Confruntând boala incurabilă a fiului meu

februarie 1, 2022

de Liang Xin, China

Acum doi ani, fiul meu a avut brusc dureri groaznice la mijloc. Am mers la control, iar doctorul a spus că rezultatele sunt îngrijorătoare, c-ar trebuie să facem alte analize la un spital mai mare din provincie. Mi-a tresărit puțin inima când a spus asta și am știut că era posibil ca fiul meu să aibă o boală gravă. Dar apoi, m-am gândit că, în tot acest timp, îmi făcusem datoria, mă sacrificasem pentru Dumnezeu și suferisem mult. Chiar și când m-am confruntat și cu oprimarea și arestările Partidului Comunist și cu batjocura și defăimarea celor dragi, nu m-am dat înapoi, ci am rămas fermă în datoria mea. M-am gândit că după tot ce făcusem pentru Dumnezeu, îl va proteja pe fiul meu de tot ce e grav. Au sosit rezultatele. Avea cancer și ciroză la ficat. Doctorul a spus că mai are de trăit între trei și șase luni. A fost ca o lovitură de trăsnet. Am rămas înmărmurită, paralizată. Pur și simplu n-am putut s-accept realitatea. Avea doar 37 de ani – cum a putut să se-mbolnăvească așa? Țineam rezultatele analizelor și îmi tremurau mâinile. M-am întrebat dacă doctorul nu a greșit diagnosticul. Am stat acolo, pe marginea patului și nu mi-am revenit câtăva vreme. Îmi curgeau lacrimile pe față și m-am gândit: „E atât de tânăr – cum să fie atât de grav bolnav? Oricare dintre cele două boli e fatală, dar amândouă? El e totul pentru noi. Oare ce va face familia noastră fără el? Cel mai dureros lucru din viață e să îngropi un copil.” Eram tot mai nefericită. Prietenii și familia mă dojeneau, spunând: „Cum s-a îmbolnăvit fiul tău dacă tu crezi în Dumnezeu? Acel Dumnezeu al tău nu l-a protejat. Ce rost mai are?” Mi-au spus și să uit de credință și să rămân acasă să-l îngrijesc pe fiul meu. Reproșurile lor m-au făcut să mă simt cu adevărat nefericită. Îmi venea tot timpul să plâng și eram năucită. Nici n-am mai vrut să mă rog sau să citesc cuvintele lui Dumnezeu. Eram în întuneric. Am spus o rugăciune: „Dumnezeule, fiul meu fiind atât de bolnav, mă zbat teribil și nu fac față. Te rog, îndrumă-mă să-Ți înțeleg voia.”

Într-o zi, am citit asta în cuvintele Lui: „În timp ce sunt supuși încercărilor, este normal ca oamenii să fie slabi, ca negativitatea să sălășluiască în ei sau să fie lipsiți de claritate în ceea ce privește voia lui Dumnezeu sau calea lor de practică. Dar, în orice caz, trebuie să ai încredere în lucrarea lui Dumnezeu și să nu-L tăgăduiești, întocmai ca Iov. Deși Iov a fost slab și a blestemat ziua în care s-a născut, nu a negat că toate lucrurile din viața oamenilor sunt dăruite de Iahve și că El este și Cel care putea să le ia pe toate. Indiferent cum a fost încercat, și-a păstrat această credință. […] Dumnezeu face lucrarea de desăvârșire asupra oamenilor, iar ei nu pot să o vadă, nu pot să o simtă; în astfel de împrejurări, ți se cere să ai credință. Credința oamenilor e necesară atunci când ceva nu poate fi văzut cu ochiul liber, iar credința ta e necesară când nu poți renunța la propriile tale noțiuni. Când lucrarea lui Dumnezeu nu îți este clară, ceea ce ți se cere este să ai credință, să iei o poziție fermă și să fii martor” („Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării” din Cuvântul Se arată în trup). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că îmbolnăvirea gravă a fiului meu era un fel de test pentru mine și trebuia să mă bazez pe credință ca să trec peste asta. M-am gândit la Iov, care a rămas fără toată averea și animalele lui, i-au murit toți copiii și s-a umplut tot de bube. Chiar și în fața acestei mari încercări, s-a blestemat pe el, înainte să-L condamne pe Dumnezeu și a slăvit numele lui Iahve. A adus o mărturie frumoasă pentru Dumnezeu. Și, în timp ce trecea prin toate astea, prietenii au râs de el, soția l-a criticat și i-a spus să-L abandoneze pe Dumnezeu și să moară. La suprafață, părea că soția și prietenii lui îl ocărau, dar în spatele lor era Satana, care îl ispitea pe Iov cu vorbele oamenilor să-l nege și trădeze pe Dumnezeu. Dar Iov nu s-a lăsat păcălit, ba chiar și-a denunțat soția ca fiind nebună. Am știut că în spatele atacurilor prietenilor și ale familiei erau vicleșugurile Satanei. A trebuit să fiu ca Iov și să mărturisesc ferm pentru Dumnezeu. Nu puteam să ascult aberațiile lor. În acel moment, m-am simțit mai puțin nefericită și neajutorată.

A fost operat după două săptămâni, iar cancerul a fost ținut sub control. M-am gândit că poate Dumnezeu va avea milă de el datorită credinței mele, că se va vindeca printr-un miracol făcut de El. Speram din tot sufletul că își va reveni complet, gândindu-mă ce minunat ar fi. Apoi, mi-am amintit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Ceea ce urmărești tu este să fii capabil să câștigi pacea după ce ai crezut în Dumnezeu, pentru ca ai tăi copii să nu se îmbolnăvească, pentru ca soțul tău să aibă o slujbă bună, pentru ca fiul tău să-și găsească o soție bună, pentru ca fiica ta să-și găsească un soț decent, pentru ca boii și caii tăi să are pământul bine, pentru un an de vreme bună pentru recoltele tale. Asta e ceea ce cauți tu. Ce urmărești tu e doar să trăiești în confort, pentru ca niciun accident să nu se întâmple familiei tale, pentru ca vânturile să te ocolească, pentru ca fața ta să nu fie atinsă de praf, pentru ca recoltele familiei tale să nu fie inundate, pentru ca tu să nu fii afectat de vreun dezastru, să trăiești în îmbrățișarea lui Dumnezeu, să trăiești într-un cuibușor confortabil. Un laș ca tine, care întotdeauna urmărește trupul – ai o inimă, ai un duh? Nu ești o fiară? Îți ofer calea adevărată fără a cere nimic în schimb, și tu tot nu cauți. Ești tu unul dintre aceia care cred în Dumnezeu? Îți acord viața umană reală, și tu tot nu cauți. Nu ești tu la fel cu un porc sau un câine?” („Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu au dezvăluit clar perspectivele mele greșite asupra credinței și motivele binecuvântărilor. Mi-a fost foarte rușine. Când am crezut în Domnul, căutasem binecuvântări și har, sperând că familia-mi va fi binecuvântată. De când am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, nu mă rugasem niciodată cu ardoare pentru harul Lui. Nu căutam adevărul și nu l-am înțeles deplin pe Dumnezeu. Am greșit vrând tot mai multe în epoca prezentă și viață eternă în epoca următoare. M-am gândit că dacă făcusem sacrificii pentru Dumnezeu, El mă va celebra și binecuvânta, îmi va proteja familia de boală și dezastru, ne va face viața ușoară și lipsită de orice nenorocire. Astfel că mi-am lăsat în urmă casa și slujba ca să-mi fac datoria, fericită să îndur orice suferință. Dar când fiul meu a fost diagnosticat cu cancer, am rămas complet blocată în durerea de a-l vedea bolnav și mi-am pierdut elanul pentru datoria mea. Făceam calcule meschine despre cât mă sacrificasem, cât suferisem, certându-mă cu Dumnezeu, condamnându-L că nu-mi proteja fiul. Situația cu care mă confruntam și cuvintele Lui de judecată și revelație mi-au arătat că perspectiva mea asupra credinței era greșită. Nu renunțam la lucruri pentru credință ca să caut adevărul și să scap de corupție, ci o făceam în schimbul harului și binecuvântărilor lui Dumnezeu. Făceam tranzacții cu El, folosindu-L și înșelându-L. Îl urmam pe Dumnezeu doar pentru a-mi proteja familia de furtuni, boală și dezastru. Cu ce m-am deosebit de evlavioșii care mănâncă pâinea și sunt sătui? Am văzut cât de josnică era perspectiva mea asupra căutării. În acel moment, m-am simțit foarte îndatorată lui Dumnezeu și am venit înaintea Lui în rugăciune, gata să-I pun în mâini sănătatea fiului meu, să mă supun conducerii și aranjamentelor Lui.

După aceea, fiul meu a avut 3 sau 4 operații, una după alta, și părea să se simtă din ce în ce mai bine. Mânca bine și putea face activități ușoare. Am fost foarte fericită, mai ales atunci când l-am văzut cântând și dansând cu fiul lui, părând perfect sănătos. Am simțit că ar fi speranțe pentru el. Mă gândeam, din perspectiva umană, că boala lui era o condamnare la moarte și că nu va rezista încă 6 luni. Dar trecuseră mai mult de atât și se simțea atât de bine. Au fost binecuvântarea și protecția lui Dumnezeu. Dacă o ținea tot așa, părea că își va reveni complet. Dar lucrurile nu au evoluat cum crezusem. Subit, nu a mai putut ține mâncarea în stomac, abdomenul i s-a umflat tot mai tare și îi era greu să stea în șezut. A fost la control și, deși cancerul nu se răspândise, ciroza se agrava tot mai tare și făcea ascită. Am simțit că moartea îi dă încet-încet târcoale și iar am căzut pradă disperării. Văzând starea fiului meu îmbunătățindu-se vizibil, n-am înțeles de ce se înrăutățea din nou. Era un fiu atât de bun, se înțelegea bine cu ceilalți și nu făcuse niciun rău. Prietenii, familia, vecinii spuneau numai lucruri bune despre el. Nu era foarte încântat de credința mea, dar nici nu mi-a stat în cale. De ce ar face o boală fatală? Mai târziu, m-am gândit la tot timpul în care am împărtășit Evanghelia, implicându-mă trup și suflet în tot ce s-a întâmplat la biserică. Familia mea s-a opus credinței mele din cauza oprimării și arestărilor partidului, dar indiferent de opoziție, n-am dat niciodată înapoi. Am continuat să-mi fac datoria. Renunțasem la foarte multe, așadar, de ce mă confruntam cu asta? Asta era ceea ce primeam în schimbul anilor mei de sacrificiu? Nu am spus asta, dar eram copleșită de sentimentul că Dumnezeu era nedrept. Am fost tot timpul pesimistă, deprimată și confuză. M-am simțit disperată. Sufeream îngrozitor și plângeam tot timpul.

Am citit acest fragment: „Dreptatea nu este nicidecum echitabilă sau rezonabilă; nu înseamnă egalitarism și nici a-ți aloca ceea ce meriți în funcție de cât de multe lucrări ai dus la bun sfârșit, a-ți plăti pentru vreo lucrare pe care ai făcut-o sau a-ți da ce ți se cuvine în funcție de eforturile depuse. Aceasta nu este dreptate. Să presupunem că Dumnezeu l-ar fi eliminat pe Iov după ce Iov a fost martor pentru El: Dumnezeu ar fi fost drept și atunci. De ce se numește aceasta dreptate? Din punct de vedere uman, dacă un lucru este în conformitate cu noțiunile oamenilor, atunci lor le este foarte ușor să spună că Dumnezeu este drept; totuși, dacă nu văd acel lucru ca fiind în concordanță cu noțiunile lor – dacă este ceva ce nu sunt capabili să înțeleagă – atunci le-ar fi greu să spună că Dumnezeu este drept. Dacă Dumnezeu l-ar fi distrus pe Iov pe atunci, oamenii nu ar fi spus că El este drept. Dar cu toate acestea, indiferent dacă oamenii au fost sau nu corupți, trebuie Dumnezeu să Se justifice atunci când îi distruge? Ar trebui să fie nevoit să le explice oamenilor pe ce bază face acest lucru? Ar trebui decizia Lui să se bazeze pe ceva precum: «Dacă sunt utili, nu îi voi distruge; dacă nu sunt, o voi face»? Nu este nevoie. În ochii lui Dumnezeu, cineva corupt poate fi tratat oricum dorește El; orice face Dumnezeu va fi potrivit, și toate sunt rânduielile lui Dumnezeu. […] Esența lui Dumnezeu este dreptatea. Deși ceea ce face El nu este ușor de înțeles, tot ceea ce face El este drept; doar că, pur și simplu, oamenii nu înțeleg. Când Dumnezeu i l-a dat pe Petru Satanei, cum a răspuns Petru? «Omenirea nu este în măsură să priceapă ce faci Tu, dar tot ceea ce faci conține voia Ta; în toate acestea există dreptate. Cum să nu rostesc vorbe de laudă pentru faptele Tale înțelepte?» Astăzi, ar trebui să vedeți că Dumnezeu nu îl distruge pe Satana pentru a le arăta oamenilor cum i-a corupt Satana și cum îi mântuiește Dumnezeu; în cele din urmă, deoarece oamenii au fost prea profund corupți de Satana, ei vor vedea păcatul monstruos al corupției lor de către Satana, iar când Dumnezeu îl va distruge pe Satana, vor vedea dreptatea lui Dumnezeu și vor vedea că aceasta conține firea și înțelepciunea lui Dumnezeu. Tot ceea ce face Dumnezeu este drept. Deși ar putea fi de neînțeles pentru tine, nu ar trebui să emiți judecăți după bunul plac. În cazul în care ceva din ce face El ți se pare nerezonabil sau dacă ai vreo noțiune privind lucrul acesta, iar asta te determină să spui că El nu este drept, atunci ești extrem de nerezonabil. Vezi că unele lucruri i s-au părut de neînțeles lui Petru, dar a fost sigur că înțelepciunea lui Dumnezeu era prezentă și că voia Sa bună era în acele lucruri. Oamenii nu pot înțelege totul; sunt atât de multe lucruri pe care nu le pot pricepe. Astfel, a cunoaște firea lui Dumnezeu nu este un lucru ușor” („Cum să cunoaștem firea dreaptă a lui Dumnezeu” în Consemnări ale Cuvântărilor lui Hristos din zilele de pe urmă). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat că dreptatea Lui nu e cum crezusem eu – perfect rezonabilă și echitabilă, și că nu înseamnă că primești exact ceea ce investești. Dumnezeu e Creatorul și însăși esența Lui e dreaptă, așadar, fie că El dă sau ia, fie că suntem binecuvântați sau suferim în încercări, totul cuprinde înțelepciunea Lui. Totul e o revelație a firii lui drepte. Iov a urmat calea lui Dumnezeu, temându-se de El și ferindu-se de rău toată viața. Era un om perfect în ochii lui Dumnezeu și, totuși, Dumnezeu l-a testat. Credința și venerația lui pentru Dumnezeu au crescut prin încercări după încercări și, în final, el a fost mărturie răsunătoare pentru Dumnezeu și l-a învins complet pe Satana. Apoi, Dumnezeu i S-a arătat și l-a binecuvântat și mai mult. Aceasta a dezvăluit firea dreaptă a lui Dumnezeu. M-am gândit și la Pavel. A suferit mult și a călătorit departe ca să răspândească Evanghelia Domnului, dar nu a avut supunere sau venerație adevărată pentru Dumnezeu. A vrut doar binecuvântările lui Dumnezeu în schimbul efortului său. După ce a muncit destul de mult, a spus: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății” (2 Timotei 4:7-8). Contribuțiile lui Pavel au fost pline de ambiții și dorințe și au fost tranzacționale. Firea lui nu s-a schimbat deloc și era pe o cale potrivnică lui Dumnezeu. În cele din urmă, a fost pedepsit de El. Vedem că Dumnezeu nu caută să vadă cât de mult par oamenii să muncească, ci dacă Il iubesc cu adevărat și I se supun, dacă firea vieții lor se schimbă. Este o manifestare mai bună a firii sfinte și drepte a lui Dumnezeu. Am crezut că voi fi răsplătită în funcție de ce dădusem, că voi primi ceva egal cu contribuția mea. Este o perspectivă umană, tranzacțională, total diferită de dreptatea lui Dumnezeu. Fiind credincioasă, făcusem câteva sacrificii și lucruri bune, dar perspectiva mea asupra căutării era greșită și nu m-am supus cu adevărat lui Dumnezeu. L-am condamnat și m-am opus Lui când fiul meu s-a îmbolnăvit. Firea mea nu se schimbase. Eram cineva care se-opunea lui Dumnezeu și aparținea Satanei. N-am meritat deloc binecuvântările lui Dumnezeu. Mi-am dat seama că nu am înțeles firea Lui dreaptă, ci am simțit că dacă făcusem câteva sacrificii în datoria mea, ar trebui să mă protejeze și să-l apere pe fiul meu. Nu judecam lucrarea lui Dumnezeu dintr-o perspectivă umană, tranzacțională? M-am gândit la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Toată lumea are o destinație potrivită. Aceste destinații sunt determinate conform esenței fiecărui individ și nu au absolut nicio legătură cu alți oameni. Comportamentul rău al unui copil nu poate fi transferat părinților lui, și nici dreptatea unui copil nu poate fi împărtășită cu părinții lui. Comportamentul rău al unui părinte nu poate fi transferat copiilor lui, și nici dreptatea unui părinte nu poate fi împărtășită cu copiii lui. Toată lumea își poartă păcatele și toată lumea se bucură de soarta proprie. Nimeni nu poate fi un înlocuitor pentru o altă persoană; aceasta este dreptatea” („Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună” din Cuvântul Se arată în trup). M-am gândit că dacă renunțasem la lucruri în credința mea, Dumnezeu ar trebui să-mi vindece fiul. Altfel, L-aș percepe ca nedrept. A fost foarte absurd din partea mea! Indiferent de prețul plătit, era datoria mea și ceea ce ar trebui să fac în calitate de ființă creată. Nu avea nicio legătură cu boala fiului meu, cu soarta sau destinația lui. N-ar trebui să negociez cu asta, să mă târguiesc cu Dumnezeu. M-am simțit foarte eliberată când am înțeles asta.

Într-o zi, am citit un alt fragment din cuvintele Lui, care m-a ajutat să înțeleg esența perspectivei mele greșite. Dumnezeu Atotputernic spune: „Indiferent câte lucruri i se întâmplă, tipul de persoană care este un antihrist nu încearcă niciodată să le abordeze căutând adevărul în cuvintele lui Dumnezeu, și cu atât mai puțin încearcă să vadă lucrurile prin intermediul cuvintelor lui Dumnezeu – ceea ce se datorează în întregime faptului că nu crede că fiecare rând din cuvintele lui Dumnezeu este adevărul și nu acceptă atitudinea corectă pe care Dumnezeu spune că se cuvine s-o aibă oamenii în fiecare chestiune. Există un singur tip de Dumnezeu în care cred: Dumnezeul supranatural, care arată semne și minuni, similar dumnezeilor falși precum Guan Yin și Buddha care arată, de asemenea, semne și minuni minore. […] În mintea antihriștilor, Dumnezeu ar trebui venerat în timp ce Se ascunde după un altar, mâncând alimentele pe care le oferă oamenii, inhalând tămâia pe care o ard, dând o mână de ajutor când intră în bucluc, oferind sprijin și îndeplinindu-le cererile – pe cât poate – dacă sunt sinceri în rugămințile lor. Pentru antihriști, doar un astfel de dumnezeu este Dumnezeu. Între timp, orice face Dumnezeu în prezent este privit cu disprețul unui antihrist. De ce? Judecând după natura și esența antihriștilor, ceea ce necesită ei nu este lucrarea de udare, păstorire și mântuire pe care Creatorul o săvârșește asupra creaturilor lui Dumnezeu, ci prosperitatea și succesul în toate lucrurile, să nu fie pedepsiți în viața asta și să ajungă în rai după moarte. Punctul lor de vedere și nevoile lor le confirmă esența de ostilitate față de adevăr” („Ei nu cred în existența lui Dumnezeu și neagă esența lui Hristos (Partea întâi)” în Demascarea antihriștilor). Fiecare cuvânt a lovit drept la țintă. Meditând, mi-am dat seama că mereu am simțit că Dumnezeu ar trebui să mă răsplătească pentru tot ce făcusem în credința mea, că ar trebui să-mi țină familia în siguranță și bine. Așadar, când am văzut că fiul meu se simțea mult mai bine după operații, am simțit că e binecuvântarea lui Dumnezeu. Am fost foarte recunoscătoare. Dar când fiul meu s-a simțit rău din nou, am vrut ca Dumnezeu să facă un miracol pentru a-l vindeca. Când Dumnezeu nu a făcut ceea ce am vrut, am trecut de la zâmbete la mânie, supărată pe Dumnezeu că nu ține cont de toate sacrificiile mele, pentru a-l proteja și vindeca pe fiul meu. Ba chiar am regretat tot ce dădusem. Stările mele oscilau în funcție de ce câștigam sau pierdeam. În credința mea, nu mă supusesem lui Dumnezeu și nu-L venerasem ca pe Creatorul, ci Îl văzusem ca pe un obiect care să-mi satisfacă cerințele și să mă binecuvânteze. Cu ce mă deosebeam de necredincioșii care-l venerează pe Buddha sau Guan Yin? Asta nu înseamnă să fii un credincios adevărat! Dumnezeu S-a întrupat și a venit pe pământ de două ori, îndurând umilință incredibilă, condamnarea oamenilor, împotrivire, răzvrătire și înțelegere greșită. Și asta ca să ne transmită cuvintele Lui și adevărul, ca ele să devină viața noastră, pentru a trăi după cuvintele Lui și a scăpa de corupție și, în cele din urmă, suntem mântuiți. Dumnezeu a plătit un preț atât de mare pentru omenire. Mă bucurasem de atâta har și binecuvântări de la El în anii de credință, obținând udarea și susținerea atâtor adevăruri. Dar n-am fost deloc sinceră față de Dumnezeu. E foarte dureros și dezamăgitor pentru El! Am început să mă simt tot mai îndatorată față de El și-am îngenunchiat în fața Lui, cu lacrimi de regret și vină brăzdându-mi fața. M-am rugat lui Dumnezeu și m-am căit, spunând: „Dumnezeule, sunt credincioasă de atâția ani fără să caut adevărul. N-am reușit să fiu mărturie fermă trecând prin boala fiului meu, ci Te-am dezamăgit. Dumnezeu, Îți sunt îndatorată. Vreau să mă căiesc în fața Ta și, fie că fiul meu își revine sau nu, sunt gata să mă supun conducerii și aranjamentelor Tale. Te rog, dă-mi credință și rămâi cu mine.” După rugăciunea, am simțit că mi s-a luat o mare piatră de pe inimă. M-am simțit mult mai ușurată și nu mai eram atât de îngrijorată de boala fiului meu.

Am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu, care m-a făcut înțeleg altfel întreaga situație. „Nu există o corelare între datoria omului și faptul dacă este binecuvântat sau blestemat. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și nu ar trebui să depindă de recompensă, condiții sau motive. Doar atunci el își face datoria. A fi binecuvântați este când cineva este desăvârșit și se bucură de binecuvântările lui Dumnezeu după ce a experimentat judecata. A fi blestemați este când firea cuiva nu se schimbă după ce a experimentat mustrarea și judecata, adică atunci când nu experimentează desăvârșirea, ci este pedepsit. Dar, indiferent dacă sunt binecuvântate sau blestemate, ființele create ar trebui să-și facă datoria, să facă ceea ce se cuvine să facă și ceea ce sunt capabile să facă; acesta este minimul pe care o persoană, o persoană care-L caută pe Dumnezeu, ar trebui să-l facă. Nu ar trebui să-ți faci datoria doar pentru a fi binecuvântat și nu ar trebui să refuzi să acționezi din teama de a fi blestemat. Permiteți-Mi să vă spun acest lucru: îndeplinirea datoriei proprii este ceea ce omul se cuvine să facă, iar dacă nu este capabil să-și facă datoria, atunci asta este răzvrătirea lui. Tocmai prin procesul îndeplinirii datoriei sale omul se schimbă treptat și prin acest proces el își demonstrează loialitatea. Ca atare, cu cât ești mai capabil să-ți faci datoria, cu atât mai mult adevăr vei primi și cu atât mai reală va deveni expresia ta” („Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului” din Cuvântul Se arată în trup). Acest fragment mi-a arătat c-a ne face datoria n-are legătură cu a fi binecuvântat sau blestemat. Ca ființă creată, trebuie să-mi fac datoria pentru a răsplăti iubirea lui Dumnezeu. E drept și potrivit. Ca părinții care își cresc copiii până când devin adulți – copiii ar trebui să fie ascultători. N-ar trebui s-aibă legătură cu ce moștenesc, să fie ceva condiționat. E cel mai elementar lucru pe care ar trebui să-l facem. Dar nu mă gândeam cum să răsplătesc iubirea lui Dumnezeu în datoria mea. În schimb, am vrut să folosesc datoria dată de Dumnezeu ca să mă târguiesc cu El, cerându-I har și binecuvântări pentru puținul pe care-l făcusem. Fără acestea, L-am condamnat. N-am avut deloc conștiință și chiar L-am dezamăgit. După ce fiul meu s-a îmbolnăvit, am cerut multe și L-am înțeles greșit și condamnat pe Dumnezeu. Acest gând m-a făcut să mă detest cu adevărat. Am hotărât în tăcere că nu-L voi mai condamna niciodată pe Dumnezeu, indiferent dacă fiul meu își revine sau nu. După aceea, fiul meu s-a simțit tot mai rău. Sănătatea lui se deteriora cu fiecare zi. M-a durut și sufeream, dar am avut sufletul mai liniștit.

Într-o zi, am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Dumnezeu deja a plănuit în întregime geneza, apariția, durata de viață și sfârșitul tuturor creaturilor Sale, precum și misiunea vieții lor și rolul pe care-l joacă în toată omenirea. Nimeni nu poate schimba aceste lucruri; aceasta este autoritatea Creatorului. Apariția fiecărei creaturi, cât timp trăiește aceasta, misiunea vieții sale – toate aceste legi, fiecare dintre ele, este rânduită de Dumnezeu, după cum El a rânduit orbita fiecărui corp ceresc; ce orbită urmează aceste corpuri cerești, timp de câți ani, cum orbitează, ce legi urmează – toate acestea au fost rânduite de Dumnezeu cu mult timp în urmă, fiind neschimbate de mii, zeci de mii de ani. Toate acestea sunt ordonate de Dumnezeu și aceasta este autoritatea Lui” („Numai căutând adevărul poți cunoaște faptele lui Dumnezeu” în Consemnări ale Cuvântărilor lui Hristos din zilele de pe urmă). Așa e. Dumnezeu e Creatorul, iar durata vieții noastre e în mâinile Lui. Cât trăim, cât suferim, cât suntem de binecuvântați, toate sunt în mâinile Lui. Dumnezeu nu va prelungi viața cuiva doar pentru c-a făcut fapte bune, nici nu i-o va curma mai devreme pentru c-a făcut mult rău. Fie că suntem buni sau răi, când timpul predestinat expiră, Dumnezeu ne va lua viața. Nimeni nu poate schimba asta. Dumnezeu a stabilit cu mult timp în urmă cât va trăi fiul meu. Tot ce face El este drept, iar eu trebuie doar să mă supun conducerii și aranjamentelor Lui. Înțelegând asta, am reușit să-mi alin puțin durerea. Am știut că indiferent cum e fiul meu, eu trebuie să-mi fac datoria de ființă creată și să-I răsplătesc iubirea lui Dumnezeu.

Anul acesta, în martie, mi-am luat adio de la fiul meu. Dar datorită îndrumării cuvintelor lui Dumnezeu, am reușit să facă față plecării lui în mod corect și am suferit mult mai puțin. În cei doi ani de când fiul meu se îmbolnăvise, am suferit destul de mult, dar trecând prin toate astea, am văzut țelurile mele josnice și corupția căutării binecuvântărilor în credința mea. Am văzut cât de profund sunt coruptă de Satana. Dacă nu-nlătur această corupție, voi continua să-L condamn pe Dumnezeu și să m-opun Lui. Această experiență chiar mi-a arătat cât de mult mi-a folosit în viață această suferință. Cu cât mai puțin înțelegem faptele lui Dumnezeu, cu atât mai mult adevăr e în ele și cu atât mai mult sunt pentru mântuirea noastră.

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Cum i-am predicat unui pastor

de Li Zhi, China Într-o seară din aprilie, anul acesta, un conducător mi-a spus că un pastor, care credea de mai mult de cincizeci de ani,...

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger