Judecata fariseilor cu privire la Isus

Marcu 3:21-22 Când au auzit rudele Lui ce se întâmplă, au ieșit să-L înșface, căci ziceau că a înnebunit. Cărturarii care veniseră de la Ierusalim ziceau că îl are în El pe Beelzebul și că scoate demonii cu ajutorul conducătorului demonilor.

Mustrarea fariseilor de către Isus

Matei 12:31-32 De aceea vă spun că orice păcat și blasfemie vor fi iertate oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Dacă cineva va spune vreun cuvânt împotriva Fiului Omului, va fi iertat. Însă oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul aceasta, nici în cel care vine.

Matei 23:13-15 Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi închideți Împărăția Cerurilor în fața oamenilor; nici voi nu intrați, și nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați să intre! (Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi devorați casele văduvelor și faceți rugăciuni lungi de ochii lumii. De aceea veți primi o condamnare mult mai mare.) Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi înconjurați marea și uscatul pentru a face un prozelit, dar când devine astfel, faceți din el de două ori mai mult un fiu al Gheenei decât sunteți voi!

Conținutul celor două pasaje de mai sus este diferit. Să ne uităm la primul pasaj: Judecata fariseilor cu privire la Isus.

În Biblie, evaluarea de către farisei a lui Isus Însuși și a lucrurilor pe care El le făcea a fost: „[…] ziceau că a înnebunit. […] Îl are în El pe Beelzebul și că scoate demonii cu ajutorul conducătorului demonilor” (Marcu 3:21-22). Cărturarii și fariseii nu L-au judecat pe Domnul doar imitând cuvintele altor oameni și nici în baza unei bănuieli neîntemeiate – judecata lor era concluzia pe care au tras-o despre Domnul Isus din ceea ce au văzut și au auzit despre acțiunile Sale. Deși concluzia lor era făcută în mod aparent în numele justiției și le părea oamenilor ca și cum ar fi fost întemeiată, aroganța cu care L-au judecat pe Domnul Isus a fost greu de ascuns chiar și pentru ei. Energia frenetică a urii lor pentru Domnul Isus a expus propriile ambiții sălbatice și înfățișarea lor rea și satanică, precum și natura lor răuvoitoare prin care s-au împotrivit lui Dumnezeu. Aceste lucruri pe care ei le-au spus în judecata lor cu privire la Domnul Isus au fost motivate de ambițiile lor sălbatice, de gelozie și de natura urâtă și răuvoitoare a ostilității lor față de Dumnezeu și de adevăr. Ei nu au investigat sursa acțiunilor Domnului Isus, nici nu au cercetat esența a ceea ce El a spus sau a făcut. Mai degrabă, orbește, într-o stare de agitație nebunească și cu răutate intenționată, au atacat și discreditat ceea ce făcuse El. Au mers până în punctul în care I-au discreditat în mod voit Duhul, adică Duhul Sfânt, care e Duhul lui Dumnezeu. La asta se refereau când au spus: „El este altă persoană”, „Belzebut” și „prințul diavolilor”. Adică, ei au zis că Duhul lui Dumnezeu era Belzebut și prințul diavolilor. Ei au caracterizat drept nebunie lucrarea trupului Duhului întrupat al lui Dumnezeu, care Se îmbrăcase cu trup. Ei nu numai că au blasfemiat Duhul lui Dumnezeu numindu-L Belzebut și prințul diavolilor, dar au și condamnat lucrarea lui Dumnezeu. Ei L-au condamnat și L-au hulit pe Domnul Isus Hristos. Esența împotrivirii și blasfemiei lor era exact aceeași ca esența împotrivirii și blasfemiei față de Dumnezeu date de Satana și demoni. Ei nu reprezentau doar oamenii corupți, dar, chiar mai mult, erau întruparea Satanei. Erau un canal pentru Satana în mijlocul omenirii și erau complicii și lacheii Satanei. Esența blasfemiei și denigrării Domnului Isus Hristos era lupta lor cu Dumnezeu pentru statut, disputa lor cu Dumnezeu, și testarea fără sfârșit a lui Dumnezeu de către ei. Esența împotrivirii lor față de Dumnezeu și atitudinea lor de ostilitate față de El, precum și cuvintele și gândurile lor au blasfemiat direct și L-au mâniat pe Duhul lui Dumnezeu. Prin urmare, Dumnezeu a hotărât o judecată rezonabilă pe baza a ceea ce au spus și au făcut și a hotărât că faptele lor reprezentau păcatul blasfemiei împotriva Duhului Sfânt. Acest păcat este de neiertat atât în lumea aceasta cât și în lumea care vine, după cum reiese din următorul pasaj al Scripturii: „Blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată” și „oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul aceasta, nici în cel care vine”. Astăzi, să vorbim despre adevărata semnificație a acestor cuvinte de la Dumnezeu: „nu va fi iertat nici în veacul aceasta, nici în cel care vine”. Adică, haideți să demistificăm modul în care Dumnezeu împlinește cuvintele: „nu va fi iertat nici în veacul aceasta, nici în cel care vine”.

Toate lucrurile despre care am vorbit se leagă de firea lui Dumnezeu și de atitudinea Sa față de oameni, evenimente și lucruri. În mod natural, cele două pasaje de mai sus nu sunt o excepție. Ați observat ceva în aceste două pasaje ale Scripturii? Unii oameni spun că văd mânia lui Dumnezeu în ele. Unii oameni spun că văd o latură a firii lui Dumnezeu care nu tolerează ofensa omenirii și că, dacă oamenii fac ceva care reprezintă o blasfemie față de Dumnezeu, atunci ei nu vor primi iertarea Lui. În ciuda faptului că oamenii văd și percep mânia și intoleranța lui Dumnezeu față de ofensa omenirii în aceste două pasaje, ei tot nu înțeleg cu adevărat atitudinea Sa. Aceste două pasaje sunt referințe ascunse cu privire la abordarea și la atitudinea adevărată a lui Dumnezeu față de cei care Îl hulesc și Îl mânie. Atitudinea și abordarea Sa demonstrează adevăratul sens al următorului pasaj: „Însă oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul aceasta, nici în cel care vine”. Când oamenii Îl blasfemiază pe Dumnezeu și când Îl mânie, El emite un verdict, iar acest verdict este un final emis de El. Este descris astfel în Biblie: „De aceea vă spun că orice păcat și blasfemie vor fi iertate oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată” (Matei 12:31), și „Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți!” (Matei 23:13). Totuși, este consemnat în Biblie care a fost finalul pentru acei cărturari și farisei, cât și pentru acei oameni care spuneau că Domnul Isus era nebun după ce a spus aceste lucruri? Este consemnat dacă au suferit vreo pedeapsă? Nu, acest lucru nu poate fi spus cu certitudine. Când spun că „nu este”, nu înseamnă că nu era consemnat, ci că de fapt nu exista niciun final care să poată fi văzut cu ochi umani. A spune că „nu este consemnat” elucidează chestiunea cu privire la atitudinea și principiile lui Dumnezeu pentru tratarea anumitor lucruri. Dumnezeu nu Se face că nu vede sau că nu aude oamenii care Îl blasfemiază sau I se împotrivesc, sau chiar pe aceia care Îl calomniază – oameni care Îl atacă, Îl calomniază și Îl blestemă – ci, mai degrabă, El are o atitudine clară față de ei. Îi disprețuiește pe acești oameni și, în inima Sa, îi condamnă. El chiar declară în mod deschis care va fi finalul lor, astfel încât oamenii să știe că El are o atitudine clară față de cei care Îl blasfemiază și astfel încât ei să știe cum le va hotărî sfârșitul. Totuși, după ce Dumnezeu a spus acele lucruri, oamenii rareori au putut să vadă adevărul privind modul în care îi va trata Dumnezeu pe acei oameni și ei nu au putut să înțeleagă principiile din spatele finalului și verdictul dat lor de Dumnezeu. Adică, oamenii nu pot vedea abordarea și metodele specifice pe care Dumnezeu le are pentru tratarea lor. Asta are de-a face cu principiile lui Dumnezeu de a face lucruri. Dumnezeu utilizează incidența faptelor pentru a trata comportamentul rău al unor oameni. Adică, El nu anunță păcatul lor și nu determină sfârșitul lor, ci mai degrabă utilizează direct incidența faptelor pentru a le împărți pedeapsa și dreapta retribuție. Când aceste fapte se întâmplă, trupul oamenilor este cel care îndură pedeapsa, adică pedeapsa poate fi văzută cu ochi omenești. Când tratează purtarea rea a unor oameni, Dumnezeu doar îi blestemă cu cuvinte și mânia lui se abate, de asemenea, asupra lor, dar pedeapsa pe care ei o primesc poate fi ceva ce oamenii nu pot vedea. Totuși, acest tip de final poate fi chiar mai serios decât finalurile pe care oamenii le pot vedea, precum a fi pedepsiți sau omorâți. Asta pentru că, în împrejurările în care Dumnezeu a hotărât să nu mai mântuiască acest tip de persoană, să nu-i mai arate milă sau toleranță și să nu îi mai ofere oportunități, atitudinea pe care o adoptă față de aceasta este să o dea deoparte. Care este aici sensul cuvintelor „a da deoparte”? Înțelesul principal al acestui termen este de a pune ceva deoparte, de a ignora acel lucru și de a nu-i mai da atenție. Dar aici, când Dumnezeu pune pe cineva deoparte, există două explicații ale înțelesului său: prima explicație este că El i-a predat Satanei viața acelei persoane și tot ce are acea persoană, pentru ca Satana să se ocupe de ea, iar Dumnezeu nu va mai fi responsabil și nu va mai gestiona acea persoană. Indiferent dacă acea persoană e nebună sau proastă, dacă e moartă sau în viață, ori dacă a coborât în iad pentru pedeapsa sa, nimic nu ar avea de-a face cu Dumnezeu. Asta ar însemna că o asemenea făptură nu ar avea nicio relație cu Creatorul. A doua explicație este că Dumnezeu a determinat că El Însuși vrea să facă ceva cu această persoană, cu propriile-I mâini. Este posibil ca El să folosească serviciul acestei persoane sau să folosească persoana drept contrast. Este posibil ca El să aibă un mod special de a trata acest tip de persoană, un mod special de a se ocupa de aceasta – exact ca în cazul lui Pavel, de exemplu. Acestea sunt principiul și atitudinea din inima lui Dumnezeu privind modul în care El a hotărât să trateze acest tip de persoană. Deci, când oamenii I se împotrivesc, Îl calomniază și rostesc blasfemii împotriva Lui, dacă ei Îi deranjează firea sau dacă Îl împing dincolo de limita îngăduinței Sale, consecințele sunt de neimaginat. Cea mai gravă consecință este faptul că Dumnezeu le predă viața și tot ceea ce are legătură cu ei în mâinile Satanei, o dată pentru totdeauna. Ei nu vor fi iertați pe vecie. Asta înseamnă că această persoană a devenit hrană în gura Satanei, o jucărie în mâna sa și, de atunci înainte, Dumnezeu nu va mai avea nimic de-a face cu aceasta. Puteți să vă imaginați ce fel de suferință a fost aceea când Satana l-a ispitit pe Iov? Chiar și cu condiția ca Satana să nu se atingă de viața lui Iov, acesta tot a suferit foarte mult. Și nu este chiar mai greu de imaginat ravagiile la care Satana ar supune o persoană care a fost predată complet în mâinile sale, care este complet în stăpânirea lui, care a pierdut cu totul grija și mila lui Dumnezeu, care nu mai este sub conducerea Creatorului, care a fost lăsată fără dreptul de a-L venera și fără dreptul de a fi o făptură sub conducerea Creatorului, a cărei relație cu Domnul creației a fost complet ruptă? Persecuția lui Iov din partea Satanei a fost ceva ce putea fi văzut cu ochi omenești, dar dacă Dumnezeu predă viața unei persoane Satanei, consecințele sunt dincolo de imaginația umană. De exemplu, unii oameni se pot renaște ca vacă sau ca măgar, iar alții pot fi ocupați și posedați de duhuri rele, necurate și așa mai departe. Acesta este finalul unora dintre oamenii care sunt predați Satanei de Dumnezeu. Din exterior, pare că acei oameni care L-au ridiculizat, calomniat, condamnat și blasfemiat pe Domnul Isus nu au suferit nicio consecință. Totuși, adevărul este că Dumnezeu are o atitudine pentru tratarea oricărui lucru. El poate nu folosește un limbaj clar pentru a le spune oamenilor finalul modului în care tratează fiecare tip de persoană. Uneori, El nu vorbește direct, dar mai degrabă acționează direct. Faptul că nu vorbește despre acesta nu înseamnă că nu există final – de fapt, într-un astfel de caz este posibil ca finalul să fie și mai grav. Din afară, poate părea că Dumnezeu nu vorbește explicit unor oameni despre atitudinea Sa, dar de fapt, multă vreme, Dumnezeu nu a vrut să le acorde atenție. El nu vrea să-i mai vadă. Din cauza lucrurilor pe care le-au făcut, a comportamentului lor, din cauza naturii-esență pe care o au, Dumnezeu vrea doar ca ei să dispară din fața Lui, vrea să-i predea direct Satanei, să dea Satanei duhul, sufletul și corpul lor și să-i permită Satanei să facă orice vrea cu ei. Este clar în ce măsură îi urăște Dumnezeu, în ce măsură este dezgustat de ei. Dacă o persoană Îl mânie pe Dumnezeu până în punctul în care nu mai vrea să o vadă vreodată și este pregătit să renunțe complet la aceasta, până în punctul în care El nici nu mai vrea să aibă El Însuși de-a face cu aceasta – dacă se ajunge până în punctul în care El o va preda Satanei ca acesta să facă ce dorește, să-i permită Satanei să o controleze, să o consume și să o trateze în orice mod dorește – această persoană este cu totul terminată. Dreptul său de a fi om a fost anulat permanent și dreptul său de a fi o creație a lui Dumnezeu a ajuns la final. Nu este asta cea mai severă formă de pedeapsă?

Toate cele de mai sus reprezintă o explicație completă a cuvintelor: „nu va fi iertat nici în veacul aceasta, nici în cel care vine” și servesc, de asemenea, drept comentariu simplu privind aceste pasaje din scripturi. Cred că le înțelegeți cu toții acum.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși III”