Consecințele evitării responsabilității

martie 12, 2022

de Xiaomo, Spania

Într-o zi, în februarie 2021, un lider mi-a spus că voi răspunde de bisericile nou-veniților din țările vorbitoare de spaniolă. Am fost foarte surprinsă. Făcusem dintotdeauna lucrarea de evanghelizare și nu răspunsesem niciodată de aceste biserici. N-aveam experiență în udarea nou-veniților și nici nu vorbeam spaniola. Eram sigură că voi avea multe probleme și dificultăți. Nu voi ști cum să le rezolv. Credincioșii noi sunt ca nou-născuții. Dacă nu sunt udați la timp, nu vor înțelege adevărul și nu vor prinde rădăcini pe adevărata cale. Dacă și-ar părăsi credința, oare nu aș face rău? Aș putea fi demisă sau chiar eliminată. Persoana care avusese acest rol înainte fusese destituită pentru randament slab. Lucrarea din bisericile nou-veniților era la început și mare parte era în fază de explorare. Nu era ușor. Nu credeam că o voi putea face. Dar știam că mi se dăduse acea datorie și nu puteam s-o refuz. Totuși, nu mă puteam liniști. Lucrurile mergea foarte bine înainte, în lucrarea mea de evanghelizare. Converteam mulți oameni în fiecare lună. Dar lucrarea pentru bisericile nou-veniților va fi grea și aș putea fi eliminată dacă nu mă descurc bine. Îmi făceam multe griji și nu aveam încredere că voi putea face treabă bună. Mă copleșeau amintirile de când împărtășeam Evanghelia. Am văzut că erau multe probleme în bisericile nou-veniților, iar pe unele nici n-aveam idee cum să le rezolv. M-am simțit neajutorată, considerând acea datorie prea grea. Dacă nu rezolvam repede acele lucruri, asta putea afecta lucrarea bisericii. Neștiind ce să fac, m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să-I înțelege voia și să mă supun.

A doua zi, un frate mi-a împărtășit câteva probleme din acele biserici. A spus: „Tot mai mulți oameni acceptă lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Când bisericile s-au împărțit, unii lideri de biserică au fost iresponsabili și-au lăsat membri pe dinafară. Aceștia nu au adunări de grup și nu pot citi cuvintele lui Dumnezeu. Privește mesajele unor nou-veniți.” Când am deschis mesajele pe care mi le-a trimis, am văzut unul spunând: „Frate, ești de la Biserica lui Dumnezeu Atotputernic? Nu sunt în grupul adunării de la biserică. Aș vrea să am părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic pe internet. Mă poți ajuta? Sunt trist că nu pot mânca și bea acum cuvintele Lui.” Un alt nou-venit a spus: „Frate, nu pot mânca și bea cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic. Sunt în afara casei lui Dumnezeu și sunt foarte nefericit. Mă poți ajuta să găsesc adunări?” Iar alții așteptau cu nerăbdare adunări zilnic, dar liderii nu îi programau. Acel frate era supărat și a spus: „Nu știu cum îi udați. Oricât de ocupați ați fi sau oricât de grea ar fi munca voastră, nu vă deranjează când vedeți că acești oameni care au acceptat Evanghelia nu se pot aduna sau citi cuvintele lui Dumnezeu?” „Dacă am avea puțină grijă de ei, nu ar fi lăsați în afara casei lui Dumnezeu.” Auzind asta de la el și văzând mesajele lor mi s-a părut groaznic și nu mi-am putut stăpâni lacrimile. Din cauza scăpărilor noastre, credincioși noi era lăsați în afara casei lui Dumnezeu. Nu puteau trăi viața bisericească sau citi cuvintele lui Dumnezeu, făcându-le rău. Însă eu am văzut toate acele probleme din biserici, dar nu-mi asumam responsabilitatea. Nu mi-am asumat povara pentru viețile lor. Nu mă gândeam cum să le îndrept repede viața bisericească, ci doar am vrut să scap. Am fost foarte egoistă! M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Spuneți că sunteți atenți la povara lui Dumnezeu și că veți apăra mărturia Bisericii, dar cine dintre voi a fost cu adevărat atent la povara lui Dumnezeu? Întreabă-te: ești cineva care a arătat considerație pentru povara Lui? […] Poți să permiți ca intențiile Mele să fie împlinite în tine? Ți-ai oferit inima în cele mai importante momente? Ești cineva care face voia Mea? Întreabă-te și gândește-te des la asta” („Capitolul 13” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Fiecare cuvânt de la Dumnezeu parcă mi s-a adresat direct mie. Am fost deprimată și m-am simțit foarte vinovată. Casa lui Dumnezeu m-a pus să conduc lucrarea bisericii nou-veniților, vrând să fiu atentă la voia lui Dumnezeu. Trebuie să fiu trup și suflet cu frații și surorile ca să-i ud, astfel încât ei să se adune, să citească toate cuvintele lui Dumnezeu și să prindă rădăcini pe adevărata cale. Biserici ale nou-veniților au fost stabilite în unele țări și încă erau multe probleme de care trebuia să ne ocupăm urgent, dar eu nu eram atentă la voia lui Dumnezeu. De când am acceptat această însărcinare, mă gândisem numai și numai la viitorul meu, temându-mă că voi fi expusă și nu voi avea final dacă nu făceam treabă bună. Nu mi-am asumat povara, nici responsabilitatea pentru datoria mea. Am fost foarte josnică și fără umanitate! În spatele acelui frate care îmi arătase mesajele nou-veniților era voia lui Dumnezeu. A făcut-o pentru a-mi trezi inima împietrită, ca să-mi văd responsabilitatea asumată și să pot duce o adevărată povară pentru datoria mea. M-am rugat lui Dumnezeu, nemaivrând să mă gândesc la viitorul meu, ci să mă bazez pe El, să-mi asum însărcinarea, să-mi fac datoria cu sârg, să caut adevărul cu ceilalți și să rezolv cât mai repede problemele bisericilor.

Apoi, am rezolvat ca unii oameni să ajute la aranjamentele pentru acei nou-veniți care n-aveau adunări. Am încercat și să obțin o înțelegere reală a întregii lucrării a bisericilor. În multe biserici ale nou-veniților, câțiva dintre supraveghetori erau noi în munca lor și nu știau cum să o facă, iar unii doar o făceau de mântuială, fără să se ocupe repede de problemele credincioșilor noi. Aveau nevoie de ajutor sau trebuiau demiși. În special, unii nou-veniți n-au mai mers la adunări pentru că erau derutați de clericii lor și erau mereu tot mai mulți. N-am putut să nu mă îngrijorez când am văzut aceste probleme. Dacă aș fi la conducere o vreme, dar lucrurile nu s-ar îmbunătăți în lucrarea noastră, aveam o responsabilitate de netăgăduit și sigur aș fi expusă cu timpul. Mă simțeam tot mai deprimată. Păream tot timpul ocupată, alergând de colo-colo, dar mă simțeam foarte presată. La sfârșitul lunii, am văzut că a crescut numărul credincioșilor noi care nu veneau la adunări. Am fost înmărmurită. M-am gândit că doar ce preluasem acea datorie, așa că aș face mai puțin rău dacă aș renunța devreme. Dacă aș continua și problemele credincioșilor noi n-ar fi rezolvate, iar ei ar părăsi biserica, aș fi făcut un mare rău. Apoi, aș putea să fiu demisă sau chiar să-mi fie ruinate destinația și finalul. Mă gândeam tot mai mult să renunț și, în cele din urmă, am decis că trebuia s-o fac. La acel gând, m-am ridicat și m-am simțit brusc foarte amețită. Totul părea că se mișcă și eram pe punctul să leșin. Nu mai simțisem niciodată așa ceva și m-am întrebat dacă nu era din cauza stresului. I-am spus unei sore și a avut părtășie cu mine. Era voia lui Dumnezeu în ceea ce s-a întâmplat brusc și trebuia să învăț o lecție din asta. Auzind-o, m-am calmat, căutând și reflectând și m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I luminarea Lui ca să-mi înțeleg corupția.

Am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu, al doilea de la pagina 672. „Să mănânci și să bei cuvintele lui Dumnezeu, să practici rugăciunea, să accepți povara lui Dumnezeu, să accepți sarcinile pe care ți le încredințează – scopul tuturor acestor lucruri este să îți deschidă calea. Cu cât povara pe care o porți pentru însărcinarea lui Dumnezeu este mai mare, cu atât îți va fi mai ușor să fii desăvârșit de El. Unii oameni nu doresc să coopereze cu ceilalți în a-L sluji pe Dumnezeu nici măcar atunci când au fost chemați să o facă; aceștia sunt oameni leneși care doresc doar să se desfete în bunăstare. Cu cât ți se cere mai mult să slujești cooperând cu ceilalți, cu atât mai multă experiență vei câștiga. Întrucât ai mai multe poveri și experiențe, vei avea mai multe șanse să fii desăvârșit. De aceea, dacă Îl poți sluji pe Dumnezeu cu sinceritate, vei fi mai atent la povara lui Dumnezeu; în acest fel, vei avea mai multe șanse să fii desăvârșit de Dumnezeu. Doar un asemenea grup de oameni sunt în curs de desăvârșire în acest moment. Cu cât Duhul Sfânt te atinge mai mult, cu cât îți vei petrece mai mult timp atent la povara lui Dumnezeu, cu atât vei fi desăvârșit mai mult de Dumnezeu și cu atât vei fi câștigat mai mult de El – până când, în final, vei deveni o persoană folosită de Dumnezeu. În acest moment, sunt unii oameni care nu poartă nicio povară pentru Biserică. Acești oameni sunt delăsători și neglijenți și nu le pasă decât de propriul trup. Sunt extrem de egoiști și, în plus, orbi. Nu vei duce nicio povară dacă nu poți înțelege limpede acest lucru. Cu cât ești mai atent la voia lui Dumnezeu, cu atât este mai mare povara pe care ți-o va încredința Dumnezeu. Oamenii egoiști nu sunt dispuși să pătimească astfel de lucruri; ei nu doresc să plătească prețul și, drept urmare, vor rata șansa de a fi desăvârșiți de Dumnezeu. Nu își fac rău singuri? Dacă ești atent la voia lui Dumnezeu, vei face să crească o povară adevărată pentru Biserică. De fapt, în loc să o numim o povară pe care o porți pentru Biserică, ar fi mai bine să îi spunem o povară de dragul propriei tale vieți, deoarece povara pe care o faci să crească pentru Biserică îți este ție de folos pentru a fi desăvârșit de Dumnezeu prin astfel de experiențe. De aceea, toți cei care poartă cea mai grea povară pentru Biserică și toți cei care poartă povara pătrunderii în viață sunt cei care vor fi desăvârșiți de Dumnezeu. Ai înțeles limpede acest lucru? Dacă Biserica de care aparții este împrăștiată ca nisipul, dar tu nu ești îngrijorat sau neliniștit, și chiar te faci că nu vezi când frații și surorile nu mănâncă și nu beau cuvintele lui Dumnezeu în mod normal, atunci tu nu porți nicio povară. Astfel de oameni nu sunt plăcuți lui Dumnezeu. Cei plăcuți lui Dumnezeu sunt înfometați și însetați de dreptate și sunt preocupați de voia Lui. De aceea, ar trebui să fiți atenți la povara lui Dumnezeu aici și acum. Nu trebuie să așteptați ca firea dreaptă a lui Dumnezeu să fie revelată tuturor oamenilor înainte ca voi să deveniți atenți la povara lui Dumnezeu. Nu ar fi prea târziu atunci? Acum este momentul prielnic să fii desăvârșit de Dumnezeu. Dacă lași această șansă să îți scape printre degete, vei regreta tot restul vieții tale, așa cum Moise nu a putut să pătrundă în țara bună a Canaanului și a regretat acest lucru tot restul vieții sale, murind plin de remușcări. Când firea dreaptă a lui Dumnezeu se va fi revelat tuturor popoarelor, vei regreta nespus. Chiar dacă Dumnezeu nu te mustră, te vei mustra singur din cauza remușcărilor tale” („Să luăm seama la voia lui Dumnezeu pentru a atinge desăvârșirea” din Cuvântul Se arată în trup). Din acest fragment al cuvintelor Lui, am văzut că a ne asuma povara pentru însărcinarea dată de El are legătură cu desăvârșirea noastră. Cu cât povara e mai mare, cu atât mai conștienți suntem de povara Lui, cu atât mai binecuvântați suntem de El. Totuși, cei total lipsiți de responsabilitate față de lucrarea bisericii și datoria lor, care doar se protejează pe ei, fără să susțină interesele bisericii, sunt toți oameni egoiști și josnici, care nu pot fi desăvârșiți de Dumnezeu. Am reflectat la cât de egoistă am fost, nevrând să-mi asum o adevărată povară sau să fiu atentă la voia lui Dumnezeu, gândindu-mă doar la viitorul meu. Când au fost și mai mulți nou-veniți care nu se adunau constant, n-am căutat de urgență o soluție ca să le ofer sprijin, ci m-am îngrijorat că voi fi expusă și eliminată dacă îmi păstrez datoria. Era o responsabilitate pentru acele suflete pe care n-o puteam duce. Așadar, ca să mă protejez, am vrut să renunț la acea datorie. N-am fost deloc devotată lui Dumnezeu. M-am gândit doar la interesele mele în datoria mea. Când n-aveam beneficii, trebuind în plus să sufăr și să-mi asum responsabilitatea, am vrut să fug, să-mi las o portiță de scăpare. Mi-am făcut cu bucurie datoria când lucrurile au mers bine, dar când au apărut probleme și viitorul meu a fost amenințat, am vrut să renunț. N-am fost autentică față de Dumnezeu și chiar n-am avut o inimă onestă. Am fost o persoană vicleană, egoistă și rea pe care nu se putea baza nimeni. Dumnezeu n-ar desăvârși pe cineva atât de egoist și viclean ca mine. Gândindu-mă la asta, m-am urât tot mai mult pentru lipsa de conștiința. Nu eram vrednică să trăiesc înaintea Lui. Am fost năpădită de vină și regret.

De ce ne gândim mereu la viitor și interese personale în datoria noastră? De ce suntem atât de egoiști? Și eu m-am întrebat asta. Când am citit în devoționalele mele cuvintele lui Dumnezeu despre antihriști, am văzut totul puțin mai clar. Dumnezeu Atotputernic spune: „În împrejurări normale, un om ar trebui să accepte schimbările în datoria sa și să se supună acestora. Dar ar trebui să mediteze la propria persoană, să recunoască esența problemei și să-și recunoască neajunsurile. Acesta este un lucru foarte bun și nu există obstacole de netrecut. Nu este complicat; este foarte simplu și oricine se poate gândi clar la asta. Când așa ceva se întâmplă unei persoane normale, atunci cel puțin va învăța ceva, dobândind o înțelegere și o evaluare mai exactă a propriului sine. Dar situația nu e aceeași pentru antihriști – ei sunt diferiți de oamenii normali, indiferent ce li se întâmplă. În ce constă această diferență? Nu se supun; nu cooperează în mod proactiv și de bunăvoie, cu atât mai puțin acceptă cu sinceritate adevărul. În schimb, simt repulsie față de el și i se împotrivesc, îl analizează, îl contemplă și-și frământă creierii cu speculații: «De ce sunt transferat să lucrez în altă parte? De ce nu pot continua să-mi fac datoria actuală? Chiar nu sunt potrivit? Oare au de gând să mă concedieze sau să mă elimine?» În mintea lor, se tot gândesc la cele întâmplate, analizându-le la nesfârșit și meditând intens asupra lor. […] Este o chestiune atât de simplă și, totuși, un antihrist face mare zarvă în legătură cu aceasta și cugetă mereu la asta, astfel încât nu pune geană pe geană. De ce gândesc ei așa? De ce gândesc într-un mod atât de complicat la un lucru simplu? Există doar un singur motiv: în toate aranjamentele făcute de casa lui Dumnezeu care îi privesc, vor face un nod strâns care leagă acel lucru de speranța lor la binecuvântări și de viitoarea destinație. Acesta este motivul pentru care gândesc: «Trebuie să fiu atent; dacă fac un pas greșit, la fel vor fi toți ceilalți, iar eu pot să-mi iau adio de la dorința mea de a obține binecuvântări – și acesta va fi sfârșitul meu. Nu pot fi neglijent! Casa lui Dumnezeu, frații și surorile, conducerea superioară, chiar și Dumnezeu – niciunul nu este de încredere. Nu-mi pun încrederea în niciunul dintre ei. Cea mai de nădejde și mai de încredere persoană sunt eu însumi; dacă nu-ți faci planuri pentru tine, cine altcineva va avea grijă de tine? Cine altcineva se va gândi la perspectivele tale și dacă vei obține sau nu binecuvântări? Deci, trebuie să mă pregătesc meticulos și să muncesc extrem de mult pentru a-mi face planuri; nu pot fi neglijent nici cât negru sub unghie – în caz contrar, oamenilor le va fi ușor să mă înșele și să profite de mine». Un antihrist vede faptul de a fi binecuvântat ca fiind mai măreț decât cerurile înseși, mai măreț decât viața, mai important decât schimbarea firii sau mântuirea personală și mai important decât a fi o ființă creată care corespunde standardelor. Crede că a fi o ființă creată care e la standardul cerut, a-și face bine datoria și a fi mântuit sunt lucruri neînsemnate care nu merită menționate, în timp ce dobândirea binecuvântărilor este singurul lucru din întreaga lor viață ce nu poate fi uitat niciodată. Și astfel, indiferent ce situație înfruntă, indiferent cât de importantă sau neînsemnată este, el e incredibil de precaut și atent și-și lasă întotdeauna o cale de scăpare” („Vor să se retragă atunci când nu există statut sau speranță de a câștiga binecuvântări” în Demascarea antihriștilor). Când m-am gândit la asta, am văzut că protejându-mă în datoria mea și gândindu-mă la interesele mele, expuneam firea antihriștilor dezvăluiți de Dumnezeu, fiind foarte egoistă, gândindu-mă doar la binecuvântări și câștig personal. Motivația credinței este să fim binecuvântați de Dumnezeu. Oricând s-a întâmplat ceva, m-am gândit mai întâi la finalul și destinația mea, prețuind binecuvântările ca viața. Am luat în calcul toate posibilitățile, m-am păzit de Dumnezeu, lăsându-mi o portiță de scăpare, temându-mă să nu fiu expusă și eliminată dacă nu eram atentă. N-am avut credință autentică în Dumnezeu. De când am răspuns de bisericile nou-veniților, imediat ce am văzut atâtea probleme, am vrut să revin la evanghelizare. Am simțit că m-am descurcat bine în acea datorie, că realizam ceva și, astfel, voi primi promisiunea lui Dumnezeu, voi avea o destinație frumoasă. Văzând toate acele probleme din bisericile nou-veniților, m-am temut că oamenii vor renunța dacă udarea nu era bine făcută, că voi fi trasă la răspundere și eliminată. Am simțit că statutul și viitorul meu vor fi afectate și nu voiam să sufăr, așa c-am vrut să dau bir cu fugiții și să nu fac deloc acea datorie. Îmi făceam datoria doar pentru a obține binecuvântări, încercând să fac înțelegeri cu Dumnezeu. Nu o făceam pentru a mă supune Lui și a-mi îndeplini datoria de ființă creată. M-am gândit la Pavel care a evanghelizat peste tot în Europa, suferind mult și înființând multe biserici, dar toată această trudă a fost doar pentru a fi binecuvântat. A vrut să-și folosească munca ca pe o monedă de schimb cu Dumnezeu. Acesta e motivul pentru care a spus: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății” (2 Timotei 4:7-8). M-am purtat exact ca Pavel, fără niciun pic de sinceritate în datoria mea. Am vrut răsplată și binecuvântări de la Dumnezeu pentru eforturile mele superficiale, trăind otrăvită de: „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate”. Nu așa se face o datorie. Am fost doar o oportunistă care-și croise drum în casa lui Dumnezeu. Am fost cu adevărat josnică. Au fost foarte multe probleme practice de rezolvat în biserici și eu nu m-am concentrat asupra lor. M-am gândit doar la finalul și destinația mea, dacă voi fi binecuvântată sau nu. De-abia dacă eram umană. Văzând asta, m-am simțit foarte vinovată, așa că am spus o rugăciune, nemaivrând să mă gândesc la finalul meu, ci să-mi liniștesc inima și să-mi fac bine datoria.

Apoi, am citit alt fragment foarte luminator din cuvintele lui Dumnezeu, al doilea de la pagina 1167. „De fapt, îndeplinirea de către om a datoriei sale este realizarea a tot ceea ce e inerent omului, cu alte cuvinte, a ceea ce este posibil pentru om. Doar atunci este îndeplinită datoria sa. Defectele omului în timpul acestei slujiri sunt reduse treptat prin experiență progresivă și prin procesul prin care îndură judecata; acestea nu împiedică sau afectează datoria omului. Cei care încetează a mai sluji sau cedează și dau înapoi de teamă că ar putea exista obstacole în slujirea lor sunt cei mai lași dintre toți oamenii. Dacă oamenii nu pot exprima ceea ce ar trebui să exprime în timpul slujirii sau să împlinească ceea ce le este posibil în mod inerent și, în schimb, se prostesc și fac totul mecanic, atunci ei au pierdut funcția pe care ar trebui să o aibă o ființă creată. Astfel de oameni sunt cunoscuți drept «mediocrități»; ei sunt gunoaie fără folos. Cum pot astfel de oameni să fie numiți în mod corespunzător ființe create? Nu sunt ei ființe corupte care strălucesc din exterior, dar sunt putrede în interior? […] Nu există o corelare între datoria omului și faptul dacă este binecuvântat sau blestemat. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și nu ar trebui să depindă de recompensă, condiții sau motive. Doar atunci el își face datoria. A fi binecuvântați este când cineva este desăvârșit și se bucură de binecuvântările lui Dumnezeu după ce a experimentat judecata. A fi blestemați este când firea cuiva nu se schimbă după ce a experimentat mustrarea și judecata, adică atunci când nu experimentează desăvârșirea, ci este pedepsit. Dar, indiferent dacă sunt binecuvântate sau blestemate, ființele create ar trebui să-și facă datoria, să facă ceea ce se cuvine să facă și ceea ce sunt capabile să facă; acesta este minimul pe care o persoană, o persoană care-L caută pe Dumnezeu, ar trebui să-l facă. Nu ar trebui să-ți faci datoria doar pentru a fi binecuvântat și nu ar trebui să refuzi să acționezi din teama de a fi blestemat. Permiteți-Mi să vă spun acest lucru: îndeplinirea datoriei proprii este ceea ce omul se cuvine să facă, iar dacă nu este capabil să-și facă datoria, atunci asta este răzvrătirea lui. Tocmai prin procesul îndeplinirii datoriei sale omul se schimbă treptat și prin acest proces el își demonstrează loialitatea. Ca atare, cu cât ești mai capabil să-ți faci datoria, cu atât mai mult adevăr vei primi și cu atât mai reală va deveni expresia ta” („Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului” din Cuvântul Se arată în trup). Asta m-a ajutat să înțeleg că o datorie nu are nicio legătură cu a fi binecuvântat sau blestemat. În calitate de ființă creată, e obligația mea să-mi fac datoria, fără să o leg de binecuvântări. Indiferent de dificultățile dintr-o datorie, ar trebui să o fac din inimă și să-mi asum acea responsabilitate. Chiar dacă sunt transferată sau demisă pentru că nu o fac bine, voi avea ceva de învățat. N-ar trebui să renunț la ea de teamă să nu fiu expusă și eliminată. Casa lui Dumnezeu are principii pentru demiterea și eliminarea oamenilor. Când oamenii sunt scoși din casa Lui, nu e din cauza unei anumite datorii făcute de ei sau doar fiindcă au făcut o greșeală în datoria lui. Nu s-a întâmplat niciodată asta. Întotdeauna e din cauză că nu caută adevărul, nu sunt pe calea dreaptă și refuză constant să se căiască. Fraților și surorilor care caută adevărul încă li se va da o șansă și după fărădelegi. Cu ajutor și tratare, dacă învață despre ei însuși, se căiesc și se schimbă, pot să rămână în casa lui Dumnezeu. Am învățat și că Dumnezeu nu evaluează dacă cineva își face bine datoria după cât de mult pare să se sacrifice sau după cât de multe realizări are, ci după cât de concentrat e să caute adevărul și să urmeze principiile, dacă o face cu toată inima și nu se scutește de niciun efort. Și oricât de multe probleme ar întâlni cineva, cât timp e atent la voia lui Dumnezeu și caută adevărul, Dumnezeu îl va lumina și, atunci, orice se poate rezolva. Dacă cineva nu caută adevărul, ci doar se gândește la câștigurile și pierderile lui, făcându-și datoria de mântuială, fără să se căiască, e pasibil să fie expus și eliminat. Odată ce-am înțeles voia lui Dumnezeu, am spus altă rugăciune, vrând să nu mă mai gândesc la câștigurile și pierderi, ci doar să dau totul pentru datoria mea.

M-am dedicat cu adevărat datoriei mele și am verificat atent detaliile lucrării din biserici, enumerând toate problemele reale existente. M-am consultat cu liderii pentru cele pe care nu le-am putut rezolva și am căutat părtășia liderilor de la celelalte biserici. Odată ce-am înțeles principiile și practicile, m-am putut ocupa de multe probleme. Când mi-am schimbat atitudinea și nu m-am mai gândit la viitorul meu, ci doar la cum să lucrez cu frații și surorile pentru a rezolva problemele nou-veniților, după puțin timp, viața bisericească a intrat treptat pe făgașul bun. Și nou-veniții care nu veneau la adunări și-au recăpătat treptat viața bisericească și au putut mânca și bea cuvintele lui Dumnezeu. Destul de mulți nou-veniți au și preluat datoria de evanghelizare. Am văzut îndrumarea și binecuvântările lui Dumnezeu. Afirmația Lui: „A căuta să-ți îndeplinești în mod activ datoria de creatură a lui Dumnezeu este calea către succes” am experimentat-o personal. Gândindu-mă la toate astea, de când acele biserici ale nou-veniților au avut multe probleme până când au intrat treptat pe făgașul bun și credincioșii noi trăiau vieți bisericești normale, totul a fost rodul lucrării lui Dumnezeu. Am văzut că lucrarea lui Dumnezeu chiar e făcută de El Însuși, iar noi doar jucăm un rol. Indiferent de datorie sau de dificultăți, trebuie să ne supunem și să nu ne gândim la câștigurile și pierderile noastre. Trebuie să căutăm adevărul, să fim atenți la voia lui Dumnezeu și să dăm totul în datoria noastră și, apoi, vom vedea binecuvântările Lui.

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Două decenii de greutăți

de Wang Qiang, China Am devenit creștin în 1991. Câțiva ani mai târziu, am devenit predicator în biserică. În 1995, m-a luat poliția și m-a...

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger