de Chen Min, Spania

Am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă în 1999 și la scurt timp am început să slujesc ca lider. Am avut experiența primei arestări în decembrie 2000. Era amiază și le dădeam să mănânce celor doi copii ai mei, când cinci polițiști au dat buzna în casă și au răscolit peste tot, percheziționând fără să-mi arate niciun mandat. Copiii s-au agățat de hainele mele de frică și-am simțit cum tremurau mâinile fiului meu. Avea doar 6 ani. Când au găsit o Biblie și un jurnal cu devoționale scrise de mine, au decis să mă aresteze. În timp ce mă trăgeau, copiii mei plângeau și țipau: „Mamă! Nu pleca!” Au trântit ușa în timp ce le-am aruncat o ultimă privire. Lacrimile au început să-mi brăzdeze obrajii. Nu știam dacă mă voi întoarce să-i mai văd vreodată. M-au dus direct într-o cameră de interogatoriu a BSP, unde m-au legat cu cătușe de un scaun de metal. Erau mai mulți oameni acolo care mă priveau feroce. Eram îngrozită și am început repede să mă rog lui Dumnezeu încontinuu, spunând: „Dumnezeule, nu știu cum mă vor tortura acești polițiști și sunt de statură mică. Dumnezeule, dă-mi credință ca să-Ți pot fi mărturie.” În acel moment, mi-am amintit de cuvintele Lui. Dumnezeu spune: „Acesta este momentul în care te voi încerca: Îmi vei oferi loialitatea ta? Poți să Mă urmezi până la capătul drumului cu loialitate? Nu te teme; cu sprijinul Meu, cine ți-ar putea bloca vreodată drumul?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 10). Cuvintele Lui mi-au dat credință și, gândindu-mă că Dumnezeu mă sprijină, mi-a fost mai puțin frică. Era în mâinile Lui cât de brutali vor fi polițiștii și oricum m-ar fi torturat, eram hotărâtă să nu fiu Iuda. Am jurat că voi fi mărturie pentru Dumnezeu.

După aceea, unul dintre polițiști a început interogatoriul. A spus: „Cine te-a convertit să crezi în Dumnezeu Atotputernic? Cine e liderul tău? Unde sunt ținute jertfele bisericii?” Am spus că nu știu nimic. Se plimba dintr-o parte în alta, în fața mea, privindu-mă cu răutate: „Nu vrei să vorbești, hm? Te voi face să-ți deschizi gura!” Spunând asta, a răsucit o revistă, iar eu am închis ochii, pregătindu-mă să fiu lovită. Chiar atunci l-am auzit pe șeful Brigăzii de Securitate Națională spunând: „Am găsit casa ta astăzi pentru c-avem deja dovezi despre credința ta. Te putem condamna și dacă nu spui niciun cuvânt. Dar dacă ne spui ce știi, te lăsăm să mergi acasă.” A mai spus: „Copiii tăi sunt foarte tineri – ar fi groaznic să rămână fără grija mamei. Dacă profesorii și colegii lor află că mama lor e la închisoare, vor fi batjocoriți și disprețuiți. Nu le-ar afecta îngrozitor psihicul?” Apoi, m-a întrebat: „Te-ai putea priva de asta? Doar nu-ți vei părăsi copiii pentru religia ta?” Auzindu-l spunând asta, mi-am amintit de privirile speriate ale copiilor și am început să mă stresez. M-am gândit la tot ce se întâmplase în acea zi și m-am întrebat cu ce răni vor rămâne. Dacă voi fi condamnată, cine va avea grijă de ei? Mai ales fiul meu, care fusese mereu bolnăvicios, ce va face fără o mamă care să-l îngrijească? Cum vor face față batjocurii și disprețului profesorilor și al colegilor? Lacrimile mi-au curs șiroaie la aceste gânduri și m-am rugat repede lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Îmi fac griji pentru copiii mei și mă simt ca o epavă. Te rog, protejează-mi inima, ca să-mi păstrez calmul, să fiu mărturie și să nu Te trădez.”

Apoi, m-am gândit la cuvintele Lui. Dumnezeu spune: „De ce nu îi încredințezi mâinilor Mele? Nu ai suficientă credință în Mine? Sau te temi cumva că voi face aranjamente nepotrivite pentru tine? De ce te-ngrijorezi mereu de familia trupului tău? Mereu tânjești după cei dragi ție! Am Eu un anumit loc în inima ta?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 59). Cuvintele Lui mi-au luminat imediat inima. El este creatorul și e stăpân pe soarta fiecăruia. Dumnezeu decidea orice se întâmpla cu acei copii în viitor, iar îngrijorarea mea era inutilă. Trebuia s-am credință în EL, să-L caut și să I-i predau Lui. Cu gândul la asta, nu mi-am mai făcut atâtea griji pentru ei. După aceea, m-am gândit că nu încalcă nicio lege credința mea. Doar citesc cuvintele lui Dumnezeu, merg la adunări și-mpărtășesc Evanghelia. Poliția mă reținuse ilegal și-mi distrusese viața normală de familie. Faptul că mă învinuiau că-mi neglijez copiii din cauza credinței nu se întorcea împotriva lor? Când m-am gândit la asta, le-am replicat: „E din cauza religiei mele sau din cauza faptului că m-ați închis voi aici? Nu e ilegal să credem în Dumnezeu. Doar citim cuvintele Lui și încercăm să fim buni. Așadar, de ce-i arestați tot timpul pe credincioși?” Au izbucnit într-un râs răgușit când le-am spus asta și un polițist a zis: „Ce întrebare naivă! Dacă toți ar crede în Dumnezeu, cine ar mai asculta de PCC? Pe cine ar mai conduce partidul? De aceea nu te putem lăsa să crezi, iar credincioșii trebuie arestați.” M-a înfuriat când l-am auzit ce explicație are. Mi-a amintit de ce-a spus Dumnezeu: „Într-o asemenea societate întunecată, unde demonii sunt nemiloși și inumani, cum ar putea regele diavolilor, care ucide oameni fără să clipească, să tolereze existența unui Dumnezeu care este încântător, bun și, de asemenea, sfânt? Cum ar putea el să aplaude și să aclame venirea lui Dumnezeu? Lacheii aceștia! Ei răsplătesc bunătatea cu ură, L-au disprețuit de mult timp pe Dumnezeu, Îl abuzează pe Dumnezeu, sunt extrem de sălbatici, nu au nici cea mai mică considerație față de Dumnezeu, pradă și jefuiesc, și-au pierdut tot cugetul și se împotrivesc întru totul conștiinței și nu au nicio urmă de bunătate și îi ispitesc pe nevinovați spre nesăbuință. Strămoși ai celor din antichitate? Lideri iubiți? Cu toții I se opun lui Dumnezeu! Amestecul lor a lăsat totul sub ceruri într-o stare de întuneric și haos! Libertate religioasă? Drepturile și interesele legitime ale cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea păcatului!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (8)”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am văzut esența PCC-ului. Sunt pervertiți și potrivnici Cerului. E clar că Dumnezeu a creat toate lucrurile, umanitatea și el hrănește și susține toată omenirea. A-L venera pe Dumnezeu e firesc și drept, dar Partidul Comunist nu ne lasă să credem în Dumnezeu, să-L urmăm și promovează ateismul și evoluția ca să ne inducă în eroare. Ba chiar afirmă cu nerușinare că nu există niciun Dumnezeu și că fericirea oamenilor se datorează partidului. Vor ca oamenii să fie recunoscători, să-i asculte și să li se supună. Partidul e incredibil de rău și demn de dispreț! Dumnezeu a venit personal pe pământ ca să mântuiască omenirea, exprimând milioane de cuvinte. Cel mai tare se tem că, prin cuvintele lui Dumnezeu, oamenii vor înțelege adevărul și ce e partidul, nu vor mai fi sub controlul lui, ci se vor întoarce spre Dumnezeu. De aceea sunt disperați să aresteze creștini, sperând în van să distrugă lucrarea lui Dumnezeu și să-i controleze etern pe oameni. Odată ce trăisem personal persecuția lui, am văzut vrăjmașul lui Dumnezeu în esența lui demonică de a urî adevărul și-am ajuns să detest această haită de demoni anti-Dumnezeu. M-am hotărât să-L urmez ferm pe Dumnezeu și să-i fiu mărturie, oricât aș suferi.

Au sfârșit prin a mă acuza de subminarea aplicării legii și perturbarea ordinii sociale și m-au ținut 18 zile. În acest răstimp, au încercat să-i facă pe oameni să mă recunoască drept lider de biserică și l-au pus pe soțul meu să vină să-mi spună că trebuie să renunț la credință. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat vicleșugurile Satanei și n-am cedat. Ulterior, soțul meu m-a scos pe cauțiune, plătind pe cineva pentru asta. În ziua eliberării, un polițist a spus: „Văzând atitudinea ta actuală, sigur vei continua să fii credincioasă. Te vom supraveghea și te vom aduce înapoi dacă te prindem la adunări sau împărtășind Evanghelia.” Ca să nu fiu arestată, să-mi pot practica credința și face datoria normal, m-am mutat din casă în casă. Pe atunci, soțul meu era viceprimar de district și își pierduse orice șansă de a fi promovat de vreme ce am fost arestată pentru credința mea. Apoi, în aprilie 2007, a venit acasă într-o seară și a spus… a spus: „Unele cadre vor fi promovate în oraș și nu vreau să renunț de data asta. Din cauza credinței tale, nu am fost eligibil ultimele dăți când am avut ocazia să candidez. I-am spus șefului meu că de data asta vreau să particip și mi-a spus că mă va recomanda dacă renunți la religia ta. Trebuie doar să renunți la credință, ca noi să avem o viață bună și să le oferim copiilor un cămin stabil. Dacă insiști să-ți păstrezi credința, va trebui să divorțăm. Nu mă mai las târât în asta. Gândește-te bine!” Apoi a plecat în cealaltă cameră. Auzindu-l spunând toate astea m-a durut foarte tare în acel moment. Fusese tot timpul atât de bun cu mine și aveam doi copilași adorabili și isteți. El avea o slujbă, eu, o afacere și chiar duceam o viață fericită. Minunata noastră familie era dezbinată din cauza persecuției guvernului chinez. Cât despre divorț, nu știam cum aș fi suportat, sau ce aș fi făcut cu copiii, sau cât de mult i-ar fi afectat. Aceste gânduri m-au făcut să mă simt îngrozitor. Mă simțeam cu adevărat sfâșiată, neajutorată și îndurerată. Am simțit că mi se rupe inima în două. Nici nu pot să descriu în cuvinte. M-am grăbit să mă rog lui Dumnezeu, spunând: „Dumnezeule, nu pot să Te părăsesc, dar nu pot să renunț la familia mea, la soț, la copii. Nu știu ce să fac, ce anume să aleg.” M-am rugat iar și iar: „Dumnezeule, ce ar trebui să fac? Te rog, îndrumă-mă ca să-Ți înțeleg voia.”

Apoi, m-am gândit la acest fragment. Dumnezeu spune: „Nu există nicio legătură între un soț care crede și o soție care nu crede și nu există nicio legătură între copiii care cred și părinții care nu cred; aceste două tipuri de oameni sunt cu totul incompatibile. Înainte de a intra în odihnă, o persoană are rude fizice, dar odată ce va intra în odihnă, această persoană nu va mai avea rude fizice despre care să vorbească” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). Am gândit prin cuvintele lui Dumnezeu și-am văzut că oamenii cu credință și cei fără sunt două tipuri diferite. Au perspective și valori diferite în viață. Eu eram pe calea dreaptă a credinței, urmărind adevărul, iar soțul meu era pe calea urcării în rang și a câștigului de bani. Muncind pentru promovare, nu ținea seama de ani de căsnicie și de sentimentele copiilor noștri, alegând, în schimb, divorțul. Pentru că, în inima lui, statutul și viitorul lui deveniseră de mult mai importante decât mine și copiii. Deși a pretins că vrea să le ofere copiilor un cămin stabil și să aibă o viață fericită, era doar o iluzie. A fost bun cu mine pentru că nu m-am opus intereselor sale personale, dar acum, credința și arestarea mea îi afectau cariera. Erau o barieră pentru promovarea lui și câștigul de bani, așa c-a vrut să divorțeze. M-am înfrigurat când am privit lucurile din acest unghi. Și-am văzut că nu există afecțiune adevărată între oameni, doar înșelăciune și exploatare. Soțul meu știa foarte bine că Partidul Comunist era rău și dictatorial, dar continua să-i țină parte, spunându-mi să renunț la credință. De data aceasta mă presa cu divorțul. Aveam perspective diferite și eram pe căi diferite. N-am fi fericiți nici dacă am rămâne împreună. Când am realizat asta, am știut ce am de făcut. În dimineața următoare, am mers la tribunal să intentăm divorțul și, pe drum, mi-a spus: „Știi, nu vreau să divorțăm, dar nu am de ales. Ai mare grijă de tine și de cei doi copii.” Auzindu-l spunând asta, mi s-au umplut ochii de lacrimi. M-am gândit la toate greutățile, la batjocura și discriminarea care mă așteptau după divorț și am fost sfâșiată de durere. Am spus repede o rugăciune, cerându-I lui Dumnezeu să nu mă lase să-L părăsesc, să pot să-I fiu mărturie. Apoi m-am gândit la cuvintele Lui: „Trebuie să suferi greutăți pentru adevăr, trebuie să te dai pe tine însuți adevărului, trebuie să înduri umilințe pentru adevăr, și pentru a câștiga mai mult din adevăr trebuie să înduri mai multă suferință. Aceasta este ceea ce ar trebui să faci. Trebuie să nu renunți la adevăr de dragul unei vieți liniștite de familie și nu trebuie să pierzi demnitatea și integritatea vieții tale pentru o desfătare de moment. Ar trebui să urmărești tot ceea ce este bun și frumos și ar trebui să urmărești o cale în viață care este mai semnificativă. Dacă duci o asemenea viață vulgară și nu urmărești niciun obiectiv, nu îți irosești tu viața? Ce poți câștiga dintr-o asemenea viață? Ar trebui să abandonezi toate desfătările trupului pentru un singur adevăr și nu ar trebui să renunți la toate adevărurile pentru un pic de desfătare. Oamenii de genul acesta nu au integritate sau demnitate; nu există nicio semnificație în existența lor!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). În cuvintele Lui, am văzut că oricât de fericită ar fi viața-n trup, oricât de invidiați și admirați am fi, nimic din toate astea nu contează. Doar urmărind adevărul și făcând datoria unei ființe create vom avea aprobarea lui Dumnezeu, doar aceasta este o viață integră și demnă, o viață semnificativă și valoroasă. M-am simțit eliberată când m-am gândit la asta și-am urmat procedurile de divorț fără șovăială. Datorită îndrumării cuvintelor lui Dumnezeu, m-am eliberat din strânsoarea afecțiunilor mele și-am putut să fac alegerea corectă!

În mai 2011, în timp ce eram la o adunare, am fost arestată din nou. Erau aceiași polițiști de acum 10 ani. Au găsit buletinul meu și m-au strigat pe nume, spunându-mi: „În acești 10 ani, am fost de multe ori la tine acasă, dar nu te-am găsit, iar acum am dat lovitura. De data asta nu te mai lăsăm să scapi.” În timp ce-mi vorbeau, m-au încătușat și m-au băgat în mașina de poliție. În mașină, m-am gândit la trei surori care fuseseră arestate înainte și torturate brutal o lună întreagă. Una dintre ele a rămas cu sechele permanente la mâna stângă, pentru că fusese lăsată să atârne prea mult timp. Inima a început să-mi bată tare când m-am gândit la asta. Mi-a fost teamă că voi fi omorâtă în bătaie sau schilodită. Am apelat repede la Dumnezeu, în inima mea, spunând: „Dumnezeule! Ai permis să fiu din nou arestată azi. Vreau să mă supun orchestrărilor tale, dar, Dumnezeule, statura mea e mică, iar trupul meu e slab. Te rog, apără-mă și îndrumă-mă în asta. Dumnezeule, sunt dispusă să-mi dau viața. Nu voi fi Iuda și nu Te voi trăda. Voi fi mărturie pentru Tine.” După rugăciunea, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Știi că toate lucrurile din mediul ce te înconjoară sunt acolo cu permisiunea Mea, toate plănuite de Mine. Vezi cu claritate și mulțumește-Mi inima în mediul pe care ți l-am dat. Nu te teme, Dumnezeul Atotputernic al oștirilor va fi cu siguranță lângă tine; El stă în spatele vostru și vă este scut” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 26). Am văzut aici că viața și moartea mea sunt în mâinile lui Dumnezeu și că nu-mi vor putea lua viața fără permisiunea lui Dumnezeu. Oricât de sălbatic, Satana e supus orchestrărilor lui Dumnezeu și nu-I poate depăși niciodată autoritatea. M-am gândit la Iov și încercările lui. Dumnezeu nu l-a lăsat pe Satana să-i ia viața lui Iov, iar Satana nu s-a putut împotrivi spuselor Lui. Asta mi-a adus o oarecare liniște în suflet și mi-a dat credință să înfrunt ce mă aștepta. I-am jurat lui Dumnezeu: „Indiferent cât sufăr sau ce se întâmplă, Îți voi fi mărturie și Te voi urma mereu!” Ulterior, șeful Brigăzii de Securitate Națională m-a interogat. A spus: „Este un caz critic major pentru orașul nostru acum. Ai fost arestată o dată în 2001 și cineva ne-a semnalat că răspândeai Evanghelia în 2009. Mai multe tentative de-a te aresta au eșuat. De data asta te-am prins la o adunare, așa că și dacă nu spui nimic, tot te putem condamna la 7-10 ani. Odată ce ești condamnată, copiii tăi nu vor mai fi admiși la facultate, nu vor putea fi funcționari. Și vor fi ponegriți de toată lumea pentru că au o mamă ca tine. Vei fi vinovată de distrugerea viitorului lor. Te vor urî tot restul vieții.” Apoi, a spus: „Chiar dacă nu te gândești la tine, gândește-te la viitorul copiilor tăi. Dacă vei coopera cu noi și ne vei spune ce știi, cine e liderul tău și ne vei da banii bisericii, te vom lăsa să pleci.” Auzindu-l spunând asta, am fost extrem de dezgustată. Nimic nu oprește Partidul Comunist să persecute creștinii, nici măcar împiedicarea copiilor să meargă la facultate. Au folosit această tactică respingătoare de a-i priva de educație, ca să mă forțeze să trădez biserica și pe Dumnezeu și, apoi, au susținut că religia mea le distruge perspectivele. O adevărată rușine! Partidul Comunist e incredibil de rău! Nimic nu-i oprește să distrugă lucrarea lui Dumnezeu și să ne-împiedice să ne-ntoarcem spre Dumnezeu. Cuvintele lor sunt miere, faptele lor sunt otravă! Dându-mi seama de asta, am știut că nu trebuie să le cad în capcană, ci să fiu mărturie pentru Dumnezeu. M-au interogat până la 2 dimineața și, văzând că nu vorbesc, m-au trimis la centrul de detenție. Un polițist a spus: „De data asta, vei fi condamnată și vei face închisoare!”

La centrul de detenție, m-au închis cu asasini, traficanți de oameni, prostituate și escroci. Am fost foarte nefericită, deprimată. Era întuneric și umezeală acolo și duhnea groaznic tot timpul. În acel mediu, reumatismul și boala mea cardiacă reumatismală s-au tot înrăutățit și mă dureau toate încheieturile. Eram de pază două ore în fiecare noapte. După ce stăteam în picioare, aveam palpitații și mă apăsa în piept. A fost groaznic. M-am gândit la polițistul care-a spus că voi primi între 7 și 10 ani și am început să calculez câte zile sunt în 7 ani, și apoi, în 10. Vor fi mii de zile și nopți. Cum voi trece peste ele în acest abis al întunericului? Voi supraviețui să ies de aici? Gândindu-mă la asta, nu mi-am putut stăpâni lacrimile și-am simțit că întunericul pune stăpânire pe inima mea. Mi-am dat seama că nu eram în starea bună și-am spus repede o rugăciune, cerându-I lui Dumnezeu să m-ajute să mă liniștesc și să nu mă-ndepărtez de El. Apoi, m-am gândit la acest fragment din cuvintele Lui: „În această lume vastă, cine a fost cercetat personal de Mine? Cine a auzit personal cuvintele Duhului Meu? Atât de mulți oameni bâjbâie și caută în întuneric; atât de mulți se roagă în toiul greutăților; atât de mulți, înfometați și înfrigurați, privesc cu speranță; și atât de mulți sunt legați de Satana; totuși, atât de mulți nu știu încotro să o ia, atât de mulți Mă trădează când sunt în toiul fericirii, atât de mulți sunt nerecunoscători și atât de mulți sunt loiali uneltirilor înșelătoare ale Satanei. Care dintre voi este Iov? Care este Petru? De ce l-am menționat în mod repetat pe Iov? De ce M-am referit la Petru de atâtea ori? V-a fost vreodată clar care sunt speranțele Mele pentru voi? Ar trebui să petreceți mai mult timp gândindu-vă la astfel de lucruri” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 8). După ce am meditat la asta, am înțeles că Dumnezeu aprobă oameni ca Iov și Petru, pentru c-au putut fi mărturie pentru El, trecând prin greutăți și încercări. De exemplu, Iov – când a trecut prin încercări, averea și copiii lui i-au fost luați, tot corpul i-a fost acoperit cu bube și totuși L-a slăvit pe Dumnezeu, umilindu-l pe Satana. Iar Petru a fost răstignit pentru Dumnezeu, supus până la moarte, fiind mărturie pentru El. Eu m-am bucurat de susținerea cuvintelor lui Dumnezeu, dar am vrut să fug la cea mai mică suferință. Am văzut că n-aveam credință sau supunere adevărată și nu-mi ofeream viața pentru a fi mărturie. Eram departe de ce ne cere Dumnezeu. Țineam mult la viața mea. Cum aș putea fi mărturie pentru Dumnezeu? Asta m-a făcut să regret și să mă simt vinovată și m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, sunt gata să-mi pun viața și moartea în mâinile Tale și mă voi supune aranjamentelor Tale. Indiferent câți ani voi primi și cât voi suferi, Dumnezeule, vreau să-Ți fiu mărturie și să-l umilesc pe Satana.” Spre surprinderea mea, după ce-am oferit totul și n-am mai fost constrânsă de trup, am fost eliberată în a 28-a zi de detenție. Am aflat mai târziu că fostul meu soț, temându-se că închiderea mea va afecta admiterea la facultate a copiilor noștri, a mituit pe cineva ca să fiu eliberată. I-am mulțumit lui Dumnezeu în inima mea.

Fostul meu soț a venit la centrul de detenție ca să ne întâlnim în ziua eliberării. A văzut că după numai o lună slăbisem mult, eram schimbată și m-a întrebat: „Ai slăbit mult după numai o lună. Nu ai fi rezistat mai mulți ani la rând. De data asta vei renunța, nu-i așa?” Fiindcă nu i-am răspuns, a continuat să mă preseze: „Haide, vei înceta?” Mi-am dat seama că era o luptă a lumii spirituale și că era timpul să fiu mărturie pentru Dumnezeu. I-am spus cu mult calm: „Voi continua! A avea credință e drept și firesc și voi crede cât timp voi trăi.” Auzindu-mă spunând asta, a lovit volanul furios, a suspinat și a dat din cap, apoi a izbucnit, spunând: „Trebuia să recunosc superioritatea Dumnezeului tău! Partidul face totul ca să câștige inimile oamenilor, dar nu reușește, în vreme ce voi, credincioșii, continuați să credeți fără niciun câștig material și chiar și după multiple arestări. Dumnezeul tău chiar e deosebit!” M-a emoționat profund când a spus asta și I-am mulțumit lui Dumnezeu că mă îndrumă să-i fiu mărturie, să-l rușinez și să-l înfrâng pe Satana. Slavă lui Dumnezeu!

La câte zile după eliberare, fiul meu a venit de la școală, iar eu îi pregătisem mâncarea lui preferată, pui cu ciuperci. După ce a mâncat, mi s-a adresat foarte solemn. A spus: „Mamă, azi va trebui să faci o alegere. Dacă vrei să rămân fiul tău, trebuie să renunți la credința ta. Dacă îți păstrezi religia, voi pleca de acasă și nu mă vei mai vedea niciodată.” Am rămas înmărmurită. Fusese mereu atât de apropiat de mine și nu se opuse niciodată credinței mele. N-am știut ce l-a făcut să spună asta în acea zi și, brusc, mi-a părut un străin. N-am putut vorbi pe moment. Am suferit foarte tare în acele clipe și-am simțit că această cale a credinței e plină de obstacole, suișuri și coborâșuri. Trebuia să aleg la tot pasul. În acel moment, am simțit că era o decizie prea grea, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, spunând: „Dumnezeule, nu Te pot părăsi, dar nu vreau să-mi pierd fiul. Dumnezeule, Te rog, îndrumă-mă să-Ți înțeleg voia.” Apoi, m-am gândit la cuvintele Lui. Dumnezeu spune: „În fiecare stadiu al lucrării pe care Dumnezeu o face în interiorul oamenilor, la exterior pare că sunt interacțiuni între oameni, ca și cum s-ar fi născut din aranjamente sau intervenții umane. Dar, în spatele scenei, fiecare etapă a lucrării și tot ceea ce se întâmplă reprezintă un pariu făcut de Satana în fața lui Dumnezeu și cere oamenilor să rămână fermi în mărturia lor față de Dumnezeu. Luați ca exemplu pe Iov, când a fost încercat: în spatele scenei, Satana făcea un pariu cu Dumnezeu și ceea ce i s-a întâmplat lui Iov au fost faptele și intervenția oamenilor. În spatele fiecărui pas al lucrării pe care Dumnezeu o face în voi este pariul Satanei cu Dumnezeu – în spatele acestui tot este o luptă” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai iubirea față de Dumnezeu este credința adevărată în Dumnezeu”). Cuvintele Lui m-au ajutat să văd clar că mă confruntam cu o altă luptă spirituală. Părea că fiul meu îmi cerea să aleg, dar, de fapt, Satana mă ispitea și m-ataca prin asta. Am simțit și că, de data asta, Dumnezeu aștepta alegerea mea. A vrut să vadă dacă-l aleg pe fiul meu din afecțiune trupească, sau pe El. N-am vrut să-L dezamăgesc și-am știut că trebuie să fiu mărturie pentru a-l rușina pe Satana. Așa că i-am spus fiului meu: „Nu mă pot despărți de Dumnezeu. Să aleg să-L părăsesc ar fi cum ai decide tu să mă părăsești azi. Ar fi inconștient și L-ar dezamăgi pe Dumnezeu. Îl voi urma mereu pe Dumnezeu. Asta e alegerea mea!” Auzindu-mă spunând asta, a plecat plângând. Și eu am fost tristă atunci, dar am știut că am făcut alegerea corectă.

Cam peste o jumătate de oră, s-a întors și mi-a spus: „Mamă, am greșit. N-ar trebui să-ți cer să alegi. Tatăl meu mi-a spus că poliția i-a cerut să se-asigure că renunți la religia ta. De vreme ce-ai fost deja arestată de două ori, dacă se mai întâmplă, nu vei mai scăpa, iar eu nu voi mai avea mamă. Am folosit acea tactică pentru a te convinge să renunți la credința ta.” Auzindu-l cum îmi explică asta, m-au dezgustat acei demoni anti-Dumnezeu din Partidul Comunist. De-a lungul anilor de credință, am fost reținută și închisă ilegal de mai multe ori, dezbinându-mi familia și târându-mi soțul și copiii în asta. Doar asta face partidul. M-am hotărât să mă lepăd de el și să-L urmez pe Dumnezeu cu o voință de fier.

Prin toate aceste ispite, cuvintele lui Dumnezeu m-au îndrumat să văd vicleșugurile Satanei, mi-a întărit credința în Dumnezeu și hotărârea să-L urmez. Am văzut puterea și autoritatea cuvintelor Lui și că-nțelepciunea Lui se exercită prin vicleșugul Satanei. Oricât de rău e partidul, nu poate sta în calea lucrării lui Dumnezeu. Dumnezeu permite oprimarea lui pentru a forma un grup de biruitori. Am văzut cât de-nțelept și atotputernic e Dumnezeu! Slavă Ție, Dumnezeule Atotputernic!