O trezire spirituală creștină

de Lingwu, Japonia

Sunt un copil al anilor optzeci și m-am născut într-o gospodărie obișnuită de fermieri. Fratele meu mai mare era firav și bolnăvicios încă din copilărie. Tatăl meu a fost rănit într-un accident când aveam 10 ani; a rămas paralizat complet la doi ani după aceea. Familia noastră era săracă de la bun început și ne-am îndatorat foarte mult pentru tratamentul medical al tatălui meu. Prietenii și rudele noastre nu au vrut să ne împrumute niciun ban pentru că le era teamă că nu vom mai putea niciodată să ne restituim datoria, așa că, rămânând fără opțiuni, am fost forțat să renunț la școală la vârsta de 16 ani pentru a merge să găsesc de lucru altundeva. Noaptea târziu, când totul era neclintit, mă gândeam adesea: „Când eram cu toții mici, colegii mei erau liberi să se joace după școală, în timp ce eu trebuia să merg pe câmp pentru a face muncă agricolă; acum am crescut cu toții și ei încă sunt la școală, purtându-se ca niște plozi răsfățați în fața părinților lor, iar eu trebuie să încep să lucrez la o vârstă atât de fragedă și să sufăr tot felul de greutăți pentru a-mi susține familia.” În acea perioadă, îmi învinovățeam părinții în primul rând pentru faptul că m-au făcut, întrebându-mă de ce trebuise să vin pe această lume doar pentru a suferi și a trudi din greu. Dar nu puteam face nimic în această privință – tot ce puteam face era să accept această realitate. La vremea aceea, cea mai mare dorință a mea era să muncesc din greu și să câștig bani pentru ca părinții mei să poată trăi confortabil și să nu mai fie priviți de sus de către ceilalți.

Am început să lucrez într-o fabrică privată de aliaje de aluminiu. Deoarece munceam, deși eram copil, șeful a avut întotdeauna grijă de mine în legătură cu mâncarea și cazarea. După ce trecuse un an, am început să simt că salariul meu era prea mic, așa că am decis să merg să lucrez într-o fabrică de mobilă, făcând muncă de vopsitorie cu lacuri, pe care alte persoane nu doreau să o facă. În acel moment, prestam orice fel de muncă dacă puteam câștiga mai mulți bani, atât timp cât nu era ilegală. Acest lucru se datora faptului că singurul meu obiectiv era să devin înstărit, astfel încât nu mai trăiesc niciodată ca o persoană săracă. Ceva mai târziu, una dintre rudele mele m-a pus în legătură cu o companie care oferea oportunități de a pleca din țară pentru a munci și, spre surprinderea mea, câțiva ani mai târziu am ajuns să plec în străinătate.

În primăvara lui 2012, așa cum sperasem, am venit în Japonia și am început o viață nouă. Am fost implicat în industria construcțiilor navale și am semnat un contract pe trei ani cu această companie. Când am început munca, nu știam să gătesc, așa că nu am mâncat decât tăiței instant timp de o lună, până când am început să simt că îmi vine să vomit de fiecare dată când îi mâncam, acest fapt forțându-mă să învăț să gătesc. Nu am idee câte zile am mâncat orez prefiert. Eram străini în Japonia, așa că era inevitabil ca angajatorii locali să ne trateze oarecum în mod inechitabil. Ne-au pus să facem muncă de jos și multe sarcini istovitoare și periculoase. Mai ales când vopseam cu lac mă simțeam, de multe ori, destul de speriat pentru că, dacă gazul intra în contact cu vreo sursă de foc, se aprindea și, dacă nu eram atent o clipă, viața mea putea fi în pericol. Dar, indiferent dacă exista suferință în viața mea sau pericol la locul de muncă, întotdeauna mă gândeam să câștig mai mulți bani pentru a trimite înapoi familiei mele și, în plus, să pot cumpăra o mașină și o casă după ce mă întorceam în China, pentru a putea fi deasupra celorlalți și să nu mai trăiesc o viață de sărăcie, privit de sus de către ceilalți; am simțit că suferința mea de atunci nu era, de fapt, chiar atât de rea. Trei ani din viața mea au trecut într-o clipită lucrând acolo. Tocmai când viza mea urma să expire, am aflat că firma avea o politică de reînnoire a contractelor; pentru a câștiga mai mulți bani, am decis să merg înainte și să continuu să lucrez în Japonia. Ceea ce m-a surprins în mod plăcut a fost că, nu la mult timp după ce mi-am reînnoit contractul, Evanghelia împărăției lui Dumnezeu Atotputernic s-a pogorât asupra mea.

În septembrie 2015, un prieten pe care îl cunoscusem în Japonia mi-a povestit despre lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Când a început să-mi vorbească despre lucruri care aveau legătură cu credința, nu m-a interesat nici pe departe, considerând că era doar o credință oarecare. Simțeam că a crede în Dumnezeu nu îmi va schimba soarta. Curând după aceea, mi-am împărtășit punctul de vedere prietenei mele și am întrebat-o: „Oare poate credința în Dumnezeu să-mi schimbe soarta? Sunt doar o persoană cu o soartă nefastă, am suferit atât de mult de când eram mic. Dacă aș avea bani, nu ar mai fi nevoie să sufăr. Cred că acum, ceea ce este cel mai tangibil pentru mine este să câștig mai mulți bani. Pentru mine personal, credința în Dumnezeu este ceva îndepărtat.” Drept răspuns, prietena mea mi-a citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Unde vei merge în fiecare zi, ce vei face, cu cine sau cu ce te vei întâlni, ce vei spune, ce ți se va întâmpla – pot fi toate acestea prezise? Oamenii nu pot anticipa toate aceste întâmplări, cu atât mai puțin controla desfășurarea lor. În viață, aceste evenimente neprevăzute se întâmplă tot timpul și se întâmplă zi de zi. Aceste vicisitudini zilnice și felul în care se petrec sau tiparele după care au loc sunt memento-uri constante pentru omenire că nimic nu se petrece la întâmplare, că făgașul pe care merg aceste lucruri și inevitabilitatea lor nu pot fi modificate de voința omenească. Fiecare întâmplare transmite o dojană a Creatorului pentru omenire și, de asemenea, mesajul că ființele umane nu își pot controla propriile destine; în același timp, fiecare eveniment reprezintă o dezaprobare a ambiției și dorinței omenești nebunești și inutile de a-și lua soarta în propriile mâini. […] De la aceste vicisitudini zilnice până la destinele întregilor vieți omenești, nu există nimic care să nu reveleze planurile Creatorului și suveranitatea Lui, nu este nimic care să nu transmită mesajul că «autoritatea Creatorului nu poate fi depășită», care să nu exprime adevărul etern că «autoritatea Creatorului este supremă»” („Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” din Cuvântul Se arată în trup). Aceste cuvinte au fost foarte logice pentru mine și nu m-am putut abține să nu cred că posibilitatea de a-mi reînnoi contractul părea ceva ce fusese orânduit de Ceruri. De asemenea, m-am gândit la familia în care mă născusem, la viața cu familia mea și la tot ceea ce se întâmplase în jurul meu – toate erau lucruri pe care nu le puteam controla și pe care nu le puteam anticipa. Am avut senzația că undeva, acolo, există un Cârmuitor Suveran, care deține controlul.

Prietena mea m-a pus apoi să citeasc un fragment din cuvintele lui Dumnezeu din „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” din Cuvântul Se arată în trup, care menționează șase momente de cotitură prin care o persoană trebuie să treacă în viață. Primul moment este nașterea; al doilea este maturizarea; al treilea moment este independența; a patra răscruce este căsătoria; al cincilea moment sunt urmașii; al șaselea moment este moartea. Am rămas uimit după ce am citit aceste cuvinte de la Dumnezeu. Nu îmi imaginasem niciodată că Dumnezeu vorbise atât de clar despre destinul vieții omului. Dar realitatea era într-adevăr așa cum a descris-o El. O persoană nu poate sub nicio formă să-și aleagă familia în care se naște și nici părinții nu și-i poate alege în vreun fel. De asemenea, după ce se maturizează, nu depinde de ei nici tipul de partener de viață pe care îl au. Cu cât cugetam mai mult la ele, cu atât mai mult simțeam că aceste cuvinte sunt foarte practice și am început, apoi, să cred în inima mea ceea ce spusese Dumnezeu Atotputernic, că soarta nu o poți schimba de unul singur. După aceea, am devenit tot mai interesat de credință; am crezut că Dumnezeu există și că o persoană nu își poate controla singură soarta. Dar, pentru că nu știam prea multe despre Dumnezeu, simțeam că El este foarte departe de mine. Totuși, după o experiență pe care am avut-o nu la mult timp după aceea, am simțit cu adevărat că Dumnezeu este lângă mine, veghind asupra mea și ocrotindu-mă.

Ploua în acea zi și am ajuns la lucru la timp, ca de obicei. Puțin după ora 10:00 dimineața, lucram pe șantier, când am auzit brusc o bubuitură. Ceva, nu știam ce, căzuse la pământ cu putere, iar acest fapt îmi dădu un fior rece de frică. Când am întors capul să văd ce era, ceea ce am văzut m-a uluit – era o țeavă lungă de fier, cu diametrul de aproximativ 40 de centimetri și o lungime de aproximativ 4 metri, care cântărea aproximativ jumătate de tonă. Căzuse dintr-o macara. Se prăbușise pe pământ în spatele meu, la mai puțin de jumătate de metru de unde stăteam. Am fost atât de îngrozit în acel moment, încât am rămas complet fără cuvinte și mi-a luat ceva timp până să-mi recapăt calmul din cauza șocului. În inima mea strigam neîncetat: „Mulțumescu-Ți Ție, Doamne! Mulțumescu-Ți Ție, Doamne! Dacă nu erai Tu să veghezi asupra mea și să mă ocrotești, țeava de fier s-ar fi prăbușit direct peste mine și viața mea neînsemnată ar fi luat sfârșit.”

După ce am scăpat de la serviciu, le-am povestit fraților și surorilor despre ceea ce se întâmplase în acea zi, iar ei au avut părtășie cu mine, spunându-mi că aceasta fusese ocrotirea lui Dumnezeu. Mi-au citit, de asemenea, din cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic: „De-a lungul vieții voastre lungi, practic, fiecare individ a întâmpinat multe situații periculoase și a înfruntat numeroase ispite. Acest lucru este cauzat de faptul că Satana este chiar lângă tine și te fixează permanent cu privirea. Îi place când te lovește dezastrul, când calamitățile se abat asupra ta, când nimic nu-ți merge bine, și îi place când ești prins în plasa Satanei. În ceea ce-L privește pe Dumnezeu, El te protejează permanent, ferindu-te de nenorociri după nenorociri și de dezastre după dezastre. De aceea Eu spun că tot ceea ce are omul – pacea și bucuria, binecuvântările și siguranța personală – este, de fapt, totul sub controlul lui Dumnezeu, iar El călăuzește și decide soarta fiecărui individ” („Dumnezeu Însuși, Unicul (VI)” din Cuvântul Se arată în trup). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că oamenii trăiesc în fiecare zi în plasa lui Satana și că pot înfrunta tot felul de ispite periculoase din partea Satanei în orice moment. Se pot confrunta cu dezastre, nenorociri și nenumărate lucruri care nu merg așa cum și-ar dori. Dacă Dumnezeu nu i-ar fi vegheat și protejat, oamenii ar fi fost demult înghițiți de Satana. Gândindu-mă la pericolul pe care l-am înfruntat la locul meu de muncă, cu o conductă de fier, care cântărea aproape jumătate de tonă, care a căzut la doar o jumătate de metru de mine, am știut că aceasta nu ține doar de norocul meu. Mai degrabă, Dumnezeu a fost Cel care a vegheat asupra mea și m-a ocrotit, permițându-mi să scap ca prin urechile acului. Nu știu de câte ori am beneficiat de vegherea și ocrotirea lui Dumnezeu în toți acești ani, dar chiar și așa, nu l-am înțeles niciodată pe Dumnezeu și nici nu L-am slăvit; chiar nu aveam conștiință. Exact în acel moment, am obținut o mai bună înțelegere a harului mântuirii lui Dumnezeu. Faptul că eram încă în viață se datora în totalitate mâinii iubitoare a lui Dumnezeu, care m-a ocrotit; I-am mulțumit lui Dumnezeu din inimă. De asemenea, am decis ca, de atunci înainte, să fac tot ce pot pentru a-L urma pe Dumnezeu. În zilele următoare, am participat frecvent la întruniri, am citit cuvintele lui Dumnezeu, am avut părtășie și am împărtășit experiențe, lucrurile înțelese din cuvintele lui Dumnezeu și am cântat imnuri de laudă lui Dumnezeu, împreună cu frații și surorile. În inima mea, m-am simțit liber și eliberat. Noi, frații și surorile, ne-am ajutat și ne-am sprijinit reciproc în viața noastră spirituală. Niciunul dintre ei nu m-a privit cu superioritate și nici nu a fost nimeni care să-i disprețuiască pe cei săraci și să-i lingușească pe cei bogați – am simțit că pot să trăiesc cu demnitate. Trăind în acest cămin încăpător, plină de căldură și fericit al Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic, schimbările au apărut treptat în viața mea. Nu mai simțeam neliniștea, suferința și golul interior al trecutului. M-am simțit mult mai fericit și împlinit decât fusesem vreodată până atunci.

Într-o zi, unui angajat cu vechime din compania noastră i s-a întâmplat ceva rău; era japonez și lucrase în companie de mai bine de un deceniu. Era, într-adevăr, foarte competent, atât în domeniul măsurilor de siguranță, cât și în mai multe domenii tehnice, dar în acea zi, pe tura sa, conducea un motostivuitor și efectua niște operațiuni la douăzeci de metri înălțime. În timpul funcționării acestuia, gazul lichefiat al stivuitorului a început să se scurgă ca urmare a neatenției sale. Un alt muncitor suda suspendat în aer, chiar deasupra lui. O scânteie i-a căzut pe haine, a intrat în contact cu gazul care se scurgea – dintr-o dată, s-a pornit un incendiu masiv. Noi, toți cei de acolo ne uitam cum colegul nostru cu vechime era cuprins de flăcări, dar nu puteam face absolut nimic. Nu a fost suficient timp pentru ca cineva să meargă să-l salveze și, în doar câteva minute, arsese de viu. Mulți care au privit cum s-a petrecut această tragedie le-a părut foarte rău pentru el și au ajuns la o concluzie despre viață: Pentru ce trăiesc oamenii la urma urmei? Din cauza că ceva de genul acesta s-a întâmplat chiar lângă mine, am realizat cu adevărat că, dacă cineva se distanțează de Dumnezeu și nu-L are pe Dumnezeu care să-l vegheze și să-l ocrotească, atunci viața lor atârnă de un fir. Confruntată cu orice fel de dezastru, viața umană este atât de fragilă, incapabilă să reziste la cea mai mică lovitură. De asemenea, am simțit profund că, oricât de vastă este priceperea unei persoane sau câți bani are, nu are nici un control asupra propriului destin și este îndeosebi incapabilă să se salveze de dezastre și de moarte.

Nu după mult timp, am citit acest fragment al cuvintelor lui Dumnezeu: „Datorită suveranității și predestinării Creatorului, un suflet singuratic care a pornit fără nimic al său obține părinți și o familie, șansa de a deveni un membru al rasei umane, șansa de a experimenta viața omenească și de a vedea lumea; și mai obține și șansa de a experimenta suveranitatea Creatorului, de a cunoaște minunăția creației Creatorului și, mai mult decât orice, de a cunoaște și a se supune autorității Creatorului. Dar majoritatea oamenilor nu profită de această oportunitate rară și trecătoare. O persoană își irosește energia de o viață luptând împotriva destinului, își pierde tot timpul agitându-se în încercarea de a-și hrăni familia și oscilând între avere și statut. Lucrurile pe care le prețuiesc oamenii sunt familia, banii și faima; ei le consideră pe acestea cele mai valoroase lucruri în viață. Toți oamenii se plâng de soarta lor, totuși încearcă să trimită într-un ungher al minții întrebările pe care este cel mai imperativ să le cerceteze și să le înțeleagă: de ce trăiește omul, cum ar trebui să trăiască omul și care sunt valoarea și sensul vieții. Cu toate acestea, întreaga lor viață, oricâți ani ar însemna aceasta, ei doar aleargă în căutarea faimei și a averii, până când tinerețea lor s-a dus, până când devin cărunți și plini de riduri, până când văd că faima și averea nu pot opri alunecarea cuiva spre senilitate, că banii nu pot umple golul inimii, până când înțeleg că nimeni nu este exceptat de la legea nașterii, a îmbătrânirii, a bolii și a morții, că nimeni nu poate scăpa de ce i-a pregătit soarta. Numai atunci când sunt siliți să se confrunte cu ultimul moment critic al vieții, înțeleg cu adevărat că indiferent dacă o persoană deține milioane în proprietăți, indiferent dacă e privilegiat și de rang înalt, nimeni nu poate scăpa de moarte, fiecare persoană se va întoarce la poziția sa originară: un suflet solitar, fără nimic al său” („Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” din Cuvântul Se arată în trup). După ce am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, m-am simțit foarte tulburat: sufletele oamenilor vin de la Dumnezeu și vin pe lume din cauza a ceea ce Dumnezeu a prestabilit. Chiar și așa, oamenii încă nu vor să creadă sau să Îl slăvească pe Dumnezeu; ei nu prețuiesc această oportunitate de a experimenta personal autoritatea Creatorului. În schimb, singurul lucru pe care știu să îl facă este să trăiască pentru bani, faimă și afecțiune. Ei se grăbesc nebunește încolo și-ncoace pentru a scăpa de ceea ce este deja rânduit pentru ei, dar ce pot câștiga oamenii căutând aceste lucruri? Când moartea se apropie, care dintre aceste lucruri – persoane dragi, faimă sau bogăție – îi poate mântui? Nu cumva moartea colegului meu a fost cel mai bun exemplu în legătură cu acest fapt? Și, când m-am gândit la lucrurile pe care le căutasem în trecut, nu erau ele oare aceleași? Când am venit în străinătate pentru a lucra, acceptam orice slujbă – murdară, obositoare sau periculoasă – doar pentru a câștiga mai mulți bani, pentru a câștiga respectul celorlalți și mă zbăteam pentru a scăpa de sărăcie. În ciuda suferinței intense, nu mi-a trecut niciodată prin cap să îmi schimb stilul de viață. Pur și simplu am continuat să mă târăsc pe același drum. În inima mea, nu știam dacă există un Dumnezeu sau dacă soarta omului era în mâinile lui Dumnezeu, ci doar m-am bazat pe propria-mi trudă pentru a-mi schimba destinul. M-am străduit să scap de orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu pentru viața mea. Nu eram eu oare pe drumul spre pierzanie? Dacă nu ar fi fost mântuirea lui Dumnezeu, dacă Dumnezeu nu vegheat asupra mea și nu m-ar fi ocrotit, mă tem că viața mea modestă ar fi fost smulsă de Satana cu mult timp în urmă. Atunci cum mai putea viața mea să fie la fel de satisfăcătoare și de semnificativă ca acum? În acel moment, am văzut în sfârșit că sensul vieții nu este acela de a căuta bogăție sau faimă și nici de a căuta să treci înaintea celorlalți, astfel încât aceștia să te privească cu admirație ci, mai degrabă, înseamnă să vii în fața lui Dumnezeu și să-I accepți mântuirea Doar închinându-ne și supunându-ne lui Dumnezeu, ne putem elibera de răul provocat de Satan și putem trăi în pace și fericire. Cu cât mă gândesc mai mult la asta, cu atât sunt mai emoționat. Am văzut că abilitatea mea de a avea credință este harul special al lui Dumnezeu pentru mine. Îi mulțumesc lui Dumnezeu Atotputernic că m-a mântuit!

Anterior: Un fir de iarbă firav crescut între mărăcini

Înainte: O căsnicie fericită începe cu acceptarea mântuirii lui Dumnezeu

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar

Întorcându-mă acasă

de Muyi, Coreea de Sud „Iubirea abundentă a lui Dumnezeu este acordată necondiționat omului, îl înconjoară; omul este naiv și inocent, fără...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte