de Moran, China

În iunie 2020, am fost aleasă diacon de udare și am primit sarcina de a-i uda pe cei care tocmai acceptaseră lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Mi-am spus în sinea mea: „Trebuie să îmi fac bine datoria și să-I răsplătesc iubirea lui Dumnezeu.” La început, am avut multe problem în lucrare: unii frați și surori erau ocupați cu serviciul și nu veneau mereu la adunări; alții au fost înșelați de defăimarea practicată de PCC și de cercurile religioase și erau reticenți să participe la adunări; alții erau negativi și slabi din cauza piedicilor puse de familie și nu-și puteau îndeplini datoria. Am simțit multă presiune când m-am gândit la toate astea. Ca să-i ud bine pe acești frați și surori, astfel încât să poată înțelege adevărul și să prindă rădăcini pe calea adevărată, era multă muncă de făcut! În acea perioadă, m-am rugat lui Dumnezeu, m-am bazat pe El și am căutat adevărul pentru a le rezolva problemele și greutățile. După o vreme, majoritatea au venit normal la adunări, iar unii au învățat sensul îndeplinirii îndatoriilor lor, așa că și-au asumat îndatoririle pe măsura posibilităților lor. Când am văzut aceste rezultate, am fost încântată, nu m-am putut abține să nu mă apreciez, gândindu-mă: „Precis că sunt bună la lucrarea asta. Cum altfel aș putea obține rezultate atât de bune?” După aceea, când îi auzeam pe frați și surori vorbind despre problemele și greutățile întâlnite în îndatoririle lor, fără să vreau, începeam să mă dau mare că eram mai bună și mai experimentată decât ei.

Odată, la o adunare, câteva surori care tocmai începuseră să-i ude pe nou-veniți, au menționat că unii dintre ei au văzut suprimarea și arestările frenetice exercitate de PCC și erau negativi, slabi, timizi și temători. Ele nu știau să aibă părtășie ca să găsească o soluție. Fiindcă eu rezolvasem recent astfel de probleme, obținând rezultate, m-am gândit că era o ocazie bună să le spun cum am avut eu părtășie despre adevăr pentru a rezolva aceste lucruri și să le arăt că eu am înțeles adevărul și că eram colegul capabil. Așadar, am spus încrezătoare: „Recent, am udat câțiva frați și surori care erau în aceeași stare. Am fost foarte neliniștită atunci și, ca să-i ud bine, am ținut multe adunări cu ei, am citit cuvântul lui Dumnezeu și-am avut părtășie despre adevăr, având ca țintă starea lor. A trebuit să merg cu bicicleta peste 50 de kilometri până acolo și înapoi. După ce i-am udat o vreme, au obținut cunoștințe despre lucrarea, omnipotența și înțelepciunea lui Dumnezeu, au înțeles ce înseamnă faptul că El îl folosește pe marele balaur roșu în lucrarea Sa și au câștigat încredere în Dumnezeu. Nu s-au mai simțit constrânși de persecuția PCC-ului, ba chiar au vrut să răspândească Evanghelia ca să fie mărturie pentru lucrarea lui Dumnezeu…” În timp ce aveam părtășie, surorile m-au privit de parcă erau în transă. M-am simțit împlinită și tot mai plină de energie pe măsură ce vorbeam. Când mi-am terminat părtășia, o soră a spus entuziasmată: „Având atâta experiență, tu vezi problemele clar. Eu aș fi cu totul confuză.” O altă soră a spus cu invidie: „E foarte ușor pentru tine să rezolvi problemele astea. Dacă mai ai experiențe pozitive, te rog să ai părtășie cu noi, ca să învățăm de la tine.” Am fost încântată când le-am auzit complimentele. Deși am spus că rezultatele din munca mea erau doar datorită îndrumării lui Dumnezeu, nu datorită efortului meu, în inima mea am simțit că eu fusesem cea care suferise și plătise un preț pentru aceste rezultate. La o adunare, o soră era pesimistă pentru că nu obținea rezultate bune cu udarea nou-veniților și a vorbit despre multe greutăți. M-am gândit: „Dacă aș spune că am aceleași greutăți și carențe, oare ceilalți nu m-ar desconsidera? Răspund de lucrarea ei, așa că îi voi spune despre experiențele mele reușite și-i voi arăta cum am avut părtășie despre adevăr pentru a rezolva probleme, când m-am confruntat cu diverse greutăți. În felul acesta, pot să rezolv simultan problemele ei și să îi fac pe ceilalți să mă aprecieze mai mult.” Odată ce m-am gândit la asta, am evitat să le mai vorbesc despre slăbiciunile și carențele mele, lăudându-mă, în schimb, în fața lor cu eficiența pe care am avut-o în îndatoririle mele. Am spus: „În această perioadă, am udat și susținut cinci frați și surori. Nu participau în mod regulat la adunări – unii fiindcă aveau multe noțiuni religioase, alții fiindcă alergau după bani, iar alții fiindcă erau slabi și negativi din cauza problemelor de acasă. Am mers la fiecare în parte, am depășit câteva greutăți, am căutat mult cuvântul lui Dumnezeu și am avut cu fiecare părtășie pentru rezolvarea acestor probleme, până când au înțeles adevărul, au renunțat la noțiuni, au venit regulat la adunări și și-au asumat de bună voie îndatoriri. Era un frate, un profesionist talentat, care venea rar la adunări pentru că alerga după statutul și faima lumești. Am avut multe greutăți în procesul de a-l susține, dar m-am bazat pe Dumnezeu, i-am citit cuvântul Lui și-am avut părtășie despre voia Lui. După ce m-a ascultat, fratele a înțeles valoarea căutării adevărului pentru cei care cred în Dumnezeu, a putut să vadă că goana după reputație și statut e deșartă și a fost dornic să caute adevărul și să-și îndeplinească îndatoririle.” După părtășia mea, am văzut priviri cu admirație și cu venerație pe chipurile surorilor mele și s-au grăbit să-și noteze fragmentele din cuvântul lui Dumnezeu menționate înpărtășia mea. O soră a zis emoționată: „Ai folosit adevărul ca să le rezolvi problemele, astfel încât să înțeleagă voia lui Dumnezeu, și sunt dispuși să-L urmeze și să-și îndeplinească îndatoririle. Nu puteai face asta dacă nu aveai adevărurile-realitate.” O altă soră a spus admirativ: „Dacă aveam aceste probleme, nu puteam să le rezolv. Tu ai mai multă experiență, deci ești mai bună decât noi la asta.” În clipa aceea, am simțit că ceva nu e în ordine. Oare nu cumva mă adorau? După părtășia mea, una dintre surori a fost puțin negativă, căci se simțea de calibru slab și nu putea folosi adevărul pentru a rezolva problemele nou-veniților. M-am gândit: „Vorbesc prea mult despre experiența mea reușită? Oare le fac să creadă că problemele întâlnite de mine sunt simple și ușor de rezolvat pentru mine și le fac să aibă o părere bună despre mine? Cei care admiră și cei care sunt admirați vor avea parte de nenorociri – oare e potrivit genul acesta de părtășie?” Dar apoi, mi-am spus: „Le povestesc despre experiența mea practică, deci ar trebui să fie în ordine.” Atunci, n-am reflectat în continuare asupra mea și am trecut peste asta. Mai târziu, m-am întâlnit cu două surori de la udare ca să le întreb despre lucrarea lor. Imediat ce am ajuns, una dintre ele a spus cu entuziasm: „Ce bine c-ai sosit. Au venit niște frați și surori cu probleme și nu știm să le rezolvăm. Te rugăm să ne vorbești despre ele.” Privirea ei plină de așteptări m-a încântat și m-a îngrijorat deopotrivă. M-a încântat pentru că mă aprecia, dar m-a îngrijorat fiindcă m-am întrebat dacă nu cumva faptul că am vorbit mereu despre rezultatele din lucrarea mea n-o făcuse să mă venereze. Apoi, m-am gândit: „Vorbesc mereu despre succesele mele ca să le dau o cale de practicare pentru îndeplinirea îndatoririlor lor, adică am părtășie despre adevăr ca să rezolv probleme. În plus, vorbesc doar despre experiențele mele reale, nu exagerez.” Așa că am continuat la fel ca înainte, am avut părtășie despre experiența mea reușită. Au reacționat cu admirație și invidie, iar eu am fost încântată.

După aceea, la fiecare adunare, am vorbit despre cum am suferit și am plătit un preț în îndatoririle mele, cum am avut părtășie despre adevăr pentru a rezolva probleme și despre fiecare dintre exemplele mele reușite. Treptat, toți frații și surorile mele au început să mă venereze, mă așteptau să le rezolv problemele, iar mie mi-a plăcut senzația că eram apreciată și venerată. Întorcându-mă de la adunări, îmi aminteam expresiile lor de admirație și venerare și nu m-am putut abține să nu mă simt exaltată. Faptul că eram admirată și apreciată de atâția m-a motivat în îndatoririle mele. Dar tocmai când eram cufundată în bucuria de a fi venerată, m-am confruntat pe neașteptate cu emondare.

Într-o zi, conducătoarea de biserică a venit la mine și mi-a spus: „Le-am cerut fraților și surorilor să te evalueze pentru alegerile bisericii și toți spun că îți place să te dai mare.” Când am auzit asta, m-am înroșit pe loc de rușine. M-am gândit: „Cum pot spune toți că îmi place să mă dau mare? Ce o fi crezând conducătoarea despre mine? Cum voi mai da față cu ceilalți?” M-am zbătut să mă justific: „Recunosc că sunt destul de arogantă și uneori mă dau mare fără să vreau, dar n-o fac în mod intenționat. La adunări vorbesc doar despre experiența mea reală.” Conducătoarea a văzut că nu mă cunosc și a spus: „Vorbești despre experiența ta, dar de ce frații și surorile te admiră și se bazează pe tine, în loc să se bazeze pe Dumnezeu și să caute adevărul? Spui că nu te dai mare în mod intenționat, dar de ce nu vorbești despre corupția, carențele, pesimismul, slăbiciunea sau gândurile tale ascunse? Vorbești doar despre ce e bine, nu și despre corupția sau slăbiciunea ta. Dai impresia că tu cauți adevărul și știi cum să experimentezi. Oare nu sunt astea doar preamărire de sine și te dai mare?” N-am avut răspuns la ceea ce a expus conducătorul. În timpul adunărilor, vorbisem doar despre experiența mea reușită și nu-mi destăinuisem niciodată abaterile și eșecurile din îndatoririle mele. Mă dădeam mare într-adevăr. Gândindu-mă cum mă dădusem mare în fața atâtor frați și surori și cum toți aveau acum discernământ despre mine, am fost atât de rușinată și de stânjenită încât mi-a venit să intru în pământ de rușine. Acest gând m-a făcut tot mai nefericită și nu m-am putut opri din plâns. Am căzut în genunchi în fața lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule, nu mai vreau să mă dau mare. Te rog, îndrumă-mă ca să pot reflecta asupra mea și să ajung să mă cunosc.”

Mai târziu, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Să se înalțe și să mărturisească pentru sine, să se grozăvească, încercând să-i facă pe oameni să aibă o părere bună despre ei și să i se închine – omenirea coruptă este capabilă de aceste lucruri. Acesta este modul în care reacționează oamenii instinctiv atunci când sunt conduși de naturile lor satanice și este comun întregii omenirii corupte. Cum se înalță oamenii de obicei și mărturisesc pentru ei înșiși? Cum ating acest obiectiv de a-i determina pe ceilalți să aibă o părere bună despre ei și să li se închine? Ei mărturisesc cât de multă lucrare au făcut, cât de mult au suferit, cât de mult s-au sacrificat și ce preț au plătit. Ei folosesc aceste lucruri drept capital prin care se înalță, ceea ce le conferă un loc mai înalt, mai ferm, mai sigur în mintea oamenilor, astfel încât mai mulți oameni să-i aprecieze, să-i admire, să-i respecte și chiar să-i venereze, să-i idolatrizeze și să-i urmeze. Pentru a atinge acest țel, oamenii fac multe lucruri care sunt mărturie de fațadă pentru Dumnezeu, dar în esență, îi preamăresc și mărturisesc pentru ei înșiși. Este rezonabil acest mod de a acționa? Aceste lucruri depășesc sfera raționalității. Acești oameni nu au nicio rușine: mărturisesc nestingheriți ce au făcut pentru Dumnezeu și cât au suferit pentru El. Ba chiar își etalează darurile, talentele, experiența, abilitățile speciale, tehnicile lor inteligente de a se purta, mijloacele pe care le folosesc pentru a se juca cu oamenii și altele. Metoda lor de a se exalta și a aduce mărturie pentru ei înșiși este de a se da în spectacol și a-i desconsidera pe alții. De asemenea, se prefac și se camuflează, ascunzându-și punctele slabe, neajunsurile și lacunele în fața oamenilor, astfel încât ei să le vadă doar strălucirea. Nici nu îndrăznesc să le spună altor oameni când se simt negativi; le lipsește curajul să se deschidă și să aibă părtășie cu ei și, atunci când greșesc ceva, fac tot posibilul să ascundă și să țină secret acel lucru. Nu menționează niciodată răul pe care l-au făcut lucrării bisericii în cursul îndeplinirii datoriei lor. Cu toate acestea, atunci când au avut o contribuție minoră sau au obținut un mic succes, se grăbesc să se fălească. Abia așteaptă să anunțe întreaga lume cât de capabili sunt, cât de înalt este calibrul lor, cât de excepționali sunt și cât de mult mai buni sunt decât oamenii normali. Nu este acesta un mod de a se preamări și a mărturisi pentru ei înșiși? Sunt a se preamări și a mărturisi pentru sine lucruri pe care le face o persoană cu conștiință și rațiune? Nu. Așadar, atunci când oamenii fac acest lucru, ce fire este de obicei dezvăluită? Aroganța este una dintre firile principale dezvăluite, urmată de înșelăciune, care presupune a face tot posibilul pentru a-i determina pe ceilalți să-i stimeze. Poveștile lor sunt întru totul ireproșabile; cuvintele lor conțin în mod clar motivații și urzeli, se dau în spectacol, dar vor să ascundă acest fapt. Rezultatul spuselor lor este că oamenii sunt făcuți să simtă că ei sunt mai buni decât ceilalți, că nimeni nu este egalul lor, că toți ceilalți le sunt inferiori. Și acest rezultat nu este atins prin mijloace viclene? Ce fire se află în spatele acestor mijloace? Și există elemente ale răutății? (Există.) Acesta este un tip de fire rea” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul patru: Ei se înalță și mărturisesc despre ei înșiși”). Ceea ce a dezvăluit cuvântul lui Dumnezeu mi-a străpuns inima. Comportamentul meu nu însemna tocmai că mă dădeam mare? La adunări vorbisem doar despre suferința mea și de rezultatele reușite din datoria mea. Când frații și surorile de la udare întâmpinau probleme pe care nu știau să le rezolve, n-am avut părtășie despre adevăr, să-i ajut să înțeleagă voia lui Dumnezeu și să știe cum să se bazeze pe El în îndatoririle lor. În schimb, am fost martoră pentru capacitatea mea de a suferi și a rezolva probleme. Am vorbit mereu despre cât de departe am ajuns și despre prețul pe care l-am plătit pentru a uda oameni. N-am vorbit niciodată de slăbiciunea sau carențele pe care le expuneam când aveam probleme. Am vorbit mereu despre cum am dus poveri, cum am ținut cont de voia lui Dumnezeu, cum am căutat adevărul pentru a rezolva lucruri, când frații și surorile aveau probleme, sau câți au participat la adunări și și-au îndeplinit îndatoririle grație udării și sprijinului meu, ca să-i fac pe ceilalți să creadă că eu înțelegeam adevărul și mă pricepeam să rezolv probleme. Era clar, cuvântul lui Dumnezeu le-a permis acelor frați și surori să înțeleagă adevărul, să aibă credință și să vrea să-și îndeplinească îndatoririle. Erau rezultatele obținute prin cuvântul lui Dumnezeu. Dar nu L-am preamărit pe Dumnezeu, nici nu am mărturisit pentru cuvântul și lucrarea Lui. I-am lăsat pe ceilalți să creadă că eu eram cea care a rezolvat problemele fraților și surorilor mele. Ascultând experiența mea, ceilalți n-au obținut cunoaștere despre Dumnezeu, ci m-au venerat pe mine. Nu s-au bazat pe Dumnezeu, nici n-au căutat adevărul când au avut probleme. În schimb, au căutat părtășia mea ca să rezolve probleme. M-au văzut drept cineva care chiar le-ar putea salva viețile. Dacă lucrurile continuau așa, oare nu cumva îi aduceam pe oameni înaintea mea? Nici atunci n-am simțit că mă preamăream sau mă lăudam. Am continuat să cred că doar discutam despre experiența mea reală. Am văzut că am avut intenții demne de dispreț când am vorbit despre experiențele mele. Voiam să câștig un loc de preț în inimile oamenilor. Tot gândindu-mă la asta, m-am simțit tot mai josnică și nerușinată. A fost harul lui Dumnezeu că am putut prelua lucrarea de udare, iar voia Sa a fost ca eu să am părtășie despre cuvântul Său pentru a rezolva probleme, a conduce oameni înaintea Lui, a-i ajuta să înțeleagă adevărul și să ajungă să-L cunoască pe Dumnezeu. Dar în îndatoririle mele, m-am dat mare mereu peste tot ca să-i fac pe oameni să mă venereze. Am considerat efectele lucrării Duhului Sfânt ca fiind ale muncii mele și le-am folosit ca mijloc de laudă de sine. Am furat slava lui Dumnezeu și m-am bucurat de admirația și venerația fraților și surorilor și n-am simțit niciun pic de rușine. N-am avut deloc conștiință și rațiune! Conducătorul meu m-a emondat ca să pot să reflectez la calea mea greșită și să mă abată cu timpul de la ea, acestea au fost iubirea și mântuirea lui Dumnezeu pentru mine! Am știut că nu mai puteam să-L sfidez pe Dumnezeu și să mă opun Lui. Trebuia să mă căiesc în grabă. Mi-am amintit un fragment din cuvântul lui Dumnezeu: „Să împărtășești și să comunici experiențele tale înseamnă să ai părtășie despre experiența și despre cunoștințele tale referitoare la cuvintele lui Dumnezeu. Înseamnă să dai glas fiecărui gând din inima ta, stării tale și firii corupte care se dezvăluie în tine. Înseamnă să-i lași pe ceilalți să discearnă aceste lucruri și, apoi, să rezolvi problema având părtășie despre adevăr. Toată lumea are de câștigat și culege roadele doar atunci când are părtășie despre experiențe în acest fel. Doar aceasta este adevărata viață bisericească” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). Cântărind cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că părtășia despre experiență nu trebuie să aibă intenții personale, ambiții și dorințe personale. Ar trebui să-mi deschid inima și să le spun fraților și surorilor ce e acolo. Pozitivă sau negativă, trebuie să-mi destăinui mereu adevărata stare, ca ei să asimileze partea pozitivă și să învețe s-o distingă pe cea negativă din experiența mea, ca să vadă că și eu sunt răzvrătită și coruptă și pot să fiu negativă și slabă, ca să nu mă mai aprecieze și admire. În acest fel, experiența mea îi poate învăța lecții și ajuta să nu o ia pe căi greșite. La adunarea de a doua zi, am avut curajul să discut despre starea mea. Am analizat și am expus cum, în această perioadă, mă dădusem mare, ca să-i fac pe ceilalți să mă aprecieze, și cum am reflectat și am ajuns să mă cunosc. La acea adunare, am avut un puternic sentiment de siguranță și bucurie.

Mai târziu, am aflat că o soră era foarte deprimată. Când am vorbit, a spus: „La adunări, aud mereu experiența ta și cât de eficient îi ajuți pe ceilalți, dar îmi lipsesc adevărurile-realitate și am calibrul prea slab. Când apar probleme, nu le pot rezolva. E prea stresant. Nu fac față acestei datorii.” Auzind ce a spus, mi-a fost foarte rușine. M-am gândit: „Sunt direct vinovată pentru negativitatea ei. Nu L-am preamărit pe Dumnezeu în datorie, n-am rezolvat greutățile practice din intrarea în viață a fraților și surorilor, m-am mândrit și m-am lăudat mereu, făcând-o să creadă greșit că eu am înțeles adevărul și am statură. Nu pot să-mi repet greșeala. Trebuie să fiu sinceră și să mă dezvălui în fața ei.” Așa că i-am spus despre starea mea și cum mă dădusem mare în tot acest timp. I-am spus că și eu aveam neajunsuri, eram slabă când întâmpinam greutăți și că, de fapt, nu dețin adevărurile-realitate, că rezultatele îndatoririlor mele veneau de la lucrarea și îndrumarea Duhului Sfânt și că nu puteam realiza nimic singură. Sora mea a fost impresionată și a spus: „Părtășia ta m-a făcut să-mi dau seama că nu caut adevărul, n-am loc în inimă pentru Dumnezeu, apreciez daruri exterioare, îi venerez pe alții și n-am înțeles că toate realizările vin din lucrarea și îndrumarea Duhului Sfânt. Nu vreau să mai fiu negativă și slabă în fața greutăților mele. Vreau să mă bazez pe Dumnezeu și să-mi îndeplinesc îndatoririle.” Am fost foarte încântată s-o aud pe sora mea vorbind astfel.

După aceea, am început să reflectez asupra mea. Chiar și când am știut că atunci când mă dau mare mă împotrivesc lui Dumnezeu, de ce am continuat să urmez involuntar această cale? Ce se întâmpla cu mine? Mai târziu, am citit un fragment din cuvântul lui Dumnezeu: „Unii oameni îl idolatrizează în special pe Pavel. Le place să iasă și să țină discursuri și să lucreze, le place să participe la întâlniri și să predice și le place să-i facă pe oameni să îi asculte, să îi venereze și să se învârtă în jurul lor. Le place să aibă un loc în mintea altora și apreciază când alții prețuiesc imaginea pe care le-o prezintă. Să le analizăm natura din aceste comportamente. Care este natura lor? Dacă ei se comportă într-adevăr în acest fel, atunci este suficient pentru a arăta că sunt aroganți și îngâmfați. Ei nu I se închină deloc lui Dumnezeu; ei caută un statut mai înalt și vor să aibă autoritate asupra celorlalți, să-i posede și să aibă un loc în inimile lor. Aceasta este imaginea clasică a Satanei. Aspectele naturii lor care ies în evidență sunt aroganța și îngâmfarea, refuzul de a I se închina lui Dumnezeu și o dorință de a fi venerați de alții. Astfel de comportamente vă pot oferi o imagine foarte clară despre natura lor” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”). Din ce a dezvăluit cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că-mi plăcea să mă dau mare în fața fraților și surorilor și să-i fac să mă admire și venereze pentru că eram controlată de natura mea arogantă. Deoarece natura mea era atât de arogantă, imediat ce am avut rezultate în îndatoririle mele, am început să mă admir. Ca să arăt că eram remarcabilă și superioară, mă lăudam la adunări și mă dădeam mare cu realizările muncii mele. N-am spus nimic despre greutățile mele, despre slăbiciunea mea, despre răzvrătirea și corupția mea. Când frații și surorile mele mă lăudau, nu simțeam frică. Mai degrabă, eram foarte fericită și mă bucuram fără rușine de admirația și venerația lor. Lui Pavel i-au plăcut mult adunările și să predice, pretinzând că efectele lucrării Duhului Sfânt erau meritul lui, s-a lăudat și s-a etalat pe sine pretutindeni, pentru a înșela oamenii. I-a adus pe toți credincioșii înaintea lui, astfel încât și acum, după 2000 de ani, întreaga lume religioasă îl venerează și preamărește, consideră cuvintele lui drept cuvântul lui Dumnezeu și nu are cunoaștere despre Domnul Isus. Pavel a avut o natură arogantă și neprihănită de sine și nu L-a respectat pe Dumnezeu; a mers pe calea unui antihrist potrivnic lui Dumnezeu. A ocupat locul lui Dumnezeu în inimile oamenilor, a ofensat grav firea Lui dreaptă și a fost pedepsit și blestemat de El. Nu a fost firea mea la fel cu a lui Pavel? Și eu am fost arogantă, neprihănită de sine, mi-a plăcut să mă preamăresc, să mă dau mare și să mă înconjur de oameni. Drept rezultat, după luni de „reprezentație”, toți m-au apreciat și venerat și n-au avut loc pentru Dumnezeu în inimile lor. Când au apărut probleme, în loc să-L caute pe Dumnezeu, m-au căutat pe mine. Nu mă împotriveam lui Dumnezeu și nu le făceam rău fraților și surorilor? Nu mergeam pe calea unui antihrist? Doar atunci am văzut că eram în pericol și că eram controlată de natura mea arogantă. În repetate rânduri, m-am dat în spectacol și m-am mândrit cu nerușinare, i-am înșelat pe frați și surori să mă venereze și, uneori, am avut chiar intenții josnice și am folosit șiretlicuri ca să mă laud. Am fost foarte mârșavă! Gândindu-mă la asta, m-am umplut de dezgust și ură față de mine și mi-am jurat că nu mă voi mai da mare niciodată.

Apoi, am urmărit un material video cu lectura cuvântului lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dumnezeu este Creatorul, iar identitatea și statutul Său sunt supreme. Dumnezeu are autoritate, înțelepciune și putere, are propria fire, propriile posesiuni și propria ființă. Știe cineva de câți ani lucrează Dumnezeu în mijlocul oamenilor și al întregii creații? Numărul precis de ani de când lucrează și gestionează Dumnezeu întreaga omenire este necunoscut; nimeni nu poate oferi o cifră precisă, iar Dumnezeu nu raportează omenirii aceste chestiuni. Totuși, dacă Satana ar face așa ceva, ar raporta acest lucru? Cu siguranță da. Vrea să se laude ca să înșele mai mulți oameni și ca să-i facă pe mai mulți să fie conștienți de contribuțiile lui. De ce Dumnezeu nu raportează aceste chestiuni? Acesta este un aspect smerit și tainic al esenței lui Dumnezeu. Care este opusul smereniei și al tăiniciei? Aroganța și etalarea. […] Dumnezeu cere ca oamenii să fie mărturie pentru El, dar oare a fost Dumnezeu mărturie pentru El Însuși? (Nu.) Pe de altă parte, Satana se teme că oamenii nu vor afla nici măcar despre cel mai mărunt lucru pe care-l face. Antihriștii nu sunt diferiți: se laudă în fața tuturor cu fiecare lucru mărunt pe care îl fac. Auzindu-i, pare că mărturisesc pentru Dumnezeu – dar, dacă asculți cu atenție, vei descoperi că nu mărturisesc pentru Dumnezeu, ci se grozăvesc, întărindu-se. Motivația și esența din spatele spuselor lor este să se întreacă cu Dumnezeu pentru aleșii Lui și pentru statut. Dumnezeu este smerit și ascuns, iar Satana se dă în spectacol. Există vreo diferență? A se da în spectacol față de smerenie și ascundere: care sunt lucruri pozitive? (Smerenia și ascunderea.) Ar putea Satana să fie descris ca fiind smerit? (Nu.) De ce? Judecând după natura-esență rea a acestuia, este un gunoi fără valoare; ar fi anormal ca Satana să nu se dea în spectacol. Cum i s-ar putea spune Satanei «smerit»? Despre Dumnezeu se spune că este «smerit». Identitatea, esența și firea lui Dumnezeu sunt înalte și onorabile, dar El nu Se grozăvește niciodată. Dumnezeu este smerit și tainic, așa că oamenii nu văd ce a făcut, dar în timp ce lucrează într-o astfel de obscuritate, omenirea este constant aprovizionată, hrănită și îndrumată – și toate acestea sunt rânduite de Dumnezeu. Oare nu din cauza ascunderii și a smereniei nu declară Dumnezeu niciodată aceste lucruri, nu le menționează niciodată? Dumnezeu este smerit tocmai pentru că El este capabil să facă aceste lucruri, dar niciodată nu le menționează și nu le declară și nu discută despre acestea cu oamenii. Ce drept ai să vorbești despre smerenie, când ești incapabil de astfel de lucruri? Nu ai făcut niciunul dintre aceste lucruri, dar insiști să îți asumi meritul pentru ele – asta se numește a fi nerușinat. Călăuzind omenirea, Dumnezeu săvârșește o lucrare atât de măreață și guvernează întregul univers. Autoritatea și puterea Lui sunt atât de vaste, dar El nu a spus niciodată: «Puterea Mea este extraordinară.» El rămâne ascuns printre toate lucrurile, guvernând peste toate, hrănind și aprovizionând omenirea, permițând întregii omeniri să dăinuie generație după generație. Luați aerul și soarele, de exemplu, sau toate lucrurile materiale necesare existenței umane pe pământ – toate curg fără încetare. Faptul că Dumnezeu îl aprovizionează pe om este incontestabil. Dacă Satana ar face un lucru bun, l-ar ține sub tăcere și ar rămâne un erou nelăudat? Niciodată. Este ca în cazul unor antihriști din biserică care anterior au întreprins lucrări periculoase, care au renunțat la lucruri și au îndurat suferințe, care poate chiar au ajuns la închisoare; sunt și câțiva care au contribuit cândva la un aspect al lucrării casei lui Dumnezeu. Ei nu uită niciodată aceste lucruri, cred că pentru ele merită laude tot restul vieții, cred că acestea sunt capitalul vieții lor – ceea ce arată cât de mici sunt oamenii! Oamenii sunt cu adevărat mărunți, iar Satana e nerușinat” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea a doua)”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, mi-a fost rușine. Dumnezeu e Creatorul, El are autoritate și putere, El are cea mai importantă identitate și cel mai înalt statut. Totuși, Dumnezeu Însuși a venit întrupat ca să mântuiască omenirea coruptă și exprimă în tăcere adevărul, pentru a aproviziona și mântui oamenii. El nu Se folosește de statutul Lui de Dumnezeu ca să se dea mare, nici nu vorbește despre câtă lucrare a făcut pentru a mântui omenirea sau câtă umilință și durere îndură. În schimb, El rămâne mereu smerit și ascuns printre oameni, făcându-Și lucrarea de udare și mântuire a umanității. Esența lui Dumnezeu e atât de sfântă, de blândă și bună! Sunt o persoană foarte dezgustătoare, care e profund coruptă de Satana. În ochii lui Dumnezeu sunt neînsemnată și, totuși, m-am preamărit cu nerușinare, m-am dat mare, i-am făcut pe alții să mă admire și să mă venereze. Am fost într-adevăr atât de arogantă încât mi-am pierdut rațiunea și nu eram vrednică să trăiesc înaintea lui Dumnezeu! În momentul acela mi-am fost și mai rușine de aroganța mea, de lauda și mândria mea. Am căzut înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule, prin judecata și revelația Ta, am văzut că trăiesc fără asemănare umană și nu mai vreau să trăiesc așa. Dumnezeule, îndrumă-mă, învață-mă să practic adevărul și să Îți fiu martoră.”

Am văzut cuvântul lui Dumnezeu: „Când aduceți mărturie pentru Dumnezeu, ar trebui să vorbiți în special despre modul în care Dumnezeu judecă și mustră oamenii și despre ce încercări folosește El pentru a rafina oamenii și a le schimba firea. Ar trebui să vorbiți și despre cât de multă corupție a fost dezvăluită în experiența voastră, cât de mult ați suferit, cât de multe lucruri ați făcut pentru a vă împotrivi lui Dumnezeu și cum ați fost cuceriți în cele din urmă de Dumnezeu. Să vorbiți despre cât de multă cunoaștere adevărată aveți cu privire la lucrarea lui Dumnezeu și cum ar trebui să aduceți mărturie pentru Dumnezeu și să Îi răsplătiți dragostea. Ar trebui să dați substanță unui astfel de limbaj și, în același timp, să spuneți lucrurile în manieră simplă. Nu discutați despre teorii goale. Vorbiți mai pragmatic; vorbiți din inimă. Așa ar trebui să experimentați lucrurile. Nu vă echipați cu teorii aparent profunde, dar goale, în efortul de a vă da în spectacol; făcând astfel, ajungeți să păreți aroganți și lipsiți de rațiune. Ar trebui să vorbiți mai mult despre lucruri reale din experiența voastră concretă și să vorbiți mai mult din inimă; asta este cel mai benefic pentru ceilalți și lucrul pe care se cuvine cel mai mult să-l vadă” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar urmărind adevărul poate cineva să obțină o schimbare a firii”). Am găsit căi de practicare în cuvintele lui Dumnezeu. Adevărata părtășie nu înseamnă să vorbești despre experiențe reușite, pentru a te da mare. Este pentru a fi mărturie a felului în care Dumnezeu ne judecă, ne curățește și ne mântuiește. Este necesară pentru a expune răzvrătirea, corupția, propriile intenții josnice și consecințele acțiunilor proprii și pentru a vorbi despre felul în care, mai târziu, prin experimentarea judecății și mustrării din cuvântul lui Dumnezeu, se ajunge la cunoașterea de sine. În felul acesta ceilalți pot dobândi discernământ despre adevărata față a corupției lor și pot să aibă cunoaștere despre lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și cerințele pe care le are El de la umanitate. În felul acesta ei pot să vadă mântuirea Lui pentru oameni și iubirea Lui pentru oameni. Doar având mărturie în acest fel poate cineva să fie martor pentru Dumnezeu. Odată ce-am înțeles aceste căi de practicare, am început să le practic conștient. La o adunare, un frate a vorbit despre urmărirea reputației și a statutului în îndatoririle lui. S-a comparat cu ceilalți, s-a simțit nefericit și n-a știut cum să rezolve asta. Auzindu-l cum își descrie starea, m-am gândit: „Dacă îi rezolv problema, când va vorbi despre experiența lui în viitor, va spune că părtășia mea i-a permis să-și schimbe starea. Frații și surorile mă vor admira și vor spune că înțeleg adevărul și am statură. Trebuie să-mi compun cuvintele și ideile din părtășie și să-i spun totul despre experiența mea.” În acel moment am avut mustrări de conștiință, dându-mi brusc seama că eram pe cale să dau din nou o reprezentație satanică. Gândul care tocmai îmi trecuse prin minte m-a dezgustat, de parcă înghițisem o muscă moartă. Așa că m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu, cerându-I putere ca să mă lepăd de mine, să-L preamăresc pe El acum și să fiu martoră pentru El. Mai târziu, i-am spus fratelui despre experiența mea nereușită de a fi înlocuită pentru că am urmărit reputația și statutul și am luptat pentru ele. I-am mai spus cum, citind cuvântul lui Dumnezeu, am putut să reflectez, să ajung să mă cunosc, să mă căiesc și să mă schimb întrucâtva. După părtășia mea, fratele a recunoscut că statura lui era prea arogantă, că goana după reputație și statut este calea unui antihrist și voia să se căiască. Auzind părtășia lui, I-am mulțumit lui Dumnezeu în inima mea. Aceasta a fost îndrumarea lui Dumnezeu în acțiune.

După aceea, la adunări, în părtășia cu frații și surorile mele, deși încă mă mai dădeam mare uneori, nu era atât de evident și de grav ca înainte. Uneori mă gândeam să mă dau mare, dar când simțeam asta, mă rugam lui Dumnezeu și am putut să mă lepăd de mine. Treptat, m-am dat mare tot mai puțin și am experimentat mai rar stări în care doream să mă laud și am devenit un pic rezonabilă în discursul și acțiunile mele. Sunt profund recunoscătoare pentru mântuirea de la Dumnezeu Atotputernic!