70. Nu mă voi mai da în spectacol

de Mo Wen, Spania

Îmi amintesc că în 2018 aveam datoria Evangheliei în biserică și, ulterior, am fost numit responsabil de această lucrare. Puteam să văd problemele și greșelile din datoriile fraților și surorilor mele și le puteam rezolva prin părtășie, așa că toată lumea era mulțumită de mine, iar eu aveam un sentiment de împlinire. Am început să mă simt foarte mulțumit de mine și credeam că sunt mai bun decât ceilalți. Nu mă puteam abține să nu-mi dau aere. Mă gândeam: „Fac sugestii și rezolv problemele oamenilor. Toată lumea are o părere bună despre mine. Dacă îi ajut și mai mult, voi părea chiar și mai capabil decât ei. Apoi mă vor admira și mai mult.” Într-o zi, la o adunare, fratele Lu a spus că a întâlnit un coleg de serviciu religios în vreme ce răspândea Evanghelia. Acesta era predicator de mai mult de 20 de ani și era un credincios adevărat, dar avea noțiuni religioase puternice. Fratele Lu i-a oferit părtășie, dar el n-a vrut să accepte Evanghelia și fratele Lu nu știa ce să facă acum. M-am gândit: „Omul acesta este un credincios adevărat și vrea să asculte părtășia. Nu l-ai putut converti pentru că nu ai avut o părtășie destul de clară asupra adevărului. Am mai trecut prin așa ceva, așa că asta e șansa mea să-ți povestesc totul.” Le-am spus: „Nu văd ce este greu. Trebuie să te concentrezi pe punctele principale și să ai o părtășie clară. Dacă e dispus să asculte, iar tu îi rezolvi probleme, cum ar putea să nu accepte Evanghelia? Colegul Zhang avea multe noțiuni înainte, așa că i-am combătut cea mai puternică noțiune prin părtășie și am trecut la următoarea. În cele din urmă, a acceptat Evanghelia. Trebuie să ai părtășie clară când mărturisești pentru lucrarea lui Dumnezeu.” Apoi le-am povestit despre toate problemele pe care le aveau oamenii cărora le predicam, cum am avut părtășie ca să le rezolv și cum au acceptat Evanghelia. Le-am povestit aceste experiențe cu lux de amănunte, asigurându-mă că includ tot ca să vadă cât de capabil eram. După aceea, toți m-au lăudat și o soră a spus: „Ai pus punctul pe i. Cum de nu am văzut asta?” Am spus că totul se reduce la îndrumarea lui Dumnezeu, dar în sinea mea eram încântat. Uneori, când discutam lucrarea, mă gândeam ce să spun ca să-i fac pe toți să creadă că luam în considerare și analizam fiecare detaliu, că aveam calibru, eram inteligent și mai bun decât ceilalți. Când era rândul meu să contribui, vorbeam foarte mult, iar cuvântul „eu” îmi era tot timpul pe buze. „Eu cred asta” și „Eu am rezolvat aia”. „Eu, eu, eu…” Îmi enumeram teoriile și ideile și le analizam pe fiecare în detaliu. În timp, ceilalți au început să depindă de mine, așa că nu știau să caute pricipii când apăreau probleme. Când discutam lucrarea, uneori mă rugau să vorbesc primul, înainte să adauge și ei niște lucruri. Uneori, îmi străfulgera un gând prin minte: „Dacă voi continua așa, oare oamenii vor ajunge să mă idolatrizeze?” Însă apoi mă gândeam: „Nu forțez pe nimeni să mă asculte. Doar îmi expun părerile. În orice caz, să fii proactiv este o abordare pozitivă și responsabilă.” Nu m-am mai gândit mult la asta și am continuat.

Ulterior, am întâmpinat multe dificultăți când răspândeam Evanghelia, iar frații și surorile au devenit foarte descurajați. Și eu mă simțeam la fel. Voiam să le spun tuturor ce simțeam, însă eu eram la conducere, așa că dacă deveneam negativ atât de ușor, oare nu aveam să par slab? Ce ar crede ceilalți despre mine dacă ar ști că statura mea e atât de mică? Oare nu ar fi distrusă impresia lor bună despre mine? M-am întrebat, „Dacă vorbesc despre intrarea pozitivă și îi conduc pe toți într-un mod pozitiv, oare asta nu va motiva pe toată lumea?” Așa că în fiecare părtășie m-am concentrat pe felul pozitiv în care am înfruntat problemele pe care le-am întâlnit, pe modul în care m-am bazat pe Dumnezeu în necazuri și cum m-am ridicat la nivelul provocării. Toți credeau că am statură și mă pot descurca. Mă admirau cu toții. Câteodată, când discutam lucrarea cu ceilalți, dezvăluiam că simțeam presiuni în datoria mea, că eram atât de ocupat încât abia aveam timp să mănânc sau să mă odihnesc, ca ei să știe cât de mult sufeream. În adunări, nu cugetam la cuvintele lui Dumnezeu și nu reflectam asupra mea, ci mă gândeam numai cum să-i fac pe toți să creadă că părtășiile mele erau profunde și aveau greutate. Fără să-mi dau seama, predicasem niște doctrine mărețe și chiar mă desfătam văzând privirile pline de aprobare ale celorlalți. În timp, unii au început să mă întrebe mai întâi pe mine când aveau o problemă în datoria lor. Chiar și atunci când o puteau rezolva singuri dacă se gândeau puțin, tot căutau mai întâi părerea mea. Îmi povesteau despre stările lor și despre cele mai ascunse gânduri, iar eu eram foarte mulțumit să știu că aveau încredere în mine. Cu trecerea timpului, părea că sunt foarte ocupat, dar nu puteam simți nicio luminare de la Duhul Sfânt când citeam cuvintele lui Dumnezeu. Când discutam lucrarea cu ceilalți, toate sugestiile mele erau lipsite de valoare, iar eu nu puteam vedea nici cea mai evidentă problemă din lucrarea noastră. În cele din urmă mi-am dat seama că eram într-o stare groaznică. Îmi dispăruse toate aroganța. Înainte credeam că sunt grozav, dar deodată mă simțeam ca un imbecil fără nimic cu care să mă laud. În sufletul meu era mult întuneric și durere.

Într-o zi, vorbeam cu doi frați când fratele Su a spus: „Te cunosc de ceva vreme și mereu te semețești și te lauzi. Abia dacă îți menționezi corupțiile sau defectele în părtășie, mai mult îți lauzi calitățile, ceea ce m-a făcut să cred că ești grozav și să te admir. Când sunt probleme în lucrarea mea, nu ai părtășie despre principiile adevărului, ci vorbești numai despre ceea ce ai făcut tu și cum ai rezolvat problemele, ca să cred că ești minunat și mai bun decât noi…” Nu eram deloc dispus să accept asta de la fratele Su, mai ales când a spus că mă semețeam tot timpul și mă lăudam. Aceste cuvinte au avut ecou în inima mea. Deși nu l-am contrazis, m-am simțit foarte potrivnic față de ce a spus. „Nu ți-am cerut niciodată să mă idolatrizezi. Chiar sunt atât de rău pe cât spui?” m-am gândit. Nu puteam accepta asta, așa că l-am întrebat pe celălalt frate ce gândea. Spre suprinderea mea, a spus: „Nu vorbești niciodată despre corupția sau defectele tale. Pur și simplu nu te mai înțeleg.” Asta m-a făcut să mă simt și mai rău. „Cum poate spune că nu mă mai înțelege? Sunt atât de impenetrabil?” Chiar voiam să spun ceva ca să-mi salvez demnitatea, dar când i-am văzut că mă emondează și mă tratează în felul acela, am știut că trebuie să existe un motiv. Dacă ceea ce spuseseră era adevărat, atunci chiar aveam o problemă!

Nu am pierdut timpul și am căutat câteva cuvinte ale lui Dumnezeu care expuneau oamenii care se lăudau și mărturiseau pentru ei înșiși. Am citit asta: „Să se înalțe și să mărturisească pentru sine, să se grozăvească, încercând să-i facă pe oameni să aibă o părere bună despre ei – omenirea coruptă este capabilă de aceste lucruri. Acesta este modul în care reacționează oamenii instinctiv atunci când sunt conduși de naturile lor satanice și este comun întregii omenirii corupte. Cum se înalță oamenii de obicei și mărturisesc pentru ei înșiși? Cum ating acest obiectiv? O modalitate este de a mărturisi cât de mult au suferit, cât de mult au lucrat și cât s-au sacrificat. Ei vorbesc despre aceste lucruri ca despre o formă de capital personal. Adică, ei folosesc aceste lucruri drept capital prin care se înalță, ceea ce le conferă un loc mai înalt, mai ferm, mai sigur în mintea oamenilor, astfel încât mai mulți oameni să-i aprecieze, să-i admire, să-i respecte și chiar să-i venereze, să-i idolatrizeze și să-i urmeze. Acesta este efectul suprem. Sunt rezonabile lucrurile pe care le fac pentru a atinge acest scop – toate exaltările și mărturisirea lor pentru sine? Nu sunt. Acestea depășesc sfera raționalității. Acești oameni nu au nicio rușine: mărturisesc nestingheriți ce au făcut pentru Dumnezeu și cât au suferit pentru El. Ba chiar își etalează darurile, talentele, experiența și abilitățile speciale sau tehnicile lor inteligente de a se purta și mijloacele pe care le folosesc pentru a se juca cu oamenii. Metoda lor de a se exalta și a aduce mărturie pentru ei înșiși este de a se da în spectacol și a-i desconsidera pe alții. De asemenea, se prefac și se camuflează, ascunzându-și punctele slabe, neajunsurile și eșecurile în fața oamenilor, astfel încât ei să le vadă doar strălucirea. Nici nu îndrăznesc să le spună altor oameni când se simt negativi; le lipsește curajul să se deschidă și să aibă părtășie cu ei și, atunci când greșesc ceva, fac tot posibilul să ascundă și să țină secret acel lucru. Nu menționează niciodată răul pe care l-au făcut casei lui Dumnezeu în cursul îndeplinirii datoriei lor. Cu toate acestea, atunci când au avut o contribuție minoră sau au obținut un mic succes, se grăbesc să se fălească. Abia așteaptă să anunțe întreaga lume cât de capabili sunt, cât de înalt este calibrul lor, cât de excepționali sunt și cât de mult mai buni sunt decât oamenii normali. Nu este acesta un mod de a se înălța și a mărturisi pentru ei înșiși? A te înălța și a mărturisi pentru tine se încadrează în limitele raționale ale umanității normale? Nu. Așadar, atunci când oamenii fac acest lucru, ce fire este de obicei dezvăluită? Firea arogantă este una dintre manifestările principale, urmată de înșelăciune, care presupune a face tot posibilul pentru a-i determina pe ceilalți să-i stimeze. Poveștile lor sunt întru totul ireproșabile; cuvintele lor conțin în mod clar motivații și urzeli, iar ei au găsit o modalitate de a ascunde faptul că se dau în spectacol, dar rezultatul spuselor lor este că oamenii încă sunt făcuți să simtă că ei sunt mai buni decât ceilalți, că nimeni nu este egalul lor, că toți ceilalți le sunt inferiori. Și acest rezultat nu este atins prin mijloace viclene? Ce fire se află în centrul acestor mijloace? Și există elemente ale răutății? Acesta este un tip de fire rea. Se poate vedea că aceste mijloace pe care le folosesc sunt direcționate de o fire înșelătoare – deci, de ce spun că este rea? Ce legătură are cu răutatea? Ce credeți: pot să fie deschiși cu privire la obiectivele pe care doresc să le atingă înălțându-se și mărturisind pentru ei înșiși? (Nu.) În adâncul inimii lor există întotdeauna o dorință, iar ceea ce spun și fac este în sprijinul acelei dorințe, astfel încât țelurile și motivațiile din adâncul inimii lor privind ceea ce spun și fac sunt păstrate secrete. Ei vor folosi, de exemplu, îndrumări greșite sau unele tactici dubioase pentru a atinge aceste obiective. Nu are un asemenea caracter ascuns o natură vicleană? Și poate o astfel de viclenie să nu fie numită rea? Poate, într-adevăr, să fie numită rea și e mai adânc înrădăcinată decât înșelăciunea” („Ei se înalță și mărturisesc despre ei înșiși” în Demascarea antihriștilor). M-am gândit la cum mă comportasem în datoria mea: când frații și surorile aveau probleme, mă prefăceam că am părtășie și îi ajutam, lăudându-mă cu felul în care rezolvam probleme ca să-mi etalez propria dibăcie în lucrare și să-i fac pe toți să creadă că eram mai capabil decât ei. Când discutam lucrarea, primul cuvânt care-mi ieșea din gură era „eu”, ca să fac paradă, să-i fac pe oameni să creadă că le știam pe toate și să mă idolatrizeze. Mi-am ascuns negativismul și corupția de ceilalți. Nu am discutat niciodată despre propriile dificultăți și nici nu mi-am disecat firile corupte. În schimb, am lăudat intrarea pozitivă ca să-mi ascund defectele și să-i fac pe ceilalți să creadă că am statură și să mă admire. Vorbeam mereu despre cât suferisem în datoria mea și cât de greu fusese, ca să vadă cât de devotat eram în datoria mea. Iar în adunări era clar că nu aveam nicio înțelegere a cuvintelor lui Dumnezeu și nu mă cunoșteam pe mine însumi, dar vorbeam necontenit, țesând povești că m-aș fi cunoaște ca ceilalți să mă admire și mai mult. Pentru a continua să mă bucur de stima și adulația lor, am continuat să spun și să fac lucruri care păreau corecte când, de fapt, mă împăunam și mă lăudam, făcând inimile celorlalți să se îndepărteze de Dumnezeu. Oare comportamentul meu nu era cauzat de firea malefică revelată în cuvintele lui Dumnezeu? Orice făceam și în orice fel păream să mă sacrific, țelul meu nu era niciodată să-mi fac datoria bine. Am făcut tot ce am putut pentru a-mi consolida poziția, făcându-i pe ceilalți să mă idolatrizeze. Mergeam pe calea antihriștilor. În sfârșit, mi-am dat seama de propriul pericol și m-am grăbit să mă rog lui Dumnezeu, vrând să mă căiesc.

Aceste cuvinte ale lui Dumnezeu mi-au venit deodată în minte: „Dacă o persoană trebuie să trăiască umanitatea normală, cum ar trebui să se deschidă și să se dezvăluie? Acest lucru se face deschizându-te și arătându-le în mod clar celorlalți adevăratele sentimente din adâncul inimii, fiind capabil să practici adevărul, simplu și pur. Dacă un om își dezvăluie corupția, trebuie să fie capabil să cunoască esența problemei și să se urască și să se deteste din adâncul inimii sale. Când se dezvăluie, nu va încerca să-și justifice comportamentele și nici nu va încerca să se apere. […] În primul rând, omul trebuie să-și înțeleagă problemele la un nivel esențial, să se analizeze și să se dezvăluie. Trebuie să aibă o inimă sinceră și o atitudine sinceră și să vorbească despre ceea ce poate înțelege privind problemele din firea sa. În al doilea rând, dacă simte că firea sa este deosebit de cumplită, trebuie să le spună tuturor: «Dacă voi dezvălui din nou o astfel de fire coruptă, ridicați-vă, voi toți – tratați-mă și indicați-mi-o. Să nu mă menajați. Poate nu voi putea suporta la momentul respectiv, dar să nu acordați atenție acestui lucru. Lucrați împreună ca să mă supravegheați. Dacă această fire coruptă se manifestă serios, să vă ridicați, cu toții, pentru a mă da în vileag și a mă trata. Sper sincer că toată lumea va sta cu ochii pe mine, mă va ajuta și mă va împiedica să o apuc pe căi greșite». Aceasta este atitudinea cu care un om practică adevărul” („În coordonare armonioasă” în Consemnări ale Cuvântărilor lui Hristos din zilele de pe urmă). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat direcția. Oricât de mult mi-aș fi înțeles problemele, știam că nu puteam continua în felul acela. Trebuia să fiu cinstit și să mă dezvălui așa cum eram ca să le arăt tuturor motivele din spatele acțiunilor mele, ca ei să poată vedea că mă împăunam, mă lăudam și mergeam pe calea antihriștilor. Asta era cel mai important.

La următoarea adunare, am recunoscut tot, acolo, în fața fraților și surorilor, și le-am cerut ajutorul și sfatul. După ce am fost complet deschis, m-am simțit mult mai în largul meu. Ceilalți au pertrecut zilele următoare trimițându-mi mesaje în care îmi subliniau problemele, spunând: „Mereu te lauzi în datoria ta. N-am mai vrut să caut principiile în datoria mea, ci doar am depins de tine. Credeam că le știi pe toate și era mai ușor să te întreb.” Unii dintre ei au spus: „În ultimul timp, nu am învățat nimic despre Dumnezeu, ci am învățat numai să te idolatrizez mai mult, gândindu-mă că ești capabil în lucrarea ta și responsabil în datoria ta. Chiar te admiram.” M-am supărat foarte tare la auzul tuturor acestor lucruri. Nu-mi venea să cred că asta rezultase din datoria mea după toate aceste luni. M-am simțit foarte necăjit și nefericit, gândindu-mă că Dumnezeu mă ura cu siguranță. Chiar m-am scufundat în negativism. Dar, rugându-mă mereu la Dumnezeu și cu ajutorul și sprijinul celorlalți, mi-am dat seama în sfârșit că Dumnezeu nu făcea asta ca să mă elimine, ci ca să mă curățească și să mă schimbe. Dacă nu s-ar fi întâmplat asta, nu aș fi văzut că sunt pe calea greșită. Aceasta era mântuirea măreață a lui Dumnezeu pentru mine! Odată ce am înțeles voia lui Dumnezeu, m-am decis să reflectez asupra mea și să mă căiesc cu adevărat.

Am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Unii oameni îl idolatrizează în special pe Pavel. Le place să iasă și să țină discursuri și să lucreze, le place să participe la întâlniri și să predice și le place ca oamenii să îi asculte, să li se închine și să se învârtă în jurul lor. Le place să aibă statut în mintea altora și apreciază când alții prețuiesc imaginea pe care le-o prezintă. Să le analizăm natura din aceste comportamente: care este natura lor? Dacă ei se comportă într-adevăr în acest fel, atunci este de-ajuns pentru a arăta că sunt aroganți și încrezuți. Ei nu I se închină deloc lui Dumnezeu; ei caută un statut mai înalt și vor să aibă autoritate asupra celorlalți, să-i posede și să aibă statură în mintea lor. Aceasta este imaginea clasică a Satanei. Aspectele naturii lor care ies în evidență sunt aroganța și îngâmfarea, refuzul de a I se închina lui Dumnezeu și o dorință de a fi venerați de alții. Astfel de comportamente vă pot oferi o imagine foarte clară despre natura lor” („Cum să cunoști natura omului” în Consemnări ale Cuvântărilor lui Hristos din zilele de pe urmă). „De exemplu, dacă în tine ar fi existat aroganță și vanitate, ți s-ar părea imposibil să te abții să nu-L sfidezi pe Dumnezeu; te-ai simți obligat să-L sfidezi. Nu ai face-o intenționat; ai face-o sub stăpânirea naturii tale arogante și vanitoase. Aroganța și vanitatea ta te-ar face să-L disprețuiești pe Dumnezeu și să-L vezi ca neavând nicio importanță; te-ar determina să te înalți pe tine însuți, să te expui pe tine însuți în mod constant și, în cele din urmă, să te așezi în locul lui Dumnezeu și să fii mărturie pentru tine. Ți-ai transforma propriile tale idei, propria ta gândire și propriile tale noțiuni în adevăruri pentru a fi divinizate. Vezi cât de mult rău este făcut de oameni sub autoritatea naturii lor arogante și vanitoase!” („Doar prin urmărirea adevărului poți obține schimbări în firea ta” în Consemnări ale Cuvântărilor lui Hristos din zilele de pe urmă). Revelările din cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat că natura mea arogantă a fost cea care m-a făcut să caut un statut înalt în inimile celorlalți și că mă împotriveam lui Dumnezeu. Controlat de această natură arogantă, am început să mă simt mulțumit de mine când am văzut rezultate în datoria mea și m-am împăunat și lăudat oricum am putut. Vorbeam și mă comportam așa numai ca să ies în evidență, să-mi etalez talentele și priceperea. Făceam paradă cu nerușinare din modul în care suferisem pentru datoria mea, cât fusese de epuizant, cum rezolvasem probleme, toate pentru a-i face pe ceilalți să creadă că eram mai bun ca ei, că eram extraordinar. Aveam nevoie ca oamenii să mă admire și să mă adore. Nu era aceasta o fire de antihrist? Pavel era exact la fel. Își etala tot timpul cunoștințele și talentul prin predicile și lucrarea sa, lăudându-se ca să-i facă pe ceilalți să-l admire. Scria mereu epistole bisericilor, lăudându-se cu cât de mult lucrase și suferise pentru Domnul pentru a câștiga inimile oamenilor. A lucrat și a trudit nu pentru a-și face datoria bine sau a mărturisi pentru Hristos întrupat, ci pentru a-și împlini ambițiile și dorințele. Indiferent cât de mult a lucrat și a suferit sau cât de mulți oameni l-au idolatrizat, de vreme ce nu a căutat adevărul și a devenit arogant, în cele din urmă, a mărturisit cu îndrăzneală că el însuși era Hristos. Asta a ofensat grav firea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a pedepsit pentru asta. Aveam exact aceeași natură ca Pavel. Eram atât de arogant și încrezut, îndrăgostit de statut, împăunându-mă și lăudându-mă mereu, ca toată lumea să mă idolatrizeze, să nu fie loc pentru Dumnezeu în inimile lor și să nu se bazeze pe Dumnezeu sau să caute adevărul când apăreau probleme, Făcându-mi datoria în felul acesta, mă împotriveam lui Dumnezeu și le făceam rău fraților și surorilor. N-am crezut niciodată că o asemenea răutate și împotrivire față de Dumnezeu puteau să vină din a trăi după natura mea arogantă. Dacă nu mă căiam, mai devreme sau mai târziu aș fi stârnit mânia lui Dumnezeu și aș fi fost pedepsit. Fără disciplina lui Dumnezeu și ajutorul și sprijinul fraților și surorilor, n-aș fi reflectat asupra mea. Firea dreaptă a lui Dumnezeu și măreața Lui mântuire au condus la dezvăluirea mea în felul acela.

Gândindu-mă la asta, atunci când am realizat ceva în datoria mea și am descoperit probleme, totul se datora luminării și îndrumării lui Dumnezeu. Fără lucrarea Duhului Sfânt, eram un nesăbuit care nu putea înțelege nimic. Nu aveam deloc realitatea adevărului, totuși eram atât de arogant și trufaș, concurând fără rușine pentru poziția lui Dumnezeu. Eram atât de absurd! Nu am avut părtășie despre adevăr și nu am mărturisit pentru Dumnezeu în datoria mea, dar mă lăudam și induceam oamenii în eroare – ce lucru malefic! Atunci chiar am început să mă urăsc. Nu voiam să continui în felul acela, așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dragă Dumnezeule, m-am înșelat enorm! Văd cât sunt de arogant și absurd. Îți mulțumesc pentru șansa de a mă căi. Voi practica adevărul cu seriozitate de acum înainte și voi merge pe calea cea bună. Te rog să mă îndrumi.”

Apoi am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Ce ar trebui să facem pentru a nu ne înălța și a nu mărturisi pentru noi înșine? În ceea ce privește aceeași chestiune, te dai în spectacol pentru a-ți atinge scopul de a te înălța și a mărturisi pentru tine și de a inspira venerație în ceilalți, în loc de a te deschide și a-ți dezvălui adevăratul sine – acestea sunt diferite în esență. Nu sunt acestea detalii? De exemplu, pentru a te deschide și a-ți dezvălui motivele și gândurile, care sunt formulările, expresiile care arată cunoașterea de sine? Ce fel de afișare ce duce la adulația altora constituie exaltare și mărturisire pentru sine? A relata modul în care te-ai rugat și ai căutat adevărul și ai mărturisit ferm în încercări înseamnă a-L înălța pe Dumnezeu și a fi martor pentru El. Acest tip de practică nu înseamnă să te înalți și să mărturisești pentru tine. A te expune implică motivația: dacă motivația unei persoane este de a le arăta tuturor corupția sa, mai degrabă decât a se înălța pe sine, atunci cuvintele sale vor fi serioase, adevărate și bazate pe fapte; dacă motivația sa este de a-i determina pe ceilalți să o venereze, să-i tragă pe sfoară pe alții și să-și ascundă adevărata față, să-și împiedice motivele, corupția sau slăbiciunile și negativitatea din a fi dezvăluite în fața celorlalți, modul său de a vorbi este înșelător și greșit. Nu este o diferență reală aici?” („Ei se înalță și mărturisesc despre ei înșiși” în Demascarea antihriștilor). „Când aduceți mărturie pentru Dumnezeu, ar trebui în special să vorbiți mai mult despre modul în care Dumnezeu judecă și mustră oamenii, ce încercări folosește El pentru a rafina oamenii și a le schimba firea. Ar trebui să vorbiți și despre cât de multă corupție a fost dezvăluită în experiența voastră, cât de mult ați îndurat și cum ați fost cuceriți în cele din urmă de Dumnezeu; să vorbiți despre cât de multă cunoaștere adevărată aveți cu privire la lucrarea lui Dumnezeu și cum ar trebui să aduceți mărturie pentru Dumnezeu și să Îi răsplătiți dragostea. Ar trebui să dați substanță unui astfel de limbaj și, în același timp, să spuneți lucrurile în manieră simplă. Nu discutați despre teorii goale. Vorbiți mai pragmatic; vorbiți din inimă. Așa ar trebui să experimentați. Nu vă echipați cu teorii aparent profunde, dar goale, în efortul de a ieși în evidență; făcând astfel, ajungeți să păreți aroganți și lipsiți de sens. Ar trebui să vorbiți mai mult despre lucruri reale din experiența voastră concretă, care să fie sincere și din inimă; asta este cel mai benefic pentru ceilalți și lucrul pe care se cuvine cel mai mult să-l vadă” („Doar prin urmărirea adevărului poți obține schimbări în firea ta” în Consemnări ale Cuvântărilor lui Hristos din zilele de pe urmă). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat că trebuia să mă axez pe instrospecție și cunoaștere de sine prin experiențe ca să-mi pot rezolva problema împăunării și a lăudăroșeniei. Trebuia să-mi corectez motivele când ofeream părtășie și să vorbesc mai mult despre corupțiile pe care le exprimam, să-mi disec motivele și impuritățile, să vorbesc despre felul în care am experimentat judecata cuvintelor lui Dumnezeu, despre ceea ce am înțeles cu adevărat despre mine însumi, despre ce am înțeles cu privire la firea și iubirea lui Dumnezeu și să-mi folosesc experiențele concrete pentru a-L slăvi pe Dumnezeu și a mărturisi pentru El. Asta înseamnă să-mi fac datoria cu adevărat. La următoarea adunare, am disecat în mod voit felul în care am uneltit și m-am lăudat de dragul statutului și felul în care Dumnezeu a rânduit o situație ca să mă trateze și să mă facă să-mi văd urâțenia. Atunci, un frate mi-a zis: „Experiența ta mi-a arătat că, deși avem firi corupte, trebuie doar să acceptăm judecata și tratarea cuvintelor lui Dumnezeu, să practicăm adevărul, să ne lepădăm de trup și vom fi transformați. Văd și că tot ceea ce face Dumnezeu este pentru a mântui oamenii.” Când am auzit asta, I-am fost foarte recunoscător lui Dumnezeu. Această înțelegere pe care o aveam despre mine însumi se datora în întregime judecății și mustrării cuvintelor lui Dumnezeu.

După aceea, am început să intru în mod conștient în asta în datoria mea. Când descopeream greșeli în datoriile celorlalți, mă rugam lui Dumnezeu, îmi corectam motivele și-mi exprimam obiectiv părerile. Nu mă mai mândream ca înainte. Găseam și niște principii ale adevărului pentru a le împărtăși cu frații și surorile. În adunări, îmi disecam motivele și întinarea din acțiunile mele și firile corupte pe care le revelasem ca ceilalți să mă cunoască într-adevăr. Practicând în felul acesta, am avut un sentiment profund de pace în suflet, iar relația mea cu Dumnezeu a revenit la normal. După o vreme, simțeam că ceilalți mă tratează corect și nu mă mai admiră cum o făceau înainte. Când vorbeam sau acționam în contradicție cu principiile adevărului, îmi arătau asta ca să pot îndrepta lucrurile. Era foarte eliberator să interacționez cu ceilalți în felul acela. Chiar Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că a rânduit această situație pentru a mă curăți și schimba!

Anterior: 69. Reîntoarcerea pe calea cea bună

Înainte: 71. Daunele produse de lăudăroșenie

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

10. Eliberarea inimii

de Zheng Xin, Statele UniteÎn octombrie 2016, soțul meu și cu mine am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă pe când eram în...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger