de Kira, Italia

Experiența evanghelică cea care m-a marcat cel mai mult s-a petrecut în aprilie 2021, când am întâlnit pe internet un frate catolic pe nume Rafael. I-am mărturisit lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și, în timp ce aveam părtășie cu el, am constatat că avea un calibru bun și că înțelegea repede adevărul. După ce a citit cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic, a simțit că era glasul lui Dumnezeu și prin urmare, a fost dispus să caute și să cerceteze adevărata cale și să participe activ la adunări. Dar, spre surprinderea mea, o soră mi-a trimis într-o zi un mesaj, spunând că Rafael se întâlnise cu fostul lor preot catolic și că nu mai venea la adunări. Auzind asta, m-am gândit că probabil i-au fost inoculate o mulțime de noțiuni și falsități. L-am contactat imediat și am aflat că fusese derutat de ceea ce-i spuseserăm noi, dar nu a spus ce anume îl deruta. La vremea respectivă, nu știam cum ar trebui să am părtășie cu el, mintea mea era blocată. Pur și simplu nu știam ce să fac. Am continuat să Îl chem pe Dumnezeu, cerându-I să-l îndrume dacă era oaia lui Dumnezeu și am spus că eram dispusă să fac tot ce pot în părtășia cu el.

Ulterior, eu și sora Anila l-am invitat pe Rafael să avem părtășie împreună. Când s-a alăturat întrunirii noastre, era foarte pornit, debitând necontenit doctrină religioasă, vorbind despre devotamentul său față de Domnul Isus și despre cât de fermă era credința sa. El considera că, din moment ce Domnul Isus Se întrupase ca bărbat și Îl numea pe Dumnezeu din ceruri „Tată”, iar cei din lumea religioasă sunt obișnuiți să-L numească pe Dumnezeu din ceruri „Dumnezeu Tatăl”, Domnul ar trebui să revină sub formă de bărbat. Ca Dumnezeu Atotputernic să Se arate și să lucreze sub forma unei femei era inacceptabil pentru el. Ascultând intensitatea cuvintelor sale, nu eram sigură cum ar trebui să comunic cu el. M-am rugat lui Dumnezeu pentru călăuzire. După aceea, i-am spus lui Rafael: „Cred că a ta credință în Domnul Isus este cu adevărat fermă, dar hai să ne gândim puțin. Noi ne rugăm adesea Domnului Isus, dar oare Îl cunoaștem cu adevărat? Știm cu adevărat că Domnul Isus este întruparea lui Dumnezeu Însuși? Știm cu adevărat că El este adevărul, calea și viața? Îndrăznim să spunem că știm esența divină a Domnului Isus? Îndrăznim să garantăm că, atunci când Domnul Isus va reveni, vom ști că este El? De ce anume credem în El? Este din cauza familiei în care S-a născut sau a arătării Sale?” Rafael nu a răspuns. I-am citit apoi câteva pasaje din cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic. „Esența credinței oamenilor în Dumnezeu este credința în Duhul lui Dumnezeu și chiar și credința lor în Dumnezeu întrupat se datorează faptului că acest trup este întruchiparea Duhului lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că o astfel de credință este tot credință în Duh. Există diferențe între Duh și trup, dar pentru că acest trup vine de la Duh și este Cuvântul devenit trup, așadar, tot esența inerentă a lui Dumnezeu este cea în care crede omul” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar cei care Îl cunosc pe Dumnezeu și lucrarea Sa Îl pot mulțumi”). „Întrupare înseamnă că Duhul lui Dumnezeu devine un trup, adică, Dumnezeu devine trup; lucrarea pe care o face trupul este lucrarea Duhului, care este îndeplinită în trup, exprimată prin trup. Nimeni, cu excepția trupului lui Dumnezeu, nu poate îndeplini lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat; adică, numai trupul întrupat al lui Dumnezeu, această umanitate normală – și nimeni altcineva – nu poate exprima lucrarea divină” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Esența trupului locuit de Dumnezeu”). După ce i-am citit cuvântul lui Dumnezeu, am avut părtășie: „Știm cu toții că Domnul Isus S-a născut în familia unui tâmplar. Avea o înfățișare normală, nu se deosebea de un om obișnuit la exterior, dar El era trupul purtat de Duhul lui Dumnezeu, și era Însuși Dumnezeu întrupat. Nu pentru că a fost evreu credem în El, nici pentru că S-a născut din Maria, și cu atât mai puțin din cauza genului Său sau a înfățișării Sale. Credem în El pentru că El are esența Duhului lui Dumnezeu, pentru că El este adevărul, calea și viața. Numai El putea exprima adevărul și putea săvârși lucrarea divină. De asemenea, de ce credem acum în Dumnezeu Atotputernic? Credem pentru că Dumnezeu Atotputernic este Domnul Isus reîntors, El este Spiritul Domnului Isus înveșmântat din nou în trupul unei persoane obișnuite, care trăiește printre noi, exprimând adevăruri și făcând lucrarea de judecată și curățire din zilele de pe urmă. Dumnezeu Atotputernic și Domnul Isus au aceeași sursă și amândoi au esența Duhului lui Dumnezeu. Nu contează în ce familie s-a născut această întrupare a lui Dumnezeu, cum arată, ce gen are, niciunul dintre aceste lucruri nu poate schimba esența Sa. Dumnezeu Atotputernic a exprimat atât de multe adevăruri și face lucrarea de judecată în zilele de pe urmă. Asta dovedește că Dumnezeu Atotputernic este întruparea Duhului lui Dumnezeu și că El este Domnul Isus reîntors.”

Rafael a devenit treptat dispus să cerceteze adevărul. A spus că este de acord cu tot ceea ce spusesem, dar tot nu putea înțelege de ce Dumnezeu alesese să Se întrupeze de data aceasta sub forma unei femei. Văzând că se liniștise puțin, l-am întrebat: „Sunt forma sau genul pe care Dumnezeu alege să le ia pentru a lucra în trup lucruri pe care le putem decide noi? Atunci când mama ne dă naștere, nu-i putem alege înfățișarea, și indiferent cum arată, trebuie să o acceptăm. Acesta este raționamentul pe care ar trebui să-l aibă copiii. Nu ești de acord?” Rafael a aprobat din cap și a spus: „Bineînțeles, nu avem dreptul să alegem.” Am continuat: „De asemenea, este corpul în care Dumnezeu a ales acum să Se întrupeze, ca bărbat sau ca femeie, ceva ce putem decide noi? Să spui că accepți dacă Dumnezeu vine ca bărbat, dar nu și dacă vine ca femeie, nu este irațional? Genul întrupării lui Dumnezeu este o chestiune care Îl privește și este alegerea Lui. Ca oameni, nu suntem în măsură să ne pronunțăm, nu-i așa? Dumnezeu este Domnul creației. Înțelepciunea lui Dumnezeu este mai presus de cer și gândurile Sale sunt mai presus de cele ale omului. Suntem doar niște oameni neînsemnați; cum putem înțelege înțelepciunea lui Dumnezeu în lucrarea Sa? Privind arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, n-avem niciun drept de a alege. Dumnezeu S-a întrupat, și cât timp exprimă adevăruri și face lucrarea lui Dumnezeu, indiferent de genul său, El este Dumnezeu Însuși, iar noi ar trebui să acceptăm și să ascultăm. Numai asta înseamnă să fii rațional și să fii inteligent.” Rafael asculta cu seriozitate și nu m-a contrazis.

Apoi i-am citit câteva pasaje din Biblie: „La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu” (Ioan 1:1). „Pământul era pustiu și gol; peste fața adâncului era întuneric, iar Duhul lui Dumnezeu plutea peste întinderea apelor” (Geneza 1:2). „Astfel, Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său, după chipul lui Dumnezeu l-a creat; bărbat și femeie i-a creat” (Geneza 1:27). „În ziua când Domnul, Dumnezeul vostru, v-a vorbit la Horeb, din mijlocul focului, nu aţi văzut nici o înfăţişare; de aceea vegheaţi cu luare-aminte asupra sufletelor voastre, ca nu cumva să vă pervertiţi şi să vă faceţi vreun chip cioplit, reprezentând un idol sau chipul unui bărbat sau al unei femei sau înfăţişarea unui animal de pe pământ sau a unei păsări care zboară prin aer sau chipul vreunei creaturi care mişună pe pământ sau al vreunui peşte care trăieşte în ape” (Deuteronom 4:15-18). Am avut părtășie: „Din aceste pasaje din Biblie, putem vedea că Dumnezeu este duh în esență, că El nu are o formă fixă, și că El nu le permite oamenilor să Îl sculpteze în vreo imagine la care să se închine. În Geneza este scris că la început, Dumnezeu a creat mai întâi bărbatul și apoi femeia după chipul Său. Așadar, ai spune că Dumnezeu este bărbat sau femeie? Ai putea spune bărbat și totuși, Dumnezeu a creat și femeia după chipul Său. Ai putea spune femeie, și totuși, Dumnezeu a creat și bărbatul după chipul Său. Prin urmare, ce se întâmplă aici? Dumnezeu este un Dumnezeu drept și a creat bărbatul și femeia după chipul Său. Prima dată când S-a întrupat a fost ca bărbat, iar în zilele de pe urmă S-a întrupat ca femeie, ceea ce înseamnă că El tratează ambele genuri în mod egal. Dacă Dumnezeu S-ar fi întrupat ca bărbat în ambele rânduri, ar fi fost nedrept față de femei. A spune că Dumnezeu este fie bărbat, fie femeie, înseamnă a-L delimita pe Dumnezeu, ceea ce El urăște cel mai mult. De fiecare dată când Dumnezeu Se întrupează, o face pentru a mântui omenirea, iar a se întrupa înseamnă a lua forma unui om, fie bărbat, fie femeie. Totuși, indiferent de genul sub care Dumnezeu Se întrupează, esența Sa este veșnic neschimbată.” Asta a părut să străbată până la Rafael și a fost într-adevăr de acord cu ce am spus. Apoi i-am trimis câteva pasaje din cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic. „Fiecare etapă a lucrării realizate de Dumnezeu își are propria sa semnificație practică. În acele vremuri, când a venit Isus, El a venit în trup de bărbat, dar când Dumnezeu vine de data aceasta, trupul Său este de femeie. De aici, poți vedea cum crearea bărbaților, cât și a femeilor, de către Dumnezeu poate fi de folos lucrării Sale, iar El nu face deosebire între genuri. Când Duhul Său vine, El poate lua orice trup dorește, iar acel trup Îl poate reprezenta; indiferent dacă este bărbat sau femeie, trupul Îl poate reprezenta pe Dumnezeu atâta vreme cât este trupul Său întrupat. Dacă Isus S-ar fi arătat ca femeie când a venit, cu alte cuvinte, dacă o fetiță și nu un băiat ar fi fost concepută de către Duhul Sfânt, acea etapă a lucrării ar fi fost realizată oricum. Dacă așa ar fi stat lucrurile, atunci etapa actuală a lucrării ar fi trebuit să fie realizată de un bărbat, dar lucrarea ar fi fost realizată oricum. Lucrarea realizată în fiecare etapă are propria însemnătate; nicio etapă a lucrării nu este repetată și nici nu intră în conflict cu cealaltă” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cele două întrupări încheie semnificația întrupării”). „Dacă Dumnezeu ar veni în trup doar ca bărbat, oamenii L-ar defini ca bărbat, ca Dumnezeul bărbaților, și nu L-ar considera niciodată drept Dumnezeul femeilor. Oamenii ar considera atunci că Dumnezeu are același gen ca bărbații, că Dumnezeu este conducătorul bărbaților – dar ce s-ar întâmpla atunci cu femeile? Aceasta este o nedreptate; nu este tratament preferențial? Dacă lucrurile ar sta așa, atunci toți aceia pe care Dumnezeu i-a mântuit ar fi bărbați ca El, și nu ar fi mântuită nicio femeie. Când Dumnezeu a creat omenirea, El l-a creat pe Adam și a creat-o pe Eva. El nu l-a creat doar pe Adam, ci a făcut atât pe bărbat, cât și pe femeie după asemănarea Sa. Dumnezeu nu este doar Dumnezeul bărbaților – El este și Dumnezeul femeilor” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (3)”]. „Dumnezeu nu este doar Duhul Sfânt, Duhul, acel Duh multiplicat de șapte ori, sau Duhul atotcuprinzător, ci și un om – un om de rând, un om absolut obișnuit. El nu este numai bărbat, ci și femeie. Ei sunt asemănători prin faptul că ambii sunt născuți din oameni și diferiți în sensul că unul a fost conceput de Duhul Sfânt, iar celălalt s-a născut dintr-un om, deși provenit direct din Duh. Ei sunt asemănători prin faptul că amândoi, trupuri întrupate ale lui Dumnezeu, îndeplinesc lucrarea lui Dumnezeu Tatăl, dar și diferiți, în sensul că unul a făcut lucrarea de răscumpărare, iar celălalt face lucrarea de cucerire. Amândoi Îl reprezintă pe Dumnezeu Tatăl, dar unul este Răscumpărătorul, plin de iubire binevoitoare și milă, iar celălalt este Dumnezeul dreptății, plin de mânie și judecată. Unul este Conducătorul Suprem care a lansat lucrarea de răscumpărare, iar celălalt este Dumnezeul cel drept care săvârșește lucrarea de cucerire. Unul este Începutul, celălalt este Sfârșitul. Unul este trup neprihănit, iar celălalt este trup ce întregește răscumpărarea, continuă lucrarea și nu este niciodată păcătos. Ambii sunt același Duh, dar sălășluiesc în trupuri diferite și s-au născut în locuri diferite și sunt separați în timp de câteva mii de ani. Cu toate acestea, lucrarea lor este reciproc complementară, niciodată conflictuală și se poate vorbi despre ea în aceeași suflare. Ambii sunt oameni, dar unul a fost băiețel și celălalt a fost o fetiță” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ce înțelegi despre Dumnezeu?”). După ce a citit cuvântul lui Dumnezeu, Anila a avut părtășie: „Lucrarea lui Dumnezeu este întotdeauna nouă și niciodată veche, iar El nu Își repetă niciodată lucrarea. Lucrarea lui Dumnezeu se reînnoiește mereu, se schimbă și se înalță constant. Dacă Dumnezeu ar face o lucrare repetitivă, atunci oamenii ar fi înclinați să-L delimiteze și nu am avea o înțelegere adevărată a Sa. Prima dată când Dumnezeu S-a întrupat, a fost bărbat, deci care ar fi consecințele reîntoarcerii Domnului în trup tot ca bărbat? Oamenii L-ar delimita pe Dumnezeu drept bărbat și ar crede că Dumnezeu recunoaște, favorizează doar bărbații. Ar crede că El nu iubește femeile și că le evită, și astfel, femeile ar fi discriminate pentru totdeauna. Este aceasta o înțelegere corectă? Este corect față de femei? Respectă asta voia lui Dumnezeu? Nu sunt aceste lucruri doar noțiuni și închipuiri umane? Dumnezeu este drept și tratează bărbații și femeile în mod egal. Dumnezeu S-a întrupat o dată ca bărbat și o dată ca femeie. Acest lucru este foarte semnificativ! Întruparea lui Dumnezeu ca femeie în zilele de pe urmă a răsturnat noțiunile tuturor, a răsturnat înțelegerea greșită a omului despre Dumnezeu, a rupt delimitările omului față de Dumnezeu, și le-a arătat oamenilor că El nu este doar Dumnezeul bărbaților, ci și al femeilor. Dumnezeu este Dumnezeul întregii umanități. Nimeni nu se poate folosi de noțiunile sale pentru a-L delimita pe Dumnezeu ca bărbat sau ca femeie.”

După ce Anila a terminat, am continuat, adăugând: „De fapt, indiferent de forma pe care o ia Dumnezeu în întrupările Sale, esența Sa este neschimbătoare. Aceste forme sunt Duhul lui Dumnezeu devenit trup. Ele Îl reprezintă pe Dumnezeu Însuși și sunt capabile să îndeplinească o lucrare divină. În Epoca Harului, Dumnezeu a devenit trup și a fost răstignit ca jertfă pentru păcatele omenirii. Domnul Isus a fost bărbat și a putut fi răstignit pentru a răscumpăra omenirea. Dacă Dumnezeu S-ar fi întrupat ca femeie în acea primă dată, tot ar fi reușit să finalizeze lucrarea de răscumpărare și să exprime adevărul pentru a da omenirii calea către pocăință. Prin urmare, genul și înfățișarea întrupării lui Dumnezeu nu sunt importante, și dacă El arată sau nu măreție nu este important. Important este că El are esența lui Dumnezeu, exprimă adevărul și face lucrarea de mântuire a omenirii. Doar acestor lucruri ar trebui să le acordăm o atenție deosebită în timp ce investigăm adevărata cale.” I-am citit apoi un alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. „Cel care este Dumnezeu întrupat va avea esența lui Dumnezeu și Cel care este Dumnezeu întrupat va deține exprimarea lui Dumnezeu. De vreme ce Dumnezeu Se întrupează, El va da naștere lucrării pe care intenționează să o facă și, de vreme ce Dumnezeu Se întrupează, va exprima ceea ce este El și va putea să aducă adevărul omului, să îi dăruiască viață și să îi indice calea. Trupul care nu are esența lui Dumnezeu categoric nu este Dumnezeu întrupat; în privința aceasta nu există nicio îndoială. Dacă omul intenționează să cerceteze dacă este întruparea lui Dumnezeu, atunci el trebuie să coroboreze lucrul acesta după firea pe care o exprimă El și cuvintele pe care le spune. Adică, pentru a corobora faptul că este sau nu trupul întrupat al lui Dumnezeu și dacă este sau nu adevărata cale, cineva trebuie să discearnă pe baza esenței Lui. Și astfel, pentru a stabili dacă este trupul lui Dumnezeu întrupat, cheia stă în esența Lui (lucrarea Lui, cuvântările Lui, firea Lui și multe alte aspecte), mai degrabă decât în aspectul exterior. Dacă omul scrutează doar înfățișarea Lui exterioară și, ca urmare, nu ține seamă de esența Lui, aceasta arată că omul e incult și ignorant” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Prefață”). Am continuat părtășia: „Cuvântul lui Dumnezeu este foarte clar. Pentru a stabili dacă este vorba de întruparea lui Dumnezeu, principalul lucru pe care trebuie să-l cauți este dacă poate exprima adevărul și face lucrarea lui Dumnezeu. Dacă nu te concentrezi pe ascultarea vocii lui Dumnezeu în timp ce investighezi adevărata cale și, în schimb, judeci pe baza arătării și a genului unei întrupări, nu faci oare aceeași greșeală ca fariseii care I se împotrivesc Domnului Isus? Fariseii au văzut că originea Sa familială și arătarea Sa erau total neconforme cu noțiunile și cu iluziile lor despre Mesia, așa că L-au judecat și L-au condamnat cu ușurință pe Domnul Isus fără să cerceteze sau să studieze deloc cuvintele sau lucrarea Lui. În cele din urmă, au pus să-L răstignească pe Domnul Isus, ofensând firea lui Dumnezeu și astfel, au fost pedepsiți și damnați. Dacă oamenii nu citesc cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic sau nu se concentrează pe ascultarea vocii lui Dumnezeu și Îl neagă și se împotrivesc lui Dumnezeu Atotputernic pentru că o întrupare feminină a lui Dumnezeu nu corespunde noțiunilor lor, nu este asta o nouă răstignire a lui Dumnezeu?”

După părtășia noastră cu Rafael, acesta a spus că va continua să caute adevărul, și când l-am invitat la o adunare în seara următoare, a acceptat cu plăcere. Dar, spre surprinderea mea, el nu a venit în seara următoare și nici nu a răspuns la telefon când l-am sunat. Am fost foarte îngrijorată. Așa că, în fiecare dimineață, când mă trezeam, îi trimiteam câteva ceva din cuvântul lui Dumnezeu, sperând că într-o zi va răspunde. Dar nu îmi citea niciodată mesajele, iar eu chiar îmi pierdeam speranța. Apoi, am pus alți frați și surori să încerce să-l contacteze, dar pur și simplu, nu puteam da de el. Am căzut din nou într-o stare de deznădejde, închipuindu-mi că așa trebuia să fie. Exact când eram gata să renunț definitiv la el, am dat peste un articol despre experiența unei surori care a predicat Evanghelia unui italian. Întâmplător, îl cunoșteam pe acest frate căruia îi predicase, întrucât în momentul de față era partener cu mine în răspândirea Evangheliei. Acest frate avea o bună umanitate și o înțelegere pură a adevărului, așadar nu mă așteptasem niciodată ca el să fi avut atât de multe noțiuni în timp ce primea Evanghelia sau ca sora să nu reușească să-l contacteze timp de două luni. Cu toate acestea, sora nu a renunțat. Ea a continuat să aștepte și să găsească ocazii de a avea părtășie despre cuvântul lui Dumnezeu cu el, până când cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic i-a lămurit în cele din urmă noțiunile, una câte una, iar el a acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Experiența surorii m-a impresionat cu adevărat, însă m-a făcut și să mă simt rușinată. Dumnezeu a lucrat atât de mult, a plătit un preț mare și a rânduit multe persoane, evenimente și lucruri pentru toți cei care vin înaintea Sa. Dacă aș fi înțeles intențiile serioase ale lui Dumnezeu de a-l mântui pe om, atunci ar fi trebuit să țin cont de voia Lui. Dar la cea mai mică dificultate, eram gata să mă retrag și să renunț. Eram complet lipsită de perseverență. Unde erau loialitatea și mărturia mea? Apoi, am citit cuvântul lui Dumnezeu: „În răspândirea Evangheliei, trebuie mai întâi să-ți îndeplinești responsabilitatea. Trebuie să-ți urmezi conștiința și rațiunea în a face tot ce poți și tot ce trebuie. Trebuie să oferi cu iubire soluții la orice noțiuni pe care le poate avea persoana care investighează calea adevărată sau la orice întrebări pe care le pune. Dacă într-adevăr nu poți oferi o soluție, poți găsi câteva pasaje relevante din cuvintele lui Dumnezeu pe care să le citești sau videoclipuri relevante despre mărturii ale unor experiențe sau câteva filme relevante de mărturie evanghelică pentru a le arăta. Este întru totul posibil ca acest lucru să fie eficient; cel puțin tu îți vei îndeplini responsabilitatea și nu te vei simți acuzat de conștiința ta. Dar dacă ești superficial și faci lucrurile de mântuială, ești susceptibil să întârzii lucrurile și nu va fi ușor să o câștigi pe acea persoană. În răspândirea Evangheliei, trebuie să ne îndeplinim responsabilitatea. Cum ar trebui înțeles cuvântul «responsabilitate»? Cum, mai exact, ar trebui pusă în practică și aplicată? Ei bine, trebuie să înțelegi că, după ce L-ai întâmpinat pe Domnul și ai experimentat lucrarea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă, ai obligația de a fi martor pentru lucrarea Sa în fața celor însetați de apariția Lui. Prin urmare, cum să le răspândești Evanghelia? Fie online, fie în viața reală, ar trebui să o răspândești în orice mod care îi câștigă pe oameni și este eficient. Răspândirea Evangheliei nu este ceva ce faci când ai chef, ceva ce faci când ești într-o dispoziție bună și nu faci când nu ești într-o dispoziție bună. Nici nu este ceva făcut în funcție de preferințele tale, hotărând tu cine primește tratament preferențial, răspândind Evanghelia doar celor pe care îi placi și celor care nu îți sunt pe plac, nu. Evanghelia ar trebui să fie răspândită în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu și cu principiile casei Sale. Ar trebui să îți îndeplinești responsabilitatea și datoria de ființă creată, făcând tot ceea ce ești capabil pentru a mărturisi despre adevărurile pe care le înțelegi, despre cuvintele lui Dumnezeu și despre lucrarea lui Dumnezeu celor care investighează calea cea adevărată. Acesta e modul în care îți îndeplinești responsabilitatea și datoria de ființă creată. Ce ar trebui să facă o persoană în timp ce răspândește Evanghelia? Ar trebui să își îndeplinească responsabilitatea, să facă tot ce poate și să fie dispusă să plătească orice preț” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Răspândirea Evangheliei este datoria morală a tuturor credincioșilor”). „Prin urmare, cum ar trebui să fie tratat cineva care investighează adevărata cale? Atât timp cât se conformează principiilor casei lui Dumnezeu pentru răspândirea Evangheliei, avem obligația să i-o predicăm; și chiar dacă atitudinea sa actuală este precară și de neacceptare, trebuie să practicăm răbdarea. Cât timp și în ce măsură trebuie să avem răbdare? Până când te respinge și nu te lasă să intri în casa lui și nicio discuție nu funcționează, nici să-l suni sau să pui pe altcineva să-l invite, și nu te recunoaște. În cazul acesta, nu există nicio modalitate de a-i răspândi Evanghelia. Atunci îți vei fi îndeplinit responsabilitatea. Aceasta este ceea ce înseamnă să-ți îndeplinești datoria. Totuși, atât timp cât există un strop de speranță, ar trebui să te gândești la toate modurile posibile și să faci tot ce poți pentru a-i citi cuvintele lui Dumnezeu și a-i mărturisi pentru lucrarea lui Dumnezeu. Să spunem, de exemplu, că ai fost în contact cu cineva vreme de doi sau trei ani. Ai încercat să-i împărtășești Evanghelia și să mărturisești pentru Dumnezeu de multe ori, dar el nu are nicio intenție de a accepta acest lucru. Cu toate acestea, înțelegerea lui este destul de bună și el chiar este un potențial destinatar al Evangheliei. Ce ar trebui să faci? În primul rând, categoric nu trebuie să renunți la el, ci ar trebui să menții interacțiuni normale cu el și să continui să-i citești cuvintele lui Dumnezeu și să mărturisești pentru lucrarea lui Dumnezeu. Nu renunța la el; ai răbdare până la final. Într-o oarecare zi neștiută, se va trezi și va simți că este timpul să investigheze adevărata cale. De aceea, practicarea răbdării și perseverarea până la capăt este un aspect foarte important al răspândirii Evangheliei. Și de ce să faci asta? Pentru că este datoria unei ființe create. Întrucât ești în contact cu el, ai obligația și responsabilitatea de a-i predica Evanghelia lui Dumnezeu. Există multe procese din momentul în care aude pentru prima dată cuvintele lui Dumnezeu și Evanghelia până când se întoarce, iar acest lucru necesită timp. Această perioadă cere să ai răbdare și să aștepți, până când vine ziua aceea când el se întoarce și îl aduci înaintea lui Dumnezeu, înapoi în casa Sa. Aceasta este obligația ta. Ce este o obligație? Este o responsabilitate de la care nu te poți sustrage, de care ești legat printr-o datorie de onoare. Este exact ca modul în care o mamă își tratează propriul copil. Oricât de neascultător sau răutăcios ar fi copilul sau dacă este bolnav și nu vrea să mănânce, care este obligația mamei? Știind că acesta e copilul ei, ea îl adoră și îl iubește și are grijă de el cu atenție. Nu are nicio importanță dacă o recunoaște copilul ca fiind mama lui sau nu și nu contează cum o tratează – ea rămâne în aceeași măsură alături de el, protejându-l, fără să plece o clipă, așteptând mereu ca el să creadă că ea este mama sa și să se întoarcă în îmbrățișarea ei. În acest fel, ea veghează în mod constant asupra lui și are grijă de el. Asta înseamnă responsabilitatea; asta înseamnă să fii obligat printr-o datorie de onoare. Dacă cei implicați în răspândirea Evangheliei ar practica în acest fel, având acest tip de inimă iubitoare pentru oameni, atunci ar susține principiile răspândirii Evangheliei și ar fi pe deplin capabili să obțină rezultate” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Răspândirea Evangheliei este datoria morală a tuturor credincioșilor”). După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, m-am simțit rușinată. Dumnezeu a precizat foarte clar responsabilitățile pe care trebuie să le îndeplinească lucrătorii Evangheliei. Situația fiecărui potențial destinatar al Evangheliei este diferită și trebuie tratată diferit. Nu te poți baza pe noțiunile, închipuirile sau prejudecățile tale pentru a-l evita și delimita, cu atât mai puțin să renunți la el în mod pripit. Dacă, în conformitate cu principiile, hotărăști că cineva este un destinatar al Evangheliei potrivit, atunci trebuie să faci tot ce poți și să folosești orice mijloace ca să-i mărturisești lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și să-l călăuzești către Dumnezeu. Acestea sunt principiile pe care trebuie să le ai în răspândirea Evangheliei. Cu toate acestea, după puțin timp în care nu am reușit să-l contactez pe fratele Rafael, eu mi-am epuizat răbdarea și compasiunea. Treceam printr-o perioadă grea și nu mai voiam să continui să încerc să am părtășie cu el. Simțeam că, dacă el ne ignora, nu răspundea la telefon și nu ne citea mesajele, eu nu mai puteam face nimic altceva. Avusesem părtășie despre ceea ce trebuia, era Rafael cel care nu accepta. Nu mai puteam face niciun efort, așa că efectiv l-am ignorat momentan. Cu toate acestea, mă simțeam neliniștită. Mă tot gândeam că acest frate avea o credință adevărată, și un calibru bun și capacitatea de a înțelege adevărul, dar fusese cuprins de noțiuni religioase din pricina perturbării și îndrumării greșite ale unui preot. Trebuia să-l ajut în acest moment critic, nu puteam să stau deoparte și să nu fac nimic. Trebuia să îndeplinesc responsabilitățile unui lucrător al Evangheliei. Așa că i-am trimis o lucrare de mărturie, în speranța că îl voi ajuta. Indiferent dacă a citit-o sau nu, trebuia să fac tot ce puteam.

Câteva zile mai târziu, mi-a trimis un mesaj în care îmi spunea: „M-am rugat în tot acest timp. Chiar dacă nu am spus nimic, știu că Dumnezeu ne cercetează inimile. Inima mea a cerut ca Dumnezeu Atotputernic să mă lumineze și să mă îndrume, ca nu cumva să greșesc și să-L ofensez pe Dumnezeu.” Am fost atât de mișcată. Apoi, în răspunsul său, am văzut că spunea: „Această lume este atât de coruptă și de rea. Este atât de greu pentru oameni să se apropie de Dumnezeu. Singurele arme împotriva răului sunt cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic și Biblia.” El a recunoscut cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic, iar acest lucru a dovedit că putea să înțeleagă vocea lui Dumnezeu și că exista o speranță de a-l recupera. Dar știam că trecea printr-o luptă interioară crâncenă și mă temeam că oricând putea înceta să-mi citească mesajele. Eram foarte agitată, așa că m-am liniștit și m-am rugat lui Dumnezeu. Rugându-mă, mi-am amintit o frază din cuvântul lui Dumnezeu: „Dumnezeu, în niciun caz, nu avea să abandoneze omenirea cu ușurință sau în ultimul moment posibil.” Inspirată, m-am grăbit să citesc unele pasaje din cuvântul lui Dumnezeu: „Următorul pasaj a fost consemnat în Cartea lui Iona 4:10-11: «Atunci Iahve a spus: „Ai avut milă de tărtăcuța pentru care nu ai lucrat și nici n-ai făcut-o să crească; cea care a ieșit într-o noapte și a pierit într-o noapte; și nu ar trebui să-Mi fie milă de Ninive, acel oraș mare, în care sunt mai mult de o sută douăzeci de mii de persoane care nu pot să-și deosebească mâna dreaptă de cea stângă; și, de asemenea, multe bovine?”» Acestea sunt chiar cuvintele lui Iahve Dumnezeu, consemnate după o conversație între Dumnezeu și Iona. Cu toate că acest dialog este scurt, debordează de grija Creatorului pentru om și de reticența Lui de a renunța la omenire” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”). „Deși lui Iona îi fusese încredințată proclamarea cuvintelor lui Iahve Dumnezeu către oamenii din Ninive, el nu a înțeles intențiile lui Iahve Dumnezeu, nici nu I-a înțeles grijile și așteptările cu privire la oamenii din oraș. Prin acest reproș, Dumnezeu dorea să îi spună că umanitatea era produsul propriilor Lui mâini și că depusese un efort asiduu pentru fiecare persoană în parte, că fiecare persoană ducea pe umeri așteptările lui Dumnezeu și fiecare se bucura de provizia vieții lui Dumnezeu; pentru fiecare persoană în parte, Dumnezeu plătise prețul unui efort considerabil. Acest reproș i-a mai spus lui Iona că lui Dumnezeu Îi era milă de umanitate, care era lucrarea mâinilor Sale, la fel de mult câtlui Iona însuși îi era milă de tărtăcuță. Dumnezeu, în niciun caz, nu avea să abandoneze omenirea cu ușurință sau în ultimul moment posibil, mai ales că erau atât de mulți copii și animale nevinovate în oraș” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”). Citind cuvântul lui Dumnezeu, am fost emoționată, așa că i-am spus lui Rafael: „Frate, ești o persoană chibzuită care poate înțelege glasul lui Dumnezeu. Dumnezeu S-a întrupat în zilele de pe urmă și a exprimat milioane de cuvinte de adevăr ca să ne îndestuleze, să ne salveze din robia păcatului și să ne purifice pentru intrarea în Împărăția Sa. Sper că poți lua în considerare pe deplin această chestiune referitoare la destinele și finalurile noastre. Mă voi ruga pentru tine. Fie ca Dumnezeu să-ți deschidă inima și să-ți permită să te întorci în curând în casa Sa.” I-am trimis apoi lecturile a trei pasaje din cuvântul lui Dumnezeu. Printre acestea, era un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu care l-a făcut să reflecteze și l-a adus la un punct de cotitură. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Întoarcerea lui Isus este o mare mântuire pentru cei care sunt capabili să accepte adevărul, dar pentru cei care nu pot să accepte adevărul, este un semn al condamnării. Ar trebui să vă alegeți calea proprie și să nu blasfemiați împotriva Duhului Sfânt și să respingeți adevărul. Nu ar trebui să fiți persoane ignorante sau arogante, ci cineva care se supune călăuzirii Duhului Sfânt, care tânjește după adevăr și îl caută; numai în acest fel veți beneficia. Vă sfătuiesc să umblați cu grijă pe calea credinței în Dumnezeu. Nu trageți concluzii pripite; mai mult, nu fiți superficiali sau necugetați în credința voastră în Dumnezeu. Ar trebui să știți, cel puțin, că aceia care cred în Dumnezeu ar trebui să fie smeriți și să aibă inimi cu frică de Dumnezeu. Cei care au auzit adevărul și totuși strâmbă din nas, sunt nesăbuiți și ignoranți. Cei care au auzit adevărul și totuși trag concluzii pripite fără grijă sau îl condamnă, sunt plini de aroganță. Nimeni dintre cei care cred în Isus nu este în măsură să blesteme sau să-i condamne pe alții. Ar trebui să fiți toți persoane cu rațiune și care acceptă adevărul. Poate că, auzind calea adevărului și citind cuvântul vieții, crezi că numai unul din 10000 dintre aceste cuvinte se aliniază convingerilor tale și Bibliei, și atunci ar trebui să continui să cauți în cel de-al 10000-lea dintre aceste cuvinte. Încă te sfătuiesc să fii smerit, să nu fii prea încrezător și să nu te înalți pe tine însuți prea mult. Cu o părticică din inima ta cu frică de Dumnezeu, vei dobândi mai mare lumină. Dacă examinezi cu atenție și contempli în mod repetat aceste cuvinte, vei înțelege dacă ele reprezintă sau nu adevărul, și dacă sunt sau nu sunt viață. Poate că, citind numai câteva propoziții, unii oameni vor condamna orbește aceste cuvinte, spunând: «Asta nu este nimic mai mult decât o luminare din partea Duhului Sfânt» sau: «Este un hristos fals venit să-i inducă în eroare pe oameni.» Cei care spun asemenea lucruri sunt orbiți de ignoranță! Înțelegi prea puține din lucrarea și înțelepciunea lui Dumnezeu, iar Eu te sfătuiesc să începi din nou, de la zero! Nu trebuie să condamnați orbește cuvintele exprimate de Dumnezeu din cauza arătării hristoșilor mincinoși în zilele de pe urmă și nu trebuie să fiți unii care blasfemiază împotriva Duhului Sfânt pentru că vă temeți să nu fiți induși în eroare. Nu ar fi acesta un mare păcat? Dacă, după multă examinare, tu totuși crezi că aceste cuvinte nu sunt adevărul, că nu sunt calea și că nu sunt exprimarea lui Dumnezeu, atunci vei fi în cele din urmă pedepsit și vei rămâne fără binecuvântări. Dacă nu poți accepta un asemenea adevăr spus atât de simplu și de clar, nu ești atunci nepotrivit pentru mântuirea de la Dumnezeu? Nu ești tu unul dintre aceia care nu sunt destul de binecuvântați să se reîntoarcă în fața Tronului lui Dumnezeu? Gândește-te la asta! Nu te pripi și nu fi impetuos, și nu trata credința în Dumnezeu ca pe un joc. Gândește-te de dragul destinației tale, de dragul perspectivelor tale, de dragul vieții tale și cu tine însuți, nu te juca. Poți accepta aceste cuvinte?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Când vei vedea trupul spiritual al lui Isus, Dumnezeu va fi făcut din nou cerul și pământul”). În ziua aceea, Rafael a citit acest pasaj din cuvântul lui Dumnezeu în acea zi și mi-a trimis un mesaj lung cu privire la sentimentele și înțelegerea sa despre acest pasaj. Puteam să văd că era confuz și îngrijorat că va lua calea greșită și că se temea că a crede în Dumnezeu Atotputernic însemna să urmeze o altă confesiune și să-L trădeze pe Domnul Isus. Am găsit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu pe care să i-l trimit și am avut părtășie cu el: „Biserica lui Dumnezeu Atotputernic nu aparține niciunui grup religios. Ea a fost creată datorită arătării și lucrării Domnului Isus revenit, nu pentru că cineva a fondat o nouă confesiune. Dumnezeu Atotputernic exprimă adevăruri pentru a face lucrarea de judecată, deschizând Epoca Împărăției și punând capăt Epocii Harului. În afară de Dumnezeu Însuși întrupat, nu există niciun lider, sau persoană importantă sau faimoasă în lume care să poată exprima adevăruri, să conducă sau să mântuiască omenirea. Deși lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic este diferită de cea a Domnului Isus sau a lui Iahve, Ei sunt același Dumnezeu în esență. Iahve, Isus și Dumnezeu Atotputernic sunt doar nume folosite de Dumnezeu în epoci diferite. Dar nu contează cum se schimbă numele sau lucrarea lui Dumnezeu, esența Lui este neschimbată. Dumnezeu este veșnic Dumnezeu. Dumnezeu spune: «Lucrarea pe care Isus a făcut-o a reprezentat numele lui Isus și a reprezentat Epoca Harului; cât despre lucrarea făcută de Iahve, aceasta L-a reprezentat pe Iahve și a reprezentat Epoca Legii. Lucrarea Lor a fost lucrarea unui singur Duh în două epoci diferite. […] Deși Ei erau cunoscuți sub două nume diferite, același Duh a fost acela care a îndeplinit ambele etape ale lucrării, iar lucrarea făcută a fost continuată. Întrucât numele era diferit, iar conținutul lucrării era diferit, epoca era diferită. Când a venit Iahve, aceea a fost epoca lui Iahve, iar când a venit Isus, aceea a fost epoca lui Isus. Și astfel, cu fiecare venire, Dumnezeu este cunoscut sub un nume, El reprezintă o epocă și El lansează o nouă cale; și cu fiecare nouă cale, El Își asumă un nou nume care arată că Dumnezeu este întotdeauna nou și niciodată vechi și că lucrarea Sa nu se oprește niciodată din a progresa. Istoria merge întotdeauna înainte, iar lucrarea lui Dumnezeu merge întotdeauna înainte. Pentru ca planul Său de gestionare de 6000 de ani să ajungă la sfârșit, trebuie să continue să înainteze. În fiecare zi, El trebuie să facă o nouă lucrare, în fiecare an, El trebuie să facă o nouă lucrare; El trebuie să lanseze noi căi, trebuie să lanseze noi epoci, să înceapă o lucrare nouă și mai măreață și, împreună cu acestea, să aducă noi nume și noi lucrări. […] De la lucrarea lui Iahve până la cea a lui Isus, și de la lucrarea lui Isus până la cea a etapei actuale, aceste trei etape acoperă într-un fir continuu întregul sortiment al gestionării lui Dumnezeu și sunt toate lucrarea unui singur Duh. De la crearea lumii, Dumnezeu a fost întotdeauna ocupat cu gestionarea omenirii. El este Începutul și Sfârșitul, El este Primul și Ultimul și El este Cel care începe o epocă și Cel care încheie epoca. Cele trei etape ale lucrării, în diferite epoci și în diferite locații, sunt fără îndoială lucrarea unui singur Duh. Toți aceia care separă aceste trei etape se află în opoziție față de Dumnezeu. Acum, se cuvine să înțelegi că toată lucrarea din prima etapă și până astăzi este lucrarea unui singur Dumnezeu, lucrarea unui singur Duh. În privința aceasta nu poate exista nicio îndoială» [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (3)”]. Cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic este foarte clar. Lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omenirii este împărțită în trei etape. Prima etapă a fost lucrarea din Epoca Legii, în care Iahve a emis legi pentru a-i conduce pe israeliți să trăiască pe pământ. A doua etapă a fost lucrarea de răscumpărare din Epoca Harului, și aceasta a fost prima dată când Dumnezeu S-a întrupat pentru a acționa ca jertfă pentru păcatul omenirii. Cea de-a treia etapă a lucrării este lucrarea de judecată din zilele de pe urmă așa cum este profețit în Apocalipsa. Aceste trei etape ale lucrării reprezintă planul complet de gestionare al lui Dumnezeu pentru a mântui omenirea. Dumnezeu face o lucrare diferită în fiecare epocă, dar lucrarea din toate cele trei etape este făcută de un singur Dumnezeu. Voi da un exemplu simplu. Lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu poate fi comparată cu construirea unei case. Epoca Legii reprezintă fundația casei, întrucât fără o fundație, casa nu poate fi construită deloc. Epoca Harului reprezintă structura casei, întrucât fără o structură, casa nu poate lua formă. Epoca Împărăției este ca acoperișul. Fără această etapă finală, casa rămâne incompletă și nu poate proteja de vânt sau de ploaie. Prin urmare, fiecare dintre aceste trei etape este indispensabilă. Credința noastră în Dumnezeu Atotputernic nu înseamnă că ne-am lepădat de Domnul Isus și cu atât mai puțin să credem într-un Dumnezeu diferit. Noi pur și simplu urmăm pașii Mielului. În prezent, există mai multe religii majore în lume, iar credincioșii în Dumnezeu s-au împărțit în peste două mii de confesiuni. Indiferent de fostele lor confesiuni, din ce în ce mai mulți frați și surori cu credință sinceră și sete de arătarea lui Dumnezeu au acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele din urmă și au acceptat udarea și hrana cuvântului Său. Asta este limpede ca lumina zilei. De asemenea, asta împlinește profeția biblică: «Ca s-o ducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, şi anume să le aducă pe toate împreună, în Cristos: cele din cer şi cele de pe pământ» (Efeseni 1:10). «Și, în zilele de pe urmă, se va întâmpla că muntele casei lui Iahve va fi stabilit în vârful munților și va fi înălțat deasupra dealurilor; iar toate popoarele vor merge la el» (Isaia 2:2).” După ce a văzut ce am avut de spus, Rafael a trimis un emoticon de rugăciune și a spus: „Ai dreptate, Dumnezeu Atotputernic este adevăratul și unicul Dumnezeu, toți ar trebui să ne regăsim sub numele de Dumnezeu Atotputernic. Dumnezeu Atotputernic mă cheamă. El îmi cunoaște inima, grijile și temerile.” I-am trimis apoi câteva filme evanghelice și ceva din cuvântul lui Dumnezeu. De asemenea, m-am rugat lui Dumnezeu, spunând că, indiferent dacă Rafael venea sau nu la adunări în cele din urmă, eu aveam să fac tot ce puteam și să învăț să aștept, să caut și să mă supun.

Patru zile mai târziu, am primit un mesaj neașteptat de la el întrebându-mă dacă poate continua să participe la adunări. De asemenea, a spus că pentru el cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic era foarte prețios și că nu se putea lipsi de el. Din cuvântul lui Dumnezeu a înțeles multe dintre adevărurile și tainele Bibliei. Cuvântul lui Dumnezeu îl atrăsese. În acel moment, am fost mișcată până la lacrimi. Îi mulțumesc din suflet lui Dumnezeu! Mai târziu, a spus că a citit cuvintele lui Dumnezeu pe care i le trimisesem și că întrebările pe care le ridicau l-au făcut să se simtă foarte vinovat. A mai spus: „Nu pot să fiu neglijent în credința mea sau să o tratez ca pe un joc, așa că am decis să continui să investighez adevărata cale. Întoarcerea Domnului este foarte importantă pentru mine și nu vreau să pierd șansa de a-L întâmpina. Nu vreau ca în cele din urmă să-L ofensez sau să mă lepăd de El.” Am fost atât de entuziasmată! Am văzut autoritatea și puterea cuvântului lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu a fost cel care l-a făcut pe Rafael să se întoarcă și să decidă să accepte lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă.

Această experiență m-a impresionat cu adevărat și m-a făcut să realizez că, indiferent ce fel de potențial destinatar al Evangheliei întâlnesc, atâta timp cât poate înțelege glasul lui Dumnezeu, ar trebui să-mi îndeplinesc datoria și obligația de a-l conduce în casa lui Dumnezeu. Numai dacă ne facem datoria în acest fel putem să nu lăsăm în urmă datorii și regrete. Slavă lui Dumnezeu!