia. De fapt, cerințele lui Dumnezeu de la om sunt simple. Dumnezeu n-are nevoie ca oamenii să facă lucruri mărețe sau fapte cutremurătoare și Dumnezeu nu ne cere să fim oameni excepționali sau grozavi. Dumnezeu vrea doar să stăm la locul unei ființe create, să urmărim adevărul, într-un mod realist, să ne facem cât putem de bine îndatoririle și să trăim după cuvântul lui Dumnezeu. Mi-am dat seama și că Dumnezeu evaluează dacă suntem calificați să ne îndeplinim îndatoririle, nu după cât de multe realizăm sau după mărimea contribuției noastre, ci dacă motivele și punctele noastre de plecare în a face lucrurile țin cont de voia lui Dumnezeu și dacă facem tot ce putem. Doar când avem motivele corecte și mergem pe calea corectă, puteam avea mărturie în datoria noastră. Când oamenii își îndeplinesc datoria numai ca să-și satisfacă ambițiile și dorințele, oricât efort ar depune și oricât de mult ar contribui, în final, vor fi disprețuiți și alungați de Dumnezeu. Mi-am dat seama că voiam mereu să-mi asum toate meritele pentru datoria mea. Firea mea arogantă m-a făcut să vreau să fac toată lucrarea și să nu cooperez cu partenera mea. Am trudit și m-am epuizat ca să-i fac pe ceilalți să mă admire. Niciun efort al meu nu era pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, toate erau pentru a-mi satisface dorințele și ambițiile. Deși am fost ocupată, am suferit mult, am realizat câteva lucruri și am câștigat admirația și aprobarea celorlalți, care era scopul? Niciunul dintre aceste lucruri nu însemna că mi-am îndeplinit datoria într-un mod calificat și nu însemna că aveam aprobarea lui Dumnezeu. La final, fiindcă am mers pe calea greșită, am acționat după firile mele satanice și am perturbat lucrarea casei lui Dumnezeu, aș fi respinsă și alungată de El. M-am gândit și cum cooperarea cu sora Wang ar compensa pentru neajunsurile din datoria mea. Ea se axa pe învățare, era dispusă să studieze, iar aptitudinile ei progresaseră rapid, dar eu nu și mă bazam, în mare parte, pe experiența mea. Deși făceam datoria asta de mult timp, aptitudinile mele nu se îmbunătățiseră prea mult. În plus, gândurile și gustul estetic ale unui om sunt mereu limitate și nu sunt perfecte. Oamenii conștienți de sine pot renunța la ei înșiși în datoria lor și sunt dispuși să coopereze cu ceilalți pentru a-și îndeplini bine îndatoririle. Aceasta este rațiunea pe care ar trebui s-o avem și felul în care ar trebui să practicăm. Dar eu eram arogantă, neprihănită de sine și-mi doream statut. Nu voiam să renunț la interesele mele și să cooperez cu sora mea. Aceste lucruri au afectat progresul și rezultatele lucrării. Dacă aș fi cooperat cu ea mai devreme și ne-am fi ajutat reciproc, rezultatele și progresul lucrării ar fi mult mai bune decât au fost. Cu cât reflectam mai mult, cu atât vedeam că eram prea arogantă și nu aveam deloc umanitate și cu atât mai mult m-am urât și mi-am regretat acțiunile. Nu voiam să-mi fac datoria cu aceste intenții. Am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule, mereu îmi fac datoria cu ambiție, făcând lucrurile pentru faima și statutul personal. Nu vreau să mai urmăresc astfel. Vreau să mă căiesc, să mă lepăd de intențiile mele greșite și să lucrez în armonie cu sora mea pentru a-mi îndeplini bine datoria.”

În dimineața următoare, în timpul devoționalelor mele, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Cei care sunt capabili să pună adevărul în practică pot accepta cercetarea lui Dumnezeu atunci când fac lucruri. Când accepți cercetarea lui Dumnezeu, inima ta este îndreptată. Dacă faci mereu lucrurile doar ca să le vadă ceilalți, vrei să câștigi mereu lauda și admirația celorlalți și totuși nu accepți cercetarea lui Dumnezeu, atunci mai este Dumnezeu în inima ta? Astfel de oameni nu Îl mai venerează pe Dumnezeu. Nu face mereu lucrurile de dragul tău și nu lua constant în considerare propriile interese; nu ține cont de interesele omului și nu te gândi la mândria, reputația sau statutul tău. Mai întâi trebuie să ții cont de interesele casei lui Dumnezeu și să le consideri prima ta prioritate. S-ar cuveni să ții seama de voia lui Dumnezeu și să începi prin a contempla dacă ai fost sau nu impur în îndeplinirea datoriei tale, dacă ai fost loial, ți-ai îndeplinit responsabilitățile, și dacă ai dat totul, precum și dacă ai chibzuit sau nu din inimă la datoria ta și la lucrarea bisericii. Trebuie să iei în considerare aceste lucruri. Gândește-te la ele frecvent și înțelege-le și îți va fi mai ușor să-ți îndeplinești bine datoria. Dacă ai un calibru slab, dacă experiența ta este superficială sau dacă nu ești competent în lucrarea ta profesională, pot exista unele greșeli sau lipsuri în lucrarea ta, iar rezultatele pot să nu fie foarte bune – dar vei fi depus cel mai mare efort. În tot ceea ce faci, nu îți satisfaci propriile dorințe egoiste sau preferințe. În schimb, acorzi mereu atenție lucrării bisericii și intereselor casei lui Dumnezeu. Deși s-ar putea să nu-ți îndeplinești bine datoria, inima ta s-a îndreptat; dacă, în plus, poți să cauți adevărul ca să rezolvi problemele din datoria ta, atunci aceasta va fi conform standardelor, iar tu vei putea să intri în realitatea adevărului. Asta înseamnă să fii mărturie” („Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). După ce am contemplat cuvintele lui Dumnezeu, am găsit o cale de practică. Pentru a îndeplini o datorie, trebuie să renunți la interesele tale și să ții cont de cele ale bisericii. Chiar dacă imaginea sau statutul tău suferă, ceea ce contează este să aperi lucrarea bisericii și să-ți îndeplinești datoria. După ce am înțeles voia lui Dumnezeu, am avut motivația de a practica adevărul. N-am mai ținut cont de câte nume ar apărea pe generic și n-am fost preocupată de ce-ar crede ceilalți despre mine la final. M-am gândit doar să-mi îndeplinesc bine datoria și să-L mulțumesc pe Dumnezeu. Așadar, i-am repartizat surorii Wang sarcina de editare a culorilor filmelor, iar ea a fost de acord repede. Curând, starea surorii Wang s-a inversat, nu mai stătea degeaba ca înainte și am terminat cu succes volumul de lucru. După asta, m-am simțit foarte liniștită. De asemenea, chiar mi-am dat seama cât de bine este să practic adevărul și să cooperez armonios în datoria mea.

După un timp, când editarea culorilor filmelor s-a terminat, am făcut piese de teatru și videoclipuri muzicale. Atunci, m-am gândit fără să vreau: „Dacă îmi asum editarea culorilor în piesele de teatru, nu va trebui să împart meritele cu nimeni. Iar piesele de teatru sunt mai ușoare ca filmele. Cu abilitățile mele, pot s-o fac singură. N-am nevoie s-o implic pe sora Wang. Aș părea incompetentă dacă o piesă de teatru ar necesita doi oameni ca să-i editeze culorile. Toți frații și surorile ar râde de mine.” Gândindu-mă la asta, am vrut s-o forțez pe sora Wang să preia editarea culorilor videoclipurilor muzicale, iar eu să mă ocup singură de piesele de teatru. În acel moment, mi-am dat seama că intențiile mele erau greșite. Încă mai acționam ca să-mi slujesc interesele personale. Mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă, în inima ta, ești încă obsedat de statut și prestigiu, încă preocupat să te fălești și să câștigi admirația celorlalți, atunci nu ești o persoană care urmărește adevărul și mergi pe cale greșită; ceea ce urmărești nu este adevărul, nici viața, ci lucrurile pe care le iubești, adică statutul și prestigiul – caz în care nimic din ceea ce faci nu va avea legătură cu adevărul, totul va fi considerat drept fapte rele și a face servicii” („Doar prin practicarea adevărului, omul poate deține umanitatea normală” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cuvântul lui Dumnezeu m-a trezit. Fac mereu, fără să vreau, lucruri egoiste. Sunt foarte meschină și egoistă. M-am urât că eram prea coruptă și am vrut să mă lepăd de intențiile mele greșite și să practic adevărul. Așadar, i-am cerut surorii Wang să participe, împreună cu mine, la editarea culorilor pieselor de teatru. De atunci, când e vremea să atribui sarcini, mă consult mereu cu sora Wang și-i cer părerea, iar când vreau să preiau toată lucrarea ca să-mi asum toate meritele, mă lepăd de mine în mod conștient și, pe baza nevoilor datoriei, îi atribui sarcini surorii Wang. Practicând astfel, m-am simțit împăcată și liniștită.

Această experiență m-a făcut să-mi conștientizez ambiția arogantă și firea satanică. M-a făcut și să-mi dau seama că a coopera armonios este esențial în îndeplinirea corectă a datoriei. Pur și simplu, e imposibil să-ți faci bine datoria de unul singur. Doar cooperând armonios putem avea binecuvântările lui Dumnezeu și îndrumarea Duhului Sfânt.