Acum cunosc noul nume al lui Dumnezeu

august 29, 2020

de Zhao Xin, Taiwan

Am crezut în Domnul și am participat la adunări, alături de părinții mei, încă de când eram mică, așa că, după liceu, am mers la o facultate creștină. În timpul unui curs, pastorul ne-a spus: „În Evrei, capitolul 13, versetul 8, se spune: «Isus Hristos este același ieri și astăzi și pentru totdeauna.» Domnul Isus este singurul Mântuitor. Numele Lui nu se va schimba niciodată, indiferent de epocă. Doar prin încrederea în numele Domnului Isus putem fi mântuiți…” După ce am auzit acest lucru, am crezut cu convingere că putem fi mântuiți doar dacă cinstim numele Domnului Isus și că nu ne putem lepăda niciodată de numele Lui. În afara cursurilor, m-am implicat activ în părtășie, în studiul Bibliei și în grupurile evanghelice. Nu am lipsit nici măcar o dată de la o slujbă sau adunare. Dar cu timpul, mi-am dat seama că pastorii și prezbiterii aveau tendința să spună aceleași lucruri. Niciodată nu aduceau o lumină nouă, iar spiritul meu a rămas total fără hrană. Unii frați și surori au devenit supuși greșelii, au încetat să mai meargă la adunări și au primit foarte puțin ajutor sau sprijin. Unii chiar moțăiau în timpul adunărilor și, după slujbă, vindeau asigurări sau mărfuri altor oameni. Văzând această situație din biserică, am fost foarte furioasă și dezamăgită. Mi-am zis: „Dacă un creștin nu caută să progreseze în viața lui spirituală, ci tânjește mereu după lucruri lumești și bani, mai poate fi el numit creștin? Iar pastorii și prezbiterii văd acest lucru, dar nu le pasă. Este asta conform voii Domnului? Cum poate fi asta venerarea lui Dumnezeu?” Deoarece nu am primit susținere de la adunări atât de mult timp, spiritul meu a slăbit. De asemenea, eram foarte solicitată la muncă, așa că am ajuns să nu mai merg la adunări, pur și simplu. Acest lucru mi-a dat un sentiment neplăcut, așa că am citit Biblia acasă și m-am rugat la Domnul, având mereu senzația că pierdusem orice scop și speranță, simțindu-mă rătăcită și neajutorată.

Apoi, în octombrie 2017, le-am cunoscut pe internet pe surorile Li și Wang de la Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. Părtășiile lor despre cuvintele Domnului mi s-au părut a fi practice și lămuritoare. Credeam în Domnul de ani în șir și niciodată nu auzisem pe cineva să aibă părtășie atât de clar despre cuvintele Lui. Aveam senzația că erau îndrumate de Duhul Sfânt. Și astfel, ne întâlneam frecvent online.

Odată, m-am conectat puțin mai târziu la o adunare, dar imediat după aceea am auzit-o pe sora Li spunând: „Planul de gestionare al lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii este împărțit de-a lungul a trei epoci, iar El face o lucrare nouă și Își ia un nume nou în fiecare epocă. Dumnezeu Își folosește numele pentru a schimba epoca și pentru a reprezenta lucrarea Sa. Lucrarea Sa merge mai departe și numele Lui se schimbă odată cu diferitele lucrări pe care le face. În Epoca Legii, Dumnezeu a proclamat legile și poruncile cu numele Iahve. Când a încheiat Epoca Legii și a făcut lucrarea de răscumpărare din Epoca Harului, numele Lui nu a mai fost Iahve, ci Isus. Acum, în zilele de pe urmă, lucrarea lui Dumnezeu merge mai departe, iar El face lucrarea de judecată, începând din casa lui Dumnezeu, pe baza lucrării de răscumpărare a lui Isus. El a încheiat Epoca Harului și a vestit Epoca Împărăției, iar numele Lui s-a schimbat odată cu aceasta. Nu mai este Isus, ci Dumnezeu Atotputernic.” Când am auzit-o spunând că numele lui Dumnezeu s-a schimbat, mi-am zis: „Nu se poate. În Biblie se spune clar: «Isus Hristos este același ieri și astăzi și pentru totdeauna» (Evrei 13:8). Numele Domnului Isus nu se poate schimba niciodată, dar, totuși, tu spui că acum numele lui Dumnezeu s-a schimbat? Dacă nu mai apelăm la Isus în rugăciunile noastre, ci apelăm la Dumnezeu Atotputernic, este acest lucru în conformitate cu Biblia?” Sora Li mi-a explicat atunci printr-o analogie: „Soră Zhao, dacă firma la care lucrezi te-ar face șef de planificare pentru un an, apoi te-ar numi manager vreme de un an, iar apoi te-ar numi director, titulatura ta s-ar schimba în conformitate cu necesitățile muncii tale. Când ți se schimbă munca, se schimbă și titulatura. La început, oamenii te-au numit șef al planificării sau manager, dar acum te numesc director. Îți vor fi spus în diferite feluri, dar tu te-ai schimbat? Nu ai fi tot tu?” „În acest fel, Dumnezeu Își ia câte un nume în fiecare epocă. Lucrarea lui Dumnezeu e diferită și numele Lui se schimbă, dar El este același Dumnezeu.” Totul începea să devină logic pentru mine. Dar când mă gândeam la schimbarea numelui lui Isus, pur și simplu nu puteam accepta. Îmi spuneam: „Nu-mi pasă ce spui, eu voi rămâne la numele Domnului Isus. Nu mă voi lăsa convinsă atât de ușor.” După adunare, am blocat-o online pe sora Li.

Dar în seara următoare, la ușa mea au apărut două surori propovăduind Evanghelia din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. Consideram că numele lui Isus nu se poate schimba, așa că simțeam o oarecare aversiune față de ele. Nu voiam să aud, orice spuneau. La plecare, ele au spus: „Soră, Domnul a spus: «Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide!» (Matei 7:7). Nu știm de ce nu accepți acest lucru, dar chiar ai cercetat vreodată toate acestea?” După ce au plecat, nu am putut să nu mă gândesc întruna la ceea ce spuseseră. Mă simțeam tulburată. M-am gândit la toate părtășiile pe care le auzisem de la oamenii din Biserica lui Dumnezeu Atotputernic și la câtă susținere primise spiritul meu. În sinea mea, știam că toate cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic pe care le-au citit erau adevărate și erau cuvântările Duhului Sfânt. Cum mai eram eu în căutarea adevărului dacă le respingeam astfel? Mi-am amintit o adunare în care sora Li a spus în cadrul unei părtășii: „Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui. Dacă vrem să întâmpinăm întoarcerea Domnului, trebuie să învățăm să-I auzim glasul. Fecioarele înțelepte Îl urmează pe Domnul deoarece ele aud glasul Lui. E ca în cazul lui Petru în Epoca Harului. Nu L-a urmat el pe Domnul pentru că a auzit cuvintele Lui și I-a recunoscut glasul?” Când mi-am dat seama de acest lucru, mi-am scos în grabă Biblia și am deschis-o la Apocalipsa, capitolul 3, versetele 20-22, unde se spune: „Iată, Eu stau la uşă şi bat! Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el şi voi mânca cu el, şi el cu Mine. […] Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul!” Am cântărit cu grijă aceste două versete. Domnul spune că Duhul Sfânt va vorbi în zilele de pe urmă și că trebuie să-I ascultăm cuvintele. Am fost norocoasă să aud că Domnul Se întorsese, așadar, de ce eram atât de dornică să fiu trasă înapoi de noțiunile mele și să nu plec urechea la ceea ce nu înțelegeam? „Dacă nu pricep schimbarea numelui lui Dumnezeu acum”, mi-am zis, „trebuie să cercetez acest aspect și să-l înțeleg mai întâi și apoi să decid ce am de făcut.” Ulterior, am citit acest lucru în Matei, capitolul 7, versetul 7: „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide!” Mi-am zis: „Dacă Domnul S-a întors cu adevărat și bate la ușa mea, iar eu accept să mă orbească și să mă asurzească noțiunile mele, astfel încât să nu văd sau să nu aud nimic și să nu deschid ușa, oare nu mă va abandona Domnul?” N-am închis un ochi în noaptea aceea. Nu mă simțeam în largul meu pentru că respinsesem Evanghelia. Mă întrebam: „Oare greșesc eu? Este Dumnezeu Atotputernic într-adevăr Domnul Isus întors?” Cu aceste gânduri în minte, m-am rugat la Domnul, cerându-I să mă îndrume și să mă lumineze.

După aceea, am intrat pe site-ul oficial al Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic, care se numește Evanghelia Pogorârii Împărăției. Apoi, am citit un pasaj despre numele lui Dumnezeu: „Unii spun că numele lui Dumnezeu nu se schimbă. Atunci de ce numele lui Iahve a devenit Isus? S-a profețit despre venirea lui Mesia, atunci de ce a venit un om cu numele de Isus? De ce s-a schimbat numele lui Dumnezeu? Nu a fost făcută o asemenea lucrare acum mult timp? Nu poate Dumnezeu să facă o lucrare mai nouă astăzi? Lucrarea de ieri poate fi modificată, iar lucrarea lui Isus poate urma după aceea a lui Iahve. Nu poate atunci lucrarea lui Isus să fie urmată de o altă lucrare? Dacă numele lui Iahve poate fi schimbat în Isus, atunci nu poate fi schimbat și numele lui Isus? Nimic din acestea nu este neobișnuit; doar că oamenii sunt prea înguști la minte[a]. Dumnezeu va fi întotdeauna Dumnezeu. Indiferent de schimbarea lucrării Sale și a numelui Său, firea și înțelepciunea Lui rămân neschimbate pentru totdeauna. Dacă tu crezi că Dumnezeu poate fi numit doar prin numele de Isus, atunci cunoașterea ta este mult prea limitată(„Cuvântul Se arată în trup”). M-am simțit foarte emoționată după ce am citit asta. M-am gândit la faptul că, în Epoca Legii, numele lui Dumnezeu era Iahve și, sub acest nume, i-a condus El pe israeliți. Cu toate acestea, când Domnul Isus a venit să-Și facă lucrarea, nu s-a schimbat oare numele lui Dumnezeu din Iahve în Isus? M-am întrebat: „Despre ce e vorba în toate acestea? Oare să aibă Domnul cu adevărat un nume nou în zilele de pe urmă? Dacă Dumnezeu Atotputernic chiar ar fi apariția Domnului Isus, iar eu nu aș căuta sau cerceta acest aspect, dacă aș rata ocazia să-L întâmpin pe Domnul, cât de nesăbuită aș fi!” Am decis atunci, pe loc, să studiez lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic.

L-am contactat online pe fratele Chen din Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. La o adunare, i-am vorbit despre nedumerirea mea. Am spus: „În Biblie scrie: «Isus Hristos este același ieri și astăzi și pentru totdeauna» (Evrei 13:8). Numele Domnului Isus nu se poate schimba. Dacă a venit acum, El ar trebui să fie numit tot Isus. Cum poate fi El numit Dumnezeu Atotputernic? Mereu m-am rugat și am apelat la numele Domnului Isus, așadar, cum să mă rog la un alt nume?” Fratele Chen mi-a trimis atunci două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Există aceia care spun că Dumnezeu este imuabil. Este corect, dar se referă la imuabilitatea firii lui Dumnezeu și a esenței Sale. Schimbările numelui și lucrării Sale nu dovedesc faptul că esența Sa s-a schimbat; cu alte cuvinte, Dumnezeu va fi întotdeauna Dumnezeu și aceasta nu se va schimba niciodată. Dacă spui că lucrarea lui Dumnezeu nu se schimbă, atunci ar putea El să-Și termine planul de gestionare (planul mântuirii) de șase mii de ani? Tu știi doar că Dumnezeu nu se schimbă niciodată, dar știi că Dumnezeu este întotdeauna nou și niciodată vechi? Dacă lucrarea lui Dumnezeu nu se schimbă, atunci cum ar fi putut El să conducă omenirea până în ziua de azi? Dacă Dumnezeu este imuabil, atunci cum de El a făcut deja lucrarea a două epoci? […] Cuvintele «Dumnezeu este întotdeauna nou și niciodată vechi» se referă la lucrarea Sa, iar cuvintele «Dumnezeu este imuabil» se referă la ceea ce Dumnezeu are și este în mod inerent. Indiferent de aceasta, tu nu poți face lucrarea de șase mii de ani să depindă de un singur punct sau să o definești prin cuvinte moarte. Astfel este prostia omului. Dumnezeu nu este atât de simplu pe cât își imaginează omul, iar lucrarea Sa nu poate zăbovi în nicio epocă. Iahve, de exemplu, nu poate întotdeauna să simbolizeze numele lui Dumnezeu; Dumnezeu poate, de asemenea, să Își facă lucrarea sub numele de Isus. Acesta este un semn că lucrarea lui Dumnezeu se mișcă întotdeauna înainte(„Cuvântul Se arată în trup”).

După ce le-am citit, fratele Chen mi-a trimis următoarea părtășie: „Cuvintele «Dumnezeu este imuabil» se referă la firea și esența lui Dumnezeu. Nu înseamnă că numele Lui nu se poate schimba niciodată. Dumnezeu este întotdeauna nou și niciodată vechi, lucrarea Lui merge întotdeauna înainte, iar numele Lui se schimbă odată cu lucrarea Sa. Dar indiferent cum s-ar schimba numele lui Dumnezeu, firea și esența Lui nu se schimbă niciodată. Dumnezeu este Dumnezeu pentru totdeauna și acest lucru este imuabil.” „Dacă nu înțelegem la ce se referă «Dumnezeu este imuabil», sau înțelegem că lucrarea lui Dumnezeu este mereu nouă și niciodată veche, tindem să delimităm lucrarea lui Dumnezeu pe baza noțiunilor noastre și chiar să ne împotrivim Lui și să-L judecăm.” „Fariseii se agață de Scriptură, așteptându-L pe Mesia. Dar când a venit Domnul, numele Lui n-a fost Mesia, ci Isus, deci ei L-au negat și L-au condamnat. Deși știau că lucrarea și cuvintele Lui aveau autoritate și putere, ei nu doar că nu le-au cercetat, ci s-au împotrivit și le-au condamnat. În cele din urmă, au uneltit cu romanii să-L crucifice pe Isus, comițând o atrocitate teribilă.” „Dacă ne agățăm de Biblie acum, crezând că numele lui Isus nu se poate schimba niciodată și că doar El e Mântuitorul, negând și condamnând astfel lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă, oare n-am fi întocmai ca fariseii? Apoi am tinde să ne împotrivim lui Dumnezeu și să-I ofensăm firea.”

Am înțeles în sfârșit că, atunci când Biblia spune că: „Isus Hristos este același ieri și astăzi și pentru totdeauna,” se referă doar la firea și esența lui Dumnezeu și nu înseamnă că numele lui Dumnezeu nu se poate schimba niciodată. Am văzut că predicile pastorilor se bazează pe noțiunile și închipuirile proprii și că aceștia nici nu înțeleg cu adevărat Biblia.

Apoi fratele Chen mi-a citit câteva pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „În fiecare epocă, Dumnezeu face o lucrare nouă și este numit cu un nou nume; cum ar putea El să facă aceeași lucrare în epoci diferite? Cum ar putea El să Se agațe de ceea ce este vechi? Numele lui Isus a fost luat pentru lucrarea de răscumpărare, deci ar mai fi El cunoscut sub același nume când Se întoarce în zilele de pe urmă? Ar mai face El lucrarea de răscumpărare? De ce Iahve și Isus sunt unul și, totuși, sunt cunoscuți sub nume diferite în epoci diferite? Nu este deoarece epocile lucrării Lor sunt diferite? Ar putea un unic nume să-L reprezinte pe Dumnezeu în ansamblul Său? Acestea fiind spuse, Dumnezeu trebuie numit cu un nume diferit într-o epocă diferită și trebuie să utilizeze numele pentru a schimba epoca și pentru a o reprezenta. Pentru că niciun nume nu poate să-L reprezinte complet pe Dumnezeu Însuși și fiecare nume este capabil doar să reprezinte aspectul temporal al firii lui Dumnezeu într-o anumită epocă; tot ceea ce trebuie să facă este să Îi reprezinte lucrarea. De aceea, Dumnezeu poate alege orice nume care se potrivește firii Sale pentru a reprezenta întreaga epocă.” „«Iahve» este numele pe care l-am luat în timpul lucrării Mele în Israel și înseamnă Dumnezeul israeliților (poporul ales al lui Dumnezeu), căruia poate să Îi fie milă de oameni, să îi blesteme pe oameni și să le ghideze viața. Înseamnă Dumnezeu care posedă o mare putere și este plin de înțelepciune. «Isus» este Emanuel și înseamnă jertfa de păcat care este plină de iubire și de compasiune și care îi răscumpără pe oameni. El a făcut lucrarea Epocii Harului și reprezintă Epoca Harului și poate să reprezinte doar o parte a planului de gestionare (planul mântuirii). […] Numele de Isus a existat ca să le permită oamenilor din Epoca Harului să se nască din nou și să fie mântuiți și este un nume special pentru răscumpărarea întregii omeniri. Și, astfel, numele Isus reprezintă lucrarea de răscumpărare și înseamnă Epoca Harului. Numele Iahve este unul special pentru poporul lui Israel, care a trăit conform legii. În fiecare epocă și în fiecare etapă a lucrării, numele Meu nu este neîntemeiat, ci are o semnificație reprezentativă: fiecare nume reprezintă o epocă. «Iahve» reprezintă Epoca Legii și este onorific pentru Dumnezeul venerat de poporul lui Israel. «Isus» reprezintă Epoca Harului și este numele Dumnezeului tuturor celor care au fost răscumpărați în Epoca Harului. Dacă omenirea încă tânjește după întoarcerea Mântuitorului Isus din zilele de pe urmă și încă Îl așteaptă să sosească sub înfățișarea pe care a avut-o El în Iudeea, atunci întregul plan de gestionare (planul mântuirii) de șase mii de ani s-ar opri în Epoca Răscumpărării și nu ar mai putea să progreseze. Mai mult, zilele de pe urmă nu ar mai sosi niciodată și epoca nu ar mai cunoaște niciodată un sfârșit. Aceasta se întâmplă pentru că Isus Mântuitorul este numai pentru răscumpărarea și mântuirea omenirii. Am luat numele de Isus de dragul tuturor păcătoșilor din Epoca Harului și nu este numele cu care voi aduce sfârșitul întregii omeniri(„Cuvântul Se arată în trup”).

Apoi fratele Chen a avut părtășie: „Planul de gestionare al lui Dumnezeu este împărțit de-a lungul a trei epoci. El face o etapă a lucrării și exprimă o parte a firii Sale în fiecare epocă. Numele pe care îl ia în fiecare epocă reprezintă lucrarea și firea Sa în epoca respectivă, dar nu poate reprezenta totalitatea lui Dumnezeu. În Epoca Legii, numele lui Dumnezeu era Iahve. Acest nume a reprezentat lucrarea lui Dumnezeu în Epoca Legii, precum și aspectele mărețe, pline de mânie, milă și blestem ale firii Sale. Dumnezeu a folosit numele de Iahve pentru a proclama legile și poruncile și pentru a conduce viețile oamenilor pe Pământ. Comportamentul oamenilor a fost dirijat și toți știau cum să-L venereze pe Dumnezeu. Dar spre sfârșitul acelei epoci, oamenii deveneau tot mai corupți de către Satana și nu mai puteau respecta legile și poruncile. Toți erau în pericol de a fi condamnați și uciși. Pentru a salva omul din fața legilor, Dumnezeu a devenit trup și a făcut lucrarea de răscumpărare cu numele de Isus, lansând Epoca Harului și încheind Epoca Legii. Domnul Isus a oferit calea pocăinței, i-a vindecat pe cei bolnavi, a alungat demoni și a iertat păcatele oamenilor. De asemenea, El a exprimat firea miloasă și iubitoare a lui Dumnezeu și, în cele din urmă, a fost crucificat, iar lucrarea de mântuire a întregii umanități a fost încheiată. Tuturor celor care Îl acceptă pe Isus drept Mântuitorul lor, care se roagă la numele Lui, care mărturisesc și se căiesc li se pot ierta păcatele și pot căpăta pacea și bucuria acordate de Domnul. Fiindcă Domnul Isus a făcut lucrarea de răscumpărare, și nu lucrarea de judecată și purificare a omenirii în zilele de pe urmă, deși în credința noastră înseamnă că păcatele noastre sunt iertate, natura noastră păcătoasă rămâne. Trăim în continuare într-un cerc vicios de păcătuire și mărturisire. Continuăm să mințim și să înșelăm mereu. Urmărim tendințe lumești, suntem invidioși și plini de ură și așa mai departe. Trăim în păcat, incapabili de a ne elibera. Așa că, pentru a ne mântui definitiv de legăturile păcatului și a ne purifica, spre a fi vrednici să intrăm în Împărăția Sa, Dumnezeu a devenit încă o dată trup în zilele de pe urmă, pentru a face lucrarea de judecată și purificare. El a lansat Epoca Împărăției și a încheiat Epoca Harului, iar numele Lui s-a schimbat, de asemenea, în Dumnezeu Atotputernic. Acest fapt împlinește întocmai profețiile din Apocalipsa: «Eu sunt Alfa şi Omega, zice Domnul, Dumnezeu, Cel Care este, Care era şi Care vine, Cel Atotputernic!» (Apocalipsa 1:8). «Pe cel ce învinge îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu şi nu va mai pleca din el; şi voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu, numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care coboară din cer de la Dumnezeul Meu, şi noul Meu Nume» (Apocalipsa 3:12).”

Ochii mi-au fost deschiși și am văzut că Domnul Își schimbă numele în zilele de pe urmă! Citisem versetele acestea înainte, de ce nu le-am înțeles? Acestea profețesc clar că Domnul va avea un nume nou - Cel Atotputernic - când El va veni iarăși, în zilele de pe urmă. Dar am crezut mereu în: „Isus Hristos este același ieri și astăzi și pentru totdeauna” (Evrei 13:8). și am decis că numele lui Isus nu se poate schimba. Am respins și m-am împotrivit lucrării lui Dumnezeu în zilele de pe urmă în tot acest timp. Am fost atât de neștiutoare! Acum știam că Dumnezeu Își ia un nume nou de fiecare dată când începe o nouă lucrare și că Își folosește numele pentru a schimba epoca și a-Și reprezenta lucrarea și firea în epoca respectivă. Mi-am dat seama că numele pe care Dumnezeu îl ia în fiecare epocă are o semnificație profundă. Dacă m-aș lua după noțiunea mea, aceea că numele lui Dumnezeu nu se poate schimba și că El va veni drept Isus, în zilele de pe urmă, atunci cum ar înainta lucrarea lui Dumnezeu? Oare n-ar fi mereu doar Epoca Harului? Când mi-am dat seama de acest lucru, nu am mai avut nicio îndoială cu privire la numele lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, Dumnezeu Atotputernic.

Apoi, fratele Chen mi-a citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Cândva, am fost cunoscut drept Iahve. Mi s-a spus şi Mesia şi, odată, oamenii Îmi spuneau Isus Mântuitorul pentru că Mă iubeau şi Mă respectau. Dar astăzi nu sunt Iahve sau Isus pe care oamenii Îl cunoşteau în vremurile trecute – sunt Dumnezeul care S-a întors în zilele de pe urmă, Dumnezeul care va aduce sfârşitul epocii. Sunt Dumnezeu Însuşi care Se înalţă de la capătul pământului, abundând de întreaga Mea fire şi plin de autoritate, onoare şi glorie. Oamenii nu M-au băgat niciodată în seamă, nu M-au cunoscut niciodată şi au fost mereu neştiutori în privinţa firii Mele. De la crearea lumii până astăzi, niciun om nu M-a văzut. Acesta este Dumnezeul care Se înfăţişează omenirii în zilele de pe urmă, dar care Se ascunde printre oameni. El locuieşte printre oameni, adevărat şi real, ca soarele arzător şi focul mistuitor, plin de putere şi abundând de autoritate. Nu există nicio persoană sau lucru care nu va fi judecat de cuvintele Mele şi nicio persoană sau lucru care nu va fi purificat de flăcările focului. În cele din urmă, toate popoarele vor fi binecuvântate graţie cuvintelor Mele şi, de asemenea, sfărâmate în bucăţi din cauza cuvintelor Mele. Astfel, în zilele de pe urmă, toţi oamenii vor vedea că Eu sunt Mântuitorul reîntors, că Eu sunt Dumnezeu Atotputernic care cucereşte toată omenirea şi că am fost odată jertfă de păcat pentru omenire, dar, în zilele de pe urmă, Eu voi deveni, de asemenea, flăcările soarelui care pârjolesc toate lucrurile, precum şi Soarele dreptăţii care dezvăluie toate lucrurile. Aceasta este lucrarea Mea a zilelor de pe urmă. Am luat numele acesta şi posed firea aceasta pentru ca toţi oamenii să poată vedea că sunt un Dumnezeu drept şi că sunt soarele arzător şi focul mistuitor. Este aşa pentru ca toţi să poată să Mă venereze pe Mine, singurul Dumnezeu adevărat, şi ca să poată să Îmi vadă adevărata faţă: nu sunt numai Dumnezeul israeliţilor, şi nu sunt doar Răscumpărătorul – sunt Dumnezeul tuturor creaturilor din ceruri, pământ şi mări(„Cuvântul Se arată în trup”).

Fratele Chen a avut atunci părtășie: „În ultimele zile, Dumnezeu Atotputernic lansează lucrarea de judecată a Epocii Împărăției și exprimă toate adevărurile necesare pentru a purifica și mântui omenirea. El dezvăluie tainele lucrării lui Dumnezeu de gestionare pentru a mântui omenirea și expune adevărul despre coruperea omenirii de către Satana și rădăcina păcătuirii și împotrivirii omului față de Dumnezeu. El judecă răzvrătirea și nedreptatea omenirii corupte, iar cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic le arată oamenilor calea de a le fi transformată firea. Toți aceia care acceptă numele lui Dumnezeu Atotputernic și trec prin judecata, mustrarea, încercările și rafinarea din cuvintele lui Dumnezeu, care alungă păcatul și sunt purificați, vor supraviețui marilor dezastre. Dumnezeu îi va conduce în Împărăția Sa pentru a se bucura de binecuvântările și promisiunile Sale.” „Aceia care sunt răi, antihriști și necredincioși, care refuză să accepte lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și care I se împotrivesc, Îl condamnă, Îl hulesc și Îl calomniază, se vor lamenta și vor scrâșni din dinți în marile dezastre și vor fi distruși de Dumnezeu. Dumnezeu a luat numele de Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă pentru a i Se arăta omului cu firea Sa dreaptă, maiestuoasă, care nu îngăduie ofensa, pentru a purifica și mântui omul definitiv, pentru a ne scăpa de firea noastră coruptă, satanică și a ne conduce în Împărăția lui Dumnezeu. De asemenea, Dumnezeu îi separă pe fiecare după fel și duce la sfârșit această epocă malefică, astfel încheindu-Și întreaga lucrare de 6.000 de ani de gestionare și mântuire a omului.” „Aceasta are ca scop și ca toată lumea să vadă că Dumnezeu nu doar că a creat totul și stăpânește totul, dar și faptul că El poate să vorbească și să lucreze spre a îndruma omenirea. El poate fi jertfă de păcat pentru om și poate purifica și desăvârși omul. Dumnezeu este Întâiul și Cel de pe urmă. Nimeni nu poate pătrunde faptele Sale minunate, atotputernicia sau înțelepciunea Sa. Aceasta e semnificația faptului că El a luat numele de Dumnezeu Atotputernic în Epoca Împărăției.” „Toți aceia care acceptă lucrarea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă, care se roagă la numele Dumnezeu Atotputernic și Îi citesc cuvintele, pot câștiga lucrarea Duhului Sfânt și hrănirea apelor vii. Și totuși, e fără precedent dezolarea actuală a bisericilor din Epoca Harului. Crezul credincioșilor devine mai plăpând, predicatorii nu au nimic de spus și nimeni nu mai simte emoție când se roagă. Tot mai mulți oameni sunt ademeniți de tendințele lumești. Acest lucru se întâmplă fiindcă ei nu au ținut urma pașilor Mielului, nu au acceptat lucrarea de judecată a lui Dumnezeu Atotputernic, așa că ei nu pot câștiga hrănirea apelor vii. Ei pur și simplu cad în întuneric, fără să aibă la cine să apeleze.”

Părtășia fratelui Chen mi-a arătat că Dumnezeu Atotputernic, Iahve și Isus sunt același Dumnezeu. E doar Dumnezeu care ia diferite nume spre a face lucrări diferite în epoci diferite. Dar oricum s-ar schimba numele Lui, identitatea și esența Sa nu se schimbă niciodată. Dumnezeu este Dumnezeu. Punct. Numele lui Dumnezeu e important în fiecare epocă. Mai ales faptul că Dumnezeu a luat numele de Dumnezeu Atotputernic în Epoca Împărăției și a făcut lucrarea de judecată începând de la casa lui Dumnezeu e crucial pentru ca noi să fim liberi de păcat și mântuiți de Dumnezeu! M-am gândit la felul în care ani în șir rămăsesem lipsită de hrană în adunări și predici. Credința fraților și surorilor slăbise, iar predicatorii nu aveau nimic de spus. Toate acestea, fiindcă lucrarea Duhului Sfânt înaintase. Noi nu urmam pașii Mielului, nu eram susținuți de cuvintele actuale ale lui Dumnezeu, așa că am căzut în întuneric. În clipa aceea, am devenit sigură că Dumnezeu Atotputernic este Domnul Isus întors și L-am acceptat oficial pe Dumnezeu Atotputernic. De atunci, m-am rugat în numele lui Dumnezeu Atotputernic și I-am citit cuvintele în fiecare zi. Am fost udată de apele vii și am luat parte la ospățul nunții Mielului. Slavă lui Dumnezeu Atotputernic!

Note de subsol:

a. În textul original „care este”.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Am văzut cartea deschisă

de Jose, Spania Când l-am acceptat pe Domnul, citind Biblia, am aflat de unde vin toate și care e sursa corupției umane. Am aflat de Iahve...

Contactează-ne pe Messenger