de Yang Yi, China

Am început să cred în Domnul Isus în 1995. După ce am devenit credicioasă, o boală de inimă care mă chinuise ani la rând s-a rezolvat miraculos. Eram atât de recunoscătoare Domnului și ofeream adesea milostenie. După trei ani, am primit o binecuvântare și mai mare de la Dumnezeu când am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă și am întâmpinat întoarcerea Domnului. Citind cuvintele lui Dumnezeu, am aflat cum exprimă Dumnezeu adevărul și face lucrarea de judecată în zilele de pe urmă pentru a curăți și mântui omenirea, îndrumând oamenii spre o destinație frumoasă. M-am gândit c-ar trebui să mă jertfesc, să sufăr, făcând sacrificii și lucrări bune pentru El dacă-I vreau binecuvântările și să ating o destinație bună. Așa că am început să răspândesc Evanghelia și să găzduiesc ocazional și mi-am dat silința să fac tot ce pot. Am donat până și banii în plus pe care-i aveam fraților și surorilor la ananghie. Odată, când răspândeam Evanghelia, am fost arestată de poliție, torturată și chiar întemnițată. Chiar și atunci, nu L-am trădat pe Dumnezeu, n-am fost o iudă. M-am gândit că făcusem atât de multe lucrări bune și Dumnezeu mă va binecuvânta. Apoi, în 2018, boala de inimă de acum 20 de ani a recidivat subit, aveam hipertensiune și am fost internată de două ori. M-am gândit că orice s-ar întâmpla, nu mă pot plânge. Ar trebui să mă supun orchestrațiilor și rânduielilor lui Dumnezeu. Surprinzător, după doar două săptămâni, mi-am revenit și am fost externată. Eram profund recunoscătoare lui Dumnezeu. Am crezut că, de vreme ce nu mă plânsesem deși eram atât de bolnavă și chiar continuam să-mi îndeplinesc datoria după externare, eram realmente loială și supusă lui Dumnezeu.

În februarie 2019, boala de inimă și hipertensiunea au recidivat de nicăieri. Mult mai rău ca înainte. Curând după, am fost diagnosticată și cu diabet și aveam o hernie de disc serioasă. Nu mă puteam îngriji. Trebuia să mănânc întinsă și aveam nevoie ca nora mea să mă ducă la toaletă. Stăteam în pat toată ziua și abia puteam să vorbesc sau să clipesc. Într-o noapte, starea mea s-a înrăutățit subit și pieptul mă durea de îmi era teamă să respir, de parcă o respirație putea fi sfârșitul. Aveam dureri de jumătate de oră și simțeam că aș putea muri în orice clipă. Sufeream atât de mult și gândeam: Mi-e atât de rău că abia am forță să clipesc; este acesta sfârșitul? Dacă mor, cum voi intra în Împărăție? Nu voi împărtăși nicicând binecuvântările Împărăției și nici nu-i voi vedea peisajul suberb. S-a terminat totul pentru mine? Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mai rău îmi era. M-am rugat, dar n-am putut cuprinde intenția lui Dumnezeu. Pe măsură ce trecea timpul, agonia bolii m-a făcut să-mi pierd dorința de a trăi. Dar știam totodată că intenția lui Dumnezeu nu era ca eu să mor. Nu știam ce să fac și am început să-I cer lui Dumnezeu: „Când mă voi face bine? Toate surorile de vârsta mea sunt mai sănătoase ca mine, dar eu nu m-am sacrificat sau am contribuit mai puțin ca ele. Dădusem atât de multe pentru Dumnezeu, cheltuind chibzuit ca să pot dona fraților și surorilor la nevoie. Am îndeplinit activ orice datorie am putut. Chiar și când am fost arestată, închisă și sufeream mult, nu L-am negat sau trădat pe Dumnezeu. Nu făcusem suficiente fapte bune? De ce nu mă binecuvântează Dumnezeu și nu-mi dă un trup puternic?” Mă plângeam constant și inima-mi era întunecată.

Mai târziu, abia când inima a început să mă doară mai tare, am venit înaintea lui Dumnezeu să mă rog și să caut. M-am rugat la Dumnezeu, spunând: O, Dumnezeule, problemele cu inima s-au agravat brusc. Nu-Ți cuprind intenția și nu știu cum ar trebui să experimentez asta. Dragă Dumnezeule, nu vreau să mă răzvrătesc sau să mă împotrivesc Ție. Te rog, luminează-mă și îndrumă-mă ca să pot învăța din asta. Apoi, mi-a venit în minte un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Cum ar trebui experimentat debutul bolii? Ar trebui să vii înaintea lui Dumnezeu să te rogi și să cauți să-I înțelegi voia, să analizezi ce ai făcut greșit și ce stricăciuni pe care încă trebuie să le rezolvi există înlăuntrul tău. Nu îți poți rezolva firile corupte fără durere. Oamenii trebuie temperați de durere; doar atunci vor înceta să fie desfrânați și vor trăi mereu înaintea lui Dumnezeu. Când se confruntă cu suferința, oamenii se roagă întotdeauna. Nu se vor gândi la mâncare, haine sau plăcere; în acest timp, în sufletele lor, se vor ruga și vor analiza dacă au făcut ceva greșit. În majoritatea timpului, când oamenii se confruntă cu o boală gravă sau cu vreo boală neobișnuită care le provoacă o mare durere, aceste lucruri nu au loc accidental; dacă ești bolnav sau sănătos, voia lui Dumnezeu se află la baza acestui lucru” („Trebuie să privești toate lucrurile din perspectiva adevărului” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). După ce-am cugetat la cuvintele Lui, I-am înțeles mai bine intenția. Dumnezeu nu folosea această boală ca să-mi ia viața, nici nu mă făcea să sufăr degeaba. Mai degrabă, boala era modul Lui de a-mi expune firea coruptă și de a-mi da o lecție; era felul Său de a mă mântui. N-ar trebui să-L înțeleg greșit sau să-L învinovățesc, ci să reflectez asupra-mi.

Au fost mai multe pasaje care m-au ajutat să-mi înțeleg starea atunci. „Atât de mulți cred în Mine doar ca să-i vindec. Atât de mulți cred în Mine doar ca să Îmi folosesc puterile pentru a alunga spiritele necurate din trupurile lor, și atât de mulți cred în Mine doar pentru a putea primi pace și bucurie de la Mine. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a pretinde de la Mine mai multă bogăție materială. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a-și petrece această viață în pace și pentru a fi teferi și nevătămați în lumea care vine. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a evita suferința iadului și pentru a primi binecuvântările cerești. Atât de mulți cred în Mine doar pentru confort temporar, totuși nu caută să câștige nimic în lumea care vine. Când Mi-am revărsat mânia asupra omului și i-am luat toată bucuria și pacea pe care o avea cândva, omul a devenit plin de îndoieli. Când am dat omului suferința iadului și am revendicat binecuvântările cerești, rușinea omului s-a transformat în mânie. Când Mi-a cerut să îl vindec, Eu nu i-am acordat atenție și am simțit dezgust față de el; omul a plecat de lângă Mine ca să caute în schimb calea leacurilor rele și a vrăjitoriei. Când am retras tot ceea ce omul ceruse de la Mine, toată lumea a dispărut fără nicio urmă. Din acest motiv, zic că omul are credință în Mine pentru că îi dau prea mult har și are mult mai mult de câștigat” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ce știi despre credință?”). „Relația omului cu Dumnezeu este doar una de interes personal. Este o relație dintre o persoană care primește și una care dă binecuvântarea. Pentru a spune lucrurilor pe nume, seamănă cu relația dintre angajat și angajator. Angajatul lucrează numai pentru a primi recompensele acordate de angajator. Într-o astfel de relație nu există nicio afecțiune, ci doar o tranzacție. Nu există a iubi sau a fi iubit, numai caritate și milă. Nu există înțelegere, doar indignare reprimată și înșelătorie. Nu există intimitate, numai o prăpastie de netraversat” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 3: Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu”). „Am avut tot timpul așteptări foarte stricte de la om. Dacă loialitatea ta vine cu intenții și condiții, atunci mai degrabă nu vreau să am parte de așa-zisa ta loialitate, căci îi urăsc pe toți cei care Mă înșală prin intențiile lor și Mă șantajează cu condiții. Tot ce Îmi doresc este ca omul să Îmi fie absolut loial Mie și să facă toate lucrurile pentru a dovedi și de dragul acelui unic cuvânt: credință” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ești tu oare un adevărat credincios în Dumnezeu?”). Cuvintele lui Dumnezeu de judecată erau ca un cuțit în inimă. Îmi era atât de rușine și mi-am venit imediat în fire. Am început să reflectez asupra-mi; care-mi fusese țelul de fapt în toți anii de credință? M-am gândit la cum îmi ajutam frații și surorile la greu, îndeplineam cât de bine puteam orice îndatoriri în biserică și arestată, închisă și torturată de PCC, nu L-am trădat pe Dumnezeu. Credeam că făcusem multe lucrări bune. Însă prin relevarea cuvintelor lui Dumnezeu și expunerea faptelor, am realizat că nu m-am sacrificat ca să mă supun și să-L mulțumesc pe Dumnezeu, ci ca să-i dobândesc harul și binecuvântările, să mențin un trup sănătos și s-ajung la o destinație bună. Așa că prima oară când m-am îmbolnăvit, m-am gândit că nu m-ar lăsa să mor după ce mă sacrificasem atât de mult pentru El și nu L-am învinovățit. A doua oară, când starea mi s-a agravat și nu puteam avea grijă de mine, în vreme ce mă luptam cu suferința și amenințarea morții, mi-am dat seama că șansele mele la binecuvântările Împărăției Cerului erau slabe și-am regretat sacrificiile din trecut. M-am folosit de sacrificiile trecute ca să raționez și să mă cert cu Dumnezeu. Mă târguiam, Îl înșelam și mă foloseam de El; departe de a mă sacrifica realmente pentru El! M-am gândit de ce fusesem atât de irațională. Așa cum au arătat cuvintele lui Dumnezeu, aveam ideea greșită că pentru sacrificiile și dăruința mea, ar trebui să mă binecuvânteze și să-mi dea un trup sănătos și o destinație bună, exact cum, în lumea laică, e considerat corect să răsplătești bazat pe cât de mult lucrează cineva. Mi-am luat suferințele și sacrificiile drept capital de schimb pentru o destinație bună și când n-am obținut-o, inima s-a umplut de învinuire și protest. Eram atât de irațională! Dumnezeu e sfânt și drept. Vrea să ne dăruim cu sinceritate. Dar eu, cu motivele mele josnice, voiam să fac un târg cu El. Eram înșelătoare și mă împotriveam Lui. Dacă nu mă căiam curând, Dumnezeu avea să mă elimine.

M-am rugat și-am căutat să înțeleg sursa problemei prin cuvintele lui Dumnezeu. Mai târziu am citit două pasaje din cuvintele Lui. Dumnezeu Atotputernic spune: „Toți oamenii corupți trăiesc pentru ei înșiși. Fiecare om pentru el însuşi şi diavolul îl ia pe cel mai din spate – aceasta este sintetizarea naturii umane. Oamenii cred în Dumnezeu de dragul propriilor interese; abandonează lucrurile, se sacrifică pentru El și Îi sunt credincioși, dar fac toate aceste lucruri tot de dragul interesului propriu. Pe scurt, totul este făcut cu scopul de a obține binecuvântări pentru ei înșiși. În societate, totul este făcut pentru beneficiul personal; a crede în Dumnezeu se face doar pentru a câștiga binecuvântări. Tocmai pentru a obține binecuvântări, oamenii se leapădă de toate și pot să îndure multă suferință: acestea sunt toate dovezi empirice ale naturii corupte a omului” („Diferența dintre schimbările exterioare și schimbările firii” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). „Iar în legătură cu ce este otrava Satanei, aceasta poate fi pe deplin exprimată în cuvinte. De exemplu, dacă întrebi: «Cum ar trebui să trăiască oamenii? Pentru ce ar trebui să trăiască ei?», oamenii vor răspunde: «Fiecare pentru sine, iar pentru ceilalți, diavolul». Această singură frază exprimă sursa problemei. Filosofia Satanei a devenit viața oamenilor. Indiferent ce urmăresc oamenii, o fac pentru ei înșiși – și, astfel, trăiesc doar pentru ei înșiși. «Fiecare pentru sine, iar pentru ceilalți, diavolul» – aceasta este viața și filosofia omului și reprezintă, de asemenea, natura umană. Aceste cuvinte ale Satanei sunt tocmai otrava Satanei, iar, când oamenii o interiorizează, ea devine natura lor. Natura Satanei este demascată prin aceste cuvinte; ele îl reprezintă în totalitate. Această otravă devine viața omului și fundamentul existenței sale; umanitatea coruptă a fost, în mod constant, stăpânită de această otravă timp de mii de ani” („Cum să mergi pe calea lui Petru” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cuvintele lui Dumnezeu au relevat esența reală a naturii mele. Motivul pentru care făcusem târguri cu Dumnezeu, Îl înșelasem și-L folosisem era că fusesem profund coruptă de Satana. Gândurile și noțiunile mele fuseseră otrăvite de Satana. Am trăit după logica și principiile Satanei, precum: „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate” și „nu te mulțumi niciodată cu puțin”, acționând mereu pentru propriul interes și cheltuind pentru Dumnezeu doar pentru a face un târg cu El. Urmăream mereu să obțin ceva de la El, să dau la schimb sacrificii pe binecuvântări. Am trăit după otrăvurile Satanei, am fost egoistă și-am căutat doar câștigul personal. Când n-am primit binecuvântări și beneficii, L-am și învinovățit. N-aveam pic de umanitate! M-am gândit la cum, pentru a mântui lumea, la prima întrupare, Dumnezeu a fost răstignit pentru a răscumpăra omenirea și la a doua întrupare, a venit în țara marelui balaur roșu și a fost persecutat de PCC, condamnat și respins de lumea religioasă. Dumnezeu a îndurat suferințe și umilințe enorme și tot a exprimat adevărul pentru a ne uda. Dumnezeu nu ne-a cerut niciodată nimic, dar S-a sacrificat mereu pentru omenire. Cât despre mine, nu m-am gândit să-I răsplătesc iubirea și chiar I-am cerut binecuvântările și o destinație bună. Când n-am obținut ce voiam, L-am învinovățit. Unde-mi era conștiința? Abia meritam să mă numesc om, darămite să intru în Împărăția lui Dumnezeu. După ce am realizat toate astea, m-am urât și am fost foarte recunoscătoare lui Dumnezeu. Dacă n-aș fi fost bolnavă, la pat și sub amenințarea morții, n-aș fi reflectat nicicând asupra-mi și aș fi continuat pe calea greșită, abandonată și izgonită de Dumnezeu fără să știu ce se-ntâmplase. Dumnezeu a avut milă de mine și nu S-a-ndurat să mă lase pe calea greșită, așa că a folosit judecata și mustrarea cuvintelor Sale și rafinarea bolii ca să mă trezească și să mă lase să reflectez asupra-mi și să mă-ntorc spre El. Totul a fost parte din mântuirea și iubirea Lui față de mine. Am fost atât de emoționată și m-am rugat Lui: „Dragă Dumnezeule! Văd acum că boala e parte din mântuirea și iubirea Ta pentru mine. Sunt dispusă să mă supun. Doar prin acest fel de judecată, mustrare, încercare și rafinare pot să-mi identific motivele necurate și să-ncep să-mi schimb firea coruptă. Sunt dispusă să-mi schimb țintele și noțiunile eronate și să-mi îndeplinesc datoria drept creatură a lui Dumnezeu.”

Apoi, am văzut pasajul acesta din cuvintele lui Dumnezeu: „Nu există o corelare între datoria omului și faptul dacă este binecuvântat sau blestemat. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și nu ar trebui să depindă de recompensă, condiții sau motive. Doar atunci el își face datoria. A fi binecuvântați este când cineva este desăvârșit și se bucură de binecuvântările lui Dumnezeu după ce a experimentat judecata. A fi blestemați este când firea cuiva nu se schimbă după ce a experimentat mustrarea și judecata, adică atunci când nu experimentează desăvârșirea, ci este pedepsit. Dar, indiferent dacă sunt binecuvântate sau blestemate, ființele create ar trebui să-și facă datoria, să facă ceea ce se cuvine să facă și ceea ce sunt capabile să facă; acesta este minimul pe care o persoană, o persoană care-L caută pe Dumnezeu, ar trebui să-l facă. Nu ar trebui să-ți faci datoria doar pentru a fi binecuvântat și nu ar trebui să refuzi să acționezi din teama de a fi blestemat. Permiteți-Mi să vă spun acest lucru: îndeplinirea datoriei proprii este ceea ce omul se cuvine să facă, iar dacă nu este capabil să-și facă datoria, atunci asta este răzvrătirea lui” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”). Înțeleg acum: sunt o ființă creată. A da și a sacrifica pentru Dumnezeu e drept și corect, e datoria mea. N-ar trebui să emit cerințe lui Dumnezeu, dar eu, cu motivele mele josnice, voiam ca Dumnezeu să-mi dea binecuvântări și o destinație bună la schimb pe sacrificiile mele. Eram atât de irațională! Dumnezeu mi-a dat viață; indiferent dacă mi-a dat sau nu un trup sănătos și o destinație bună, tot ar trebui să-L urmez și să mă sacrific pentru El în îndatoririle mele, așa cum un copil ar trebui să-și respecte mereu părinții indiferent de cum e tratat și dacă va moșteni sau nu proprietăți. Deoarece acestea sunt responsabilități și îndatoriri. Deși tot nu-mi revenisem și mă simțeam destul de rău, nu-L mai înțelegeam greșit pe Dumnezeu și nu-L mai învinovățeam. Chiar dacă-mi voi reveni sau nu, eram dispusă să mă supun orchestrațiilor și rânduielilor lui Dumnezeu.

De fapt, ce se pune ca fapte bune și ce fel de sacrificii și dăruiri vor dobândi laudele lui Dumnezeu, în trecut, le judecam în funcție de propriile noțiuni și imaginație, dar asta nu e conform voii lui Dumnezeu. Abia mai târziu, după găsirea unei judecăți standard în cuvintele Lui, m-am lămurit ce constituie o faptă bună. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Care este standardul după care sunt judecate faptele unei persoane drept bune sau rele? Acest lucru depinde de întrebarea dacă tu, în gândurile, expresiile și acțiunile tale, deții sau nu mărturia punerii în practică a adevărului și a trăirii realității adevărului. Dacă nu ai această realitate sau nu o trăiești, atunci ești fără nicio îndoială un făcător de rele. Cum îi vede Dumnezeu pe răufăcători? Gândurile și acțiunile tale exterioare nu sunt mărturie pentru Dumnezeu, și nici nu-l fac de rușine sau îl înfrâng pe Satana; în schimb, Îl fac de rușine pe Dumnezeu și sunt pline de semne care-L fac pe Dumnezeu să-I fie rușine. Nu mărturisești pentru Dumnezeu, nu te sacrifici pentru El, și nici nu-ți îndeplinești responsabilitatea și obligațiile față de Dumnezeu; în schimb, acționezi pentru binele tău. Ce implică «pentru binele tău»? Pentru Satana. Prin urmare, în final, Dumnezeu va spune: «Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!» În ochii lui Dumnezeu, nu ai făcut fapte bune, ci, mai degrabă, ai început să te comporți rău. În loc să primești aprobarea lui Dumnezeu, vei fi condamnat. Ce caută să câștige cineva cu o astfel de credință în Dumnezeu? Oare, până la urmă, nu-i așa că o astfel de credință nu va da niciun rezultat?” („Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). „Din moment ce ești sigur că această cale este adevărată, trebuie să o urmezi până la capăt; trebuie să-ți menții devotamentul față de Dumnezeu. Din moment ce ai văzut că Dumnezeu Însuși a venit pe pământ pentru a te desăvârși, ar trebui să-I dai inima ta în întregime. Dacă încă Îl poți urma orice face El, chiar dacă îți acordă un rezultat nefavorabil la final, asta înseamnă să-ți menții puritatea în fața lui Dumnezeu. Să-I oferi lui Dumnezeu un corp spiritual sfânt și o fecioară pură înseamnă să-ți menții o inimă sinceră în fața lui Dumnezeu. Pentru omenire, sinceritatea este puritate, iar capacitatea de a fi sincer față de Dumnezeu înseamnă a-ți menține puritatea” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să îți menții devotamentul față de Dumnezeu”). După citirea lor, am înțeles că Dumnezeu vrea ca oamenii să fie sinceri, să se sacrifice benevol pentru El fără a cere răsplată, să practice adevărul și să mărturisească ferm pentru El în îndatoririle lor. La asta se referă de fapt lucrările bune. Înainte, aveam o înțelegere strâmbă a lucrărilor bune. Credeam că, atâta timp cât mă cheltui, sufăr și fac sacrificii, clădeam lucrări bune și Dumnezeu avea să țină minte. Apoi m-am gândit cum, în Epoca Harului, Domnul Isus a lăudat-o pe văduva sărmană care a adus o ofrandă. Pentru majoritatea, părea că donase doar câteva monede, ceea ce valora foarte puțin, dar lui Dumnezeu nu-i pasă cât de mult donăm, ci de intențiile noastre. Văduva avea credință veritabilă în Dumnezeu, nu încerca să se târguiască, așa că a dobândit lauda Lui. Mă sacrificasem și dădusem de nenumărate ori ce oferise văduva, așa că de ce nu mă aplauda Dumnezeu? Dumnezeu nu era dezgustat de sacrificiile mele, ci de motivele mele viclene și de înșelăciunea mea. Nu eram sinceră cu El; dăruirea mea era tranzacțională și necurată. Oricât aș fi dat în acest fel, n-ar fi considerat nicicând o lucrare bună. După ce-am înțeles voia lui Dumnezeu, m-am rugat la El spunând că indiferent dacă-mi voi reveni sau nu sau voi avea o destinație bună, tot mă voi sacrifica sincer pentru a-I răsplăti iubirea. Ulterior, hernia de disc nu se ameliora și boala de inimă continua să revină, dar nu mai eram constrânsă de boală sau trasă în jos de dorința de binecuvântări; puteam mânca și bea regulat cuvintele lui Dumnezeu, participa la adunări și face datoria în măsura posibilităților.

Am avut ocazia de a accepta lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și norocul de a-I auzi glasul; Dumnezeu a făcut o excepție pentru a mă înălța. Prin expunerea și judecata cuvintelor lui Dumnezeu, am ajuns să văd că fusesem atât de coruptă de Satana încât abia mai păream om. Doar că acum am dobândit ceva rațiune și ascultare față de Dumnezeu. Acum, după aceste schimbări, chiar de mor, n-am trăit în van. Când am renunțat la dorința pentru binecuvântări și-am ignorat boala, m-am simțit mult mai echilibrată. Ulterior, n-am căutat tratament pentru boală, dar tot am început să fiu mai bine. Acum pot sta și scrie la computer și am scris articole pentru a mărturisi ferm pentru Dumnezeu. Pot, de asemenea, să-mi port de grijă acum. Îi mulțumesc din adâncul inimii că a folosit boala pentru a-mi da o lecție și că mi-a permis să-I văd mântuirea și iubirea pentru mine. M-am gândit la niște cuvinte de la Dumnezeu: „În credința lor în Dumnezeu, ceea ce oamenii caută este să obțină binecuvântări pentru viitor; acesta este țelul pe care îl au în credința lor. Toți oamenii au această intenție și speranță, dar corupția din natura lor trebuie rezolvată prin încercări. Trebuie să fiți rafinați în oricare dintre aspectele în care nu sunteți purificați – acesta este aranjamentul lui Dumnezeu. El îți creează un mediu, forțându-te să fii rafinat acolo, astfel încât să-ți poți cunoaște propria corupție. În cele din urmă, ajungi la un punct în care preferi să mori și să renunți la planurile și dorințele tale și să te supui suveranității și aranjamentului lui Dumnezeu. Prin urmare, dacă oamenii nu au câțiva ani de rafinare, dacă nu îndură o anumită doză de suferință, nu vor putea să se elibereze de robia corupției trupului în gândurile lor și în inima lor. În oricare dintre aspectele în care ești încă supus robiei Satanei și în oricare dintre aspectele în care ai încă propriile dorințe și cerințe, acestea sunt aspectele în care ar trebui să suferi. Numai prin suferință pot să fie învățate lecțiile, ceea ce înseamnă a fi capabil să câștigi adevărul și să înțelegi voia lui Dumnezeu” („Cum ar trebui să-L mulțumești pe Dumnezeu în toiul încercărilor” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă).