Judecata lui Dumnezeu m-a mântuit

martie 29, 2022

de Flavien, Benin

În septembrie 2019, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. În timpul întâlnirilor, am fost lăudat pentru părtășia mea bună, înțelegerea rapidă și calibrul bun. Mai târziu, am fost ales lider de grup și, la scurt timp, diacon de evanghelizare. Apoi, mi-am îndeplinit îndatoririle mai activ decât înainte. Am început să predic Evanghelia și să țin întâlniri. Fraților și surorilor le-a plăcut părtășia mea, iar liderul de biserică a spus că mă pricepeam. Asta m-a făcut foarte fericit și am simțit că eram de calibru foarte bun. Ca să obțin admirația și mai multor oameni, am citit mai mult din cuvântul lui Dumnezeu și am văzut multe filme din casa lui Dumnezeu și lecturi video ale cuvântului Său, dar pe atunci m-am mulțumit cu puțină înțelegere literală, ca să mă dau mare, fără să caut voia lui Dumnezeu sau să practic adevărul. La întâlniri, am avut părtășie cât mai cuprinzătoare, astfel încât ceilalți să creadă că înțelegeam mai mult. Ba chiar am avut părtășie despre lucruri pe care nu le-am înțeles bine, ca să-i fac pe ceilalți să creadă că știam tot. În plus, ca să-mi creez o imagine bună în inima liderului, am pretins că eram foarte puternic. De exemplu, la început, am avut noțiuni despre lucrarea lui Dumnezeu, dar m-am gândit că, dacă le-aș spune celorlalți, liderul meu sigur ar crede că n-am înțeles adevărul, așa că mi-am ascuns intenționat noțiunile în fața lui. A fost ca și cum purtam o mască. Eu, cel văzut de ceilalți, eram o iluzie.

După câteva luni, am fost ales lider de biserică, acum răspundeam de evanghelizare. Ca să facem această lucrare, trebuie să avem calibru, discernământ și abilități de muncă. Am simțit că nimeni din biserică în afară de mine nu avea acele competențe, așadar, fusesem predestinat de Dumnezeu să fac această datorie. Promovările dese m-au făcut să mă simt diferit de ceilalți, cel mai pasionat de căutarea adevărului, cineva iubit și privilegiat de Dumnezeu. Ba chiar am crezut că a răspunde de evanghelizare se asemăna cu a păzi poarta casei lui Dumnezeu, că puteam să decid cine putea intra în casa Lui și cine nu. Încet-încet, am devenit tot mai arogant și am simțit că eram deasupra fraților și surorilor, că puteam emite ordine și că frații și surorile trebuiau să mă asculte. Voiam mereu să decid singur și să am ultimul cuvânt în lucrarea bisericii, fiindcă simțeam că aveam abilitatea de-a munci, stăpânisem principiile și nu trebuia să accept părerile sau sfaturile celorlalți. I-am desconsiderat pe toți. Era un lider de grup de calibru mediu și, fără să țin cont dacă își făcea bine îndatoririle, am vrut să-l înlocuiesc. Pe deasupra, îi consideram subordonați pe frații și surorile mele și simțeam că puteam să-i tratez cum voiam. De exemplu, la o întâlnire, frații și surorile au împărtășit cum au predicat Evanghelia și m-am gândit că nu o făceau bine, așa că i-am certat imediat și le-am spus ce ar trebui să facă. O soră avea o metodă proprie de practicare în datoria ei, dar nu am considerat că o făcea bine, așa că, fără s-am părtășie despre principii, am tratat-o aspru. Mai târziu, această soră mi-a spus că s-a simțit atât de pesimistă încât nu mai voia să colaborăm. Ulterior, la o întâlnire, liderul ne-a întrebat pe toți dacă aveam vreo dificultate, iar această soră i-a raportat direct problema mea, spunând că n-aveam părtășie despre adevăr, că îi tratam mereu pe ceilalți și că atunci când tratam oameni o făceam foarte aspru. Alți câțiva frați și surori au raportat că tratam oamenii în mod arbitrar și mi-au expus comportamentul arogant, folosind cuvântul lui Dumnezeu.

De fapt, câțiva frați și câteva surori mi-au spus deja de problema comportamentului meu arogant. Unii m-au văzut exagerat de strict când am întrebat despre lucrarea celorlalți și mi-au trimis mesaje, spunând: „Frate, n-a fost bine să vorbești așa. Îi vei face pe frați și surori să se simtă pesimiști.” Alții au spus: „Întotdeauna le vorbești celorlalți de sus. Nu te pui niciodată pe picior de egalitate cu frații și surorile tale, așa că unii dintre ei nu vor să vorbească cu tine, iar alții se simt atât de atacați încât nu mai vor această datorie.” După reproșuri și tratări repetate din partea lor, mi-a fost atacat simțul mândriei. Credeam că eram cineva iubit și privilegiat de Dumnezeu, dar văzând cum m-au expus și respins frații și surorile mele, m-am simțit foarte pesimist. Fără imaginea mea bună și prestigiu, n-am fost motivat să-mi fac datoria. Zilnic, făceam totul mecanic, trimiteam înștiințări, nu făceam lucrare amănunțită, nu verificam datoria celorlalți și nu mă concentram să rezolv problemele cu care se confruntau. Nu îmi păsa deloc de ceea ce aveau ei nevoie.

Mai târziu, o soră a observat că eram într-o stare greșită și mi-a trimis un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: „De la corupția omenirii de către Satana, natura oamenilor a început să se deterioreze și, treptat, ei și-au pierdut simțul rațiunii pe care-l au oamenii normali. Acum, ei nu mai acționează ca ființe umane în poziția omului, ci, sunt plini de aspirații neînfrânate; au depășit condiția omului – cu toate acestea, încă tânjesc să ajungă și mai sus. La ce se referă acest «mai sus»? Ei doresc să-L depășească pe Dumnezeu, să depășească cerurile și să depășească toate celelalte. Ce este la baza motivului pentru care oamenii au devenit așa? Pe scurt, natura omului este excesiv de arogantă. «Arogant» este un termen peiorativ și nimeni nu-și dorește să fie etichetat astfel. De fapt, totuși, toată lumea este arogantă și toți oamenii corupți au această esență. Unii oameni spun: «Nu sunt câtuși de puțin arogant. Nu mi-am dorit niciodată să fiu arhanghelul și nici nu am vrut vreodată să-L întrec pe Dumnezeu sau să întrec orice altceva. Am fost întotdeauna o persoană deosebit de manierată și conștiincioasă.» Nu neapărat; aceste cuvinte sunt incorecte. Odată ce oamenii au devenit aroganți în natura și esența lor, pot adeseori să nu se supună lui Dumnezeu și să I se împotrivească, să nu ia aminte la cuvintele Lui, să genereze noțiuni despre El, să facă lucruri care-L trădează și care mărturisesc pentru ei înșiși și îi înalță pe ei. Spui că nu ești arogant, dar să presupunem că ți s-a dat o biserică și ți s-a permis să o conduci; să presupunem că Eu nu te-am tratat și că nimeni din familia lui Dumnezeu nu te-a emondat: după ce ai îndrumat-o o vreme, i-ai aduce pe oameni la picioarele tale și i-ai face să se supună înaintea ta. Și de ce ai face asta? Acest lucru ar fi determinat de natura ta; nu ar fi altceva decât o dezvăluire naturală. Nu trebuie să afli asta de la ceilalți, și nici ca ei să te învețe acest lucru. Nu e nevoie ca ceilalți să te instruiască sau să te constrângă să faci asta; acest tip de situație se produce în mod firesc. Tot ceea ce faci are legătură cu a-i determina pe oameni să se supună înaintea ta, să ți se închine, să te înalțe, să mărturisească despre tine și să te asculte în toate lucrurile. A-ți permite să fii lider în mod natural dă naștere acestei situații și nu poate fi schimbată. Și cum ia naștere această situație? Este determinată de natura arogantă a omului. Manifestarea aroganței este răzvrătire și împotrivire față de Dumnezeu. Când oamenii sunt aroganți, încrezuți și neprihăniți de sine, tind să-și înființeze propriile împărății independente și să facă lucrurile oricum doresc. De asemenea, îi aduc pe ceilalți în propriile lor mâini și îi atrag în îmbrățișările lor. Faptul că oamenii sunt capabili să facă astfel de lucruri înseamnă că esența naturii lor arogante este cea a Satanei; este cea a arhanghelului. Când aroganța și importanța de sine ating un anumit nivel, ei devin arhanghelul și Dumnezeu trebuie lăsat deoparte. Dacă ai o natură atât de arogantă, Dumnezeu nu va avea loc în inima ta” („O natură arogantă este rădăcina împotrivirii omului față de Dumnezeu” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). După ce-am citit cuvintele lui Dumnezeu, m-am gândit la comportamentul meu de până atunci. De când am început să cred în Dumnezeu, frații și surorile mele m-au încurajat și admirat. Au spus că aveam calibru bun și părtășie bună și am fost promovat de mai multe ori, așa că m-am simțit special și mai bun decât cei din jurul meu. Natura mea arogantă m-a făcut să cred că eram iubit și privilegiat de Dumnezeu. Am simțit că eram nemaipomenit și superior celorlalți, așa c-am început să-mi folosesc poziția ca să-i cert și constrâng. Ba chiar am încercat să-i controlez pe frați și surori și să-i fac să mă asculte. Mă purtasem exact ca arhanghelul! Am avut o părere prea bună despre mine. După ce am fost expus și tratat de frați și surori, am realizat că nu eram perfect, cum mi-am imaginat. În schimb, am fost mai ales arogant și corupt. Am presupus că le eram superior și că Dumnezeu mă privilegia, dar acestea erau doar în mintea mea.

Apoi, am citit alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu care expunea și analiza antihriștii. Dumnezeu Atotputernic spune: „Antihriștii vor plăti orice preț pentru statutul lor și pentru a-și satisface ambiția, pentru scopul lor de a controla biserica și de a fi Dumnezeu. Ei lucrează adesea până noaptea târziu și se trezesc la crăpatul zorilor, repetându-și predicile la primele ore, făcând toate astea pentru a se dota cu doctrinele de care au nevoie pentru a ține predici elevate. În fiecare zi, se gândesc pe care dintre cuvintele lui Dumnezeu să le folosească în predicile lor elevate, care cuvinte vor inspira admirație și laudă în rândul celor aleși, apoi învață acele cuvinte pe de rost. După aceea, se gândesc cum să interpreteze acele cuvinte într-un mod care să le demonstreze strălucirea și înțelepciunea, cu toată sârguința studenților care concurează pentru un loc la facultate. Atunci când cineva ține o predică bună sau una care oferă o anumită iluminare, sau una care oferă o oarecare teorie, un antihrist o va prelua, o va compila și o va transforma în propria predică. Nicio muncă nu este prea mare pentru un antihrist. Care sunt, așadar, motivul și intenția din spatele acestui efort al său? Un lucru îl motivează: să fie capabil să predice aceste cuvinte, să le spună clar și cu ușurință, să le rostească fluent, astfel încât ceilalți să vadă că antihristul este mai spiritual decât ei, că prețuiește mai mult cuvintele lui Dumnezeu, că-L iubește mai mult pe Dumnezeu. În acest fel, un antihrist poate câștiga adorarea unora dintre cei care-l înconjoară. Un antihrist consideră că acesta este un lucru demn de făcut și că merită orice efort, preț sau greutăți” („Ei disprețuiesc adevărul, încalcă principiile în mod flagrant și nesocotesc rânduielile casei lui Dumnezeu (Partea a șaptea)” în Demascarea antihriștilor). „Esența comportamentului antihriștilor este de a utiliza constant diverse mijloace și metode pentru a-și atinge scopul de a avea statut, de a câștiga oamenii de partea lor și de a-i face să-i urmeze și să-i venereze. E posibil ca, în adâncul inimii lor, să nu concureze intenționat cu Dumnezeu pentru umanitate, dar un lucru e sigur: chiar și atunci când nu concurează cu Dumnezeu pentru oameni, ei tot vor să aibă statutul și puterea printre aceștia. Chiar dacă vine ziua când își dau seama că se întrec cu Dumnezeu pentru statut și se înfrânează, ei folosesc în continuare alte metode pentru a câștiga statut în biserică, socotind că vor dobândi legitimitatea câștigând aprobarea și consimțământul celorlalți. Pe scurt, deși tot ceea ce fac antihriștii pare să cuprindă o îndeplinire fidelă a îndatoririlor lor și ei par a fi adevărați adepți ai lui Dumnezeu, ambiția lor de a controla oamenii – și de a câștiga statutul și puterea printre ei – nu se va schimba niciodată. Indiferent de ceea ce spune sau face Dumnezeu și indiferent de ceea ce El cere oamenilor, ei nu fac ce ar trebui să facă și nu-și îndeplinesc îndatoririle într-un mod care se potrivește cuvintelor și cerințelor Lui, nici nu renunță la a căuta puterea și statutul ca urmare a înțelegerii cuvântărilor Lui și a adevărului; tot timpul, ambiția lor îi mistuie, le controlează și le conduce comportamentul și gândurile și le determină calea pe care pășesc. Aceasta este întruchiparea unui antihrist” („Ei îi înșală, îi atrag de partea lor, îi amenință și îi controlează pe oameni” în Demascarea antihriștilor). Dumnezeu spune că antihriștii, ca să-i facă pe ceilalți să-i admire și venereze, folosesc suferința externă pentru a crea o iluzie prin care să ne înșele. M-am întrebat dacă nu asta am fost și eu. Mereu am căutat faima și statutul și tot ce am făcut a fost pentru admirație. Am petrecut mult timp citind cuvântul lui Dumnezeu, uneori nedormind până târziu. Țelul meu a fost să înțeleg doctrinele, ca să mă pot da mare în fața celorlalți. Am realizat că aveam unele manifestări ale antihriștilor dezvăluite de cuvântul lui Dumnezeu. Am simțit că fusesem condamnat de Dumnezeu și eram mai ales neliniștit. Dar în acel moment, n-am îndrăznit să le spun fraților și surorilor despre starea mea, de teamă că voi fi văzut drept un antihrist și voi fi exclus. În acea perioadă, un antihrist din biserică a fost descoperit și exclus. Părea să se sacrifice pentru Dumnezeu și să caute cuvântul Său în părtășia cu ceilalți, dar ea însăși nu practica cuvântul lui Dumnezeu, iar când ceva nu era conform noțiunilor ei, răspândea pesimism, ba chiar nega lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și îi perturba pe cei care cercetau adevărata cale. Am realizat că mă asemănam cu ea în unele privințe. De exemplu, mereu găseam cuvântul lui Dumnezeu pentru părtășie cu ceilalți, dar eu însumi nu îl practicam. Când aveam greutăți, mă bazam pe mintea și calibrul meu ca să le rezolv, dar nu mă concentram să caut voia lui Dumnezeu sau să practic adevărul. Am văzut că manifestările mele se asemănau cu cele ale acestui antihrist și că alte manifestări ale antihriștilor dezvăluite în cuvântul lui Dumnezeu mi se aplicau și mie. Așadar, m-am temut și mai tare că voi deveni un antihrist și voi fi exclus. În acea perioadă, m-am străduit să-mi stăpânesc neliniștea în fața celorlalți, dar eram mai ales nefericit și simțeam că parcă fusesem condamnat la moarte. Treptat, defensiva și suspiciunea mea au devenit tot mai accentuate. Am simțit că aveam o natură rea, că puteam să-i înșel și controlez ușor pe ceilalți și că, la un moment dat, ca acel antihrist, voi perturba lucrarea bisericii. Gândindu-mă la asta, m-am speriat și mai tare. Pe atunci, nu vedeam diferența dintre firea și esența unui antihrist, nici nu înțelegeam voia lui Dumnezeu în acel mediu. Credeam că voi fi eliminat de Dumnezeu, exact ca antihristul, fără speranțe să fiu binecuvântat, așa că am început să mă plâng: „Am neglijat obiectivele familiei mele pentru Dumnezeu și datorie. Ba chiar am renunțat la viitorul meu și am plecat de acasă ca să răspândesc Evanghelia în locuri noi. Am plătit un preț atât de mare, dar tot în iad voi ajunge spre a fi pedepsit. Dacă aș fi știut că voi sfârși așa, nu m-aș fi sacrificat atât de mult. Măcar m-aș fi bucurat de puțin confort fizic.” Atunci m-am gândit doar la destinația mea și n-am fost atent să caut voia lui Dumnezeu, așa că mă păzeam mereu de El și Îl înțelegeam greșit. În final, am renunțat la datoria de lider, pentru că am simțit că, dacă mai continuam să fac o datorie atât de importantă, cu siguranță voi fi exclus. În plus, n-am mai fost deschis cu frații și surorile, de teamă că mă vor critica și trata după ce-mi vor vedea adevărata față. Nici n-am colaborat cu nimeni în datorie, iar relația mea cu frații și surorile a devenit tot mai distantă. Mai târziu, am folosit scuza că mergeam acasă să predic Evanghelia și mă întorceam la familia mea necredincioasă. Confruntat cu persecuția și judecata familiei, am devenit și mai pesimist. Deși am continuat să merg la întâlniri, doar făceam totul mecanic. Am fost foarte slab și am simțit că ajunsesem la capătul credinței mele, așa c-am decis să părăsesc casa lui Dumnezeu.

După ce am părăsit biserica, am avut inima pustiită. M-am închis în camera mea toată ziua și nu voiam să fac nimic. Deși familia mea nu mă mai persecuta și eram destul de confortabil fizic, nu simțeam decât frică și multă vinovăție. Eram îngrozit că voi fi pedepsit de Dumnezeu pentru că L-am trădat, îmi era frică de iad și de moarte, așa că am căutat cum să-mi calmez neliniștea. Am citit multe cărți de știință socială, sperând să găsesc ceva în ele care să-mi aline sufletul, dar a fost inutil. Nimic nu-mi putea calma suferința interioară. Părea că nu puteam decât să-mi aștept pasiv moartea. Mai târziu, m-am rugat lui Dumnezeu să mă îndrume să ies din situația grea, am ascultat imnuri și am citit cuvintele lui Dumnezeu. Atunci, cuvântul lui Dumnezeu mi-a însuflețit inima. Am citit în cuvântul Lui: „Unii au anumite manifestări ale unui antihrist și anumite efuziuni ale firii unui antihrist, dar, cu toate că au astfel de efuziuni, ei acceptă, recunosc și iubesc adevărul. Ei pot face obiectul mântuirii” („Ei se înalță și mărturisesc despre ei înșiși” în Demascarea antihriștilor). „Din cauza unei singure afirmații de-a lui Dumnezeu, mulți oameni se simt adesea slabi și negativi și cred că Dumnezeu i-a abandonat – și, în consecință, ei nu sunt dispuși că continue să-L urmeze pe Dumnezeu și să meargă mai departe. De fapt, tu nu înțelegi ce este abandonul; abandonul tău de către tine e adevăratul abandon. Uneori, cuvintele cu care Dumnezeu te definește sunt doar rostite cu mânie; El nu ajunge în niciun caz la o concluzie despre tine și nici nu te condamnă; acest lucru nu are legătură cu destinația ta finală sau cu ceea ce îți oferă, în cele din urmă, Dumnezeu, și cu atât mai puțin e asta pedeapsa Sa finală. Acestea nu sunt altceva decât cuvinte care te judecă și te tratează. Ele vorbesc despre speranțele arzătoare ale lui Dumnezeu pentru tine, sunt cuvinte care să-ți reamintească și să te avertizeze și sunt cuvinte din inima lui Dumnezeu. Cu toate acestea, sunt unii care se prăbușesc și se leapădă de Dumnezeu ca urmare a acestor cuvinte de judecată. […] Există momente în care oamenii cred că Dumnezeu i-a abandonat – dar, de fapt, Dumnezeu nu te-a abandonat, ci pur și simplu te lasă deoparte, te găsește detestabil și nu dorește să ia seama la tine. El nu S-a lepădat, totuși, cu adevărat de tine. Există cei care depun eforturi pentru a-și îndeplini datoria în casa lui Dumnezeu, dar din cauza esenței lor și a diferitelor lucruri care se manifestă în ei, Dumnezeu chiar Se leapădă de ei; nu au fost cu adevărat aleși, ci doar au făcut servicii pentru o vreme. Între timp, există unii pe care Dumnezeu face tot posibilul să-i disciplineze, să-i mustre și judece; El folosește diverse moduri de a-i trata care sunt în contradicție cu noțiunile omului. Unii oameni nu înțeleg cuvintele lui Dumnezeu și cred că Dumnezeu Se ia de ei și îi rănește. Ei cred că nu există demnitate în a trăi înaintea lui Dumnezeu, nu vor să-L rănească mai mult pe Dumnezeu și părăsesc biserica. Ei cred chiar că are sens să facă acest lucru, și deci Îi întorc spatele lui Dumnezeu – dar, de fapt, Dumnezeu nu S-a lepădat de ei. Acești oameni nu au nicio idee despre voia lui Dumnezeu. Sunt oarecum supersensibili, ajungând până la a renunța la mântuirea lui Dumnezeu. Au ei cu adevărat conștiință? Există momente în care Dumnezeu Se ferește de oameni și momente în care El îi lasă la o parte pentru o vreme, astfel încât ei să poată reflecta asupra lor înșiși, dar Dumnezeu nu i-a părăsit cu adevărat; El le dă ocazia să se pocăiască și nu Se leapădă de ei cu adevărat. Dumnezeu Se leapădă cu adevărat doar de antihriști și de cei răi care săvârșesc multe fapte rele. Unii oameni spun: «Mă simt lipsit de lucrarea Duhului Sfânt și mult timp am fost fără luminarea Duhului Sfânt. S-a lepădat Dumnezeu de mine?» Aceasta e o concepție greșită. Tu spui că Dumnezeu te-a părăsit, că nu te va mântui, deci ți-a stabilit El sfârșitul? Există ocazii în care nu poți simți lucrarea Duhului Sfânt, dar Dumnezeu nu te-a privat de dreptul de a-I citi cuvintele și nici nu ți-a hotărât sfârșitul, calea ta spre mântuire nu a ajuns într-o fundătură – așadar, de ce ești atât de supărat? Ești într-o stare proastă, există o problemă cu motivele tale, există probleme cu punctul tău de vedere ideologic, starea ta de spirit este pervertită – și dacă nu încerci să rezolvi aceste lucruri căutând adevărul și mereu Îl interpretezi greșit și-L blamezi pe Dumnezeu și împingi responsabilitatea asupra Lui și chiar spui «Dumnezeu nu mă vrea, așa că nu mai cred în El», nu ești ridicol? Nu ești irațional?” („Doar când ne rezolvăm noțiunile putem intra pe calea cea bună a credinței în Dumnezeu (1)” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a mers la inimă. Am înțeles că Dumnezeu nu m-a eliminat, nu m-a condamnat, nu mi-a decis finalul. De fapt, Dumnezeu a știut de la bun început cât de corupt eram. El a rânduit ca frații și surorile mele să mă expună la momentul potrivit și Și-a folosit cuvântul ca să-mi dezvăluie firea coruptă și calea greșită pe care eram, pentru că doar așa puteam să mă cunosc. De fapt, a fost marea mea șansă să mă schimb! Dumnezeu m-a judecat, m-a mustrat, m-a emondat și m-a tratat doar ca să mă mântuiască! Dar eu mi-am folosit noțiunile proprii ca să-I înțeleg greșit voia, am văzut condamnare în judecata și mustrarea Lui și am crezut că voi fi eliminat. Am crezut în mod greșit că Dumnezeu nu mă voia fiindcă aveam manifestările unui antihrist și că eram destinat să fiu distrus. Dar, de fapt, toate manifestările mele au fost normale în ochii lui Dumnezeu. Deși am avut manifestările firii unui antihrist, nu ajunsesem în punctul de-a fi recunoscut drept antihrist. Dumnezeu vrea să-i elimine și pedepsească pe cei cu esența unui antihrist. Aceștia nu se pot căi, fiindcă natura și esența lor sunt rele, iar ei urăsc și detestă adevărul. Indiferent cu ce greșesc, nu recunosc niciodată și fac orice ca să-și păstreze prestigiul și statutul. Eu încă realizam că eram profund corupt și că greșeam, așa că încă aveam șanse să mă căiesc. Aveam doar o fire de antihrist, nu eram un antihrist care nu accepta adevărul. Dar pe atunci nu înțelegeam voia lui Dumnezeu și nu cunoșteam iubirea sau firea Lui dreaptă. Am crezut că toate eforturile mele erau în van, de vreme ce Dumnezeu nu mă mai voia. Dacă nu m-aș bucura de plăcerea trupească din lume, n-aș avea nimic. Amintindu-mi ce am făcut, îmi este nemaipomenit de rușine. I-am jurat lui Dumnezeu de multe ori că Îl voi urma toată viața, dar după ce am fost judecat și expus, am devenit pasiv, am negat mântuirea Lui, mi-am pierdut credința în El, ba chiar am ales fără ezitare să mă întorc în lume și să caut plăcerea trupească. Cum aș putea spunea c-am avut conștiință? Înțelegând voia lui Dumnezeu, am avut speranță din nou. Am simțit că fusesem înviat din morți. Am lăsat totul la o parte în viață și am început să cântăresc cuvântul lui Dumnezeu, să cânt imnuri, să ascult recitări ale cuvântului Său și să-I caut voia. Parcă o luam de la capăt pe drumul credinței în Dumnezeu. Încă o dată, am primit mila lui Dumnezeu și am simțit prezența Lui. Treptat, mi-am găsit pacea și bucuria interioară și am simțit în inimă și dorința de a mă întoarce la biserică. Totuși, nu știam dacă voi fi acceptat de casa lui Dumnezeu. M-am rugat lui Dumnezeu să-I fie milă de mine și să mă mântuiască.

Peste câteva săptămâni, am văzut alt pasaj din cuvântul Lui, care m-a făcut să-I înțeleg mai bine voia. Dumnezeu spune: „În trecut, cineva a fost exclus din biserică pentru că a făcut fapte rele, iar frații și surorile sale l-au respins. După ce a rătăcit câțiva ani, acum s-a întors. Faptul că inima lui nu L-a părăsit întru totul pe Dumnezeu este un lucru bun; mai are încă șansa și speranța de a fi mântuit. Dacă ar fi fugit și ar fi încetat să mai creadă, devenind precum necredincioșii, s-ar fi zis cu el. Dacă se poate redresa, atunci mai este speranță pentru el; acest lucru este rar și prețios. Indiferent de modul în care Dumnezeu acționează și indiferent cum îi tratează pe oameni, îi urăște sau îi detestă pe oameni, dacă va veni un moment în care aceștia se vor putea schimba, atunci Eu Mă voi simți mângâiat, căci aceasta va însemna că ei mai au încă în inimă acea fărâmă de loc pentru Dumnezeu, că nu și-au pierdut complet rațiunea umană sau umanitatea, că încă mai vor să creadă în Dumnezeu și că au cel puțin o oarecare intenție de a-L recunoaște pe Dumnezeu și de a se întoarce înaintea Lui. Pentru oamenii care-L au cu adevărat pe Dumnezeu în inima lor, indiferent când au părăsit casa lui Dumnezeu, dacă se întorc și încă prețuiesc această familie, atunci Eu voi deveni oarecum atașat sentimental și Mă voi simți mângâiat. Cu toate acestea, dacă nu se vor întoarce niciodată, voi crede că este regretabil. Dacă pot să se întoarcă și să se pocăiască sincer, atunci inima Mea va fi plină în special de mulțumire și mângâire. Când te-ai îndepărtat, cu siguranță erai negativ și într-o stare precară; însă, dacă acum te poți întoarce, asta dovedește că încă ai credință în Dumnezeu. Totuși, dacă poți continua să avansezi sau nu e un factor necunoscut, pentru că oamenii se schimbă atât de repede. În Epoca Harului, Isus a avut milă și har pentru oameni. Dacă o oaie dintr-o sută ar fi pierdută, El le-ar părăsi pe cele nouăzeci și nouă pentru a o căuta pe cea singură. Acest șir de cuvinte nu reprezintă un fel de metodă mecanică și nici vreo regulă; mai degrabă, arată intenția stringentă a lui Dumnezeu de a aduce oamenilor mântuirea, cât și dragostea Sa profundă pentru ei. Nu reprezintă un mod de a face lucrurile; este un tip de fire, un tip de mentalitate. Astfel, unii oameni pleacă șase luni sau un an sau au oricât de multe slăbiciuni sau suferă din cauza multor concepții greșite și, totuși, abilitatea lor de a se trezi mai târziu la realitate, de a dobândi cunoștințe și de a face o schimbare, revenind pe drumul cel bun, Mă mângâie în mod deosebit și-Mi aduce o mică bucurie. În această lume a desfătărilor și splendorii și în această epocă malefică, să poți să rămâi neclintit, să-L recunoști pe Dumnezeu și să te întorci pe calea cea dreaptă sunt lucruri care aduc destul de multă mângâiere și încântare. Ia drept exemplu creșterea unui copil: indiferent dacă este apropiat de părinți sau nu, cum te-ai simți dacă nu te-ar recunoaște și ar pleca de acasă, fără să se mai întoarcă vreodată înapoi? În adâncul sufletului tău, tot ai fi îngrijorat pentru el și te-ai întreba mereu: «Când se va întoarce fiul meu? Aș vrea să-l văd. La urma urmei, este fiul meu și nu l-am crescut și iubit degeaba.» Întotdeauna ai gândit astfel; întotdeauna ai tânjit să vină acea zi. Toată lumea simte la fel în această privință, ca să nu mai spunem nimic de Dumnezeu – oare speranța Lui ca omul să-și găsească drumul înapoi, după ce a apucat-o pe căi greșite, ca fiul rătăcitor să se întoarcă, nu e și mai mare? Oamenii din zilele noastre au o statură redusă, însă va veni ziua în care vor înțelege voia lui Dumnezeu – dacă nu cumva nu au nicio înclinație spre adevărata credință, dacă nu cumva sunt necredincioșii, caz în care Dumnezeu nu Se mai îngrijește de ei” („Oamenii care au constant cerințe de la Dumnezeu sunt cel mai puțin înțelegători” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am fost foarte emoționat. Am simțit că Dumnezeu îmi vorbea față în față, exact cum o mamă îi vorbește copilului ei. Dumnezeu m-a consolat când am fost mai disperat, mi-a dat speranță și m-a lăsat să văd că iubirea Lui pentru oameni e reală! Am înțeles că El nu ne condamnă sau ucide după bunul plac. A venit întrupat în zilele de pe urmă ca să ne mântuiască. Dumnezeu nu m-a părăsit, de fapt, niciodată, cum am presupus. În schimb, doar mă judeca și mă certa pentru firea mea coruptă și calea greșită pe care o luasem, aceasta fiind dreptatea și sfințenia Lui și un mod de-a mă schimba. Dumnezeu aștepta să mă căiesc, dar eu am avut multe noțiuni și neînțelegeri despre El. Am văzut judecata și mântuirea Lui ca eliminare și pedeapsă, nu I-am înțeles voia și nu am avut o atitudine ascultătoare. Mereu am avut o perspectivă personală și am considerat părea mea drept adevărul. Deși am fost atât de răzvrătit, Dumnezeu a știut ce mi-a lipsit și unde voi cădea și eșua. Pas cu pas, El m-a ghidat până când m-am trezit și mi-am recăpătat rațiunea. Am văzut că intenția lui Dumnezeu de a ne mântui e sinceră. Cât timp oamenii îi păstrează numele și calea, Dumnezeu ne va întinde mereu mâna mântuitoare. Dumnezeu ne iubește mai mult decât mi-am dat seama. El este responsabil de viața tuturor. Am știut că nu era prea târziu pentru mine dacă mă căiam cu adevărat. Încă aveam o șansă să-mi schimb firea coruptă și să fiu mântuit. Odată ce-am înțeles voia lui Dumnezeu, starea mea de pesimism și neînțelegere a fost inversată.

Mai târziu, am citit alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu, care mi-a dat o oarecare înțelegere despre semnificația judecății Lui. Dumnezeu Atotputernic spune: „Astăzi, Dumnezeu vă judecă, vă mustră și vă condamnă, dar să știi că scopul acestei condamnări este ca tu să te cunoști pe tine. El condamnă, blestemă, judecă și mustră pentru ca tu să poți să te cunoști pe tine însuți, astfel încât firea ta să se poată schimba și, în plus, pentru ca tu să îți poți cunoaște valoarea și să vezi că toate acțiunile lui Dumnezeu sunt drepte, în conformitate cu firea Sa și cu cerințele lucrării Sale, că El lucrează potrivit planului Său pentru mântuirea omului și că este Dumnezeul drept care îl iubește, îl mântuiește, îl judecă și îl mustră pe om. Dacă tu știi doar că ai un statut umil, că ești corupt și neascultător, dar nu știi că Dumnezeu vrea să-Și facă mântuirea clară prin judecata și mustrarea pe care El le săvârșește în tine astăzi, atunci nu ai cum să capeți experiență, și cu atât mai puțin ești capabil să mergi mai departe. Dumnezeu nu a venit să omoare sau să distrugă, ci să judece, să blesteme, să mustre și să mântuiască. Până la încheierea planului Său de gestionare de 6000 de ani – înainte ca El să arate clar sfârșitul fiecărei categorii de oameni – lucrarea lui Dumnezeu pe pământ va fi de dragul mântuirii; scopul acesteia este doar de a-i face compleți pe cei care Îl iubesc – pe deplin – și de a-i aduce la supunere sub stăpânirea Lui. Indiferent de modul în care Dumnezeu mântuiește oamenii, totul se săvârșește prin a-i face să scape de vechea lor natură satanică; adică, El îi mântuiește făcându-i să caute viața. Dacă ei nu fac asta, atunci nu vor avea cum să accepte mântuirea lui Dumnezeu. Mântuirea este lucrarea lui Dumnezeu Însuși, iar căutarea vieții este ceva ce omul trebuie să-și asume pentru a accepta mântuirea. În ochii omului, mântuirea este dragostea lui Dumnezeu, iar dragostea lui Dumnezeu nu poate fi mustrare, judecată și blesteme; mântuirea trebuie să conțină iubire, compasiune și, mai mult, cuvinte de consolare, cât și binecuvântări nesfârșite oferite de Dumnezeu. Oamenii cred că, atunci când Dumnezeu îi mântuiește, El face aceasta atingându-i prin binecuvântările și harul Său, ca ei să-și poată dărui inimile lui Dumnezeu. Adică faptul că îl atinge pe om înseamnă că-l mântuiește. O mântuire ca aceasta se săvârșește făcând un târg. Doar atunci când Dumnezeu le dăruiește de o sută de ori mai mult, oamenii vor veni să se supună înaintea numelui lui Dumnezeu și se vor strădui să facă bine pentru El și să-I aducă glorie. Nu asta este intenția lui Dumnezeu pentru omenire. Dumnezeu a venit să lucreze pe pământ pentru a mântui omenirea coruptă; nimic fals în asta. Dacă ar fi, El cu siguranță nu ar fi venit să-Și facă lucrarea în persoană. În trecut, metoda Sa de mântuire era de a arăta cea mai mare iubire și compasiune, până într-acolo încât a dat Satanei tot ce avea El, în schimbul întregii omeniri. Prezentul nu este deloc asemănător trecutului: mântuirea oferită vouă astăzi vine în timpul zilelor de pe urmă, în timpul clasificării fiecăruia după fel; mijloacele prin care sunteți mântuiți nu sunt iubire sau compasiune, ci mustrare și judecată pentru ca omul să fie pe deplin mântuit. Astfel, tot ceea ce primiți este mustrare, judecată și nimicire fără milă, dar să știți un lucru: în această nimicire nemiloasă nu există nici cea mai mică pedeapsă. Indiferent cât de dure ar putea fi cuvintele Mele, asupra voastră nu se abat decât câteva cuvinte care s-ar putea să vi se pară complet nemiloase și, indiferent cât de mânios aș putea fi, ce vine asupra voastră sunt tot cuvinte de învățătură, iar Eu nu vreau să vă rănesc sau să vă ucid. Nu sunt toate acestea o realitate? Să știți că astăzi, fie că este vorba de judecată dreaptă sau de rafinare și mustrare nemiloase, toate sunt de dragul mântuirii. Indiferent dacă astăzi fiecare este clasificat în funcție de felul său ori dacă sunt dezvăluite categoriile de oameni, scopul tuturor cuvintelor și lucrărilor lui Dumnezeu este de a-i mântui pe cei care-L iubesc cu adevărat. Judecata dreaptă este adusă pentru a-l purifica pe om, iar rafinarea nemiloasă este pentru a-l curăți; cuvintele aspre sau mustrarea sunt pentru a-l purifica pe om și de dragul mântuirii” („Ar trebui să lăsați deoparte binecuvântările statutului și să înțelegeți voia lui Dumnezeu de a aduce mântuirea omului” din Cuvântul Se arată în trup). După ce-am citit cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că n-am înțeles judecata Lui. Când am acceptat prima dată lucrarea Lui, m-am bucurat de multă iubire și milă de la Dumnezeu și de luminarea Duhului Sfânt. M-am mulțumit doar să mă bucur de harul lui Dumnezeu. Am crezut că eram un copilaș în mâinile Lui, cineva prețuit de El, că eram special și perfect și că nu voi fi judecat aspru de Dumnezeu. De aceea, când au venit judecata și mustrarea Lui aspră, când cuvintele Lui mi-au expus răzvrătirea, împotrivirea și firea de antihrist, am crezut că Dumnezeu urma să mă elimine și am simțit că toate eforturile mele erau în van, așa c-am decis să plec din biserică. Dorința mea de binecuvântări, ambițiile mele extravagante și ignoranța mea m-au făcut să-L trădez pe Dumnezeu. Egoismul meu m-a făcut să văd doar condamnarea lui Dumnezeu și să nu înțeleg dorința Lui de-a mântui oameni. În Epoca Harului, El are milă și toleranță fără margini pentru oameni și a răscumpărat toată omenirea din păcat. Dar oamenii au fost profund corupți de Satana. Doar judecata aspră a lui Dumnezeu ar putea să schimbe firile noastre corupte și să ne mântuiască pe deplin de stăpânirea Satanei. Am fost atât de corupt încât am devenit o întruchipare a Satanei și am avut nevoie de această judecată aspră ca să mă trezesc. Pentru că doar acest fel de lucrare m-a putut face să văd urâțenia corupției mele de către Satana și doar atunci am putut să mă urăsc și să mă lepăd de Satana. Fără asta, aș crede și acum că sunt perfect și iubit de Dumnezeu și atunci n-aș mai căuta adevărul și n-aș reflecta asupra mea. Aș fi luat-o pe calea greșită a antihristului până la moarte. Am crezut în Dumnezeu, dar n-am vrut să sufăr deloc, ci am vrut să fiu răsfățat de El, să mă bucur de mila și binecuvântările Lui pe vecie, ca un copilaș. Cum aș putea fi astfel purificat de Dumnezeu? Ignoranța și egoismul meu m-au făcut să nu văd iubirea și binecuvântarea din judecata lui Dumnezeu, așa că L-am înțeles greșit, m-am îndepărtat de El și L-am trădat. Am plătit un mare preț pentru ignoranța și egoismul meu. După ce mi-am dat seama de marea însemnătate a judecății lui Dumnezeu, am avut încredere să-L urmez și să-I experimentez lucrarea din nou, pentru c-am înțeles că, indiferent dacă lucrarea lui Dumnezeu e în acord cu noțiunile mele, toată era făcută pentru a mă purifica și a-mi schimba firea coruptă. A fost ca să mă mântuiască pe deplin de stăpânirea Satanei.

