Ce se află în spatele fricii de a te destăinui

iulie 26, 2022

de Ye Xincao, Myanmar

În martie 2020, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă și, la scurt timp, am îndeplinit o datorie. Curând după aceea, am fost aleasă diacon de evanghelizare. Am fost foarte încântată și m-am gândit: „Am fost selectată dintre frați și surori care și-au îndeplinit îndatoririle de mai mult timp ca mine. Se pare că, pentru frații și surorile mele, sunt un om cu un calibru bun, care urmărește adevărul. Trebuie să-mi îndeplinesc bine datoria ca să poată vedea că nu au ales greșit.” După aceea, am început să supraveghez activ lucrarea. Când vedeam că sunt într-o stare proastă, căutam imediat cuvântul lui Dumnezeu ca să le ofer părtășie, iar când aveam o experiență de evanghelizare bună, o împărtășeam repede cu ei. După o vreme, câțiva frați și surori, care erau pasivi în îndatoririle lor, au devenit mai activi, iar eu m-am gândit: „Se pare că mă pricep cu adevărat la lucrarea asta. Dacă află liderii mei, cu siguranță vor crede că mă pricep și mă vor cultiva.” La acest gând, am fost și mai încântată și motivată în datoria mea. Ulterior, când lucrarea evanghelică s-a dovedit eficientă, am transmis vestea bună grupului, sperând ca toți frații și surorile mele să poată vedea rezultatele bune ale datoriei mele. M-am și dat mare, din când în când, printre frații și surorile mele. Ca să le înțeleg lucrarea, mai întâi îi întrebam dacă au vreo problemă sau dificultate, iar apoi spuneam dinadins: „În afară că vă rezolv problemele și dificultățile, trebuie să urmăresc multe alte lucrări. Fiecare zi e plină și mă culc foarte târziu.” După ce m-au auzit spunând asta, câțiva frați și surori au spus: „În ultimul timp, n-am mai avut nicio dificultate. Soră, muncești prea mult.” Când i-am auzit, am fost foarte fericită. Am simțit că ei credeau că duc o povară în datoria mea, că eram dispusă să plătesc un preț și că eram o persoană responsabilă.

Într-o zi, un frate a venit la mine să se destăinuie și să aibă părtășie despre starea lui. A spus: „Mereu încerc să-i fac pe oameni să mă aprecieze în datoria mea. Când urmăresc lucrarea, mereu vorbesc din poziția unui lider de grup și mă dau mare când vorbesc…” Am fost tulburată când am auzit asta. Oare nu eram și eu la fel? Când urmăream lucrarea, voiam mereu ca toți să știe că nu mai eram un credincios de rând, ci un diacon. Uneori, menționam dinadins că eram responsabilă de mare parte a lucrării și că eram atât de ocupată încât mă culcam târziu. Voiam ca ceilalți să vadă că purtam o povară și aveam simțul răspunderii în datoria mea. Prin asta, mă dădeam mare ca să-i fac pe ceilalți să mă admire. Voiam să mă destăinui și să am părtășie cu fratele ca să căutăm împreună soluții pentru această stare, dar apoi m-am gândit: „Acum sunt diacon de evanghelizare. Dacă mă destăinui despre corupția mea, oare fratele nu va crede că sunt foarte coruptă și prioritatea mea e statutul? Oare va avea o părere proastă despre mine? Atunci imaginea bună pe care am construit-o va fi distrusă.” Cu asta-n minte, am decis să nu mă destănui, așa că l-am confruntat, spunând: „E în regulă, și eu sunt coruptă.” Apoi am spus câteva cuvinte ca să am părtășie cu el și asta a fost tot.

Altă dată, un grup pe care îl conduceam a ales un lider de grup, iar eu m-am gândit: „De vreme ce este un lider de grup responsabil de lucrare, atunci eu nu trebuie s-o urmăresc.” Ulterior, când acel grup a discutat lucrarea, eu nu am ascultat cu atenția. Chiar și la adunările lor, făceam lucrurile de mântuială. Cât ai clipi, a trecut o lună ca prin ceață, iar eficiența lucrării acelui grup a scăzut deosebit de mult. La o adunare, toți frații și surorile au reflectat, pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, asupra atitudinii pe care o aveau față de datorie și s-au și destăinuit pentru a-și revela corupția. Știam că eram iresponsabilă și făceam lucrurile de mântuială când le urmăream lucrarea, ceea ce le făcea munca mai puțin eficace, dar nu aveam curajul s-o spun fiindcă imaginea mea în inimile lor era a unui om harnic și responsabil în datoria lui și toți aveau o părere bună despre mine. Mă temeam că dacă mă destăinuiam, frații și surorile ar fi avut păreri despre mine. Ar fi crezut că făceam lucrurile de mântuială și eram iresponsabilă în datoria mea. Când ar fi aflat liderii mei, mi-ar fi făcut o evaluare proastă și probabil m-ar fi demis. Ar fi fost foarte stânjenitor. Atunci, liderul m-a întrebat dacă vreau să am părtășie, iar eu nu știam ce să fac. Voiam să am, dar mă temeam că statutul și imaginea mea ar fi fost afectate dacă vorbeam. Deși, dacă nu vorbeam, m-aș fi ascuns și aș fi înșelat oamenii. Ce-aș fi făcut atunci? Eram foarte neliniștită. În final, m-am gândit: „Lasă, nu voi avea părtășie de data asta. Cel puțin, voi trece de acest moment.” După adunare, m-am simțit foarte tristă și vinovată, de parcă aveam o mare greutate pe umeri. Așadar, m-am rugat lui Dumnezeu în căutare. De ce îmi era frică să-mi destăinui corupția? De ce mereu mă ascundeam și puneam pe primul loc statutul și imaginea mea?

Ulterior, am citit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu și am câștigat o anumită înțelegere despre mine însămi. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Ce fire e aceea în care oamenii se prefac mereu, se scot basma curată întotdeauna, par mereu altfel, astfel încât ceilalți să aibă o părere bună despre ei și să nu poată să le vadă defectele sau neajunsurile, când încearcă veșnic să le prezinte oamenilor cea mai bună parte a lor? Aceasta este aroganță, falsitate, ipocrizie, este firea Satanei, este ceva rău. Gândiți-vă la membrii regimului satanic: indiferent cât de mult se luptă, se ceartă sau ucid în culise, nimeni nu are voie să raporteze sau să expună acest lucru. Se tem că oamenii le vor vedea fața demonică și fac tot ce le stă în putință ca să o ascundă. În public, fac tot posibilul să se scoată basma curată, spunând cât de mult iubesc oamenii, cât de măreți, glorioși și corecți sunt. Aceasta este natura Satanei. Tertipurile și înșelăciunea sunt trăsătura dominantă a naturii Satanei. Și care este scopul acestei înșelăciuni și al acestor tertipuri? Să-i păcălească pe oameni, să-i împiedice să-i vadă esența și adevărata față și, astfel, să atingă scopul de a-și prelungi domnia. S-ar putea ca oamenii obișnuiți să nu aibă o astfel de putere și un asemenea statut, dar și aceștia își doresc să-i facă pe alții să aibă o părere bună despre ei și ca oamenii să-i stimeze și să le ofere un statut înalt în inimile lor. Aceasta este o fire coruptă” („Principiile care ar trebui să îndrume conduita unei persoane” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). „Ca să fii o persoană cinstită, trebuie, mai întâi, să-ți deschizi inima, astfel încât toți să poată să o cerceteze, să vadă tot ceea ce gândești și să îți zărească adevărata față; nu trebuie să încerci să te ascunzi sau să pretinzi că ești altfel ca să fii văzut bine. Doar atunci oamenii vor avea încredere în tine și te vor considera cinstit. Aceasta este practica cea mai importantă și premisa pentru a fi o persoană cinstită. Tot timpul te prefaci, tot timpul simulezi sfințenia, virtutea, măreția, simulezi înalte calități morale. Nu-i lași pe oameni să-ți vadă corupția și eșecurile. Le prezinți oamenilor o imagine falsă, astfel încât ei să creadă că ești integru, măreț, că te sacrifici, că ești imparțial și altruist. Nu este aceasta înșelăciune și falsitate? Nu te ascunde și nu te arăta altfel decât ești; în schimb, deschide-te și deschide-ți inima pentru ca ceilalți să vadă. Dacă poți să îți deschizi inima, astfel încât ceilalți să vadă, și să-ți dezvălui toate gândurile și planurile – atât pozitive, cât și negative – nu ești atunci cinstit? Dacă poți să te deschizi pentru ca ceilalți să vadă, atunci și Dumnezeu te va vedea și va spune: «Te-ai deschis pentru ca ceilalți să te vadă, așa că și înaintea Mea ești, negreșit, cinstit.» Dacă doar te deschizi înaintea lui Dumnezeu când alții nu te văd, iar când te afli în compania lor pretinzi mereu că ești măreț și virtuos sau drept și altruist, atunci ce va gândi și va spune Dumnezeu? El va spune: «Ești într-adevăr înșelător; ești pur și simplu ipocrit și mărunt; și nu ești o persoană cinstită.» Așadar, Dumnezeu te va condamna” („Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, m-am simțit deprimată. Cuvântul lui Dumnezeu mi-a revelat starea întocmai. De când fusesem aleasă diacon de evanghelizare, am simțit că aveam un calibru și o statură mai înalte decât frații și surorile obișnuiți, așa că voiam mereu să-i fac pe toți să-mi vadă partea bună. Mi-am ascuns corupția și neajunsurile ca să-i împiedic pe ceilalți să afle despre ele. Când eram eficientă în datoria mea, voiam să mă dau mare. Abia așteptam să transmit vestea mea bună grupului fiindcă voiam ca frații și surorile, liderii și ceilalți colegi să vadă asta. De asemenea, le-am spus celorlalți dinadins că urmăream atât de multe lucrări și eram foarte ocupată, ca ei să poată vedea că eram responsabilă în datoria mea. Mă ascundeam și mă deghizam ca să-mi consacrez o imagine pozitivă, responsabilă, de căutător al adevărului. Scopul meu era să-i fac pe frați și surori să mă admire. Dar, de fapt, nu eram deloc așa. Eram și foarte coruptă, ca atunci când m-am dat mare în datoria mea, am făcut lucrurile de mântuială și n-am făcut lucrare practică. Dar nu m-am destăinuit niciodată și nu am avut părtășie despre corupția și neajunsurile mele, de teamă că frații și surorile ar ști că tânjeam după statut și eram iresponsabilă și apoi mi-aș pierde imaginea bună din inimile lor. Când am reflectat la asta, m-am simțit dezgustată. M-am înțeles cu ceilalții prin amăgiri și m-am deghizat ca să mă admire. Asta era o fire arogantă, înșelătoare și satanică pe care Dumnezeu o urăște. M-am gândit cum, înainte să slujesc ca diacon de evanghelizare, în timpul adunărilor, îi auzeam adesea pe frați și pe surori spunând: „Toată lumea are firi corupte satanice și toată lumea prețuiește statutul. Toți putem face lucruri ca să câștigăm și să ne menținem statutul.” Pe atunci, m-am gândit: „Dacă am statut, sigur nu voi face lucruri ca să-l mențin.” Dar faptele și cuvintele lui Dumnezeu m-am dezvăluit. Am văzut că, pentru a-mi menține imaginea și statutul, m-am deghizat și m-am ascuns și am fost deosebit de arogantă și înșelătoare. Abia atunci am văzut cum convingerea mea că nu aș urmări statutul exista doar pentru că nu fusesem dezvăluită. Eram și o persoană care fusese coruptă de Satana și eram plină de firi satanice. Apoi mi-am amintit că lui Dumnezeu îi plac oamenii cinstiți, care pot practica adevărul și se pot expune. Când am realizat că mă deghizasem și nu practicasem adevărul, m-am simțit neliniștită. M-am gândit: „Trebuie să fiu un om cinstit și să-mi destăinui corupția tuturor.”

Câteva zile mai târziu, la întrunirea colegilor, am vrut să mă destăinui și să am părtășie cu ceilalți despre felul în care m-am deghizat, am înșelat și nu am făcut lucrare practică și să fiu un om cinstit și cu mintea deschisă. Dar când eram pe cale să am părtășie, am ezitat din nou. „Dacă mă analizez și mă expun, ce vor crede frații și surorile despre mine? Oare n-ar dispărea imaginea bună pentru care am trudit atât de mult? Dacă frații și surorile mă vor desconsidera din cauza asta, ar fi mult prea stânjenitor. Mai bine să mai aștept puțin și să-i las mai întâi pe ceilalți frați și surori să aibă părtășie.” Dar când am gândit așa, nu m-am simțit în largul meu. Nu voiam să-mi destăinui corupția, deci nu însemna asta că încă mă prefăceam și voiam să-mi mențin statutul? În inima mea se dădea o luptă. Dacă vorbeam, ceilalți puteau să mă desconsidere. Dacă nu vorbeam, m-aș fi simțit vinovată. M-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să practic adevărul. Atunci am văzut un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Știți cine sunt, de fapt, farisei? Există farisei în jurul vostru? De ce acești oameni sunt numiți «farisei»? Cum sunt descriși fariseii? Ei sunt oameni care sunt ipocriți, complet falși și care joacă teatru în tot ceea ce fac. Ce pretind ei? Pretind că sunt buni, blânzi și pozitivi. Așa sunt ei într-adevăr? Cu siguranță nu. Dat fiind că sunt ipocriți, tot ce este manifestat și dezvăluit în ei este fals; totul este o prefăcătorie – nu este adevărata lor față. Unde este ascunsă adevărata lor față? Este adânc ascunsă în inimile lor, pentru a nu fi văzută niciodată de alții. Tot ce ține de exterior este o prefăcătorie, totul este fals, dar ei pot să-i păcălească doar pe oameni; nu-L pot păcăli pe Dumnezeu. Dacă oamenii nu urmăresc adevărul, dacă nu practică și nu experimentează cuvintele lui Dumnezeu, atunci nu pot înțelege exact adevărul și, deci, oricât de frumos sună cuvintele lor, acestea nu sunt realitatea adevărului, ci vorbe doctrinare. Unii oameni se concentrează doar să spună papagalicește cuvinte doctrinare, imită grosolan pe oricine ține cele mai elevate predici, astfel încât în doar câțiva ani doctrinele pe care le recită sunt din ce în ce mai remarcabile, iar ei sunt admirați și venerați de mulți oameni, după care încep să se camufleze și acordă o mare atenție cuvintelor și faptelor lor, arătându-se a fi deosebit de evlavioși și spirituali. Ei folosesc aceste așa-numite teorii spirituale pentru a se camufla. Doar despre asta vorbesc oriunde merg, lucruri amăgitoare care se potrivesc noțiunilor oamenilor, dar cărora le lipsește realitatea adevărului. Și, prin predicarea acestor lucruri – lucruri care sunt în acord cu noțiunile și gusturile oamenilor – ei înșală mulți oameni. Pentru alții, astfel de oameni par foarte devotați și smeriți, dar, de fapt, totul este fals; par toleranți, îngăduitori și iubitori, dar, de fapt, este o fațadă; ei spun că Îl iubesc pe Dumnezeu, dar, de fapt, este o prefăcătorie. Alții cred că astfel de oameni sunt sfinți, dar, de fapt, este o înșelăciune. Unde poate fi găsită o persoană cu adevărat sfântă? Sfințenia umană este doar falsitate. Totul este teatru, o amăgire. La exterior, ei par devotați lui Dumnezeu, dar, de fapt, ei joacă teatru ca ceilalți să-i vadă. Când nu se uită nimeni, ei nu sunt deloc devotați și tot ceea ce fac e superficial. La suprafață, ei se sacrifică pentru Dumnezeu și au renunțat la familiile și carierele lor. Dar ce fac în secret? Își conduc propriile afaceri și operațiuni în biserică, profitând de biserică și furând ofrandele în secret, pretinzând că lucrează pentru Dumnezeu. Acești oameni sunt fariseii ipocriți moderni. De unde vin acești «fariseii»? Apar ei oare printre necredincioși? Nu, toți apar printre credincioși. De ce devin farisei acești oameni? I-a făcut cineva astfel? Este evident că nu așa stau lucrurile. Care este motivul? Este acela că așa sunt esența și natura lor, iar asta e din cauza căii pe care au mers. Ei folosesc cuvintele lui Dumnezeu doar ca instrument ca să predice și să profite de biserică. Își înarmează mințile și gurile cu cuvintele lui Dumnezeu, propovăduiesc false teorii spirituale și se prezintă ca fiind sfinți, iar apoi folosesc acest lucru drept capital ca să-și atingă scopul – acela de a profita de biserică. Ei numai predică doctrine, dar totuși nu au pus adevărul în practică. Ce fel de oameni sunt aceia care continuă să predice cuvinte și doctrine deși nu au urmat niciodată calea lui Dumnezeu? Aceștia sunt farisei ipocriți. Ceea ce se presupune a fi comportament bun și buna purtare, puținul acela la care au renunțat și pentru care s-au sacrificat sunt în totalitate forțate; toate sunt doar roluri pe care le joacă. Toate sunt complet false; toate aceste acțiuni sunt prefăcătorii. În inimile acestor oameni nu există nicio fărâmă de venerație față de Dumnezeu și nici nu au vreo credință adevărată în Dumnezeu. Mai mult decât atât, ei sunt non-credincioși. Dacă oamenii nu urmează adevărul, atunci vor merge pe o astfel de cale și vor deveni farisei. Nu este acest lucru înspăimântător? Locul spiritual în care se adună fariseii devine o piață de desfacere. În ochii lui Dumnezeu, aceasta este religia; nu este biserica lui Dumnezeu, nici un loc în care El este venerat. Astfel, dacă oamenii nu urmăresc adevărul, indiferent cu cât de multe cuvinte literale și doctrine superficiale despre cuvântările lui Dumnezeu se echipează, nu le vor fi de niciun folos” („Șase indicatori ai progresului în viață” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, mi-a fost foarte frică și tremuram în sufletul meu. Ca să-i fac pe ceilalți să mă admire, m-am deghizat în toate, ca toți să-mi poată vedea partea bună. Nu am vorbit niciodată despre neajunsurile mele și nu mi le-am destăinuit. Le-am dat oamenilor o impresie falsă și i-am derutat pe frații și surorile mele. Nu eram la fel ca fariseii? Fariseii tălmăceau Scripturile pentru oameni în sinagogă în fiecare zi și stăteau la răspântii și se rugau. Toți credeau că-L iubesc pe Dumnezeu și sunt pioși, îi admirau și-i venerau. Dar ei nu se temeau deloc de Dumnezeu, nu-L puneau pe primul loc și nici nu ascultau poruncile Lui. Mai ales când Domnul Isus S-a arătat și a lucrat, ei au știut că vorbele Domnului Isus aveau autoritate și putere, dar pentru a-și păstra statutul și venitul, au blasfemiat, s-au ămpotrivit și au condamnat frenetic lucrarea lui Dumnezeu. Faptele lor, care păreau bune, erau false, lucruri pe care le foloseau pentru a se deghiza și ascunde și, deși cucernici în aparență, ei erau prefăcuți în esență și urau adevărul. Mi-am amintit cum Domnul Isus i-a blestemat pe farisei: „Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi vă asemănați cu mormintele văruite, care pe dinafară arată frumos, dar înăuntru sunt pline de oasele celor morți și de orice fel de necurăție! Tot așa și voi, pe dinafară vă arătați drepți oamenilor, dar pe dinăuntru sunteți plini de ipocrizie și de fărădelege!” (Matei 23:27-28). Apoi m-am gândit la mine. Nu eram la fel? De când am devenit diacon de evanghelizare, la exterior, mă trezeam devreme, stăteam până târziu și eram proactivă în datoria mea, dar toate astea erau iluzii, o reprezentație pentru ceilalți. Îmi îndeplineam datoria în mod proactiv ca ceilalți să știe că nu aleseseră persoana greșită. Când eram eficientă și rezolvam stările fraților și surorilor, imediat trimiteam un mesaj grupului sau le spuneam fraților și surorilor, fiindcă voiam ca liderii și ceilalți să știe că eram competentă și responsabilă în datoria mea. Am văzut că îmi îndeplineam datoria din motive și scopuri proprii. Voiam doar ca ceilalți să mă admire. Știam foarte clar că nu făceam deloc lucrare practică, mă dădeam mare adesea și urmăream statutul, dar nu am menționat și nu am vorbit deloc despre corupția mea. Dumnezeu mi-a dat atât de multe șanse să mă destăinui și să vorbesc, dar, de nenumărate ori, nu am practicat adevărul și am ales să folosesc înșelătoria, deghizarea și ascunderea ca să ajung în față prin viclenie, făcându-i pe frați și pe surori să mă admire, în mod eronat, ca pe cineva care urmărește adevărul și-și îndeplinește datoria responsabil. Am văzut că, exact ca fariseii ipocriți, am adus oameni înaintea mea. Asta însemna că îi înșel și-i atrag de partea mea. Mergeam pe calea împotrivirii față de Dumnezeu. Dumnezeu a blestemat fariseii. Dacă nu mă căiam, și eu aș fi fost urâtă și eliminată de Dumnezeu.

Ulterior, am citit alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Trebuie să căutați adevărul pentru a rezolva orice problemă care se ivește, indiferent care e aceasta și, sub nicio formă, să nu vă deghizați sau să vă puneți o față falsă pentru alții. Neajunsurile voastre, deficiențele, defectele, firile voastre corupte – să fiți complet deschiși cu privire la ele și să aveți părtășie despre toate. Nu le țineți în voi. A învăța cum să te deschizi este primul pas spre intrarea în viață și e primul obstacol, care este cel mai dificil de depășit. Odată ce l-ai depășit, intrarea în adevăr e ușoară. Ce înseamnă a face acest pas? Înseamnă că tu îți deschizi inima și arăți tot ceea ce ai, bun sau rău, pozitiv sau negativ; te dezvălui pentru ca ceilalți și Dumnezeu să te vadă; fără a ascunde nimic de Dumnezeu, fără a tăinui nimic, fără a deghiza nimic, liber de înșelăciune și șiretlicuri și fiind, totodată, deschis și onest cu alți oameni. În acest fel, trăiești în lumină și nu numai că Dumnezeu te va examina, dar și alți oameni vor fi, de asemenea, capabili să vadă că tu acționezi cu principiu și un anume grad de transparență. Nu trebuie să folosești nicio metodă ca să-ți protejezi reputația, imaginea și statutul, nici nu trebuie să-ți acoperi sau ascunzi greșelile. Nu trebuie să întreprinzi aceste eforturi inutile. Dacă poți să renunți la aceste lucruri, vei fi foarte relaxat, vei trăi fără constrângeri sau durere și vei trăi complet în lumină. A învăța cum să fii sincer când ai părtășie este primul pas către intrarea în viață. Apoi, trebuie să înveți să îți analizezi gândurile și acțiunile ca să vezi care sunt greșite și care nu Îi plac lui Dumnezeu și trebuie să le schimbi și să le rectifici imediat. Care este scopul rectificării lor? Este acela de a accepta și a lua adevărul de partea ta, respingând în același timp lucrurile din tine ce aparțin Satanei și înlocuindu-le cu adevărul. Înainte, făceai totul potrivit firii tale șirete, care este nesinceră și înșelătoare; simțeai că nu puteai face nimic fără să minți. Acum că înțelegi adevărul și disprețuiești felurile Satanei de a face lucrurile, nu mai acționezi așa, ci acționezi cu mentalitatea unei persoane oneste, pure și ascultătoare. Dacă nu ascunzi nimic, dacă nu te prefaci, nu amăgești, dacă nu afișezi o fațadă, dacă te expui înaintea fraților și surorilor, nu îți ascunzi cele mai tainice idei și gânduri, ci, în schimb, permiți altora să-ți vadă atitudinea cinstită, atunci adevărul se va înrădăcina treptat în tine, va înflori și va rodi, va da rezultate încetul cu încetul. Dacă inima ta este din ce în ce mai sinceră și din ce în ce mai orientată către Dumnezeu și dacă știi să aperi interesele casei lui Dumnezeu atunci când îți îndeplinești datoria, iar conștiința ta este tulburată atunci când nu reușești să aperi aceste interese, atunci aceasta este dovada că adevărul a avut un efect în tine și a devenit viața ta” („Doar cei care practică adevărul sunt temători de Dumnezeu” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Din cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că trebuie să nu mă deghizez, să nu dau impresii false, să fiu capabilă să-mi revelez corupția și neajunsurile, să mă arăt așa cum sunt și să-i las pe frați și pe surori să-mi vadă inima ca să fiu o persoană cinstită. M-am gândit la felul în care m-am deghizat și ascuns ca să-i fac pe ceilalți să mă admire și cum, în timpul adunărilor, n-am îndrăznit să-mi dezvălui corupția. Eram o persoană înșelătoare, un om pe care Dumnezeu îl ura și care Îl dezgusta, iar traiul acesta era obositor și dureros. Odată ce am realizat asta, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule! M-am deghizat în toate ca să-i fac pe oameni să mă aprecieze și să mă admire. Știu că asta Te dezgustă. Acum și eu sunt dezgustată de mine. Dumnezeule, vreau să practic adevărul și să fiu un om cinstit. Te rog să mă îndrumi!” După ce m-am rugat, am avut părtășie despre felul în care nu am făcut lucrare practică adevărată și am dezvăluit felul în care m-am dedat deghizării și înșelătoriei. După părtășie, mi s-a luat o piatră de pe inimă și m-am simțit foarte ușurată. Frații și surorile nu m-au desconsiderat. Iar liderii nu m-au mustrat sau tratat; în schimb, răbdători, au avut părtășie cu mine și m-au îndrumat ca să fac lucrare practică. Mi-am dat seama că, practicând adevărul și fiind un om cinstit, voi simți pace și siguranță. Deși problemele și neajunsurile mele erau expuse, prin părtășie și cu ajutorul fraților și surorilor, mi-am putut schimba obiceiurile la timp și mi-am putut face mai bine datoria, lucru care a fost benefic pentru mine.

După aceea, m-am destăinuit și am avut părtășie conștient cu frații și surorile, mi-am expus firile corupte și nu m-am mai deghizat. Odată, un frate mi-a trimis un mesaj, spunând: „Ești diacon de evanghelizare. De ce nu vii să ai părtășie cu țintele Evangheliei când o predicăm? Se pare că ar trebui s-o faci.” Când am văzut mesajul, m-am înfuriat. M-am gândit: „Ești doar un lider de grup. Ce-ți dă dreptul să-mi dai ordine? E ca și cum m-ai interoga. Nici măcar nu întrebi dacă sunt ocupată sau am timp.” Am răspuns: „Lucrarea evanghelică nu poate depinde numai de mine. Toți trebuie să coopereze pentru a o îndeplini.” După aceea, m-am simțit puțin vinovată fiindcă simțeam că arătam o fire arogantă. Fratele meu ținea cont de lucrarea noastră și prezenta faptele. Ar fi trebuit să accept. Nu numai că am refuzat, dar i-am răspuns cu furie. Nu era pur și simplu absurd? Ceea ce am făcut îl va face să se simtă rănit și constrâns. Voiam să mă destăinui lui și să-mi recunosc problemele, dar nu puteam renunța la imaginea mea. Acest frate avusese o impresie bună despre mine înainte. Dacă mă destăinuiam, oare m-ar fi desconsiderat? Gândindu-mă la asta, am realizat că iar voiam să mă deghizez pentru a-mi menține statutul și imaginea. M-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să practic adevărul și să mă lepăd de mine. Ulterior, mi-am destăinuit corupția fratelui meu. A spus că a avut o fire arogantă și nu a ținut cont de sentimentele mele când a vorbit și că voia să se schimbe. Cu îndrumarea lui Dumnezeu, am reflectat asupra noastră, iar când am practicat cinstea, m-am simțit foarte liniștită.

Prin această experiență, am realizat că vorbele exprimate de Dumnezeu în zilele de pe urmă pot purifica și mântui oamenii cu adevărat. Fără judecata cuvântului lui Dumnezeu, m-aș fi deghizat și ascuns mereu, mi-ar fi fost imposibil să-mi înțeleg propria corupție și neajunsurile și nu m-aș fi putut schimba. Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru îndrumarea și mântuirea Lui și pentru că m-a făcut să realizez ușurarea și eliberarea din practicarea adevărului și din a fi un om cinstit.

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Trezindu-mă din aroganța mea

de Xiangxin, Italia Am început să lucrez la răspândirea Evangheliei în 2015. Curând, am avut succes prin îndrumarea lui Dumnezeu. Uneori,...

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger