de Caina, China

În aprilie 2017, sufeream de tensiune, așa că liderul mi-a suspendat datoria, ca să pot merge acasă să mă odihnesc. Eram foarte supărată și mi-am zis: „Dumnezeu aproape că-Și termină lucrarea, așa că acum este momentul crucial în care să-mi fac datoria și să pregătesc fapte bune. Fără o datorie de îndeplinit, pot avea o destinație și un final bun? Toți acești ani de muncă asiduă, în care am plătit prețul, vor fi în van? Mi-am închis clinica să mă dedic datoriei și soțul meu a încercat, dar nu m-a putut împiedica să-L urmez pe Dumnezeu. Acum sunt divorțată, nu am familie. PCC mă urmărește, mergând mereu să-mi întrebe părinții unde sunt. Nici măcar nu mă pot duce la ei acasă – chiar nu știu unde să mă duc.” O soră m-a primit la ea. A avut părtășie cu mine privind voia lui Dumnezeu, spunându-mi că ar trebui să mă supun, dar eram foarte invidioasă când o vedeam întotdeauna ocupată cu datoria ei. Nu puteam îndeplini o datorie pentru că nu mă simțeam bine. Oare Dumnezeu îmi folosea starea pentru a-mi lua datoria, pentru a mă dezvălui și elimina? Gândul acesta mă lăsa fără vlagă și mă simțeam groaznic, fără speranță. Și neînțelegerile și plângerile referitoare la Dumnezeu au ieșit la suprafață: renunțasem la totul și suferisem atât de mult fără să mă plâng. Cum de am putut ajunge să nu mi se permită nici măcar să-mi fac datoria? De atunci, nu am putut primi cu adevărat cuvintele lui Dumnezeu și nu știam ce să-I spun în rugăciune. Mi-am pierdut apetitul și nu puteam dormi. Eram atât de în întuneric încât chiar m-am gândit să-mi găsesc serviciu. Văzându-mă astfel, sora m-a tratat, spunând: „Nu citești cu adevărat cuvintele lui Dumnezeu și chiar te gândești să câștigi bani. Ești o persoană complet diferită. Nu cauți adevărul.” Mi-a fost foarte greu să aud asta și m-am rugat la Dumnezeu, căutând: „Dumnezeule, nu știu cum să experimentez asta și nu știu care este calea mea viitoare. Trăiesc în întuneric și mă simt groaznic. Te rog, luminează-mă și îndrumă-mă să-Ți cunosc voia.”

Am continuat să mă rog și să caut mult în următoarele zile. Într-o dimineață, deodată, mi-a venit în minte un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Ai tu fața cuiva care ar putea obține binecuvântări?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”). M-am întors repede la calculator să găsesc acele pasaje. Dumnezeu Atotputernic spune: „După câteva mii de ani de corupție, omul este insensibil și stupid; a devenit un demon care I se împotrivește lui Dumnezeu, în măsura în care răzvrătirea omului față de Dumnezeu a fost documentată în cărțile de istorie și nici măcar omul însuși nu este capabil să dea socoteală pentru comportamentul lui răzvrătit – căci omul a fost profund corupt de Satana și a fost dus pe cărări greșite de Satana, astfel încât nu știe unde să se întoarcă. Chiar și astăzi, omul tot Îl trădează pe Dumnezeu: când omul Îl vede pe Dumnezeu, Îl trădează și, când nu Îl poate vedea, chiar și atunci Îl trădează. Sunt chiar unii care, după ce au fost martori la blestemele și mânia lui Dumnezeu, tot Îl trădează. Deci, spun că rațiunea omului și-a pierdut funcția originală, iar conștiința omului, de asemenea, și-a pierdut funcția originală. Omul la care Mă uit este o fiară în haine umane, este un șarpe veninos și, indiferent de cât de vrednic de milă încearcă el să apară înaintea ochilor Mei, nu voi fi niciodată milostiv față de el, pentru că omul nu înțelege deloc diferența dintre alb și negru, diferența dintre adevăr și neadevăr. Rațiunea omului este atât de amorțită și, totuși, încă își dorește să obțină binecuvântări; umanitatea lui este atât de plină de rușine și, totuși, încă își dorește să aibă suveranitatea unui rege. Al cui rege ar putea fi oare, cu o astfel de rațiune? Cum ar putea el, cu o astfel de umanitate, să șadă pe un tron? Omul este cu adevărat lipsit de rușine! Este un nefericit îngâmfat! Acelora dintre voi care doriți să obțineți binecuvântări, vă sugerez să găsiți mai întâi o oglindă și să vă priviți reflexia urâtă – ai tu ce îți trebuie ca să fii rege? Ai tu fața cuiva care ar putea obține binecuvântări? Nu a avut loc nici cea mai mică schimbare în firea ta și nu ai pus niciun adevăr în practică și, totuși, încă îți dorești o minunată zi de mâine. Te amăgești singur!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”). „Omul crede în Dumnezeu pentru a primi binecuvântări – nu e acest lucru ceva care se află în inima tuturor? […] Fără această motivație de a primi binecuvântări, cum te-ai simți? Cu ce atitudine ți-ai îndeplini datoria? Ce s-ar întâmpla dacă s-ar lepăda de această motivație de a primi binecuvântări care este ascunsă în inima oamenilor? Mulți oameni ar deveni probabil negativi, iar mulți și-ar face datoria fără energie și ar simți că nu are rost să creadă în Dumnezeu. Ar fi de parcă sufletele le-ar fi luate. Acest lucru se află în cea mai adâncă parte a inimii lor. Poate că, în timp ce și-ar îndeplini datoria sau ar duce o viață bisericească, ar simți că sunt în stare să-și părăsească familiile și să se sacrifice cu bucurie pentru Dumnezeu și că acum își cunosc motivația de a primi binecuvântări și o lasă deoparte, și nu ar mai fi conduși sau constrânși de acesta. Atunci, ar crede că nu mai au motivația de a fi binecuvântați, dar Dumnezeu ar fi de altă părere. Când oamenii nu au fost încă încercați, cred că sunt buni; dacă încă nu se poticnesc și stăruie în a se sacrifica pentru Dumnezeu, cred că s-au schimbat. Ei cred că nu se mai bazează pe pasiune sau pe un impuls de moment pentru a-și îndeplini datoria, ci sunt capabili să urmărească adevărul, să se străduiască să își îndeplinească datoria potrivit standardelor atunci când fac asta și că se curățesc în mod constant, astfel încât vor ajunge să mulțumească voia lui Dumnezeu și să fie acceptabili ca ființe create, și că sunt capabili să se supună într-o oarecare măsură. Dar când se ivește ceva care implică direct destinația și sfârșitul lor, atunci, prin modul în care se comportă, adevăratele fețe ale oamenilor sunt complet dezvăluite” („Șase indicatori ai progresului în viață” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cuvintele de judecată ale lui Dumnezeu m-au pus la colț. Înainte, știam teoretic că credința nu poate fi doar pentru binecuvântări, dar nu mă cunoșteam pe mine însămi cu adevărat. Această situație mi-a expus complet motivația de a obține binecuvântări. Renunțasem la tot în decursul acelor ani, închizându-mi clinica și făcându-mi datoria în cadrul bisericii, suferind mult, orice s-ar întâmpla. Am crezut că, făcând toate acele sacrificii în credința mea, sigur voi câștiga aprobarea și binecuvântările lui Dumnezeu și voi avea o destinație bună, așa că eram foarte motivată în datorie. Acum nu-mi puteam face datoria din cauza sănătății, așa că am crezut că mi-am pierdut destinația și visele de a obține binecuvântări. Eram prea deprimată să mă mișc. Nu doar că regretam că am renunțat la tot, ci Îl și blamam pe Dumnezeu, discutam cu El și mă opuneam Lui. Îmi tratam sacrificiile drept capital de schimb pentru binecuvântările lui Dumnezeu, crezând că suferința și contribuțiile mele însemnau că Dumnezeu îmi datorează o destinație și un sfârșit bun. Fără așa ceva, m-am plâns și L-am blamat pe Dumnezeu. Așadar, motivul de a fi binecuvântată era la baza negativității tale. Mi-a amintit de cuvintele lui Dumnezeu: „Scopul credinței voastre în Dumnezeu este de a vă folosi de El pentru a vă atinge propriile obiective. Nu este aceasta încă o certitudine a ofensei voastre la adresa firii lui Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum să Îl cunoașteți pe Dumnezeul de pe pământ”). Firea lui Dumnezeu este evidentă în cuvintele Lui. Această perspectivă în credința mea însemna că tranzacționez cu Dumnezeu, Îl înșel, Îl folosesc pentru a câștiga binecuvântările dorite. Asta Îi jignește firea. Contribuțiile și sacrificiile lui Pavel au fost toate pentru a cere o coroană a dreptății de la Dumnezeu. Asta a jignit grav firea lui Dumnezeu și a fost pedepsit. Iar eu, după ce am făcut unele sacrificii, am cerut recompense, coroane, aprobări și binecuvântări, exact ca el. Când nu am primit ce am sperat, L-am înțeles greșit, L-am blamat pe Dumnezeu și chiar m-am gândit să-L trădez. Unde îmi erau rațiunea și conștiința? Cineva de teapa Satanei ca mine să viseze la binecuvântări, ce nerușinare! Dacă sănătatea nu m-ar fi împiedicat să-mi fac datoria, nu aș fi văzut niciodată că-mi urmez credința în mod inadecvat, ci aș fi continuat pe calea greșită, ajungând, în final, precum Pavel. Asta m-a înfricoșat puțin și mi-am dat seama că asta a fost dragostea și mântuirea lui Dumnezeu pentru mine! Eram plină de regrete și autoreproșuri odată ce am înțeles voia lui Dumnezeu și am strigat, rugându-mă: „O, Dumnezeule! Sunt atât de recunoscătoare pentru mântuirea Ta. Fără a fi demascată astfel, m-aș fi opus Ție și aș fi ajuns în iad fără să știu de ce. Dumnezeule, vreau să mă căiesc Ție și să nu mai urmăresc binecuvântările. Vreau doar să urmăresc adevărul, să-mi lepăd firea coruptă și să trăiesc asemănarea umană.”

După ce m-am rugat, am mai citit din cuvintele lui Dumnezeu: „Acum Mă voi concentra pe a descrie cum M-a cunoscut Petru și care a fost sfârșitul lui. […] L-am supus la nenumărate încercări – încercări care, evident, l-au lăsat pe jumătate mort – dar, în mijlocul acestor sute de încercări, el nu și-a pierdut nici măcar o dată credința în Mine și nu s-a simțit dezamăgit de Mine. Chiar și când am zis că Mă lepădasem de el, tot nu s-a lăsat descurajat și a continuat să Mă iubească într-un mod practic și în acord cu principiile de practică trecute. I-am spus că nu aveam să îl laud deși Mă iubea, că într-un final îl voi da pe mâna Satanei. Dar, în mijlocul acestor încercări, încercări care nu au venit asupra trupului său, ci au fost prin cuvinte, el încă s-a rugat Mie și a spus: «O, Dumnezeule! În cer și pe pământ și printre toate lucrurile, există vreun om, vreo făptură sau vreun lucru care să nu fie în mâinile Tale, Cel Atotputernic? Când ești milos cu mine, inima mea mult se înveselește datorită milei Tale. Când mă judeci, așa nevrednic cum sunt, simt cu atât mai mult insondabilitatea faptelor Tale, deoarece ești plin de autoritate și înțelepciune. Deși trupul meu îndură greutăți, duhul meu este alinat. Cum aș putea să nu aduc slavă înțelepciunii și faptelor Tale? Chiar dacă ar fi să mor după ce Te cunosc, cum să nu fac asta bucuros și fericit? […]»” „Datorită loialității sale înaintea Mea și datorită binecuvântării Mele asupra lui, el a fost un exemplar și un model pentru om timp de mii de ani. Nu tocmai asta ar trebui să imitați?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 6). Am văzut în cuvintele lui Dumnezeu că Petru nu a fost constrâns de soarta sau destinația sa. Chiar când Dumnezeu a spus că nu va fi de acord cu Petru în ciuda dragostei acestuia și că, în cele din urmă, îl va da Satanei, Petru tot a continuat să-L iubească pe Dumnezeu și I s-a supus până la moarte. Nu a existat niciun fel de tranzacție sau vreo falsificare în dragostea lui Petru pentru Dumnezeu, ci dragoste adevărată și ascultare. Am găsit o cale de practică în cuvintele lui Dumnezeu și am devenit dispusă să-L iubesc pe Dumnezeu precum Petru, să-mi schimb firea. Indiferent cum mă tratează Dumnezeu, oricare mi-ar fi finalul și destinația, mă voi supune conducerii și aranjamentelor lui Dumnezeu și mă voi sacrifica pentru El cu adevărat. Nu-mi mai puteam face datoria în biserică precum înainte, dar mă bucuram de susținerea cuvintelor lui Dumnezeu în ultimii câțiva ani și avusesem unele experiențe, așa că puteam scrie ce am învățat din lucrarea lui Dumnezeu pentru a-I fi martoră. Și asta înseamnă să faci datoria unei ființe create. Am început să mă liniștesc mult înaintea lui Dumnezeu, cântărindu-I cuvintele și scriind testimoniale privind experiențele. Mă simțeam mult mai aproape de Dumnezeu și am încetat să mă mai agit în legătură cu viitorul și perspectivele mele. M-am simțit eliberată. După recuperare, tensiunea mea practic a revenit la normal și am reînceput să-mi fac datoria în biserică.

Am crezut că, după acea experiență, am câștigat puțină înțelegere privind credința mea în Dumnezeu și că nu voi fi împiedicată de speranțe pentru binecuvântări. Însă, după un timp, acea dorință s-a ivit din nou.

Am fost aleasă lider al bisericii. Într-o adunare, liderul nostru ne-a cerut să verificăm capacitatea de a face muncă practică a fiecărui lider de grup și a spus că nicio persoană vicleană sau care nu acceptă adevărul nu poate avea acea funcție. Mi-am dat seama că trebuie s-o fac rapid, că folosirea persoanei nepotrivite poate dăuna lucrării bisericii, fraților și surorilor. Nu doar că-mi puteam pierde datoria de lider, dar ar fi fost o fărădelege, o faptă rea. O lună mai târziu, modificările necesare fuseseră făcute și eram foarte fericită. Însă, surprinzător, liderul nostru a aflat în curând că una dintre alegerile mele era o persoană vicleană. Acest lucru m-a supărat mult. Simțeam că nu mi-am făcut bine datoria și afectasem lucrarea bisericii. În curând, frații și surorile au raportat că o altă persoană aleasă de mine era foarte arogantă. Respingea sugestiile rezonabile ale altora, îi certa și le punea piedici. Voiau să fie dată afară. Văzând că se acumulează probleme, mă simțeam paralizată. Mă simțeam groaznic, de parcă aveam o înțelegere superficială a adevărului și-mi lipsea adevărul-realitate. Dacă altceva mergea prost și afecta lucrarea bisericii, ar fi fost un rău atât de mare. Atunci viitorul, soarta, finalul și destinația mea nu vor fi distruse? Simțeam că trebuie să-mi schimb datoria imediat. Am început să mă simt amețită, într-o dimineață, și am văzut că tensiunea îmi era mult mai mare decât de obicei. I-am spus liderului nostru despre asta, crezând că, dacă mi-a reapărut problema de sănătate, ar fi grozav dacă mi-ar schimba datoria. Atunci nu aș avea la fel de multă responsabilitate. I-am spus calmă surorii care lucra cu mine: „Sunt dispusă să renunț la acest post, dacă este necesar, și voi îndeplini orice datorie pot apoi.” Ea m-a tratat, spunându-mi că dau dovadă de negativitate și că ar trebui să reflectez asupra mie însămi. Nu am vrut s-o accept. Credeam că eram dispusă să ascult și să îndeplinesc orice datorie puteam. Cum să fie asta negativitate? Dar, apoi, mi-am dat seama că Dumnezeu i-a permis să spună asta, așa că m-am rugat Lui pentru îndrumare, să-mi pot cunoaște adevărata stare.

Apoi, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Indiferent de modul în care sunt încercați, loialitatea celor care Îl au pe Dumnezeu în inima lor rămâne neschimbată; dar cei care nu Îl au pe Dumnezeu în inima lor, când lucrarea lui Dumnezeu nu le aduce avantaj trupului, își schimbă părerea despre Dumnezeu și chiar se îndepărtează de Dumnezeu. Astfel sunt aceia care nu vor rămâne pe loc la sfârșit, cei care caută numai binecuvântările lui Dumnezeu și nu sunt dornici să se sacrifice pentru Dumnezeu și să se dedice Lui. Acest fel de oameni infami va fi eliminat cu totul atunci când lucrarea lui Dumnezeu se va încheia, și ei sunt nevrednici de orice compasiune. Cei fără umanitate sunt incapabili să Îl iubească pe Dumnezeu cu adevărat. Atunci când mediul este sigur și protejat sau e vreun profit de tras, ei ascultă întru totul de Dumnezeu dar, atunci când ceea ce doresc este compromis sau este respins, ei se revoltă imediat. Chiar și pe parcursul unei singure nopți, ei se pot transforma dintr-o persoană zâmbitoare, «bună la suflet», într-un ucigaș urât și feroce, care își tratează binefăcătorul de ieri ca pe inamicul lor de moarte, fără niciun motiv. Dacă acești demoni nu sunt alungați, acești demoni care ar ucide fără să clipească, nu vor deveni ei un pericol ascuns?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului”). Cuvintele de judecată ale lui Dumnezeu au fost ca un duș rece. Nu eram eu exact tipul de persoană pe care-l revela? Eram entuziastă și munceam din greu când credeam că datoria mea va produce binecuvântări. În caz contrar, îmi arătam o altă fațetă și nu mai voiam acea datorie. Mă gândeam doar la viitorul și destinația mea. Când făceam greșeli, nu reflectam și nu căutam adevărul în lumina eșecurilor mele, revanșându-mă pentru deficiențele mele și încercând să fac bine, ci mă temeam de responsabilitate și să nu-mi pun viitorul în pericol. Voiam să abandonez această datorie pentru una cu mai puțină responsabilitate, folosindu-mi tensiunea drept scuză. Păream rezonabilă în exterior, însă motivele mele josnice erau la bază. Eram atât de vicleană!

Am început să reflectez la baza reală a căutării de binecuvântări în credința mea. Am citit următoarele în cuvintele lui Dumnezeu: „Toți oamenii corupți trăiesc pentru ei înșiși. Fiecare om pentru el însuşi şi diavolul îl ia pe cel mai din spate – aceasta este sintetizarea naturii umane. Oamenii cred în Dumnezeu de dragul propriilor interese; abandonează lucrurile, se sacrifică pentru El și Îi sunt credincioși, dar fac toate aceste lucruri tot de dragul interesului propriu. Pe scurt, totul este făcut cu scopul de a obține binecuvântări pentru ei înșiși. În societate, totul este făcut pentru beneficiul personal; a crede în Dumnezeu se face doar pentru a câștiga binecuvântări. Tocmai pentru a obține binecuvântări, oamenii se leapădă de toate și pot să îndure multă suferință: acestea sunt toate dovezi empirice ale naturii corupte a omului” („Diferența dintre schimbările exterioare și schimbările firii” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Am învățat din asta că întotdeauna mă gândeam la mine însămi pentru că fusesem atât de adânc coruptă de Satana. „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate” și „Nu te trezi niciodată devreme decât dacă există un beneficiu asociat”, aceste legi satanice de supraviețuire îmi deveniseră natură, făcându-mă mai egoistă, josnică și egocentrică. Mă gândeam la câștigul personal în orice făceam. Privindu-mi calea în credință în toți acești ani, punctul meu de începere pentru a-mi face datoria fusese acela de a fi binecuvântată, recompensată, de a intra, în cele din urmă, în Împărăția cerurilor. Anii mei de muncă grea și suferință nu însemnaseră că-mi făcusem datoria de ființă creată sau că mă sacrificasem cu adevărat pentru Dumnezeu. Fuseseră ca să-L folosesc pe Dumnezeu, să-L înșel, să fac comerț cu El. Nu fuseseră pentru a-L iubi și a-L mulțumi pe Dumnezeu. Cum eram eu o credincioasă? Eram o necredincioasă. Dumnezeu m-a ridicat să servesc drept lider al bisericii, ca să pot practica folosind adevărul să rezolv probleme, să învăț discernământul și intuiția, dar nu am prețuit șansa. Nu am intrat în adevăr, ci doar m-am gândit la viitorul și soarta mea. Eram pe o cale contrară lui Dumnezeu. Știam că trebuie să mă căiesc și să urmăresc adevărul sau cu siguranță voi fi distrusă.

Am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu într-una din rugăciunile mele: „Singurul motiv pentru care Dumnezeul întrupat a venit în trup este datorită nevoilor omului corupt. Este datorită nevoilor omului, nu ale lui Dumnezeu, iar toate jertfele și suferințele Lui sunt de dragul omenirii și nu în folosul lui Dumnezeu Însuși. Nu există argumente pro și contra sau recompense pentru Dumnezeu; El nu va culege vreo recoltă viitoare, ci pe aceea care I-a fost datorată Lui la început. Tot ceea ce face și sacrifică El pentru omenire nu este astfel încât El să poată câștiga mari recompense, ci strict de dragul omenirii” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Omenirea coruptă are mai multă nevoie de mântuirea Dumnezeului întrupat”). Am fost profund mișcată de dragostea lui Dumnezeu când am chibzuit la asta. Dumnezeu, suprem, sfânt și onorabil, S-a întrupat de două ori pentru a mântui omenirea profund coruptă, suferind umilințe și dureri teribile. Domnul Isus a fost răstignit pentru a răscumpăra omenirea, plătind cu viața Sa. Dumnezeu Atotputernic S-a întrupat în China în zilele de pe urmă și exprimă adevăruri pentru a curăți și mântui oamenii, persecutat și blasfemiat de PCC și de lumea religioasă. El suferă totul pentru a lucra în mijlocul nostru, pentru a ne da cuvintele Sale fără ceva în schimb, doar pentru a ne mântui de sub influența Satanei. Dumnezeu plătește prețuri mari pentru a mântui omenirea, fără măcar să Se gândească la câștigul sau pierderea Sa. El nu ne cere nimic în schimb, nu cere nicio răsplată. Dragostea Lui este altruistă și adevărată. Esența lui Dumnezeu este atât de frumoasă și bună! Apoi, privindu-mă pe mine, eu spusesem că aveam credință și voiam să-L mulțumesc pe Dumnezeu, dar nu eram deloc autentică față de El. Susțineam sus și tare că lucrez pentru El, doar pentru a tranzacționa binecuvântări, folosindu-L și înșelându-L pe Dumnezeu. Am văzut cât de egoistă, vicleană, pângărită și nerușinată eram. Trăiam asemănarea Satanei. O persoană ca mine care I se opune lui Dumnezeu, de teapa Satanei, nu ar câștiga niciodată aprobarea lui Dumnezeu, indiferent de sacrificiul ei. Am citit și acestea în cuvintele lui Dumnezeu: „Ca și creatură a lui Dumnezeu, omul ar trebui să caute să îndeplinească datoria unei creaturi a lui Dumnezeu și să caute să-L iubească pe Dumnezeu fără să facă alte alegeri, pentru că Dumnezeu este vrednic de dragostea omului. Aceia care caută să-L iubească pe Dumnezeu nu ar trebui să caute vreun beneficiu personal sau să caute ceva după care tânjesc în mod personal; aceasta este cea mai corectă metodă de a căuta” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Succesul sau eșecul depinde de cărarea pe care umblă omul”). Am văzut în cuvintele lui Dumnezeu că ființele create nu ar trebui să aibă credință în schimbul binecuvântărilor. Singura viață care are sens este aceea în care urmărim dragostea pentru Dumnezeu și ne facem datoria adecvat. M-am rugat la Dumnezeu astfel: „Dumnezeule, vreau să părăsesc calea răului și să mă căiesc Ție, să nu mai urmăresc binecuvântări. Indiferent de destinația mea finală, vreau să-mi fac datoria bine pentru a-Ți răsplăti dragostea.” Odată ce mi-am corectat starea, tensiunea mi s-a stabilizat.

M-am uitat și la câteva materiale în care se citeau cuvintele lui Dumnezeu. „Nu există o corelare între datoria omului și faptul dacă este binecuvântat sau blestemat. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și nu ar trebui să depindă de recompensă, condiții sau motive. Doar atunci el își face datoria. A fi binecuvântați este când cineva este desăvârșit și se bucură de binecuvântările lui Dumnezeu după ce a experimentat judecata. A fi blestemați este când firea cuiva nu se schimbă după ce a experimentat mustrarea și judecata, adică atunci când nu experimentează desăvârșirea, ci este pedepsit. Dar, indiferent dacă sunt binecuvântate sau blestemate, ființele create ar trebui să-și facă datoria, să facă ceea ce se cuvine să facă și ceea ce sunt capabile să facă; acesta este minimul pe care o persoană, o persoană care-L caută pe Dumnezeu, ar trebui să-l facă. Nu ar trebui să-ți faci datoria doar pentru a fi binecuvântat și nu ar trebui să refuzi să acționezi din teama de a fi blestemat. Permiteți-Mi să vă spun acest lucru: îndeplinirea datoriei proprii este ceea ce omul se cuvine să facă, iar dacă nu este capabil să-și facă datoria, atunci asta este răzvrătirea lui. Tocmai prin procesul îndeplinirii datoriei sale omul se schimbă treptat și prin acest proces el își demonstrează loialitatea. Ca atare, cu cât ești mai capabil să-ți faci datoria, cu atât mai mult adevăr vei primi și cu atât mai reală va deveni expresia ta” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”). „Dacă oamenii pot sau nu să obțină mântuirea nu depinde de ce datorie îndeplinesc, ci de faptul dacă au înțeles și au dobândit adevărul și dacă pot sau nu să se supună orchestrărilor lui Dumnezeu și să fie ființe create autentice. Dumnezeu este drept și acesta este standardul pe care Îl folosește El pentru a măsura întreaga omenire. Standardul acesta este imuabil, iar tu trebuie să-ți amintești lucrul acesta. Așadar, nu te gândi să găsești vreo altă cale sau să cauți vreun lucru ireal. Standardele pe care Dumnezeu le impune tuturor celor care ating mântuirea sunt veșnic neschimbătoare; ele rămân aceleași, indiferent cine ești” („Atitudinea pe care ar trebui să o aibă omul față de Dumnezeu” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Asta m-a ajutat să înțeleg că datoria noastră nu are nimic de-a face cu faptul dacă suntem binecuvântați sau blestemați în final. Important pentru a fi pe deplin mântuiți este dacă urmărim și câștigăm adevărul și dacă ne putem schimba firile. Ce datorie fac și când anume este determinat de Dumnezeu, iar finalul și destinația mea fac și mai mult obiectul conducerii și aranjamentelor lui Dumnezeu. Ce ar trebui să fac este să accept orchestrările lui Dumnezeu și să-mi fac datoria cu devotament. Mi-am dat seama, de asemenea, că nu aveam adevărul-realitate și aveam prea multe lipsuri, de aceea datoria respectivă îmi dezvăluia defectele și neajunsurile. Căutarea adevărului și înțelegerea acestor principii mi-ar putea îmbunătăți deficiențele și m-ar ajuta să cresc în viață. Văzând acest lucru, nu mi-am mai făcut griji despre viitorul și soarta mea și n-am mai vrut să-mi schimb datoria. Am muncit statornic, căutând adevărul pentru a rezolva orice probleme apăreau, am înțeles încet unele principii și, treptat, am făcut mai puține greșeli în datoria mea. Mă simțeam cu adevărat eliberată să urmez cuvintele lui Dumnezeu și să nu urmăresc binecuvântări în datoria mea. Am fost binecuvântată și îndrumată de Dumnezeu cu rezultate din ce în ce mai bune.