de Zheng Xin, Statele Unite

În octombrie 2016, soțul meu și cu mine am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă pe când eram în străinătate. Câteva luni mai târziu, sora Wang, care a acceptat împreună cu mine lucrarea lui Dumnezeu, progresase rapid. Îmi amintesc că, la momentul acela, toată lumea o lăuda pentru bunul ei calibru. Îmi amintesc și că, după o adunare, am auzit-o pe sora Lin spunând: „Tot ce a părtășit astăzi sora Wang despre cum a acceptat și a înțeles cuvintele lui Dumnezeu a fost din inimă. Lucrurile pe care le-a spus aveau și lumină în ele, iar pentru mine acest lucru e foarte util.” De fapt, la început, să aud pe toată lumea spunând asta m-a făcut s-o invidiez. Dar după o vreme, am început să mă simt nemulțumită: cum de toată lumea o lăuda pe ea și nu pe mine? Nu crescusem deloc? Era ceva în neregulă cu părtășia mea? Treptat, nu am vrut să accept faptul că era mai bună decât mine și am început, în secret, să fiu împotriva ei. M-am gândit: „Poți să ai părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu, dar și eu pot. Va veni ziua în care te voi depăși. Voi păstra înțelegerea și cunoștințele pe care le dobândesc din cuvintele lui Dumnezeu și le voi împărtăși numai în adunări. În felul acesta, toată lumea va vedea că părtășia mea este foarte bună și practică.

O perioadă de timp după aceea, am scris într-un carnet tot ce am dobândit și înțeles din cuvintele lui Dumnezeu. Când venea timpul pentru adunare, trebuia să mă gândesc bine la ele în inima mea, să văd cum aș putea să le spun în părtășie într-un mod la fel de clar, organizat și metodic ca al surorii Wang. Dar nu știu de ce, cu cât încercam să mă dau mare în fața fraților și surorilor mele, cu atât mă făceam mai mult de râs. Îndată ce venea rândul meu să am părtășie, fie aveam un gol în minte, fie cuvintele îmi ieșeau talmeș-balmeș. Nu puteam să expun clar perspectivele pe care voisem să le rostesc. Adunarea s-a dovedit foarte rușinoasă pentru mine. Într-o zi, după ce am ajuns acasă, i-am spus soțului meu: „De fiecare dată când aud că în timpul adunărilor este lumină în părtășia surorii Wang despre cuvintele lui Dumnezeu, mă simt foarte jenată…” Dar înainte să termin de vorbit, soțul meu s-a uitat urât la mine și mi-a spus cu toată seriozitatea: „Părtășia surorii Wang chiar are lumină și este folositoare pentru noi. Ar trebui să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru asta.” „Jena pe care o simți nu e gelozie?” Cuvintele lui au fost ca o palmă peste față. Am dat din cap repede, negând: „Nu, nu e asta. Nu e așa.” Soțul meu a continuat: „Frații și surorile noastre au dobândit cu toții desfătare din părtășia surorii Wang, dar tu te simți stânjenită când o auzi. Asta înseamnă că ești geloasă pentru că este mai pricepută decât tine, am dreptate?” Să aud asta m-a supărat și mai tare. Se putea să fi fost o persoană atât de geloasă? I-am spus: „Taci. Lasă-mă să mă calmez și o să mă mai gândesc singură la asta.” După aceea, soțul meu i-a povestit surorii Liu, la biserică, ce se petrecea cu mine, în speranța că ea mă va ajuta. Când am auzit despre asta, i-am reproșat: „Cum ai putut să vorbești cu ea fără să mă consulți mai întâi? Dacă le spune tuturor despre asta, cum mă vor privi?” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă supăram mai tare. Tot ce puteam să fac era să mă rog în tăcere lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Te rog să-mi dai îndrumare. Te rog, ajută-mă!”

A doua zi, am reflectat la ceea ce dezvăluisem în acea perioadă de timp. Mi-am dat seama că, de regulă, când citeam cuvintele lui Dumnezeu, păstram pentru mine orice lumină dobândeam și apoi o împărtășeam în timpul adunărilor noastre. Asta era, de fapt, doar o dorință de a vorbi despre lucruri pe care alții nu le știau, astfel încât frații și surorile mele să aibă o părere mai bună despre mine. Când vedeam că sora Wang avea lumină în părtășia ei, mă simțeam întotdeauna stânjenită și voiam s-o depășesc. Obișnuiam să cred că eram foarte tolerantă cu ceilalți și că nu eram niciodată înclinată să mă agit pentru orice lucru mărunt, că eram o persoană simplă în sinea mea. Dar acum s-a dovedit că puteam fi geloasă pe cineva și că puteam chiar să fiu împotriva ei și să concurez cu ea, în secret. Cum pot fi o astfel de persoană? Am sunat-o pe o soră la telefon și am întrebat-o: „Soră, simți vreodată gelozie în timpul adunărilor după ce auzi lumina din părtășiile altor frați și surori despre cuvintele lui Dumnezeu?” A răspuns: „Nu, nu simt. Dacă frații și surorile noastre au lumină în părtășia lor, acest lucru e util pentru mine. Mă face foarte fericită și mă bucură foarte mult!” Auzind-o spunând asta, m-am simțit și mai rău. Am simțit profund cât de geloasă am fost. Nimeni nu mai era gelos pe soră; doar eu eram. Trăind în această stare, n-am avut de ales decât să mă rog lui Dumnezeu. I-am spus: „O, Dumnezeule! Nu vreau să fiu o persoană geloasă, dar de fiecare dată când aud părtășia minunată a acestei surori, devin geloasă pe ea fără să vreau. O, Dumnezeule! Nu știu ce să fac! Te rog, îndrumă-mă să mă lepăd de cătușele invidiei…”

Mai târziu, sora Liu de la biserica noastră a venit să mă vadă. A avut părtășie cu mine în concordanță cu starea mea și a citit și un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Unii oameni se tem mereu că alții le vor fura locul din lumina reflectoarelor și îi vor întrece, obținând recunoaștere, în timp ce ei înșiși sunt neglijați. Lucrul acesta îi determină să-i atace și să-i excludă pe alții. Nu este un caz de invidie față de persoanele mai capabile decât ei? Nu este un astfel de comportament egoist și demn de dispreț? Ce tip de fire este aceasta? Este pizmașă! Oamenii care se gândesc doar la ei, își satisfac doar dorințele proprii, nu au pic de respect pentru îndatoririle altora și se gândesc doar la interesele lor, și nu la interesele casei lui Dumnezeu, au o fire rea, iar Dumnezeu nu are deloc dragoste pentru ei” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul”). Când am auzit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, am simțit că exact asta era starea în care mă aflasem. Părtășia surorii Wang despre cuvintele lui Dumnezeu era luminatoare, dar nu am încercat să înțeleg adevărul sau să caut o cale de a practica din ceea ce spusese ea. Din contră, eram invidioasă pe ea. Când propria mea părtășie nu era bună și când nu mă puteam da mare ci, în schimb, sfârșeam prin a mă face de râs, mintea mea se învolbura, iar eu deveneam foarte negativă și supărată. Îmi era profund teamă că frații și surorile mele m-ar fi privit de sus. Eram atât de egoistă și vrednică de dispreț și nu mă gândeam decât la cum să ies în evidență, dar nu puteam suporta deloc să văd pe cineva care se descurca mai bine ca mine. Nu eram geloasă și invidioasă? Nu este nicio fărâmă de umanitate normală în acest lucru! Îmi amintesc că eram așa și înainte să cred în Dumnezeu. Când interacționam cu prietenii, rudele, vecinii și colegii mei, voiam mereu ca ceilalți să mă vorbească de bine. Câteodată, când un coleg lăuda munca altcuiva în fața mea, deveneam foarte stânjenită și, ca să-i fac pe ceilalți să mă vorbească de bine, mă dedicam sarcinii de a-mi face treaba bine și o făceam bucuroasă indiferent de cât de grea sau epuizantă era. Obișnuiam să nu conștientizez asta, ci doar mă gândeam că e un fel de dorință de a avansa. Doar acum am realizat că acelea erau manifestări ale firii stricate a Satanei. După aceea, am venit adesea înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat Lui pentru greutățile mele. În timpul adunărilor, mă concentram la a-mi liniști inima și a asculta părtășiile celorlalți. Când era rândul meu să am părtășie, nu mă mai gândeam la cum să am părtășie mai bine decât sora Wang. În schimb, cumpăneam cu calm cuvintele lui Dumnezeu și spuneam în părtășie ce am înțeles din ele. Pe măsură ce am practicat în acest fel, chiar m-am simțit mult mai relaxată și eliberată.

După o perioadă de timp, am simțit cu adevărat că gelozia mea s-a diminuat față de cât fusese, dar firea satanică și stricată chiar este adânc înrădăcinată și se dezvăluie oricând apar circumstanțe potrivite. Mai târziu, în timpul câtorva adunări, când vedeam că ceilalți frați și surori lăudau părtășia surorii Wang, iar începeam să simt puțină gelozie. După aceea, am simțit o oarecare distanță între mine și ea. Cu toate acestea, trăind în acea stare, nu am îndrăznit să mă deschid față de ceilalți. Mi-era teamă că dacă aș fi făcut-o, m-ar fi privit de sus. Așadar, în timpul mai multor adunări, m-am simțit foarte inhibată.

Într-o seară, sora Liu mi-a dat un telefon. Îngrijorată, m-a întrebat dacă trecusem prin vreo greutate în ultimul timp. Am răspuns vag: „Sunt prea stricată? Va refuza Dumnezeu să mântuiască o persoană ca mine?” De teamă că m-ar privi de sus, nu am mai spus nimic. Apoi sora Liu mi-a citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, prin prisma stării mele: „Când unii oameni aud că, pentru a fi o persoană cinstită, cineva trebuie să se deschidă și să se dezvăluie, ei spun: «Este greu să fii cinstit. Trebuie să le spun celorlalți tot ce cred? Nu este suficient să comunic lucrurile pozitive? Nu trebuie să le spun celorlalți despre latura mea întunecată sau coruptă, nu-i așa?» Dacă nu spui altora aceste lucruri și nu te analizezi, atunci nu te vei cunoaște niciodată; nu vei recunoaște nicicând ce fel de lucru ești, iar ceilalți oameni nu vor putea niciodată să aibă încredere în tine. Acesta este un fapt. Dacă dorești ca ceilalți să aibă încredere în tine, mai întâi trebuie să fii cinstit. Dacă vrei să fii o persoană cinstită, trebuie, mai întâi, să-ți deschizi inima, astfel încât toți să poată să o cerceteze, să vadă tot ceea ce gândești și să îți zărească adevărata față; nu trebuie să încerci să te ascunzi sau să pretinzi că ești altfel ca să fii văzut bine. Doar atunci oamenii vor avea încredere în tine și te vor considera cinstit. Aceasta este practica cea mai importantă și premisa pentru a fi o persoană cinstită” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). După ce a citit acele cuvinte de la Dumnezeu, a avut părtășie cu mine: „Trebuie să ne deschidem și să avem părtășie ca să căutăm adevărul; aceasta este o cale de a atinge eliberarea spirituală. Este, de asemenea, o cale de a practica adevărul și de a fi o persoană cinstită. Procedând astfel, putem primi ajutor de la frații și surorile noastre. Acest lucru face ca firile noastre stricate să fie rezolvate mai repede și ne dă un sentiment de eliberare. Dacă nu suntem dispuși să ne dezvăluim greutățile, vom pica ușor în plasa Satanei, iar viețile noastre vor suferi pierderi.” După ce am ascultat părtășia surorii Liu, mi-am luat inima-n dinți și i-am spus prin ce trecusem. Atunci, sora Liu a citit alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Oamenii pe care Dumnezeu îi mântuiește sunt cei care au firi corupte prin intermediul corupției Satanei; nu sunt oameni desăvârșiți, fără nici cel mai neînsemnat cusur, și nici oameni care trăiesc într-un vacuum. Unii, de îndată ce corupția le este dată în vileag, își zic: «Încă o dată, m-am împotrivit lui Dumnezeu; cred în El de mulți ani, dar tot nu m-am schimbat. Sunt sigur că Dumnezeu nu mă mai vrea!» Ce fel de atitudine este aceasta? Ei s-au dat bătuți și se gândesc că Dumnezeu nu-i mai vrea. Oare nu este aceasta o neînțelegere a lui Dumnezeu? Când ești atât de negativist, Satanei îi este mai ușor să-ți caute crăpături în armură, iar de îndată ce a izbutit, consecințele sunt de neimaginat. De aceea, oricât de mari ar fi greutățile în care te afli și oricât de negative ți-ar fi sentimentele, trebuie să nu renunți niciodată! În procesul creșterii vieții și al mântuirii, oamenii mai apucă uneori pe cărări greșite sau rătăcesc drumul. Dau dovadă de oarecare imaturitate în viața lor, pentru o vreme, sau câteodată au slăbiciuni și devin negativiști, spun lucruri greșite, alunecă și cad, sau suferă eșecuri. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, asemenea lucruri sunt toate normale, iar El nu S-ar scandaliza din cauza lor” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pătrunderea în viață este cea mai importantă pentru credința în Dumnezeu”).

Sora a avut această părtășie cu mine: „Am fost cu toții profund stricați de Satana. Suntem aroganți, vicleni, egoiști și geloși. Aceste firi satanice sunt profund înrădăcinate în noi toți și chiar au devenit propriile noastre vieți. Din acest motiv, comportamentul și atitudinile noastre dezvăluie stricăciune la fiecare pas. Chiar obișnuia să mă enerveze: aveam o oarecare înțelegere a firii mele stricate și simțeam remușcări după ce o scoteam la iveală, așa că de ce aș face-o din nou data viitoare? După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am realizat, în sfârșit, că firea mea satanică chiar era gravă și mi-am dat seama că o schimbare a firii nu este un lucru care se întâmplă peste noapte. Oamenii nu se pot schimba pur și simplu după ce au dobândit puțină conștiință de sine. Fără judecata și mustrarea pe termen lung a cuvintelor lui Dumnezeu, fără să fii emondat și tratat și fără încercări și rafinare, adevărata schimbare este imposibilă. Scopul pentru care Dumnezeu a venit să înfăptuiască judecata și mustrarea este de a ne purifica și de a ne schimba. El știe cât de profund ne-a stricat Satana și este conștient de statura noastră și de greutățile pe care le întâmpinăm când încercăm să ne schimbăm firile, așa că El este iertător și răbdător cu cei care caută adevărul. Dumnezeu speră că avem hotărârea de a căuta adevărul și de a încerca, cu toată inima, să ne schimbăm firile.” Așadar, trebuie să ne tratăm corect. Trebuie să mâncăm și să bem cuvintele lui Dumnezeu mai mult, să acceptăm judecata și mustrarea lor, să ne lepădăm de trup și să punem adevărul în practică. Atunci, într-o bună zi, firile noastre stricate se vor schimba negreșit.

Apoi am citit alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Imediat ce este vorba de funcție, renume sau reputație, inima tuturor tresare de nerăbdare și fiecare dintre voi își dorește mereu să iasă în evidență, să fie faimos și recunoscut. Nimeni nu este dispus să cedeze, mereu dorindu-și în schimb să se certe – deși cearta este stânjenitoare și nepermisă în casa lui Dumnezeu. Cu toate acestea, fără ceartă, tot nu ești mulțumit. Când vezi că cineva se remarcă, simți invidie și ură și acest lucru este nedrept. «De ce nu pot să mă remarc? De ce se remarcă mereu altcineva și mie nu-mi vine niciodată rândul?» Atunci ai ceva resentimente. Încerci să le reprimi, dar nu poți. Te rogi lui Dumnezeu și te simți mai bine puțin timp, dar apoi, când întâlnești din nou acest gen de situație, nu o poți depăși. Nu arată asta statură imatură? Nu este căderea unei persoane în aceste stări o capcană? Acestea sunt lanțurile naturii corupte a Satanei care îi încătușează pe oameni. […] Trebuie să înveți să renunți și să lași deoparte aceste lucruri, să-i recomanzi pe alții și să le permiți să se remarce. Nu lupta și nu te grăbi să profiți imediat ce apare o oportunitate să ieși în evidență sau să obții glorie. Trebuie să înveți să te dai la o parte, dar nu trebuie să întârzii îndeplinirea datoriei tale. Fii o persoană care lucrează în liniște și obscuritate și care nu se dă mare în fața altora în timp ce-și îndeplinește cu loialitate datoria. Cu cât renunți mai mult la prestigiu și statut și cu cât îți lași mai mult deoparte propriile interese, cu atât vei deveni mai liniștit, cu atât se va deschide un spațiu mai mare în inima ta și cu atât mai mult ți se va îmbunătăți starea. Cu cât te lupți și concurezi mai mult, cu atât mai întunecată va fi starea ta. Dacă nu crezi asta, încearcă și vei vedea! Dacă vrei să schimbi acest tip de stare și să nu fii controlat de aceste lucruri, atunci trebuie să le dai întâi deoparte și să renunți la ele. Dacă nu, cu cât te lupți mai mult, cu atât vei fi înconjurat mai mult de întuneric și vei simți mai multă invidie și ură, iar dorința ta de a obține va deveni doar mai puternică. Cu cât este mai puternică dorința ta de a obține, cu atât vei fi mai puțin capabil să reușești și, întrucât obții mai puțin, ura ta va crește. Pe măsură ce ura ta crește, vei deveni mai întunecat înlăuntrul tău. Cu cât ești mai întunecat înlăuntrul tău, cu atât îți vei realiza mai slab datoria; cu cât îți realizezi mai slab datoria, cu atât vei fi mai puțin util. Acesta este un cerc vicios și interconectat. Dacă nu-ți poți îndeplini bine datoria niciodată, atunci vei fi treptat eliminat” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul”).

Părtășia surorii despre cuvintele lui Dumnezeu m-a făcut să realizez că gelozia mea apăruse din dorința prea puternică de nume și statut și că firea mea fusese prea arogantă. Îmi fusese inculcată educația PCC și tot felul de filosofii de viață satanice și otrăvuri din copilărie, cum ar fi: „Fiecare om pentru el însuşi şi diavolul îl ia pe cel mai din spate”, „Omul se luptă în sus; apa curge în jos” și „Oamenii trebuie să-şi cinstească strămoşii”. Aceste otrăvuri satanice fuseseră plantate adânc în inima mea, făcându-mi firea arogantă, îngâmfată, egoistă și vrednică de dispreț. Controlată de această fire satanică, devenisem foarte ambițioasă și agresivă; indiferent ce făceam, mă simțeam obligată să-i depășesc pe ceilalți. Așa mă purtasem în societate și așa mă purtasem și în biserică. Chiar și atunci când aveam părtășie și mă rugam în timpul adunărilor, tot voiam să fiu mai bună decât alți oameni și singurele momente în care fusesem fericită erau când ceilalți mă lăudau. De îndată ce altcineva se dovedea a fi mai bun decât mine, nu puteam accepta acest lucru și deveneam geloasă. În adâncul meu, mă împotriveam și lucram împotriva acelei persoane. Când chiar nu o puteam depăși, mă retrăgeam în negativitate și neînțelegere, fără să fiu capabilă să mă tratez corespunzător. Îl înțelegeam greșit până și pe Dumnezeu și credeam că nu puteam fi o țintă pentru mântuirea Lui. Am văzut că stricăciunea Satanei mă făcuse arogantă și fragilă, egoistă și demnă de dispreț, iar viața mea a devenit nespus de nefericită. Mai târziu, am găsit o cale de a practica în cuvintele lui Dumnezeu. Trebuie să învăț să mă detașez, să las lucrurile deoparte și să practic potrivit cuvintelor lui Dumnezeu. Trebuie să învăț să mă lepăd de trup și să-mi înăbuș vanitatea și statutul, să învăț mai mult din punctele forte ale surorii Wang și să compensez pentru propriile mele slăbiciuni. Acesta e singurul mod de a înțelege și de a dobândi mai multe adevăruri.

Mai târziu, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Funcțiile nu sunt aceleași. Există un singur trup. Fiecare își îndeplinește datoria, fiecare în dreptul său și făcând tot ce-i stă în putință – pentru fiecare scânteie există un fulger de lumină – și căutând maturitatea în viață. Astfel, Eu voi fi mulțumit” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 21). Odată ce am citit aceste cuvinte de la Dumnezeu, am înțeles că, întrucât calibrul și darurile pe care le dă Dumnezeu sunt diferite pentru fiecare în parte, cerințele Lui de la fiecare sunt diferite. De fapt, cât timp facem tot ce ne stă în putință să ne îndeplinim datoriile, inima lui Dumnezeu va fi alinată. Prin harul lui Dumnezeu, sora Wang este de calibru bun și înțelege atât de repede adevărul. Astăzi Dumnezeu rânduiește să ne adunăm laolaltă, iar scopul Său este ca noi să învățăm din punctele forte ale celorlalți și să compensăm pentru propriile slăbiciuni astfel încât să putem înțelege adevărul și să intrăm împreună în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu. Ar trebui să mă ocup cum trebuie de propriile puncte forte și neajunsuri. Indiferent de ce fel de calibru rânduiește Dumnezeu să am, trebuie să mă supun cârmuirii și rânduielilor Lui, să-mi corectez motivele și să caut adevărul cu toată inima. Trebuie să am părtășie despre atât cât înțeleg și să practic atât cât știu. Trebuie să îmi dau toată silința, iar în felul acesta, Dumnezeu mă va lumina și mă va îndruma. În acest scop, am luat următoarea hotărâre înaintea lui Dumnezeu: de acum încolo, sunt dispusă să depun eforturi pentru a căuta adevărul, să nu mai fiu îngustă la minte și geloasă pe cei care sunt mai capabili decât mine și să trăiesc asemănarea unei adevărate ființe umane așa încât să îndeplinesc voia lui Dumnezeu.

Următoarea adunare a bisericii a avut loc foarte curând. Voiam să le mărturisesc fraților și surorilor mele cât de geloasă fusesem pe sora Wang și ce aspecte ale firii mele stricate dădusem la iveală, dar de îndată ce m-am gândit la acest lucru, mi s-a făcut teamă de cum mă vor privi și de ce ar putea crede sora Wang despre mine dacă ar ști cât de invidioasă fusesem pe ea. În adâncul meu, nu am avut tragere de inimă să înfrunt situația. În tăcere, în sinea mea, m-am rugat lui Dumnezeu. Am spus: „O, Dumnezeule! Dă-mi credință și curaj. Sunt dispusă să-mi las deoparte vanitatea și statutul, să am părtășie deschisă cu frații și surorile mele și să dărâm barierele dintre noi. Fie ca Tu, Doamne, să fii călăuza mea!” După ce m-am rugat, m-am simțit mult mai liniștită, așadar am vorbit despre starea în care mă aflasem și despre toate lucrurile prin care trecusem. După ce m-au ascultat, nu numai că frații și surorile mele nu m-au privit de sus, ci chiar mi-au admirat cu toții curajul de a fi reușit să practic onestitatea. Au spus că experiența mea i-a făcut să realizeze că doar practicând potrivit cuvintelor lui Dumnezeu, vor putea să-și lepede propriile firi satanice stricate și să dobândească ușurare și libertate. Au spus, de asemenea, că acum știu ce să facă data viitoare când întâlnesc o astfel de situație. În cadrul adunărilor ulterioare, am descoperit multe dintre punctele forte ale surorii Wang: atunci când mânca și bea din cuvintele lui Dumnezeu, ea putea să-și integreze propria stare în părtășie. Ori de câte ori întâmpina o problemă, ea se putea concentra pe a veni înaintea lui Dumnezeu și a-i căuta intențiile și pe a găsi o cale de a practica din cuvintele Sale. Numai după ce am văzut aceste puncte forte ale ei, am înțeles că nu era rivala mea, ci cineva care mă putea ajuta. Numai atunci am simțit, din adâncul inimii, că scopul rânduielii lui Dumnezeu ca noi să lucrăm împreună este să învățăm din punctele noastre forte ca să putem compensa pentru slăbiciunile noastre. Când am pus problema așa, m-am simțit complet eliberată. Acum simt că fiecare adunare este un fel de plăcere. Nu mai sunt influențată de gelozie, ci mă pot baza pe punctele forte ale celorlalți pentru a compensa propriile mele slăbiciuni, pot trăi în armonie cu ei și mă pot simți eliberată în spirit.