Cuvintele lui Isus către discipolii Săi după învierea Sa

ianuarie 14, 2019

Ioan 20:26-29 După opt zile, ucenicii erau din nou înăuntru, iar Toma era cu ei. Pe când ușile erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor și le-a zis: „Pace vouă!” Apoi i-a zis lui Toma: Adu-ți degetul aici și privește-Mi mâinile! Adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea! Și nu fi necredincios, ci credincios! Toma I-a răspuns: Domnul meu și Dumnezeul meu! Isus i-a zis: Ai crezut pentru că M-ai văzut? Ferice de cei ce n-au văzut și au crezut!

Ioan 21:16-17 L-a întrebat din nou, a doua oară: Simon, fiul lui Ioan, Mă iubești? El I-a răspuns: Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc! Isus i-a zis: Păstorește oile Mele! L-a întrebat a treia oară: Simon, fiul lui Ioan, Mă iubești? Petru s-a întristat pentru că-i zisese a treia oară: „Mă iubești?” Și I-a răspuns: Doamne, Tu le știi pe toate, Tu știi că Te iubesc! Isus i-a zis: Paște oile Mele!

Pasajele acestea istorisesc anumite lucruri pe care Domnul Isus le-a făcut și le-a spus discipolilor Săi după învierea Sa. Mai întâi, să ne uităm la diferențele care ar putea exista între Domnul Isus dinainte și după înviere. Era El același Domn Isus din zilele trecute? Scripturile conțin următoarea propoziție care Îl descrie pe Domnul Isus după înviere: „Pe când ușile erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor și le-a zis: «Pace vouă!»” Este foarte clar că Domnul Isus din acel moment nu mai era un trup, ci era acum într-un corp spiritual. Asta deoarece El depășise limitările trupului; cu toate că ușa era închisă, El tot a putut să vină printre oameni și să le îngăduie să-L vadă. Asta este cea mai mare diferență dintre Domnul Isus după înviere și Domnul Isus care trăia în trup înainte de înviere. Chiar dacă nu exista nicio diferență între înfățișarea corpului spiritual din acel moment și înfățișarea Domnului Isus așa cum era înainte, Domnul Isus în acel moment devenise unul care părea a fi un străin pentru oameni, deoarece El devenise un corp spiritual după ce înviat din morți și, în comparație cu trupul Său anterior, acest corp spiritual era mai misterios și mai derutant pentru oameni. A creat, de asemenea, mai multă distanță între Domnul Isus și oameni, iar oamenii au simțit în inimile lor că Domnul Isus în acel moment devenise mai misterios. Aceste cunoașteri și sentimente din partea oamenilor i-a readus brusc într-o epocă în care credeau într-un Dumnezeu care nu putea fi văzut sau atins. Deci, primul lucru pe care Domnul Isus l-a făcut după înviere a fost de a permite tuturor să-L vadă, să confirme că El există și să confirme adevărul învierii Sale. În plus, această acțiune a restabilit relația Sa cu oamenii la nivelul la care era când lucra în trup, când era Hristosul pe care Îl puteau vedea și atinge. Un rezultat al acestui lucru este că oamenii nu s-au îndoit nicio clipă că Domnul Isus înviase din morți după ce fusese țintuit pe cruce și totodată nu au avut niciun dubiu în ce privește lucrarea Domnului Isus de răscumpărare a omenirii. Un alt rezultat este că faptul că Domnul Isus le-a apărut oamenilor după înviere și că le-a permis oamenilor să Îl vadă și să Îl atingă a ancorat în mod clar omenirea în Epoca Harului, asigurând că, din acest moment înainte, oamenii nu se vor mai putea întoarce în epoca anterioară, Epoca Legii, pe baza supoziției referitoare la „dispariția” Domnului Isus sau la „plecarea Sa fără niciun cuvânt”. El S-a asigurat astfel că ei vor continua să meargă înainte, urmând învățăturile Domnului Isus și lucrarea pe care El o făcuse. Prin urmare, o nouă fază în lucrarea din Epoca Harului a fost inaugurată și, din acel moment, oamenii care trăiseră sub lege au ieșit în mod formal din lege și au intrat într-o nouă epocă, cu un nou început. Acestea sunt înțelesurile variate ale înfățișării Domnului Isus în fața oamenilor după înviere.

Dat fiind că Domnul Isus era acum într-un corp spiritual, cum puteau oamenii să-L atingă și să-L vadă? Această întrebare are legătură cu semnificația înfățișării Domnului Isus în fața oamenilor. Ați observat ceva în aceste pasaje ale Scripturii pe care tocmai le-am citit? În general, corpurile spirituale nu pot fi văzute sau atinse și, după înviere, lucrarea pe care Domnul Isus o inițiase fusese deja finalizată. Deci, în teorie, El nu avea deloc nevoie să Se întoarcă printre oameni în imaginea Sa inițială pentru a Se întâlni cu ei, dar înfățișarea corpului spiritual al Domnului Isus pentru oameni ca Toma a făcut ca semnificația apariției Sale să fie mai concretă, astfel încât să pătrundă mai profund în inimile oamenilor. Când a venit la Toma, El l-a lăsat pe Toma, care se îndoia, să Îi atingă mâna și i-a spus: „Adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea! Și nu fi necredincios, ci credincios!” Aceste cuvinte și acțiuni nu erau lucruri pe care Domnul Isus voia să le spună și să le facă doar după ce înviase; de fapt, erau lucruri pe care El voia să le spună și să le facă înainte de a fi țintuit pe cruce, pentru că îndoielile lui Toma nu izvorâseră doar atunci, ci îl însoțeau de când Îl urma pe Domnul Isus. Este evident că, înainte de a fi țintuit pe cruce, Domnul Isus îi înțelegea deja pe oamenii ca Toma. Așadar, ce înțelegem din asta? El era tot același Domn Isus după învierea Sa. Esența Sa nu se schimbase. Cu toate acestea, El era Domnul Isus care înviase din morți și revenise din lumea spirituală cu imaginea Sa inițială, cu firea Sa inițială și cu înțelegerea Sa cu privire la omenire din perioada Sa în trup, prin urmare El S-a dus mai întâi la Toma și l-a lăsat să-I atingă coasta, nu numai pentru ca Toma să-I vadă corpul spiritual după înviere, ci și pentru a-l lăsa pe Toma să atingă și să simtă existența corpului Său spiritual și să renunțe complet la dubiile sale. Înainte ca Domnul Isus să fie răstignit, Toma s-a îndoit mereu că El era Hristos și a fost incapabil să aibă credință. Credința sa în Dumnezeu era întemeiată doar pe baza a ceea ce putea vedea cu proprii ochi, a ceea ce putea atinge cu propriile mâini. Domnul Isus înțelegea bine credința acestui tip de persoană. Aceste persoane credeau doar în Dumnezeu din ceruri și nu credeau deloc și nu aveau să-L accepte pe Cel trimis de Dumnezeu sau pe Hristos în trup. El i-a permis lui Toma să întindă mâna și să-I atingă coasta pentru a-l face să recunoască și să creadă în existența Domnului Isus și în faptul că El era cu adevărat Dumnezeu întrupat. Era îndoiala lui Toma diferită înainte și după învierea Domnului Isus? El se îndoia întotdeauna și nimeni nu putea să-i risipească dubiile și să-l facă să renunțe la acestea în afară de Domnul Isus, care i-a apărut în mod personal în corpul Său spiritual și l-a lăsat să atingă urmele de cuie de pe corpul Său. Deci, din momentul în care Domnul Isus i-a permis să Îi atingă coasta și l-a lăsat să simtă cu adevărat existența urmelor de cuie, dubiile lui Toma au dispărut, iar el a știut cu adevărat că Domnul Isus înviase și a recunoscut și a crezut că Domnul Isus era adevăratul Hristos, că era Dumnezeu întrupat. Deși, în acest moment, Toma nu se mai îndoia, el pierduse pentru totdeauna șansa de a se întâlni cu Hristos. El pierduse pentru totdeauna șansa de a fi împreună cu El, de a-L urma, de a-L cunoaște. El pierduse șansa ca Hristos să-l desăvârșească. Apariția Domnului Isus și cuvintele Sale au oferit o concluzie și un verdict în privința credinței acelora care erau plini de dubii. El a folosit cuvintele și acțiunile Sale efective pentru a le spune celor care se îndoiau, celor care credeau doar în Dumnezeu din ceruri, dar nu credeau în Hristos: Dumnezeu nu le-a lăudat credința, nici nu a lăudat faptul că Îl urmau când se îndoiau de El. Ziua în care au crezut pe deplin în Dumnezeu și Hristos a putut să fie doar ziua când Dumnezeu Și-a finalizat marea lucrare. Desigur, acea zi a fost, de asemenea, ziua în care îndoiala lor a primit un verdict. Atitudinea lor față de Hristos le-a hotărât soarta, iar dubiile lor încăpățânate au însemnat că a lor credință nu a dat roade, iar încăpățânarea lor a însemnat că speranțele lor au fost în van. Deoarece credința lor în Dumnezeul din ceruri se hrănea cu iluzii, iar îndoiala lor față de Hristos reprezenta de fapt adevărata lor atitudine față de Dumnezeu, deși ei au atins urmele cuielor de pe corpul Domnului Isus, credința lor era tot inutilă și finalul lor putea fi descris doar precum căratul apei cu un coș de bambus – totul în van. Ce i-a spus Domnul Isus lui Toma a fost, de asemenea, modul Său foarte clar de a spune fiecărei persoane: Domnul Isus înviat este Domnul Isus care a petrecut treizeci și trei de ani și jumătate lucrând printre oameni. Deși El fusese răstignit și experimentase valea umbrei morții și experimentase învierea, niciun aspect al Său nu suferise schimbări. Deși El avea acum urme de cuie pe trupul Său și, deși a înviat și a ieșit din mormânt, firea Sa, înțelegerea Sa cu privire la omenire și intențiile Sale față de omenire nu se schimbaseră deloc. De asemenea, El le spunea oamenilor că Se coborâse de pe cruce, triumfase asupra păcatului, biruise greutățile și triumfase asupra morții. Urmele de cuie erau doar dovada victoriei Sale asupra Satanei, dovada de a fi o jertfă de păcat pentru a răscumpăra cu succes întreaga omenire. El le spunea oamenilor că luase deja asupra Sa păcatele omenirii și Își finalizase lucrarea de răscumpărare. Când S-a întors să-Și vadă ucenicii, El le-a spus acest mesaj cu înfățișarea Sa: „Încă sunt viu, încă exist; astăzi stau cu adevărat în fața voastră pentru ca voi să Mă puteți vedea și atinge. Voi fi întotdeauna cu voi”. Domnul Isus voia, de asemenea, să utilizeze cazul lui Toma ca avertizare pentru viitorii oameni: deși, în credința ta, nu poți nici să-L vezi, nici să-L atingi pe Domnul Isus, ești binecuvântat datorită credinței tale adevărate și Îl poți vedea pe Domnul Isus datorită credinței tale adevărate, iar acest tip de persoană este binecuvântată.

Aceste cuvinte consemnate în Biblie, pe care Domnul Isus le-a rostit când i-a apărut lui Toma, sunt de mare ajutor pentru toți oamenii din Epoca Harului. Înfățișarea și cuvintele Sale către Toma au avut un impact profund asupra generațiilor viitoare; acestea păstrează o semnificație eternă. Toma reprezintă un tip de persoană care crede în Dumnezeu și totuși se îndoiește de El. Aceste persoane au o natură suspicioasă, au inimi sinistre, sunt înșelătoare și nu cred în lucrurile pe care Dumnezeu le poate îndeplini. Ei nu cred în omnipotența lui Dumnezeu și în suveranitatea Sa și nu cred nici în Dumnezeu întrupat. Totuși, învierea Domnului Isus a fost o palmă peste față pentru ei și le-a dat și o oportunitate de a-și descoperi propriile dubii, de a-și recunoaște propriile dubii și de a-și recunoaște propria înșelăciune, ajungând astfel să creadă cu adevărat în existența și învierea Domnului Isus. Ce s-a întâmplat cu Toma a fost o avertizare și un semnal de alarmă pentru generațiile de mai târziu, pentru ca mai mulți oameni să aibă grijă să nu se îndoiască precum Toma și dacă s-ar umple de îndoieli, atunci s-ar afunda în întuneric. Dacă Îl urmezi pe Dumnezeu, dar la fel ca Toma, vrei întotdeauna să-I atingi coasta Domnului și să-I simți urmele de cuie pentru a confirma, a verifica, a specula dacă Dumnezeu există sau nu, Dumnezeu te va abandona. Prin urmare, Domnul Isus le cere oamenilor să nu fie ca Toma, crezând doar ceea ce pot vedea cu proprii ochi, ci să fie oameni onești, puri și să nu nutrească îndoieli față de Dumnezeu, ci doar să creadă în El și să-L urmeze. Astfel de oameni sunt binecuvântați. Aceasta este o cerință foarte mică din partea Domnului Isus pentru oameni și o avertizare pentru cei care Îl urmează.

Cea de mai sus este atitudinea Domnului Isus față de cei care sunt plini de dubii. Așadar, ce le-a spus Domnul Isus și ce a făcut pentru cei care pot să creadă în El și să-L urmeze în mod sincer? La acest lucru ne vom uita în continuare, printr-un dialog între Domnul Isus și Petru.

În această conversație, Domnul Isus l-a întrebat în mod repetat pe Petru un lucru: „Simon, fiul lui Ioan, Mă iubești?” Acesta este un standard superior pe care Domnul Isus l-a cerut de la oamenii ca Petru după învierea Sa, oameni care într-adevăr cred în Hristos și se străduiesc să Îl iubească pe Domnul. Această întrebare era un fel de cercetare și de interogare, dar chiar mai mult, era o cerință și o așteptare din partea oamenilor ca Petru. Domnul Isus a folosit această metodă de interogare pentru ca oamenii să reflecteze asupra lor înșiși și să privească înăuntrul lor și să întrebe: care sunt cerințele Domnului Isus pentru oameni? Eu Îl iubesc pe Domnul? Sunt eu o persoană care Îl iubește pe Dumnezeu? Cum ar trebui să-L iubesc? Chiar dacă Domnul Isus i-a adresat această întrebare doar lui Petru, adevărul este că, în inima Sa, întrebându-l pe Petru aceste lucruri, El voia să folosească această oportunitate pentru a pune acest fel de întrebare mai multor oameni care caută să-L iubească pe Dumnezeu. Doar că Petru era binecuvântat să fie reprezentantul acestui fel de persoană, să primească aceste întrebări chiar din gura Domnului Isus.

În comparație cu următoarele cuvinte, pe care Domnul Isus i le-a spus lui Toma după înviere: „Adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea! Și nu fi necredincios, ci credincios!”, întrebarea repetată de trei ori pentru Petru: „Simon, fiul lui Ioan, Mă iubești?” le permite oamenilor să simtă mai bine severitatea atitudinii Domnului Isus și caracterul de urgență pe care îl simțea în timpul cercetării Sale. Cât despre Toma necredinciosul, cu natura sa înșelătoare, Domnul Isus i-a permis să-și întindă mâna și să-I atingă urmele cuielor de pe trupul Său, ceea ce l-a determinat să creadă că Domnul Isus era Fiul Omului înviat și să recunoască identitatea Domnului Isus drept Hristos. Și deși Domnul Isus nu l-a certat cu severitate pe Toma, nici nu a exprimat verbal o judecată clară a lui, cu toate acestea, El a folosit acțiuni practice pentru a-i da de înțeles lui Toma că îl înțelegea, arătându-Și totodată atitudinea și hotărârea față de acel fel de persoană. Cerințele și așteptările Domnului Isus din partea acelui fel de persoană nu pot fi văzute din ceea ce El a spus, deoarece oamenii ca Toma, pur și simplu, nu au nicio fărâmă de credință adevărată. Cerințele Domnului Isus pentru ei constau doar în aceasta, dar atitudinea pe care El a dezvăluit-o față de oameni precum Petru este cu totul diferită. El nu i-a cerut lui Petru să întindă mâna și să-I atingă urmele de cuie, nici nu i-a spus lui Petru: „Nu fi necredincios, ci credincios!” În schimb, El i-a adresat aceeași întrebare în mod repetat lui Petru. Aceasta a fost o întrebare plină de sens, care te pune pe gânduri și care nu are cum să nu facă orice discipol al lui Hristos să simtă remușcare și frică, dar și să simtă starea de tristețe și neliniște a Domnului Isus. Și când ei sunt îndurerați și au o suferință mare, sunt mai capabili să înțeleagă grija și preocuparea Domnului Isus Hristos; ei realizează învățătura Sa stăruitoare și cerințele stricte de la oamenii puri, onești. Întrebarea Domnului Isus le permite să simtă că așteptările Domnului de la oameni, dezvăluite în aceste cuvinte simple, nu sunt doar să-L urmeze și să creadă în El, ci și să ajungă să aibă iubire, să-Și iubească Domnul, să-Și iubească Dumnezeul. Acest fel de iubire este grijulie și supusă. Ea reprezintă oamenii care trăiesc pentru Dumnezeu, mor pentru Dumnezeu, dedică totul lui Dumnezeu, consumă și dau totul pentru Dumnezeu. Acest fel de iubire Îi oferă, de asemenea, mângâiere lui Dumnezeu, permițându-I să Se bucure de mărturie și să Se odihnească. Este răsplata oamenilor față de Dumnezeu, responsabilitatea, obligația și datoria lor, și este o cale pe care omenirea trebuie să o urmeze toată viața. Aceste trei întrebări au fost o cerință și un îndemn pe care Domnul Isus le-a avut pentru Petru și pentru toți cei care urmau să fie desăvârșiți. Aceste trei întrebări l-au condus și l-au motivat pe Petru să-și urmeze calea în viață până la final, iar aceste întrebări de la despărțirea de Domnul Isus au fost cele care l-au făcut pe Petru să pornească pe calea de a fi desăvârșit, cele care l-au determinat, datorită iubirii sale pentru Domnul, să aibă grijă de inima Domnului, să-L asculte, să-I ofere alinare și să-și ofere întreaga viață și întreaga ființă datorită acestei iubiri.

În timpul Epocii Harului, lucrarea lui Dumnezeu a fost, în principal, pentru aceste două feluri de oameni. Primul era felul de persoană care credea în El și Îl urma, care putea să-I respecte poruncile și să ducă crucea și care să se țină de calea Epocii Harului. Acest fel de persoană avea să câștige binecuvântarea lui Dumnezeu și să se bucure de harul Lui. Al doilea fel de persoană era asemenea lui Petru, cineva care putea să fie desăvârșit. Așadar, după ce Domnul Isus a înviat, El a făcut mai întâi aceste două lucruri deosebit de semnificative. Unul a fost făcut cu Toma, celălalt cu Petru. Ce reprezintă aceste două lucruri? Reprezintă adevăratele intenții ale lui Dumnezeu de a mântui omenirea? Reprezintă sinceritatea lui Dumnezeu față de omenire? Lucrarea pe care a făcut-o cu Toma a fost pentru a-i avertiza pe oameni să nu se îndoiască, ci, pur și simplu, să creadă. Lucrarea pe care a făcut-o cu Petru a fost pentru a întări credința oamenilor ca Petru și a-Și clarifica cerințele de la acest fel de persoană, pentru a arăta ce obiective ar trebui să urmărească.

După ce Domnul Isus a înviat, El a apărut în fața oamenilor pe care i-a considerat necesari, a vorbit cu ei și a emis cerințe la adresa lor, lăsând în urmă intențiile și așteptările Sale de la oameni. Cu alte cuvinte, ca Dumnezeu întrupat, preocuparea Sa pentru omenire și cerințele de la oameni nu s-au schimbat niciodată; acestea au rămas aceleași când a fost în trup și când a fost în corpul Său spiritual după răstignire și apoi după înviere. El era îngrijorat în privința acestor discipoli înainte de a fi sus pe cruce și, în inima Sa, Îi era clară starea fiecărei persoane și înțelegea deficiențele fiecărei persoane și, desigur, înțelegerea Lui privind fiecare persoană după ce a murit, a înviat și a devenit un corp spiritual era aceeași ca atunci când era în trup. El știa că oamenii nu erau cu totul siguri de identitatea Sa ca Hristos, dar în timpul perioadei Sale în trup, El nu a avut cerințe stricte de la oameni. Cu toate acestea, după ce a înviat, S-a înfățișat acestora și a făcut să le fie absolut clar că Domnul Isus venise de la Dumnezeu și că era Dumnezeu întrupat și a folosit realitatea înfățișării și învierii Sale ca pe cea mai mare viziune și motivație pentru urmărirea de-o viață a omenirii. Învierea Sa din morți nu numai că i-a întărit pe toți cei care Îl urmau, dar a și pus cu totul în aplicare, printre oameni, lucrarea Sa din Epoca Harului și, astfel, Evanghelia mântuirii Domnului Isus din Epoca Harului s-a răspândit treptat în toate colțurile omenirii. Ai spune că înfățișarea Domnului Isus după învierea Sa a avut vreo semnificație? Dacă erai Petru sau Toma în acel moment și întâlneai acest lucru plin de semnificație în viața ta, ce fel de impact ar fi avut asupra ta? L-ai fi văzut ca pe cea mai bună și mai măreață viziune a vieții tale de credință în Dumnezeu? Ai fi văzut acest lucru ca pe o forță care te conduce în timp ce-L urmai pe Dumnezeu, te străduiai să-L mulțumești și căutai să-L iubești pe Dumnezeu în întreaga ta viață? Ai fi depus o viață întreagă eforturi pentru a răspândi această viziune măreață? Ai fi acceptat răspândirea mântuirii Domnului Isus drept o însărcinare de la Dumnezeu? Chiar dacă nu ați trăit asta, cele două exemple, ale lui Toma și Petru, sunt deja suficiente pentru ca oamenii moderni să aibă o înțelegere clară a lui Dumnezeu și a voii Sale. Se poate spune că, după ce Dumnezeu a devenit trup, după ce a experimentat personal viața printre oameni și a experimentat personal viața omenească și după ce a văzut depravarea omenirii și situația vieții umane din acel moment, Dumnezeu în trup a simțit mai profund cât de neajutorată, tristă și vrednică de milă este omenirea. Dumnezeu a dobândit mai multă empatie pentru condiția umană datorită umanității Sale în timp ce era în trup, datorită instinctelor Sale trupești. Asta L-a făcut să aibă o grijă mai mare pentru cei care Îl urmau. Acestea sunt probabil lucruri pe care nu le puteți înțelege, dar eu pot descrie grija și afecțiunea lui Dumnezeu în trup pentru fiecare dintre discipolii Săi prin aceste două cuvinte: „preocupare intensă”. Deși acest termen provine din limba oamenilor și, cu toate că este foarte uman, el exprimă și descrie cu adevărat sentimentele lui Dumnezeu pentru discipolii Săi. Cât despre preocuparea intensă a lui Dumnezeu pentru oameni, de-a lungul experiențelor voastre veți simți treptat acest lucru și îl veți experimenta. Totuși, acesta poate fi dobândit doar prin înțelegerea treptată a firii lui Dumnezeu pe baza urmăririi unei schimbări în propria ta fire. Arătarea Domnului Isus a materializat preocuparea Lui intensă pentru cei care Îl urmau în omenire și a transmis-o corpului Său spiritual, sau altfel spus, divinității Sale. Arătarea Lui le-a permis oamenilor să experimenteze din nou și să simtă preocuparea și grija lui Dumnezeu, dovedind totodată cu tărie că Dumnezeu este Cel care inaugurează o epocă, Cel care desfășoară o epocă și Cel care încheie o epocă. Prin arătarea Sa, El a întărit credința tuturor oamenilor și a dovedit lumii că El este Dumnezeu Însuși. Asta le-a oferit discipolilor Săi o confirmare eternă, iar prin înfățișarea Sa, El a lansat, de asemenea, o fază din lucrarea Sa în noua epocă.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși III”

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Isus face minuni

Isus îi hrănește pe cei cinci mii Ioan 6:8-13 Unul dintre ucenicii Lui, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis: Este aici un băiețel care...

Pilda oii pierdute

Matei 18:12-14 Ce părere aveți? Dacă unui om care are o sută de oi i se rătăcește una dintre ele, nu le lasă el oare pe celelalte nouăzeci...

Contactează-ne pe Messenger