de Wu Xin, China

În 2021, când biserica a întreprins lucrarea de curățire, am descoperit că, atunci când conducătoarea de district, Li Jing, observa pe cineva care dezvăluia o fire coruptă – de pildă, era arogant și neprihănit de sine, egoist, își menaja trupul sau era certăreț – nu avea părtășie ca să-l ajute, ci îl îndepărta fără a obține aprobarea scrisă a peste 80% dintre membrii bisericii. Mai mult, îi confisca și cărțile cu cuvintele lui Dumnezeu. Frații și surorile trăiau, cu toții, cuprinși de teamă. Și situația mea mă îngrijora. Știam că am o fire destul de arogantă și că nu simțeam nicio povară în datoria mea. Uneori, chiar îmi păsa de trupul meu și eram superficială. După felul în care Li Jing îi ancheta pe oameni, mi-am dat seama că era doar o chestiune de timp până să-mi vină și mie rândul. Odată, i-am vorbit deschis lui Li Jing despre starea mea, iar ea a spus: „Acesta este un pas în lucrarea lui Dumnezeu. Toată lumea trebuie să treacă prin experiența de a fi îndepărtată. Nu are rost să-ți fie frică!” Când am auzit-o, am simțit că ceva nu era chiar în regulă. În perioada în care Dumnezeu lucrează și mântuiește omenirea, fiecare dezvăluie unele firi corupte. Dar atât timp cât cineva poate să accepte adevărul și este capabil să se pocăiască și să se schimbe, acea persoană poate fi mântuită. Dumnezeu nu Se uită la dezvăluirile de moment ale corupției unei persoane, ci o evaluează și o caracterizează pe baza comportamentului ei constant și a naturii-esență pe care o are. Cei care provoacă în mod constant în biserică perturbări și tulburări, care fac mult rău și refuză să se pocăiască, au esența unei persoane rele și ar trebui să fie îndepărtați și eliminați. Să îndepărtezi pe cineva doar pentru o dezvăluire de moment a corupției nu se aliniază la principii! Dar apoi mi-a venit un alt gând: „La urma urmei, nu fac acest tip de datorie, deci nu înțeleg multe dintre principii. Dacă vorbesc fără grijă, s-ar putea ca eu să fiu următoarea anchetată. Și dacă sunt îndepărtată? Atunci, călătoria mea de credință se va încheia. «Cu cât mai puține probleme, cu atât mai bine»; «Prudența este părintele siguranței». Cum se ocupă Li Jing și ceilalți de asta e treaba lor; nu are nicio legătură cu mine. Atât timp cât nu sunt anchetată, îmi este de ajuns.” Așa că nu am scos niciun cuvânt. De atunci, ori de câte ori vorbea cineva despre îndepărtarea oamenilor, evitam subiectul, îngrozită că, dacă aș spune ceva greșit, aș fi supusă anchetării.

Într-o zi, am primit o scrisoare de la Li Jing în care îmi cerea să scriu o evaluare a lui Wang Yu, pe baza mai multor manifestări ale unei persoane care nu urmărește adevărul, manifestări pe care ea le rezumase în scrisoare. Am fost foarte șocată când am citit-o. Cooperasem cu Wang Yu mai bine de trei ani. Ea fusese întotdeauna foarte proactivă în datoria ei și, deși avea o fire oarecum arogantă, nu a constrâns niciodată pe nimeni și nu a tulburat lucrarea bisericii. De ce era anchetată? Pur și simplu nu puteam să-mi dau seama. În scrisoare mi se cerea să scriu despre manifestările lui Wang Yu de a nu urmări adevărul, cum ar fi faptul că nu accepta emondarea, că era certăreață și că își proteja interesele. De asemenea, spunea că nu puteam scrie despre nimic altceva. Mi-am zis în sinea mea: „Toată lumea dezvăluie într-o oarecare măsură acest tip de corupție. Dacă scriu o evaluare bazată doar pe asta, va fi una complet negativă. Nu e corect! Oare o evaluare nu ar trebui să se bazeze pe ceea ce ai văzut personal, să fie o relatare obiectivă și echitabilă a punctelor forte și slabe ale cuiva? De ce îmi cere să scriu doar despre defectele ei, și nu și despre punctele ei forte? Aparent, conducătoarea nu are o părere bună despre Wang Yu. De data asta, pericolul ca ea să fie îndepărtată e real.” Gândindu-mă la asta, am început să-mi fac griji pentru Wang Yu. Am citit scrisoarea de nenumărate ori, gândindu-mă: „Li Jing este cea care monitorizează, în principal, această lucrare. Ea este conducătoarea de district, iar eu sunt doar o credincioasă de rând. Nu pot să mă măsor cu ea. Nu-mi permit să stârnesc probleme într-un moment atât de critic. Mai bine scriu pur și simplu.” Dar când am început să scriu, m-am blocat. M-am gândit la Wang Yu. Când era emondată, uneori se apăra și riposta, dar după aceea era capabilă să caute adevărul, să reflecteze asupra propriei persoane și să dobândească o oarecare cunoaștere de sine. De asemenea, dăduse dovadă că se schimbase oarecum și că dobândise o oarecare intrare în viață și, în general, susținea interesele bisericii. Nu erau toate acestea manifestări ale urmăririi adevărului? Dar Li Jing voia să scriu doar despre manifestările ei de a nu urmări adevărul. Cum trebuia să scriu asta? Apoi mi-a venit un alt gând: „Li Jing o cunoaște bine pe Wang Yu. Oare îmi cere aceste informații pentru că a descoperit vreo problemă la ea? Altfel, de ce ar ancheta-o? Înțeleg atât de puțin din adevăr, discernământul meu este slab, iar perspectiva mea nu este neapărat exactă. Mai bine nu-mi exprim opiniile cu nepăsare. Ea este conducătoare de nivel mai înalt; s-a ocupat de mai multe probleme și a avut de-a face cu mai mulți oameni. Poate că vede lucrurile dintr-un unghi diferit de al meu. În plus, dacă spun ceva inexact? Li Jing ar spune: «Crezi în Dumnezeu de atâția ani și tot nu înțelegi adevărul. Ai cooperat cu Wang Yu atât de mult timp și nu ai nici măcar un dram de discernământ? Ești atât de confuză!» Chiar acum, Li Jing anchetează pe oricine dezvăluie corupție. Dacă mă consideră confuză și lipsită de discernământ, oare mă va ancheta și pe mine? Nu aș fi atunci în pericol? Aș putea fi îndepărtată în orice moment, iar șansa mea la mântuire ar fi distrusă. Trebuie să fiu atentă! Cel mai urgent lucru acum este să am grijă de mine și să nu-mi spun părerile. Dacă îmi expun propriile probleme și sunt îndepărtată, nu voi avea un final bun.” Așa că am încercat să-mi dau seama cum să scriu despre manifestările lui Wang Yu de a nu urmări adevărul, exact așa cum mi se cerea în scrisoare. Dar cu cât scriam mai mult, cu atât simțeam mai mult că Wang Yu doar dezvăluia o oarecare corupție, iar după aceea reflecta și ajungea să se cunoască pe sine. M-am oprit la jumătatea scrisorii, gândindu-mă: „Lucrurile astea despre care scriu nu sunt manifestări ale faptului că ea nu urmărește adevărul. Oare asta nu înseamnă că o contrazic pe Li Jing?” Așa că am făcut un compromis și am mai scris puțin despre dezvăluirile de corupție ale lui Wang Yu. Dar când am ajuns la sfârșit, unde trebuia să-mi exprim propria părere, am ezitat din nou. „Dacă spun că Wang Yu nu urmărește adevărul, asta ar fi împotriva conștiinței mele. Să-mi înăbuș conștiința și să nu spun adevărul ar fi o fărădelege înaintea lui Dumnezeu! Dar dacă spun că ea urmărește adevărul, ar fi diferit de părerea lui Li Jing. Dacă își formează o opinie despre mine și apoi mă anchetează, voi fi în pericol. Mai bine am grijă de mine și nu mă las târâtă în asta.” Și astfel, am scris cuvintele: „Nu pot să o înțeleg pe deplin.” M-am gândit: „Dacă Wang Yu urmărește sau nu adevărul, rămâne la latitudinea lui Li Jing să analizeze și să decidă. Eu nu voi trage concluzii pripite.” La vremea aceea, chiar credeam că sunt destul de isteață. Și exact așa, am trimis evaluarea. La scurt timp după aceea, Wang Yu a fost destituită din datoria ei de a predica Evanghelia, din motive necunoscute. În acea perioadă, am văzut că era puțin negativă și nu vorbea mult. M-am simțit puțin inconfortabil, dar apoi m-am gândit: „Nu evaluarea mea a fost singura care a cauzat asta”, așa că nu am reflectat asupra propriei mele probleme.

După o vreme, un conducător de nivel superior a venit să investigheze situația lucrării de curățire. A descoperit că unii frați și unele surori fuseseră îndepărtate doar pentru că dezvăluiseră o oarecare corupție și că acesta era rezultatul că Li Jing, conducătoarea de district, și cei responsabili de lucrarea de curățire acționaseră arbitrar și cu încăpățânare, nu conform principiilor. După verificare, acești frați și aceste surori care fuseseră îndepărtați pe nedrept au fost acceptați înapoi în biserică. Cât despre Li Jing, ea nu a arătat nicio remușcare pentru ceea ce făcuse și chiar a ripostat și a încercat să-și justifice faptele. În cele din urmă, a fost caracterizată drept antihrist și exclusă. Unii dintre membrii personalului responsabili de lucrarea de curățire au fost, de asemenea, demiși. După ce Wang Yu s-a întors la biserică, a preluat o datorie bazată pe texte. În timpul unei adunări, Wang Yu și-a împărtășit înțelegerea bazată pe experiența din acea perioadă. A spus că, atunci când a observat pentru prima dată că atitudinea fraților și a surorilor față de ea se schimbase, a știut că era anchetată. Gândul că, după atâția ani de credință, se confrunta acum cu faptul de a fi îndepărtată, că drumul ei de credință era pe cale să se încheie, a făcut-o să se simtă complet lipsită de speranță, îndurerată și chinuită. Nu putea să mănânce sau să doarmă. Dar știa că întâlnirea unei astfel de situații nu era un accident și era dispusă să se supună, să-și învețe lecțiile, să reflecteze asupra ei însăși și să se cunoască. Ulterior, a reflectat asupra unora dintre propriile ei manifestări de a nu accepta adevărul și de a avea o fire arogantă. A spus că obișnuia să creadă că făcea mai multe îndatoriri decât alții, că înțelegea mai mult din adevăr decât ei și că întotdeauna se considerase destul de bună. Chiar îi privea de sus pe frați și pe surori când observa abateri în îndatoririle lor. A spus că, dacă nu ar fi fost destituită de la datoria ei de data aceasta, nu ar fi reflectat niciodată cu adevărat asupra propriei persoane. Simțea că, fiind atât de coruptă și de răzvrătită, chiar dacă ar fi fost îndepărtată, ar fi fost dreptatea lui Dumnezeu și nu ar fi trebuit să aibă nicio nemulțumire… Auzind părtășia ei, am fost profund tulburată pentru o lungă perioadă de timp și am avut remușcări profunde. M-am întrebat: „Oare nu sunt și eu parțial responsabilă pentru suferința prin care a trecut Wang Yu în acest timp? Cum am acționat în această chestiune? De ce nu mi-am scris gândurile reale? De ce am scris cuvintele: «Nu pot să o înțeleg pe deplin»? De ce nu am niciun simț al dreptății? Cum caracterizează Dumnezeu acest tip de comportament?” În momentul în care m-am gândit la aceste lucruri, parcă am simțit un ac înțepându-mi inima. M-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, știam clar că Wang Yu nu era cineva care nu urmărește adevărul, și totuși nu mi-am exprimat clar părerea. Ce fire coruptă mă controlează? O, Dumnezeule, Te rog, călăuzește-mă să mă cunosc!”

Într-o zi, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care m-a mișcat profund. Dumnezeu Atotputernic spune: „În fiecare biserică există persoane care caută să facă pe plac altora. […] Aceștia nu urmăresc adevărul; caută doar să trăiască o viață ușoară, râvnind la confortul trupesc. Sunt prea egoiști și prea șmecheri. Există mulți astfel de oameni în societate? Indiferent ce partid politic este la putere, indiferent cine este în funcție, sunt foarte apreciați, își gestionează cu succes relațiile sociale și trăiesc confortabil; indiferent ce mișcare politică apare, nu se lasă prinși în ea. Ce fel de oameni sunt aceștia? Sunt cei mai înșelători, cei mai șmecheri oameni, cunoscuți drept «țipari alunecoși» și «șerpi bătrâni». Trăiesc conform filosofiilor Satanei, fără o fărâmă de principiu. Oricine ar fi la putere, îi fac pe plac servil, îl flatează și îl laudă. Nu fac altceva decât să-și apere superiorii și să nu-i jignească niciodată. Oricât de mult rău ar face superiorii lor, nici nu se opun și nici nu susțin acest lucru, ci își țin gândurile ascunse în adâncul sufletului. Sunt foarte apreciați, indiferent de cine e la putere. Satanei și regilor diavoli le plac acest tip de persoane. De ce le plac regilor diavoli acest tip de persoane? Pentru că nu le strică afacerile și nu reprezintă nicio amenințare pentru ei. Persoanele ca acestea sunt lipsite de principii și nu au un standard pentru conduita lor personală, nu au integritate și demnitate; doar urmează tendințele societății și se înclină în fața regilor diavoli, adaptându-se gusturilor lor. Nu există și astfel de oameni în biserică? Pot fi astfel de oameni biruitori? Sunt ei ostași buni ai lui Hristos? Sunt ei martori ai lui Dumnezeu? Atunci când oamenii răi și antihriștii își ițesc capetele și tulbură lucrarea bisericii, pot astfel de oameni să se ridice și să pornească un război împotriva lor, expunându-i, discernându-i și lepădându-se de ei, punând capăt faptelor lor rele și aducând mărturie pentru Dumnezeu? Cu siguranță nu pot. Acești țipari alunecoși nu sunt cei pe care Dumnezeu îi va desăvârși sau cei pe care îi va mântui. Ei niciodată nu aduc mărturie pentru Dumnezeu și nu susțin interesele casei Sale. După cum îi vede Dumnezeu, acești oameni nu sunt cei care Îl urmează sau I se supun, ci cei care urmează orbește mulțimea în provocarea de necazuri, membri ai bandei Satanei – pe ei îi va elimina când lucrarea Sa se va încheia. Dumnezeu nu prețuiește astfel de nenorociți. Nu au nici adevărul, nici viața; sunt fiare și diavoli; sunt nevrednici de mântuirea lui Dumnezeu și de a se bucura de iubirea Sa. Așadar, Dumnezeu renunță la astfel de oameni și îi elimină cu ușurință, iar biserica ar trebui să-i îndepărteze prompt ca neîncrezători. […] Acest tip de oameni se infiltrează în casa lui Dumnezeu doar pentru a privi agitația și pentru a urma orbește mulțimea în provocarea de necazuri. Nu au niciun simț al dreptății și niciun simț al responsabilității; nici măcar nu au compasiune pentru oamenii buni răniți de oamenii răi. Este foarte adecvat să numești acești oameni diavoli și satane. Dacă cineva cu simțul dreptății îi demască pe oamenii răi, ei nici măcar nu îi vor încuraja sau nu îi vor sprijini. Așadar, să nu aveți niciodată încredere în acești oameni; sunt țipari alunecoși, cameleoni, șerpi bătrâni. Nu sunt credincioși sinceri în Dumnezeu, ci slujitori ai Satanei. Acești oameni nu pot fi mântuiți niciodată, iar Dumnezeu nu îi vrea; aceasta este dorința clară a lui Dumnezeu” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (19)”]. Dumnezeu expune că oamenii șireți nu sunt sinceri cu nimeni; ei sunt alunecoși și înșelători și sunt experți în a vedea încotro bate vântul. Nu au principii sau un standard minim în conduita personală și nu sunt demni de încredere. Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Să nu aveți niciodată încredere în acești oameni; sunt țipari alunecoși, cameleoni, șerpi bătrâni. Nu sunt credincioși sinceri în Dumnezeu, ci slujitori ai Satanei. Acești oameni nu pot fi mântuiți niciodată, iar Dumnezeu nu îi vrea; aceasta este dorința clară a lui Dumnezeu.” Aceste cuvinte mi-au străpuns inima în mod deosebit. Am simțit că eram exact acel tip de persoană. Reflectând asupra mea, am văzut că, după ce Li Jing i-a îndepărtat pe acei frați și pe acele surori care dezvăluiseră doar o oarecare corupție, am început să mă îngrijorez că și eu voi fi îndepărtată într-o zi. Așa că am început să văd încotro bate vântul. Am văzut clar că Li Jing nu respecta principiile în îndepărtarea oamenilor și am avut îndoieli în inima mea când am auzit falsitățile pe care le răspândea. Cu toate acestea, am acționat ca o lașă, ascunzându-mă în carapacea mea și fără să judec ce era corect sau greșit. Chiar evitam subiectul și păstram o tăcere prudentă ori de câte ori auzeam pe cineva discutând despre lucrarea de curățire. Când Li Jing mi-a cerut să scriu evaluarea lui Wang Yu, în loc să scriu despre realitatea situației așa cum o înțelegeam conform principiilor, am încercat să ghicesc părerea lui Li Jing despre ea. Mă temeam că, dacă părerea mea ar fi fost diferită de a ei, aș fi fost și eu anchetată. Așa că am ales calea de mijloc, scriind unele lucruri bune și unele lucruri rele, descriind doar cursul evenimentelor, fără a-mi exprima părerea. Eram perfect conștientă că Wang Yu nu ar trebui să fie o țintă pentru a fi îndepărtată și știam că Li Jing nu respecta principiile în anchetarea și îndepărtarea oamenilor. Dar eu îi lingușeam pe cei puternici, acționând după filosofii satanice precum „Un om înțelept se supune circumstanțelor” și „Oamenii înțelepți se pricep să se autoprotejeze”. Pentru a mă proteja, am luat calea de mijloc, încercând să nu rănesc sau să ofensez pe nimeni și am spus doar că nu pot să o înțeleg pe deplin. În acest fel, dacă era greșit să o îndepărteze pe Wang Yu, ar fi fost responsabilitatea lui Li Jing și nu ar fi avut nicio legătură cu mine. Eram atât de alunecoasă! Oare nu eram un țipar alunecos? Într-o chestiune atât de măruntă ca scrierea unei evaluări, mi-am stors creierii încercând să mulțumesc pe toată lumea. Eram atât de alunecoasă și înșelătoare! Pentru a evita să-mi lezez interesele, am făcut tot felul de jocuri psihologice și am folosit șiretlicuri, fără a spune niciodată ceea ce gândeam cu adevărat și, în schimb, spunând lucruri vagi și neclare. Cu ce este diferit acest lucru de felul în care vorbește Satana? M-am gândit la cum l-a întrebat Dumnezeu pe Satana: „De unde vii?” (Iov 1:7). Atunci, Satana a răspuns: „De la cutreierarea și de la plimbarea în sus și în jos pe pământ” (Iov 1:7). Răspunsul Satanei la întrebarea lui Dumnezeu a fost ambiguu, făcând imposibilă priceperea adevărului. Eram exact la fel. Știam clar că Wang Yu urmărea adevărul și chiar scrisesem despre unele dintre manifestările ei de a urmări adevărul, și totuși am spus lucruri ambigue și vagi precum „Nu pot să o înțeleg pe deplin.” Eram atât de alunecoasă și de înșelătoare! Cu cât reflectam mai mult, cu atât eram mai dezgustată de mine însămi. M-am simțit atât de rușinată și de umilită, încât nu suportam să mă uit la Wang Yu.

În timpul devoțiunilor mele spirituale, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care-i expunea pe conducători falși, care era deosebit de relevant pentru starea mea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Mai există și unii conducători falși care au un pic de calibru și pot face puțină lucrare și care știu câte ceva despre principiile de gestionare a fiecărui tip de persoană. Cu toate acestea, le este teamă să nu jignească pe cineva, așa că, atunci când descoperă oameni răi și antihriști care provoacă perturbări și tulburări, nu îndrăznesc să îi expună, să îi oprească sau să îi restricționeze. Trăiesc după filosofii satanice și închid ochii la chestiuni care, în opinia lor, nu au nicio legătură cu ei. Nu le pasă deloc de rezultatele lucrării bisericii și nici de impactul asupra intrării în viață a aleșilor lui Dumnezeu, considerând că aceste lucruri nu au nicio legătură cu ei. Astfel, pe durata mandatului unui astfel de conducător fals, ordinea normală a vieții bisericii nu este menținută, iar îndatoririle și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu nu sunt protejate. Care este natura acestei probleme? Nu este vorba de faptul că acești conducători falși nu pot face lucrare deoarece calibrul lor este slab; este vorba de faptul că umanitatea lor este slabă și le lipsesc conștiința și rațiunea, astfel încât ei nu fac lucrare reală. În ce fel sunt ei falși? Le lipsesc conștiința și rațiunea umanității; prin urmare, cât timp sunt conducători, problema oamenilor răi și a antihriștilor care perturbă și tulbură lucrarea bisericii nu este deloc rezolvată. Unii frați și surori sunt grav afectați, iar lucrarea bisericii suferă, de asemenea, pierderi enorme. Când un astfel de conducător fals observă o problemă, atunci când vede o persoană rea sau un antihrist care provoacă o perturbare sau o tulburare, știe care este responsabilitatea sa, ce ar trebui să facă și cum, dar nu face absolut nimic, ba chiar se preface neștiutor, ignoră complet situația și nu raportează problema superiorilor săi. Pretinde că nu știe și nu vede nimic, permițându-le oamenilor răi și antihriștilor să perturbe și să tulbure lucrarea bisericii. Nu există o problemă cu umanitatea sa? Nu face parte din aceeași tabără cu oamenii răi și antihriștii? Ce principiu adoptă el în calitate de conducător? «Nu provoc perturbări sau tulburări, dar nu voi face nimic care să ofenseze sau care să rănească demnitatea celorlalți. Caracterizați-mă drept un conducător fals și tot nu voi face nimic care să ofenseze. Trebuie să-mi las o cale de ieșire.» Ce fel de logică este asta? Este logica Satanei. Și ce fel de fire este aceasta? Nu este foarte șireată și înșelătoare? O astfel de persoană nu este deloc sinceră în ceea ce privește tratarea însărcinării date de Dumnezeu; este mereu vicleană și alunecoasă în îndeplinirea datoriei sale, cu atâtea calcule murdare, gândindu-se la propria persoană în toate lucrurile. Nu se gândește câtuși de puțin la lucrarea bisericii și nu are deloc conștiință sau rațiune. Nu este deloc vrednică să slujească drept conducător al bisericii. Astfel de oameni nu au nici cea mai mică povară pentru lucrarea bisericii sau pentru intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu. Le pasă doar de propriile interese și plăceri; sunt preocupați doar să se complacă în beneficiile statutului, fără vreo apăsare legată de starea în care se află aleșii lui Dumnezeu. Oare nu sunt acestea cele mai egoiste și detestabile persoane? Chiar și atunci când descoperă oameni răi și antihriști care tulbură lucrarea bisericii, nu acordă atenție acestor chestiuni, ca și cum nu ar avea legătură cu ei. […] În cele din urmă, am definit acest tip de persoană astfel: s-ar putea să nu facă nicio greșeală majoră, dar este foarte șireată și înșelătoare; nu își asumă absolut nicio responsabilitate și nici nu susține deloc lucrarea bisericii – este lipsită de umanitate. Simt că este ca un fel de animal – în viclenia ei, se aseamănă puțin cu vulpea. Oamenii spun că vulpile sunt viclene, dar, de fapt, aceștia sunt chiar mai vicleni decât vulpile” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (20)”]. Evaluându-mă după cuvintele lui Dumnezeu, am dobândit o oarecare cunoaștere despre mine însămi. De ce am scris în evaluare că nu pot să o înțeleg pe deplin? Oare chiar pentru că nu puteam? Nu, nu era așa. Văzusem clar că existau abateri în modul în care Li Jing îi ancheta pe oameni și am văzut, de asemenea, că Wang Yu doar dezvăluia o oarecare corupție și nu ar fi trebuit să fie o țintă pentru a fi curățită. Dar mi-era teamă să nu fiu și eu implicată și anchetată, așa că nu am îndrăznit să spun adevărul. Nu am îndrăznit să spun un cuvânt când m-am confruntat cu ceva ce nu era în concordanță cu principiile. Nu aveam niciun simț al dreptății. Am văzut că natura mea era într-adevăr egoistă și josnică, alunecoasă și înșelătoare și că eram lipsită de orice conștiință sau rațiune. M-am gândit de ce lui Dumnezeu Îi plac oamenii cinstiți. Motivul este că oamenii cinstiți sunt buni la suflet și integri. Ei sunt corecți și drepți în cuvintele și faptele lor, au un simț al dreptății, nu se gândesc la propriile interese și nu se tem de putere sau de statut. În momentele critice, ei pot să se ridice pentru a susține principiile și a apăra ceea ce este drept. Astfel de oameni au umanitate și o inimă cu frică de Dumnezeu. Dar în faptele și comportamentul meu nu exista nici cea mai mică urmă de asemănare a unui om cinstit. M-am gândit doar să-mi protejez interesele, fără nicio considerație față de ceilalți. Am văzut-o pe Wang Yu fiind destituită de la datoria ei și trăind în durere, și totuși am rămas indiferentă, fără nicio urmă de bunătate sau compasiune. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Ar trebui să știi că ceea ce câștig Eu este aur curat, rafinat, nu nisip. Cum pot cei răi să rămână în casa Mea? Cum să pot tolera ca vulpile să trăiască drept paraziți în paradisul Meu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cele șapte tunete răsună – Prorocind că Evanghelia Împărăției se va răspândi în tot universul”). Dumnezeu este sfânt și categoric nu va permite ca cineva cu o fire vicleană și înșelătoare să rămână în casa Lui. În trecut, nu înțelegeam la ce se refereau „vulpile” din cuvintele lui Dumnezeu. Dar astăzi, prin dezvăluirea faptelor, am văzut că propria mea natură era perfidă și alunecoasă și că eram exact tipul de persoană pe care Dumnezeu o expune drept „vulpe”. Abia atunci mi-am văzut sufletul hidos, lipsit de orice rațiune umană. M-am simțit rușinată și umilită și am vrut să mă înghită pământul. Apoi m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, cred în Tine, dar nu reușesc să practic cuvintele Tale. Faptele mele au adus rușine numelui Tău. O, Dumnezeule, sunt dispusă să mă pocăiesc și să trăiesc o adevărată asemănare umană. Te rog, călăuzește-mă!”

Mai târziu, am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu și am înțeles cum ar trebui să-i tratez pe conducători și lucrători. Dumnezeu Atotputernic spune: „Care este atitudinea pe care oamenii ar trebui să o aibă în ceea ce privește modul de tratare a unui conducător sau lucrător? Dacă ceea ce face un conducător sau un lucrător este bine și în acord cu adevărul, atunci poți să i te supui; dacă ceea ce face este greșit și în dezacord cu adevărul, atunci nu ar trebui să i te supui și poți să îl dai în vileag, să i te opui și să ai o opinie diferită. Dacă nu este capabil să facă lucrare concretă sau face fapte rele care provoacă o tulburare a lucrării bisericii și este dezvăluit ca fiind un conducător fals, un lucrător fals sau un antihrist, atunci tu poți să îl discerni, să îl dai în vileag și să îl raportezi. Însă, unii dintre aleșii lui Dumnezeu nu înțeleg adevărul și sunt deosebit de lași; se tem să nu fie suprimați și chinuiți de conducători falși și antihriști, așa că nu îndrăznesc să respecte principiile. Ei spun: «În cazul în care conducătorul mă dă afară, sunt terminat; dacă îi pune pe toți să mă dea în vileag sau să se lepede de mine, atunci nu voi mai putea să cred în Dumnezeu. Dacă sunt exclus din biserică, atunci Dumnezeu nu mă va mai vrea și nu mă va mântui. Iar credința mea nu va fi fost în van?» Nu este ridicolă o astfel de gândire? Au astfel de oameni o credință autentică în Dumnezeu? Un conducător fals sau un antihrist L-ar reprezenta pe Dumnezeu atunci când te exclude? Când un conducător fals sau un antihrist te chinuie și te exclude, aceasta este lucrarea Satanei și nu are nimic de-a face cu Dumnezeu; când oamenii sunt îndepărtați sau excluși din biserică, acest lucru este în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu doar când există o decizie comună luată de biserică și de toți aleșii lui Dumnezeu și când îndepărtarea sau excluderea este pe deplin în conformitate cu rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu și cu adevărurile-principii ale cuvintelor lui Dumnezeu. Cum ar putea faptul de a fi exclus de un conducător fals sau de un antihrist să însemne că nu poți fi mântuit? Aceasta reprezintă persecuția Satanei și a antihristului și nu înseamnă că nu vei fi mântuit de Dumnezeu. Depinde de Dumnezeu dacă poți fi mântuit sau nu. Nicio ființă umană nu este calificată să decidă dacă poți fi mântuit de Dumnezeu. Trebuie să îți fie clar acest lucru. Iar a-ți trata excluderea de către un conducător fals sau un antihrist drept a fi exclus de Dumnezeu – nu înseamnă asta să Îl înțelegi greșit pe Dumnezeu? Ba da. Și nu înseamnă doar să Îl înțelegi greșit pe Dumnezeu, ci și să te răzvrătești împotriva Lui. Este și un fel de blasfemie față de Dumnezeu. […] Asta dovedește că tu nu crezi că adevărul domnește suprem în casa lui Dumnezeu, arată că nu ai o credință autentică în Dumnezeu, că nu ești o persoană care crede în Dumnezeu cu adevărat. Dacă ai încredere în atotputernicia lui Dumnezeu, de ce te temi de represaliile unui conducător fals sau ale unui antihrist? Pot ei să-ți decidă soarta? Dacă ești capabil de discernământ și detectezi că acțiunile lor sunt contrare adevărului, de ce nu ai părtășie cu aleșii lui Dumnezeu, care înțeleg adevărul? Ai gură, de ce nu îndrăznești să vorbești? De ce te temi atât de mult de un conducător fals sau de un antihrist? Asta dovedește că ești un laș, un neisprăvit și un lacheu al Satanei” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul trei: Ei îi exclud și îi atacă pe cei care urmăresc adevărul”). Cuvintele lui Dumnezeu o spun atât de clar! În casa lui Dumnezeu, adevărul domnește; niciun conducător, indiferent de nivel, nu are ultimul cuvânt. Dacă faptele unui conducător sunt în conformitate cu adevărurile-principii, ar trebui să acceptăm și să ne supunem. Dar dacă un conducător nu acționează conform principiilor și, în schimb, încalcă adevărul, ar trebui să susținem adevărurile-principii, să-l expunem, să-l oprim și să ne îndeplinim propria responsabilitate. Sunt un membru al casei lui Dumnezeu și este responsabilitatea și datoria mea să-i protejez interesele. Când văd un conducător acționând împotriva principiilor, nu ar trebui să fiu un simplu spectator. Ar trebui să susțin adevărul și dreptatea, să am curajul să practic adevărul și să-mi îndeplinesc responsabilitatea. Altfel, sunt doar o lașă și o persoană bună de nimic. După ce am crezut în Dumnezeu atâția ani, încă nu credeam că adevărul domnește în casa lui Dumnezeu. Nu aveam credință adevărată în Dumnezeu. Când am văzut frați și surori fiind îndepărtate din cauza unei fărădelegi sau a unei dezvăluiri de corupție de moment, am crezut în mod eronat că ei, conducătorii, pot să decidă perspectivele, soarta, finalul și destinația unei persoane. Eram îngrozită că, dacă aș fi fost chiar și puțin neatentă, Li Jing s-ar fi agățat de vreo dezvăluire a corupției mele și m-ar fi îndepărtat, distrugându-mi speranța de mântuire. Doar cu vorba spuneam că eu cred în Dumnezeu, dar nu aveam loc pentru Dumnezeu în inima mea. Am tratat-o în mod greșit pe conducătoare drept suveranul care îmi decidea soarta și am văzut puterea și statutul ca fiind mai presus de orice altceva. Nu reușeam să cred în firea dreaptă a lui Dumnezeu și în atotputernicia și suveranitatea Sa. Eram atât de nesăbuită și de oarbă, o persoană atât de confuză! De fapt, niciun răufăcător nu poate să rămână ferm în casa lui Dumnezeu; mai devreme sau mai târziu, va fi dezvăluit și eliminat. Adevărul domnește în casa lui Dumnezeu. Dumnezeu este drept; El nu va nedreptăți o persoană bună, nici nu va cruța una rea. În casa lui Dumnezeu, oricine face mult rău și refuză să accepte adevărul, fie că este conducător sau credincios de rând, va fi în cele din urmă dezvăluit și eliminat. Dar cât despre cei care urmăresc adevărul, chiar dacă sunt îndepărtați pe nedrept temporar de conducători falși și antihriști, nu înseamnă că speranța lor de mântuire este pierdută. Asta deoarece oamenii care cred cu adevărat în Dumnezeu și urmăresc adevărul nu Îl vor tăgădui pe Dumnezeu și nu se vor îndepărta niciodată de El, indiferent de circumstanțele lor. Chiar dacă sunt îndepărtați, ei vor continua să creadă în Dumnezeu, să-și îndeplinească îndatoririle și să caute adevărul pentru a-și învăța lecțiile. În cele din urmă, vor fi acceptați înapoi în biserică. Chiar dacă se abat dezastre asupra lor, ei vor avea protecția lui Dumnezeu. Am văzut că finalul și destinația fiecărei persoane sunt în mâinile lui Dumnezeu și nu depind deloc de decizia vreunui conducător. Această experiență mi-a oferit o înțelegere și o apreciere adevărată a firii drepte a lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, am văzut cât de săracă și de jalnică eram, lipsită de orice adevăr-realitate. Un mic incident îmi dezvăluise pe deplin umanitatea detestabilă, arătându-mi cât de josnic era caracterul meu, că puteam face un lucru atât de detestabil de dragul propriilor interese. M-am urât pentru că nu urmăream adevărul și pentru că trăiam după otrăvurile satanice, fără nicio asemănare umană. M-am rugat cu fervoare lui Dumnezeu în pocăință, hotărând să caut adevărul, să mă port și să acționez conform cerințelor lui Dumnezeu începând din acel moment.

Mai târziu, am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o oarecare înțelegere a modului în care Dumnezeu determină finalul oamenilor. Dumnezeu Atotputernic spune: „În lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu, Dumnezeu stabilește finalurile oamenilor pe baza manifestărilor lor. Știți la ce se referă aici aceste «manifestări»? S-ar putea să credeți că ele se referă la firile corupte pe care oamenii le dezvăluie atunci când fac lucruri, dar, de fapt, nu la asta fac referire. În cazul de față, manifestările se referă la faptul dacă practici sau nu adevărul; la faptul dacă ești sau nu devotat atunci când îți faci datoria; la perspectiva ta din spatele credinței în Dumnezeu, la atitudinea ta față de El, la hotărârea ta de a suporta greutăți; la atitudinea ta față de acceptarea judecății, mustrării și a emondării; la numărul de fărădelegi grave pe care le-ai comis; și la măsura în care, în cele din urmă, vei ajunge la căință și la transformare. Toate aceste lucruri, împreună, alcătuiesc manifestările tale. Aici, manifestările nu se referă la câte firi corupte ai dezvăluit sau la câte lucruri rele ai făcut, ci la câte rezultate ai obținut și la cât de mare e schimbarea adevărată pe care ai suferit-o în credința ta. Dacă finalurile oamenilor ar fi determinate după cât de multă corupție este dezvăluită în natura lor, atunci nimeni nu ar putea obține mântuirea, deoarece toate ființele umane sunt profund corupte, au o natură satanică și I se împotrivesc lui Dumnezeu. El dorește să-i mântuiască pe cei care pot accepta adevărul și se pot supune lucrării Lui. Indiferent cât de multă corupție dezvăluie ei, atât timp cât, în cele din urmă, pot să accepte adevărul, să ajungă la căință adevărată și să treacă printr-o schimbare autentică, ei sunt oameni care sunt mântuiți de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Dumnezeu determină finalul și destinația unei persoane nu în funcție de câtă corupție dezvăluie, ci dacă, după ce o dezvăluie, se pocăiește și se schimbă cu adevărat. Indiferent de câtă corupție dezvăluie o persoană, atât timp cât poate să accepte adevărul și să se pocăiască cu adevărat, ea va fi mântuită. Dumnezeu îl mântuiește pe om în cea mai mare măsură posibilă. Pe măsură ce Îl urmăm pe Dumnezeu, fiecare dintre noi va dezvălui multă corupție. Dacă Dumnezeu ne-ar determina finalurile pe baza gradului de corupție pe care o dezvăluim, niciunul dintre noi nu ar putea fi mântuit. Nu am căutat adevărurile-principii când am întâmpinat anumite situații. Când am scris evaluarea, știam că purtarea lui Wang Yu era o dezvăluire a corupției și că nu ar fi trebuit să fie o țintă a anchetării. Dar mi-a fost teamă să nu o ofensez pe conducătoare și nu am îndrăznit să-mi exprim părerea. De dragul propriului final și al destinației mele bune, nu mi-a păsat dacă alții trăiau sau mureau, lăsând o fărădelege și o pată înaintea lui Dumnezeu. Gândindu-mă la aceste lucruri, am hotărât în inima mea să nu mai trăiesc după natura mea înșelătoare.

În acea perioadă, am cugetat cum aș putea să mă eliberez de firea mea coruptă, alunecoasă și înșelătoare. M-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă călăuzească să găsesc o cale de practică. Într-o zi, am văzut un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Ca persoană care crede în Dumnezeu și merge pe calea cea dreaptă în viață, trebuie cel puțin să trăiești cu demnitate și să ai asemănare umană, trebuie să te porți într-un asemenea mod încât alții să te considere demn de încredere și să te prețuiască, trebuie să faci în așa fel încât alții să simtă că există substanță în caracterul și integritatea ta, că duci la bun sfârșit tot ceea ce spui și că te ții de cuvânt. […] Oamenii cu demnitate au cu toții puțină personalitate și uneori nu se înțeleg cu alții, dar sunt onești și nu există falsitate sau prefăcătorie în ei. În final, ceilalți îi stimează mult, pentru că sunt capabili să practice adevărul, sunt onești, au demnitate, integritate și caracter, nu profită niciodată de alții, îi ajută pe oameni când aceștia au necazuri, îi tratează pe oameni cu rațiune și conștiință și nu îi judecă pripit niciodată. Când evaluează pe cineva sau discută despre cineva, tot ce spun este corect, spun ceea ce știu și nu trăncănesc despre ceea ce nu știu, nu înfloresc, iar cuvintele lor pot servi drept dovadă sau referință. Când vorbesc și acționează, oamenii care au caracter tind să fie practici și demni de încredere. Nimeni nu prețuiește oamenii care nu au caracter și nimeni nu acordă nicio atenție, nu ia în serios și nu are încredere în cuvintele sau acțiunile lor. Acest lucru se datorează faptului că spun prea multe minciuni și prea puține cuvinte adevărate, faptului că ori de câte ori interacționează cu cineva sau fac lucruri pentru cineva, le lipsește sinceritatea și încearcă să înșele și să prostească acea persoană și nimeni nu îi place. Ați găsit pe cineva care, în ochii voștri, să fie demn de încredere? Voi vă considerați vrednici de încrederea altor oameni? Pot alți oameni să aibă încredere în voi? Dacă te întreabă cineva despre situația altei persoane, nu ar trebui să evaluezi sau să judeci acea persoană după voia ta și cuvintele tale trebuie să fie obiective, precise și în concordanță cu faptele. Ar trebui să vorbești despre lucrurile pe care le înțelegi și să nu vorbești despre cele pe care nu le poți vedea cu claritate. Trebuie să fii drept și corect față de acea persoană. Acesta este modul responsabil de a acționa” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind o persoană onestă poate cineva să trăiască adevărata asemănare umană”). Cugetând la cuvintele Sale, am ajuns să înțeleg că umanitatea normală pe care Dumnezeu ne cere să o trăim este una în care avem integritate, demnitate, vorbim pe baza faptelor, fără să exagerăm sau să minimalizăm, și suntem responsabili în faptele noastre. Astfel de oameni sunt cinstiți și buni la suflet, nu fac niciodată jocuri de culise și nu folosesc șiretlicuri, au o atitudine sinceră față de oameni și chestiuni și sunt de încredere. Din cuvintele lui Dumnezeu, am găsit o direcție pentru cum să mă port. Știam că ar trebui să vorbesc și să acționez cinstit conform cerințelor lui Dumnezeu, să fiu de încredere pentru alții și să-I liniștesc inima lui Dumnezeu. Când era nevoie să-mi exprim părerea, trebuia să spun adevărul și să-i las pe alții să-mi cunoască opiniile și gândurile reale.

După aceea, am început să mă concentrez asupra intrării în adevăr în ceea ce privește faptul de a fi o persoană cinstită în datoria mea. Odată, supraveghetoarea m-a întrebat despre situația a doi dintre membrii echipei mele și a spus că, dacă nu erau potriviți, trebuia să fie realocați în timp util. M-am gândit în sinea mea: „Supraveghetoarea are și ea o idee despre cum s-au descurcat aceștia doi în îndatoririle lor recent. Dacă părerea mea este diferită de a ei, nu va spune că îmi lipsește discernământul și că nu știu cum să privesc oamenii sau chestiunile? Nu cumva o să spună că am un calibru slab și că nu sunt potrivită pentru a fi lider de echipă? Las-o baltă. Mai bine nu spun nimic. Sau poate voi spune doar că nu am putut încă să-mi dau seama.” În acel moment, mi-am dat seama că încercam din nou să fiu înșelătoare. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Onestitatea înseamnă să vă dăruiți inima lui Dumnezeu, să nu fiți falși față de El în niciun lucru, să fiți deschiși cu El în toate lucrurile, să nu ascundeți niciodată faptele, să nu încercați să-i înșelați pe cei care vă sunt superiori și să nu încercați să ascundeți lucruri de cei care vă sunt inferiori și să nu faceți lucruri care sunt doar încercări de a intra în grațiile lui Dumnezeu. Pe scurt, să fiți cinstiți înseamnă să fiți puri în acțiunile și cuvintele voastre și să nu înșelați nici pe Dumnezeu, nici pe om” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trei avertismente”). După ce am citit, m-am rugat în tăcere: „O, Dumnezeule, nu mai vreau să fiu înșelătoare! Trebuie să fiu o persoană cinstită, să scriu cu sinceritate ceea ce am văzut și să-mi exprim propria părere.” După ce am scris, i-am trimis-o supraveghetoarei, iar inima mea a fost întru totul împăcată. De atunci, ori de câte ori trebuia să scriu o evaluare, spuneam adevărul, scriind cu fidelitate problemele pe care le văzusem și propriile mele opinii. Faptul că am putut să obțin această mică schimbare și acest câștig este rezultatul obținut prin cuvintele lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!