Ulterior, am reflectat asupra mea prin cuvântul lui Dumnezeu. Am citit un anumit pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. „Oamenii cu o natură arogantă sunt capabili să nu asculte de Dumnezeu, să I se împotrivească, să comită fapte care Îl judecă și Îl trădează și să facă lucruri care îi înalță pe ei înșiși și care reprezintă o încercare de a-și înființa propria împărăție. Să spunem că într-o țară ar fi câteva zeci de mii de oameni care au acceptat lucrarea lui Dumnezeu și ai fi trimis de casa lui Dumnezeu acolo pentru a-i conduce și a-i păstori pe aleșii lui Dumnezeu. Și să zicem că autoritatea ți-ar fi predată de casa lui Dumnezeu și ți-ar permite să lucrezi singur, fără a fi supravegheat de Mine sau de oricine altcineva. După câteva luni, ai deveni ca un conducător suveran, toată puterea ar fi în mâinile tale, tu ai lua deciziile, toți aleșii te-ar venera, s-ar închina la tine și te-ar asculta de parcă ai fi Dumnezeu; cei mai mulți ar merge chiar atât de departe încât să îngenuncheze în fața ta, făcând plecăciuni înaintea ta, cântându-ți laude cu fiecare cuvânt, spunând că predici cu înțelepciune și susținând cu insistență că ale tale cuvântări sunt ceea ce aveau nevoie și că le-ai putea satisface nevoile – totul fără a glăsui vreodată cuvântul «Dumnezeu». Cum ai fi făcut această lucrare? Abilitatea acestor oameni de a avea o astfel de reacție ar dovedi că lucrarea pe care o făceai nu implica deloc să fii mărturie pentru Dumnezeu; mai degrabă, era doar mărturie pentru tine însuți și te lăuda pe tine. Cum ai putea obține un astfel de rezultat? Unii oameni spun: «Eu am părtășie despre adevăr; cu siguranță nu am mărturisit niciodată pentru mine!» Această atitudine a ta – acea manieră – este una de a încerca să ai părtășie cu oamenii din poziția lui Dumnezeu, și nu una în care să stai în poziția unui om corupt. Tot ceea ce spui sunt vorbe pretențioase și cerințe pe care le ai de la ceilalți; nu are nimic de-a face cu tine însuți. Prin urmare, efectul pe care l-ai obține ar fi să îi faci pe oameni să ți se închine, să te invidieze și să te laude până când, la final, toți te-ar cunoaște, ar mărturisi pentru tine, te-ar înalța și te-ar măguli până în înaltul cerului. Când se va întâmpla acest lucru, vei fi terminat; vei fi eșuat! Nu aceasta este calea pe care toți vă aflați acum? Dacă ți s-ar cere să conduci câteva mii sau câteva zeci de mii de oameni, te-ai simți încântat. Apoi ai da naștere aroganței și ai începe să încerci să ocupi poziția lui Dumnezeu, vorbind și gesticulând, și nu ai ști ce să porți, ce să mănânci sau cum să mergi. Te-ai bucura de confortul vieții și te-ai înfumura, necatadicsind să te întâlnești cu frații și surorile de rând. Ai deveni extrem de degenerat – și ai fi dat în vileag și eliminat, doborât la pământ, ca arhanghelul. Toți sunteți capabili de asta, nu-i așa?” („O natură arogantă este rădăcina împotrivirii omului față de Dumnezeu” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cântărind cuvintele lui Dumnezeu, mi-am amintit de comportamentul meu. De când mi-am început îndatoririle, mersesem fără să știu pe calea antihristului. Ca să-mi asigur un loc în inima fraților și a surorilor, de dragul unui prestigiu mai înalt și al unei puteri mai mari, m-am deghizat cu tot felul de falsități ca să câștig respectul celorlalți. În plus, fiind tot timpul promovat, am simțit că eram deasupra fraților și a surorilor și că eram privilegiat și predestinat de Dumnezeu să-i conduc pe ceilalți, așa că am devenit foarte arogant, le-am vorbit celorlalți de sus, am vrut ca toți să mă asculte și să mi se supună și i-am adus pe toți înaintea mea. În datoria mea, nu m-am concentrat să caut principiile adevărului, nici nu le-am cerut fraților și surorilor părerile și sugestiile, pentru că nu i-am considerat la fel de buni ca mine. În timpul întâlnirilor, i-am criticat și dojenit arbitrar, în fața tuturor, și am expus abaterile și greșelile din datoria lor, făcându-i să se simtă atât de pesimiști încât nu au mai vrut să coopereze cu mine. Le-am cerut și să-mi urmeze exemplul și să-și facă datoria în felul meu, dar nu i-am îndrumat să caute principiile adevărului. Fără revelația cuvântului lui Dumnezeu, n-aș fi simțit că am fost arogant, n-aș fi crezut că dorința și ambiția mea de-a urma statutul a fost o problemă gravă, nici nu aș fi realizat că o pornisem pe calea antihristului. Fără să fi fost expus de cuvântul lui Dumnezeu, aș fi urmat și acum calea antihristului, aș fi făcut lucruri de neiertat și, în final, aș fi fost distrus de Dumnezeu.

După aceea, am citit alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Ca una dintre făpturi, omul trebuie să își păstreze poziția și să se comporte cu conștiinciozitate. Să păzești cu grijă ceea ce ți-a fost încredințat de către Creator. Să nu te abați sau să faci lucruri dincolo de aria capacităților tale sau care sunt neplăcute lui Dumnezeu. Nu încerca să fii măreț sau să devii un supraom sau deasupra altora, nici să cauți să devii Dumnezeu. Oamenii nu ar trebui să dorească să fie astfel. Să cauți să fii măreț sau un supraom e absurd. Să cauți să devii Dumnezeu este și mai dezonorant; este dezgustător și mârșav. Să devină adevărate făpturi este ceva vrednic de laudă și scopul pe care făpturile ar trebui să și-l asume mai mult decât orice altceva; acesta este singurul țel pe care toți oamenii ar trebui să îl urmărească” („Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” din Cuvântul Se arată în trup). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am reflectat ca să mă înțeleg. Mă considerasem diferit și, mai ales după ce am devenit lider și am câștigat puțin statut, natura mea satanică a fost și mai expusă. Am fost arogant și m-am dat mare. Am vrut ca frații și surorile mele să mă venereze și asculte. Dumnezeu mi-a dat daruri și statut și am vrut să dețin puterea. Am fost atât de nerușinat și ignorant! Dumnezeu a vrut ca eu să fiu o adevărată ființă creată, să-I accept suveranitatea și provizionul, să-mi fac propria datorie, să-L cunosc și să mărturisesc pentru El. Dar eu am fost atât de corupt de Satana încât am pierdut rațiunea unui om normal și mi-am uitat locul de ființă creată. N-am vrut să mă port ca un om obișnuit, am vrut să fiu un supraom, o persoană măreață, cineva admirat de oameni. De fapt, aveam același statut ca frații și surorile mele. Doar pentru că Dumnezeu îmi dăduse un dar sau un talent special, sau pentru că m-a preamărit cu o funcție de lider, asta nu a însemnat că statutul meu era mai înalt decât al lor. Eram tot o ființă creată. Aceste daruri și talente au fost date de Dumnezeu, așa că n-ar fi trebuit să mă laud. Ar fi trebuit să-mi canalizez efortul spre a-mi face bine datoria și a deveni o ființă creată propriu-zisă.

Realizând aceste lucruri, am avut o cale de practicare și am simțit un sentiment de ușurare. Voiam să mă grăbesc înapoi la biserică să-mi continui îndatoririle. De data asta, hotărârea de a-L urma pe Dumnezeu și a-mi face datoria era mai fermă. Am șters din calculator și telefon tot ce nu avea legătură cu credința în Dumnezeu și am decis să las totul la o parte și să-L urmez. După câteva zile, m-am întors la biserică. Nu peste mult timp, mi-am reluat datoria de evanghelizare. Slavă lui Dumnezeu! De data asta, am luat-o de la capăt și am cooperat cu frații și surorile. De fiecare dată când am întâlnit o problemă, le-am cerut părerile și sugestiile fraților și surorilor și să participe. Nu am mai luat decizii de unul singur și nu mi-am mai impus părerile în fața fraților și a surorilor. În schimb, le-am dat sfaturi și am lucrat cu ei ca să găsim o bună cale de practicare. De asemenea, n-am mai vrut să mă dau mare ca să-i fac să mă admire sau să încerc să-i controlez. Nu am mai vrut putere. În schimb, am învățat să caut principiile adevărului împreună cu ei. Practicând în acest mod, am simțit o pace profundă pe care nu o simțisem niciodată înainte. Acum, relația mea cu frații și surorile e mult mai ușoară, iar ei sunt dornici să coopereze cu mine. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat șansa de-a o lua de la capăt. Simt cu adevărat că doar cuvintele lui Dumnezeu pot să-mi schimbe firea arogantă și goana după statut. Doar ele îmi por permite să ocup locul unei ființe create, să cooperez cu frații și surorile în îndeplinirea datoriei și să trăiesc o asemănare umană.

Prin această judecată, mustrare, emondare și tratare aspră, am experimentat iubirea lui Dumnezeu, mi-am înțeles puțin firile corupte și am o imagine clară a lucrării Lui, cât și o mai mare credință în El. Chiar simt că judecata și mustrarea lui Dumnezeu nu sunt pentru a ne condamna și distruge, ci cum spune cuvântul Lui: „Mustrarea și judecata lui Dumnezeu reprezintă lumina și lumina mântuirii omului și nu există nicio mântuire, har sau protecție mai bună pentru om” („Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată” din Cuvântul Se arată în trup). Natura mea a fost prea arogantă, ambiția, prea mare, iar firile satanice, prea grave, așa că Dumnezeu a trebuit să folosească o judecată aspră ca să mă purifice, să mă schimbe și să mă îndrume pe calea cea dreaptă. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că m-a mântuit!

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Nu voi urma aceste studii

de Thivei, India M-am născut într-o familie creștină. Ambii părinți sunt fermieri. Familia noastră își câștigă traiul cultivând legume și...

M-am bucurat de un banchet îmbelşugat

25 şi 26 iunie 2013 au fost zile de neuitat. Regiunea noastră a trăit un eveniment monumental, cu majoritatea liderilor regionali şi lucrătorilor dominaţi de marele balaur roşu.

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger