Depășirea minciunilor, pentru întoarcerea spre Dumnezeu
de Kemu, Coreea de Sud La începutul anului 2017, soția și fiica mea au venit după mine în Coreea de Sud. Deși am fost încântat, soția mea...
Bun venit căutătorilor care tânjesc după apariția lui Dumnezeu!
Cui să dăm ascultare în ceea ce privește întâmpinarea întoarcerii Domnului? Vocii lui Dumnezeu sau pastorilor noștri? Înainte, n-am înțeles asta în credința mea. Mi-am ascultat orbește pastorul și aproape mi-am ratat șansa de a întâmpina întoarcerea Domnului. În iunie 2017 i-am cunoscut pe Facebook pe sora Mindy și pe fratele Decker din Germania. Comunicând cu ei, am văzut că erau oameni modești și de încredere, cu o înțelegere clară a Bibliei și cu părtășie luminatoare. A fost un câștig. Am avut câteva adunări și-am aflat adevăruri neînțelese până atunci, cum ar fi ce înseamnă adevărata credință și căință, ce înseamnă să-L urmezi și să I te supui lui Dumnezeu, ce înseamnă să-i urmezi și să te supui oamenilor, care este esența și rădăcina fariseilor potrivnici Domnului Isus, cum să asculți vocea lui Dumnezeu și să-L întâmpini pe Domnul și multe altele. Am găsit multă susținere în asta și mi-a luminat inima. Mi-au plăcut aceste adunări. La una din ele, Decker a citit câteva versete din Biblie: „Căci aşa cum iese fulgerul şi luminează de la o margine a cerului la cealaltă, tot aşa va fi şi cu Fiul Omului (în ziua Sa)! Dar mai întâi trebuie să sufere multe şi să fie respins de această generaţie” (Luca 17:24-25). A spus că, în zilele de pe urmă, Domnul se întrupează din nou drept Fiul Omului pentru a veni și a lucra și că această prorocire s-a împlinit deja mai demult. A spus: „Domnul S-a întors ca Dumnezeu Atotputernic întrupat, exprimă adevăruri și face lucrarea judecății începând de la casa lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic a exprimat toate adevărurile care purifică și mântuiesc omenirea și e ca un fulger măreț strălucind de la Răsărit, acesta fiind «Fulgerul» de la Răsărit.” Am fost puțin șocată să aud asta. M-am gândit: „Domnul Isus S-a întors deja?” Apoi mi-am amintit ce-au spus clericii, că doar Fulgerul de la Răsărit e martor că Dumnezeu S-a întors în trup și că n-ar trebui să credem asta, deoarece doar Domnul Isus este Hristos. După aceea, am fost foarte tulburată. Nu m-am mai putut concentra asupra părtășiei lui Decker. M-am gândit: „Pastorul și prezbiterii Îl slujesc pe Dumnezeu și cunosc bine Biblia. Ar trebui să aibă o înțelegere limpede despre un eveniment atât de important ca întoarcerea Domnului, deci îi voi întreba mai întâi pe ei.”
Am mers la biserică și l-am întrebat pe pastor în acea duminică, iar el a spus: „E interesant ce spun cei care cred în Dumnezeu Atotputernic, dar ei mărturisesc că Domnul S-a întors ca Dumnezeu Atotputernic în trup. E imposibil. Doar Domnul nostru Isus este Dumnezeu întrupat, deci ei cred într-o ființă umană. Biserica lor e oprimată de guvernul comunist chinez. Crezând în Fulgerul de la Răsărit, L-ar trăda pe Domnul Isus.” Auzind asta, m-am cutremurat de frică. M-am gândit că, dacă e așa, Mindy și Decker s-au îndepărtat de calea Domnului. Am început să am suspiciuni cu privire la ei și să mă păzesc. Nu am mai îndrăznit să mă întâlnesc cu ei. Dar am ezitat când m-am gândit la mărturia lor că Domnului Isus S-a întors. Dacă era adevărat, iar eu nu cercetam, oare nu aș fi fost abandonată de Domnul? Pe de altă parte, dacă Dumnezeu Atotputernic e Dumnezeu întrupat, de ce pastorul nu acceptă asta, spunând că ei cred într-o persoană? M-am gândit că pastorul cunoștea Biblia și o înțelegea mai bine, așa c-ar trebui să mă feresc de Mindy și Decker, ca să nu mă rătăcesc. Dar după ce am ajuns acasă, eram neliniștită și neîmpăcată. Eram nefericită și abătută. M-am rugat Domnului. „O, Doamne, l-am ascultat pe pastor azi și acum îi suspectez și mă păzesc de Mindy și Decker. Mă tem să mai cercetez Fulgerul de la Răsărit. Doamne, tânjesc după întoarcerea Ta, dar mă tem să nu mă rătăcesc și să Te trădez. Chiar nu știu ce ar trebui să fac. Te rog, luminează-mă și îndrumă-mă ca să deosebesc binele de rău.” M-am simțit tot mai împăcată după rugăciune şi m-am gândit la părtăşia făcută o dată de Mindy. „În credința noastră trebuie să-L onorăm pe Dumnezeu ca fiind măreț și toate trebuie să se bazeze pe cuvintele Lui, mai ales când e vorba de ceva atât de important ca investigarea adevăratei căi. Dacă acționăm conform cuvintelor oamenilor, doar îi ascultăm și îi consultăm pe ceilalți în toate, atunci credem în oameni și îi urmăm pe ei, abătându-ne astfel de la calea Domnului.” Apoi am început să reflectez asupra mea. Când am auzit că Domnul Se întorsese, nu m-am rugat pentru a căuta mai întâi intenția Lui, nici nu am văzut ce spun cuvintele Lui despre asta sau dacă această cale era de la Dumnezeu. În schimb, l-am venerat pe pastor și am ascultat de el. Asta nu corespunde intenției Domnului. La toate adunările cu frații și surorile din Biserica lui Dumnezeu Atotputernic, părtăşia lor a fost bine pregătită, în conformitate cu Biblia și iluminatoare. Explicațiile lor despre intențiile lui Dumnezeu au fost clare. Doar după câteva adunări, înțelesesem multe adevăruri de care nu știusem și am simțit că mă apropiasem de Dumnezeu, că îmi sporisem credința. Sigur venea de la Dumnezeu și avea lucrarea Duhului Sfânt. Dar n-am cercetat dacă biserica avea lucrarea Duhului Sfânt sau susținerea adevărului. În schimb, doar m-am gândit că pastorul cunoștea bine Biblia și am stabilit dacă Domnul Se întorsese sau un pe baza vorbelor pastorului. Eram sigură că Biserica lui Dumnezeu Atotputernic deținea adevărul și lucrarea Duhului Sfânt, dar tot n-am îndrăznit să cercetez. Oare astfel nu credeam în pastor? În ce măsură credeam sau Îl urmam pe Dumnezeu? M-am gândit la apariția și lucrarea Domnului Isus. Preoții cei mai de seamă, scribii și fariseii care Îl slujeau pe Dumnezeu în templu cunoșteau toți Scripturile și legile pe de rost, dar nu L-au recunoscut pe Domnul Isus ca Mesia care trebuia să vină. În schimb, I s-au opus cu furie, L-au condamnat și L-au răstignit. Mi-am dat seama că a cunoaște Biblia nu e totuna cu a-L cunoaște pe Dumnezeu și că dacă îl ascult orbește pe pastor va fi împotriva intenției lui Dumnezeu și s-ar putea să-I fiu potrivnică! Gândind astfel, am decis să merg în continuare la adunări cu Mindy și Decker. Dacă mă voi convinge că Dumnezeu Atotputernic e Domnul Isus întors, Îl voi accepta și urma.
La următoarea adunare, le-am împărtășit toate confuziile mele. Decker a spus: „Are vreun fundament afirmația pastorului tău că Biserica lui Dumnezeu Atotputernic crede într-o persoană? A citit cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic sau a cercetat lucrarea Lui? Nu se teme că I se opune lui Dumnezeu, judecând și condamnând așa orbește biserica? Fariseii L-au judecat pe Domnul Isus ca fiind o persoană de rând. Nu au ascultat adevărurile exprimate de El, ci I s-au opus vehement și L-au condamnat, ajungând să uneltească pentru răstignirea Lui, atrăgându-și pedeapsa lui Dumnezeu. Clericii de azi nu cercetează dacă cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic sunt adevărul, dacă sunt vocea lui Dumnezeu, ci doar Îl reneagă și condamnă. Nu e aceeași greșeală pe care au făcut-o și fariseii? Dacă Dumnezeu Atotputernic chiar e Dumnezeu întrupat, dacă e Domnul Isus întors, asta nu se decide prin aprobarea sau dezaprobarea lumii religioase sau a vreunui guvern. Mai degrabă trebuie să vedem dacă cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic sunt adevărul și dacă El face lucrarea lui Dumnezeu. Aceasta este cheia.” Pentru a explica mai bine întruparea, Decker mi-a citit câteva fragmente din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „«Întruparea» este arătarea lui Dumnezeu în trup; Dumnezeu lucrează în rândul omenirii create în chipul trupului. Deci, pentru ca Dumnezeu să fie întrupat, trebuie să fie mai întâi trup, trup cu umanitate normală; aceasta este cea mai importantă condiție prealabilă. De fapt, implicația întrupării lui Dumnezeu este aceea că Dumnezeu trăiește și lucrează în trup, că Dumnezeu în esența Sa devine trup, devine om” („Esența trupului locuit de Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup). „Dumnezeu care S-a întrupat se numește Hristos, iar astfel Hristosul care le poate da oamenilor adevărul se numește Dumnezeu. Nu există nimic exagerat în această privință, deoarece El are esența lui Dumnezeu și are firea lui Dumnezeu, și înțelepciune în lucrarea Lui, care sunt nerealizabile de către om. Aceia care se numesc Hristoși pe ei înșiși și totuși nu pot săvârși lucrarea lui Dumnezeu, sunt escroci. Hristos nu este numai manifestarea lui Dumnezeu pe pământ, ci și trupul special asumat de Dumnezeu în timp ce Își săvârșește și completează lucrarea printre oameni. Acest trup nu poate fi înlocuit de orice om, ci este un trup care poate purta așa cum trebuie lucrarea lui Dumnezeu pe pământ și poate exprima firea lui Dumnezeu și Îl reprezintă bine pe Dumnezeu, furnizându-i omului viață” („Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice” din Cuvântul Se arată în trup). „Cel care este Dumnezeu întrupat va avea esența lui Dumnezeu și Cel care este Dumnezeu întrupat va deține exprimarea lui Dumnezeu. De vreme ce Dumnezeu Se întrupează, El va aduce la iveală lucrarea pe care intenționează să o facă și, de vreme ce Dumnezeu Se întrupează, va exprima ceea ce este El și va putea să aducă adevărul omului, să îi dăruiască viață și să îi indice calea. Trupul care nu are esența lui Dumnezeu categoric nu este Dumnezeu întrupat; în privința aceasta nu există nicio îndoială. Dacă omul intenționează să cerceteze dacă este trupul întrupat al lui Dumnezeu, atunci el trebuie să coroboreze lucrul acesta după firea pe care o exprimă El și cuvintele pe care le spune. Adică, pentru a corobora faptul că este sau nu trupul întrupat al lui Dumnezeu și dacă este sau nu adevărata cale, cineva trebuie să discearnă pe baza esenței Lui. Și astfel, pentru a stabili dacă este trupul lui Dumnezeu întrupat, cheia stă în esența Lui (lucrarea Lui, cuvântările Lui, firea Lui și multe alte aspecte) mai degrabă decât în aspectul exterior. Dacă omul scrutează doar înfățișarea Lui exterioară și, ca urmare, nu ține seamă de esența Lui, aceasta arată că omul e incult și ignorant” (Prefață la „Cuvântul Se arată în trup”).
Apoi, Decker a avut această părtășie: „Dumnezeu întrupat este Duhul lui Dumnezeu îmbrăcat în trup. El devine o persoană de rând, vorbind și lucrând pe pământ spre a mântui omenirea. Dumnezeu întrupat arată foarte normal, foarte obișnuit. Are umanitate normală, mănâncă și Se îmbracă normal, exact ca oricine altcineva, și are sentimente umane normale. Totuși, esența Lui este divină. Poate să exprime adevărul pentru a-i hrăni pe oameni conform nevoilor lor oricând și oriunde. Face propria lucrare a lui Dumnezeu și exprimă firea lui Dumnezeu, ce are El și ce este. Nicio ființă creată nu ar putea face asta. E exact ca Domnul Isus, care părea o persoană de rând, dar a exprimat adevărul și a adus calea căinței. A iertat păcatele omului și a exprimat firea miloasă, blândă și iubitoare a lui Dumnezeu. A vindecat bolnavii, a alungat demoni și a făcut multe semne și minuni, ca hrănirea celor 5.000 de oameni cu cinci pâini și doi pești, potolirea vântului și a mării cu un singur cuvânt, învierea morților și altele. A arătat puterea și autoritatea lui Dumnezeu. În cele din urmă, a fost răstignit pe cruce, finalizându-Și lucrarea de răscumpărare a omenirii din păcat. Vedem din lucrarea și cuvintele Domnului și din firile pe care le exprimă că El a fost Dumnezeu întrupat – El a fost Hristos. Încă o dată, Dumnezeu a devenit trup în zilele de pe urmă ca Dumnezeu Atotputernic. Exact ca Domnul Isus, arată ca o persoană normală din exterior și trăiește cu adevărat printre oameni, dar Dumnezeu Atotputernic exprimă adevărurile care curățesc și mântuiesc omenirea. El face lucrarea judecății lui Dumnezeu din zilele de pe urmă pentru a purifica și a mântui omenirea, a o elibera complet de legătura păcatului și a o conduce în Împărăția lui Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic dezvăluie toate misterele planului de gestionare a lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii, inclusiv adevărul celor trei etape ale lucrării lui Dumnezeu în Epoca Legii, a Harului și a Împărăției și realizările lor, misterele numelor lui Dumnezeu și ale întrupării Lui, semnificația judecății lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, cum încheie El epoca și clasifică oamenii după felul lor, diferitele finaluri și destinații ale oamenilor, cum Împărăția lui Hristos va fi împlinită pe pământ și altele. Dumnezeu Atotputernic a dezvăluit și adevărul corupției noastre de către Satana și al naturii noastre satanice și potrivnice lui Dumnezeu, ca să ne cunoaștem firile satanice precum aroganța, îngâmfarea, necinstea, viclenia, egoismul și disprețuirea adevărului. De asemenea, ne-a dezvăluit şi firea dreaptă, de neofensat a lui Dumnezeu și ne-a arătat calea exactă pentru a ne schimba firile și multe altele. Cine în afară de Dumnezeu ar putea exprima adevărul și dezlega misterele planului Său de gestionare? Cine altcineva ar putea face lucrarea judecății pentru a curăți și a mântui omenirea? Cine altcineva ar putea dezvălui firea Lui dreaptă, de neofensat? Și cine altcineva ar putea hotărî finalurile și destinațiile oamenilor? Doar Dumnezeu în trup poate face acest tip de lucrare practică pentru mântuirea omenirii. Lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic se sprijină pe temelia lucrării de răscumpărare a Domnului Isus. Este o etapă mai nouă, mai elevată a lucrării. Astfel se împlinesc pe deplin prorocirile Domnului Isus: «Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. Însă când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul» (Ioan 16:12-13). «Căci Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea. Pe cel ce Mă respinge şi nu primeşte cuvintele Mele are cine să-l judece: Cuvântul pe care l-am spus Eu, acela îl va judeca în ziua de pe urmă» (Ioan 12:47-48). Adevărurile exprimate de Dumnezeu Atotputernic, lucrarea Lui de judecată și firile pe care le arată, toate dovedesc că Dumnezeu Atotputernic e Dumnezeu în trup, e Domnul Isus întors. E Hristos, Cel care Se arată în zilele de pe urmă. Nu ne putem ghida după înfățișare când stabilim dacă este Hristos. Cheia este dacă El poate exprima adevărul și dacă poate răscumpăra și mântui omenirea.”
Părtășia lui Decker a fost cu adevărat luminatoare. Dumnezeu întrupat este Dumnezeu din ceruri în trupul unei persoane de rând. El arată normal și obișnuit, dar are esența lui Dumnezeu. Poate să exprime adevărul și să facă lucrarea lui Dumnezeu. Nicio ființă umană nu are așa ceva și nu ar putea face asta. Cine altcineva decât Dumnezeu întrupat ar putea explica atât de clar misterele întrupării? Fără să citești adevărurile lui Dumnezeu Atotputernic, judecând doar după aparențe, e foarte ușor să-L confunzi pe Hristos cu o persoană de rând, ceea ce te face să-L respingi pe Dumnezeu și să I te opui.
Apoi, Mindy a avut părtășie. A spus: „Apariția și lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic împlinesc întocmai prorocirile Bibliei. El este Domnul Isus întors. Mulți credincioși din multe confesiuni au citit cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic și s-au asigurat că ele sunt adevărul și vocea lui Dumnezeu și s-au întors spre Dumnezeu Atotputernic. Lucrarea și cuvintele Lui au zguduit întreagă lume religioasă. Clericii sigur au auzit și au văzut asta, așadar, de ce nu caută și nu cercetează lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic și nu-I citesc cuvintele? De ce insistă să I se opună și să-L condamne? În trecut, fariseii au știut clar că Domnul Isus a vindecat bolnavii, a alungat demoni și a rostit calea căinței, și că aceste lucruri veneau de la Dumnezeu, dar L-au renegat conștient, spunând că era nazarinean, fiu al unui tâmplar. I s-au opus cu furie, L-au condamnat și au uneltit cu guvernul roman ca să-L răstignească. L-au renegat și condamnat pe Hristos. Erau vrăjmașii Lui. Erau antihriști dezvăluiți de lucrarea lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic a apărut și lucrează în zilele de pe urmă și acum pastori și prezbiteri știu că El exprimă adevăruri pentru a face lucrarea judecății din zilele de pe urmă. Nu numai că refuză să caute și să cerceteze, ci și răspândesc erezii și falsități ca să-L renege și să-L condamne pe Dumnezeu Atotputernic. În bisericile lor răspândesc zvonurile neîntemeiate și cuvintele diavolești ale PCC-ului, defăimând și condamnând Biserica lui Dumnezeu Atotputernic și își unesc forțele cu partidul ateu pentru a I se opune. Se deosebesc cu ceva de fariseii care I s-au opus Domnului Isus? Biblia spune: «Pentru că mulți amăgitori au venit în lume care nu mărturisesc că Isus Hristos a venit în trup. Acesta este un amăgitor și un antihrist» (2 Ioan 1:7). «Iar orice duh care nu mărturisește că Isus Hristos care vine în trup nu este de la Dumnezeu, acela este acel duh al antihristului, despre a cărui venire ați auzit și acum el este deja în lume» (1 Ioan 4:3). Clericii Îl reneagă pe Hristos, condamnându-L și opunându-I-se lui Hristos din zilele de pe urmă, împotrivindu-I-se cu încăpățânare lui Dumnezeu. Nu sunt ei antihriști dezvăluiți de lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă?”
Nelămuririle mele au fost în cele din urmă clarificate de părtășia lui Mindy. Mi-am dat seama că membrii clerului nu știu nimic despre Hristos sau întrupare. Ei cred în Domnul Isus, dar nu Îi cunosc deloc esența. Domnul Isus S-a întors ca să lucreze în trup, exprimând atâtea adevăruri, dar ei nu le caută și un le cercetează, cu atât mai puțin recunosc că Domnul S-a întors. Doar Îl condamnă și I se opun cu nesăbuință. Sunt vrăjmași ai lui Dumnezeu! Știam că nu mai pot să-i urmez, ci că trebuie să accept lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic și să calc pe urmele lui Dumnezeu. Eram hotărâtă să-L urmez pe Dumnezeu Atotputernic, indiferent în ce fel m-ar hărțui sau m-ar induce în eroare pastorul meu.
Curând, pastorul a aflat de credința mea în Dumnezeu Atotputernic. Imediat l-a cuprins furia, dojenindu-mă pentru credința mea în Dumnezeu Atotputernic. A spus că eu cred într-o persoană, că era greșit și l-a pus pe soțul meu să mă facă să mă răzgândesc. Soțul meu nu știa de vorbele diavolești ale pastorului și a început să se opună credinței mele. De parcă era o altă persoană. Se enerva și trântea lucruri când auzea că fusesem la o adunare, ba chiar a neglijat afacerea noastră de familie, încercând să mă forțeze să renunț la credința mea. A fost foarte dureros pentru mine. Și soția pastorului încerca să mă oprească. Stătea ore în șir la mine acasă, iar eu nu puteam citi cuvintele lui Dumnezeu fiindcă trebuia să-i țin companie. Nu m-am putut ocupa nici de casă. Am fost foarte tulburată de asta.
Faptele pastorului m-au înfuriat foarte tare. Nu a vrut să caute și să cerceteze întoarcerea Domnului Isus și a încercat să mă inducă în eroare cu erezii și falsități ca să nu accept adevărata cale. Ba chiar l-a ațâțat și s-a folosit de soțul meu ca să-mi stea în cale, ca să pierd mântuirea Domnului. Cât de detestabil! M-am gândit cum i-a expus și condamnat Domnul Isus pe farisei: „Vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi! Căci voi închideţi Împărăţia Cerurilor în faţa oamenilor; nici voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre!” (Matei 23:13). Am simțit că pastorii și prezbiterii de azi sunt exact așa. Nu vor să audă vocea lui Dumnezeu și să-L întâmpine pe Domnul și răspândesc zvonuri neîntemeiate și falsități ca să ne inducă în eroare și să ne împiedice pe cei care vrem să-L întâmpinăm pe Domnul și să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu. Vor să ajungem în iad și să fim pedepsiți și îngropați împreună cu ei. Sunt piedicile din calea noastră spre Împărăția Cerurilor. Sunt mistuitori de suflete, antihriști și demoni! Exact cum spune Dumnezeu Atotputernic: „Există cei care citesc Biblia în bisericile mari și o recită cât e ziua de lungă și, totuși, niciunul dintre ei nu înțelege scopul lucrării lui Dumnezeu. Niciunul dintre ei nu e capabil să-L cunoască pe Dumnezeu; cu atât mai puțin poate vreunul dintre ei să fie în concordanță cu voia lui Dumnezeu. Sunt cu toții oameni fără valoare, ticăloși, fiecare crezându-se la înălțime ca să-I dea lecții lui Dumnezeu. Ei I se împotrivesc voit lui Dumnezeu chiar și în timp ce Îi poartă stindardul. Pretinzând credința în Dumnezeu, ei tot mănâncă trupul și beau sângele omului. Toți oamenii ca aceștia sunt diavoli care devorează sufletul omului, demoni șefi care intenționat stau în calea celor ce încearcă să umble pe calea cea dreaptă, și obstacole care îi împiedică pe cei ce Îl caută pe Dumnezeu. Pot părea să aibă «o constituție zdravănă», dar cum să știe adepții lor că ei nu sunt alții decât antihriști care îi conduc pe oameni să se împotrivească lui Dumnezeu? Cum să știe adepții lor că aceștia sunt diavoli vii dedicați devorării sufletelor umane?” („Toți oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu sunt oameni care I se împotrivesc lui Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup). Am văzut dincolo de esența ipocrită și disprețuitoare de adevăr a pastorului, fiind și mai motivată să-L urmez pe Dumnezeu Atotputernic. Mereu venerasem pastorii și nu mi-am închipuit că ei, care cunosc bine Biblia și-L slujesc pe Dumnezeu, sunt de fapt antihriști care disprețuiesc adevărul, care ne blochează intrarea în Împărăția lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu Atotputernic nu ar fi apărut și lucrat în trup, dezvăluindu-i pe acești slujitori răi și antihriști ascunși în biserici, pastorul m-ar fi indus în eroare și m-ar fi ruinat fără ca eu să fi știut. Prin mila și mântuirea lui Dumnezeu, am putut accepta lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă.
După aceea m-am bazat pe Dumnezeu, L-am mărturisit cu fermitate, iar soțul meu nu mi-a mai stat în cale. Acum merg la adunări cu frați și surori, am părtășie despre cuvântul lui Dumnezeu împreună cu ei și am început să îmi fac datoria în biserică. Sunt împăcată și fericită. Slavă lui Dumnezeu Atotputernic!
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!
de Kemu, Coreea de Sud La începutul anului 2017, soția și fiica mea au venit după mine în Coreea de Sud. Deși am fost încântat, soția mea...
de Ramses, MexicAm crescut într-o familie catolică și de mic am crezut în Domnul, alături de familia mea. Crescând, am ajuns să-mi dau...
de Li Zhong, China „Pentru că omul crede în Dumnezeu, el trebuie să urmeze îndeaproape pașii lui Dumnezeu, gradual; el trebuie «să urmeze...
de Martin, Coreea de SudAm făcut parte dintr-o biserică prezbiteriană din Coreea. Toți din familia mea au devenit credincioși când s-a...