de Judy, Coreea de Sud

Într-o zi din anul 2016, am primit din senin o scrisoare prin care eram reclamată. A fost scrisă de două surori pe care le demisesem anterior. Au reclamat că acționasem autocrat și arbitrar în îndatoririle mele în cadrul bisericii lor, că promovasem două persoane care s-au dovedit a fi conducători falși și că una dintre acestea, numită Zhang, a fost o răufăcătoare care a perturbat și a tulburat lucrarea bisericii după ce a devenit conducătoare și aproape a paralizat lucrarea întregii biserici. Scrisoarea a menționat, de asemenea, că, dacă le-aș fi ascultat sfatul de atunci sau dacă aș fi dedicat mai mult timp pentru a întreba frații și surorile, nu aș fi ales acei doi conducători falși și nu aș fi provocat un rău atât de mare lucrării bisericii. Citind această scrisoare, am rămas șocată și m-am speriat puțin. Mi-am spus: „Cum se poate așa ceva? Trebuie să fie o greșeală.” Nu puteam să accept acest lucru cu adevărat. Aveam o părere proastă despre cele două surori care au scris scrisoarea și credeam că încercau să se răzbune pe mine. La început fuseseră conducătoare ale acelei biserici, dar aveau calibru redus și nu făceau lucrare reală. Acoperiseră și protejaseră conducători falși și i-au condamnat și atacat pe cei care i-au reclamat, așa că, în cele din urmă, au fost înlocuite. Mi-am adus aminte că le cerusem părerile când o promovasem pe Zhang – tot ce mi-au spus a fost că aceasta avea umanitate slabă și nu putea colabora cu alții. Nu au spus niciodată în mod expres că era o răufăcătoare. Dar acum că Zhang fusese dezvăluită, mă reclamau pe mine. Nu erau pur și simplu înverșunate că le demisesem? În plus, la acel moment, arestările PCC erau atât de drastice și situația atât de grea încât nu am putut organiza alegeri adecvate și, o perioadă, nu s-a putut găsi un candidat potrivit. Zhang avusese un calibru ceva mai bun și mai mult discernământ decât alții, așa că, în acea situație, pe cine altcineva aș fi putut alege? Trebuia ales cineva drept conducător. Întrebasem, de asemenea, mai mulți frați și surori atunci când am promovat-o și nimeni nu-mi spusese că era o răufăcătoare. Oricine greșește în îndeplinirea îndatoririlor sale. Cine poate înțelege esența cuiva la prima vedere? Este normal să fie selectați conducători nepotriviți. Cine poate garanta că întotdeauna este aleasă persoana potrivită? Nu-mi căutau, pur și simplu, nod în papură? Tot încercam să-mi găsesc justificări în mintea mea. Mă opuneam foarte mult scrisorii de reclamație. Însă cele două persoane menționate în reclamație fuseseră, într-adevăr, dezvăluite drept conducători falși, iar Zhang drept răufăcătoare. În calitate de conducători, au afectat grav lucrarea bisericii și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu. Nu puteam să neg faptele când m-am confruntat cu ele. Am recunoscut cu reticență că nu putusem distinge oamenii, că am fost arogantă, neprihănită de sine și i-am folosit orbește. Însă nu mi-am înțeles cu adevărat propriile probleme, nici nu am reflectat asupra lor și, în cele din urmă, întâmplarea a trecut.

Spre surpriza mea, când conducătorul meu a aflat despre acest lucru, și el m-a dat în vileag pentru că am folosit o răufăcătoare drept conducătoare, nu am ascultat când mi s-a reamintit ceva, am fost arogantă și neprihănită de sine. Doar atunci am conștientizat puțin problema. Oare chiar făcusem o greșeală? Am fost oare prea arogantă și neprihănită de sine? Însă, în acea situație, cum aș fi putut proceda altfel? Nu am înțeles unde greșisem. Căutând, mi-am adus aminte de cuvântul lui Dumnezeu: „Cu cât simți mai mult că în anumite domenii te-ai descurcat bine sau că ai făcut ceea ce era corect și cu cât crezi mai mult că poți satisface voia lui Dumnezeu sau ești capabil să te lauzi în anumite domenii, cu atât merită mai mult să te cunoști pe tine însuți în acele domenii și cu atât mai profund merită să le explorezi pentru a vedea ce impurități există în tine și să vezi ce lucruri din tine nu pot satisface voia lui Dumnezeu. […] Acest lucru se datorează faptului că ceea ce crezi că este bun este ceea ce vei stabili ca fiind corect și nu te vei îndoi de asta, nu vei reflecta asupra acestui lucru sau nu vei analiza dacă există ceva în acesta care să se împotrivească lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin recunoașterea propriilor păreri nechibzuite se poate obține cu adevărat o transformare”). Cuvântul lui Dumnezeu m-a trezit și mi-a dat o cale de practică. Am meditat la problemă ori de câte ori aveam timp și, căutând, am înțeles că, într-adevăr, am fost prea arogantă și neprihănită de sine. De când am primit scrisoarea, tot venisem cu argumente – situația de atunci fusese atât de gravă, nu am putut organiza alegeri normale, nu existau candidați potriviți. Zhang era cea mai bună candidată disponibilă și, în acel context, nu fusese o greșeală s-o aleg. Nimeni nu ar fi putut prezice că, mai târziu, urma să fie dezvăluită drept răufăcătoare. Cu siguranță nu am numit intenționat o răufăcătoare ca să perturbe lucrarea bisericii. Așadar, am simțit că nu făcusem nimic greșit și nu am reflectat, nici nu am încercat să mă cunosc, m-am opus și mi-au displăcut surorile care au scris scrisoarea de reclamație și chiar am judecat în sinea mea că încercau înadins să-mi găsească o vină. Gândindu-mă acum la asta, când o alesesem pe Zhang, aceste două surori chiar îmi semnalaseră că avea umanitate slabă. Știusem și că își făceau griji că alegerea unui răufăcător drept conducător ar afecta lucrarea bisericii, însă, în acel moment, nu puteau vedea clar esența lui Zhang, așa că nu au îndrăznit să o condamne direct drept răufăcătoare. Însă eu am fost prea arogantă și neprihănită de sine și le-am desconsiderat. Simțeam că erau slabe majoritatea persoanelor pe care le aleseseră cât timp au fost conducătoare – dacă nu puteau evalua oamenii, la ce-mi folosea sfatul lor? Când, după atât de mult efort, am găsit în sfârșit pe cineva care să le preia lucrarea, nu au vrut să fie de acord. Crezusem că îmi căutau înadins nod în papură, așa că nu le ascultasem deloc. Acum, după ce mi-am dat sinele la o parte, după ce am reflectat și am căutat adevărul, mi-am dat seama că, într-adevăr, au existat probleme în modul în care am ales conducători. Deși nici nu se putea pune problema unei alegeri obișnuite, ar fi trebuit să caut consimțământul celor care înțelegeau adevărul înainte de a selecta un conducător. Eu doar discutasem chestiunea cu sora care-mi era parteneră și întrebasem alți câțiva oameni ce părere aveau despre Zhang. Dintre aceștia, cele două surori care au scris scrisoarea pentru a mă reclama nu au fost de acord cu alegerea mea, însă, din cauza prejudecăților mele față de ele, nu am mai aprofundat căutarea. Pur și simplu m-am bazat pe ipotezele mele subiective, crezând că Zhang era o conducătoare potrivită. În această problemă, era clar că încălcasem principiile de promovare a oamenilor în funcții de conducere, în casa lui Dumnezeu. Nu îi căutasem în continuare pe cei în cunoștință de cauză, pentru a obține o înțelegere și pentru a clarifica performanțele obișnuite ale lui Zhang și nici nu i-am întrebat pe cei care înțelegeau adevărul. Mai important decât atât, când mi s-au prezentat opinii diferite, am fost arogantă și neprihănită de sine. Respinsesem și ignorasem sugestiile altora și, în mod autocrat, o numisem pe Zhang conducătoare din propria voință. Chiar am acționat nebunește. Casa lui Dumnezeu a subliniat de nenumărate ori că cel mai mare tabu în selectarea conducătorilor este să alegi răufăcători și persoane înșelătoare. Când cele două surori ale mele au spus că Zhang avea umanitate slabă, dacă aș fi avut cu adevărat o inimă cu frică de Dumnezeu, înainte să o aleg, aș fi întrebat mai mulți oameni care erau în perfectă cunoștință de cauză, aș fi clarificat natura umanității lui Zhang și aș fi determinat dacă era o răufăcătoare. Dacă tot nu aș fi fost sigură după ce aș fi făcut cercetări și n-ar fi existat nicio altă persoană potrivită, aș fi putut s-o folosesc ținând-o sub supraveghere și apoi să o fi demis odată ce aș fi descoperit că nu era o persoană bună și că nu se afla pe calea cea dreaptă. Asta nu ar fi provocat tulburări ale lucrării bisericii. Dacă aș fi avut puțină frică de Dumnezeu în inimă, în niciun caz nu aș fi selectat pur și simplu pe cineva să fie conducător și apoi să cred că totul va fi bine și să mă spăl pe mâini de treaba asta. Acum am văzut că ceea ce crezusem că a fost corect, ceea ce considerasem corect se baza în întregime pe ideile proprii, erau noțiunile și închipuirea mea. Fusesem neprihănită de sine și rămăsesem cu încăpățânare la ideile mele, iar rezultatul a fost că am lăsat o răufăcătoare să slujească drept conducătoare timp de peste un an, ceea ce aproape a paralizat întreaga lucrare a bisericii. Atunci mi-am dat seama în cele din urmă că nu făcusem doar o mică eroare în selectarea unui conducător, făcusem o faptă rea, ceva ce i se opunea în mod grav lui Dumnezeu. Pentru ca aleșii lui Dumnezeu să-L urmeze pe Dumnezeu, să urmărească adevărul și să obțină mântuirea, ei trebuie să aibă un conducător bun, însă eu nu am tratat deloc alegerea unui conducător ca pe o chestiune serioasă. Nu am avut o inimă cu frică de Dumnezeu. Nu doar că nu am reușit să aleg un conducător bun pentru frații și surorile mele, ci am învestit în funcție o răufăcătoare și i-am dat voie să le facă rău aleșilor lui Dumnezeu. Nu-mi păsa deloc de viețile fraților și surorilor mele, nici nu-mi asumam responsabilitatea pentru ele. Cu o astfel de atitudine față de datoria mea, cum aș fi putut fi potrivită să fiu conducătoare? În alegerea unui conducător, am fost atât de pripită, nechibzuită și nepăsătoare, atât de arogantă și neprihănită de sine încât, atunci când alții au încercat să-mi reamintească, nu le-am dat atenție. Am fost autocrată și arbitrară și, ca urmare, lucrarea bisericii și intrarea în viață a fraților și surorilor mei au fost afectate grav. Nu aveam cum să compensez acele daune. Alesesem o conducătoare malefică pentru frații și surorile mele și făcusem atât de mult rău, iar când cele două surori ale mele m-au reclamat și m-au dat în vileag, nu am simțit nicio vină sau remușcare, ci, în schimb, protestasem și mă apărasem. Am fost atât de încăpățânată și detestabilă!

După aceea, am început să reflectez asupra motivului pentru care am fost atât de arogantă și autocrată încât nu am putut accepta un sfat sau căuta adevărurile-principii. Ce tip de fire era asta? Cum vedea Dumnezeu problema? Într-o zi, am dat peste acest pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Aroganța și neprihănirea de sine constituie cea mai evidentă fire satanică a omului și, dacă oamenii nu acceptă adevărul, nu vor avea nicio posibilitate de-a o curăți. Toți oamenii au firi arogante și neprihănite de sine și mereu sunt îngâmfați. Indiferent ce gândesc, ce spun sau cum văd lucrurile, totdeauna consideră că propriile puncte de vedere și atitudini sunt corecte și că ceea ce spun alții nu e la fel de bun sau de corect precum ceea ce spun ei. Întotdeauna se agață de opiniile lor și, indiferent cine vorbește, nu vor să-l asculte. Chiar dacă ceea ce spune altcineva este corect sau în acord cu adevărul, ei nu vor accepta; doar vor părea că ascultă, dar nu vor adopta realmente ideea, iar când va veni timpul să acționeze, tot vor face lucrurile așa cum doresc, gândindu-se mereu că ceea ce spun ei este corect și rezonabil. Poate că ceea ce spui este, într-adevăr, corect și rezonabil sau poate că ceea ce ai făcut este corect și ireproșabil, însă ce fel de fire ai dezvăluit? Nu una arogantă și neprihănită de sine? Dacă nu te vei lepăda de firea asta arogantă și neprihănită de sine, nu-ți va afecta ea îndeplinirea datoriei? Nu-ți va afecta practicarea adevărului? Dacă nu vei înlătura firea ta arogantă și neprihănită de sine, oare nu va fi cauza unor piedici serioase în viitor? În mod sigur vei avea parte de piedici, asta e inevitabil. Spuneți-Mi, poate Dumnezeu să vadă un astfel de comportament al omului? Dumnezeu e mai mult decât capabil să-l vadă! El nu doar examinează atent adâncurile inimilor oamenilor, ci le și observă fiecare cuvânt și faptă oricând și oriunde. Ce va spune Dumnezeu când va vedea acest comportament al tău? Va spune: «Ești intransigent! E de înțeles că s-ar putea să te agăți de ideile tale când nu știi că greșești, dar când știi clar că greșești și totuși te agăți de ideile tale și ai prefera să mori, decât să te căiești, nu ești decât un nesăbuit încăpățânat și ai o problemă. Dacă, indiferent cine face o sugestie, întotdeauna adopți o atitudine negativă, de împotrivire față de ea, și nu accepți nici măcar un strop din adevăr, iar inima îți e total potrivnică, închisă și refractară, atunci ești foarte ridicol, ești un om absurd! Ești prea dificil!» În ce sens ești dificil? Ești dificil întrucât ceea ce afișezi nu este o abordare eronată sau un comportament eronat, ci o manifestare a firii tale. O manifestare a cărei firi? A unei firi în care îți e lehamite de adevăr și urăști adevărul. Odată ce ai fost identificat ca persoană care urăște adevărul, în ochii lui Dumnezeu ai o problemă și El te va detesta, te va respinge și te va ignora. Din punctul de vedere al oamenilor, cel mult ei vor spune: «Firea acestei persoane e rea, este incredibil de încăpățânată, împietrită și arogantă! E greu să te înțelegi cu persoana asta și nu iubește adevărul. N-a acceptat niciodată adevărul și nu-l pune în practică.» Cel mult, toți te vor evalua astfel, dar poate această evaluare să-ți decidă soarta? Evaluarea pe care ți-o fac oamenii nu poate să-ți decidă soarta, dar există un lucru pe care nu trebuie să-l uiți: Dumnezeu examinează atent inimile oamenilor și, în același timp, El le observă fiecare cuvânt și faptă. Dacă Dumnezeu te definește în felul acesta și spune că urăști adevărul, dacă El nu spune doar că firea ta e puțin coruptă sau că ești puțin neascultător, nu e asta o problemă foarte gravă? (Este gravă.) Asta înseamnă necaz, iar necazul acesta nu constă în modul în care te văd oamenii sau cum te evaluează ei, ci în modul în care Dumnezeu vede firea ta coruptă de-a urî adevărul. Cum o vede Dumnezeu, deci? Oare Dumnezeu doar a stabilit că urăști, și nu iubești adevărul, și asta-i tot? Oare e atât de simplu? De unde vine adevărul? Pe cine reprezintă adevărul? (Îl reprezintă pe Dumnezeu.) Reflectați asupra acestui lucru: dacă o persoană urăște adevărul, atunci, din punctul lui Dumnezeu de vedere, cum o va privi El? (Ca fiind dușmanul Său.) Nu e asta o problemă gravă? Când o persoană urăște adevărul, ea Îl urăște pe Dumnezeu! De ce spun Eu că Îl urăște pe Dumnezeu? L-a blestemat ea pe Dumnezeu? I s-a împotrivit lui Dumnezeu fățiș? L-a judecat sau L-a osândit pe la spate? Nu neapărat. Atunci, de ce spun că a manifesta o fire care urăște adevărul înseamnă a-L urî pe Dumnezeu? Asta nu înseamnă să faci din țânțar armăsar, e realitatea situației. Este ca în cazul fariseilor ipocriți care L-au pironit pe cruce pe Domnul Isus pentru că urau adevărul — consecințele au fost teribile. Asta înseamnă că, dacă o persoană are o fire căreia îi e lehamite de adevăr și urăște adevărul, aceasta poate răbufni din ea oricând și oriunde și, dacă trăiește după firea asta, oare nu I se va împotrivi lui Dumnezeu? Când persoana se va confrunta cu ceva care implică adevărul sau cu luarea unei decizii, dacă ea nu poate accepta adevărul și trăiește după firea ei coruptă, I se va împotrivi în mod natural lui Dumnezeu și-L va trăda, întrucât firea ei coruptă este una care-L urăște pe Dumnezeu și urăște adevărul” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai trăind adesea înaintea lui Dumnezeu se poate obține o relație normală cu El”). Cuvântul lui Dumnezeu a arătat esența și miezul problemei, în special aceste cuvinte: „În ce sens ești dificil? Ești dificil întrucât ceea ce afișezi nu este o abordare eronată sau un comportament eronat, ci o manifestare a firii tale. O manifestare a cărei firi? A unei firi în care îți e lehamite de adevăr și urăști adevărul.” Această secțiune mi-a străpuns inima și m-a atins puternic. Nu m-am așteptat ca firea arogantă pe care o dezvăluisem să fie pentru Dumnezeu aceea de a disprețui, de a detesta și de a nu accepta adevărul. Aceasta este firea unui răufăcător și a unui antihrist! Dacă aș fi definită de Dumnezeu drept o persoană care disprețuiește și detestă adevărul, atunci asta ar însemna că sunt un diavol, o satană și o persoană care nu poate fi mântuită. Îmi era foarte frică. Deși știam că aveam o fire arogantă și neprihănită de sine, că nu acceptam ușor sfaturile altora și comisesem unele fărădelegi din cauza asta, abia recunoșteam acest lucru. Uneori, chiar credeam că aroganța și neprihănirea de sine sunt trăsături comune ale oamenilor corupți și nu sunt ușor de schimbat, așa că m-am complăcut și nu le-am tratat drept o problemă gravă pe care trebuia să o rezolv. Din această cauză, mi-am dezvăluit deseori firea arogantă și neprihănită de sine în îndeplinirea datoriei mele, însă îmi era indiferent acest lucru. Eram supărată și cuprinsă de remușcări doar când eram emondată și apoi mă abțineam în mod conștient, însă, ulterior, tot dezvăluiam această fire deseori, fără voia mea. Cei care mă cunoșteau mă evaluau drept arogantă și neprihănită de sine și, în lucrarea pe care mi-o dădea conducătorul meu, îmi reamintea și mă instruia mereu să nu fiu arogantă și neprihănită de sine și să ascult mai mult de părerile altora, ca nu cumva aroganța și neprihănirea mea de sine să facă rău lucrării bisericii. Acum, prin prisma celor dezvăluite de cuvântul lui Dumnezeu, am văzut că am fost arogantă, neprihănită de sine și că nu am acceptat adevărul și, astfel, indiferent cât de corecte sau benefice au fost sfaturile celorlalți pentru lucrarea bisericii, eu mi-am păstrat cu încăpățânare propriile idei. Dacă cineva avea părtășie despre adevărurile-principii sau dacă îmi dădea sugestii, nu-mi plăcea de ei și mă opuneam lor. Uram și refuzam să tolerez pe oricine mă dădea în vileag. Asta arăta că aveam firea antihristului de a urî și detesta adevărul. Chiar la început, cele două surori ale mele îmi reamintiseră despre un conducător pe care îl alesesem și care nu era potrivit, de teamă că voi permite unui răufăcător să facă rău bisericii și, totuși, eu nu le ascultasem deloc sfatul, insistând cu încăpățânare asupra propriilor păreri. Acum că cele două surori nu se mai simțeau constrânse de funcția mea, au scris o scrisoare pentru a mă da în vileag și pentru a-mi reclama problemele. Au făcut-o ca să protejeze lucrarea bisericii, dar acest lucru mi-a servit și drept avertisment. Totuși, nu doar că am refuzat să accept, să reflectez sau să încerc să mă cunosc, ci, în inima mea le-am detestat, le-am respins, chiar le-am judecat și le-am condamnat pentru că ar fi încercat să obțină ceva ce mi-ar fi putut imputa. Era, oare, această atitudine altceva decât dispreț și ură față de adevăr? M-am gândit la un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Ce fel de oameni credeți că sunt cei cărora le este lehamite de adevăr? Sunt ei cei care se împotrivesc și se opun lui Dumnezeu? Ei s-ar putea să nu se împotrivească fățiș lui Dumnezeu, dar natura-esență a acestora este să-L renege pe Dumnezeu și să se împotrivească Lui, ceea ce echivalează cu a-I spune deschis lui Dumnezeu: «Nu-mi place să aud ceea ce spui Tu, nu accept acest lucru și, pentru că nu accept că sunt adevărul cuvintele Tale, nu cred în Tine. Cred în oricine este folositor și benefic pentru mine.» Este aceasta atitudinea necredincioșilor? Dacă aceasta este atitudinea ta față de adevăr, nu ești în mod deschis ostil față de Dumnezeu? Și dacă ești în mod deschis ostil față de Dumnezeu, te va mântui Dumnezeu? N-o va face. Acesta este motivul mâniei lui Dumnezeu față de toți cei care Îl neagă și I se împotrivesc” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, înțelegerea adevărului este cea mai importantă”). Dumnezeu spune că atitudinea noastră față de adevăr este atitudinea noastră față de El, așadar, urând și detestând adevărul, nu Îl detestam și-L consideram inamic pe Dumnezeu? Aceasta era o manifestare autentică a unei firi satanice! Cei care urăsc adevărul sunt răufăcători, diavoli și satane! Dacă sfatul fraților și surorilor mele a venit din luminarea Duhului Sfânt, în acord cu adevărul, și a beneficiat lucrării bisericii, însă eu am fost atât de arogantă și neprihănită de sine încât nu am căutat, nu am acceptat, nici nu m-am supus, atunci mă împotriveam luminării Duhului Sfânt și mă opuneam lui Dumnezeu. Odată ce am înțeles acest lucru, mi s-a făcut și mai frică, pentru că știam că problema mea era foarte gravă. Nu era, după cum crezusem, ceva simplu precum a fi oarecum arogantă, neprihănită de sine și nedispusă să accept sfaturile altora. Problema implica atitudinea mea față de lucrarea Duhului Sfânt și față de Dumnezeu, precum și opoziția mea față de Dumnezeu.

Mai târziu, și conducătorul meu mi-a disecat comportamentul în această chestiune și mi-a spus: „Când ai promovat răufăcătoarea, alții ți-au reamintit că această persoană avea probleme grave, însă tu nu ai ascultat și ai avut încredere doar în propriile păreri. Dacă părerile tale își au baza în cuvântul lui Dumnezeu, atunci poți avea încredere în tine însăți. Dar dacă nu, dacă sunt noțiunile tale absurde, atunci încrederea ta în tine însăți reprezintă o problemă a umanității tale. Nu acționai conform principiilor și-ți lipsește un simț al corectitudinii. Erai irațională și irezonabilă.” După ce am auzit părtășia conducătorului meu, chiar mi-a străpuns inima. Era adevărat, nu doar că aveam o fire arogantă și neprihănită de sine, ci aveam și probleme cu umanitatea și nu puteam trata oamenii corect. Odată ce alesesem o persoană și planificasem să o folosesc, nu am acceptat criticile celorlalți cu privire la ea, în special dacă aceia care mi-au oferit sugestiile erau persoane pe care le desconsideram sau care fuseseră demise. Am strâmbat din nas și nu am ținut seama de sfaturile lor. M-am gândit că aceia care fuseseră demiși pentru că nu-și îndepliniseră bine îndatoririle nu puteau oferi vreun sfat bun. În inima mea, le respinsesem complet pe acele două surori. Am tratat și am selectat oamenii în funcție de propriile mele emoții și idei. Nu puteam trata oamenii corect, în conformitate cu adevărurile-principii. Aceasta arată că umanitatea, caracterul, firea mea, toate aveau probleme. Cu cât reflectam mai mult la acest lucru, cu atât mai gravă simțeam că-mi era problema. Din cauza aroganței și neprihănirii mele de sine, nu am ascultat sfatul surorilor mele privind o lucrare importantă a bisericii, ceea ce a provocat atât de mult rău bisericii. Pe parcursul credinței mele în Dumnezeu, aceasta era încă o faptă rea, încă o pată. Eram foarte supărată, mă simțeam vinovată și am început să mă întreb de ce întotdeauna, involuntar, făceam rele și mă opuneam lui Dumnezeu? Care era cauza principală? Cuvântul lui Dumnezeu mi-a dat răspunsul. Dumnezeu spune: „Dacă în inima ta chiar înțelegi adevărul, atunci vei ști cum să practici adevărul și să asculți de Dumnezeu și vei porni în mod firesc pe calea urmăririi adevărului. Dacă este corectă calea pe care mergi și în conformitate cu voia lui Dumnezeu, atunci lucrarea Duhului Sfânt nu te va părăsi – caz în care vor fi din ce în ce mai puține șanse să-L trădezi pe Dumnezeu. Fără adevăr, e ușor să faci rău și o vei face în ciuda ta. De exemplu, dacă ai o fire arogantă și îngâmfată, atunci a ți se spune să nu te împotrivești lui Dumnezeu nu schimbă deloc situația, nu te poți abține, este dincolo de controlul tău. Nu ai face-o intenționat; ai face-o sub stăpânirea naturii tale arogante și vanitoase. Aroganța și vanitatea ta te-ar face să-L disprețuiești pe Dumnezeu și să-L vezi ca neavând nicio importanță; te-ar determina să te înalți pe tine însuți, să te expui în mod constant; te-ar face să-i disprețuiești pe alții, n-ar lăsa pe nimeni în inima ta decât pe tine însuți; ar fura locul lui Dumnezeu din inima ta și, în cele din urmă, te-ar face să stai în locul lui Dumnezeu și să ceri ca oamenii să ți se supună și te-ar face să-ți venerezi propriile gânduri, idei și noțiuni drept adevăr. Atât de mult rău este făcut de oameni sub dominația naturii lor arogante și îngâmfate!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar urmărind adevărul poate cineva să obțină o schimbare a firii”). Era adevărat. Natura mea era atât de arogantă și atât de exagerat de irezonabilă. Întotdeauna credeam că aveam dreptate, de parcă perspectivele și opiniile mele erau adevărul, și nu le permiteam altora să se îndoiască de mine, cu atât mai puțin să-mi ofere sugestii diferite. În ceea ce privește chestiunea alegerii unui conducător, de exemplu, casa lui Dumnezeu prevede clar că nu pot fi selectați oameni răi și înșelători. Acest lucru este interzis și este o problemă foarte gravă. Când cele două surori ale mele mi-au reamintit de umanitatea slabă a lui Zhang, doar am întrebat superficial câțiva oameni despre asta și, cu ipotezele mele subiective pe deasupra, le-am respins orbește sfatul. Nu am căutat sfatul fraților și al surorilor care înțelegeau adevărul, nici nu am clarificat diferența dintre o persoană cu umanitate slabă și o persoană cu esența unui răufăcător și nici nu am încercat să aflu motivul concret pentru care Zhang nu putea colabora cu alții – dacă problema era una ce ținea de firea coruptă sau una ce ținea de o umanitate vicioasă. Dacă era doar o chestiune de fire coruptă și putea accepta adevărul, atunci, ea s-ar schimba și n-ar putea fi definită drept malefică. Dacă era o persoană cu umanitate vicioasă, care ura și detesta adevărul, era o răufăcătoare. Indiferent cum ar fi fost emondată pentru lucrurile rele pe care le-a făcut, n-ar fi acceptat acest lucru și nici nu s-ar fi căit sincer niciodată. Dacă aș fi căutat atunci adevărul și aș fi evaluat comportamentul tipic al lui Zhang în funcție de esența și caracteristicile răufăcătorilor, aș fi avut un oarecare discernământ asupra ei, n-aș fi insistat să o folosesc și aș fi putut evita să provoc un astfel de rău lucrării bisericii. Consecințele rezultate s-au datorat în întregime faptului că am fost prea arogantă și nu am căutat adevărul. Dacă aș fi avut chiar și cea mai mică frică de Dumnezeu și ascultare față de El, nu aș fi făcut o greșeală atât de mare și nu aș fi comis un astfel de rău. Însă fusesem arogantă și neprihănită de sine și, în această chestiune serioasă a selectării unui conducător, nu căutasem adevărul și nici nu ascultasem de sugestiile surorilor mele. Selectasem o persoană malefică drept conducător și am dus într-o stare de paralizie întreaga lucrare a bisericii. Atât de mulți frați și surori suferiseră și viețile le fuseseră afectate, iar eu comisesem o fărădelege iremediabilă. Am fost prea rigidă și încăpățânată! Din toată inima, m-am detestat și m-am blestemat. M-am rugat lui Dumnezeu, dorind să mă căiesc sincer.

Am citit alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu și am găsit o cale de practică. Dumnezeu spune: „Cum ar trebui să reflectezi asupra ta și să încerci să te cunoști, când ai făcut ceva ce încalcă adevărurile-principii și nu este pe placul lui Dumnezeu? Când ai fost pe cale să faci acel lucru, te-ai rugat Lui? Te-ai gândit vreodată: «A face lucrurile în acest mod este în acord cu adevărul? Cum ar privi Dumnezeu acest lucru dacă ar fi adus înaintea Lui? Ar fi fericit sau enervat dacă ar ști despre asta? L-ar detesta sau ar fi dezgustat?» Nu ai cercetat acest fapt, nu-i așa? Chiar dacă ceilalți ți-ar fi adus aminte, tot ai fi crezut că problema nu este mare, că nu se împotrivea niciunui principiu și nu era un păcat. Drept urmare, ai ofensat firea lui Dumnezeu și I-ai stârnit mânia, chiar până în punctul de a te disprețui. Acest lucru este provocat de răzvrătirea oamenilor. Prin urmare, ar trebui să cauți adevărul în toate lucrurile. Asta este ceea ce trebuie să urmezi. Dacă poți să vii în mod sincer înaintea lui Dumnezeu ca să te rogi dinainte și apoi să cauți adevărul conform cuvintelor lui Dumnezeu, nu vei da greș. S-ar putea să ai câteva abateri în timp ce practici adevărul, dar este un lucru greu de evitat și vei fi capabil să practici corect după ce câștigi o oarecare experiență. Totuși, dacă știi cum să te porți în conformitate cu adevărul, dar tot nu îl practici, problema este faptul că nu îți place adevărul. Cei care nu iubesc adevărul nu îl vor căuta niciodată, orice li s-ar putea întâmpla. Doar cei care iubesc adevărul au inimi cu frică de Dumnezeu, iar când se întâmplă lucruri pe care nu le înțeleg, sunt capabili să caute adevărul. Dacă nu poți să înțelegi voia lui Dumnezeu și nu știi cum să practici, atunci ar trebui să ai părtășie cu unii oameni care înțeleg adevărul. Dacă nu-i poți găsi pe cei care înțeleg adevărul, ar trebui să găsești câțiva oameni care au o înțelegere pură, împreună cu care să te rogi lui Dumnezeu cu un singur cuget și o singură inimă, să cauți de la Dumnezeu, să aștepți timpul Său și ca Dumnezeu să-ți deschidă o cale. Atâta vreme cât toți tânjiți după adevăr, îl căutați și aveți părtășie despre el împreună, s-ar putea să vină momentul când unul dintre voi găsește o soluție bună. Dacă toți o considerați potrivită și o cale bună, atunci asta s-ar putea să fi fost datorită luminării și iluminării Duhului Sfânt. Dacă apoi continuați să aveți părtășie împreună pentru a găsi o cale și mai potrivită de practică, aceasta va fi cu siguranță în acord cu adevărurile-principii. În practica ta, dacă descoperi că modul tău de practicare încă este oarecum nepotrivit, atunci trebuie să-l corectezi repede. Dacă greșești puțin, Dumnezeu nu te va condamna, pentru că intențiile tale legate de ceea ce faci sunt corecte și practici în conformitate cu adevărul. Doar ești puțin confuz în legătură cu principiile și ai făcut o greșeală în practica ta, lucru care este scuzabil. Însă când majoritatea oamenilor fac lucruri, se bazează pe modul în care își imaginează ei că trebuie făcute. Nu folosesc cuvintele lui Dumnezeu drept fundament pentru a contempla cum să practice în conformitate cu adevărul sau cum să obțină aprobarea lui Dumnezeu. În schimb, se gândesc doar cum să fie în beneficiul lor, cum să-i facă pe ceilalți să-i aprecieze și să-i admire. Fac lucrurile bazându-se în totalitate pe ideile lor și doar pentru a se mulțumi pe ei înșiși, ceea ce este problematic. Asemenea oameni nu vor face niciodată lucrurile în conformitate cu adevărul, iar Dumnezeu îi va urî mereu. Dacă ești într-adevăr un om cu conștiință și rațiune, atunci orice s-ar întâmpla, ar trebui să fii capabil să vii înaintea lui Dumnezeu ca să te rogi și să cauți, să fii capabil să examinezi în mod serios motivele și falsitatea faptelor tale, să fii capabil să stabilești ce este adecvat să faci în conformitate cu cerințele și cuvintele lui Dumnezeu și să cumpănești și să chibzuiești ce fapte sunt pe placul lui Dumnezeu, ce fapte Îl dezgustă și ce fapte Îi câștigă aprobarea. În mintea ta, trebuie să cercetezi aceste lucruri în repetate rânduri, până când le înțelegi clar. Dacă știi că ai propriile motive pentru a face ceva, atunci trebuie să reflectezi care sunt acestea, dacă sunt pentru a te mulțumi pe tine sau pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, dacă sunt în beneficiul tău sau al aleșilor lui Dumnezeu și ce consecințe vor avea… Dacă în rugăciunile tale vei căuta și vei contempla mai mult în acest mod și îți vei pune mai multe întrebări pentru a căuta adevărul, atunci abaterile din faptele tale vor fi tot mai mici. Doar aceia care pot să caute adevărul în acest mod sunt oameni care țin seama de voia lui Dumnezeu și care se tem de El, deoarece cauți în conformitate cu cerințele cuvintelor lui Dumnezeu și cu o inimă ascultătoare, iar concluziile la care ajungi căutând în acest mod vor fi în conformitate cu adevărurile-principii” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a dat principiile de practică: indiferent ce fac, trebuie să am o inimă cu frică de Dumnezeu și să caut adevărul și principiile conform cărora să acționez. În special în chestiuni care implică lucrarea și interesele bisericii, nu pot acționa orbește în baza ideilor proprii. Altfel, odată ce provoc daune grave bisericii sau îi perturb lucrarea, atunci voi fi făcut rău și voi fi păcătuit împotriva lui Dumnezeu. În plus, nu pot lua singură decizii atunci când îmi îndeplinesc îndatoririle și nici nu pot să procedez cum vreau eu și să fiu autocrată. Trebuie să discut lucrurile cu frații și surorile care îmi sunt parteneri, să caut mai mult și să am părtășie cu frații și surorile care înțeleg adevărul și să ascult opiniile care sunt diferite de ale mele. Indiferent dacă o persoană are statut, înzestrări sau talente speciale, ar trebui să le ascult umilă sfatul. În chestiuni pe care nu le înțeleg, ar trebui să caut imediat îndrumare din partea conducătorului meu, să clarific principiile implicate și să învăț cum să acționez în conformitate cu adevărul și fără a-L jigni pe Dumnezeu, înainte de a acționa. De asemenea, trebuie să învăț să mă resping. Pe cât consider că un lucru este corect, pe atât pot să mă atașez mai puțin de el și trebuie să caut dacă este în acord cu adevărurile-principii. Aceasta poate rezolva problema aroganței și a neprihănirii de sine și mă poate proteja de a face rău și de a jigni firea lui Dumnezeu. Înainte, nu mă cunoscusem, nu avusesem conștiință de sine și eram mult prea sigură pe mine. Doar după acest eșec dureros am văzut că, atunci când eram sigură pe mine, când nu credeam că era posibil să greșesc și chiar când aveam o bază fermă pentru a crede că aveam dreptate, faptele arătau nu doar că mă înșelam, ci că mă înșelam groaznic, în mod absurd și detestabil, iar consecințele erau dezastruoase. În trecut, am comis atât de multe fărădelegi din cauza aroganței mele. Pe atunci, chiar crezusem că aveam dreptate și, uneori, chiar folosisem cuvintele lui Dumnezeu drept bază. Totuși, mai târziu, faptele au dezvăluit că mă înșelasem, pentru că nu înțelesesem cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu sau nu pricepusem principiile. Mai degrabă folosisem cuvântul lui Dumnezeu la întâmplare și aplicasem orbește regulile. Odată ce mi-am dat seama de acest lucru, am recunoscut din inimă că îmi lipseau adevărurile-realitate, că nu puteam vedea oamenii sau chestiunile clar și că unele dintre părerile mele erau absurde și ridicole. Pe deasupra, aveam calibru slab, eram stupidă, nu chibzuiam temeinic la lucruri și nu înțelegeam adevărul. Doar cunoșteam câteva doctrine și urmam rigid câteva reguli. În acel moment, am fost convinsă că eram complet inutilă, că eram slabă și demnă de milă și nu am mai vrut să insist asupra propriilor păreri.

De atunci, când alții au sugestii diferite de ale mele, ori de câte ori vreau să insist asupra modului meu de a proceda, îmi aduc aminte de aceste lecții dureroase. Îmi amintesc cât de multe păreri pe care le-am crezut sigur corecte au fost complet greșite atunci când au fost evaluate comparativ cu adevărul și au fost condamnate de Dumnezeu. Nu mai îndrăznesc să insist asupra propriilor păreri și caut prompt părerile și sfaturile altora. Uneori, când discutăm despre ceva, resping fără să-mi dau seama sugestiile altor persoane, dar când îmi dau seama ce-am făcut, întreb repede ce cred majoritatea oamenilor, de teamă să nu urmez sfatul corect și să nu fac rău lucrării bisericii. În chestiunile despre care cred că am dreptate, nu mai îndrăznesc să hotărăsc singură și pot cere în mod conștient sfatul fraților și al surorilor care-mi sunt partenere sau pot căuta îndrumare de la conducătorul meu. Procedând astfel, mă simt mai liniștită și, de asemenea, evit să fac rău lucrării bisericii acționând în mod autocrat. În prezent, deși încă pot dezvălui o fire arogantă și neprihănită de sine, este mult mai bine decât înainte.

Sunt o persoană extrem de arogantă și neprihănită de sine. Când cred că am dreptate, mi-e greu să mă resping sau să ascult sugestiile altora. Dacă n-ar fi fost judecata și revelația cuvintelor lui Dumnezeu, reclamațiile și expunerea făcută de frații și surorile mele și dacă Dumnezeu nu m-ar fi expus și nu m-ar fi tratat de nenumărate ori, n-aș fi putut niciodată să mă cunosc și să mă resping. Mica schimbare pe care am obținut-o acum, faptul că am o oarecare rațiune și asemănare umană se datorează numai lucrării minuțioase a lui Dumnezeu și este fructul luminării și îndrumării cuvintelor Sale. Îi mulțumesc lui Dumnezeu din adâncul inimii pentru că m-a mântuit.