de Ayden, Myanmar

În ianuarie 2021, doi camarazii mi-au împărtășit Evanghelia lui Dumnezeu Atotputernic. Apoi, întrunindu-ne și citind cuvintele lui Dumnezeu, am aflat că, în zilele de pe urmă, El S-a întrupat, ca să mântuiască rasa umană coruptă și am aflat și despre semnificația întrupărilor Lui. Niciodată nu mi-am închipuit că Dumnezeu S-ar întrupa personal ca să apară și să lucreze printre oameni. Aceasta e o taină profundă și e și iubirea adevărată a lui Dumnezeu și cea mai mare mântuire a omenirii. Am fost foarte emoționat. Nu credeam c-aș putea să aud glasul lui Dumnezeu și să-I văd arătarea și lucrarea. M-am simțit extrem de norocos, iar asta m-a făcut să vreau să particip și mai mult la întruniri. Citind cuvintele lui Dumnezeu și având părtășie cu frații și surorile, am văzut că predicarea Evangheliei e responsabilitatea fiecăruia și ceea ce ne cere Dumnezeu. Predicând Evanghelia, sunt mărturie pentru Dumnezeu, aduc oameni înaintea Lui, permițându-le să obțină adevărul și mântuirea de la El și, totodată, îmi măresc lista de fapte bune. Dacă n-aș face asta, mi-aș neglija datoria de ființă creată și n-aș fi apt să mănânc și să beau cuvintele Lui. Înțelegând toate astea, chiar eram dornic să împărtășesc Evanghelia și voiam să lucrez cu Dumnezeu, să împărtășesc Evanghelia Împărăției cu și mai mulți oameni. Apoi, practicam împărtășirea Evangheliei oricând aveam timp liber. Ulterior, în octombrie, am fost transferat la brigadă, unde, întâmplător, era un frate pe nume Nyon, care credea și el în Dumnezeu Atotputernic. Am lucrat cu el pentru a împărtăși Evanghelia camarazilor mei. Odată, am mai invitat vreo 20 de soldați să vină să asculte predica noastră, iar eu și Nyon am fost mărturie pentru lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. Prin căutare și investigare, toți acești soldați, peste 20, au ajuns să accepte Evanghelia. Am fost încântat și am căpătat mai multă încredere în împărtășirea Evangheliei.

În timpul războiului civil din Myanmar am fost transferat pe front. Am văzut fotografii cu civili care erau bătuți și răniți, iar unii dintre cei salvați din taberele inamicului ne-au spus și ei că, fiind capturați, au trebuit să gătească pentru soldații inamici, iar acei soldați i-au pus să și lupte. Îi împușcau și-i omorau pe cei care refuzau. De asemenea, casele unor civili au ars din cauza luptelor, ei fiind nevoiți să trăiască ascunși în junglă. Iar de fiecare dată când soldații luptau sau atacau o așezare, existau răniți care erau duși înapoi și spitalizați. Văzând toate acestea, i-am compătimit foarte mult. Mă gândeam că, probabil, nu credeau în Dumnezeu și, fără credință, nu știau în mâinile cui se află soarta oamenilor sau pe cine se pot bizui pentru protecție. De-aș putea să le împărtășesc Evanghelia și să-i aduc înaintea lui Dumnezeu, ei ar putea să I se roage și să lectureze cuvintele Lui pentru a înțelege adevărul, dobândind protecția Lui. Aceste gânduri mi-au împovărat oarecum inima. Am vrut să merg în așezare ca să predic Evanghelia și să-i aduc înaintea lui Dumnezeu. Însă nu cunoșteam terenul de pe front și nu știam unde se ascundeau soldații inamici. Mergând să predic Evanghelia în acele circumstanțe, dacă întâlneam trupe inamice, exista posibilitatea de a fi capturat sau ucis. Da, mi-era foarte teamă. M-am rugat lui Dumnezeu, ca să caut ce ar trebui să fac. Apoi m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Știi că toate lucrurile din mediul ce te înconjoară sunt acolo cu permisiunea Mea, toate plănuite de Mine. Vezi cu claritate și mulțumește-Mi inima în mediul pe care ți l-am dat. Nu te teme, Dumnezeul Atotputernic al oștirilor va fi cu siguranță lângă tine; El stă în spatele vostru și vă este scut” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 26). Mi-am dat seama: mă temeam că mergând să predic Evanghelia, aveam să fiu capturat sau ucis de forțele inamice, pentru că nu înțelegeam cu adevărat atotputernicia și stăpânirea lui Dumnezeu peste toate și-mi lipsea credința. Am mai aflat și că situațiile întâlnite zilnic, majore și minore, erau poruncite și rânduite de Dumnezeu. Și dacă aveam să fiu sau nu capturat de inamic era în mâinile Lui. Oricât de periculoasă ea situația, dacă Dumnezeu nu permitea asta, nu mă puteau prinde. Și chiar dacă într-o zi dușmanul într-adevăr mă lua, dacă trăiam sau muream, depindea doar de Dumnezeu. Trebuia să mă supun situației rânduite de El. Și transferul meu pe front conținea bunăvoința lui Dumnezeu. Civilii de acolo trăiau într-un mediu foarte periculos, fără ca cineva să le împărtășească Evanghelia. Ei nu auziseră încă glasul lui Dumnezeu. Poate că acolo erau oameni pe care El voia să-i mântuiască. Ar trebui să țin cont de voia lui Dumnezeu, să predic Evanghelia și să fiu mărturie pentru El, ca ei să poată fi aduși înaintea Lui. Când am realizat acest lucru, m-am temut mai puțin. Eram gata să mă bizui pe El și să merg să predic Evanghelia în acel mediu.

Apoi am început să le predict localnicilor Evanghelia, însă am întâmpinat noi dificultăți. Oamenii de acolo vorbeau dialectul Dai. Eu știam doar câteva expresii uzuale, cum ar fi „Ai mâncat?” și „Unde te duci?” Nu eram în stare să le împărtășesc Evanghelia. Mă simțeam foarte anxios. Voiam să predic, dar nu cunoșteam dialectul și mi se părea foarte dificil. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, vreau să împărtășesc Evanghelia, dar nu știu dialectul. Te rog să mă îndrumi și să-mi deschizi o cale.” Odată, într-o întrunire online, o soră a împărtășit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care mi-a fost de mare ajutor. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dumnezeu îi desăvârșește pe cei care Îl iubesc cu adevărat și pe toți cei care urmăresc adevărul, într-o gamă variată de contexte. El le dă oamenilor posibilitatea să experimenteze cuvintele Sale în diferite medii sau încercări și, astfel, să dobândească o înțelegere a adevărului, o cunoaștere adevărată a Lui și, în cele din urmă, să obțină adevărul. […] Cei care nu merg pe calea luminoasă a urmăririi adevărului vor trăi pentru totdeauna sub puterea Satanei, în păcat și întuneric perpetuu și fără nicio speranță. Puteți înțelege sensul acestor cuvinte? (Trebuie să urmăresc adevărul și să-mi îndeplinesc datoria cu toată inima și mintea.) Când vei avea o datorie care ți-a fost încredințată, nu te gândi cum să eviți să te confrunți cu dificultățile; dacă o problemă este greu de gestionat, nu o lăsa deoparte și nu o ignora. Trebuie să o abordezi direct. Trebuie să îți aduci aminte, în orice moment, că Dumnezeu este de partea oamenilor, iar ei trebuie doar să se roage și să apeleze la El dacă au dificultăți și că nimic nu este greu cu Dumnezeu. Trebuie să ai această credință. De vreme ce crezi că Dumnezeu este Cârmuitorul tuturor lucrurilor, de ce atunci când ți se întâmplă ceva mai simți că ești speriat și că nu ai pe ce să te bazezi? Acest lucru dovedește că nu te bazezi pe Dumnezeu. Dacă nu Îl consideri ca sprijin și ca Dumnezeu al tău, atunci El nu este Dumnezeul tău. În viața reală, indiferent de situațiile cu care te confrunți, trebuie să vii des în fața Lui pentru a te ruga și a căuta adevărul. Chiar dacă înțelegi adevărul și dobândești ceva despre o singură chestiune în fiecare zi, nu va fi un timp pierdut!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Citind acest pasaj, mi-a rămas întipărit în inimă faptul că Dumnezeu e cu mine. În fața dificultăților, trebuie doar să mă rog sincer și să mă bizui pe Dumnezeu, iar El mă va îndruma. Nimic nu e imposibil pentru El, ar trebui să am credință. Datoria mea e să predic Evanghelia. Nu mă puteam retrage doar pentru că nu știam dialectul. Trebuia totuși să fac tot posibilul. Dacă alesesem să răspândesc Evanghelia pentru a-L mulțumi, oricât de greu era, trebuia să mă bizui pe El și să-mi îndeplinesc datoria. Gândindu-mă la aceste lucruri, Eram gata să lupt pentru asta și, de fiecare dată, înainte să merg să predic, mă rugam lui Dumnezeu, cerându-i să mă îndrume. Am început să încerc să comunic cu sătenii, redându-le înregistrări evanghelice și cu mărturii în Dai. Cât rulau înregistrările, ascultam cu atenție, iar când o înregistrare se încheia, aveam părtășie cu oamenii și mai adăugam câte ceva folosind ce învățasem deja în Dai. După ce am lucrat așa două sau trei zile, nouă persoane au acceptat Evanghelia. Am fost extrem de recunoscător lui Dumnezeu și am avut mai multă credință să răspândesc Evanghelia.

Într-o zi, trupele inamice au postat un videoclip pe WeChat. Am văzut că, după ce i-au capturat pe soldații noștri, i-au torturat. Unora dintre ei le-au tăiat mâinile, altora picioarele, și le-au tăiat gâturile, ca și cum ar fi sacrificat un porc. Chiar le-au smuls inimile cu cuțitul. Văzând asta, m-am temut foarte tare. Mă gândeam: „Mă duc în fiecare seară în așezare pentru a împărtăși Evanghelia – oare voi fi capturat de inamic? Dacă m-ar prinde, oare m-ar maltrata ca pe ceilalți soldați sau chiar m-ar tortura până la moarte?” Gândindu-mă la asta, mi-a fost teamă să mai merg să predic. Mi-am dat seama atunci că nu eram în starea potrivită, așa că m-am rugat și mi-am încredințat inima lui Dumnezeu, cerându-i să mă îndrume. Ulterior, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care mi-a dat încredere și putere. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Dumnezeu face lucrarea de desăvârșire asupra oamenilor, iar ei nu pot să o vadă, nu pot să o simtă; în astfel de împrejurări, ți se cere să ai credință. Credința oamenilor e necesară atunci când ceva nu poate fi văzut cu ochiul liber, iar credința ta e necesară când nu poți renunța la propriile tale noțiuni. Când lucrarea lui Dumnezeu nu îți este clară, ceea ce ți se cere este să ai credință, să iei o poziție fermă și să fii martor. Când Iov a ajuns în acest punct, Dumnezeu i S-a arătat și i-a vorbit. Adică, doar din credința ta vei putea să-L vezi pe Dumnezeu și, când ai credință, El te va desăvârși. Fără credință, El nu poate să te desăvârșească. Dumnezeu îți va dărui orice speri să dobândești. Dacă nu ai credință, atunci nu poți fi desăvârșit și nu vei fi în stare să vezi acțiunile lui Dumnezeu, cu atât mai puțin atotputernicia Sa. Când ai credință că-I vei vedea acțiunile în experiența ta practică, Dumnezeu ți Se va arăta și te va lumina și călăuzi dinlăuntrul tău. Fără acea credință, Dumnezeu nu va putea să facă asta. Dacă ți-ai pierdut speranța în Dumnezeu, cum vei fi în stare să-I experimentezi lucrarea? Așadar, doar când ai credință și nu nutrești îndoieli față de Dumnezeu, doar când crezi cu adevărat în El indiferent de ceea ce face, El te va lumina și ilumina prin experiențele tale și numai atunci vei putea să-I vezi acțiunile. Toate aceste lucruri se dobândesc prin credință. Credința vine doar prin rafinare și, în absența rafinării, credința nu se poate dezvolta. La ce se referă acest cuvânt, «credință»? Credința este încrederea adevărată și inima sinceră pe care ar trebui să le aibă oamenii când nu pot să vadă sau să atingă ceva, când lucrarea lui Dumnezeu nu se aliniază noțiunilor umane, când este de neatins pentru oameni. Aceasta este credința despre care vorbesc” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”). Am aflat că atunci când întâmpinăm încercări și necazuri, dacă ne lipsește credința și nu cooperăm activ, Dumnezeu nu are cum să lucreze în noi și nu avem cum să fim desăvârșiți de El. Pe cât nu reușim să vedem ceva, pe atât trebuie să avem mai multă credință în El, putând să dobândim credință doar trecând prin încercări. Împărtășirea Evangheliei în timp ce luptam pe front, înfruntând pericolul de a fi capturat de trupele inamice, a fost o încercare pentru mine, un test. Îmi lipsea adevărul și nu aveam o înțelegere adevărată a atotputerniciei și suveranității lui Dumnezeu. Nu credeam sincer că Dumnezeu stăpânește peste toate, deci nu aveam credință. Înfruntând un mediu periculos în timp ce predicam Evanghelia, m-am temut că voi fi capturat și torturat până la moarte, așa că n-am îndrăznit să merg să predic. N-am putut să-mi dăruiesc cu adevărat inima lui Dumnezeu. De fapt, Dumnezeu rânduia acest tip de situație, ca să-mi poată da mai mult din adevăr, ca eu să-l pot căuta și pune în practică și să recunosc atotputernicia lui Dumnezeu, stăpânirea Lui asupra sorții omenirii și faptul că viața și moartea mea sunt în mâinile Lui. Acum că mă confruntam cu un astfel de mediu periculos, a trebuit să îl experimentez efectiv și să supraviețuiesc, doar așa putând să văd faptele lui Dumnezeu și să dobândesc credință adevărată. Înțelegând voia lui Dumnezeu, inima mi s-a luminat mult și nu m-am mai temut așa tare.

Ulterior, am citit un alt pasaj din cuvintele Lui, care a fost și mai motivant. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre discipolii Săi. Fiecare dintre ei are un mediu, oferit de Dumnezeu omului, în care să-și îndeplinească datoria, și are harul și favoarea lui Dumnezeu de care să se bucure. De asemenea, are circumstanțe speciale, pe care Dumnezeu le pregătește pentru om, și trebuie să treacă prin multă suferință — nici vorbă de drumul lin pe care și-l imaginează omul. În afară de asta, dacă recunoști că ești o ființă creată, trebuie să te pregătești să suferi și să plătești un preț de dragul îndeplinirii responsabilității tale de a răspândi Evanghelia și de dragul îndeplinirii adecvate a datoriei tale. Prețul s-ar putea să fie vreo boală sau dificultate fizică sau să înduri persecuțiile marelui balaur roșu sau înțelegerile greșite ale oamenilor lumești, precum și necazurile care-i încearcă pe cei care răspândesc Evanghelia: să fii trădat, să fii bătut sau certat, să fii condamnat – ba chiar să fii prins la înghesuială și pus în pericol de moarte. Este posibil ca, pe parcursul răspândirii Evangheliei, să mori înainte ca lucrarea lui Dumnezeu să fie terminată și să nu trăiești să vezi ziua gloriei lui Dumnezeu. Trebuie să fiți pregătiți pentru asta. Acest lucru nu este menit să vă sperie; este un fapt. […] Cum au murit discipolii Domnului Isus? Printre discipoli, s-au numărat cei care au fost lapidați, târâți în urma unui cal, răstigniți cu capul în jos, dezmembrați de cinci cai – diverse feluri de a muri s-au abătut asupra lor. Care a fost motivul pentru moartea lor? Au fost executați pentru crimele lor conform legii? Nu. Au fost condamnați, bătuți, certați și uciși fiindcă au răspândit Evanghelia Domnului și au fost respinși de oamenii lumii – astfel au fost martirizați. […] De fapt, acesta este felul în care trupurile lor au murit și au mers pe lumea cealaltă; acesta a fost modul în care au părăsit lumea omenească, dar asta nu înseamnă că finalul lor a fost același. Indiferent de cum au murit sau de cum au părăsit lumea, acesta nu este felul în care Dumnezeu a definit finalurile acelor vieți, acelor ființe create. Acesta este un lucru pe care trebuie să-l vezi clar. Din contră, ei au folosit întocmai acele mijloace pentru a condamna această lume și a mărturisi pentru faptele lui Dumnezeu. Aceste ființe create și-au folosit viețile lor foarte prețioase – au folosit ultima clipă a vieții lor ca să mărturisească pentru faptele și extraordinara putere a lui Dumnezeu și să-i declare Satanei și lumii că faptele lui Dumnezeu sunt corecte, că Domnul Isus este Dumnezeu, că El este Domnul și Dumnezeu întrupat. Până și în ultima clipă a vieții lor, ei nu au negat niciodată numele Domnului Isus. Nu a fost aceasta un fel de judecată asupra acestei lumi? Și-au folosit viețile ca să proclame lumii, ca să le confirme ființelor umane că Domnul Isus este Domnul, că Domnul Isus este Hristos, că El este Dumnezeu întrupat, că lucrarea de răscumpărare pe care a făcut-o pentru toată omenirea îi permite acesteia să trăiască mai departe – acest fapt nu se va schimba niciodată. În ce măsură și-au îndeplinit datoria cei care au fost martirizați pentru răspândirea Evangheliei Domnului Isus? Până la extrem? Cum s-a manifestat extrema? (Și-au oferit viețile.) Așa este, ei au plătit cu viețile lor. Familia, averea și lucrurile materiale ale acestei vieți sunt toate lucruri exterioare; singurul lucru care are legătură cu sinele este viața. Pentru fiecare om viu, viața este lucrul cel mai demn de a fi prețuit, cel mai de preț lucru și, după cum se vede, acești oameni au fost capabili să ofere cea mai de preț avere a lor – viața – drept confirmare și ca mărturie a iubirii lui Dumnezeu pentru omenire. Până în ziua morții lor, ei nu au negat numele lui Dumnezeu și nici lucrarea lui Dumnezeu și și-au folosit ultimele clipe din viață pentru a mărturisi existența acestui fapt – nu este aceasta cea mai înaltă formă de mărturie? Acesta este cel mai bun mod de a-ți face datoria; asta înseamnă să-ți îndeplinești responsabilitatea. Când Satana i-a amenințat și i-a terorizat și, în cele din urmă, chiar și când i-a făcut să plătească cu prețul vieții, ei nu și-au abandonat responsabilitatea lor. Asta înseamnă să-ți îndeplinești datoria în cea mai mare măsură. Ce vreau să spun prin asta? Vreau să spun că vă oblig să folosiți aceeași metodă ca să mărturisiți pentru Dumnezeu și să răspândiți Evanghelia Sa? Nu e necesar să faci asta, dar trebuie să înțelegi că asta este responsabilitatea ta, că dacă Dumnezeu are nevoie de tine, ar trebui să accepți acest lucru ca pe ceva ce este datoria ta de onoare să faci” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Răspândirea Evangheliei este datoria de onoare a tuturor credincioșilor”). Am înțeles că toți putem să-L urmăm pe Dumnezeu după rânduiala și porunca Sa, iar El rânduiește și condițiile în care ne putem face datoria. Când predicăm Evanghelia, inevitabil ne confruntăm cu tot felul de situații și pericole. Unii sunt umiliți, alții sunt certați și bătuți, unii sunt predați autorității Satanei și brutalizați și unii chiar își pierd viața. Dar indiferent de situație, sunt o ființă creată și ar trebui să-mi îndeplinesc mereu datoria. Predicarea Evangheliei e misiunea vieții mele, responsabilitatea mea. Oricât ar fi de dureros sau de dificil, chiar de trebuie să plătesc cu viața, trebuie să-mi fac datoria și să-mi îndeplinesc responsabilitatea. M-am gândit la ucenicii care L-au urmat pe Domnul Isus în Epoca Harului. Și ei au înfruntat multe pericole pentru a răspândi Evanghelia Domnului. Unii au fost certați și bătuți, alții au fost întemnițați și unii au fost răstigniți, torturați până în pragul morții. Dar ei nu s-au plâns și nu și-au abandonat responsabilitatea și datoria. În final, au ascultat până la moarte, fiind mărturie cu viața lor pentru faptele lui Dumnezeu și pentru marea Sa putere, umilindu-l pe diavolul Satana. Ei nu au murit pentru că au făcut ceva rău, ci pentru a mărturisi numele lui Dumnezeu și că Domnul Isus era Domnul creației. Ei au plătit cu viața pentru a împărtăși Evanghelia lui Dumnezeu și a fi mărturie pentru El. Acesta e cel mai semnificativ lucru. Ei și-au îndeplinit responsabilitatea. Dumnezeu aprobă acest gen de ființe create și, deși trupurile lor au murit, sufletele lor sunt în mâinile lui Dumnezeu și sub orânduirea Lui. De asemenea, am făcut o introspecție. Când era vorba de moarte, eram temător și nu voiam să merg să împărtășesc Evanghelia. Mă gândeam încă la siguranța mea – ceea ce iubeam cu adevărat era propria viață. Am crezut că îmi pot controla soarta, că dacă nu mergeam să predic, nu eram în pericol și nu puteam muri. Dar acum am înțeles că nu eram în siguranță doar pentru că nu mergeam să împărtășesc Evanghelia. Am fost detașat să stau de pază, ceea ce e periculos firește, și puteam fi prins într-o ambuscadă. De asemenea, era periculos și când mergeam să luăm apă sau să cumpărăm ceva de la localnici. Puteam fi atacați de soldații inamici în orice moment. Viața mea nu era ceva ce puteam controla eu însumi. Dacă eram capturați de inamic sau nu, era întru totul în mâinile lui Dumnezeu. Dacă El nu o permitea, nu aveam să fiu capturat, chiar dacă mergeam să predic. Dacă Dumnezeu permitea să se întâmple ceva, tot puteam fi prins într-o ambuscadă sau capturat de inamic, chiar dacă nu mergeam să predic. Sunt o ființă creată care ar trebui să se supună orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu. Orice ar fi, ar trebui să continui să predic Evanghelia și să-mi fac datoria. Dacă găsesc scuze ca să nu împărtășesc Evanghelia și să nu fiu mărturie pentru El, fără să-mi fac datoria, aș fi încă în viață, în carne și oase, dar pentru Dumnezeu, mi-aș pierde calitatea de ființă creată, iar viața mea ar fi lipsită de sens. Într-un final, Dumnezeu m-ar alunga și nu aș fi mântuit. Pe front, era periculos să merg să predic în așezări, dar pentru a propovădui și răspândi Evanghelia lui Dumnezeu, nu mă puteam agăța de viață, trebuia să înfrunt cum se cuvine perspectiva morții și, dacă era necesar, să plătesc cu viața pentru a continua să predic, îndeplinindu-mi astfel responsabilitatea. Aceasta e mărturia și e cea mai bună cale de a-mi face datoria. Am mai înțeles și că sunt o ființă creată și un adept al lui Dumnezeu. Indiferent de situația periculoasă cu care mă confrunt, răspândirea Evangheliei e misiunea vieții mele și o datorie de îndeplinit. Nu mă pot opri niciun moment din a împărtăși Evanghelia. Ulterior, am convins alți doi frați, Nicholas și Arthur, să meargă să predice cu mine.

Într-o zi, am mers într-o așezare, iar zece oameni au venit să ne asculte predicând. Am avut părtășie cu ei despre cum să fim protejați în timpul dezastrelor: „Dezastrele devin tot mai mari acum, la fel ca aici, unde suntem în permanență în război, iar apa esteînsângerată. Este și pandemia… Prin toate aceste dezastre, cine ne poate mântui de fapt? Doar Mântuitorul, singurul Dumnezeu adevărat care a creat cerul, pământul și toate lucrurile, ne poate mântui.” Apoi le-am redat câteva înregistrări cu predici care explicau de ce oamenii se nasc, îmbătrânesc, se îmbolnăvesc și mor, cum să dobândim protecția lui Dumnezeu în caz de dezastre, cum îi corupe Satana pe oameni și cum lucrează Dumnezeu pentru a mântui omenirea. Au fost și pasaje din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Acestea sunt faptele: înainte ca pământul să existe, arhanghelul era cel mai mare dintre îngerii cerului. El avea autoritate asupra tuturor îngerilor din ceruri; aceasta a fost competența pe care i-o acordase Dumnezeu. Cu excepția lui Dumnezeu, era cel mai mare dintre îngerii cerului. Mai târziu, după ce Dumnezeu a creat omenirea, pe pământ, arhanghelul a îndeplinit o trădare și mai mare față de Dumnezeu. Spun că L-a trădat pe Dumnezeu pentru că a vrut să gestioneze omenirea și să depășească autoritatea lui Dumnezeu. Arhanghelul a ispitit-o pe Eva în păcat; și a făcut-o pentru că voia să-și stabilească împărăția pe pământ și să-i determine pe oameni să-I întoarcă spatele lui Dumnezeu și, în schimb, să-l asculte pe el. Arhanghelul a văzut că erau atât de multe lucruri care îl puteau asculta – îngerii puteau, la fel ca și oamenii de pe pământ. Păsările și fiarele, copacii, pădurile, munții, râurile și toate lucrurile de pe pământ erau în grija oamenilor – adică a lui Adam și a Evei – în timp ce Adam și Eva ascultau de arhanghel. Prin urmare, arhanghelul și-a dorit să depășească autoritatea lui Dumnezeu și să-L trădeze pe Dumnezeu. După aceea, a determinat mulți îngeri să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu, care, mai târziu, au devenit diverse duhuri necurate. Dezvoltarea umanității până în zilele noastre nu a fost cauzată de corupția arhanghelului? Oamenii sunt așa cum sunt astăzi deoarece arhanghelul L-a trădat pe Dumnezeu și a corupt omenirea” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să știi cum a evoluat întreaga umanitate până în ziua de azi”). „În primul rând, oamenii trebuie să înțeleagă de unde vin durerea nașterii, a bătrâneții, a bolii și a morții de-a lungul vieții lor și de ce omul suferă aceste lucruri. Existau acestea când a fost creat omul? De unde provin aceste dureri? Ele au apărut după ce omul a fost ispitit și corupt de Satana, și apoi a decăzut. Durerea trupului omului, necazurile, deșertăciunea și toate nenorocirile din lumea omului – toate au apărut după ce Satana l-a corupt pe om. După ce omul a fost corupt de Satana, Satana a început să chinuie omul, astfel încât acesta a căzut tot mai mult, bolile lui au devenit tot mai profunde, durerea tot mai mare și a avut tot mai mult sentimentul că lumea e goală și nefericită, că e imposibil să supraviețuiești în această lume și că viața în această lume e tot mai lipsită de speranță. Deci această durere a fost adusă asupra omului de către Satana și a venit după ce omul a fost corupt de Satana și a decăzut” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Însemnătatea experimentării suferinței lumești de către Dumnezeu”). „Tot felul de dezastre se vor abate unul după altul; toate națiunile și toate locurile vor trăi calamități: ciuma, foametea, potopul, seceta și cutremurele sunt peste tot. Aceste dezastre nu se petrec doar într-un loc sau două, nici nu se vor termina într-o zi sau două; dimpotrivă, se vor extinde pe o arie din ce în ce mai mare și vor deveni din ce în ce mai grave. În acest timp, tot felul de invazii de insecte vor apărea unele după altele, iar fenomenul canibalismului se va ivi pretutindeni. Aceasta este judecata Mea asupra tuturor națiunilor și popoarelor” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 65). Ei au ascultat aceste cuvinte și li s-au părut minunate. Unii au spus: „N-am mai auzit astfel de cuvinte până acum. Sunt minunate, foarte emoționante.” Unii au spus: „Mulțumim că ne-ați împărtășit această Evanghelie, făcându-ne să auzim glasul lui Dumnezeu.” Iar alții au spus: „Sper să mai veniți.” După ce au ascultat, acei zece oameni au acceptat Evanghelia în ziua aceea. Le-am spus că ne vom întoarce în acea seară și i-am încurajat să își aducă și prietenii și rudele. În seara aceea, au mai adus peste doisprezece oameni. După ce au ascultat înregistrările cu predica și cuvintele lui Dumnezeu, toți acei oameni au acceptat Evanghelia și au promis că vor veni să asculte seara, când vor avea timp. M-am bucurat mult. De atunci, am continuat să predicăm în timpul zilei, oricând aveam timp, iar seara îi udam. După udare, ne strecuram înapoi la posturile noastre. După ce am făcut asta aproape o lună, erau cu toții foarte statornici în întruniri și foarte implicați. Îi aduceau și pe alții pentru a asculta predicile. Tot mai mulți oameni ai acceptat Evanghelia. Să văd acest rezultat, m-a bucurat foarte mult și chiar m-a emoționat. Capacitatea mea de a predica Evanghelia pe front și de a-i aduce pe acei civili înaintea Lui s-a datorat doar îndrumării lui Dumnezeu, și chiar m-am simțit împăcat.

Într-o seară, m-am dus în așezare pentru a uda câțiva noi credincioși. La întoarcere, am întâlnit un comandant de companie patrulând cu echipament cu infraroșu. M-a văzut și, crezând că sunt un inamic care venea să-i atace, a adunat mai mulți soldați, ca să mă prindă. Când se pregăteau să tragă, am strigat repede. Fratele Shawn m-a recunoscut, altfel ar fi deschis focul. A doua zi, fratele Shawn mi-a spus: „Cât pe ce să fii împușcat aseară. Bine că ți-am recunoscut vocea.” Am fost foarte emoționat când am auzit asta și m-am rugat, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru protecția Lui. M-am gândit la ceva din cuvintele Lui: „Inima și duhul omului sunt ținute în mâna lui Dumnezeu, totul din viața lui este văzut de ochii lui Dumnezeu. Indiferent dacă crezi sau nu acest lucru, oricare și toate lucrurile, chiar dacă vii sau moarte, se vor muta, schimba, reînnoi și dispărea potrivit gândurilor lui Dumnezeu. Acesta este modul în care domnește Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este sursa vieții omului”). Am văzut că Dumnezeu stăpânește și controlează totul. Inimile și spiritele oamenilor sunt în mâinile Lui. Fie că este vorba de ceva viu sau mort, toate se transformă și se schimbă după gândurile lui Dumnezeu. Și dacă trăim sau murim este stăpânit și rânduit de Dumnezeu. Tot în mâinile Lui stătuse și posibilitatea ca în noaptea aceea camarazii mei să fi tras asupra mea. Și întâlnirea cu fratele Shawn a fost sub suveranitatea lui Dumnezeu. S-a întâmplat ca el să-mi recunoască vocea, motiv pentru care nu au tras. Totul a fost stabilit de Dumnezeu. Am fost foarte emoționat și recunoscător lui Dumnezeu. Am putut simți dragostea și protecția Lui asupra mea; am văzut și cât de minunate sunt faptele Lui. Ulterior, eu și cei doi frați am continuat să mergem în așezare pentru a răspândi Evanghelia. Împărtășisem Evanghelia pentru cincizeci și șapte de oameni, toți alăturându-se bisericii. Am fost foarte recunoscător pentru îndrumarea Lui.

După o vreme, terminaserăm în mare cu predicarea Evangheliei în acea zonă și, în situația asta, m-am gândit unde să mai mergem. Întâmplător, în aceeași zi unitatea noastră a fost transferată în altă așezare care cuprindea două sate. Eram foarte fericit că puteam continua să predic Evanghelia într-o zonă nouă. Și în acea așezare era foarte periculos – trupele inamice puteau ataca în orice moment. Am descoperit o mină de teren imediat după ce am ajuns. M-am speriat puțin, mă temeam că trupele inamice vor pretinde că sunt civili și vor apărea pe neașteptate. Dacă nu eram mulți sau dacă ieșeam singuri, neînarmați, și îi întâlneam, puteau profita de ocazie pentru a ne ucide sau captura. Dar după experiența mea în locația anterioară, văzusem faptele minunate ale lui Dumnezeu, și am știut că predicarea Evangheliei era responsabilitatea mea. Orice se întâmpla, trebuia să o accept. La acest gând, nu m-am mai simțit atât de constrâns și am continuat să merg să împărtășesc Evanghelia oricând aveam timp. Când mergeam în așezare, aveam arme, neîndrăznind să fim neglijenți. Am început să împărtășim Evanghelia cu viceprimarul satului, împreună cu soția și mama sa, redând pentru ei înregistrări cu predici. În înregistrări se vorbea despre cum, la început, Dumnezeu a creat cerul, pământul și toate lucrurile, cum a început omenirea să devină desfrânată, despre dezastrele și războaiele din zilele de pe urmă și că acestea sunt semne ale venirii Domnului. Domnul Isus S-a întors deja întrupat pentru a mântui omenirea. El e Hristos din zilele de pe urmă, Dumnezeu Atotputernic. El exprimă adevărul, face lucrarea de judecată din zilele de pe urmă, pentru a purifica și a mântui omenirea, ca să putem scăpa de rău și de dezastre. Putem dobândi mântuirea lui Dumnezeu și intra în Împărăția Cerurilor doar dacă venim înaintea lui Dumnezeu Atotputernic. Au ascultat această mărturie și toți au spus că a fost minunată. Viceprimarul satului a spus: „Să iau un carnețel pentru a nota ceea ce tocmai ați spus, ca să pot citi mai târziu.” Am spus: „Nu vă faceți griji, ne vom întoarce mâine. Mai puteți invita și alți oameni să asculte?” Acesta a răspuns: „Ceea ce spuneți e minunat și e corect. Eu sunt viceprimarul satului, așa că ar trebui să-i chem pe săteni să asculte împreună.” A doua zi, el a adus alți oameni să asculte predica noastră. În final, 94 de oameni din două sate au acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. Îi eram foarte recunoscător lui Dumnezeu că a rânduit ca eu să merg acolo, ca să pot împărtăși Evanghelia și să-mi îndeplinesc datoria, asta fiind înălțarea de la Dumnezeu. Îi eram foarte recunoscător lui Dumnezeu!

Trecerea prin toate astea mi-a oferit experiența personală că Dumnezeu stăpânește soarta oamenilor, iar viețile și morțile noastre sunt în mâinile Lui. Mi-a dat și o înțelegere mai practică a atotputerniciei și suveranității lui Dumnezeu. Înainte, când încă nu ajunsesem pe front, știam că e periculos să fii soldat și m-am rugat și mi-am pus viața și moartea în mâinile Lui. Dar până să ajung efectiv acolo, n-am înțeles cât de slabă era credința mea în Dumnezeu. Apoi, oricând am întâmpinat o situație periculoasă și m-am temut și mi-a lipsit credința, cuvintele Lui m-au susținut și m-au îndrumat, dându-mi credință și putere. Doar de aceea nu m-am retras și nu mi-am abandonat datoria. Chiar I-am fost recunoscător lui Dumnezeu că m-a lăsat să am o asemenea experiență. Oriunde aș ajunge în viitor, indiferent cât de periculos ar fi locul, răspândirea Evangheliei lui Dumnezeu e misiunea vieții mele. Trebuie să am credință în Dumnezeu, să-mi dăruiesc inima Lui și să-mi fac datoria de ființă creată. Slavă lui Dumnezeu Atotputernic!