O căsnicie fericită începe cu acceptarea mântuirii lui Dumnezeu

de Zhui Qiu, Malaezia

Eu sunt cosmeticiană, iar soțul meu fermier; ne-am cunoscut în Malaezia la un eveniment de aruncat cu portocale, o activitate tradițională pentru femei care încearcă să-și găsească dragostea. Nunta noastră, la care a fost martor un pastor, a avut loc într-o biserică, un an mai târziu. Am fost profund emoționată de rugăciunea pastorului pentru căsnicia noastră și, chiar dacă nu eram religioasă, L-am implorat în tăcere pe Dumnezeu: „Fie ca acest bărbat să mă prețuiască, să aibă grijă de mine și să-mi fie tovarăș pentru tot restul vieții.”

După ce ne-am început căsnicia, conflictele dintre mine și soțul meu au apărut unul după altul. Pleca de acasă până în ora 4 în fiecare dimineață pentru a vinde legume și nu se întorcea decât după ora 7 seara, dar eu nu terminam lucrul decât după 10 seara. Aveam foarte puțin timp împreună. De fiecare dată când îmi târam trupul epuizat înapoi acasă, speram foarte mult să primesc un pic din solicitudinea, grija și înțelegerea soțului meu; voiam să mă întrebe cum a fost la muncă, dacă eram fericită sau nu. Dar, spre dezamăgirea mea, practic de fiecare dată când veneam acasă de la serviciu, dacă nu se uita la televizor, se juca pe telefon, iar câteodată nici nu se deranja să mă întâmpine. Era exact ca și cum n-aș fi existat. Acest lucru m-a făcut să mă simt foarte abătută și am devenit din ce în ce mai nemulțumită de soțul meu.

Odată, am avut o neînțelegere cu un client și m-am simțit foarte iritată și nedreptățită. După ce am ajuns acasă, m-am plâns de acest lucru soțului meu sperând că mă va mângâia, dar, spre uimirea mea, în timp ce se juca pe telefon, abia dacă m-a băgat în seama, fiind foarte puțin atent. Apoi și-a plecat capul și a revenit imediat la telefonul lui. Indiferența lui completă față de mine a fost foarte supărătoare, așa că l-am atacat și am strigat: „Ești de piatră? Nici nu poți să stai de vorbă? Îți pasă de cineva?” Văzându-mă atât de furioasă, a refuzat să răspundă. Cu cât am primit mai mult tratamentul prin tăcere, cu atât furia mea a crescut. L-am cicălit iar și iar, absolut hotărâtă să-l determin să spună ceva. Mi-a strigat pe neașteptate: „Nu ai spus destul?” Asta m-a făcut să mă simt și mai furioasă, și mai nedreptățită, așa că am continuat să încerc să-l înduplec. În cele din urmă, a refuzat, pur și simplu, să mai spună ceva, astfel încât cearta noastră s-a cam încheiat. M-am mai plâns o dată soțului meu despre ceva ce m-a supărat la lucru, gândindu-mă că va încerca să mă facă să mă simt mai bine, dar în schimb, a răspuns tăios, rece ca gheața: „Într-un dans, e nevoie de doi. Tot ce vezi tu sunt problemele celorlalți – de ce nu te uiți la tine?” M-am aprins imediat și n-am putut să nu-i spun ce aveam pe suflet. Plină de indignare, m-am gândit: „Ce fel de om este? De ce m-am căsătorit cu cineva ca el? Nu are nicio considerație pentru sentimentele mele – nu are nicio vorbă de consolare pentru mine!” De atunci, aproape am încetat să mai împărtășesc cu el ce se întâmpla la serviciu. La un moment dat, mai târziu, a încercat să mă întrebe despre serviciu, dar niciodată nu am vrut să-i dau atenție. Încetul cu încetul, a încetat să mă mai întrebe despre orice. Am ajuns să avem din ce în ce mai puține subiecte de conversație comune, iar oricând se întâmpla ceva frustrant, mă duceam și găseam un prieten care să mă asculte. Câteodată eram plecată până târziu, vorbind cu cineva, și nu ajungeam acasă decât după miezul nopții. Chiar și când veneam acasă atât de târziu, tot nu părea să-i pese, ci doar spunea că tratam casa ca pe un hotel. Chiar eram supărată, iar nemulțumirea față de soțul meu creștea, ducând la ciorovăieli și certuri frecvente. Amândoi sufeream. Nu voiam ca lucrurile să continue în felul acela, așa că am decis să găsesc o ocazie să am o discuție agreabilă cu el.

Într-o zi, după cină, l-am întrebat: „Chiar nu mă poți suporta, așa e? De ce nu-mi dai niciodată atenție? Dacă ai o problemă cu mine, doar spune-mi direct!” Când nu mi-a răspuns, am continuat să-l cicălesc. Surprinzător, a strigat la mine iritat: „Încetează să-mi mai pui atâtea întrebări! Totul e o problemă pentru tine – m-am săturat!” Să primesc un astfel de răspuns de la el m-a înfuriat și am început să ne certăm din nou, aruncându-ne replici unul altuia. Asta a durat o vreme, până s-a ridicat și m-a îmbrâncit; mi-am pierdut echilibrul și am aterizat pe canapea. Să văd că soțul meu ridica mâna la mine a fost absolut sfâșietor. M-am gândit: „Acesta este soțul pe care l-am ales cu atâta grijă? Aceasta este căsnicia de la care am sperat atât de multe? Cum mă poate trata așa?” De atunci, nu mi-am mai pus speranțele în el.

În aprilie 2016, din întâmplare, o soră a împărtășit Evanghelia Domnului Isus cu mine. A spus că Domnul ne iubește și că a fost răstignit pe cruce ca să ne mântuie. Am fost foarte mișcată de iubirea Lui, așa încât am acceptat Evanghelia Domnului. Mai târziu, când am vorbit cu pastorul meu despre problemele din căsnicia mea, el mi-a spus: „Nu putem schimba pe nimeni decât dacă ne schimbăm mai întâi pe noi înșine. Ar trebui să urmăm exemplul Domnului Isus și să practicăm toleranța și răbdarea față de ceilalți.” Așadar, am început să încerc să mă schimb. Mă duceam acasă imediat ce ieșeam de la muncă și făceam curat și, câteodată, când soțul meu mă ignora și eram pe cale să-mi pierd cumpătul, mă rugam Domnului, cerându-I să-mi dea toleranță și răbdare. După ce nu mă puteam controla și începeam să mă cert cu soțul meu, încercam să fac efortul inițial de a aplana lucrurile. Văzând schimbările care s-au petrecut în mine, soțul meu a început și el să creadă în Domnul. Odată ce amândoi am devenit credincioși, ne-am certat mai rar și am comunicat mai mult. Am fost plină de recunoștință față de Domnul după ce am văzut mântuirea Sa personală pentru noi.

Însă tot mai multă vreme a trecut și tot nu eram capabili să ne controlăm propriile toane. Dispute casnice izbucneau uneori și, mai ales când celălalt era într-o dispoziție proastă, niciunul dintre noi nu era capabil să practice toleranța și răbdarea, drept urmare certurile noastre au devenit din ce în ce mai aprige. Inima îmi era împovărată de durere după fiecare ceartă și mă rugam Domnului: „Doamne, Tu ne înveți să fim toleranți și răbdători, dar se pare că, pur și simplu, nu pot face acest lucru. Când îl văd pe soțul meu că face ceva ce nu-mi place, mă simt foarte nemulțumită de el. Doamne, ce să fac?” Mai târziu, am început să merg la fiecare curs organizat de biserică, sperând să găsesc o cale de a practica, dar nu am obținut ce am sperat din acest lucru. I-am cerut ajutorul liderului grupului nostru care a spus doar: „Eu și soția mea ne certăm frecvent de asemenea. Chiar Pavel a spus: «Eu ştiu că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea, întrucât vreau să fac ceea ce este bine, dar nu pot!» (Romani 7:18). Nimeni nu are o soluție pentru problema pe care o înfruntăm, cea a ciclului de a păcătui și a ne spovedi mereu. Tot ce putem face este să ne rugăm Domnului și să-I cerem îndurare.” Auzindu-l spunând acest lucru, m-am simțit confuză: oare suntem condamnați să ne petrecem restul vieții înglodați în certuri?

În martie 2017, soțul meu care fusese întotdeauna taciturn, s-a transformat deodată într-un partener de discuții plin de viață. În plus, avea adesea părtășie cu mine despre înțelegerea lui asupra Scripturii, iar ce m-a uimit și mai tare a fost că ceea ce părtășea era plin de lumină. Eram nedumerită; era ca și cum devenise deodată o persoană diferită, iar lucrurile pe care le spunea erau foarte profunde. Chiar voiam să-mi dau seama ce se întâmpla. Într-o zi, am descoperit din greșeală că facea parte dintr-un grup într-o aplicație de socializare online și, fără întârziere, l-am întrebat despre ce vorbea cu acei oameni. Cu o înfățișare foarte serioasă, mi-a spus că analiza lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă, că Domnul Isus Se întorsese deja și că numele Lui era Dumnezeu Atotputernic. A spus că Dumnezeu Atotputernic a exprimat deja milioane de cuvinte și că făcea lucrarea de judecată și de curățire a omenirii în zilele de pe urmă. A spus, de asemenea, că acest lucru împlinea această profeție biblică: „Căci este timpul să înceapă judecata chiar de la Casa lui Dumnezeu” (1 Petru 4:17). Soțul meu mi-a spus că atunci când căutăm arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, trebuie să ne concentrăm pe a auzi glasul lui Dumnezeu în loc să ne agățăm numai orbește de noțiunile și închipuirile noastre. Dacă nu căutam adevărul, ci doar așteptăm pasiv relevația lui Dumnezeu, nu vom fi capabili să întâmpinăm întoarcerea Domnului. Auzirea acestui lucru m-a năucit și părea de neconceput. Mai târziu mi-a venit în minte că auzisem un pastor indian spunând odată că dacă auzim vreodată ceva despre întoarcerea Domnului, ar trebui să căutăm cu inima deschisă și să cercetăm cu seriozitate; nu ne puteam baza pe noțiunile și închipuirile noastre și nu puteam judeca doar orbește. Așa că i-am spus o rugăciune Domnului: „Doamne, dacă Dumnezeu Atotputernic chiar este întoarcerea Ta, Te rog să mă îndrumi și să mă ghidezi astfel încât să pot căuta adevărul și să cercetez acest lucru cu inima deschisă. Altminteri, Te rog să-mi aperi inima ca să nu mă îndepărtez de Tine. Amin!”

Am deschis Biblia după această rugăciune și am văzut asta în Apocalipsa 3:20: „Iată, Eu stau la uşă şi bat! Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el şi voi mânca cu el, şi el cu Mine.” Am avut un moment brusc de inspirație și am simțit că Domnul era Cel care îmi vorbea, spunându-mi că atunci când Se va întoarce, îmi va bate la ușă; simțeam că Acesta este El poruncindu-mi să-I ascult glasul și să deschid ușa. Era ca atunci când fecioarele înțelepte din Biblie s-au grăbit să întâmpine mirele când i-au auzit glasul. Atunci m-am gândit la Ioan 16:12-13: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. Însă când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul. Căci El nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ceea ce va auzi şi vă va anunţa lucrurile ce urmează să vină.” În timp ce chibzuiam la aceste versete din Scriptură, în mine a izvorât un sentiment de entuziasm. Mi-am dat seama că Domnul ne spusese cu multă vreme în urmă că, la întoarcerea Lui, avea să rostească mai multe cuvinte și să ne înzestreze cu adevărul. Iar lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă este lucrarea exprimării cuvintelor pentru a judeca și a curăți omenirea – oare Dumnezeu Atotputernic chiar este Domnul Isus reîntors? Dacă Domnul chiar S-a întors și a exprimat adevăruri ca să rezolve toate dificultățile omenirii, atunci există speranță ca noi să scăpăm de legăturile păcatului. Atunci, nu vor putea fi rezolvate problemele dintre mine și soțul meu? Nu am pierdut timpul și l-am rugat pe soțul meu să mă pună în legătură cu frații și surorile de la Biserica lui Dumnezeu Atotputernic; voiam să cercetez și eu lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă.

În timpul unei adunări, niște frați și surori din Biserica lui Dumnezeu Atotputernic au selectat câteva versete din Biblie pentru a avea părtășie cu mine despre diversele aspecte ale adevărului, cum ar fi felul întoarcerii Domnului, noul nume al Domnului și ce lucrare va face. Părtășia lor a fost incredibil de convingătoare și complet nouă pentru mine. Chiar voiam să aflu mai multe despre lucrarea Domnului din zilele de pe urmă, așa că m-am rugat iar și iar lui Dumnezeu, cerându-I să mă lumineze astfel încât să pot înțelege cuvintele lui Dumnezeu. Citind cuvintele lui Dumenzeu și ascultând părtășiile fraților și surorilor, am dobândit, încetul cu încetul, o înțelegere a obiectivului lui Dumnezeu în gestionarea omenirii, cele trei etape ale lucrării Sale de mântuire a omenirii, rezultatul și destinația omenirii. În timp ce cercetam lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă, tot nu mă puteam abține să nu mă cert cu soțul meu pentru niște lucruri mărunte. După ceartă, mă simțeam foarte vinovată și supărată și mă întrebam: „Oare de ce nu pot pune în practică niciodată cuvintele lui Dumnezeu?” Acest lucru mă lăsa perplexă. Odată, într-o adunare, am întrebat o soră: „De ce eu și soțul meu ne certăm mereu? De ce nu ne putem înțelege în pace?” A găsit pentru mine câteva pasaje din cuvintele lui Dumnezeu. „Înainte ca omul să fie răscumpărat, multe dintre otrăvurile Satanei fuseseră deja plantate în interiorul său și, după mii de ani în care a fost pervertit de către Satana, are în interiorul lui o natură stabilită, care I se opune lui Dumnezeu. Prin urmare, atunci când omul a fost răscumpărat, nu este altceva decât un caz de răscumpărare în care omul este cumpărat la un preț ridicat, dar natura otrăvitoare din el nu a fost eliminată. Omul, care este atât de întinat, trebuie să sufere o schimbare înainte de a deveni vrednic să-L slujească pe Dumnezeu. Cu ajutorul acestei lucrări de judecată și mustrare, omul va ajunge să cunoască pe deplin substanța întinată și coruptă din propriul sine și va putea să se schimbe complet și să devină neprihănit. Doar în felul acesta poate deveni omul vrednic să se întoarcă înaintea tronului lui Dumnezeu” („Taina întrupării (4)” din Cuvântul Se arată în trup). „Deşi Isus a lucrat mult printre oameni, El a desăvârşit doar răscumpărarea întregii omeniri şi a devenit jertfa pentru păcat a oamenilor şi nu l-a scăpat pe om de toată firea lui stricată. Deplina mântuire a omului de influenţa Satanei nu a necesitat doar ca Isus să preia păcatele omului ca jertfă pentru păcat, ci şi ca Dumnezeu să facă o lucrare mai mare pentru a-l scăpa pe om cu totul de firea lui, care a fost stricată de Satana. Şi astfel, după ce omului i-au fost iertate păcatele, Dumnezeu S-a întrupat pentru a-l conduce pe om în noua epocă şi a început lucrarea de mustrare şi judecată, şi munca aceasta l-a adus pe om într-un tărâm mai înalt. Toţi cei care se supun stăpânirii Lui se vor bucura de un adevăr mai mare şi vor primi binecuvântări mai mari. Ei vor trăi cu adevărat în lumină şi vor dobândi adevărul, calea şi viaţa” (Prefață la „Cuvântul Se arată în trup”).

Apoi a avut următoarea părtășie cu noi: „La început, Adam și Eva au trăit fericiți înaintea lui Dumnezeu în grădina Eden. Nu existau certuri; nu exista suferință. Însă după ce l-au ascultat pe șarpe și au mâncat fructul din copacul cunoașterii binelui și răului, s-au îndepărtat de Dumnezeu și L-au trădat, pierzând grija și apărarea lui Dumnezeu și trăind sub autoritatea Satanei. Atunci au început zilele de tristețe și suferință. A fost astfel până în ziua de astăzi, iar noi am devenit din ce în ce mai profund corupți de Satana. Suntem plini de firi stricate și satanice; suntem cu toții incredibil de aroganți, egoiști, vicleni și îndărătnici. Suntem egocentrici în toate lucrurile, dorindu-ne întotdeauna ca ceilalți să ne asculte. De asta oamenii se ceartă și se omoară între ei. Nici părinții și copiii sau soții și soțiile nu au toleranță și răbdare unii pentru alții și nu sunt capabili să se înțeleagă armonios unii cu alții – ne lipsesc până și conștiința și rațiunea cele mai esențiale. Chiar dacă am fost răscumpărați de Domnul Isus, chiar dacă ne rugăm Domnului, mărturisim, ne căim și muncim din greu pentru a adera la învățăturile Domnului, tot nu ne putem abține să nu păcătuim și să nu ne împotrivim lui Dumnezeu. Asta pentru că Domnul Isus a înfăptuit numai lucrarea de răscumpărare a omenirii; nu a făcut lucrarea de a mântui și a curăți complet omenirea. Acceptarea mântuirii Domnului Isus înseamnă doar că nu ne mai tragem din păcat și că avem șansa de a veni înaintea Domnului în rugăciune, să primim mila Lui și să ne ierte păcatele. Cu toate acestea, nu am fost curățiți de firea noastră coruptă. Natura noastră coruptă este încă adânc înrădăcinată în noi; tot avem nevoie ca Dumnezeu să Se întoarcă în zilele de pe urmă și să facă etapa lucrării de curățire și transformare a omenirii, rezolvând astfel problema naturii noastre păcătoase. Iar acum Dumnezeu S-a întrupat încă o dată, exprimând cuvintele pentru înfăptuirea lucrării de judecată și de curățire pentru a ne mântui complet de firea noastră stricată și pentru a ne permite să ne eliberăm de sub influența Satanei și să fim întru totul mântuiți. Atât timp cât ținem pasul cu noua lucrare a lui Dumnezeu, acceptăm judecata și mustrarea cuvintelor Sale, căutăm adevărul și punem cuvintele lui Dumnezeu în practică, firile noastre corupte vor fi, încetul cu încetul, transformate. Aceasta este singura modalitate de a trăi o adevărată asemănare umană și doar atunci vom putea atinge armonia în interacțiunile noastre unii cu ceilalți.”

Mi-am dat seama, în sfârșit, din cuvintele lui Dumnezeu și din părtășia acestei surori, că motivul pentru care trăiam mereu în această stare de a păcătui și apoi de a mărturisi era pentru că, deși Domnul Isus făcuse lucrarea de răscumpărare a omenirii, doar păcatele noastre, ale credincioșilor, au fost iertate; cu toate acestea, natura noastră păcătoasă lăuntrică era încă foarte adânc înrădăcinată, iar firea noastră satanică încă nu fusese curățită. Un exemplu perfect este cum am intenționat să practic răbdarea și toleranța în concordanță cu învățătura Domnului, dar de îndată ce soțul meu spunea sau făcea ceva ce nu-mi era pe plac, nu mă puteam abține să nu-mi pierd cumpătul. Pur și simplu nu mă puteam înfrâna sub nicio formă. Fără lucrarea lui Dumnezeu de a ne mântui, este imposibil să ne lepădăm firile satanice și corupte bazându-ne pe eforturile proprii. Iar acum, Dumnezeu S-a întrupat încă o dată, venind să facă lucrarea de judecată și curățire a omenirii. Prin acceptarea noii lucrări a lui Dumnezeu și printr-o reală căutare a adevărului, avem șansa să atingem transformarea firii noastre. M-am simțit foarte mișcată și incredibil de recunoscătoare pentru mila Domnului care mi-a permis să-I aud glasul. Dar tot nu-mi era pe deplin limpede – știam că Dumnezeu venise de această dată să exprime cuvinte pentru a ne purifica și a ne transforma, dar cum pot cuvintele judeca și curăți firea noastră stricată? Așadar, mi-am expus confuzia.

Sora a citit pentru mine alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „În zilele de pe urmă, Hristos folosește o multitudine de adevăruri pentru a-i învăța pe oameni, pentru a demasca esența omului și pentru a-i analiza cuvintele și faptele. Aceste cuvinte cuprind diferite adevăruri, precum datoria omului, cum ar trebui el să asculte de Dumnezeu, cum ar trebui să Îi fie credincios lui Dumnezeu, cum ar trebui să trăiască umanitatea normală, precum și înțelepciunea și firea lui Dumnezeu și așa mai departe. Aceste cuvinte sunt toate îndreptate către esența omului și firea sa coruptă. În special, cele care dezvăluie cum Îl nesocotesc oamenii pe Dumnezeu vizează modul în care oamenii sunt o întruchipare a Satanei și o forță inamică față de Dumnezeu. În realizarea lucrării Sale de judecată, Dumnezeu nu clarifică pur și simplu natura oamenilor în doar câteva cuvinte; El o demască, o tratează și o emondează pe termen lung. Aceste metode de demascare, tratare și emondare nu pot fi înlocuite prin cuvinte obișnuite, ci prin adevărul de care oamenii sunt complet lipsiți. Doar metodele de acest fel pot fi considerate judecată; doar prin acest tip de judecată oamenii pot fi cuceriți și convinși pe deplin să I se supună lui Dumnezeu și, mai mult decât atât, să câștige adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu. Ceea ce aduce cu sine lucrarea judecății este faptul că omul înțelege adevăratul chip al lui Dumnezeu și adevărul despre răzvrătirea proprie. Lucrarea judecății îi permite omului să înțeleagă mai bine voia lui Dumnezeu, scopul lucrării lui Dumnezeu și tainele de neînțeles pentru el. De asemenea, îi permite omului să își recunoască și să își cunoască esența coruptă și rădăcinile stricăciunii sale, precum și să descopere urâțenia omului. Aceste efecte sunt toate aduse de lucrarea judecății, deoarece esența acestei lucrări este de fapt lucrarea de dezvăluire a adevărului, căii și vieții lui Dumnezeu în fața tuturor celor care au credință în El. Această lucrare este lucrarea de judecată realizată de Dumnezeu” („Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr” din Cuvântul Se arată în trup).

A continuat să aibă mai multă părtășie cu mine. „Cuvintele lui Dumnezeu ne explică limpede cum face El lucrarea de judecată. El folosește cuvinte pentru a judeca și a purifica omenirea; în primul rând, El folosește cuvinte pentru a dezvălui și diseca în mod direct natura și esența noastră coruptă și firea noastră satanică. El ne-a spus, de asemenea, în mod clar cum ar trebui să ne supunem și să ne închinăm lui Dumnezeu, cum să trăim o umanitate adecvată, cum să căutăm adevărul pentru a obține schimbarea firii, cum să fim oameni cinstiți și care sunt voia și cerințele lui Dumnezeu de la oameni. Ne-a spus ce fel de oameni îi plac și ce fel de oameni elimină, și altele. De asemenea, El rânduiește oameni, evenimente, lucruri și medii pentru a ne emonda și a ne trata, pentru a ne testa și a ne rafina. Acest lucru ne expune firea coruptă și ne obligă să venim înaintea lui Dumnezeu și să căutăm adevărul, să acceptăm judecata și mustrarea cuvintelor Sale, să reflectăm asupra nouă înșine și să ne cunoaștem. Când acceptăm cuvintele lui Dumnezeu de judecată și mustrare, ne simțim de parcă ne vorbește, față în față, însuflețit, revelând pe deplin răzvrătirea și împotrivirea noastră față de El, motivele noastre greșite și noțiunile și închipuirile noastre. Doar atunci vom putea vedea că naturile și esențele noastre sunt pline de aroganță, îngâmfare, viclenie, necinste, egoism și josnicie. Vedem că ne lipsesc complet inimile pline de venerație pentru Dumnezeu și că trăim bazându-ne întru totul pe naturile noastre satanice și corupte și că ne lipsește orice asemănare umană. Începem să ne urâm și să fim dezgustați de noi înșine din inimile noastre și să ne dorim să nu mai trăim sub influența Satanei, să nu ne mai rănească și să nu se mai joace cu noi. În plus, prin judecata și mustrarea lui Dumnezeu, vedem esența Lui sfântă și dispoziția Sa dreaptă care nu tolerează nicio jignire. În noi se naște o inimă plină de venerație pentru Dumnezeu și devenim doritori să punem adevărul în practică pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Odată ce începem să practicăm adevărul, ni se arată firea binevoitoare și miloasă a lui Dumnezeu. Prin citirea continuă a cuvintelor lui Dumnezeu și prin experimentarea judecății și mustrării Lui, dobândim o înțelegere mai profundă a propriilor noastre naturi corupte, înțelegem mai bine adevărurile exprimate de Dumnezeu și devenim și mai doritori să acceptăm și să ne supunem judecății și mustrării Lui, să ne lepădăm de trup, să punem adevărul în practică și să-L mulțumim pe Dumenzeu. Dăm la iveală din ce în ce mai puțină stricăciune, practicarea adevărurilor devine din ce în ce mai ușoară și pășim, încetul cu încetul, pe calea fricii de Dumnezeu și a feririi de rău. Prin experimentarea judecății și mustrării cuvintelor lui Dumnezeu, suntem cu toții capabili să confirmăm din inimă ca acesta este panaceul care ne mântuie și ne vindecă de firile noastre stricate. Aceasta este cea mai pură iubire a lui Dumnezeu pentru noi, omenirea coruptă, iar fără a experimenta judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, nu vom fi niciodată capabili să trăim o adevărată asemănare umană.”

Cuvintele lui Dumnezeu și părtășia surorii au avut un impact imens asupra mea. Am simțit că lucrarea lui Dumnezeu de judecată și mustrare în zilele de pe urmă chiar este foarte practică și că dacă vrem ca firile noastre corupte să fie transformate, trebuie să experimentăm judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu. Altfel, vom trăi mereu în ciclul de a păcătui și apoi a mărturisi și nu vom scăpa niciodată de legăturile păcatului. Așa că I-am spus o rugăciune lui Dumnezeu în inima mea, cerându-I să mă hrănească și să mă ude cu cuvintele Lui și să rânduiască medii pentru a mă judeca și curăți astfel încât să mă pot cunoaște pe mine însămi, firea mea coruptă să poată fi transformată într-o zi, curând, și să pot trăi o adevărată asemănare umană.

După ce am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, am dobândit, de asemenea, o nouă înțelegere a căsniciei pe care Dumnezeu o rânduise pentru mine. La un moment dat, o soră a citit pentru mine câteva pasaje din cuvintele lui Dumnezeu. „Oamenii nutresc numeroase iluzii cu privire la căsătorie înainte de a o trăi ei înșiși, și toate aceste iluzii sunt minunate. Femeile își imaginează că jumătatea lor va fi Făt-Frumos, iar bărbații își imaginează că se vor însura cu Alba ca Zăpada. Aceste fantezii demonstrează că fiecare persoană are anumite cerințe pentru căsătorie, propriile ei seturi de pretenții și standarde” („Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” din Cuvântul Se arată în trup). „Căsătoria este o răscruce importantă în viața cuiva. Este produsul sorții unei persoane, un element crucial; nu se bazează pe voința individuală sau preferința niciunei persoane și nu este influențată de vreun factor extern, ci este complet determinată de destinele celor două părți, de aranjamentele Creatorului și de predeterminările cu privire la soarta cuplului” („Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” din Cuvântul Se arată în trup). „Când cineva face pasul căsătoriei, drumul său în viață îi va influența și afecta jumătatea și, la fel, drumul în viață al partenerului cuiva va influența și afecta destinul celuilalt. Cu alte cuvinte, destinele omenești sunt interconectate și nimeni nu-și poate împlini misiunea în viață sau juca rolul complet independent de ceilalți. Nașterea unei persoane afectează un imens sistem de relații, creșterea implică și ea un sistem complet de relații; și, în același mod, o căsnicie există și se menține, în mod inevitabil, într-o rețea vastă și complexă de conexiuni omenești, implicând fiecare membru și influențând soarta oricui face parte din ea. O căsătorie nu este produsul familiilor amânduror membrilor, al circumstanțelor în care au crescut aceștia, al aspectului lor fizic, al vârstei lor, al calităților, talentelor sau al altor factori; mai degrabă, ea apare dintr-o misiune comună și o soartă aflată în legătură. Aceasta este originea căsătoriei, un produs al destinului omenesc orchestrat și aranjat de către Creator” („Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” din Cuvântul Se arată în trup). Apoi a părtășit cu mine. „Fiecare dintre căsniciile noastre a fost hotărâtă dinainte de Dumnezeu, iar cu multă vreme în urmă, Dumnezeu a hotărât cu cine vom întemeia o familie – toate acestea sunt rânduite prin înțelepciunea lui Dumnezeu. Căsnicia pe care El o alege pentru noi nu depinde de statutul nostru social, de înfățișarea noastră sau de calibrul nostru, ci este determinată de misunile în viață ale celor doi. Cu toate acestea, suntem stăpâniți de firile noastre corupte, astfel încât avem constant multe cerințe de la jumătățile noastre, dorindu-ne întotdeauna ca ei să facă lucrurile cum vrem noi. Atunci când ei nu fac asta, refuzăm să acceptăm acest lucru și ne simțim nemulțumiți; ne certăm cu ei și ne înfuriem, sau chiar ne plângem, Îl învinovățim și Îl înțelegem greșit pe Dumnezeu. Acest lucru duce la faptul că ambele persoane trăiesc în durere. Acel fel de durere nu este adusă de nimeni altcineva, nici de cârmuirea și rânduielile lui Dumnezeu, ci apare pentru că trăim după firile noastre stricate, arogante și îngâmfate. Acest fel de fire coruptă ne poziționează în dezacord cu cârmuirea lui Dumnezeu; suntem incapabili să ne supunem orchestrărilor și rânduielilor Sale.”

Auzind părtășia acestei surori, m-am gândit retrospectiv la relația mea cu soțul meu. Mereu îmi exprimam nemulțumirea față de el și întotdeauna îi ceream să facă lucrurile așa cum voiam eu – dacă nu ținea cont de mine, dacă nu-mi arăta atenție și grijă, dacă nu se interesa de bunăstarea mea, mă plângeam de el și mă gândeam că nu era bun de nimic. Îl priveam de sus în nenumărate feluri și purtam un război rece cu el, refuzând să țin cont de el. Am văzut, în cele din urmă, că am fost foarte arogantă, îngâmfată, egoistă și josnică. Am fost cineva care nu se gândea decât la propriile interese și nu ținea cont de sentimentele celorlalți. Gândindu-mă cu grijă la acest lucru, am văzut că nu era deloc adevărat că soțului meu nu-i păsa de mine, ci pur și simplu, era mai introvertit și nu-și prea exprima sentimentele. De asemenea, avea propriile gânduri și preferințe, dar eu am insistat să-l forțez să facă lucruri pe care nu-i plăcea să le facă. Am vrut mereu ca tot ceea ce făcea să se învârtă în jurul meu, iar acesta a fost lucrul care a dus la dezvoltarea atâtor conflicte între noi. Nu am putut atunci să nu simt regret pentru comportamentul meu anterior. M-am gândit și la ce a spus soțul meu, că în trecut, eu fusesem cea care a împărtășit Evanghelia Domnului cu el, dar acum el a împărtășit cu mine Evanghelia lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Acesta era harul lui Dumnezeu pentru noi și minunata Sa rânduială. Suntem, amândoi, oameni extrem de binecuvântați, dar nu cunoscusem niciun fel de recunoștință. În schimb, nu eram dispusă să mă supun căsniciei pe care Dumnezeu o rânduise pentru mine, învinovățindu-l constant pe Dumnezeu. Am văzut că am fost atât de arogantă, atât de lipsită de rațiune! Slavă lui Dumnezeu pentru că m-a îndrumat prin cuvintele Sale. Găsisem rădăcina întregii suferințe din căsnicia mea – am dobândit un sentiment de ușurare și eliberare în inima mea. Am devenit, de asemenea, dornică să mă bazez pe Dumnezeu și să mă uit spre Dumnezeu în viața mea de atunci încolo, să-mi lepăd firea coruptă, arogantă și îngâmfată și să interacționez armonios cu soțul meu.

De atunci, eu și soțul meu am citit cuvintele lui Dumnezeu și am avut frecvent, împreună, părtășie despre adevăr și ne îndeplinim cât de bine putem îndatoririle de ființe create. Suntem, de asemenea, hrăniți și udați de cuvintele lui Dumnezeu în fiecare zi; când întâmpinăm o problemă, Îi căutăm voia conform cuvintelor Lui. Dacă dăm la iveală stricăciune sau începem să ne certăm, venim amândoi înaintea lui Dumnezeu, reflectăm asupra noastră și ne cunoaștem pe noi înșine. Când punem acest lucru în practică, dobândim mai multă înțelegere și iertare a celuilalt. Certurile noastre sunt din ce în ce mai rare, viața casnică a devenit armonioasă, iar viețile noastre au devenit din ce în ce mai pline. Cel mai emoționant pentru mine a fost că înțelegerea soțului meu asupra adevărului este mai bună ca a mea. Adesea, el are părtășie cu mine asupra înțelegerii lui a cuvintelor lui Dumnezeu, iar când vede că dau la iveală o fire coruptă, are părtășie cu mine despre adevăr și despre voia lui Dumnezeu. Chiar i-am simțit grija și iubirea pentru mine – sunt fericită din adâncul inimii! Privind în urmă la calea noastră, eu încă sunt cine sunt, iar el este cine este; singurul lucru este că, întrucât am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă și am înțeles niște adevăruri, absolut tot s-a schimbat. Slavă lui Dumnezeu Atotputernic pentru că ne-a mântuit!

Anterior: O trezire spirituală creștină

Înainte: Am găsit un cămin adevărat

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar

De unde vine această voce?

de Shiyin, China M-am născut într-o familie creștină, iar multe dintre rudele mele sunt predicatori. Am crezut în Domnul, împreună cu...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte