Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Pilda oii pierdute

9

Matei 18:12–14 Ce părere aveţi? Dacă unui om care are o sută de oi i se rătăceşte una dintre ele, nu le lasă el oare pe celelalte nouăzeci şi nouă pe munţi şi se duce s-o caute pe cea rătăcită? Şi dacă i se întâmplă să o găsească, adevărat vă spun că se bucură de ea mai mult decât de celelalte nouăzeci şi nouă, care nu s-au rătăcit! Tot astfel, nu este voia Tatălui vostru din ceruri să piară vreunul dintre aceşti micuţi.

Aceasta este o metaforă – ce fel de sentiment le transmite acest pasaj oamenilor? Modul în care este exprimată această metaforă folosește o figură de stil în limbaj uman; este ceva în domeniul cunoașterii omenești. Dacă Dumnezeu ar fi spus ceva similar în Epoca Legii, oamenii ar fi simțit că nu era chiar coerent cu cine era Dumnezeu, dar când Fiul Omului a transmis acest mesaj în Epoca Harului, a părut liniștitor, cald și apropiat față de oameni. Când Dumnezeu a devenit trup, când a apărut sub formă de om, El a folosit o metaforă foarte potrivită pentru a-Și exprima vocea din inima Sa în umanitate. Această voce a reprezentat propria voce a lui Dumnezeu și lucrarea pe care a dorit să o facă în acea epocă. A reprezentat și o atitudine pe care Dumnezeu a avut-o față de oamenii din Epoca Harului. Privind din perspectiva atitudinii lui Dumnezeu față de oameni, El a comparat fiecare persoană cu o oaie. Dacă se rătăcește o oaie, El va face tot ce e nevoie pentru a o găsi. Acesta reprezintă un principiu al lucrării lui Dumnezeu în mijlocul omenirii, de data aceasta în trup. Dumnezeu a folosit această pildă pentru a descrie hotărârea și atitudinea Sa în acea lucrare. Acesta era avantajul lui Dumnezeu în a deveni trup: El putea să profite de cunoașterea omenirii și să folosească limba omenească pentru a le vorbi oamenilor, pentru a-Și exprima voia. El a explicat sau „a tradus” omului limbajul Său divin, profund, pe care oamenii se străduiau să îl înțeleagă în limba omenească, într-un mod uman. Asta i-a ajutat pe oameni să-I înțeleagă voia și să știe ce voia El să facă. El putea, de asemenea, să aibă conversații cu oamenii dintr-o perspectivă umană, folosind un limbaj uman, și să comunice cu oamenii într-un fel pe care ei îl înțelegeau. El putea chiar să vorbească și să lucreze folosind limbajul și cunoașterea umană pentru ca oamenii să poată simți caracterul generos și apropiat al lui Dumnezeu, pentru ca ei să Îi poată vedea inima. Ce înțelegeți din asta? Că nu există interdicție în cuvintele și acțiunile lui Dumnezeu? La cum văd oamenii lucrurile, nu este posibil ca Dumnezeu să poată folosi cunoașterea, limbajul și felurile oamenilor de a vorbi pentru a discuta despre ce Dumnezeu Însuși voia să spună, despre lucrarea pe care El voia să o facă sau pentru a-Și exprima propria voie; asta este o gândire greșită. Dumnezeu a folosit acest tip de metaforă pentru ca oamenii să poată să simtă realitatea și sinceritatea lui Dumnezeu și să Îi vadă atitudinea față de oameni în timpul acelei perioade de timp. Această pildă i-a trezit din vis pe oamenii care trăiseră sub lege pentru o lungă perioadă și a și inspirat generație după generație de oameni care trăiau în Epoca Harului. Citind pasajul acestei pilde, oamenii cunosc sinceritatea lui Dumnezeu în mântuirea omenirii și înțeleg importanța pe care o are omenirea în inima Lui.

Să mai aruncăm o privire la ultima frază din acest pasaj: „Tot astfel, nu este voia Tatălui vostru din ceruri să piară vreunul dintre aceşti micuţi.” Au fost acestea propriile cuvinte ale Domnului Isus, sau cuvintele Tatălui Său din cer? În aparență, pare că este Domnul Isus Cel care vorbește, dar voia Sa reprezintă voia lui Dumnezeu Însuși, motiv pentru care El a spus: „Tot astfel, nu este voia Tatălui vostru din ceruri să piară vreunul dintre aceşti micuţi.” Oamenii din acea vreme Îl recunoșteau doar pe Tatăl din cer ca Dumnezeu și această persoană pe care ei o vedeau în fața ochilor doar a fost trimisă de El și nu putea să-L reprezinte pe Tatăl din cer. Acesta este motivul pentru care Domnul Isus a trebuit să spună și acel lucru, pentru ca ei să poată să simtă cu adevărat voia lui Dumnezeu pentru omenire și să simtă autenticitatea și acuratețea a ceea ce a spus El. Chiar dacă a fost un lucru ușor de zis, a fost foarte afectuos și a dezvăluit caracterul umil și ascuns al Domnului Isus. Indiferent dacă Dumnezeu a devenit trup sau a lucrat în tărâmul spiritual, El a cunoscut cel mai bine inima oamenilor și a înțeles cel mai bine ce necesitau oamenii, lucrurile care îi îngrijorau și cele care îi nedumireau, așadar El a adăugat acest rând. Acest rând a scos în evidență o problemă ascunsă în omenire: oamenii erau sceptici în privința lucrurilor spuse de Fiul Omului, adică atunci când Domnul Isus vorbea, El a trebuit să adauge: „Tot astfel, nu este voia Tatălui vostru din ceruri să piară vreunul dintre aceşti micuţi.” Doar pornind de la această premisă puteau avea rod cuvintele Sale, pentru a-i face pe oameni să creadă în acuratețea lor și să le îmbunătățească credibilitatea. Acest lucru arată că atunci când Dumnezeu a devenit un Fiul al Omului obișnuit, Dumnezeu și omenirea aveau o relație foarte ciudată și că situația Fiului Omului era foarte stânjenitoare. Arată, de asemenea, cât de nesemnificativ era statutul Domnului Isus printre oameni în acel moment. Când El a spus acest lucru, a fost de fapt pentru a le spune oamenilor: puteți fi siguri – asta nu reprezintă ce există în inima Mea, ci este voia Dumnezeului care este în inimile voastre. Pentru omenire, nu a fost acesta un lucru ironic? Chiar dacă Dumnezeu care lucra în trup avea multe avantaje pe care El nu le avea în persoana Sa, El a trebuit să reziste în fața dubiilor și a respingerilor lor, precum și față de nepăsarea și indiferența lor. Se poate spune că procesul lucrării Fiului Omului era procesul de a experimenta respingerea din partea omenirii și procesul de a experimenta cum omenirea concurează împotriva Lui. Mai mult decât atât, era procesul lucrării pentru a câștiga în mod continuu încrederea omenirii și a cuceri omenirea prin ceea ce El are și este, prin propria Lui esență. Nu însemna neapărat că Dumnezeu întrupat ducea un război la sol împotriva Satanei; ci, mai degrabă, că Dumnezeu a devenit un om obișnuit și a început o strădanie cu cei care Îl urmează, iar prin această strădanie, Fiul Omului Și-a finalizat lucrarea cu smerenia Sa, cu ceea ce El are și este, cu iubirea și înțelepciunea Sa. El i-a obținut oamenii pe care i-a vrut, a câștigat identitatea și statutul pe care le merita și S-a întors pe tronul Său.

din „Cuvântul Se arată în trup”

All Scripture quotations in this publication are from Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide. Use of trademark Biblica, Inc.® requires the permission of Biblica, Inc.®.