Afară din casa de nebuni

martie 29, 2022

de Xiaocao, Tsina

Era ianuarie, 2012. O vecină a mi-a împărtășit Evanghelia lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă Mă epuizasem conducând o afacere, alegându-mă cu o contractură musculară la spate și un umăr blocat. Mă durea atât de tare că abia puteam să mă spăl pe cap sau să mă pieptăn, iar medicamentele nu m-ajutau. Mi-am revenit miraculos după ce am crezut în Dumnezeu. Soțul și fiul meu erau încântați și mă susțineau mult în credința mea. Dar câteva luni mai târziu, soțul meu a văzut pe internet minciuni ale Partidului Comunist despre Biserica lui Dumnezeu Atotputernic și-a început să se-opună credinței mele. A spus: „Guvernul e împotriva acestui Dumnezeu al tău. Dacă vei fi arestată din cauza asta îi va afecta cariera fiului nostru. Ar trebui să renunți.” Odată, când tocmai am venit de la o evanghelizare, mi-a spus, cu o privire întunecată: „Am fost convocat de Brigada Națională de Securitate și m-au întrebat dacă ești credincioasă, iar dacă ești, trebuie să predai cărțile despre Dumnezeu. Mi-au cerut și să identific oameni dintr-un teanc de poze. Vei fi arestată dacă vei continua cu asta.” Am răspuns: „Urmez calea cea dreaptă în viață și n-am făcut nimic ilegal. N-ar avea dreptul.” A spus: „Ești foarte naivă! PCC v-a pus gând rău în special vouă, credincioșilor. Dacă vei crede în continuare, te pot aresta și teroriza și vei vedea atunci cât sunt de cruzi.” M-am gândit că sigur îmi va fi mai greu să urmez această cale dacă soțul meu se opune. M-am rugat lui Dumnezeu în inima mea să mă îndrume pe calea de urmat. Am decis și că nu voi renunța niciodată la credința mea, oricât mi-ar sta soțul în cale.

A fost în decembrie 2012, aproape la un an de când devenisem credincioasă. Am fost arestată și reținută 5 zile. Cineva m-a raportat că predic Evanghelia. În ziua eliberării, un polițist m-a avertizat: „Când ieși de aici, ar fi bine să renunți, altfel sigur vei ajunge la închisoare!” După vreo jumătate de oră, soțul meu a venit după mine, părând foarte supărat, cu o privire încrâncenată. S-a dat jos din mașină și a intrat în secția de poliție. Nu am știut despre ce au discutat acolo și apoi m-a dus acasă. Când am ajuns, i-am văzut pe fratele, sora și cumnatul meu așteptându-mă toți afară. Mi-am imaginat c-au venit ca să mă împiedice să-mi practic credința. În plus, fratele meu era lider la nivel de district și îmi spusese deja să renunț pentru că văzuse pe internet tot felul de minciuni ale Partidului Comunist, care condamnau și blasfemiau Biserica. Îmi spusese și că a mea credință îi va afecta cariera fiului meu și pe el, putând să-și piardă poziția de funcționar de stat. Am bănuit că venise ca să mă facă iar să renunț la credința mea. Am spus o rugăciune rapidă, cerându-I lui Dumnezeu să mă-ndrume și să mă protejeze. Cum m-am dat jos din mașină, fratele meu a venit la mine și mi-a spus, zâmbind: „Ar trebui să renunți la treaba asta cu Dumnezeu. Rămâi acasă și ocupă-te de ea. Nu fi atât de încăpățânată! Fiul tău are o slujbă bună. Îi va fi periclitată dacă vei continua cu asta. Te va urî pentru totdeauna.” Apoi, cumnatul meu a strigat la mine, strângând din dinți și gesticulând: „Credință în Dumnezeu? Unde e Dumnezeu? Nu cred în El și am o viață foarte bună!” Apoi, soțul meu a spus furios: „Nu i-a fost ușor fiului nostru să obțină o slujbă bună, să se facă remarcat. Dacă și-o pierde din cauza credinței tale?” Sora mea a venit și mi-a spus: „Hei, ar trebui să renunți la asta. Soțul tău e atât de bun cu tine, iar fiul tău are o slujbă. Ar trebui să-ți ajungă. Doar ocupă-te bine de familia ta.” Auzind toate astea, m-am gândit cât am muncit eu și soțul meu ca să câștigăm destul pentru educația fiului nostru, iar acum trăia bine, lucru deloc ușor de obținut. Dacă și-ar pierde slujba din cauza credinței mele, s-ar putea să mă urască tot restul vieții! Dar apoi m-am gândit că, renunțând la credința mea, L-aș trăda pe Dumnezeu și la adevărurile pe care le-am aflat de când cred. Am știut că venerarea lui Dumnezeu e potrivită pentru o ființă creată, e calea cea dreaptă de urmat, iar Dumnezeu mi-a vindecat și afecțiunile. Nu puteam fi atât de lipsită de conștiință. M-am rugat în inima mea lui Dumnezeu, în tăcere: „Dumnezeule, familia mă forțează să renunț la credință și mă simt groaznic. Te rog, dă-mi credință și putere.” Apoi, mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „În fiecare stadiu al lucrării pe care Dumnezeu o face în interiorul oamenilor, la exterior pare că sunt interacțiuni între oameni, ca și cum s-ar fi născut din aranjamente sau intervenții umane. Dar, în spatele scenei, fiecare etapă a lucrării și tot ceea ce se întâmplă reprezintă un pariu făcut de Satana în fața lui Dumnezeu și cere oamenilor să rămână fermi în mărturia lor față de Dumnezeu. Luați ca exemplu pe Iov, când a fost încercat: în spatele scenei, Satana făcea un pariu cu Dumnezeu și ceea ce i s-a întâmplat lui Iov au fost faptele și intervenția oamenilor. În spatele fiecărui pas al lucrării pe care Dumnezeu o face în voi este pariul Satanei cu Dumnezeu – în spatele acestui tot este o luptă” („Numai iubirea față de Dumnezeu este credința adevărată în Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup). Am văzut că în spatele familiei mele pornite împotriva mea era Satana, care mă testa și ataca. Familia mea fusese păcălită de minciunile partidului și mă intimida cu slujba fiului meu, ca să-L trădez pe Dumnezeu. Nu puteam să cad în capcana Satanei, ci trebuia să mărturisesc ferm pentru Dumnezeu. Apoi, m-am gândit că orice slujbă ar avea fiul meu depindea numai de aranjamentele lui Dumnezeu. Nimeni nu putea schimba asta. Așa că am spus: „A avea credință e calea cea dreaptă, iar eu n-am încălcat nicio lege. Faptul că PCC m-a arestat și că v-a târât și pe voi e în asta e răul comis de Partid. N-ar trebui să m-oprimați și voi ca el sau să vă puneți în calea credinței mele. Cu toții știți că înainte să cred în Dumnezeu, afecțiunile mele mă afectau groaznic. M-am vindecat complet după ce-am obținut credință, numai datorită harului și binecuvântărilor lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic e Dumnezeu adevărat, venirea Mântuitorului. Dezastrele devin tot mai mari, iar Dumnezeu Atotputernic a exprimat atâtea adevăruri. A făcut-o ca să mântuiască omenirea de păcat, să o scape de dezastre, ca s-avem protecția Lui, să supraviețuim și să intrăm în Împărăția Lui. Dacă las teama de Partidul Comunist să mă-ndepărteze de credința mea. Voi pierde șansa mântuirii. Oricât v-ați opune, eu rămân fidelă credinței mele.” Soțul meu, într-un acces de furie, s-a pus în fața mea, cu degetul spre mine, spunând: „Ești o cauză pierdută!” Apoi, a schimbat o privire cu fratele meu și-au mers împreună spre casă, vorbind cine știe despre ce. Eram confuză. Despre ce vorbeau așa, pe furiș? Peste puțin timp s-au întors, fratele meu i-a aruncat o privire surorii mele, apoi a spus, cu un zâmbet conspiraționist: „Să mergem să mâncăm ceva!” Sora și nepotul meu au venit direct la mine și m-au tras de mâini spre mașină, unul de fiecare parte. Am simțit că ceva nu e în ordine. Am încercat să mă smulg din mâinile lor și le-am spus că nu vreau să merg, dar au continuat să mă împingă în mașină. Mașina s-a oprit după un drum de o oră și jumătate și, spre surprinderea mea, am văzut că eram la un ospiciu. Soțul, fratele și cumnatul meu au coborât toți din mașină. Am fost șocată. Chiar mă băgau într-o casă de nebuni? Mă gândeam că trebuie să cobor din mașină și să fug, dar ușile erau blocate pe dinăuntru. I-am văzut pe toți mergând spre intrarea spitalului și, brusc, totul a devenit clar. Plănuiseră asta de la bun început. Mă păcăliseră să merg acolo, spunându-mi că ieșim să mâncăm. Am fost furioasă și dezgustată. Nu-mi venea să cred că mă aduseseră acolo, cât erau de nemiloși. Așa-numiții dragi mie! M-am gândit în urmă, când soțul meu a venit la secția de poliție și a vorbit puțin cu polițiștii dinăuntru și cum familia mea schimbase priviri cu înțeles când au spus că mergem să mâncăm. Mi-am dat seama că e posibil să fi fost un plan ticluit de Partidul Comunist. Încercau totul ca să mă facă să-L trădez pe Dumnezeu. Nu pot să descriu cât eram de supărată, gata să izbucnesc în lacrimi. Le-am spus, indignată: „Mă aduceți aici ca să fiu chinuită doar pentru că eu cred în Dumnezeu. Voi sunteți cei nebuni! E total greșit ceea ce faceți, irațional. Veți primi ce meritați.” Chiar atunci, au ieșit din spital doi asistenți pregătiți să mă imobilizeze. Soțul, fratele și cumnatul meu doar s-au uitat la mine, fără să spună un cuvânt. Am fost distrusă și disperată. Nici în cele mai negre visuri nu mi-aș fi imaginat că familia mea, doar pentru a-și proteja interesele și a nu fi implicată, ar asculta minciunile Partidului Comunist și m-ar interna într-un ospiciu, unde voi fi chinuită, fără să se gândească dacă voi trăi sau muri, eu fiind perfect sănătoasă. Nu erau deloc oameni dragi – erau demoni. La acest gând, nu mi-am mai putut stăpâni lacrimile. Nici nu m-am putut uita la ei. Le-am spus infirmierilor, indignată: „Nu am nimic! M-au păcălit să vin aici. Mă forțează să mă tratez aici doar pentru că am credință în Dumnezeu. Nici măcar nu ați verificat. De ce mă imobilizați?” Dar m-au ignorat complet.

M-au internat ca pacientă cu grave tulburări psihice și m-au închis în Pavilionul 1, unde toate coridoarele, ușile și ferestrele aveau sudate gratii de fier. Salonul meu avea cam 15 metri pătrați și era complet gol. Avea un singur pat cu o plapumă murdară, pe care încă se vedeau pete vechi de urină. Era un miros înțepător de urină. Nu era nicio toaletă în cameră, doar o baie comună pe hol, care era ținută încuiată. Trebuia să găsesc un infirmier de fiecare dată când voiam să merg la baie, iar dacă erau ocupați, nu îmi descuiau ușa. Trebuia să mă abțin. Spitalul răsuna tot timpul de vaietul pacienților bolnavi psihic. Uneori cântau sau plângeau, sau începeau să strige: „Lăsați-mă să ies! Lăsați-mă să ies!” De asemenea, loveau încontinuu gratiile de metal. Locul părea ticsit de fantome și lupi urlători. Am înghețat de groază. Am simțit că nu e un loc pentru oameni. Doar din cauza credinței mele, am fost arestată și închisă de Partidul Comunist și, odată eliberată, propria familie m-a dus să fiu chinuită într-o casă de nebuni. Am căzut din lac în puț, în gura lupului. Cum puteam să trăiesc așa? M-am simțit tot mai rău gândindu-mă la asta și am început să plâng. Plângând, m-am gândit la frații și surorile de la adunări, cântând imnuri și lăudându-L pe Dumnezeu. Voiam atât de mult să citesc cuvintele Lui, să-mi fac datoria cu ei, dar nu putea să ies și nu aveam idee cât timp voi sta acolo. Când se va sfârși suferința mea? M-am rugat: „Dumnezeule, sunt închisă cu pacienți bolnavi psihic. Sufăr enorm. Dumnezeule, nu știu cum să trec prin asta. Te rog, îndrumă-mă.” Apoi, mi-am amintit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Poate că vă amintiți cu toții aceste cuvinte: «Căci necazul nostru ușor de purtat și temporar, lucrează în noi o greutate veșnică de slavă, dincolo de orice imaginație.» Cu toții ați auzit aceste cuvinte înainte, totuși nici unul dintre voi nu a înțeles adevărata lor însemnătate. Astăzi, sunteți profund conștienți de însemnătatea lor reală. Aceste cuvinte vor fi împlinite de Dumnezeu în timpul zilelor de pe urmă și vor fi împlinite în cei care au fost persecutați cu cruzime de marele balaur roșu în ținutul unde stă încolăcit. Marele balaur roșu Îl persecută pe Dumnezeu și este vrăjmașul lui Dumnezeu și deci, în acest ținut, cei care cred în Dumnezeu sunt astfel supuși umilinței și asupririi, și ca urmare, aceste cuvinte sunt împlinite în voi, acest grup de oameni. Deoarece a demarat într-un ținut care se împotrivește lui Dumnezeu, toată lucrarea lui Dumnezeu întâmpină piedici formidabile, iar îndeplinirea multora dintre cuvintele Lui ia mult timp; așadar, oamenii sunt rafinați ca rezultat al cuvintelor lui Dumnezeu, ceea ce este și o parte a suferinței. Este enorm de dificil pentru Dumnezeu să Își îndeplinească lucrarea în țara marelui balaur roșu – dar tocmai prin această dificultate Dumnezeu face o etapă a lucrării Sale, făcând ca înțelepciunea și faptele Lui minunate să se manifeste și folosind această oportunitate pentru a face complet acest grup de oameni” („Este lucrarea lui Dumnezeu la fel de simplă cum și-o imaginează oamenii?” din Cuvântul Se arată în trup). Am înțeles că partidul e dușmanul de moarte al lui Dumnezeu și că nu le va permite oamenilor s-aibă credință. Dumnezeu Atotputernic exprimă adevăruri pentru a ne mântui, astfel încât arestarea credincioșilor și răspândirea a tot felul de minciuni care condamnă Biserica lui Dumnezeu Atotputernic, să-i înșela pe cei care nu cunosc adevărul. Îi implică pe membrii familiilor credincioșilor din mai multe generații, distrugându-le carierele și făcându-i să-și denunțe credinciosul din familie. Îi folosește pentru a-i forța pe credincioși să-L trădeze pe Dumnezeu. Partidul este incredibil de rău. Familia mea a fost păcălită de Partid, fiind de-acord cu el și persecutându-mă pentru credința mea, ba chiar băgându-mă într-un ospiciu. A fost oribil să mă aflu acolo, dar am putut să văd esența rea a Partidului Comunist, iar Dumnezeu îmi desăvârșea astfel credința, așa c-a trebuit să mă bazez pe El și să mărturisesc ferm. La acest gând, am spus o rugăciune, cerându-I lui Dumnezeu să-mi fie alături și să mă protejeze de Satana, diavolul. Cu cât Satana mă va oprima mai mult, cu atât mai mult voi crede-n Dumnezeu.

În a doua zi de când eram la ospiciu, un asistent mi-a adus să iau o pastilă. Exasperată, i-am spus: „V-am zis că n-am nimic. Sunt perfect normală și nu o voi lua.” Mi-a spus: „Nimeni n-ajunge aici decât dacă are ceva. Dacă accepți tratamentul, te vei face bine și vei pleca de aici mai repede.” Dar indiferent ce mi-a spus, mi-a fost frică s-o iau. A treia zi, a fost internată o persoană cu probleme psihice grave, iar eu am fost transferată în Pavilionul 3, nemaifiind paturi libere. Acel pavilion era mai puțin controlat – puteam să ies din cameră pentru diferite activități. Acolo, am văzut că pantalonii unor pacienți erau atât de uzați că li se vedeau chiloții, aveau fața și gâtul murdare, iar părul ca un cuib de păsări. Unii aveau haine atât de murdare că luceau-era de-a dreptul grețos. Am avut două colege de salon în acel pavilion. Una dintre ele avea ochii tulburi și inexpresivi și uneori murmura singură. Nu știu cealaltă de cât timp fusese închisă acolo. în fiecare dimineață, se ridica și umbla încontinuu pe coridor, fumând. M-au speriat foarte tare. Mă temeam că în timpul unei crize, m-ar putea lovi sau trage de păr când nu eram atentă, sau omorî prin sufocare în timpul somnului, așa că nu dormeam niciodată adânc noaptea. De fiecare dată înainte să adorm, mă tot rugam în tăcere lui Dumnezeu să mă protejeze. Doar așa puteam să mă relaxez suficient cât să pot dormi puțin. În fiecare zi, venea un asistent și ne dădea pastilele, pe rând. Eu o luam doar când se uita direct la mine, dar nu înghițeam pastila, ci o aruncam când mergeam la baie. Odată, o altă pacientă m-a văzut aruncând-o și mi-a spus: „N-ai voie să faci asta. Și eu am fost prinsă odată aruncând medicamentele. M-a lovit de câteva ori, apoi mi-a vârât pe nas un tub de plastic și mi-a băgat medicamentele prin el. A fost extrem de dureros.” N-am aflat niciodată dacă acea femeie le-a spus asistenților c-am aruncat pastila, dar după aceea, personalul medical a supravegheat mai atent dacă ne luam pastilele. Zilnic, asistenții stăteau la o masă pătrată și ne supravegheau, folosind o lanternă și asigurându-se că deschidem gura și le înghițim. N-am avut de ales și a trebuit să le iau.

După câteva zile, directorul spitalului a venit în inspecție și m-a întrebat din senin: „Marele dezastru e în 21?” Mi s-a părut ciudat și i-am spus: „Numai Dumnezeu știe când va veni dezastrul.” Răspunsul lui a fost: „Văd că nu te simți bine. Trebuie să-ți mărim doza.” După aceea, a trebuit să iau două pastile, în loc de una. Am fost furioasă. Directorul habar n-avea dacă eram bolnavă, ci mi-a mărit doza la întâmplare. Nu respecta deloc viața umană. Un spital ar trebui să salveze vieți, să-i ajută pe răniți, dar devenise un loc în care Partidul Comunist îi putea persecuta pe creștini. Îmi făceau rău intenționat doar din cauza credinței mele. Am urât partidul din inimă.

După 10 zile de medicație, am început să mă simt cu adevărat slăbită, ba chiar mergeam greu. M-am întrebat dacă era din cauza medicamentelor primite. Mă simțeam groaznic după atât de puțin timp. Chiar dacă la început am fost bine, nu voi mai fi dacă le iau în continuare. Văzându-i zilnic pe toți acești pacienți bolnavi mintal, fiind nefericită și deprimată, am simțit că voi avea și eu probleme mintale din cauza chinului. Mă rugam foarte mult lui Dumnezeu și-am trecut cu bine doar datorită îndrumării cuvintelor Lui. Îmi amintesc că odată, după o rugăciune, m-am gândit cum Domnul Isus l-a scos pe Lazăr din mormânt. Murise de 4 zile, iar trupul lui mirosea deja, dar Dumnezeu l-a înviat prin câteva cuvinte. Dumnezeu e atotputernic. El conduce soarta omenirii. Așa c-am știut că și viața mea e în mâinile Lui. M-am gândit la spusele Lui: „Din tot ce are loc în univers, nu există nimic în care Eu să nu am ultimul cuvânt. Există ceva ce nu se află în mâinile Mele?” („Capitolul 1” din „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup). Dacă acele medicamente mă vor face nebună sau când voi ieși era în mâinile lui Dumnezeu. Trebuia să trec prin asta cu credința mea și bazându-mă pe El. Acest gând mi-a întărit credința și nu mi-a mai fost atât de frică.

După câteva săptămâni, într-o seară, m-am gândit că mi-aș putea suna familia să văd dacă nu pot ieși mai repede. A doua zi dimineața, soțul meu a venit la spital și i-am spus să mă scoată de acolo. I-am zis că era un loc inuman și că o persoană normală poate să înnebunească stând prea mult acolo. L-a sunat pe fratele meu ca să discute despre asta. L-am auzit pe fratele meu spunând la telefon: „Mai întâi pune-o să semneze o garanție că renunță la credință și poate să iasă. Poate să moară acolo dacă își păstrează credința.” Nu mi-aș fi imaginat niciodată că fratele meu de sânge ar spune așa ceva. A fost cutremurător. Nu era familia mea, era un diavol cu chip de om! Văzând că n-are nicio intenție să mă scoată, m-am gândit că dacă mă lasă acolo, nu voi mai găsi nicio cale de ieșire. Cum îmi voi mai practica credința? Așa că i-am spus cu șiretenie: „Nu mai cred.” Apoi, a fost de acord să mă ia acasă. Soțul meu mă urmărea în permanență, peste tot. Nu mă lăsa să merg la adunări sau să citesc cuvintele lui Dumnezeu. Uneori, în timpul somnului de amiază, venea să vadă dacă nu citesc cuvintele lui Dumnezeu, dar eu încă puteam s-o fac în secret cu MP5 player. Apoi, într-o dimineață m-a prins când l-am pus la încărcat. Mi l-a luat și a strigat la mine furios: „Cum poți să mai crezi? Dacă ești prinsă și mergi la închisoare, iar fiul nostru își pierde slujba din cauza ta, cum vei mai da ochii cu el? Îți interzic să-L mai urmezi pe Dumnezeu!” În timp ce-a spus asta, m-a îmbrâncit puternic și m-am lovit cu capul de marginea patului. S-a auzit o bufnitură. Nu am înțeles cum putea fi atât de rău. Doar credeam în Dumnezeu. Nu făcusem nimic greșit, dar mă trata atât de rău. Nu doar că mă internase într-un ospiciu, acum mai și ridica mâna la mine și nu mă lăsa să citesc cuvintele lui Dumnezeu. Simțindu-mă tot mai rău, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, soțul meu mă tratează îngrozitor, iar eu mă simt slabă. Nu știu cum să rămân pe această cale. Te rog, îndrumă-mă!” Apoi, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Astăzi, majoritatea oamenilor nu au această cunoaștere. Ei cred că suferința este fără valoare, ei sunt lepădați de lume, viața lor de familie este tulburată, ei nu sunt îndrăgiți de către Dumnezeu, iar perspectivele lor sunt sumbre. Suferința unor oameni ajunge la extrem, iar gândurile lor se îndreaptă spre moarte. Aceasta nu este dragoste adevărată pentru Dumnezeu; astfel de oameni sunt lași, nu au perseverență, sunt slabi și neputincioși! Dumnezeu este nerăbdător ca omul să-L iubească, dar cu cât omul Îl iubește mai mult, cu atât este mai mare suferința omului și, cu cât omul Îl iubește mai mult, cu atât sunt mai mari încercările omului. […] Astfel, în timpul acestor zile de pe urmă, voi trebuie să fiți mărturie lui Dumnezeu. Indiferent cât de mare este suferința voastră, ar trebui să mergeți chiar până la capăt și, chiar și la ultima suflare, tot trebuie să fiți credincioși lui Dumnezeu și la mila lui Dumnezeu; numai asta înseamnă a-L iubi cu adevărat pe Dumnezeu și doar aceasta e mărturie puternică și răsunătoare” („Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup). Meditând la cuvintele Lui, mi-a fost clar că deși sufeream din cauza acelei încercări grele, Dumnezeu a folosit acea situație pentru a-mi desăvârși credința, pentru a-mi da o șansă de a fi martoră pentru El în fața Satanei. A fost iubirea lui Dumnezeu. Dar neînțelegându-I voia, am fost slabă și pesimistă din cauza suferinței mele. Am văzut cât am fost de lașă. Apoi, m-am gândit la soțul meu, care voia să renunț la Dumnezeu. Nepăsându-i dacă trăiesc sau mor, m-a dus personal la un ospiciu, iar acum mă și lovise. Atunci, am văzut cu adevărat că era un demon care-L urăște pe Dumnezeu. Mi-am amintit ce a spus Dumnezeu: „Credincioșii și necredincioșii nu sunt compatibili; mai degrabă, sunt opuși unii altora” („Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună” din Cuvântul Se arată în trup). Eram două tipuri diferite de oameni, pe două căi diferite. Voi continua să-L urmez pe Dumnezeu oricât mă va oprima. Nu voi fi oprită. Așa că i-am spus: „Hai să divorțăm. Tu ești pe o cale lumească, urmărind banii, iar eu sunt pe calea credinței. Suntem pe căi diferite și nu avem nimic în comun. Îți e frică pentru fiul nostru, așa c-ar trebuie să divorțăm și nu veți mai fi afectați de credința mea. Nu vreau nimic din bunurile noastre. Am nevoie doar de o cameră, de un loc unde să trăiesc ca să-L pot urma pe Dumnezeu.” A spus: „Știu că ești o femeie bună. Nu vreau să divorțăm.” I-am zis: „Dacă nu vrei să divorțăm, dă-mi libertate. Sunt credincioasă și nu-mi poți sta în cale.” A spus: „Poți să fii liberă, dar mai întâi trebuie să semnezi un acord cu mine că vei renunța la Dumnezeu Atotputernic!” Auzind asta, am zis: „Trebuie să-mi păstrez credința – nu pot semna acest acord.” A rămas fără cuvinte. După aceea, văzând că nu mă poate împiedica să cred, nu prea mi-a mai stat în calea practicării credinței. Am putut să duc o viață a bisericii și să-mi fac normal datoria.

Într-o seară, am mers la sora din vecini ca să discutăm despre udarea nou-veniților. Fiul meu a apărut imediat ce ne-am așezat și i-a spus sorei furios: „Tu ai convertit-o pe mama mea!” Apoi, a încercat s-o lovească. Am fugit să-mi pun brațele în jurul lui, ca să-l opresc. M-a târât acasă, într-un acces de furie și mi-a spus mânios: „Trebuie să renunți la asta. Uite ce scrie pe internet despre biserica ta!” Apoi, a repetat câteva minciuni ale Partidului Comunist care defăimau Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. După aceea, a strigat: „Tată, sună imediat la ospiciu și trimite-o înapoi acolo!” Am simțit că-mi explodează capul când l-am auzit spunând asta. Nu mi-aș fi imaginat niciodată că fiul meu s-ar alia cu tatăl lui ca să mă-mpiedice să cred de dragul slujbei lui. A fost brutal. L-am auzit pe soțul meu sunând la ospiciu. Vocea din receptor i-a răspuns că nu mai au niciun loc. Soțul meu a zis: „Să sunăm la poliție și să le spunem să o ia de aici.” Fiul meu a răspuns: „Nu vreau să fie închisă. Ce-ar fi să o ținem în camera aceea întunecată, unde am crescut iepuri?” Apoi, amândoi m-au dus cu forța în acea cameră, au încuiat ușa de fier și-au plecat. Văzând cum soțul și fiul meu au fost înșelați de partid să fie atât de brutali cu mine, am fost cutremurată și-am urât și mai tare Partidul Comunist. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Vreme de mii de ani acesta a fost pământul murdăriei. Este insuportabil de murdar, suferința abundă, stafiile gonesc năvalnic pretutindeni, păcălind și înșelând, făcând acuzații nejustificate,[1] fiind nemiloase și rele, călcând în picioare acest oraș al fantomelor și lăsându-l plin de cadavre; duhoarea descompunerii acoperă pământul și umple aerul și este păzită cu strășnicie[2]. Cine poate vedea lumea de dincolo de ceruri? Diavolul leagă strâns tot trupul omului, îi voalează amândoi ochii și îi sigilează buzele. Regele diavolilor a fost turbat vreme de câteva mii de ani, chiar până astăzi, când încă mai veghează atent asupra orașului fantomelor, ca și cum ar fi un palat inexpugnabil al demonilor […]. Strămoși ai celor din antichitate? Lideri iubiți? Cu toții I se opun lui Dumnezeu! Amestecul lor a lăsat totul sub ceruri într-o stare de întuneric și haos! Libertate religioasă? Drepturile și interesele legitime ale cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea păcatului!” („Lucrarea și intrarea (8)” din Cuvântul Se arată în trup). Partidul arestează și persecută creștini, răspândește zvonuri și calomnii despre Biserica lui Dumnezeu Atotputernic și îi implică pe membrii familiilor lor. Așadar, familia mea a fost păcălită de partid, fiind de acord cu el și încercând să mă-mpiedice să cred, până la a mă băga într-un ospiciu unde am fost chinuită și a mă închide din nou. O familie foarte fericită a fost redusă la asta. Partidul era adevăratul instigator și l-am urât pe acest demon din tot sufletul.

Curând, fiul meu a luat un taburet, s-a așezat în fața ușii de metal și a spus: „Mamă, ar trebui să nu mai crezi în Dumnezeu. Ai muncit mult cât ai avut afacerea. N-a fost ușor să-mi plătești educația. Acum muncesc și am ceva bani. Nu ai vrea să îți plătesc o excursie?” Când a spus asta, mi-a dat seama că e un șiretlic al Satanei, așa că i-am răspuns: „Înainte să cred, am vrut doar să câștig bani. A fost un mod de viață greu, epuizant. Acum că l-am găsit pe Dumnezeu și-am înțeles unele adevăruri, viața mea e mult mai liberă și fericită. Voi doi nu mă puteți lăsa să trăiesc? Îmi voi păstra credința și dacă mă respingi ca mamă, iar tatăl tău divorțează. Sunt fidelă acestei căi.” Nu a spus niciun cuvânt, doar a plecat. I-am fost recunoscătoare lui Dumnezeu că mi-a întărit credința și m-am simțit foarte împăcată. Am început să cânt acest imn: „Dumnezeule Atotputernic adevărat, inima mea Îți aparține Ție. Încarcerarea îmi poate controla doar trupul. Nu îmi poate opri pașii ce Te urmează pe Tine. Suferință dureroasă, un drum accidentat, cu îndrumarea cuvintelor Tale, inima mea este fără teamă, în compania iubirii Tale, inima mea este sătulă” („O alegere fără regrete” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). L-am simțit pe Dumnezeu alături de mine. Nici în acea cameră mică și întunecată unde nu vedeam nimic, nu m-am simțit nefericită. A doua zi dimineața, fiul meu a deschis ușa și m-a lăsat să ies, spunând: „Mamă, te vom lăsa în pace acum. Poți să faci orice dorești.” Când a spus asta, am știut că Satana fusese rușinat și învins și I-am mulțumit lui Dumnezeu.

Faptul c-am fost arestată de partid și oprimată de familie m-a ajutat să văd clar esența demonică, anti-Dumnezeu a partidului. Arestează și persecută credincioși și răspândește minciuni ca să-i înșele pe oameni, făcându-le pe familiile lor să le stea în calea credinței. E creierul care distruge familiile creștinilor. Familia mea a fost de acord cu partidul, opunându-se credinței mele pentru interesele lor, ba chiar m-au dus la ospiciu, fără să se gândească dacă voi trăi sau muri. Am văzut clar esența lor potrivnică lui Dumnezeu și nu-i voi mai lăsa niciodată să m-oprească. Această experiență mi-a arătat că doar Dumnezeu ne iubește și ne poate mântui. Când am fost cel mai nefericită și neajutorată, Dumnezeu Și-a folosit cuvintele ca să mă lumineze, aline, încurajeze și să mă îndrume în acele zile dificile. Am resimțit personal că iubirea lui Dumnezeu e foarte reală și vreau să-L urmez și să-mi fac datoria. Nu voi regreta niciodată asta.

Note de subsol:

1. „Făcând acuzații nejustificate” se referă la metodele prin care diavolul le face rău oamenilor.

2. „Păzită cu strășnicie” sugerează că metodele prin care diavolul îi rănește pe oameni sunt deosebit de rele și controlează oamenii atât de tare încât aceștia nu mai au spațiu de mișcare.

Anterior: După cutremur

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Învățând din critică

de Song Yu, Olanda Anul acesta, în mai, o soră mi-a raportat că sora Lu i-a spus că cel puțin trei conducători de biserică erau falși...

Acum pot să vorbesc din inimă

de Matthew, Franța Când îmi făceam datorie alături de un frate sau o soră, dacă observam vreun defect personal sau că făceau ceva ce nu era...

Mântuirea lui Dumnezeu

de Yi Chen, China Dumnezeu Atotputernic spune: „Fiecare pas al lucrării lui Dumnezeu – fie că sunt cuvinte dure ori judecată sau mustrare...

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger