Cum purifică și mântuiește omenirea lucrarea de judecată a lui Dumnezeu din zilele de pe urmă?

noiembrie 17, 2021

Oamenii au realizat că marile dezastre s-au abătut asupra noastră, iar cei care-L așteaptă pe Domnul să vină pe un nor o fac cu sufletul la gură. După ani de așteptare, încă nu L-au văzut venind. În schimb, văd Fulgerul de la Răsărit fiind martor pentru judecata lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Este o mare dezamăgire pentru ei. Au sperat să fie răpiți direct la cer când se vor întâlni cu Domnul, fără să se aștepte ca El să judece la întoarcerea Sa. Nu vor să accepte asta. Mulți urmează forțele antihristice ale lumii religioase, condamnând apariția și lucrarea lui Dumnezeu. Ei se gândesc: „Păcatele ne-au fost iertate și am fost socotiți drepți de către Dumnezeu, deci n-avem nevoie de judecata Lui. Îl așteptăm pe Domnul să ne înalțe în Împărăția Lui, unde ne vom bucura de binecuvântările Sale.” Se agață de noțiunile lor, nefiind dispuși să caute și să cerceteze adevărata cale. De aceea nu L-au întâmpinat încă pe Domnul, ci au căzut în dezastre. Aceasta împlinește exact cuvintele Domnului Isus: „Căci oricui are, i se va da mai mult şi va avea din abundenţă, dar de la cel ce n-are se va lua chiar şi ce are! Iar pe sclavul acela nefolositor aruncaţi-l în întunericul de afară! Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor!” (Matei 25:29-30). Însă există mulți care iubesc adevărul și când au citit cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, au văzut puterea și autoritatea lor și că sunt tot adevărul. Au recunoscut glasul lui Dumnezeu și n-au mai fost înfrânați de noțiunile lor, continuând să cerceteze adevărata cale. Primele lor întrebări au fost de ce Dumnezeu ar mai avea nevoie să facă lucrarea de judecată, păcatele lor fiind iertate, iar ei, socotiți drepți de către El, și cum purifică și mântuiește Dumnezeu omenirea prin lucrarea din zilele de pe urmă. Acestea sunt cele mai derutante și critice două întrebări pe care toți cei care cercetează adevărata cale trebuie să le fi înțeles.

Să începem cu întrebarea de ce Dumnezeu are nevoie să facă această lucrare de judecată. E foarte derutant pentru mulți oameni religioși. Ei se gândesc: „Domnul ne-a iertat deja păcatele, iar Dumnezeu nu ne mai vede păcătoși, așa că putem fi duși direct în Împărăția Lui și n-avem nevoie de judecata Lui.” Este o greșeală imensă. E adevărat că Domnul a iertat păcatele omului, dar înseamnă această iertare că am fost purificați? Înseamnă asta că am dobândit adevărată supunere față de Dumnezeu? Nici gând. Cu toții am văzut acest fapt: chiar dacă ne-au fost iertate păcatele, credincioșii, fără excepție, trăiesc într-un cerc al păcatului și spovedaniei, păcătuind ziua și, apoi, spovedindu-se noaptea, încercând și eșuând să respecte poruncile Domnului Isus, să Îl iubească și să I se supună Domnului, hotărâți să facă bine, dar încă mințind și păcătuind în ciuda lor, eșuând oricât de mult se străduiesc să se abțină. Mulți simt că trupul este prea corupt și că e foarte dureros să trăiască în păcat. Așadar, de ce nu pot oamenii să se smulgă din robia păcatului? De ce nu putem decât să tot păcătuim? E din cauza naturii păcătoase a omului și a firilor lui satanice. Acestea sunt rădăcina păcatului. Fără să abordăm rădăcina lui, nu putem să ne eliberăm niciodată de el, ci vom continua să I ne împotrivim lui Dumnezeu, condamnându-L și fiindu-I ostili. Gândiți-vă la farisei, care au avut credință de multe generații și făceau constant jertfe de păcat. De ce, atunci când Iahve Dumnezeu a devenit trup drept Domnul Isus și a exprimat multe adevăruri, nu L-au recunoscut pe Domnul Isus drept apariția lui Iahve Dumnezeu, ci L-au condamnat și judecat, ba chiar L-au răstignit? Care a fost problema? Acum, în zilele de pe urmă, Dumnezeu Atotputernic vine și exprimă adevăruri, așadar, de ce mulți oameni religioși refuză chiar și să cerceteze, condamnându-L și hulindu-L nebunește, hotărâți să-L răstignească din nou pe Dumnezeu? Ce înseamnă toate acestea? Ne arată clar că, deși păcatele lor au fost iertate, încă sunt conduși de natura lor satanică și Îl pot condamna pe Dumnezeu și I se împotrivi oricând. Păcătoșenia oamenilor nu e o simplă chestiune de fapte păcătoase, ci e atât de gravă încât vor să-L răstignească pe Hristos care exprimă adevărul, opunându-I-se lui Dumnezeu, adevărului, lucrând împotriva Lui și devenindu-I inamici. Cum să fie vrednici de Împărăția Lui oameni atât de corupți, care sunt împotriva lui Dumnezeu? Dumnezeu e drept și sfânt, iar firea Lui e de neofensat. Dacă aceia ale căror păcate sunt iertate nu sunt curățiți prin judecată, ci continuă să păcătuiască și să I se împotrivească lui Dumnezeu, nu vor fi niciodată vrednici de Împărăția Lui – fără nicio îndoială. Aceasta împlinește cuvintele Domnului Isus: „Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăţia Cerurilor, ci doar acela care face voia Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 7:21). „Adevărat, adevărat vă spun că oricine săvârşeşte păcatul este sclav al păcatului. Şi sclavul nu rămâne veşnic în casă, însă fiul rămâne veşnic” (Ioan 8:34-35). La fel ca Evrei 12:14: „Fără sfințire, nimeni nu-L va vedea pe Domnul.” De aceea, Domnul Isus a spus de multe ori în timpul lucrării Lui de răscumpărare că va veni din nou. Așadar, de ce anume vine? Pentru a exprima adevăruri și a-Și face lucrarea de judecată pentru a mântui pe deplin omenirea de păcat și de forțele Satanei, ca să ne putem întoarce cu totul spre Dumnezeu, să ne supunem Lui și să-L venerăm. Apoi, El ne va duce într-o destinație frumoasă. Exact cum a prorocit Domnul Isus: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. Însă când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul” (Ioan 16:12-13). „Iar dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec. Căci Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea. Pe cel ce Mă respinge şi nu primeşte cuvintele Mele are cine să-l judece: Cuvântul pe care l-am spus Eu, acela îl va judeca în ziua de pe urmă” (Ioan 12:47-48). Și: „Căci este timpul să înceapă judecata chiar de la Casa lui Dumnezeu” (1 Petru 4:17). Vedem de aici că Dumnezeu a planificat de mult să facă lucrarea de judecată din zilele de pe urmă. E exact ceea ce poate mântui pe deplin omenirea corupte. În zilele de pe urmă, Dumnezeu Atotputernic exprimă adevăruri și judecă începând de la casa lui Dumnezeu. E Duhul adevărului venit printre oameni, conducându-i pe aleșii lui Dumnezeu să pătrundă toate adevărurile. Aceasta împlinește întocmai prorocirile Domnului Isus. Să citim din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, pentru mai multe lămuriri despre nevoia lucrării de judecată din zilele de pe urmă.

Dumnezeu Atotputernic spune: „Deși Isus a lucrat mult printre oameni, El a completat doar răscumpărarea întregii omeniri și a devenit jertfa pentru păcat a omului; El nu l-a scăpat pe om de toată firea lui stricată. Deplina mântuire a omului de influența Satanei nu necesita doar ca Isus să devină jertfa pentru păcat și să poarte păcatele omului, ci necesita și ca Dumnezeu să facă o lucrare și mai mare pentru a-l scăpa pe om cu totul de firea lui satanic de coruptă. Și astfel, acum că omul a fost iertat de păcatele lui, Dumnezeu S-a întors în trup pentru a-l conduce pe om în noua epocă și a început lucrarea de mustrare și judecată. Lucrarea aceasta l-a adus pe om într-un tărâm mai înalt. Toți cei care se supun stăpânirii Lui se vor bucura de un adevăr mai mare și vor primi binecuvântări mai mari. Ei vor trăi cu adevărat în lumină și vor dobândi adevărul, calea și viața” (Prefață la „Cuvântul Se arată în trup”).

Înainte ca omul să fie răscumpărat, multe dintre otrăvurile Satanei fuseseră deja plantate în interiorul său și, după mii de ani în care a fost corupt de către Satana, are în interiorul lui o natură stabilită, care I se opune lui Dumnezeu. Prin urmare, atunci când omul a fost răscumpărat, nu este altceva decât un caz de răscumpărare în care omul este cumpărat la un preț ridicat, dar natura otrăvitoare din el nu a fost eliminată. Omul, care este atât de întinat, trebuie să sufere o schimbare înainte de a deveni vrednic să-L slujească pe Dumnezeu. Cu ajutorul acestei lucrări de judecată și mustrare, omul va ajunge să cunoască pe deplin esența întinată și coruptă din propriul sine și va putea să se schimbe complet și să devină neprihănit. Doar în felul acesta poate deveni omul vrednic să se întoarcă înaintea tronului lui Dumnezeu. […] Căci în ciuda tuturor lucrurilor pentru care omul a fost răscumpărat și iertat de păcate, se poate considera doar că Dumnezeu nu-Și aduce aminte de fărădelegile omului și nu-l tratează potrivit cu acestea. Totuși, atunci când omul, care trăiește într-un trup material, nu a fost eliberat de păcat, el poate doar continua să păcătuiască, dezvăluindu-și, la nesfârșit, corupta fire satanică. Aceasta este viața pe care o conduce omul, un ciclu fără sfârșit în care păcătuiește și este iertat. Majoritatea oamenilor păcătuiesc în timpul zilei doar pentru a mărturisi seara. Astfel, chiar dacă jertfa de păcat este întotdeauna eficientă pentru om, ea nu va putea să îl mântuiască pe om de păcat. Numai jumătate din lucrarea mântuirii a fost desăvârșită, pentru că omul are încă o fire coruptă. […] Omului nu îi este ușor să devină conștient de păcatele sale; el nu are nicio cale de a-și recunoaște propria natură adânc înrădăcinată și trebuie să se bazeze pe judecata prin cuvânt pentru a obține acest rezultat. Doar astfel, omul poate fi schimbat, în mod treptat, de aici înainte” („Taina întrupării (4)” din Cuvântul Se arată în trup). În Epoca Harului, Domnul Isus Însuși a fost răstignit, devenind jertfa de păcat a omenirii și răscumpărând umanitatea din păcate. De atunci, păcatele omului au fost iertate, iar Dumnezeu nu ne consideră păcătoși, astfel că putem să I ne rugăm direct Lui și să venim înaintea Sa. Dar faptul că El nu ne mai consideră păcătoși înseamnă că doar ne iartă păcatele, nu că am scăpat de păcat, că suntem pe deplin sfinți. Încă avem o natură păcătoasă și o fire satanică. Trebuie să trecem prin judecata lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, pentru a ne fi curățită corupția și a putea fi mântuiți pe deplin. Răscumpărarea lui Dumnezeu din Epoca Harului a pregătit calea pentru judecata Lui din zilele de pe urmă. Adică, lucrarea lui de judecată e făcută pe temelia lucrării de răscumpărare a Domnului Isus. Lucrarea de răscumpărare a lui Dumnezeu a finalizat jumătate din lucrarea Sa completă de mântuire. Lucrarea de judecată a lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă e cea care ne poate curăți și mântui și e cea mai importantă etapă a lucrării de mântuire a lui Dumnezeu. Trebuie să experimentăm judecata Lui din zilele de pe urmă, să fim pe deplin fără păcat și curățiți, să I ne supunem cu adevărat Lui și să-I facem voia, pentru a fi vrednici de Împărăția Lui.

Acum, cred că înțelegem mai bine de ce Dumnezeu Își face lucrarea de judecată din zilele de pe urmă. S-ar putea ca unii să se întrebe cum ne purifică și mântuiește această lucrare. Să vedem ce a spus despre asta Dumnezeu Atotputernic: „Hristos al zilelor de pe urmă folosește o multitudine de adevăruri pentru a-i învăța pe oameni, pentru a demasca substanța omului și pentru a-i analiza cuvintele și faptele. Aceste cuvinte cuprind diferite adevăruri, precum datoria omului, cum ar trebui el să asculte de Dumnezeu, cum ar trebui să Îi fie credincios lui Dumnezeu, cum ar trebui să trăiască umanitatea normală, precum și înțelepciunea și firea lui Dumnezeu și așa mai departe. Aceste cuvinte sunt toate îndreptate către substanța omului și firea sa coruptă. În special, cele care dezvăluie cum Îl nesocotesc oamenii pe Dumnezeu vizează modul în care oamenii sunt o întruchipare a Satanei și o forță inamică față de Dumnezeu. În realizarea lucrării Sale de judecată, Dumnezeu nu clarifică pur și simplu natura oamenilor în doar câteva cuvinte; El o demască, o tratează și o emondează pe termen lung. Toate aceste diferite metode de demascare, tratare și emondare nu pot fi înlocuite prin cuvinte obișnuite, ci prin adevărul de care oamenii sunt complet lipsiți. Doar metodele de acest fel pot fi considerate judecată; doar prin acest tip de judecată oamenii pot să fie supuși și pe deplin convinși cu privire la Dumnezeu și, mai mult decât atât, să câștige adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu. Ceea ce aduce cu sine lucrarea judecății este faptul că omul înțelege adevăratul chip al lui Dumnezeu și adevărul despre răzvrătirea proprie. Lucrarea judecății îi permite omului să înțeleagă mai bine voia lui Dumnezeu, scopul lucrării lui Dumnezeu și tainele de neînțeles pentru el. De asemenea, îi permite omului să își recunoască și să își cunoască esența coruptă și rădăcinile stricăciunii sale, precum și să descopere urâțenia omului. Aceste efecte sunt toate aduse de lucrarea judecății, deoarece esența acestei lucrări este de fapt lucrarea de dezvăluire a adevărului, căii și vieții lui Dumnezeu în fața tuturor celor care au credință în El. Această lucrare este lucrarea de judecată realizată de Dumnezeu” („Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr” din Cuvântul Se arată în trup).

Oamenii nu își pot schimba singuri firea; ei trebuie să fie supuși judecății, mustrării, suferinței și rafinării cuvintelor lui Dumnezeu sau să fie tratați, disciplinați și emondați prin cuvintele Lui. Doar după aceea pot să ajungă la ascultarea și devotamentul față de Dumnezeu și să nu mai fie superficiali față de El. Sub rafinarea cuvintelor lui Dumnezeu se schimbă firile oamenilor. Doar prin dezvăluirea, judecata, disciplinarea și tratarea cuvintelor Lui nu vor mai îndrăzni ei să acționeze nechibzuit și, în schimb, vor deveni calmi și liniștiți. Cel mai important lucru este că sunt capabili să se supună cuvintelor actuale ale lui Dumnezeu și lucrării Sale și, chiar dacă nu este conform noțiunilor umane, ei pot să lase la o parte aceste noțiuni și să se supună de bunăvoie” („Cei a căror fire s-a schimbat sunt aceia care au intrat în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup).

Dumnezeu are multe mijloace de desăvârșire a omului. El utilizează toate tipurile de medii pentru a Se ocupa de firea coruptă a omului și utilizează diverse lucruri pentru a da în vileag omul; într-o privință, El îl tratează pe om, în alta, îl dă în vileag, iar în alta, El îl dezvăluie pe om, săpând și dezvăluind «tainele» din adâncurile inimii omului și arătându-i omului natura sa prin dezvăluirea multora din stările lui. Dumnezeu îl desăvârșește pe om prin multe metode – prin dezvăluire, prin tratarea omului, prin rafinarea omului și prin mustrare – astfel încât omul să știe că Dumnezeu este practic” („Doar cei care se concentrează pe practică pot fi desăvârșiți” din Cuvântul Se arată în trup).

V-ați lămurit puțin cum Își face Dumnezeu lucrarea de judecată, nu-i așa? În lucrarea Lui de judecată din zilele de pe urmă, El exprimă în primul rând adevăruri pentru a judeca și expune esența coruptă a omului și firile noastre satanice, ca noi să putem vedea adevărul corupției noastre, să regretăm din inimă, să ne urâm și disprețuim, să ne lepădăm de trup, să practicăm cuvintele Lui și să ne căim și schimbăm cu adevărat. Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic expun pe deplin manifestările firilor corupte ale omului, precum aroganța înșelăciunea și răul, cât și motivele și falsificările din credința noastră, ba chiar și cele mai profunde și mai ascunse dintre gândurile și sentimentele noastre. Toate acestea sunt riguros dezvăluite. Citind cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic simțim că Dumnezeu are dreptate să ne judece pe față. Ne vedem sinele murdar, corupt și urât complet dezvăluit de Dumnezeu, făcându-ne să ne simțim rușinați și nedemni să trăim înaintea Lui, fără nicio ascunzătoare. Judecându-ne prin cuvintele Lui, Dumnezeu ne pregătește și situații reale pentru a ne expune, apoi suntem emondați, tratați și testați de fapte, ca să putem să reflectăm și să ne cunoaștem. Expuși de realitate și apoi expuși și judecați prin cuvintele lui Dumnezeu, ne vedem mai clar hidoșenia traiului după natura noastră satanică. Regretăm amarnic, ne urâm și, treptat, ne însușim adevărata căință. Apoi, firea noastră coruptă este curățită și schimbată. Să ascultăm câteva cuvinte ale lui Dumnezeu care expun firea coruptă a omului, ca să înțelegem mai clar cum Își face El lucrarea de judecată.

Dumnezeu Atotputernic spune: „Faptele Mele sunt mai numeroase decât firele de nisip de pe plajă, și înțelepciunea Mea depășește toți fiii lui Solomon, totuși oamenii Mă cred un simplu medic fără importanță și un învățător necunoscut al oamenilor. Atât de mulți cred în Mine doar ca să-i vindec. Atât de mulți cred în Mine doar ca să Îmi folosesc puterile pentru a alunga spiritele necurate din trupurile lor, și atât de mulți cred în Mine doar pentru a putea primi pace și bucurie de la Mine. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a pretinde de la Mine mai multă bogăție materială. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a-și petrece această viață în pace și pentru a fi teferi și nevătămați în lumea care vine. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a evita suferința iadului și pentru a primi binecuvântările cerești. Atât de mulți cred în Mine doar pentru confort temporar, totuși nu caută să câștige nimic în lumea care vine. Când Mi-am revărsat mânia asupra omului și i-am luat toată bucuria și pacea pe care o avea cândva, omul a devenit plin de îndoieli. Când am dat omului suferința iadului și am revendicat binecuvântările cerești, rușinea omului s-a transformat în mânie. Când Mi-a cerut să îl vindec, Eu nu i-am acordat atenție și am simțit dezgust față de el; omul a plecat de lângă Mine ca să caute în schimb calea leacurilor rele și a vrăjitoriei. Când am retras tot ceea ce omul ceruse de la Mine, toată lumea a dispărut fără nicio urmă. Din acest motiv, zic că omul are credință în Mine pentru că îi dau prea mult har și are mult mai mult de câștigat” („Ce știi despre credință?” din Cuvântul Se arată în trup).

Pe mulți care Îl urmează pe Dumnezeu îi preocupă doar cum să obțină binecuvântări sau să prevină dezastrul. De îndată ce se menționează lucrarea și gestionarea lui Dumnezeu, ei tac și își pierd orice interes. Ei cred că înțelegerea unor chestiuni atât de plictisitoare nu le va ajuta viața să crească și nici nu le va oferi vreun beneficiu. De aceea, deși au auzit despre gestionarea lui Dumnezeu, îi acordă puțină atenție. Ei nu văd acest lucru ca fiind ceva prețios de acceptat, cu atât mai puțin îl primesc ca parte a vieții lor. Acești oameni au doar un scop foarte simplu în a-L urma pe Dumnezeu, iar acel scop este de a primi binecuvântări. Astfel de oameni nu se pot deranja să țină cont de orice altceva care nu implică direct acest scop. Pentru ei, nu există un scop mai legitim decât credința în Dumnezeu pentru a primi binecuvântări – este însăși valoarea credinței lor. În caz că ceva nu contribuie la acest scop, lucrul acela nu îi mișcă deloc. Acesta este cazul majorității oamenilor care cred astăzi în Dumnezeu. Scopul și intenția lor par legitime, pentru că, în timp ce ei cred în Dumnezeu, se și sacrifică pentru Dumnezeu, se dedică lui Dumnezeu și își îndeplinesc datoria. Ei renunță la tinerețe, își părăsesc familia și cariera și chiar își petrec ani de zile departe de casă, găsindu-și ceva de făcut. De dragul scopului lor final, își schimbă interesele, viziunea asupra vieții și chiar direcția pe care o caută; totuși, ei nu pot schimba scopul credinței lor în Dumnezeu. Ei aleargă pentru a-și gestiona propriile idealuri; indiferent cât de departe este drumul și indiferent cât de multe greutăți și obstacole întâmpină pe drum, continuă să fie insistenți și netemători de moarte. Ce putere îi constrânge să continue să se dedice în acest fel? Este conștiința lor? Este caracterul lor minunat și nobil? Este hotărârea lor să se lupte cu forțele răului până la sfârșit? Este credința lor de a fi mărturie lui Dumnezeu fără să caute recompense? Este loialitatea lor în a fi dispuși să renunțe la toate pentru a împlini voia lui Dumnezeu? Sau este spiritul lor de devotament, de a renunța întotdeauna la cererile extravagante personale? Ca o persoană care nu a înțeles niciodată lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu să dea încă atât de mult este, pur și simplu, un miracol! Pentru moment, să nu discutăm despre cât de mult au oferit acești oameni. Comportamentul lor, totuși, este foarte demn de analiza noastră. În afară de beneficiile care sunt atât de strâns asociate cu ei, ar putea exista alte motive pentru care acești oameni, care nu Îl înțeleg niciodată pe Dumnezeu, I-ar da atât de mult? În aceasta, descoperim o problemă neidentificată anterior: relația omului cu Dumnezeu este doar una de interes personal. Este o relație dintre o persoană care primește și una care dă binecuvântarea. Pentru a spune lucrurilor pe nume, seamănă cu relația dintre angajat și angajator. Angajatul lucrează numai pentru a primi recompensele acordate de angajator. Într-o astfel de relație nu există nicio afecțiune, ci doar o tranzacție. Nu există a iubi sau a fi iubit, numai caritate și milă. Nu există înțelegere, doar indignare reprimată și înșelătorie. Nu există intimitate, numai o prăpastie de netraversat. Acum că lucrurile au ajuns până în acest punct, cine poate inversa o astfel de tendință? Și câți oameni sunt capabili să înțeleagă cu adevărat cât de cumplită a devenit această relație? Cred că atunci când oamenii se scufundă în bucuria de a fi binecuvântați, niciunul nu-și poate imagina cât de jenantă și de dizgrațioasă este o astfel de relație cu Dumnezeu” („Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup).

Ar fi mai bine pentru voi să dedicați mai mult efort adevărului cunoașterii sinelui. De ce nu ați fost lăudați de Dumnezeu? De ce este firea voastră abominabilă pentru El? De ce discursul vostru Îi provoacă dezgust? De îndată ce ați dat dovadă de un pic de loialitate, vă cântați propriile laude și cereți recompensă pentru o contribuție mică; vă uitați de sus la alții când ați arătat un minimum de ascultare și deveniți disprețuitori față de Dumnezeu după îndeplinirea unei sarcini minore. Pentru a-L primi pe Dumnezeu, cereți bani, daruri și complimente. Vă doare inima să dați un ban sau doi; când dați zece, vă doriți binecuvântări și să fiți tratați cu deosebire. Despre o umanitate ca a voastră este, în mod indiscutabil, jignitor să se vorbească sau să se audă. Există ceva demn de laudă în vorbele și acțiunile voastre? Cei care își fac datoria și cei care nu și-o fac, cei care conduc și cei care îi urmează, cei care Îl primesc pe Dumnezeu și cei care nu Îl primesc, cei care fac donații și cei care nu fac, cei care predică și cei care primesc cuvântul și așa mai departe, toți acești oameni se laudă pe ei înșiși. Nu găsiți acest lucru ridicol? Să știți foarte bine că voi credeți în Dumnezeu și, cu toate acestea, să nu puteți fi compatibili cu Dumnezeu. Știind foarte bine că sunteți pe deplin nevrednici, insistați, totuși, în a vă lăuda. Nu simțiți că rațiunea vi s-a deteriorat până într-acolo încât nu mai aveți autocontrol? Cu o rațiune ca aceasta, cum sunteți vrednici de a vă asocia cu Dumnezeu? Nu vă temeți pentru voi, în acest moment? Firea voastră s-a deteriorat deja până în punctul în care nu puteți fi compatibili cu Dumnezeu. Astfel, nu este ridicolă credința voastră? Nu este credința voastră fără noimă? Cum ai să-ți abordezi viitorul? Cum vei alege ce cale să urmezi?” („Cei care sunt incompatibili cu Hristos sunt cu siguranță potrivnici lui Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup).

După câteva mii de ani de corupție, omul este insensibil și stupid; a devenit un demon care I se împotrivește lui Dumnezeu, în măsura în care răzvrătirea omului față de Dumnezeu a fost documentată în cărțile de istorie și nici măcar omul însuși nu este capabil să dea socoteală pentru comportamentul lui răzvrătit – căci omul a fost profund corupt de Satana și a fost dus pe cărări greșite de Satana, astfel încât nu știe unde să se întoarcă. Chiar și astăzi, omul tot Îl trădează pe Dumnezeu: când omul Îl vede pe Dumnezeu, Îl trădează și, când nu Îl poate vedea, chiar și atunci Îl trădează. Sunt chiar unii care, după ce au fost martori la blestemele și mânia lui Dumnezeu, tot Îl trădează. Deci, spun că rațiunea omului și-a pierdut funcția originală, iar conștiința omului, de asemenea, și-a pierdut funcția originală. Omul la care Mă uit este o fiară în haine umane, este un șarpe veninos și, indiferent de cât de vrednic de milă încearcă el să apară înaintea ochilor Mei, nu voi fi niciodată milostiv față de el, pentru că omul nu înțelege deloc diferența dintre alb și negru, diferența dintre adevăr și neadevăr. Rațiunea omului este atât de amorțită și, totuși, încă își dorește să obțină binecuvântări; umanitatea lui este atât de plină de rușine și, totuși, încă își dorește să aibă suveranitatea unui rege. Al cui rege ar putea fi oare, cu o astfel de rațiune? Cum ar putea el, cu o astfel de umanitate, să șadă pe un tron? Omul este cu adevărat lipsit de rușine! Este un nefericit îngâmfat! Acelora dintre voi care doriți să obțineți binecuvântări, vă sugerez să găsiți mai întâi o oglindă și să vă priviți reflexia urâtă – ai tu ce îți trebuie ca să fii rege? Ai tu fața cuiva care ar putea obține binecuvântări? Nu a avut loc nici cea mai mică schimbare în firea ta și nu ai pus niciun adevăr în practică și, totuși, încă îți dorești o minunată zi de mâine. Te amăgești singur!” („A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup).

Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic sunt foarte practice și fiecare cuvânt e atât de real, dezvăluind motivele mârșave din credința noastră, cât și natura noastră potrivnică lui Dumnezeu. Mereu am crezut că putem să facem sacrificii, să suferim și să plătim un preț pentru Dumnezeu, însemnând c-am fost devotați și ascultători și c-am obținut aprobarea Lui. Dar prin judecata cuvintelor lui Dumnezeu, reflectăm și ne cunoaștem și vedem că toate sacrificiile au fost întinate și doar de dragul binecuvântărilor. Când Dumnezeu ne binecuvântează cu vieți liniștite, ne supunem Lui și lucrăm pentru El, dar când suntem loviți de durere și dezastru, Îl înțelegem greșit și-L învinuim că nu ne protejează, ba chiar putem să nu mai lucrăm pentru El. Apoi, vedem că sacrificiile și credința noastră au fost toate tranzacționale, pentru a obține har și binecuvântări de la El. Asta înseamnă să-L înșelăm și folosim pe Dumnezeu. E foarte egoist și viclean! Suntem total lipsiți de conștiință și rațiune, nedemni de-a ne numi oameni. Foarte murdari și corupți, credem că încă avem dreptul la binecuvântări și Împărăție. E rușinos și lipsit de rațiune. Cuvintele de judecată și revelație ale lui Dumnezeu ne arată firea Lui dreaptă, sfântă, care nu poate fi ofensată, și că El ne cere sinceritate și devotament. A avea credință și a-și face datoria cu astfel de motive înseamnă a-L înșela pe Dumnezeu și e dezgustător și odios pentru El. Dumnezeu nu recunoaște acest fel de credință. Prin judecata cuvintelor lui Dumnezeu și fiind tratați și testați de multe ori, putem, în sfârșit, să vedem adevărul corupției noastre, să ne urâm, să regretăm cu adevărat și să ne prosternăm înaintea Lui, căindu-ne. Putem să vedem și dreptatea lui Dumnezeu și că El ne pătrunde cu adevărat în inimă și minte, cunoscându-ne pe de rost. Suntem foarte convinși și începem să-L venerăm pe Dumnezeu. Perspectiva noastră asupra credinței se schimbă, ne abordăm datoria mai curați, fără atâtea dorințe extravagante, bucuroși, ne supunem aranjamentelor Lui și facem datoria unei ființe create, indiferent dacă El ne binecuvântează, dacă primim sau nu binecuvântările Împărăției. Odată ce vedem din ce suntem făcuți, nu mai suntem atât de aroganți ca înainte. Devenim raționali în vorbe și fapte, căutăm să ne supunem adevărului. Acestea sunt judecata și mustrarea lui Dumnezeu, care ne curățesc și schimbă treptat corupția. Aceia dintre noi care au experimentat lucrarea lui Dumnezeu chiar știu cât de practică e judecata Lui din zilele de pe urmă, că ne curățește cu adevărat și ne mântuiește pe deplin. Fără această judecată și fără această emondare, nu ne-am vedea niciodată corupția cu adevărat, ci am rămâne blocați în viețile noastre pline de păcat și spovedanie, crezând c-am câștigat Împărăția, având păcatele iertate, și aprobarea lui Dumnezeu. E foarte nesăbuit și jalnic! Datorită judecății lui Dumnezeu, putem să ne cunoaștem cu adevărat, învățăm multe adevăruri, iar firile noastre corupte sunt curățite și schimbate. E incredibil de eliberator. Judecata și mustrarea lui Dumnezeu ne oferă atât de multe. Sunt adevărata iubire a lui Dumnezeu pentru noi, cea mai mare mântuire a Lui. Acum fix 30 de ani, Dumnezeu Atotputernic a început să exprime adevărul și să-și facă lucrarea de judecată și a alcătuit deja un grup de biruitori înaintea dezastrelor – primele roade. Aceasta împlinește întocmai profeția biblică: „Ei Îl urmează pe Miel oriunde merge. Ei au fost răscumpăraţi dintre oameni ca prime roade pentru Dumnezeu şi pentru Miel” (Apocalipsa 14:4). Aleșii lui Dumnezeu au experimentat judecata, mustrarea, încercările și rafinarea Lui, firile lor corupte au fost curățite și, în sfârșit, s-au eliberat de forțele Satanei. Au ajuns să I se supună lui Dumnezeu și să-L venereze, primind marea Lui mântuire. Experiențele și mărturiile lor au inspirat filme și videoclipuri găsite pe internet, fiind martori în fața omenirii pentru judecata lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, spulberând îndoielile celor care-i privesc. Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu Atotputernic s-a răspândit în toate colțurile lumii, iar aleșii lui Dumnezeu răspândesc peste tot cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic. Asistăm la o magnifică răspândire a Evangheliei Împărăției. Categoric, lucrarea de judecată începând de la casa lui Dumnezeu e deja un mare succes. Dumnezeu l-a învins pe Satana și a obținut toată slava. Exact cum spune Dumnezeu Atotputernic: „Dumnezeu face lucrarea de judecată și mustrare în așa fel încât omul să poată să Îl cunoască, și pentru mărturisirea Lui. Fără judecata Lui asupra firii stricate a omului, omul nu ar putea cunoaște firea Sa cea dreaptă, care nu îngăduie nicio ofensă, și nici nu ar putea omul să-și transforme vechea lui cunoaștere despre Dumnezeu într-una nouă. Pentru mărturisirea Sa și pentru gestionarea Sa, El Își face publică totalitatea, îngăduindu-i astfel omului, prin arătarea Lui publică, să atingă cunoașterea lui Dumnezeu, să-și schimbe firea, și să fie martor răsunător pentru Dumnezeu. Schimbarea firii omului se îndeplinește prin diferite tipuri de lucrări ale lui Dumnezeu; fără astfel de schimbări în firea omului, omul nu ar fi în stare să fie martor pentru Dumnezeu și nu ar putea fi după inima lui Dumnezeu. Schimbările din firea omului semnifică faptul că omul s-a eliberat din robia Satanei și de influența întunericului și că a devenit, cu adevărat, un model și un specimen al lucrării lui Dumnezeu, un martor al lui Dumnezeu și cineva care este după inima lui Dumnezeu. Astăzi, Dumnezeu cel întrupat a venit să-Și facă lucrarea Sa pe pământ și cere ca omul să capete cunoaștere despre El, ascultare față de El, să fie mărturie pentru El, să Îi cunoască lucrarea concretă și firească, să asculte de toate cuvintele și de lucrarea Sa, care nu sunt potrivite cu noțiunile omului, și să fie martor pentru toată lucrarea pe care o face El ca să-l mântuiască pe om, cât și pentru toate faptele pe care le face El pentru a-l cuceri pe om. Cei care sunt martori pentru Dumnezeu trebuie să posede cunoaștere despre Dumnezeu; numai acest fel de mărturie este adevărată și reală, și numai acest fel de mărturie îl poate face de rușine pe Satana” („Numai cei care-L cunosc pe Dumnezeu pot să fie martori pentru El” din Cuvântul Se arată în trup). „Cei care pot rămâne neclintiți în timpul lucrării de judecată și mustrare a lui Dumnezeu în zilele de pe urmă – adică, pe parcursul lucrării finale de purificare – vor fi aceia care vor intra în odihna din urmă alături de Dumnezeu; ca atare, toți cei care intră în odihnă vor fi fost cu toții eliberați de influența Satanei și obținuți de Dumnezeu după ce vor fi fost supuși lucrării Sale finale de purificare. Acești oameni, care vor fi fost în sfârșit obținuți de Dumnezeu, vor intra în odihna finală. Scopul esențial al lucrării de mustrare și judecată a lui Dumnezeu este de a purifica omenirea și de a o pregăti pentru odihna sa finală; fără o astfel de curățire, nimeni din omenire nu ar putea să fie clasificat în diferite categorii în funcție de fel ori să intre în odihnă. Această lucrare este singura cale ca omenirea să intre în odihnă” („Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună” din Cuvântul Se arată în trup).

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger