Experiența din iad pe care o creștină din Myanmar a avut-o după moarte

martie 31, 2023

de Dani, Myanmar

Când eram mică, eram interesată de creștinism, dar întrucât familia mea era budistă, n-am devenit creștină. Pe vremea aceea, auzisem despre iad, dar nu prea credeam în el.

În aprilie 2022, un prieten m-a invitat la o întrunire online, unde-am citit întâia oară cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic. Am simțit că, prin ele, Creatorul ceresc vorbea omenirii. Ulterior, am citit online mult din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic. Am aflat că Dumnezeu Atotputernic este singurul Dumnezeu adevărat și că El a coborât pe pământ ca să mântuiască omenirea. Dar, de vreme ce familia mă împiedica, iar eu mă agățam de lucruri lumești, n-am participat regulat la întruniri și chiar am ieșit, pentru scurt timp, din grupul meu de întrunire.

Pe 3 februarie 2023, pe la ora 9:30 dimineața, cam obosită după o întrunire, m-am întins să mă odihnesc. Ulterior, fratele meu mai mic mi-a spus că, orice au încercat, rudele mele nu m-au putut trezi din somnul acela, așa că m-au dus repede la spital pentru tratament de urgență. Doctorul m-a examinat și a spus că deja nu mai respiram, așa că a emis certificatul de deces. Rudele mele n-au putut decât să mă ia înapoi acasă. Au anunțat familia și vecinii și s-au pregătit să mă înmormânteze trei zile mai târziu.

Nu știam ce se întâmpla atunci acasă la noi. Știam doar că am plecat în altă lume. Purtam o mantie albă și mergeam singură pe o cărare întunecată și plină de fum. Nu puteam vedea cerul sau ce era în fața mea. Drumul mergea la vale, era plin de gropi, șerpuit și accidentat. Pe ambele părți, puteam desluși tot felul de plante ciudate pe care nu le mai văzusem și care erau pline de spini. Auzeam și sunete de animale, peste tot în jur… Mergeam desculță pe cărare și mă înțepam în tălpi. Tot trupul îmi ardea și rămâneam fără suflare. Am tot mers până am întâlnit un demon îmbrăcat în negru. Era negru din creștet până-n tălpi. Nu-i puteam vedea chipul sau picioarele. A spus: „Vino cu mine!” Vocea îi era înspăimântătoare. Speriată, am încercat să spun: „Unde mă duci? N-am mai fost. Nu merg. Vreau să merg acasă!” Am vrut să fug. Chiar atunci, patru sau cinci demoni în mantii albastru închis au plutit spre noi, m-au înhățat și au spus: „Ești moartă. Nu te poți întoarce! Ai păcătuit mult și trebuie să fii pedepsită pentru păcatele comise în timpul vieții!”

Apoi m-au dus în fața unei porți mari, unde am văzut mai mulți demoni stând de pază. Erau înalți, cu ochii și urechile mari, unii aveau dinți ascuțiți ieșiți în afară, dându-le o înfățișare șocantă. Aveau arme și erau dezbrăcați de la brâu în sus, iar la gât le atârnau coliere din oase și cranii ale celor morți. Erau plini de cicatrici. De îndată ce au deschis poarta, am auzit o mulțime de strigăte agonizante. Peste tot se auzeau sunetele unor lupte chinuitoare. Era extrem de cald, dogorâtor. Mi-era foarte frică și am întrebat demonii: „Cu ce am greșit? N-ar trebui să fiu aici.” Mi-au arătat, unul câte unul, toate păcatele pe care le comisesem în timpul vieții, în ce zi, la ce oră și chiar minutul și secunda în care făcusem acele lucruri. Chiar și o minciună căreia nu-i dădusem atenție era consemnată limpede acolo. Iată câteva exemple! Pe 5 septembrie 2022, frații și surorile m-au invitat la o întrunire, dar eram deprimată din cauza presiunii din partea familiei și nu m-am dus. Pe 10 septembrie 2022, am sărit o întrunire și nu le-am răspuns la telefon fraților și surorilor, nevrând să-i văd. Pe 5 octombrie 2022, am ieșit din toate grupurile de întrunire și am rupt legătura cu ceilalți membri ai bisericii. Pe 6 octombrie 2022, m-am îndepărtat de Dumnezeu în favoarea tendințelor lumești și a distracției. Eram uluită! M-am speriat când am văzut cât de multe păcate comisesem.

Apoi, demonul îmbrăcat în negru m-a dus într-un loc unde era un semn de lemn, care spunea că acolo sunt pedepsiți cei care Îl înșală, judecă sau hulesc pe Dumnezeu. Acolo am văzut cea mai aspră pedeapsă. Primul tip de pedeapsă era că acelora care erau pedepsiți le ieșeau gândaci din gură și din piele și îi mușcau, astfel încât tot trupul le era ros de ei. Era înspăimântător! Al doilea tip era că oamenii pedepsiți erau goi și duși, unul câte unul, spre o scândură lungă, unde puteau fi pedepsiți 10 oameni odată. Trebuiau să îngenuncheze, mâinile le erau legate la spate, iar bărbiile fixate pe scândură. Aveau frânghii în jurul gâtului, iar când frânghiile erau trase, oamenilor le ieșea limba. În partea cealaltă a scândurii, un demon hidos cu coarne pe cap le înfigea cârlige în limbă și apoi trăgea cu putere spre el; unora li se lungea limba de două ori cât era. Apoi, demonul le prindea limbile de scândură cu un cui cât un stilou, iar sub scândură ardea focul. Acel demon le turna continuu apă clocotită pe limbi. Apa clocotită era adusă dintr-un bazin îndepărtat și le era dată continuu tuturor demonilor. Când era turnată pe limba cuiva, aceasta era complet distrusă. Unora le-au ieșit ochii din cap. Apoi, demonii le turnau apă clocotită pe trupuri, astfel încât erau complet distruși. Cei care erau pedepsiți urlau de durere până mureau. Era o priveliște terifiantă! Unii nu puteau suporta și mureau repede, dar dacă trebuiau pedepsiți pentru mai multe păcate, erau înviați, ca să fie pedepsiți în continuare. Dacă încă nu erau morți când li se termina pedeapsa, din trup le ieșeau gândaci, care-i devorau, iar apoi înviau din nou și erau pedepsiți în alt mod.

Al treilea tip de pedeapsă era să fie aruncați într-un bazin plin cu apă clocotită. Am văzut o placă rotundă, imensă, de fier, cu patru frânghii atașate. O sută sau două de oameni au venit din alt loc de pedeapsă în doar câteva clipe, apărând pe placă. Au îngenuncheat complet dezbrăcați pe placa încinsă, în vreme ce frânghiile cu spini le învăluiau singure brațele și trupul, de la brâu în sus. Acești oameni veneau din diferite religii și aveau diferite naționalități. Unii nu credeau în Dumnezeu, în vreme ce câțiva erau creștini sau budiști. Erau pedepsiți fiindcă nu acceptaseră noua lucrare a lui Dumnezeu și-L huliseră și judecaseră. Deși unii dintre ei acceptaseră noua lucrare a lui Dumnezeu, credința lor era superficială și înșelătoare pentru Dumnezeu. Și astfel de persoane erau pedepsite de Dumnezeu. Toți strigau către dumnezeul în care credeau. Unii strigau spre zeul cutare, alții spre zeul cutare. Era o cacofonie de glasuri și nu le puteam desluși. Totuși, indiferent cum au strigat, nu au primit răspuns. După aceea, acei oameni erau duși la un bazin mare, în care era apă clocotită. Frânghiile se slăbeau singure, placa de fier se înclina și ei cădeau înăuntru. Fierbeau și se prăjeau, arzând până urlau într-o agonie sfâșietoare. Unii erau pe margine, luptându-se din răsputeri să iasă din bazin, dar cădeau înapoi înăuntru. Curând, strigătele s-au stins. Toți erau morți, plutind la suprafața bazinului cu apă clocotită. Când mureau toți, o plasă gigantică îi pescuia, iar ei înviau pentru următoarea pedeapsă.

Apoi am fost dusă în altă parte. Cei de acolo erau pedepsiți în toate felurile pentru că și-au insultat părinții, bătrânii sau profesorii. Unii dintre ei erau goi, cu lanțuri cu țepușe la gât, brațe și picioare. Erau biciuiți până deveneau o masă însângerată, iar carnea și sângele le curgeau pe jos. Se chinuiau și strigau de durere. Demonii din iad foloseau topoare ca să le taie brațele și picioarele și ceva asemănător cu un ciocan ca să le facă pulbere. În vreme ce erau pedepsiți, erau întrebați: „Te-ai gândit să nu comiți acest păcat pe atunci?” Se căiau, dar nimeni nu-i putea salva și erau torturați până la moarte. După aceea, înviau și primeau următoarea pedeapsă. Unii erau îngropați de vii. Terenul se mișca acolo, fremătând, iar focul ardea în pământ. Pământul îi înghițea încet pe cei pedepsiți, care se scufundau până mureau.

Apoi am fost dusă în locul în care erau pedepsiți adulterii. Alergau să scape cu viață. Unii erau omorâți cu săgeți, în vreme ce alții erau înjunghiați. Câțiva erau urmăriți și mâncați de animale. În final, nimeni nu putea scăpa și fiecare dintre ei murea. Cei care muriseră înviau ca să primească următoarea pedeapsă.

Am văzut un alt loc, unde erau pedepsiți cei care înșelaseră sau avuseseră intenții rele față de ceilalți, care profitaseră de oameni sau care fuseseră vicleni sau invidioși. Era un pod suspendat, din scânduri, care avea frânghii ghimpate pe ambele părți. Dacă se țineau de frânghii, se tăiau și sângerau, dar dacă nu se țineau de ele, cădeau, iar dedesubt era un lac de foc. Chiar dacă nu cădeau, trebuiau să treacă printr-un tocător, erau sfârtecați și apoi ajungeau tot în lacul de foc.

Unii fuseseră foarte preocupați de înfățișarea lor, pierzând timpul încercând să se îmbrace frumos, dar nu crezuseră deloc în Dumnezeu și chiar Îl judecaseră și huliseră. Fețele lor erau mâncate, bucată cu bucată, de insecte. În afară de ei, erau și oamenii pedepsiți fiindcă au înjurat, au furat și așa mai departe. În funcție de păcatele comise, oamenii erau pedepsiți de mai multe ori într-un fel, înainte să treacă la alt tip de pedeapsă. Această priveliște m-a făcut să tremur de frică din tot corpul. Să fii pedepsit în felul acela ar fi îngrozitor! Regretam păcatele pe care le comisesem, dar nu știam pe cine să implor, cine mă putea salva. Atunci am recitat năucă niște sutre, dar n-am avut niciun răspuns și mi-a fost la fel de frică. Brusc mi-am amintit că eu crezusem în singurul Dumnezeu adevărat: Dumnezeu Atotputernic. Mi-a venit în minte un lucru spus de El. „În viața ta de zi cu zi, indiferent de dificultățile pe care le întâmpini, trebuie să vii înaintea lui Dumnezeu; primul lucru pe care ar trebui să-l faci este să îngenunchezi înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, acesta este cel mai important lucru(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „În credința în Dumnezeu, dobândirea adevărului este cea mai importantă”). Știam că Dumnezeu stăpânește peste toate și că ceea ce înfruntam se întâmpla cu permisiunea Lui, așa că ar fi trebuit să-L chem. M-am gândit la păcatele mele. Am fost superficială cu Dumnezeu și L-am respins. Când mă simțeam bine, îmi practicam credința și participam la adunări, dar când nu mă simțeam bine, nu participam. Eram creștină, dar nu aveam credință sinceră în Dumnezeu. Am fost superficială și înșelătoare cu El. Eram bucuroasă să-mi irosesc timpul distrându-mă, dar nu L-am venerat deloc pe Dumnezeu. Când m-am gândit la toate astea, am regretat și m-am rugat lui Dumnezeu în inima mea: „Dumnezeule Atotputernic, am comis multe păcate. Am fost indiferentă și Te-am ignorat, m-am delectat în plăcerea de a păcătui și nu mi-am făcut bine datoria. Acum mi-e foarte frică și sunt plină de regrete. Nu vreau să vin aici și să fiu pedepsită pentru aceste păcate. Sunt gata să mă căiesc! Te rog să-mi dai o șansă s-o fac! Vreau să mă supun rânduielilor Tale și să fac totul conform voii Tale!” M-am rugat și m-am spovedit așa iar și iar, căindu-mă lui Dumnezeu pentru păcatele comise, unul câte unul. Treptat, m-am calmat și nu mi-a mai fost atât de frică. Mai târziu, mi s-a părut că aud o voce care mă strigă pe nume. Atunci am văzut o rază de lumină, iar o voce ce venea din ea mi-a spus: „Dani, te-ai căit? Ai comis multe păcate. Trebuie să te bazezi pe Dumnezeu și să nu mai păcătuiești. Nu poți aștepta până la pedeapsă ca să te căiești! Gravează-ți cuvintele lui Dumnezeu în inimă și urmărește adevărul! Ceea ce înțelegi și practici trebuie să fie corect. E ultima ta șansă, iar data viitoare nu vei mai fi mântuită! Cât trăiești, trudește ca să-ți faci bine datoria și să intri în Împărăția lui Dumnezeu! Nu-ți repeta păcatele sau greșelile și nu face lucruri pe care le vei regreta! Întrucât nu ți-ai împlinit datoria, nu vei muri. Îi vei salva pe cei care se prăbușesc în dezastre.”

Glasul îmi era necunoscut. Părea să aibă sunetul vântului. Nu era foarte clar, dar l-am putut desluși. Deși cuvintele erau aspre, ele erau un îndemn și m-au făcut să mă simt împăcată. Erau calde și ofereau un sentiment de siguranță. Am simțit o fericire necunoscută până atunci. Știam că Dumnezeu mă mântuia, oferindu-mi o nouă șansă la viață. După ce am auzit glasul, treptat, mi-am redobândit cunoștința.

După ce m-am trezit, tremuram și încă-mi mai era teamă. Mă simțeam îngrozitor și chiar regretam multele păcate comise. Știam că Dumnezeu mă avertiza. Tot ce a spus era adevărat. Trebuia să cred în ce a spus și să-L ascult. Nu mai puteam să-L resping și să fiu superficială. Dumnezeu îmi dădea o șansă pe care nu-mi permiteam s-o pierd. I-am spus fratelui meu mai mic: „Vreau să vorbesc cu sora Summer!” Sora Summer era udătoare în Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. Am avut multe întruniri cu ea. După ce a aflat situația mea, mi-a trimis câteva cuvinte ale lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dumnezeu este responsabil pentru fiecare viață omenească și El este responsabil până la capăt. Dumnezeu te aprovizionează și, chiar dacă în acest mediul distrus de Satana te-ai îmbolnăvit, ai fost abuzat sau afectat de poluare, nu contează – Dumnezeu te va aproviziona și te va lăsa să trăiești în continuare. Ar trebui să aveți credință în asta. Dumnezeu nu va îngădui cu ușurință pierderea unei vieți omenești(Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VII”). „Din momentul în care te-ai născut și până acum, Dumnezeu a îndeplinit multă lucrare asupra ta, dar El nu-ți dă ție explicații pas cu pas despre tot ceea ce a făcut. Dumnezeu nu ți-a permis să știi asta și nici nu ți-a spus. Cu toate acestea, pentru omenire, tot ceea ce face El este important. Pentru Dumnezeu, este ceva ce El trebuie să facă. În inima Lui, există ceva important care trebuie făcut, care depășește cu mult toate aceste lucruri. Adică, din momentul în care omul s-a născut și până acum, Dumnezeu trebuie să-i garanteze siguranța. […] Această «siguranță» înseamnă că nu vei fi devorat de Satana. Este important acest lucru? Să nu fi devorat de Satana – privește asta siguranța ta sau nu? Da, asta privește siguranța ta personală și nu poate fi nimic mai important. Odată ce ai fost devorat de Satana, sufletul și trupul tău nu-I mai aparțin lui Dumnezeu. Dumnezeu nu te va mai mântui. Dumnezeu părăsește sufletele și oamenii care au fost devorați de Satana. Așadar, Eu spun că cel mai important lucru pe care Dumnezeu trebuie să-l facă este să garanteze această siguranță a ta, să garanteze că nu vei fi devorat de Satana. Acest lucru este foarte de important, nu-i așa?(Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”).

Citind cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, m-am simțit în siguranță, ca și cum mă puteam baza pe ceva. Această experiență mi-a arătat și mai clar că, de la naștere până în momentul de față, Dumnezeu ne-a îndrumat, veghind asupra noastră și apărându-ne în orice clipă. Ar trebui să vin înaintea lui Dumnezeu, să-mi fac datoria și să-I răsplătesc harul incredibil. Trebuia să mărturisesc că Dumnezeu chiar conduce toate lucrurile, inclusiv lumea spirituală, invizibilă ochilor noștri. Iadul chiar există. N-am experimentat suferința pedepsei iadului, dar am văzut cum erau pedepsiți oamenii în iad. În jurul meu, sunt mulți oameni care urmăresc tendințele lumești, urmându-l pe Satana. Ei n-au venit înaintea lui Dumnezeu. Sunt foarte îngrijorată pentru ei și nu vreau ca oamenii pe care-i cunosc să meargă în iad și să sufere în felul acela. Fie că acceptă sau nu lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic, îmi voi îndeplini responsabilitatea și le voi mărturisi că iadul chiar există, la fel ca autoritatea lui Dumnezeu. Doar Dumnezeu Atotputernic ne poate salva de la chinurile iadului. Voi citi din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic pentru cei care nu au venit înaintea Lui și pentru cei care L-au acceptat, dar nu-I prețuiesc mântuirea.

Dumnezeu Atotputernic spune: „Lucrarea Mea finală nu este numai de dragul pedepsirii omului, ci și de dragul pregătirii destinației omului. Mai mult, este pentru ca toți oamenii să poată să-Mi recunoască faptele și acțiunile. Vreau ca fiecare persoană să vadă că tot ceea ce am făcut este drept și că tot ceea ce am făcut este o expresie a firii Mele. Nu fapta omului, cu atât mai puțin natura, este cea care a dat naștere omenirii, ci Eu, care hrănesc fiecare ființă vie în creație. Fără existența Mea, omenirea poate doar să piară și să îndure biciuirea calamității. Nimeni nu va mai vedea vreodată soarele și luna frumoasă sau lumea verde; omenirea se va confrunta numai cu noaptea geroasă și cu valea inexorabilă a umbrei morții. Eu sunt singura mântuire a omenirii. Eu sunt singura speranță a omenirii și, Mai mult, Eu sunt Cel pe care se bazează existența întregii omeniri. Fără Mine, omenirea va ajunge într-un impas. Fără Mine, omenirea va îndura catastrofe și va fi călcată în picioare de tot felul de fantome, deși nimeni nu ține seama de Mine. Am făcut o lucrare care nu poate fi făcută de nimeni altcineva și sper doar ca omul să Mă poată răsplăti cu câteva fapte bune. Deși foarte puțini au putut să Mă răsplătească, Îmi voi încheia totuși călătoria în lumea oamenilor și voi începe următoarea etapă a lucrării Mele în desfășurare, pentru că toată alergătura Mea încoace și încolo în mijlocul omului în acești mulți ani a fost roditoare și Eu sunt foarte mulțumit. Ceea ce Mă interesează acum nu este numărul oamenilor, ci mai degrabă faptele lor bune. În orice caz, sper că pregătiți suficiente fapte bune pentru propria voastră destinație. Atunci voi fi mulțumit; în caz contrar, niciunul dintre voi nu va putea scăpa de dezastrul care se va abate asupra voastră. Dezastrul provine de la Mine și, bineînțeles, este condus de Mine. Dacă nu puteți părea îndeajuns de buni în ochii Mei, atunci nu veți scăpa de suferința dezastrului(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”).

Anterior: Povestea lui Angel

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Lasă un răspuns

Un comentariu

  1. Este imperios necesar a privi cu multă seriozitate iubirea Dumnezeului Atotputernic a nu se da ocazia ca nimeni sa ajungă în iad.Sigur mulți nu cred ca exista iad dar în mintea fiecăruia trebuie sălășluit întrebarea ireversibilă :Dar dacă exista ce te faci.Trebuie ca fiecare suflet sa ia aminte.

Contactează-ne pe Messenger