de Su Jie, China

În octombrie 2020, am fost aleasă să supraveghez lucrarea video alături de Wang Li, cu care lucrasem înainte. Știam că era oarecum preocupată de reputația și statutul ei și că se lua la ceartă cu oricine o ofensa. Însă ne-am înțeles destul de bine, fără conflicte majore. Mai târziu, am aflat că una dintre surorile din grup, Xin Cheng, îi devenise antipatică. Când Wang Li a început să-mi povestească despre starea tuturor din grup, a spus pe un ton disprețuitor: „Xin Cheng nu are o umanitate bună și este incredibil de arogantă. Când îi dau sugestii, ea nu numai că refuză să le accepte, dar, în schimb, începe să vorbească despre problemele mele. Nu joacă un rol pozitiv în echipă. I-am scris deja o scrisoare conducătoarei, raportând problemele ei, și am adunat evaluări de la ceilalți, ne pregătim să o demitem.” Am citit evaluările, iar majoritatea fraților și surorilor au spus că Xin Cheng era talentată în datoria ei și avea un calibru bun, dar că firea ei era puțin arogantă. Ei au spus că uneori se agăța de propria părere atunci când discutau despre lucrare, dar, dacă aveai părtășie clară cu ea, era capabilă să o accepte. Una peste alta, încă putea fi cultivată. Mă gândeam: „Evaluarea pe care i-a făcut-o Wang Li nu era obiectivă sau echitabilă, iar Xin Cheng nu ar trebui să fie demisă cu nepăsare din această cauză. Oare Xin Cheng a respins ideile lui Wang Li într-un mod care a stânjenit-o, determinând-o să-i poarte ranchiună și să vrea să fie demisă? Dacă da, Wang Li ar trebui să reflecteze asupra ei.” Având acest gând, am vrut să-i semnalez această problemă, dar apoi m-am gândit: „Îi pasă atât de mult de salvarea aparențelor – oare mă va displăcea după ce voi face asta? Cum ne-am înțelege dacă relația noastră s-ar strica?” Așa că i-am spus cu tact: „Xin Cheng este nouă în credință și este puțin încăpățânată, dar problemele ei nu sunt suficient de grave încât să o demitem. Să o ajutăm prin părtășie.” Auzind acest lucru, expresia lui Wang Li s-a schimbat complet și a spus enervată: „Problema lui Xin Cheng nu este încăpățânarea, ci faptul că are o fire rea. Odinioară gândeam la fel ca tine, dar acum pot să discern clar lucrurile. Ajut-o dacă vrei. Îți poți asuma responsabilitatea pentru lucrarea ei de acum încolo.” Nu prea am știut ce să fac când am auzit asta. M-am gândit: „Abia m-am alăturat echipei și nu sunt încă familiarizată cu lucrurile. Wang Li mi-a pasat responsabilitatea ei, iar acest lucru ne-ar putea întârzia. Era un lucru destul de iresponsabil de făcut.” Am vrut să-i împărtășesc mai multe gânduri, dar văzând cât de rece era, mi-a fost teamă că un conflict ulterior ne va perturba relația, așa că mi-am ținut gura.

Câteva zile mai târziu, ne pregăteam să ne stabilim altundeva din cauza nevoilor lucrării noastre. Wang Li mi-a spus din senin: „Să nu o luăm pe Xin Cheng de această dată. Ar trebui să rămână aici și să reflecteze.” Am fost foarte surprinsă. În ce fel era diferit faptul că ea rămânea aici de a o demite? Xin Cheng juca un rol major în lucrare. A face acest lucru ne-ar întârzia lucrarea și ar fi nedrept față de ea. Am fost îngrijorată când am văzut că Wang Li acționa pe baza firii sale corupte și am vrut să o dau în vileag, întrucât abuza de puterea ei pentru a o proscrie și a o asupri pe Xin Cheng. Dar m-am gândit la modul în care fusese realmente potrivnică și avusese o atitudine rea față de mine când am discutat zilele trecute despre Xin Cheng, așa că, dacă i-aș analiza și i-aș da în vileag în mod direct esența acțiunilor sale, ar putea spune că o protejam pe Xin Cheng și că eram dificilă cu ea. Dacă acest lucru ne-ar strica relația și ea mi-ar purta ranchiună și m-ar respinge, cum am putea lucra împreună? Am ezitat și mi-am înghițit cuvintele pe care era să le spun. M-am gândit: „Las-o baltă. Nu ar trebui să o dau în vileag în mod direct. Voi lăsa, pur și simplu, lucrurile cum sunt.” Așa că m-am bâlbâit: „Conducătoarea nu a confirmat nicio schimbare cu privire la datoria ei. Se cuvine să o lăsăm aici? Nu ar trebui să așteptăm aprobarea conducătoarei înainte de a o demite? Hai să o luăm cu noi. Va fi totodată mai ușor de urmărit lucrarea.” Wang Li nu a mai insistat după ce am spus asta. Știam că nu am abordat clar problema ei și că va continua să o atace pe Xin Cheng. M-am simțit vinovată pentru acest lucru, dar apoi m-am gândit: „Din moment ce suntem partenere, voi fi, pur și simplu, cu ochii pe ea și o voi împiedica să provoace greșeli majore.” Ulterior, a continuat să o excludă intenționat pe Xin Cheng. Odată, a existat o oportunitate de pregătire profesională și, întrucât Xin Cheng învăța repede, cea mai bună opțiune era să o trimitem pe ea la pregătire, iar apoi să-i învețe pe ceilalți, când se întorcea. Însă Wang Li a insistat să trimită o altă soră care nu cunoștea bine acel domeniu de activitate. De asemenea, am aflat de la ceilalți că Xin Cheng exprimase de mai multe ori opinii contrare celor ale lui Wang Li și toată lumea a simțit că ideile lui Xin Cheng erau bune, dar Wang Li a refuzat să le accepte și a insistat ca Xin Cheng să asculte de ea. După ce Xin Cheng a adus în discuție problemele ei la o adunare, Wang Li s-a înfuriat și a ignorat-o. Când Wang Li a văzut că Xin Cheng avea probleme în datoria ei, nu a ajutat-o să le rezolve, lăsând-o pe Xin Cheng fără o cale de urmat în lucrarea ei, îngreunându-i situația. M-am simțit foarte stânjenită când am aflat despre toate acestea. Wang Li fusese întotdeauna părtinitoare, exclusivistă și represivă față de Xin Cheng. Aceasta reprezenta o problemă destul de gravă. Deja devenea perturbatoare și împiedica lucrarea. Știam că trebuia să vorbesc cu Wang Li. În acea zi, mi-am făcut un pic de curaj și am spus: „Nu ai renunțat la ranchiuna ta față de Xin Cheng, nu-i așa? Xin Cheng este bună la învățarea de noi tehnici. Nelăsând-o să plece, ești părtinitoare.” În clipa în care am spus asta, privirea i s-a întunecat și a zis furioasă: „Am renunțat deja să-i port ranchiună, dar acum ți-o port ție. Proiectul de care este responsabilă Xin Cheng nu are rezultate și este problema ei. Ți-am spus de o grămadă de vreme că ar trebui să o demitem, dar tu nu ai fost de acord.” Am văzut că Wang Li nu avea deloc cunoaștere de sine. În calitate de supraveghetoare, nu reflecta asupra ei atunci când lucrarea nu mergea bine și pur și simplu se ferea de responsabilitate. Eram destul de furioasă și îmi doream foarte mult să expun direct esența acțiunilor ei. Dar văzând cât de potrivnică era, m-am abținut. M-am simțit oarecum constrânsă și m-am gândit: „Abia i-am spus câteva cuvinte de adevăr, iar ea m-a judecat deja atât de aspru. Dacă aș scoate într-adevăr toate problemele ei la lumină, ar fi furioasă. Acest lucru ne-ar distruge în mod sigur relația. Ar fi mai bine să nu spun mai multe și, în plus, deja am admonestat-o puțin. Din moment ce ea nu are de gând să accepte, o voi lăsa baltă.” După aceea, din cauza unor redistribuiri de lucru, m-am ocupat în principal de altă lucrare și am văzut-o mai puțin pe Wang Li.

În mod surprinzător, aproximativ trei săptămâni mai târziu, lucrarea lui Wang Li încă nu dăduse rezultate, iar membrii echipei se simțeau slabi și deznădăjduiți. Ei au raportat că, atunci când ea a văzut că nu se descurcau bine în datoria lor, Wang Li doar i-a dojenit, dar nu a avut părtășie cu ei, nici nu i-a îndrumat. Cu toții se simțeau constrânși de ea și atât de negativi, încât nu știau cum să-și îndeplinească datoria. Ei au mai spus că nu îndrumase de luni de zile lucrarea lui Xin Cheng. Toți aveau lacrimi în ochi când mi-au zis asta. Nu-mi mai puteam păstra calmul. Văzusem problemele lui Wang Li cu mult timp înainte, dar nu-i semnalasem natura acestor probleme. Ea nu avea nicio înțelegere cu privire la propria fire coruptă și a continuat să-și proscrie oamenii din cauza prejudecăților ei și a refuzat să asculte sfaturile celorlalți, până în punctul în care lucrarea era aproape într-un impas. M-am simțit atât de vinovată. Când am ajuns acasă, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care dă în vileag antihriștii: „După toate aparențele, cuvintele antihriștilor par deosebit de amabile, rafinate și distinse. Oricine încalcă principiile, cine perturbă și tulbură lucrarea bisericii, nu este dat în vileag sau criticat, indiferent cine ar fi; antihristul închide ochii, lăsându-i pe oameni să creadă că este generos în toate privințele. Fiecare stricăciune și faptă rea a oamenilor este întâmpinată cu binefacere și toleranță. Ei nu se enervează și nu se înfurie, nu se vor supăra și nu vor da vina pe oameni atunci când fac ceva greșit și dăunează intereselor casei lui Dumnezeu. Indiferent cine săvârșește răul și perturbă lucrarea bisericii, ei nu acordă atenție, de parcă acest lucru nu ar avea nimic de-a face cu ei și nu vor jigni niciodată oamenii din cauza asta. Ce îi preocupă cel mai mult pe antihriști? Câți oameni îi apreciază și câți oameni îi văd când suferă și îi admiră pentru asta. Antihriștii cred că suferința nu trebuie să fie niciodată în zadar; indiferent de greutățile pe care le îndură, de prețul pe care îl plătesc, de faptele bune pe care le fac, de cât de grijulii, de atenți și de iubitori sunt față de ceilalți, toate acestea trebuie realizate în fața altora, mai mulți oameni trebuie să vadă asta. Și care este scopul lor când acționează astfel? Este de a câștiga oamenii de partea lor, de a face mai mulți oameni să simtă admirație și aprobare față de acțiunile, comportamentul și caracterul lor. Există chiar și antihriști care încearcă să-și stabilească o imagine despre ei înșiși ca fiind o persoană bună prin acest comportament exterior bun, astfel încât mai mulți oameni să vină la ei în căutarea ajutorului” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a zecea)”]. Antihriștii nu vor interveni când văd oameni perturbând lucrarea bisericii, astfel încât să își poată stabili o imagine bună printre ceilalți – sunt într-adevăr egoiști și josnici. Amintindu-mi de propriul comportament, mi-am dat seama că acționam exact ca un antihrist. Biserica a rânduit ca eu să lucrez cu Wang Li, astfel încât să ne putem compensa slăbiciunile, să ne supraveghem reciproc și să protejăm împreună lucrarea bisericii. Însă pentru a-mi proteja relația „armonioasă” cu Wang Li și pentru a-mi menține imaginea de „persoană drăguță” cu ea, nu am îndrăznit să dau în vileag tratamentul ei exclusivist și represiv față de Xin Cheng. Am văzut că felul în care îi trata pe ceilalți se baza pe firea ei coruptă și avea un impact asupra lucrării, dar nu am respectat principiile adevărului și nu am intervenit, nici n-am raportat-o unui conducător. Mi-a fost teamă că mă va displăcea, iar acest lucru avea să creeze o prăpastie între noi. Chiar și atunci când am avut curajul să-i spun ceva în părtășie, tot m-am abținut, fără a semnala direct și clar esența comportamentului ei. I-am găsit mereu circumstanțe atenuante. Am stat deoparte și am privit-o excluzând și reprimând frații și surorile, ceea ce le-a afectat intrarea în viață și a împiedicat grav lucrarea bisericii, și totuși nu am ridicat niciun deget ca să ajut. În cele din urmă, am văzut clar că aceia care fac pe placul oamenilor pot părea buni din exterior și nu jignesc pe nimeni, dar în realitate sunt mai alunecoși și mai înșelători. Tot ceea ce fac ei este pentru a se proteja, pentru a-și păstra renumele și statutul. Ei folosesc bunătatea aparentă pentru a câștiga inimile oamenilor și pentru a-i constrânge pe aceștia. Ei dezvăluie o fire rea care este aceeași cu cea a unui antihrist. Reflectând asupra acțiunilor și comportamentului meu, m-am simțit cu adevărat vinovată și m-am urât. Cum am putut să fiu atât de alunecoasă, atât de înșelătoare? Îndeplineam o datorie atât de importantă, dar eram iresponsabilă și nu am respectat principiile atunci când am văzut probleme, dăunând lucrării bisericii și îngreunând viețile celorlalți. Nu prejudiciam interesele bisericii făcând acest lucru? Chiar nu aveam pic de conștiință! M-am rugat și m-am căit înaintea lui Dumnezeu, vrând să nu mai fiu răzvrătită și să-L rănesc, să practic adevărul și să protejez lucrarea bisericii.

În ziua următoare, de îndată ce am adus în discuție lucrarea de care era responsabilă Xin Cheng, expresia lui Wang Li s-a întunecat imediat și a început să se plângă că Xin Cheng i-a demoralizat pe ceilalți. Am văzut că nu reflecta deloc asupra ei și că dădea toată vina pe Xin Cheng. M-am gândit: „Abia am început și ea deja este furioasă. Dacă aduc în discuție toate problemele din lucrarea ei, cu siguranță se va supăra pe mine. Oare ar trebui să continui să vorbesc?” Am ezitat și m-am simțit oarecum constrânsă, așa că am spus o rugăciune în sinea mea și m-am gândit la modul în care Dumnezeu ne cere să fim cinstiți și să protejăm interesele casei Lui. Acest lucru mi-a dat puțin curaj. Indiferent ce credea ea, știam că trebuia să-mi împărtășesc părerea sinceră. Prin urmare, am dezvăluit cu severitate și pe bună dreptate felul în care o asuprea și o pedepsea pe Xin Cheng. Însă ea nu accepta nimic din toate acestea. Doar a continuat să se certe cu privire la cine a avut dreptate și cine a greșit. A refuzat să accepte orice adevăr sau să se cunoască pe ea însăși. Am văzut cât de gravă era problema ei și că nu putea să rămână în acea datorie, așa că i-am raportat acest lucru conducătoarei noastre. Aceasta a spus că încercase să o ajute pe Wang Li, având părtășie cu ea despre asta de multe ori, înainte, dar tot nu se schimbase. Comportamentul ei a arătat că nu avea o umanitate bună, că nu voia să accepte adevărul și că nu era potrivită pentru lucrare. Prin urmare, trebuia să fie demisă cât mai curând posibil. Mai mult, conducătoarea a vrut să fac eu acest lucru. Am simțit un fior în inimă și m-am gândit: „Atitudinea ei față de mine a fost diferită de când i-am dat în vileag problemele. Dacă mă duc să o demit personal, acest lucru o va ofensa grav. Oare avea să mă urască după aceea? Avea să creadă că o atacam?” Aveam sentimente contradictorii și nu știam cum să o înfrunt. În timp ce mă îngrijoram cu privire la acest lucru, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Majoritatea oamenilor doresc să urmărească și să practice adevărul, dar, în cea mai mare parte a timpului, ei au numai hotărârea și dorința de a proceda așa; adevărul nu a devenit viața lor. Ca urmare, când dau peste forțele răului sau întâlnesc oameni răi și haini care comit fapte rele sau falși conducători și antihriști ce fac lucrurile într-un mod care încalcă principiile – tulburând astfel lucrarea bisericii și rănindu-i pe aleșii lui Dumnezeu – ei își pierd curajul de a se ridica și a vorbi deschis. Ce înseamnă când nu ai curaj? Înseamnă, oare, că ești sfios ori incoerent? Sau că nu înțelegi pe deplin și, în consecință, nu ai încrederea de a vorbi deschis? Nu înseamnă niciuna dintre acestea; aceasta reprezintă, în primul rând, consecința faptului că ești constrâns de firi corupte. Una dintre firile corupte pe care le dezvălui este o fire înșelătoare; când ți se întâmplă ceva, primul lucru la care te gândești îl reprezintă propriile interese, primul lucru pe care îl iei în considerare îl reprezintă consecințele, dacă acest lucru îți va aduce sau nu beneficii. Aceasta este o fire înșelătoare, nu-i așa? O alta este o fire egoistă și abjectă. Te gândești: «Ce legătură are cu mine o pierdere pentru interesele casei lui Dumnezeu? Nu sunt conducător, așadar, de ce mi-ar păsa? Nu are nimic de-a face cu mine. Nu este responsabilitatea mea.» Nu tu te gândești conștient la asemenea idei și cuvinte, ci subconștientul tău le produce – acestea reprezintă firea coruptă pe care o dezvăluie oamenii când întâmpină o problemă. […] Nu ai putere asupra a ceea ce spui și faci. Chiar dacă ai vrea, nu ai putea spune adevărul sau ceea ce crezi cu adevărat; chiar dacă ai vrea, nu ai putea practica adevărul; chiar dacă ai vrea, nu ți-ai putea îndeplini îndatoririle. Tot ceea ce spui, faci și practici este o minciună, iar tu ești doar superficial. Ești în întregime încătușat și controlat de firea ta satanică. Poate vrei să accepți și să practici adevărul, dar asta nu depinde de tine. Când firea ta satanică te controlează, spui și faci orice îți zice ea să faci. Nu ești decât o marionetă din carne coruptă, ai devenit o unealtă a Satanei. Apoi vei regreta din nou că ai urmat trupul corupt și cum ai fi putut să eșuezi în a practica adevărul. Te gândești: «Nu pot să înving trupul de unul singur și trebuie să mă rog lui Dumnezeu. Nu am intervenit pentru a-i opri pe cei care tulburau lucrarea bisericii și mă apasă conștiința. Am hotărât că, atunci când se va mai întâmpla, trebuie să iau atitudine și să-i emondez pe cei care se abat de la îndeplinirea îndatoririlor lor și care tulbură lucrarea bisericii, astfel încât să se poarte frumos și să nu mai acționeze nechibzuit.» După ce, în cele din urmă, îți faci curaj să vorbești, te vei speria și vei da înapoi atunci când cealaltă persoană se va enerva și va bate cu pumnul în masă. Ești capabil să preiei controlul? La ce folosesc determinarea și voința? Ambele sunt inutile. Probabil că v-ați confruntat cu multe astfel de incidente. Când te confrunți cu dificultăți, te dai bătut, simți că nu poți face nimic și te recunoști înfrânt, considerându-te fără speranță, te lași pradă disperării și decizi că nu mai există vreo nădejde pentru tine și că, de data aceasta, ai fost complet eliminat. Recunoști că nu urmărești adevărul, dar atunci de ce nu te pocăiești? Ai practicat adevărul? E imposibil ca, după ce ai participat la predici ani la rândul, să nu fi înțeles ceva. De ce nu practici deloc adevărul? Tu nici nu cauți adevărul vreodată, darămite să-l practici. Ești doar în permanență în rugăciune, îți stabilești rezoluții, aspirații și te rogi în inima ta. Și care este rezultatul? Rămâi un slugarnic, nu ești deschis în legătură cu problemele pe care le întâmpini, nu-ți pasă de oamenii răi atunci când îi vezi, nu reacționezi când cineva face rău sau creează o tulburare și te ții la distanță atunci când nu ești afectat personal. Te gândești: «Nu vorbesc despre nimic din ceea ce nu mă privește. Atât timp cât nu-mi afectează interesele, vanitatea sau imaginea, nu țin cont de nimic, fără excepție. Trebuie să fiu foarte atent, căci glonțul lovește pasărea care scoate capul afară. Nu am de gând să fac vreo prostie!» Ești complet și ferm controlat de firile tale stricate de ticăloșie, înșelăciune, rigiditate și aversiune față de adevăr. Pentru tine, acestea au devenit mai greu de îndurat decât bentița fixă de aur[a] purtată de Regele Maimuță. Să trăiești sub controlul firilor stricate este atât de obositor și chinuitor!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au străpuns inima ca un cuțit. Am reflectat la felul în care mi-a fost întotdeauna frică să n-o ofensez pe Wang Li și nu am îndrăznit să practic adevărul și să dezvălui faptele. Eram controlată de aceste firi satanice de a fi rea, înșelătoare și de a-mi fi lehamite de adevăr. Tratam filosofiile satanice precum: „Armonia este comoară, toleranța este virtute”, „Nu lovi omul sub centură”, „Când știi că un lucru e greșit, e mai bine să spui mai puțin” și „A fi direct enervează pe ceilalți” ca legi după care trebuie să trăiești. Nu am îndrăznit să vorbesc despre problemele pe care le-am văzut, să mă țin de principii sau să protejez lucrarea bisericii. Trăiam o viață lașă. Când conducătoarea a vrut să o demit pe Wang Li, mi-a fost foarte clar că trebuia făcut imediat acest lucru, altfel lucrarea bisericii avea să fie întârziată. Însă nu-mi puteam deschide gura, de teamă să nu o ofensez. Din exterior, părea că eram drăguță și nu voiam să rănesc pe nimeni, dar de fapt vindeam interesele bisericii în schimbul menținerii unei imagini pozitive în inimile celorlalți. Am apărat-o pe Wang Li la fiecare pas, îngăduindu-i să perturbe lucrarea bisericii. Eram ca un scut pentru Satana, permițându-i să-și facă de cap în biserică. Eram o persoană ipocrită, înșelătoare! Acele filosofii satanice sunt doar sofisme care induc în eroare oamenii și îi rănesc! Societatea modernă este atât de întunecată și rea, pentru că oamenii trăiesc după ele. Ei devin lași și josnici și urăsc lumina. Nimeni nu îndrăznește să se ridice, să susțină dreptatea și să expună adevărul. Însă cei care sunt lingușitori prosperă și câștigă putere. Nu există justiție sau dreptate în acest lucru. Cu toții se înșală reciproc, fără pic de sinceritate. Asta se întâmplă cu oamenii corupți de Satana. În cele din urmă, am văzut clar că aceste filosofii satanice par a fi în conformitate cu noțiunile umane, dar sunt, de fapt, minciuni pe care Satana le folosește pentru a induce în eroare oamenii și a-i corupe. A trăi după ele ne face din ce în ce mai egoiști, răi și înșelători. Este un mod josnic, murdar și inuman de a trăi.

Mai târziu, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă nu ascunzi nimic, dacă nu te prefaci, nu amăgești, dacă nu ascunzi lucrurile, dacă te expui înaintea fraților și surorilor, nu îți ascunzi cele mai tainice idei și gânduri, ci, în schimb, permiți altora să-ți vadă atitudinea cinstită, atunci adevărul se va înrădăcina treptat în tine, va înflori și va rodi, va da rezultate încetul cu încetul. Dacă inima ta este din ce în ce mai sinceră și din ce în ce mai orientată către Dumnezeu și dacă știi să aperi interesele casei lui Dumnezeu atunci când îți îndeplinești datoria, iar conștiința ta este tulburată atunci când nu reușești să aperi aceste interese, atunci aceasta este dovada că adevărul a avut un efect în tine și a devenit viața ta. Odată ce adevărul a luat viață în tine, când observi pe cineva care este hulitor față de Dumnezeu, care nu se teme de Dumnezeu și este superficial în timp ce își îndeplinește datoria sau care perturbă și tulbură lucrarea bisericii, vei răspunde conform adevărurilor-principii și vei fi capabil să-l identifici și să-l dai în vileag, după caz. […] Dacă ești cineva care crede cu adevărat în Dumnezeu, atunci, chiar dacă nu ai dobândit încă adevărul și viața, cel puțin vei vorbi și vei acționa de partea lui Dumnezeu; cel puțin, nu vei sta cu mâinile în sân când vei vedea că sunt compromise interesele casei lui Dumnezeu. Când simți dorința de a închide ochii, te vei simți vinovat și inconfortabil și îți vei spune: «Nu pot să stau aici și să nu fac nimic, trebuie să mă ridic și să spun ceva, trebuie să-mi asum responsabilitatea, trebuie să dau în vileag acest comportament rău, trebuie să-l opresc, pentru ca interesele casei lui Dumnezeu să nu fie prejudiciate, iar viața bisericească să nu fie tulburată.» Dacă adevărul a devenit viața ta, atunci nu numai că vei avea acest curaj și această hotărâre și vei fi capabil să înțelegi complet chestiunea, dar vei și îndeplini responsabilitatea pe care ar trebui să o porți pentru lucrarea lui Dumnezeu și pentru interesele casei Sale, iar datoria ta va fi astfel îndeplinită” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Citind aceasta, m-am simțit vinovată și totodată motivată. După toți acei ani de credință în care m-am bucurat de adevărul cu care mă aprovizionează Dumnezeu, tot nu puteam să susțin principiile sau să protejez lucrarea bisericii. Eram complet lipsită de conștiință! Trebuia să-mi scot masca de persoană pe placul oamenilor. Nu puteam continua să trăiesc după firea mea coruptă rea, înșelătoare. Trebuia să mă ridic pentru a practica adevărul și pentru a proteja lucrarea bisericii. După aceea, m-am dus să vorbesc cu Wang Li și am demis-o. De asemenea, m-am destăinuit ei în părtășie, dezvăluind unul câte unul comportamentele ei de a refuza să accepte adevărul, de a asupri oamenii și de a perturba lucrarea bisericii. Am încetat să spun lucruri drăguțe care nu ar răni-o, pentru a o înșela. Am vrut realmente să o ajut și să-i expun problemele, astfel încât să-și poată înțelege firea coruptă și să se căiască cu adevărat. A fost atât de supărată încât a plâns când am terminat și a spus că este gata să accepte rânduielile bisericii, să se întoarcă, să reflecteze cu adevărat și să învețe o lecție. După aceea, starea fraților și surorilor și-a revenit treptat, iar lucrarea a început încet să aibă rezultate. Am simțit într-adevăr pacea și ușurarea care vin din practicarea adevărului. Este singurul mod de a trăi în lumină.

Ulterior, au avut loc unele transferuri de lucru, așa că am început să ud nou-veniți împreună cu alte câteva surori. Am văzut că sora Chen Si nu purta prea multă povară în datoria ei și era neglijentă și iresponsabilă, ceea ce a afectat lucrarea de udare. Eram îngrijorată din această cauză și am vrut să-i semnalez problema, pentru a se putea schimba cât mai curând cu putință. Dar abia ajunseserăm să ne cunoaștem și ne înțelegeam atât de bine, așa că m-am întrebat: dacă eram directă în privința iresponsabilității ei față de propria datorie, oare avea să se supere pe mine? Apoi mi-am dat seama că gândeam ca un om pe placul celorlalți, așa că am spus rapid o rugăciune. Apoi am citit cuvântul lui Dumnezeu: „«Și Iahve Dumnezeu i-a poruncit omului, zicând: „Din fiecare pom al grădinii, poți mânca fără restricție, dar să nu mănânci din pomul cunoașterii binelui și răului; deoarece în ziua în care vei mânca din acesta, cu siguranță vei muri”.» […] În aceste cuvinte succinte pe care le-a rostit Dumnezeu, poți vedea ceva din firea lui Dumnezeu? Sunt adevărate aceste cuvinte ale lui Dumnezeu? Există vreo înșelăciune? Există vreo falsitate? Există vreo intimidare? (Nu.) Dumnezeu i-a spus omului cu onestitate, cinstit și cu sinceritate ce are voie să mănânce și ce nu are voie să mănânce. Dumnezeu a vorbit clar și pe înțeles. Există vreun înțeles ascuns în aceste cuvinte? Nu sunt directe aceste cuvinte? E nevoie de supoziții? Nu e nevoie să o luați pe ghicite. Înțelesul lor este evident dintr-o privire. Când cineva le citește, se simte absolut lămurit despre înțelesul lor. Adică, ceea ce vrea să spună Dumnezeu și ceea ce vrea El să exprime vin din inima Lui. Lucrurile pe care El le exprimă sunt curate, directe și clare. Nu există motive ascunse, nici vreun înțeles ascuns. El îi vorbește direct omului, spunându-i ce are voie să mănânce și ce nu are voie să mănânce. Altfel spus, prin aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, omul poate vedea că inima lui Dumnezeu este transparentă și adevărată. Nu este nicio urmă de falsitate aici; nu e că îți spune că nu ai voie să mănânci ce este comestibil sau că îți spune: «Fă-o și vezi ce se întâmplă» cu lucruri pe care nu le poți mânca. Nu asta vrea să spună Dumnezeu. Orice crede Dumnezeu în inima Sa e ceea ce El spune” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul IV”). Am văzut că ceea ce Dumnezeu le-a spus lui Adam și Evei a fost perfect clar și direct. El este sincer cu oamenii și nu ascunde nimic. Esența lui Dumnezeu este atât de sfântă. În zilele de pe urmă, Dumnezeu exprimă adevărul pentru a judeca și mustra omul. Cuvintele sale expun direct și analizează atent natura și esența omului și dezvăluie urâțenia și nedreptatea noastră lăuntrică. Cuvintele lui sunt foarte clare și nu ascund nimic. Se poate să fie aspre, dar ele reprezintă mântuirea noastră. Scopul lor este să ne curețe și să ne transforme, astfel încât să ne putem cunoaște pe noi înșine, să ne lepădăm de Satana și să trăim o asemănare umană adevărată. Satana este exact opusul: este sinistru și rău și vorbește pe ocolite, fără să spună niciodată direct ce vrea. A început prin a spune lucruri drăguțe, false, care păreau plauzibile pentru a-i ademeni și a-i induce în eroare pe Adam și Eva, astfel încât aceștia să păcătuiască și să-L trădeze pe Dumnezeu. Trăisem după filosofii satanice, dezvăluind o fire rea și înșelătoare, exact ca Satana. Pentru a-mi proteja relațiile cu ceilalți, una gândeam și alta spuneam. Eram necinstită ca un șarpe și atât de ambiguă și vagă, încât ceilalți nu puteau să înțeleagă sensul exact al cuvintelor mele. Era un lucru atât de alunecos și înșelător din partea mea. Trăiam după chipul Satanei, nu ca un om. Am fost dezgustată de mine când mi-am dat seama de acest lucru și nu mai voiam să fiu o persoană pe placul oamenilor și o persoană înșelătoare. Voiam să practic adevărul și să fiu o persoană cinstită, care protejează lucrarea bisericii. La adunarea din ziua următoare, am vorbit deschis despre problemele pe care le-am văzut la Chen Si, iar ea a fost capabilă să-și le recunoască după ce am avut părtășie împreună. Am văzut că starea ei a început încet să se schimbe după aceea și m-am simțit mult mai liberă.

Aceste experiențe mi-au arătat că nu ar trebui să trăim după filosofii satanice și să ne păcălim unii pe alții. Ar trebui să fim simpli, deschiși și sinceri în modul în care ne tratăm unii pe alții. Doar aceasta este iubire autentică și este în beneficiul tuturor. De asemenea, am văzut că pentru a avea umanitate și pentru a simți pace și bucurie, trebuie să practicăm onestitatea conform cerințelor lui Dumnezeu. Aceasta este singura cale de a trăi o asemănare umană. Slavă Ție, Dumnezeule!