Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Cuvintele Domnului Isus către discipolii Săi după învierea Sa

0

Ioan 20:26–29 După opt zile, ucenicii erau din nou înăuntru, iar Toma era cu ei. Pe când uşile erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” Apoi i-a zis lui Toma: Adu-ţi degetul aici şi priveşte-Mi mâinile! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea! Şi nu fi necredincios, ci credincios! Toma I-a răspuns: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Isus i-a zis: Ai crezut pentru că M-ai văzut? Ferice de cei ce n-au văzut şi au crezut!

Ioan 21:16–17 L-a întrebat din nou, a doua oară: Simon, fiul lui Ioan, Mă iubeşti? El I-a răspuns: Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc! Isus i-a zis: Păstoreşte oile Mele! L-a întrebat a treia oară: Simon, fiul lui Ioan, Mă iubeşti? Petru s-a întristat pentru că-i zisese a treia oară: „Mă iubeşti?” şi I-a răspuns: Doamne, Tu le ştii pe toate, Tu ştii că Te iubesc! Isus i-a zis: Paşte oile Mele!

Pasajele acestea istorisesc unele lucruri pe care Domnul Isus le-a făcut și le-a spus discipolilor Săi după învierea Sa. Mai întâi, să ne uităm la diferențele dintre Domnul Isus dinainte și după înviere. Era El același Domn Isus din zilele trecute? Scriptura conține următoarea propoziție care Îl descrie pe Domnul Isus după înviere: „Pe când uşile erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: «Pace vouă!»” Este foarte clar că Domnul Isus din acel moment nu mai era un trup, ci un corp spiritual. Asta deoarece El depășise limitările trupului și când ușa era închisă, El tot a putut să vină în mijlocul oamenilor și să le permită să-L vadă. Asta este cea mai mare diferență dintre Domnul Isus după înviere și Domnul Isus care trăia în trup înainte de înviere. Chiar dacă nu exista nicio diferență între înfățișarea corpului spiritual din acel moment și înfățișarea Domnului Isus dinainte, Isus în acel moment devenise un Isus care părea a fi un străin pentru oameni, deoarece El devenise un corp spiritual după ce a fost înviat din morți și, în comparație cu trupul Său anterior, acest corp spiritual era mai misterios și mai derutant pentru oameni. A creat, de asemenea, mai multă distanță între Domnul Isus și oameni, iar oamenii au simțit în inimile lor că Domnul Isus în acel moment devenise mai misterios. Aceste înțelegeri și sentimente din partea oamenilor i-a readus brusc într-o epocă în care credeau într-un Dumnezeu care nu putea fi văzut sau atins. Deci, primul lucru pe care Domnul Isus l-a făcut după înviere a fost de a permite tuturor să-L vadă, să confirme că El există și să confirme adevărul învierii Sale. În plus, a restabilit relația Sa cu oamenii la relația pe care o avea cu ei când lucra în trup și când era Hristosul pe care ei Îl puteau vedea și atinge. În acest mod, un rezultat este că oamenii nu s-au îndoit că Domnul Isus înviase din morți după ce fusese țintuit pe cruce și nu exista niciun dubiu în lucrarea Domnului Isus de răscumpărare a omenirii. Și alt rezultat al faptului că Domnul Isus le-a apărut oamenilor după înviere și că le-a permis oamenilor să Îl vadă și să Îl atingă a asigurat în mod clar omenirea în Epoca Harului. Din acest moment înainte, oamenii nu s-au putut întoarce în epoca anterioară, Epoca Legii, din cauza „dispariției” Domnului Isus sau a „abandonării”, ci au mers tot înainte, urmând învățăturile Domnului Isus și lucrarea pe care El o făcuse. Prin urmare, o nouă fază în lucrarea din Epoca Harului a fost inaugurată, iar oamenii care fuseseră sub lege au ieșit în mod formal din lege de atunci înainte și au intrat într-o nouă epocă, cu un nou început. Acestea sunt înțelesurile variate ale înfățișării Domnului Isus în fața oamenilor după înviere.

Dat fiind că El era un corp spiritual, cum puteau oamenii să-L atingă și să-L vadă? Asta are legătură cu semnificația înfățișării Domnului Isus în fața oamenilor. Ați observat ceva în aceste pasaje ale Scripturii? În general, corpurile spirituale nu pot fi văzute sau atinse și, după înviere, lucrarea pe care Domnul Isus o inițiase fusese deja finalizată. Deci, în teorie, El nu avea deloc nevoie să Se întoarcă în mijlocul oamenilor în imaginea Sa inițială pentru a se întâlni cu ei, dar înfățișarea corpului spiritual al Domnului Isus față de oameni ca Toma a concretizat semnificația sa și a pătruns mai profund în inimile oamenilor. Când El a venit la Toma, El l-a lăsat pe Toma, care se îndoia, să Îi atingă mâna și i-a spus: „Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea! Şi nu fi necredincios, ci credincios!” Aceste cuvinte, aceste acțiuni nu erau lucruri pe care Domnul Isus voia să le spună și să le facă doar după ce înviase, ci erau lucruri pe care El voia să le facă înainte de a fi fost pus pe cruce. Este evident că Domnul Isus care nu fusese încă pus pe cruce îi înțelegea deja pe oamenii ca Toma. Așadar, ce înțelegem din asta? El era tot același Domn Isus după învierea Sa. Esența Sa nu se schimbase. Dubiile lui Toma nu de-abia începuseră, ci fuseseră cu el tot timpul în care Îl urmase pe Domnul Isus, dar El era Domnul Isus care înviase din morți și revenise din lumea spirituală cu imaginea Sa inițială, cu firea Sa inițială și cu înțelegerea Sa cu privire la omenire din perioada Sa în trup, deci El S-a dus mai întâi să-l găsească pe Toma, să-l lase să-I atingă coasta, să-l lase nu numai să-I vadă corpul spiritual după înviere, ci să-l lase și să atingă și să simtă existența corpului Său spiritual și să renunțe complet la dubiile sale. Înainte ca Domnul Isus să fie răstignit, Toma s-a îndoit mereu că El este Hristos și nu putea să creadă acest lucru. Credința sa în Dumnezeu era întemeiată doar pe baza a ceea ce putea vedea cu proprii ochi, a ceea ce putea atinge cu propriile mâini. Domnul Isus înțelegea bine credința acestui tip de persoană. Aceste persoane credeau doar în Dumnezeu din cer și nu credeau deloc și nu aveau să-L accepte pe Cel trimis de Dumnezeu sau pe Hristos în trup. El i-a permis lui Toma să întindă mâna și să-I atingă coasta pentru a-l face să recunoască și să creadă în existența Domnului Isus și în faptul că El era cu adevărat Dumnezeu întrupat. Era îndoiala lui Toma diferită înainte și după învierea Domnului Isus? El se îndoia întotdeauna și nimeni nu îi putea risipi dubiile și nimeni nu putea să-l facă să renunțe la acestea în afară de Domnul Isus care i-a apărut în mod personal în corpul Său spiritual și i-a permis să atingă semnele de cuie de pe corpul Său. Deci, din momentul în care Domnul Isus i-a permis să Îi atingă coasta și l-a lăsat să simtă cu adevărat existența urmelor de cuie, dubiile lui Toma au dispărut și el a știut cu adevărat că Domnul Isus înviase și a recunoscut și a crezut că Domnul Isus era adevăratul Hristos, că era Dumnezeu întrupat. Deși, în acest moment, Toma nu se mai îndoia, el pierduse pentru totdeauna șansa de a se întâlni cu Hristos. El pierduse pentru totdeauna șansa de a fi împreună cu El, de a-L urma, de a-L cunoaște. El pierduse șansa ca Hristos să-l desăvârșească. Apariția Domnului Isus și cuvintele Sale ofereau o concluzie și un verdict în privința credinței acelora care erau plini de dubii. El a folosit cuvintele și acțiunile Sale efective pentru a le spune celor care se îndoiau, celor care credeau doar în Dumnezeu din cer, dar nu credeau în Hristos: Dumnezeu nu le-a lăudat credința, nici nu a lăudat faptul că Îl urmau plini de dubii. Ziua în care au crezut pe deplin în Dumnezeu și Hristos a putut doar să fie ziua când Dumnezeu Și-a finalizat marea lucrare. Desigur, acea zi a fost, de asemenea, ziua în care dubiul lor a primit un verdict. Atitudinea lor față de Hristos le-a hotărât soarta, iar dubiile lor încăpățânate au însemnat că a lor credință nu a avut niciun rezultat, iar încăpățânarea lor a însemnat că speranțele lor au fost în van. Deoarece credința lor în Dumnezeul din cer se hrănea cu iluzii, iar dubiile lor față de Hristos reprezentau de fapt adevărata lor atitudine față de Dumnezeu, deși ei atinseseră urmele cuielor de pe corpul Domnului Isus, credința lor era tot inutilă și rezultatul lor putea fi descris doar ca o bătaie a vântului – în van. Ce i-a spus Domnul Isus lui Toma a fost, de asemenea, foarte clar către fiecare persoană: Domnul Isus înviat este Domnul Isus care petrecuse inițial treizeci și trei de ani lucrând printre oameni. Deși El fusese răstignit și experimentase valea umbrei morții și experimentase învierea, fiecare aspect al Său nu suferise schimbări. Deși El avea acum urme de cuie pe trupul Său și, deși a înviat și a ieșit din mormânt, firea Sa, înțelegerea Sa cu privire la omenire și intențiile Sale față de omenire nu se schimbaseră deloc. De asemenea, El le spunea oamenilor că coborâse de pe cruce, triumfase asupra păcatului, triumfase asupra greutăților și triumfase asupra morții. Urmele de cuie erau doar dovada victoriei Sale asupra Satanei, dovada de a fi o jertfă de păcat pentru a răscumpăra cu succes întreaga omenire. El le spunea oamenilor că luase deja asupra Sa păcatele omenirii și Își finalizase lucrarea de răscumpărare. Când S-a întors să-Și vadă ucenicii, El le-a spus cu înfățișarea Sa: „Încă sunt viu, încă exist; astăzi stau cu adevărat în fața voastră pentru ca voi să Mă puteți vedea și atinge. Voi fi întotdeauna cu voi.” Domnul Isus voia, de asemenea, să utilizeze cazul lui Toma ca avertizare pentru viitorii oameni: deși credeți în Domnul Isus, voi nu puteți nici să-L vedeți, nici să-L atingeți, totuși, puteți fi binecuvântați prin credința voastră adevărată; și Îl puteți vedea pe Domnul Isus prin credința voastră adevărată; acest tip de persoană este binecuvântată.

[…]

Aceea este atitudinea Domnului Isus față de cei care sunt plini de dubii. Așadar, ce le-a spus Domnul Isus și ce a făcut pentru cei care pot să creadă în El și să-L urmeze în mod sincer? La acest lucru ne vom uita în continuare, referitor la ceva ce Domnul Isus i-a spus lui Petru.

În această conversație, Domnul Isus l-a întrebat în mod repetat pe Petru un lucru: „Petru, Mă iubești?” Acesta este un standard superior pe care Domnul Isus îl cerea de la oamenii ca Petru după învierea Sa, oameni care într-adevăr cred în Hristos și se străduiesc să Îl iubească pe Domnul. Această întrebare era un fel de cercetare și un fel de interogare, dar chiar mai mult, era o cerință și o așteptare din partea oamenilor ca Petru. El a folosit această metodă de interogare pentru ca oamenii să reflecteze asupra lor înșiși și să privească înăuntrul lor: care sunt cerințele Domnului Isus pentru oameni? Eu Îl iubesc pe Domnul? Sunt eu o persoană care Îl iubește pe Dumnezeu? Cum ar trebui să-L iubesc? Chiar dacă Domnul Isus i-a adresat această întrebare doar lui Petru, adevărul este că în inima Sa, El voia să folosească această oportunitate de a-l întreba pe Petru pentru a pune acest fel de întrebare mai multor oameni care caută să-L iubească pe Dumnezeu. Doar că Petru era binecuvântat să fie reprezentantul acestui fel de persoană, să primească întrebări din propria gură a Domnului Isus.

În comparație cu „Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea! Şi nu fi necredincios, ci credincios!” ceea ce Domnul Isus i-a spus lui Toma după învierea Sa, întrebarea repetată de trei ori pentru Petru: „Simon, fiul lui Ioan, Mă iubeşti?” permite oamenilor să simtă mai bine severitatea atitudinii Domnului Isus și caracterul de urgență pe care le simțea în timpul cercetării Sale. Cât despre Toma necredinciosul cu natura sa înșelătoare, Domnul Isus i-a permis să-și întindă mâna și să-I atingă urmele cuielor, ceea ce i-a permis să creadă că Domnul Isus era Fiul Omului înviat și să recunoască identitatea Domnului Isus drept Hristos. Și deși Domnul Isus nu l-a certat cu severitate pe Toma, nici nu a exprimat verbal o judecată clară a lui, El i-a adus la cunoștință că l-a înțeles prin acțiuni practice, în timp ce Și-a afișat, de asemenea, atitudinea față de acel fel de persoană și hotărârea în privința ei. Cerințele și așteptările Domnului Isus din partea acelui fel de persoană nu pot fi văzute din ceea ce El a spus. Deoarece oamenii ca Toma, pur și simplu, nu au nici urmă de credință adevărată. Cerințele Domnului Isus pentru ei constau doar în aceasta dar atitudinea pe care El a dezvăluit-o față de oameni precum Petru este cu totul diferită. El nu i-a cerut lui Petru să întindă mâna și să-I atingă urmele de cuie, nici nu i-a spus lui Petru: „nu fi necredincios, ci credincios!” În schimb, El i-a adresat aceeași întrebare în mod repetat lui Petru. Aceasta a fost o întrebare stimulativă, care te pune pe gânduri și care nu are cum să nu facă orice discipol al lui Hristos să simtă remușcare și frică, dar și să simtă starea de tristețe și neliniște a Domnului Isus. Și când ei sunt într-o durere și suferință mare, ei sunt mai capabili să înțeleagă grija și preocuparea Domnului Isus Hristos; ei realizează învățătura Sa serioasă și cerințele stricte de la oamenii puri, onești. Întrebarea Domnului Isus le permite să simtă că așteptările Domnului de la oameni, dezvăluite în aceste cuvinte simple, nu sunt doar să-L urmeze și să creadă în El, ci să ajungă să aibă iubire, să-Și iubească Domnul, să-Și iubească Dumnezeul. Acest fel de iubire este afectuoasă și supusă. Sunt oameni care trăiesc pentru Dumnezeu, mor pentru Dumnezeu, dedică totul lui Dumnezeu, consumă și dau totul pentru Dumnezeu. Acest fel de iubire Îl consolează, de asemenea, pe Dumnezeu, permițându-I să Se bucure de martori și permițându-I să fie în pace. Este răsplata oamenilor față de Dumnezeu, responsabilitatea, obligația și datoria lor, și este o cale pe care omenirea trebuie să o urmeze toată viața. Aceste trei întrebări erau o cerință și un îndemn pe care Domnul Isus le avea pentru Petru și pentru toți cei care urmau să fie desăvârșiți. Aceste trei întrebări l-au condus și l-au motivat pe Petru să-și finalizeze calea în viață, iar întrebările de la despărțirea de Domnul Isus l-au făcut pe Petru să pornească pe calea de a fi desăvârșit ceea ce l-a determinat pe el, datorită iubirii sale pentru Domnul, să-i pese de inima Domnului, să-L asculte, să-I ofere consolare și să-și ofere întreaga viață și întreaga ființă datorită acestei iubiri.

În timpul Epocii Harului, lucrarea lui Dumnezeu a fost în principal pentru aceste două feluri de oameni. Primul era felul de persoană care credea în El și Îl urma, care putea să-I respecte poruncile, care putea să ducă crucea și să se țină de calea Epocii Harului. Acest fel de persoană avea să câștige binecuvântarea lui Dumnezeu și avea să se bucure de harul Lui. Al doilea fel de persoană era ca Petru, cineva care avea să fie desăvârșit. Așadar, după ce Domnul Isus a înviat, El a făcut mai întâi aceste două lucruri foarte semnificative. Unul a fost pentru Toma, celălalt pentru Petru. Ce reprezintă aceste două lucruri? Reprezintă adevăratele intenții ale lui Dumnezeu de a mântui omenirea? Reprezintă sinceritatea lui Dumnezeu față de omenire? Lucrarea pe care a făcut-o cu Toma a fost pentru a avertiza oamenii să nu se îndoiască, doar să creadă. Lucrarea pe care a făcut-o cu Petru a fost pentru a întări credința oamenilor ca Petru și a clarifica cerințele de la acest fel de persoană, pentru a arăta ce obiective ar trebui să urmărească.

După ce Domnul Isus a înviat, El a apărut în fața oamenilor pe care i-a considerat necesari, a vorbit cu ei și a avut cerințe de la ei, lăsând în urmă intențiile Sale și așteptările Sale de la oameni. Adică, fiind Dumnezeu întrupat, nu contează dacă era în perioada petrecută în trup sau în corpul spiritual după ce a fost răstignit și apoi înviat – preocuparea Sa pentru omenire și cerințele Sale de la oameni nu s-au schimbat. El era îngrijorat în privința acestor discipoli înainte de a fi sus pe cruce; în inima Sa, Lui Îi era clară starea fiecărei persoane, El înțelegea deficiența fiecărei persoane și, desigur, înțelegerea fiecărei persoane era aceeași după ce El murise, înviase și devenise un corp spiritual așa cum era când era în trup. El știa că oamenii nu erau cu totul siguri de identitatea Sa ca Hristos, dar în timpul perioadei Sale în trup El nu a avut cerințe stricte de la oameni. Dar, după ce El a înviat li S-a înfățișat și le-a spus absolut clar că Domnul Isus venise de la Dumnezeu, că era Dumnezeu întrupat și a folosit realitatea înfățișării și învierii Sale ca pe cea mai mare viziune și motivație pentru urmărirea de-o viață a omenirii. Învierea Sa din morți nu numai că i-a întărit pe toți cei care Îl urmau, dar a și pus cu totul în aplicare, printre oameni, lucrarea Sa din Epoca Harului și, astfel, Evanghelia mântuirii Domnului Isus din Epoca Harului s-a răspândit treptat în toate colțurile omenirii. Ai spune că înfățișarea Domnului Isus după învierea Sa a avut vreo semnificație? Dacă erai Petru sau Toma în acel moment și întâlneai acest singur lucru în viața ta care era așa de semnificativ, ce fel de impact ar fi avut asupra ta? Ai fi văzut acesta ca cea mai bună și mai măreață viziune a vieții tale de credință în Dumnezeu? Ai fi văzut acest lucru ca o forță pentru urmarea de către tine a lui Dumnezeu, a efortului de a-L mulțumi și a căutării iubirii lui Dumnezeu în viața ta? Ai fi depus o viață întreagă eforturi pentru a răspândi această viziune măreață? Ai fi făcut ca răspândirea mântuirii Domnului Isus să fie o lucrare de slujire pe care o accepți de la Dumnezeu? Chiar dacă nu ați trăit asta, cele două cazuri ale lui Toma și Petru sunt deja suficiente pentru ca oamenii moderni să aibă o înțelegere clară a voinței lui Dumnezeu și a lui Dumnezeu. Se poate spune că după ce Dumnezeu devenise trup, după ce El experimentase în mod personal viața printre oameni și o viață umană și după ce a văzut depravarea omenirii și situația vieții umane, Dumnezeu în trup a simțit mai profund neajutorarea, tristețea și caracterul vrednic de milă al omenirii. Dumnezeu a dobândit mai multă compasiune pentru condiția umană datorită umanității Sale în timp ce era în trup, datorită instinctelor Sale din trup. Asta L-a făcut să aibă o grijă mai mare pentru cei care Îl urmau. Acestea sunt probabil lucruri pe care nu le puteți înțelege, dar eu pot descrie grija și afecțiunea lui Dumnezeu din trup pentru fiecare dintre discipolii Săi prin această frază: preocupare intensă. Deci acest termen provine din limba oamenilor și, deși este o frază foarte umană, exprimă și descrie cu adevărat sentimentele lui Dumnezeu pentru discipolii Săi. Cât despre preocuparea intensă a lui Dumnezeu pentru oameni, de-a lungul experiențelor voastre veți simți treptat acest lucru și îl veți încerca. Totuși, acesta poate fi dobândit doar prin înțelegerea treptată a firii lui Dumnezeu pe baza urmăririi unei schimbări în propria ta fire. Arătarea Domnului Isus a materializat preocuparea Lui intensă pentru cei care Îl urmau în omenire și a predat-o corpului Său spiritual, sau ați putea spune divinității Sale. Arătarea Lui le-a permis oamenilor să aibă o altă experiență și să simtă preocuparea și grija lui Dumnezeu în timp ce a dovedit, de asemenea, cu tărie, că Dumnezeu este Cel care inaugurează o epocă, Cel care dezvoltă o epocă, și El este Cel care termină o epocă. Prin arătarea Sa, El a întărit credința tuturor oamenilor, și prin arătarea Sa El a dovedit lumii faptul că El este Dumnezeu Însuși. Asta le-a oferit discipolilor Săi o confirmare eternă, iar prin înfățișarea Sa, El a inaugurat, de asemenea, o fază din lucrarea Sa în noua epocă.

din „Cuvântul Se arată în trup”

All Scripture quotations in this publication are from Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide. Use of trademark Biblica, Inc.® requires the permission of Biblica, Inc.®.