de Chen Guang, Statelor Unite

Dumnezeu Atotputernic spune: „A-L sluji pe Dumnezeu nu este un lucru simplu. Cei a căror fire rămâne neschimbată nu vor putea niciodată să Îl slujească pe Dumnezeu. Dacă firea ta nu a fost judecată și mustrată de cuvântul lui Dumnezeu, atunci firea ta încă îl reprezintă pe Satana. Acest lucru este suficient să demonstreze că slujirea ta față de Dumnezeu izvorăște dintr-o intenție personală bună. Dar slujirea aceasta se bazează pe natura ta satanică. Tu Îl slujești pe Dumnezeu potrivit caracterului tău firesc și preferințelor tale personale; mai mult, continui să crezi că Dumnezeu Își găsește plăcerea în orice lucru pe care dorești să îl faci și urăște orice lucru pe care nu dorești să îl faci și ești în întregime călăuzit în lucrarea ta de propriile tale preferințe. Se poate numi aceasta slujire a lui Dumnezeu? În ultimă instanță, firea vieții tale nu se va schimba câtuși de puțin; dimpotrivă, vei deveni și mai încăpățânat pentru că Îl slujești pe Dumnezeu și acest lucru va face ca firea ta coruptă să devină și mai adânc înrădăcinată. Astfel, vei stabili în adâncul tău reguli despre slujirea lui Dumnezeu care se bazează în principal pe propriul tău caracter și pe experiența rezultată din slujirea potrivită propriei tale firi. Aceasta este o lecție din experiența umană. Este filozofia de viață a omului. Oamenii de acest fel aparțin fariseilor și conducătorilor religioși. Dacă nu se trezesc niciodată și nu se pocăiesc, atunci cu siguranță vor deveni hristoșii mincinoși și antihriștii care îi înșală pe oameni în zilele de pe urmă. Hristoșii mincinoși și antihriștii despre care s-a vorbit se vor ridica din rândul unor astfel de oameni” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Slujirea religioasă trebuie curățită”). Când am citit acest pasaj: „A-L sluji pe Dumnezeu nu este un lucru simplu. Cei a căror fire rămâne neschimbată nu vor putea niciodată să Îl slujească pe Dumnezeu. Dacă firea ta nu a fost judecată și mustrată de cuvântul lui Dumnezeu, atunci firea ta încă îl reprezintă pe Satana,” am fost profund impresionat. Am experimentat eșecul în trecut. Mi-am îndeplinit datoria pe baza unei firi arogante și am fost foarte lăudăros. M-am dat în spectacol, predicând cuvinte superficiale și doctrine pentru a-i face pe oameni să mă admire și să mă adore și, chiar fără să-mi dau seama, pășisem pe calea de împotrivire față de Dumnezeu. Abia mai târziu, prin intermediul judecății și revelațiilor cuvintelor lui Dumnezeu, am ajuns să recunosc sursa împotrivirii mele față de Dumnezeu și natura mea satanică și am început să mă căiesc lui Dumnezeu.

În 2013, am fost ales conducător al bisericii. Pe vremea aceea, am fost foarte entuziasmat. Oricând îmi vedeam frații și surorile într-o situație neplăcută, aveam părtășie cu ei despre cuvintele lui Dumnezeu ca să-i ajut să-și rezolve problemele. Odată rezolvate greutățile tuturor, ei își puteau îndeplini datoriile ca de obicei. După câteva luni, conducătorul meu mi-a spus: „Există o biserică în care este un număr relativ mare de frați și surori nou-veniți, iar colegii tăi te-au recomandat, cu toții, să mergi acolo și să slujești drept conducător.” Plin de încredere, am acceptat. Pur și simplu, m-am gândit că trebuia să fac o treabă bună de a-i uda pe acei frați și surori astfel încât ei să poată înțelege adevărul cât de curând posibil și să pună temelii pe adevărata cale. După ce am ajuns la biserică, am obținut o înțelegere a situației generale de acolo și am luat, de asemenea, notițe despre problemele și dificultățile fraților și surorilor, plănuind să caut, după aceea, pasaje relevante din cuvintele lui Dumnezeu pentru a avea părtășie și a le rezolva problemele. Pur și simplu, credeam că întrucât eram nou în peisaj, acolo, mulți dintre frați și surori nu mă cunoșteau, astfel încât trebuia să depun efort și să mă întâlnesc cu ei pentru a avea mai des părtășie. Dacă puteam face o treabă bună cu lucrarea bisericii într-un interval scurt de timp, atunci acei frați și surori aveau să creadă, cu siguranță, că posed realitatea adevărului și că sunt capabil în munca mea; iar când se întâmpla acest lucru, atunci și conducătorii mei ar putea să mă aprecieze. Biserica a emis apoi o notificare despre adevărurile care trebuiau introduse în acea etapă și că trebuia să găsim pasaje relevante ale cuvintelor lui Dumnezeu asupra cărora să avem părtășie. M-am simțit foarte încântat pentru că aceasta era o ocazie perfectă de a dovedi că sunt capabil. Așa că am găsit niște cuvântări ale lui Dumnezeu care aveau legătură cu toate aceste aspecte ale adevărului și apoi am acordat o grijă deosebită organizării lor, gândindu-mă în tot acest timp: „Întâmplarea face că o adunare a unui coleg se ține mâine. Colegii mei vor vedea că am petrecut toată noaptea căutând aceste cuvinte ale lui Dumnezeu și, cu siguranță, vor spune că sunt conștiincios și responsabil în datoria mea.” Astfel, până să termin pregătirile, aproape că se făcuse dimineață. Bineînțeles, în timpul adunării, după ce au văzut cuvintele lui Dumnezeu pe care le căutasem, colegii mei m-au privit, cu toții, cu admirație. Unii au spus: „Priviți-l pe fratele Chen! E atât de conștiincios. A petrecut toată noaptea căutând aceste pasaje relevante din cuvintele lui Dumnezeu.” Câțiva au spus: „Foarte adevărat! Se pare că fratele Chen citește mult cuvintele lui Dumnezeu.” Fratele care găzduia adunarea a spus, cu îngrijorare: „Frate Chen, cât de târziu a trebuit să stai treaz până ai găsit toate aceste pasaje ale cuvintelor lui Dumnezeu?” Să aud toate acestea m-a făcut să cad în extaz. Să stau treaz până în zori nu fusese în zadar, iar frații și surorile mele au putut vedea cât efort investisem în acest lucru. Ascunzând entuziasmul pe care îl simțeam în interior, am spus: „Era aproape dimineață când am terminat să le caut. Adeseori, stau treaz toată noaptea pentru a-mi îndeplini datoria, așa cum se cuvine. Nu e un motiv de laudă. Trebuia să mă asigur că frații și surorile mele nu vor fi reținuți de la a fi capabili să aibă părtășie la adunări.” Fratele-gazdă a spus, apoi, că sunt conștiincios în datoria mea și că am fost capabil să stau treaz toată noaptea și să îndur greutățile. Mi-a crescut inima de fericire. Trebuia să continui să lucrez din greu astfel încât frații și surorile mele să spună că sunt un conducător competent.

Mai târziu, pe măsură ce lucrarea de răspândire a Evangheliei a progresat, am înființat alte câteva biserici. În fiecare zi, lucram din zori până-n seară, mergând la fiecare biserică să-mi ud frații și surorile. Citeam cuvintele lui Dumnezeu oricui era în dificultate, având părtășie, cu răbdare, pentru a le rezolva problemele, iar părerea oamenilor despre mine a devenit și mai bună. Odată, câțiva frați și surori au întâmpinat o problemă în timp ce răspândeau Evanghelia și nu au fost capabili să o rezolve. Au devenit negativi și slabi, așa că au venit la mine pentru a avea părtășie despre acest lucru. Mi-am împărtășit cu ei experiențele pe care le-am avut în trecut cu răspândirea Evangheliei. Am spus: „Oamenii cărora le răspândeam Evanghelia aveau noțiuni și nu o puteau accepta. Unii dintre ei m-au dat afară din casele lor. La vremea aceea, și eu credeam că este foarte greu, așa că mă rugam continuu lui Dumnezeu. Stăteam treaz toată noaptea căutând pasaje asociate din cuvintele Sale și, de nenumărate ori, am mers să am părtășie cu acei oameni pentru a le rezolva problemele. Am făcut acest lucru pentru ca ei să poată fi capabili să audă glasul lui Dumnezeu și să li se acorde mântuirea Lui din zilele de pe urmă. Oricât de multe umilințe și dificultăți înfruntam, refuzam să renunț. În cele din urmă, i-am convertit pe toți…” Când am terminat de vorbit, un frate a spus, cu admirație: „Priviți-l pe fratele nostru, Chen! El chiar știe cum să îndure greutățile. Chiar își asumă responsabilitatea!” Unii au spus: „Ar trebui să răspândim cu toții Evanghelia în felul în care o face fratele Chen.” Când am văzut ce părere bună au acești frați și surori despre mine, m-am simțit ca în al nouălea cer. După aceea, alții care întâmpinau dificultăți în datoriile lor veneau să mă caute ca să-i ajut și foarte puțini mergeau la fratele alături de care lucram. În timp ce-și îndeplineau datoriile, frații și surorile făceau, neobosiți, orice le ceream. Văzând cât de mult mă admirau, am început să mă prețuiesc din ce în ce mai mult; am simțit că devenisem un stâlp al bisericii.

În timpul unei adunări, am tot trăncănit despre cât de mult suferisem, ce prețuri plătisem în datoria mea și ce rezultate obținusem. Deodată, o soră mi-a zis: „Frate Chen, cel mai mult te aud vorbind despre cât de mult ai suferit și sacrificat în timp ce-ți îndeplineai datoria, dar nu ai vorbit despre ce slăbiciuni ai avut când ai întâmpinat greutăți, ce firi corupte ai dat la iveală, ce cunoaștere ai dobândit despre tine însuți sau cum ai căutat adevărul ca să-ți rezolvi greutățile. Se pare că nu ai deloc corupție…” După ce a terminat de spus asta, toți ceilalți s-au uitat, pur și simplu, la mine. Eram năucit. M-am simțit arătat cu degetul și m-am înroșit la față. În sinea mea, m-am gândit: „Să mi se vorbească așa m-a făcut să arăt ca un bufon în fața tuturor acelor frați și surori. Ce vor crede despre mine?” Într-un efort de a-mi păstra un strop de mândrie, am spus repede: „Soră, părtășia ta este corectă și o pot accepta. Cu toate acestea, frații și surorile noastre întâmpină dificultăți în datoriile lor și devin negativi și slabi. Nu ar trebui să vorbim doar despre corupția noastră. Trebuie să avem părtășie mai des despre practicile pozitive; acesta este singurul mod prin care frații și surorile noastre pot avea o cale înaintea lor și-și pot găsi credința...” Mai târziu, câțiva frați și surori mi-au spus că, pe când vorbeam despre experiențele și cunoașterea mea, sărisem peste cea mai mare parte a corupției care fusese dată la iveală în mine și că, întrucât vorbisem atât de mult despre cât suferisem, ce prețuri plătisem și cum mă lepădasem de trup în datoria mea, acest lucru mă făcuse să par un expert în practicarea adevărului. Pus în fața acestor avertismente de la frații și surorile mele, m-am simțit un pic stânjenit. Oare erau nepotrivite aceste lucruri despre care avusesem părtășie? Câteodată chiar am avut părtășie despre faptul că eram arogant și egoist. Mai mult decât atât, mereu obținusem rezultate foarte bune în datoria mea și nu zădărnicisem lucrarea bisericii. Deci asta însemna că n-ar trebui să fie nimic în neregulă cu felul în care avusesem părtășie, nu? Așadar, nu am reflectat serios asupra mea.

Mai târziu, fiindcă datoria mea o cerea, am fost transferat la altă biserică pentru a-mi continua munca. În timpul unei adunări cu colegii, fratele Zhang mi-a spus pe un ton grav: „Frate Chen, de când ai plecat de la cealaltă biserică, unii frați și surori de acolo și-au pierdut interesul în a-și face datoria. Ori de câte ori întâmpină vreo dificultate, ei nici nu citesc cuvintele lui Dumnezeu și nici nu caută adevărul; vor doar ca tu să le rezolvi problemele. Unii nici nu mai vor să participe la adunări. Acest lucru arată că nu L-ai preaslăvit pe Dumnezeu și nu ai fost martor pentru El în datoria ta. Tu numai te-ai dat în spectacol ca alții să te admire și să te adore. Aceasta este o faptă rea și trebuie să petreci ceva timp reflectând asupra ta!” După ce am auzit ce a avut de spus, am rămas stupefiat. Cum de se întâmplase așa ceva? Frații și surorile mele mă adorau cu toții? Aceasta era o problemă serioasă! M-am simțit foarte îngrijorat. După aceea, nu am mai auzit nimic din părtășia din decursul adunării; mintea îmi era vraiște. N-aveam idee cum să depășesc această situație. După ce am ajuns acasă, am continuat să chibzuiesc la cuvintele fratelui Zhang. La început, crezusem că datoria mea dăduse ceva rezultate și că puteam avea părtășie despre adevăr pentru a rezolva unele probleme. Nici într-o mie de ani nu m-aș fi gândit că ar putea avea astfel de consecințe. De fapt, acest lucru m-a supărat foarte mult. În neajutorarea mea, m-am rugat lui Dumnezeu. Am spus: „Dumnezeule, Te rog să mă luminezi ca să pot găsi sursa problemei mele și să mă înțeleg cu adevărat.”

Mai târziu, am văzut câteva cuvinte ale lui Dumnezeu: „Toți cei care regresează se înalță pe ei înșiși și sunt mărturie pentru ei înșiși. Se laudă în stânga și în dreapta, își dau o importanță exagerată și nu-L poartă deloc pe Dumnezeu în inimă. Aveți vreo experiență în legătură cu lucrurile despre care vorbesc? Mulți oameni sunt în permanență mărturie pentru ei înșiși: «Am suferit așa sau altfel; am făcut lucrarea aceasta sau cealaltă; Dumnezeu m-a tratat așa sau așa; mi-a cerut să fac lucrul cutare și cutare; El are o părere deosebit de bună despre mine; acum sunt așa sau așa.» Ei vorbesc intenționat cu un anumit ton și adoptă anumite posturi. În cele din urmă, unii oameni ajung să creadă că acești oameni sunt Dumnezeu. Odată ce au ajuns în acel punct, Duhul Sfânt îi va fi abandonat de mult timp. Deși sunt ignorați pentru moment, și nu izgoniți, soarta lor este decisă, iar tot ce pot să facă este să-și aștepte pedeapsa” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oamenii fac prea multe cereri de la Dumnezeu”). „În timp ce alții își pot folosi poziția pentru a mărturisi în mod repetat despre ei înșiși, pentru a-și întări autoritatea și a concura cu Dumnezeu pentru oameni și pentru statut. Ei folosesc diverse metode și măsuri pentru a-i face pe oameni să-i venereze, încercând constant să-i cucerească și să-i controleze. Unii chiar îi induc în eroare pe oameni în mod intenționat convingându-i că sunt Dumnezeu pentru a fi tratați ca Dumnezeu. Ei nu ar spune niciodată oamenilor că au fost corupți, că sunt și corupți și aroganți și să nu îi venereze și că indiferent cât de mult bine fac, totul este datorită exaltării lui Dumnezeu și a ceea ce ar trebui să facă oricum. De ce nu spun aceste lucruri? Deoarece se tem profund că își vor pierde locul în inimile oamenilor. Acesta este motivul pentru care astfel de oameni nu Îl slăvesc niciodată pe Dumnezeu și nu sunt martori pentru Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (I)”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit foarte mâhnit. Abia după ce am reflectat asupra mea, am văzut că, în timp ce la exterior dădusem impresia că am suferit și am plătit un preț și am avut părtășie cu frații și surorile mele despre cuvintele lui Dumnezeu pentru a le rezolva problemele, de fapt, o făcusem numai ca să mă scot pe mine în evidență și să mă fălesc astfel încât alții să mă admire și să mă adore. Amintindu-mi de vremea în care colegii mei mă recomandaseră să fiu conducător la o biserică unde erau noi membri, mi-am dat seama că mă gândisem numai cum să adun niște realizări care să-i facă pe frații și surorile mele să mă admire și pe conducătorul meu să aibă o părere bună despre mine. În acest scop, lucrasem peste program, rămânând treaz toată noaptea pentru a găsi pasaje relevante din cuvintele lui Dumnezeu și pentru a organiza lucrurile despre care urmam să avem părtășie în adunări. Când frații și surorile mele întâmpinaseră dificultăți în timp ce răspândeau Evanghelia, nu avusesem părtășie cu ei despre voia lui Dumnezeu ca să-i conduc la principiile adevărului, ci, în schimb, mă lăudasem și mă fălisem cu cât de mult suferisem și ce prețuri plătisem în timp ce răspândeam Evanghelia. Pe măsură ce munca mi se îmbunătățise, frații și surorile mele mă lăudaseră. Mă bucurasem de acest lucru și îmi asumasem meritele pentru rezultatele obținute de lucrarea Duhului Sfânt, împăunându-mă cu ele, fără rușine, de parcă ar fi fost propriile realizări. În timp ce aveam părtășie în adunări, mă puneam adesea în lumina reflectoarelor, având părtășie numai despre practicile pozitive în timp ce evitam orice mențiune despre firile corupte pe care le dădusem la iveală. Dacă venea vorba despre asta, treceam repede peste. Cât despre propriile motive necurate pentru care îmi îndeplineam datoria, chiar nu aveam tragere de inimă să le analizez sau să le scot la lumină. De nenumărate ori, Dumnezeu îi folosise pe frații și surorile mele pentru a-mi menționa problemele, însă, pentru a-mi proteja poziția și imaginea, numai spusesem că le-am acceptat argumentele în vreme ce eu, de fapt, nu reflectasem câtuși de puțin asupra mea. În timpul părtășiei, continuasem, pur și simplu, să vorbesc pompos ca să-mi amăgesc frații și surorile. În felul acesta, ajunsesem să cred că eram responsabil în datoria mea și că puteam îndura greutăți și plăti prețul. Indiferent de problema sau dificultatea pe care o avea biserica sau indiferent de starea în care se găseau frații și surorile mele, nu dădeam înapoi, ci îi ajutam mereu să găsească soluții. Dezvăluit de fapte, am văzut că, în timp ce-mi făceam datoria, nu practicasem adevărul deloc și nici nu dădusem atenție voii lui Dumnezeu. Profitasem de ocazia oferită de îndeplinirea datoriei mele ca să mă dau în spectacol astfel încât ceilalți să mă aprecieze, satisfăcându-mi, în acest fel, dorința de faimă și poziție. Făcând acest lucru, nu-mi adusesem frații și surorile înaintea lui Dumnezeu; dimpotrivă, îi făcusem să mă venereze pe mine. Asta însemna că mă întrecusem cu Dumnezeu pentru oameni și poziție. Abia atunci am devenit conștient de faptul că deja pășisem pe calea de împotrivire față de Dumnezeu și comisesem o fărădelege gravă. Eram speriat și mă simțeam foarte vinovat. Apoi m-am întrebat: cum am ajuns, fără s-o știu, pe calea împotrivirii față de Dumnezeu?

Mai târziu, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „După ce Satana a corupt oamenii, natura lor a devenit satanică. Oamenii nu mai acționează ca ființe umane în poziția omului; mai degrabă, au depășit statutul de umanitate. Ei nu doresc să fie oameni; tânjesc după ceva mai măreț. Și ce este acest lucru mai măreț? Ei doresc să-L depășească pe Dumnezeu, să depășească cerurile și să depășească toate celelalte. Ce este la baza motivului pentru care oamenii sunt așa? Pe scurt, natura omului este prea arogantă. […] Odată ce natura și esența oamenilor devin arogante, aceștia devin capabili să facă lucruri care nu I se supun lui Dumnezeu și I se împotrivesc, lucruri care nu iau aminte la cuvintele Lui, lucruri care generează noțiuni despre El, care se răzvrătesc împotriva Lui și care mărturisesc pentru ei înșiși și îi înalță pe ei. Spui că nu ești arogant, dar să presupunem că ți s-a dat un număr de biserici și ți s-a permis să le conduci; să presupunem că Eu nu te-am tratat și că nimeni din familia lui Dumnezeu nu te-a emondat: după ce i-ai îndrumat o vreme, i-ai conduce la picioarele tale și i-ai face să asculte de tine. Și de ce ai face asta? Acest lucru este determinat de natura ta; nu e altceva decât o dezvăluire naturală. Nu trebuie să te dai peste cap pentru a afla asta și nici nu trebuie să-i pui în mod special pe ceilalți să te învețe. Nu trebuie să faci toate acestea în mod deliberat. Acest tip de situație se produce în mod firesc pentru tine: îi faci pe oameni să ți se supună, să ți se închine, să te înalțe, să mărturisească despre tine și să te asculte în toate lucrurile și nu le dai voie să facă ceva ce nu e aprobat de tine. Sub conducerea ta, astfel de împrejurări apar în mod natural. Și cum iau naștere aceste împrejurări? Ele sunt determinate de natura arogantă a omului” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Natura arogantă a omului este rădăcina împotrivirii sale față de Dumnezeu”). Citirea cuvintelor lui Dumnezeu m-a făcut să înțeleg de ce voisem să-L mulțumesc pe Dumnezeu în datoria mea, dar pășisem, fără să vreau, pe calea împotrivirii față de El. Sursa acestui lucru fusese natura satanică și arogantă dinlăuntrul meu. Sub controlul naturii mele arogante, avusesem o părere foarte bună despre mine și încercasem adesea să mă dau în spectacol, atât în discurs, cât și în fapte, astfel încât ceilalți să mă admire și să mă adore. Când frații și surorile mele întâmpinaseră probleme în timp ce-și îndeplineau datoria, nu avusesem părtășie despre principiile adevărului ca să-i fac să înțeleagă adevărul și să aibă o cale de a practica, ci doar spusesem cuvinte superficiale și doctrine pentru a mă pune într-o lumină bună și chiar îmi folosisem propriile experiențe de suferință și muncă drept capital cu care să mă fălesc. Acest lucru i-a făcut pe frații și surorile mele să mă admire și să creadă că am înțeles adevărul și că le puteam rezolva problemele. De câte ori întâmpinau vreo dificultate, veneau întotdeauna la mine, neștiind că ar trebui să se bazeze pe Dumnezeu și să caute adevărul pentru a-și rezolva problemele. Nu aveau un loc pentru Dumnezeu în inimile lor. Situația ajunsese până la punctul în care, după ce am fost transferat de acolo, câțiva frați și surori nu mai voiseră să participe la adunări. Cum se putea numi acest lucru a-mi îndeplini datoria? Pur și simplu, făceam rău și mă împotriveam lui Dumnezeu! Faptul că eram capabil de un asemenea rău venea numai din aroganța și vanitatea mea. Tot ce voisem era să le fiu superior oamenilor în timp ce-mi protejam statutul și imaginea, făcându-i pe toți frații și surorile să mă adore și să mă pună pe primul loc. Eram atât de lacom de binecuvântarea statutului meu. Puteam vedea că, în sufletul meu, nu avusesem niciun strop de venerație pentru Dumnezeu. Când trăiești după o natură arogantă, împotrivirea față de Dumnezeu se întâmplă involuntar. Chiar este foarte periculos. M-am gândit la pastorii și prezbiterii din lumea religioasă. Ei nu-L preamăresc pe Dumnezeu, nu sunt mărturie pentru El și nici nu-i îndrumă pe credincioși să pună cuvintele Domnului în practică. În schimb, ei tălmăcesc orbește cunoașterea biblică și teoriile teologice pentru a-i amăgi pe credincioși și pentru a se făli cu cât de mult au suferit, cât bine a rezultat din Evanghelia pe care au răspândit-o și câte biserici au întemeiat. Acest lucru îi face pe credincioși să-i venereze, să-i admire și să facă orice le spun ei. Unii au citit cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic și au auzit glasul lui Dumnezeu, însă, chiar și așa, merg să-i întrebe pe pastori și prezbiteri și să verifice acest lucru cu ei. Fără consimțământul pastorilor, ei nu îndrăznesc să accepte lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic chiar dacă știu că aceasta este adevărata cale. Pastorii și prezbiterii din lumea religioasă îi controlează ferm pe oameni. Ei merg pe calea antihristului, de împotrivire față de Dumnezeu și încearcă să creeze o împărăție independentă! Am încercat, adesea, să mă dau în spectacol în datoria mea așa încât oamenii să aibă o părere bună despre mine și să mă admire. Cum eram eu diferit de acei pastori și prezbiteri? M-am gândit la acei frați și surori din biserica aceea cu membri noi: abia acceptaseră lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și încă existau multe adevăruri pe care nu ajunseseră să le înțeleagă. Dumnezeu mă înălțase ca să îndeplinesc datoria de a conduce biserica, așa că ar fi trebuit să am părtășie cu ei mai des despre cuvintele lui Dumnezeu și să fiu mărturie mai mult pentru lucrarea Sa, astfel încât ei să poată înțelege adevărul, să câștige cunoștințe despre Dumnezeu și să pună temelii pe adevărata cale. Dar eu ce am făcut? Ce s-a ales de încercările mele de a îndeplini acea datorie? I-am făcut pe toți să mă venereze și i-am împiedicat să aibă vreo cunoaștere despre Dumnezeu. Făcând acest lucru, le-am făcut rău fraților și surorilor mele și am întrerupt și perturbat lucrarea bisericii. Calea pe care mergeam nu era alta decât aceea a antihristului, de împotrivire față de Dumnezeu! Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai îngrijorat și neliniștit. Puteam vedea cât de arogant fusesem, cum îmi lipsise cu desăvârșire venerația față de Dumnezeu și cum acțiunile mele Îi ofensaseră firea de foarte mult timp. Dacă nu i-ar fi folosit pe frații și surorile mele ca să mă emondeze și să mă trateze în acel fel, nu aș fi știut să reflectez asupra acțiunilor mele. Dacă aș fi continuat pe acea cale, nu se știe cât rău aș mai fi făcut ca să-mi atrag blestemele și pedeapsa lui Dumnezeu. Simțind o teamă persistentă, m-am prosternat înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat. Am spus: „Dumnezeule! Am fost atât de arogant. Mă dau în spectacol mereu în datoria mea, iar acest lucru i-a făcut pe frații și surorile mele să mă adore și să nu aibă un loc pentru Tine în inimile lor. Am făcut rău și Ți-am fost potrivnic. Merit pedeapsa Ta. Dumnezeule! Vreau să mă căiesc înaintea Ta, să caut adevărul cu fervoare și s-o iau de la început.”

După aceea, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Ca una dintre făpturi, omul trebuie să își păstreze poziția, să se comporte conștient și să păzească grijuliu ceea ce i-a fost încredințat de către Creator. Și omul nu trebuie să se abată sau să facă lucruri dincolo de aria capacităților sale sau să facă lucruri care sunt neplăcute lui Dumnezeu. Omul nu trebuie să încerce să fie măreț sau excepțional sau deasupra altora, nici să caute să devină Dumnezeu. Oamenii nu ar trebui să dorească să fie astfel. Să cauți să fii măreț sau excepțional e absurd. Să cauți să devii Dumnezeu este și mai dezonorant; este dezgustător și mârșav. Să devină adevărate făpturi este ceva vrednic de laudă și scopul pe care făpturile ar trebui să și-l asume mai mult decât orice altceva; acesta este singurul țel pe care toți oamenii ar trebui să îl urmărească” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)”). „Indiferent ce caută sau ce doresc oamenii, doar cei care se întorc în fața Creatorului, îndeplinind și completând conștiincios ceea ce trebuie să facă și ceea ce li s-a încredințat, vor trăi cu o conștiință împăcată și într-un fel corect și potrivit, fără suferință. Acestea sunt însemnătatea și valoarea vieții” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că El este Domnul Creației și că este absolut corect, potrivit și firesc ca oamenii să-L venereze și să I se supună. Mai mult decât atât, am știut că sunt doar o măruntă ființă creată, un om corupt. Eram plin de firi satanice: eram arogant, viclean, egoist și demn de dispreț. Chiar și așa, încercam mereu să mă dau în spectacol și să-mi ocup locul în inimile oamenilor. Chiar nu aveam nicio rușine și eram arogant dincolo de orice rațiune! Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai rușinat. Mă uram pentru că eram orb și nu-L cunoșteam pe Dumnezeu. Nu știam cine eram. Faptul că am putut fi astăzi aici ca să-mi îndeplinesc datoria era mulțumită harului și înălțării de la Dumnezeu. Ar trebui să-mi iau locul care mi se cuvine, de ființă creată și să fiu o persoană cinstită, integră, care se concentrează pe căutarea adevărului, preamărindu-L pe Dumnezeu, fiind mărturie pentru El și îndeplinindu-și bine datoriile, căci numai atunci aș avea conștiința și rațiunea pe care ar trebui să le aibă o ființă creată.

Mai târziu, am căutat o cale de a practica și de a intra prin intermediul cuvintelor lui Dumnezeu. Am citit câteva cuvinte ale lui Dumnezeu care spuneau: „Când aduceți mărturie pentru Dumnezeu, ar trebui în special să vorbiți mai mult despre modul în care Dumnezeu judecă și mustră oamenii, ce încercări folosește El pentru a rafina oamenii și a le schimba firea. Ar trebui să vorbiți și despre cât de multă corupție a fost dezvăluită în experiența voastră, cât de mult ați îndurat și cum ați fost cuceriți în cele din urmă de Dumnezeu; cât de multă cunoaștere adevărată aveți cu privire la lucrarea lui Dumnezeu și cum ar trebui să aduceți mărturie pentru Dumnezeu și să Îi răsplătiți dragostea. Ar trebui să dați substanță unui astfel de limbaj și, în același timp, să spuneți lucrurile în manieră simplă. Nu discutați despre teorii goale. Vorbiți mai pragmatic; vorbiți din inimă. Așa ar trebui să experimentați. Nu vă echipați cu teorii aparent profunde, dar goale, în efortul de a ieși în evidență; făcând astfel, ajungeți să păreți aroganți și lipsiți de sens. Ar trebui să vorbiți mai mult despre lucruri reale din experiența voastră concretă, care să fie sincere și din inimă; asta este cel mai benefic pentru ceilalți și lucrul pe care se cuvine cel mai mult să-l vadă” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin urmărirea adevărului poți obține schimbări în firea ta”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles puțin despre cum ar trebui să practic preaslăvirea lui Dumnezeu și cum ar trebui să fiu mărturie pentru El în datoria mea. Când sunt mărturie pentru Dumnezeu, ar trebui să vorbesc mai mult despre cum Îi experimentasem lucrarea, ce firi corupte fuseseră date la iveală în mine, cum mă răzvrătisem față de Dumnezeu și mă împotrivisem Lui, cum reflectasem asupra mea și ajunsesem să mă cunosc comparându-mă cu cuvintele Lui și cum m-am căit și m-am schimbat. Prin părtășii despre adevăr, ar trebui să ajut oamenii să înțeleagă voia și cerințele lui Dumnezeu, să-i ajut să înțeleagă lucrarea pe care o săvârșește El pentru a mântui oamenii, precum și firea Lui și să fie capabili să-L venereze pe Dumnezeu, să I se supună și să-și îndeplinească datoria de ființe create. Numai făcând acest lucru aș putea să-L preaslăvesc pe Dumnezeu cu adevărat și să fiu mărturie pentru El. M-am gândit la vremea când obișnuiam să am părtășie cu frații și surorile mele. Mare parte din timp vorbeam numai despre cât de mult suferisem, ce preț plătisem, cum fusesem martor la faptele lui Dumnezeu și îmi fuseseră acordate binecuvântările Sale. Când venea vorba despre ce firi corupte dădusem la iveală în mine sau ce fel de motive necurate avusesem, le ascundeam întotdeauna și rareori le menționam. Eram îngrozit că, dacă frații și surorile mele mi-ar vedea corupția, părerea lor despre mine s-ar schimba radical. Chiar am avut o natură atât de vicleană! După ce mi-am dat seama de aceste lucruri, l-am căutat pe fratele Zhang și mi-am deschis sufletul în fața lui despre faptele mele rele de a mă da în spectacol ca să-i amăgesc pe oameni. De asemenea, l-am rugat pe fratele Zhang să meargă la biserica la care slujisem și să-mi analizeze comportamentul împreună cu frații și surorile de acolo, permițând, astfel, tuturor să aibă mai mult discernământ. În timpul adunării, mi-am deschis sufletul și în fața fraților și surorilor despre comportamentul meu malefic, am fost mărturie pentru firea dreaptă a lui Dumnezeu și le-am spus tuturor să mă folosească drept exemplu pentru a învăța ce să nu facă, astfel încât să nu meargă pe calea de împotrivire față de Dumnezeu cum făcusem eu.

După aceea, când îmi îndeplineam datoriile, am devenit puțin mai modest și am căpătat puțină venerație față de Dumnezeu. Îmi amintesc că, odată, în timpul unei adunări, era un frate nou care întâmpinase o dificultate și am avut părtășie cu el despre cuvintele lui Dumnezeu ca să-l ajut să-și rezolve problema. După ce m-a ascultat, fratele a spus bucuros: „Frate Chen, părtășia ta este atât de bună! Această problemă mă necăjește de mult timp și, pur și simplu, n-am fost niciodată capabil să-i dau de capăt. Tu chiar înțelegi adevărul! Pe viitor, va trebui să vii aici și să ai părtășie la adunările noastre mai des.” Alt frate a spus același lucru. În acel moment, m-am simțit euforic, dar am devenit imediat conștient că vechiul meu defect de a mă da în spectacol se ițea din nou, așa că m-am rugat grabnic lui Dumnezeu și m-am lepădat de mine. După aceea, am fost mărturie conștiincios pentru Dumnezeu și mi-am adus frații și surorile înaintea Lui. Am spus: „Toată lumea poate învăța din părtășia de la adunarea de astăzi. Toate acestea sunt Duhul Sfânt care ne îndrumă și ne luminează. Ar trebui să citim, cu toții, mai mult cuvintele lui Dumnezeu, iar atunci când întâmpinăm probleme, ar trebui să căutăm mai mult adevărul în cuvintele Lui, iar Duhul Sfânt ne va lumina și ilumina. Făcând acest lucru, vom înțelege și mai multe.” După ce am spus acest lucru, am avut un sentiment copleșitor de pace interioară. Faptul că eu am trecut prin această transformare infimă și am putut afla cum să practic preaslăvirea lui Dumnezeu și mărturia pentru El în datoria mea se datorează, în întregime, judecății și mustrării cuvintelor lui Dumnezeu.