Alegerea unui doctor

octombrie 14, 2022

de Yang Qing, China

Când eram tânără, familia mea era foarte săracă. Mama era paralizată, la pat și lua medicamente tot anul, iar tata lucra de ani de zile în afara satului. Oamenii din sat ne desconsiderau, iar fratele și sora mea erau adesea hărțuiți de răufăcătorii din sat. Când aveam șapte ani, am fost urmărită și bătută de un răufăcător din sat. M-am speriat atât de tare, încât am făcut o boală de inimă. Întrucât nu aveam bani de tratament, au existat efecte secundare. Așadar, de atunci, am decis ca, atunci când aveam să cresc mare, aveam să devin un doctor excelent, să o vindec pe mama și pe mine și aveam să câștig mulți bani, ca familia mea să ducă un trai bun și să fie respectabilă.

După ce am absolvit medicina, am fost repartizată la o clinică din oraș. Nu eram mulțumită să lucrez într-o clinică mică, așa că am făcut tot ce am putut ca să mă perfecționez și să fiu transferată la un spital din oraș. Ca să mă asigur că avea să se întâmple așa, am mers la un spital mare ca să-mi continui studiile și am făcut și practică. După ce m-am întors la clinică, am muncit mult ca să fiu promovată. Lucram aproape tot timpul și în fiecare zi eram obosită și mă durea spatele. Când mă întorceam acasă, mă prăbușeam în pat. În cele din urmă, am fost transferată să lucrez într-un spital de specialitate. Trei ani mai târziu, am fost promovată din nou. Am devenit medic. Întrucât lucram conștiincios și responsabil și aveam aptitudini remarcabile, eram foarte populară în spital și mulți oameni veneau să mă vadă. Treptat, am strâns niște bani și am finanțat și afacerea fratelui meu. Socrii mei mă lăudau adesea, iar soțul meu mă iubea mult. Toate astea îmi satisfăceau orgoliul, iar eu credeam că aveam o viață uimitoare.

Dar toate astea au venit cu un preț. Din cauza presiunii îndelungate de la muncă și a programului haotic, am început să am insomnii. Acestea s-au agravat și niciun tratament nu dădea roade. După aceea, am avut probleme cu stomacul și am făcut spondiloză lombară și, curând, am început să am și probleme cu inima. Când auzeam un copil plângând, mă lua durerea de cap, aveam palpitații și-mi tremurau mâinile. Experții de la spitalul provincial au pus diagnosticul de boală cardiacă însoțită de fibrilație ventriculară, adică nu puteam rezista nici la cel mai mic stimul și nu exista niciun tratament documentat. Putea fi controlată doar cu îngrijiri cardiovasculare speciale. Cuvintele lor au fost ca un fulger din senin. Îmi pierdusem speranța. Mă gândeam că eram atât de tânără, totuși aveam o boală incurabilă. La ce erau buni banii și faima? Aceste lucruri nu-mi alinau deloc durerea. Apoi m-am gândit că tratam zilnic alți oameni, dar nu-mi puteam trata propria boală. Mă simțeam chinuită și melancolică. Când nu puteam dormi noaptea, mă uitam pe tavan și plângeam în taină. Simțeam că un astfel de trai era prea dificil și epuizant. Mă simțeam și foarte neajutorată. Simțeam că eram la început de drum când m-am îmbolnăvit și nu știam cum avea să fie viața în viitor. Ce rost avea să continui așa?

Tocmai când sufeream și eram neajutorată, am primit mântuirea Domnului Isus. După ce am început să cred în Domnul, bolile pe care le aveam de ani de zile s-au vindecat ca prin minune. I-am fost foarte recunoscătoare Domnului pentru harul Său imens. Ca să răsplătesc iubirea Domnului, am participat activ la întruniri și am predicat Evanghelia. În iulie 2006, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă și am întâmpinat venirea Domnului. Eram foarte încântată! Mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, am înțeles taina celor trei etape ale lucrării lui Dumnezeu, scopul planului Său de gestionare (planul mântuirii) și că Dumnezeu face lucrarea de judecată din zilele de pe urmă ca să ne mântuiască de păcat și de influența întunecată a Satanei, să ne permită să fim mântuiți și să ne aducă, în sfârșit, în Împărăția lui Dumnezeu. În cuvintele lui Dumnezeu, am văzut speranța de a fi mântuită și a intra în Împărăția cerurilor, iar cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic a fost hrană pentru sufletul meu înfometat. Într-o zi, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Ești conștient de povara de pe umerii tăi, de însărcinarea și de responsabilitatea ta? Unde-ți este simțul misiunii istorice? Cum vei sluji drept un bun stăpân în epoca următoare? Ai un puternic simț al stăpânirii? Cum L-ai descrie pe stăpânul tuturor lucrurilor? Este cu adevărat stăpânul tuturor ființelor vii și al tuturor lucrurilor fizice din lume? Ce planuri ai pentru progresul următoarei etape a lucrării? Câți oameni așteaptă să le fii păstor? E sarcina ta una grea? Ei sunt săraci, vrednici de milă, orbi și năuciți, jelindu-se în întuneric: «Unde este calea?» Cât de mult tânjesc ei ca lumina, precum o stea căzătoare, să coboare deodată și să împrăștie forțele întunericului care i-au asuprit pe oameni de atât de mulți ani? Cine poate să știe cu câtă nerăbdare speră ei și cum tânjesc la asta zi și noapte? Acești oameni care suferă profund rămân închiși într-o temniță a întunericului, fără speranță de eliberare, chiar și în ziua în care trece lumina; când vor înceta să mai plângă? Înspăimântătoare e nenorocirea acestor spirite fragile cărora nu li s-a permis niciodată să se odihnească, iar legăturile nemiloase și istoria încremenită de multă vreme îi țin în această stare. Și cine a auzit sunetul plânsetului lor? Cine s-a gândit la starea lor nefericită? Te-ai gândit vreodată cât de îndurerată și de îngrijorată este inima lui Dumnezeu? Cum poate El suporta să vadă omenirea nevinovată, pe care a creat-o cu mâinile Sale, suferind astfel de chinuri? La urma urmei, ființele umane sunt victimele care au fost otrăvite. Și, cu toate că omul a supraviețuit până în ziua de azi, cine ar fi știut că de multă vreme e otrăvit de cel rău? Ai uitat că ești una dintre victime? Din dragostea ta pentru Dumnezeu, nu ești dornic să lupți pentru a-i salva pe acești supraviețuitori? Nu ești dispus să-ți dedici toată energia ca să-L răsplătești pe Dumnezeu, care iubește omenirea ca pe trupul și sângele Său?” (Cuvântul, Vol. 1: Lucrarea lui Dumnezeu și a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum ar trebui să te îngrijești de viitoarea ta misiune?”). Cuvântul lui Dumnezeu m-a inspirat. El speră că ei se vor ridica și vor răspândi Evanghelia lui Dumnezeu celor care încă sunt în întuneric și tânjesc cu disperare după apariția lui Dumnezeu, ca ei să se poată întoarce în casa lui Dumnezeu, să-I accepte mântuirea și să nu mai fie răniți de Satana. Iubirea lui Dumnezeu pentru omenire este enormă! Când m-am gândit ce norocoasă am fost să aud glasul Domnului și să-L întâmpin, am vrut să le predic Evanghelia celor din vechea mea biserică și să le spun că Dumnezeu Se întorsese. Așadar, predicam Evanghelia așa cum lucram. Pe atunci, datorită lucrării minunate a Duhului Sfânt, liderii, colegii și câțiva credincioși din cele cinci biserici ale vechii mele confesiuni au acceptat cu toții noua lucrare a lui Dumnezeu și au înființat o nouă biserică. Am fost aleasă diacon și eram responsabilă de lucrarea bisericii. Am văzut binecuvântările și îndrumarea lui Dumnezeu, iar asta m-a încântat! M-am gândit: „O să fac lucrarea bisericii cât pot de bine, ca să aduc mai mulți oameni înapoi în casa lui Dumnezeu.”

În martie 2007, într-o zi, supraveghetorul mi-a spus că voiau să mă instruiască să devin lider de biserică. Am ezitat. E un lucru bun, dar să fii lider de biserică înseamnă să fii responsabil de lucrarea întregii biserici, adică era posibil să n-am timp să lucrez și să nu-mi pot păstra slujba. Oare toții ani mei de trudă n-ar fi fost în van? În plus, soțul meu sigur mi-ar fi făcut necazuri. Așadar, la acest gând, nu am acceptat acea datorie. După aceea, m-am simțit foarte vinovată. Mă simțeam mereu îndatorată lui Dumnezeu. M-am rugat, cerându-I să mă îndrume ca să mă cunosc. După rugăciune, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Dacă aș pune chiar acum niște bani în fața voastră și v-aș da libertatea să alegeți și dacă nu v-aș condamna pentru alegerea voastră, atunci majoritatea dintre voi ați alege banii și v-ați lepăda de adevăr. Cei mai buni dintre voi ar renunța la bani și ar alege cu reticență adevărul, în timp ce alții, nehotărâți, ar lua banii într-o mână și adevărul în cealaltă. Oare adevărata voastră fire nu ar ieși, astfel, la iveală? Atunci când alegeți între adevăr și orice altă valoare căreia îi sunteți loiali, ați face această alegere și atitudinea voastră ar rămâne aceeași. Nu-i așa? Nu sunt mulți printre voi care au ezitat între bine și rău? În competiția dintre pozitiv și negativ, dintre alb și negru, sunteți cu siguranță conștienți de alegerile pe care le-ați făcut între familie și Dumnezeu, copii și Dumnezeu, pace și tulburare, bogăție și sărăcie, statut social și normalitate, a fi susținuți și a fi marginalizați și așa mai departe. […] Mulți ani de dăruire și de efort nu Mi-au adus aparent decât resemnarea și deznădejdea voastră, dar speranțele Mele pentru voi cresc cu fiecare zi care trece, căci ziua Mea a fost deja dezvăluită tuturor. Cu toate acestea, insistați să căutați lucruri întunecate și rele și refuzați să vă slăbiți strânsoarea asupra lor. Așadar, care va fi, atunci, finalul vostru? V-ați gândit vreodată cu atenție la acest lucru? Dacă vi s-ar cere să alegeți din nou, care ar fi poziția voastră?” (Cuvântul, Vol. 1: Lucrarea lui Dumnezeu și a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cui îi ești credincios?”). Chibzuind la cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit rușinată. Părea că Dumnezeu mă judeca față-n față. Pretindeam că voiam să-L mulțumesc pe Dumnezeu, dar când chiar a trebuit să aleg, ca să-mi păstrez meseria de doctor invidiat, am respins datoria. Am văzut că nu pe Dumnezeu Îl prețuiam cel mai mult, ci prestigiul și statutul. Îl urmam pe Satana, fiindu-i loial și răzvrătindu-mă împotriva lui Dumnezeu. Gândindu-mă la asta, m-am simțit foarte vinovată. Chiar am vrut să fac o alegere diferită, să-mi abandonez munca și să mă sacrific pentru Dumnezeu. Dar știam și că, dacă-mi dădeam demisia, familia mea n-ar fi fost de acord, așa că tot n-am putut renunța. Puteam doar să vin înaintea lui Dumnezeu și să mă rog, cerându-I să mă conducă și să mă îndrume. După ce m-am rugat, m-am gândit la imnul acela din cuvântul lui Dumnezeu: „Cea mai însemnată viață”. „Tu ești o ființă creată – ar trebui, desigur, să-L slăvești pe Dumnezeu și să urmărești o viață plină de sens. Deoarece ești o ființă omenească, ar trebui să te sacrifici pentru Dumnezeu și să înduri toate suferințele! Ar trebui să accepți cu bucurie și cu încredere mica suferință la care ești supus astăzi și să trăiești o viață plină de sens, ca Iov și Petru. Sunteți oameni care urmăriți calea cea dreaptă, aceia care își doresc o îmbunătățire. Sunteți oameni care vă ridicați în națiunea marelui balaur roșu, cei pe care Dumnezeu îi numește drepți. Nu este aceasta viața cea mai plină de sens?” (Urmați Mielul și cântați cântări noi). Cântând acest imn, am avut un sentiment de vinovăție. Sunt o ființă creată, tot ce am vine de la Dumnezeu, m-am bucurat de har nesfârșit de la Dumnezeu și am primit o provizie de cuvinte de viață de la Dumnezeu, totuși n-am vrut să răsplătesc iubirea lui Dumnezeu. De dragul serviciului și viitorului meu, am refuzat datoria. Cum puteam pretinde că aveam conștiință? M-am gândit la Iov. Era bine-cunoscut în Orient și foarte sănătos, dar nu prețuia faima și averea. A putut să asculte de orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu chiar și când a pierdut totul, să rămână ferm în mărturia lui și să-l umilească pe Satana. Iar Petru, când a auzit chemarea Domnului Isus, a lăsat totul și L-a urmat. A predicat și a mărturisit Evanghelia Domnului Isus peste tot, a urmărit iubirea lui Dumnezeu și să-L mulțumească și, în final, a fost desăvârșit de El. M-am gândit: „Trebuie să-i imit, să accept datoria, să renunț la interesele mele și să nu mă gândesc la perspectivele de viitor.” Odată ce m-am gândit la asta, m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să-mi dea încredere și putere și să deschidă o cale pentru mine. Ulterior, din cauza larmei permanente făcută de pacienții internați, am făcut un infarct. Am profitat de ocazie ca să-mi iau concediu medical timp de șase luni și am început să-mi îndeplinesc datoria cu normă întreagă.

Totuși, concediul a trecut repede și am fost chemată înapoi la serviciu. Pe atunci, lucrarea evanghelică era aglomerată, așa că am discutat cu soțul meu și am decis ca, de anul următor, să mă întorc la muncă. Însă, două luni mai târziu, spitalul m-a îndemnat iar să mă întorc la muncă sau nu-mi puteau garanta slujba. Și soțul meu a început să mă îndemne să mă întorc la muncă. Atunci m-am îngrijorat: „Ce să fac? Dacă nu mă duc la muncă, voi fi dată afară până la sfârșitul anului. Dacă se întâmplă asta, oare anii mei de muncă nu vor fi în van? Dar dacă mă duc la muncă, voi avea timp limitat pentru datoria mea. Dacă nu pot să o fac din suflet, lucrarea bisericii va fi afectată.” Gândindu-mă la asta, n-am fost de acord să mă întorc. Soțul meu nu m-a mai putut convinge, așa că i-a sunat pe fratele meu și pe soția lui, ca să le ceară să mă convingă. Fratele meu a spus: „Ține-o acasă. N-o lăsa să iasă. Dacă n-o poți controla, rupe-i picioarele. Chiar dacă e paralizată, atât timp cât e acasă, își poate păstra slujba. Dacă-și pierde slujba, pierdem totul.” Asta mi-a frânt inima. M-am gândit: „Așa mă tratezi fiindcă eu cred în Dumnezeu și merg pe calea corectă. În trecut, când aveam succes la muncă, erați toți fericiți să vă bucurați de succesul meu și mă întâmpinați zâmbind. Acum vedeți că n-aveți nimic de câștigat dacă eu cred în Dumnezeu și-mi fac datoria, așa că v-ați unit ca să mă împiedicați și să spuneți lucruri dure.” Cu cât mă gândeam la asta, cu atât mă mâhneam mai tare. Am simțit indiferența sentimentelor umane. Dar apoi m-am gândit: „Ce voi face dacă sunt concediată?” M-am rugat în tăcere lui Dumnezeu și apoi mi-am amintit un pasaj din cuvintele Lui. „Intențiile Mele ți-au fost dezvăluite, iar tu nu ai voie să le ignori. În schimb, trebuie să îți concentrezi toată atenția asupra lor și să te lepezi de orice altceva pentru a urma din toată inima. Te voi ține mereu în mâinile Mele. Să nu dai niciodată dovadă de timiditate și să nu permiți ca soțul sau soția ta să te controleze; trebuie să permiți îndeplinirea voii Mele” (Cuvântul, Vol. 1: Lucrarea lui Dumnezeu și a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 9). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a dat încredere și putere. Dumnezeu e Creatorul și stăpânește asupra tuturor lucrurilor. Dacă eram sau nu concediată depindea de rânduielile suverane ale lui Dumnezeu. Credeam că El îmi va deschide o cale. Nu puteam fi controlată de soțul meu. Oricum m-ar fi persecutat familia mea, voiam să rămân fermă ca să-L mulțumesc pe Dumnezeu. M-am gândit la iubirea și altruismul lui Dumnezeu și am fost și mai motivată. Dumnezeu spune: „Dumnezeu Își dă pururi osteneala pentru supraviețuirea omenirii, însă omul nu contribuie niciodată cu nimic de dragul luminii sau al dreptății. Chiar dacă omul face un efort o perioadă, acesta nu poate rezista nici măcar unei singure lovituri, fiindcă efortul omului este întotdeauna pentru el însuși, iar nu pentru alții. Omul este întotdeauna egoist, în timp ce Dumnezeu este pururi altruist” (Cuvântul, Vol. 1: Lucrarea lui Dumnezeu și a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Este extrem de important să înțelegeți firea lui Dumnezeu”). Omenirea coruptă e mereu egoistă, dar Dumnezeu e altruist. Indiferent cum lucrează Dumnezeu, tot ce face e pentru binele vieților oamenilor și ca să ne ajute să înțelegem adevărul și să neconducă pe calea corectă în viață, ca să putem fi mântuiți de El. Oricât de multe face Dumnezeu pentru oameni, El nu ne cere niciodată nimic. Face toate aceste lucruri pentru noi în taină. Între timp, am făcut totul pentru mine și în beneficiul meu. Știam că era responsabilitatea și obligația mea să-mi fac datoria și să mă ocup bine de lucrarea bisericii, dar mă temeam că, dacă-mi pierdeam slujba, îmi pierdeam faima, averea și armonia din familie, așa că am respins datoria. Eram egoistă, josnică și nu aveam umanitate! În plus, fiind persecutată de familia mea, am dobândit o înțelegere a sentimentelor dintre oameni. În trecut, rudele mele m-au tratat bine fiindcă aveam o slujbă bună. Îi puteam ajuta și pune într-o lumină favorabilă, așa că mă întâmpinau zâmbind. Acum că predicam Evanghelia și-mi puteam pierde slujba, ei nu mai aveau nimic de câștigat, așa că mă persecutau și restricționau. Cum să existe iubire între oameni? Există numai tranzacții și schimburi. Iubirea rudelor se bazează pe interese. Ei m-au forțat să urmăresc banii, faima și bucuriile trupești. Asta nu însemna că mă iubeau. Asta îmi făcea rău și mă ruina. Odată ce am înțeles asta, n-am mai vrut să-l slujesc pe Satana. Am vrut doar să-mi fac bine datoria și să răsplătesc iubirea lui Dumnezeu.

Din senin, soțul meu mi-a interzis să părăsesc locuința. Ba chiar m-a amenințat: „Dacă nu te întorci la serviciu, nu te voi lăsa să crezi în Dumnezeu și nu voi primi credincioși acasă la noi.” A mai spus și că n-ar trebui să-l învinuiesc că era aspru dacă-mi pierdeam slujba. După ce l-am auzit, m-am gândit: „Dacă nu-i respect cerințele, mă va încuia în casă. Nu voi putea să duc o viață bisericească sau să-mi fac datoria.” Așa că a trebuit să-i promit că aveam să mă întorc la serviciu. Însă conducerea spitalului se temea că larma pacienților mi-ar fi putut provoca alt infarct, așa că am fost transferată la ambulatoriu. Chiar și când nu era de lucru, trebuia să stau în birou și, astfel, nu-mi puteam face datoria. În fiecare zi, stăteam singură în birou și n-aveam astâmpăr. Mă gândeam că biserica avea multe lucrări urgente, în vreme ce eu eram blocată acolo. Știam că lucrarea bisericii avea să fie întârziată și că ceilalți aveau să sufere și m-am simțit foarte vinovată. Pretindeam că voiam să-mi fac bine datoria ca să-L mulțumesc pe Dumnezeu, dar am cedat imediat ce soțul meu m-a persecutat și mi-a pus piedici. Cum puteam spune că eram credincioasă și ascultătoare față de Dumnezeu? Cu cât mă gândeam la asta, cu atât mă întristam mai tare, până am izbucnit în lacrimi. Atunci m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, vreau să-mi fac datoria și să mă sacrific pentru Tine, dar sunt constrânsă de soțul meu și de circumstanțe. Te rog să-mi dai încredere și putere!” După ce m-am rugat, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Când oamenii au o înțelegere autentică a firii lui Dumnezeu, când pot vedea că firea lui Dumnezeu este reală, că este cu adevărat sfântă și cu adevărat dreaptă și când pot lăuda din inimă sfințenia și dreptatea lui Dumnezeu, atunci Îl vor cunoaște cu adevărat pe Dumnezeu și vor fi dobândit adevărul. Oamenii trăiesc în lumină numai când Îl cunosc pe Dumnezeu. Iar efectul direct pe care îl are adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu este acela de a-L iubi și de asculta cu adevărat de Dumnezeu. În oamenii care înțeleg adevărul și îl dobândesc, are loc o schimbare reală în ceea ce privește viziunea lor asupra lumii și perspectiva asupra vieții, în urma căreia are loc o schimbare reală și în firea vieții lor. Când oamenii au obiectivele corecte în viață, sunt capabili să urmărească adevărul și se comportă conform adevărului, când se supun în totalitate lui Dumnezeu și trăiesc după cuvintele Lui, când se simt împăcați și iluminați până în adâncul sufletului lor, când inimile lor sunt eliberate de întuneric și când pot trăi complet liberi și neîngrădiți în prezența lui Dumnezeu, abia atunci duc vieți omenești autentice și abia atunci devin cei care dețin adevărul și umanitatea. În plus, toate adevărurile pe care le-ai înțeles și le-ai dobândit au venit din cuvintele lui Dumnezeu și de la Dumnezeu Însuși. Doar atunci când obții aprobarea Prea Înaltului Dumnezeu – Domnul creației și El va spune că ești o ființă creată calificată care trăiește o asemănare umană, viața ta va fi cea mai semnificativă dintre toate. A avea aprobarea lui Dumnezeu înseamnă că ai dobândit adevărul și că ești o persoană care deține adevărul și umanitatea” (Cuvântul, Vol. 2: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”). Chibzuind la cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că, în viețile noastre, doar urmărirea adevărului, cunoașterea lui Dumnezeu și dobândirea aprobării Creatorului pot fi considerate lucruri glorioase. Doar asta e viața adevărată și ce ar trebui să aleg. Am studiat medicina cu disperare, urmărind faima și averea lumească. După ce am avut succes, am fost apreciată de lideri și colegi și admirată de rude și prieteni, dar cu ce m-au ajutat aceste lucruri? Oricât de multă faimă sau avere aveam, nu puteau umple golul din sufletul meu. M-au obosit și m-au îmbolnăvit, viața mea era tot lipsită de sens și nefericită și nu eram deloc împăcată sau bucuroasă. După ce am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă, mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu, ducând o viață bisericească și făcându-mi datoria, am început să înțeleg adevărul, fără să-mi dau seama. Știam cum să mă port, cum să-L venerez pe Dumnezeu și cum să scap de firi corupte și să trăiesc o umanitate normală. Toate astea m-au făcut să mă simt foarte relaxată și eliberată. Am înțeles că oamenii sunt ființe create și că doar trăind în prezența lui Dumnezeu și înțelegând adevărul, pot avea pace și fericire. Altfel, oricum ar trăi, viețile sunt mereu pustiire și suferință. Atunci am înțeles că Dumnezeu a permis persecuția din partea familiei mele. Prin aceste circumstanțe, am fost forțată să vin înaintea lui Dumnezeu ca să mă bazez pe El și să caut adevărul, lucru care m-a făcut să văd clar durerea de a trăi sub stăpânirea Satanei și m-a făcut capabilă să aleg să-L urmez pe Dumnezeu și să merg pe calea urmăririi adevărului. Odată ce am înțeles bunele intenții ale lui Dumnezeu, inima mi s-a luminat. M-am eliberat și de constrângerile rudelor, am părăsit spitalul și mi-am făcut datoria cu normă întreagă, în biserică.

Într-o zi din decembrie 2007, când m-am întors acasă de la biserică, soțul meu era furios. A spus: „Au sunat de la spital. Au spus că dacă nu te duci la muncă, vei fi concediată. Trebuie să te întorci la serviciu imediat! Dacă-ți pierzi slujba, îți vei pierde pensia și toate beneficiile!” Am fost puțin tulburată când l-am auzit. M-am gândit: „E adevărat. De când eram mică, am visat să fiu un doctor bun și să-mi fac un renume. După ce m-am zbătut atât de mult, am și faimă și avere. Dacă renunț acum, nu voi mai avea nimic.” La gândul acesta, am devenit nesigură, așa că m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu: „Dumnezeule, credeam că am renunțat la prestigiu, avere și statut. Dar acum că trebuie să renunț la slujba mea, sunt puțin tristă. Dumnezeule, Te rog să mă îndrumi ca să înțeleg adevărul și să nu fiu stăpânită de aceste lucruri!” După ce m-am rugat, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. „Satana folosește faima și câștigul pentru a controla gândurile omului, până când oamenii nu se pot gândi decât la faimă și câștig. Ei se luptă pentru faimă și câștig, suferă greutăți, îndură umilirea pentru faimă și câștig și sacrifică tot ceea ce au pentru faimă și câștig și vor judeca și hotărî orice de dragul faimei și al câștigului. În acest fel, Satana îi leagă pe oameni cu lanțuri invizibile, iar ei nu au nici puterea și nici curajul de a se debarasa de ele. Fără să știe, ei poartă aceste lanțuri și se târăsc mereu înainte, cu mare dificultate. De dragul acestei faime și a câștigului, omenirea se ferește de Dumnezeu și Îl trădează și devine din ce în ce mai nemernică. Așadar, în acest fel, o generație după alta este distrusă în mijlocul faimei și câștigului Satanei. Privind acum la acțiunile Satanei, nu sunt întru totul demne de dispreț motivele sale sinistre? Poate că astăzi încă nu puteți percepe motivele lui sinistre, deoarece credeți că nu se poate trăi fără faimă și câștig. Credeți că, dacă oamenii lasă în urmă faima și câștigul, atunci nu vor mai putea să vadă calea înainte, nu vor mai putea să-și atingă obiectivele, iar viitorul le va deveni întunecat, palid și mohorât. Dar, încet, veți recunoaște cu toții într-o zi că faima și câștigul sunt cătușe monstruoase pe care Satana le folosește pentru a-l lega pe om. Când va sosi acea zi, te vei împotrivi complet controlului Satanei și lanțurilor pe care el le folosește pentru a te lega. Când va veni vremea să-ți dorești să te debarasezi de toate lucrurile pe care ți le-a insuflat Satana, atunci vei curma legătura cu Satana și vei detesta cu adevărat tot ceea ce ți-a adus Satana. Numai atunci omenirea va avea o dragoste și o dorință reală pentru Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Lucrarea lui Dumnezeu și a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul (VI)”). Abia după ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, am realizat cât de mult rău mi-a făcut Satana. Daima și câștigul deveniseră viața mea și mă împiedicau să practic adevărul. Din copilărie, părinții m-au învățat „Să mă disting” și „să aduc onoare străbunilor mei”, iar eu am crezut că, dacă aveam faimă și câștiguri, duceam o viață însemnată și valoroasă. Consideram faima, câștigul și statutul drept lucruri pozitive și că erau singurele scopuri de urmărit în viață, așa că am urmărit cu determinare faima, câștigul, banii și plăcerea. În cele din urmă, doar m-am chinuit amarnic până la epuizare. Prestigiul și statutul nu sunt decât trucuri pe care Satana le folosește ca să corupă și să devoreze oameni. M-am gândit la colegul meu, care a murit tragic, urmărind faima și averea. Era directorul ambulatoriului și trudea cu devotament pentru cariera sa. Mereu ajungea târziu acasă. Voia să rămână să trateze pacienții și să facă mai mulți bani. În cele din urmă, a avut faimă și bani, dar, într-o noapte, a plecat foarte târziu de la muncă, mergea complet epuizat pe marginea unui drum, l-a lovit o mașină și a murit. Altă colegă a devenită asistentă șefă la o vârstă fragedă. Pentru ceilalți, viitorul ei părea nelimitat, dar ea era prea ocupată cu munca. Pe drum spre casă, încă vorbea despre serviciu cu colegii ei, a trecut o cale ferată fără să fie atentă și a fost ucisă de un tren când avea doar douăzeci și ceva de ani. Când m-am gândit la experiențele colegilor mei, am început să tremur de spaimă. Acești oameni erau foarte apreciați și prețuiți de oamenii de la spital. Dar fără grija și protecția de la Dumnezeu, la ce sunt bune faima și averea? Prestigiul și statutul chiar sunt mijloacele Satanei de a corupte și a răni oamenii. Sunt capcane întinse de Satana ca să ispitească oamenii să urmărească faima și averea toată viața și să se îndepărteze de Dumnezeu și de mântuirea Creatorului. Sufeream de legăturile și constrângerile prestigiului și ale statutului, așa că n-am putut face alegerea corectă între slujba și datoria mea. Era mare păcat! Lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă pentru a mântui oamenii este o șansă unică și acceptasem adevărata cale mulțumită harului lui Dumnezeu, dar nu am prețuit șansa de a-mi îndeplini datoria ca să obțin adevărul. Dacă aș fi ratat această șansă, nu m-aș fi ruinat? N-ar fi fost o nesăbuință?

Mi-am amintit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. „Ca persoane normale, care urmăresc dragostea de Dumnezeu, pătrunderea în Împărăție pentru a deveni oameni ai lui Dumnezeu este viitorul vostru adevărat și o viață care este de cea mai mare valoare și semnificație; nimeni nu este mai binecuvântat decât voi. De ce spun asta? Pentru că cei care nu cred în Dumnezeu trăiesc pentru trup și trăiesc pentru Satana, dar astăzi voi trăiți pentru Dumnezeu și trăiți pentru a face voia lui Dumnezeu. De aceea vă spun că viețile voastre sunt de cea mai mare importanță” (Cuvântul, Vol. 1: Lucrarea lui Dumnezeu și a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cunoaște cea mai recentă lucrare a lui Dumnezeu și urmează-I pașii”). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a oferit o cale de practică. Urmărirea îndeplinirii, în biserică, a datoriei unei ființe create este calea corectă în viață, iar aceasta este cea mai semnificativă viață. Înainte, am fost coruptă și păcălită de Satana și am trăit după filosofii satanice. Am urmărit din tot sufletul faima și averea și am fost decepționată și vătămată de Satana. Cuvântul lui Dumnezeu mi-a arătat consecințele și esența urmăririi faimei, averii și a statutului și m-a făcut să înțeleg că acesta-i mijlocul prin care Satana corupe și devorează oameni. Acum, lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă se aproprie de sfârșit, planul de gestionare (planul mântuirii) a lui Dumnezeu e aproape terminat, iar marile dezastre au început deja. Putem supraviețui acestui dezastru doar dacă urmărim adevărul. Dacă n-aș fi urmărit adevărul și aș fi folosit acest timp scurt și prețios ca să urmăresc faima și averea, în cele din urmă, n-aș dobândi adevărul și viața date de Dumnezeu și nici n-aș fi mântuită. Atunci credința mea în Dumnezeu ar fi în van și aș regreta tot restul vieții. Întocmai cum spune Domnul Isus: „Și la ce i-ar folosi unui om să câștige întreaga lume, dacă și-ar pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimbul sufletului său?” (Matei 16:26). Știam că trebuia să prețuiesc această ocazie unică. Nu mă mai puteam zbate de dragul trupului meu. În această perioadă critică în care Dumnezeu lucrează să mântuiască oamenii, trebuia să profit de moment ca să urmăresc adevărul și să-mi fac datoria de ființă creată. Acesta este cel mai valoros și însemnat mod de viață. Gândindu-mă la asta, am decis să-mi dau demisia și să-mi fac datoria cu normă-ntreagă. Când i-am spus soțului meu, a răspuns neajutorat: „În ultimii ani, am încercat în toate modurile să te fac să mergi la serviciu și să-ți păstrezi slujba. Vreau să câștigi mai mult ca să avem o viață bună. Dar inima ta nu există decât Dumnezeul tău. Nu te mai pot controla. Pe viitor, rămâne la latitudinea ta.” După aceea, am mers la spital ca să-mi dau demisia. Directorul spitalului a încercat să mă oprească, spunând: „Profesia de medic e sigură, iar spitalul nu se va închide niciodată. E foarte greu să obții o slujbă la spital acum. În plus, ești un angajat de bază aici și ai un viitor luminos. Salariile cresc și vor fi tot felul de noi beneficii. Gândește-te bine la asta!” Știam că asta era ispita Satanei: voia să-l folosească pentru a mă îndepărta de Dumnezeu și a mă face să-L trădez. N-aveam să mă las păcălită. Așadar, i-am spus directorului ce gândeam și el n-a putut decât să-mi facă formele de demisie. Odată ce am renunțat la slujba mea și m-am dedicat datoriei mele, am fost foarte ușurată. Nu mai eram legată și controlată de serviciu, âaveam mai mult timp să mănânc și să beau cuvântul lui Dumnezeu și să-mi fac datoria. Îndrumarea din cuvintele lui Dumnezeu m-au eliberat din contrângerile faimei și ale statutului și mi-au oferit un sens bun în viață.

Înainte: Alegerea corectă

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Furtuna divorțului s-a potolit

de Lu Xi, Japonia În 2015, o prietenă de-a mea m-a determinat să încep să cred în Dumnezeu Atotputernic. După ce am primit lucrarea lui...

Fuga din „bârlogul tigrului”

de Xiaoyou, China Mă numesc Xiaoyou și am 26 de ani. În trecut, eram de confesiune catolică. Când eram mică, mergeam cu mama la biserică...

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger