de Xiaoli, China

În februarie 2023, am fost aleasă conducătoare de biserică, responsabilă în principal pentru lucrarea de udare. La început, am putut să mă ocup și de o parte a lucrării de care era responsabilă sora cu care lucram eu. Mai târziu, rezultatele lucrării de udare s-au înrăutățit grav, iar eu am început să mă îngrijorez. M-am gândit: „Eu sunt responsabilă pentru lucrarea de udare. Rezultatele slabe au legătură directă cu mine. Oare conducătorii superiori vor crede că nu am capacitatea de a face lucrarea, că nu pot face nimic bine și că sunt incapabilă să realizez lucrarea?” Ca să nu mă desconsidere conducătorii, mi-am dedicat toate gândurile și toată energia lucrării de udare și nu m-am mai implicat prea mult în lucrarea de care era responsabilă sora. Mi-am dat seama și că, procedând astfel, lucram independent, fără colaborare armonioasă. Dar când m-am gândit la faptul că eu eram responsabilă în principal pentru lucrarea de udare și la modul în care rezultatele slabe îmi afectau reputația și statutul, nu mi-a mai păsat de nimic altceva.

Într-o zi, am primit pe neașteptate o scrisoare de la conducătorii superiori, prin care aceștia îmi cereau să vin la o adunare a doua zi. M-a cuprins îngrijorarea, gândindu-mă: „E de rău. Cu siguranță mă vor întreba conducătorii despre diverse lucrări ale bisericii. Luna aceasta, în afară de monitorizarea lucrării de udare, nu m-am ocupat deloc de alte lucrări. Nu am nicio idee despre ce probleme există în diferitele sarcini sau cum avansează acestea. Dacă îmi pun întrebări conducătorii, iar eu nu știu să le răspund, ce vor crede despre mine? Vor crede ei că nu am simțul poverii în îndatoririle mele și își vor face o impresie proastă despre mine? Dacă află că eu m-am ocupat doar de lucrarea mea de udare și că am ignorat alte sarcini, precis vor spune că sunt extrem de egoistă și de detestabilă, că îmi pasă doar de interesele mele personale și nu de lucrarea generală a bisericii și că urmăresc doar reputația și statutul. Dacă ajung să mă emondeze sau să mă destituie, cât de rușinos ar fi acest lucru?” M-am gândit că, la adunarea de a doua zi, conducătorii vor începe cu siguranță prin a întreba despre lucrarea de evanghelizare, așa că am mers repede la sora cu care lucram pentru a afla cum avansează lucrarea de evanghelizare, ca să nu fiu complet neștiutoare când aveau să mă întrebe conducătorii despre asta a doua zi. Însă lucrarea de evanghelizare presupunea multe detalii, iar acestea nu puteau fi explicate clar în doar câteva cuvinte, și pentru că timpul era atât de scurt, n-am aflat prea multe. Eram îngrijorată și stăteam mult în pat fără să pot dormi, având o mulțime de gânduri despre adunarea din ziua următoare. În ziua adunării, am ajuns devreme și m-am bucurat când am constatat că, din cauza altor probleme, conducătorii încă nu sosiseră, așa că m-am gândit să folosesc răstimpul acela pentru a consulta rapoartele fiecărui grup, ca să înțeleg cum mergea fiecare sarcină și să-mi dau seama care ar putea fi problemele, ca să pot răspunde la unele întrebări posibile din partea conducătorilor. Așa că am frunzărit rapid rapoartele fiecărui grup despre lucrare și, deși mi-am făcut o idee generală despre cum mergea lucrarea, tot mai erau multe detalii pe care nu le pricepusem. De asemenea, m-am gândit că, la adunare, conducătorii nu vor întreba doar despre lucrare, ci cu siguranță vor întreba și despre ce trăiserăm și câștigaserăm în ultimul timp, despre ce cunoștințe despre propria persoană dobândiserăm. Nu aș fi putut spune multe despre detaliile lucrării, iar dacă nu eram în stare nici să vorbesc bine despre pătrunderea mea în viață și nici să am vreo părtășie, conducătorii precis aveau să creadă că avusesem rezultate slabe și în lucrare, și în pătrunderea în viață și aveau să spună cam așa: „Nu ești în stare să faci nimic bine. Cum poate cineva ca tine să fie conducătoare de biserică?” Și precis aveau să mă desconsidere. Așa că am citit repede cuvintele lui Dumnezeu și am cugetat la starea mea, căutând pasaje pe care să le mănânc și să le beau pentru a-mi remedia firea coruptă, temându-mă că, atunci când va veni timpul, nu voi putea avea părtășie bine, iar conducătorii nu se vor lăsa convinși de cuvintele mele. Dar nu reușeam să-mi liniștesc inima și nici să mă concentrez pe cuvintele lui Dumnezeu. Cu cât încercam mai mult să reflectez și să mă cunosc, cu atât devenea mai confuză mintea mea și nu reușeam să simt luminarea și nici îndrumarea Duhului Sfânt. Mi-am dat seama că starea mea era greșită. Nu eram eu înșelătoare? Apoi m-am liniștit și m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, starea mea este groaznică. Mă simt neliniștită și încurcată, iar gândurile îmi sunt foarte neclare. Știu că sunt în starea greșită. Vreau să îmi liniștesc inima în fața Ta, să caut intenția Ta și să ies din această stare greșită.”

În acel moment, mi-am amintit unele dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Sunt țelurile și intențiile tale realizate cu Mine în minte? Sunt toate cuvintele și acțiunile tale făcute și spuse în prezența Mea? Îți examinez toate gândurile și ideile. Nu te simți vinovat? Afișezi o altă față pe care alții să o vadă și îți asumi calm un aer de neprihănire de sine; faci asta pentru a te proteja. Faci acest lucru pentru a-ți ascunde răul și chiar te gândești la modalități de a împinge acel rău asupra altcuiva. Ce viclenie sălășluiește în inima ta!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 13). Mai târziu, am citit și aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Antihriștii sunt deosebit de trădători și vicleni. Orice spun este gândit atent; nimeni nu este mai priceput să se prefacă. Însă, odată ce se află secretul, odată ce oamenii i-au văzut așa cum sunt cu adevărat, fac tot ce le stă în putință ca să aducă argumente în favoarea lor și se gândesc la moduri de a îndrepta situația și joacă la cacealma ca un mijloc de a-și salva imaginea și reputația. Antihriștii trăiesc în fiecare zi doar pentru reputație și statut, ei trăiesc doar pentru a se delecta cu beneficiile statutului, doar la asta se gândesc. Chiar și atunci când îndură ocazional unele greutăți minore sau plătesc un preț banal, acest lucru este de dragul obținerii statutului și reputației. A urmări statutul, a deține puterea și a avea o viață ușoară sunt lucruri majore pe care antihriștii le plănuiesc întotdeauna odată ce cred în Dumnezeu și nu renunță până când nu își ating obiectivele. Dacă faptele lor rele sunt date în vileag vreodată, intră în panică, de parcă ar fi pe cale să cadă cerul peste ei. Nu pot mânca sau dormi și par să fie în transă, ca și cum ar suferi de depresie. Când oamenii îi întreabă ce s-a întâmplat, ei inventează minciuni și spun: «Ieri am fost atât de ocupat încât nu am dormit toată noaptea, așa că sunt foarte obosit.» Dar, de fapt, nimic din toate acestea nu este adevărat, totul e înșelătorie. Ei simt acest lucru pentru că se gândesc în mod constant: «Lucrurile rele pe care le-am făcut au fost date în vileag, deci cum îmi pot recăpăta reputația și statutul? Prin ce mijloace pot să mă răscumpăr? Ce ton pot să folosesc ca să le explic asta tuturor? Ce pot să spun ca să-i împiedic pe oameni să mă vadă așa cum sunt?» Multă vreme, nu își pot da seama ce să facă, așa că sunt deprimați. Uneori, ochii lor privesc în gol la un punct fix și nimeni nu știe la ce se uită. Problema îi face să-și frământe creierii, să epuizeze fiecare înlănțuire de idei și să nu vrea să mănânce sau să bea. În ciuda acestui lucru, ei încă mai pretind că le pasă de lucrarea bisericii și îi întreabă pe oameni: «Cum merge lucrarea de evanghelizare? Cât de eficient se predică? Au dobândit frații și surorile vreo intrare în viață recent? A provocat cineva întreruperi sau perturbări?» Aceste investigații ale lor despre lucrarea bisericii au menirea unui spectacol pentru ceilalți. Dacă ar afla despre probleme, nu ar avea cum să le rezolve, așa că întrebările lor sunt o simplă formalitate pe care ceilalți sunt înclinați să o vadă drept grijă pentru lucrarea bisericii” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a doua)”]. Judecata cuvintelor lui Dumnezeu m-a tulburat și m-a răscolit. Am văzut cât eram de înșelătoare. Fusesem foarte egoistă în datoria mea, mă concentrasem doar pe lucrarea mea, de dragul reputației și al statutului, fără să mă mai interesez aproape deloc de alte lucrări. Nu făceam deloc vreo lucrare concretă. Știam că acțiunile mele nu erau în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu și că nu colaboram cu ceilalți pentru un scop comun, dar nu am căutat adevărurile-principii pentru a rezolva aceste probleme. În plus, știam că, de obicei, nu eram prea atentă la pătrunderea mea în viață și că nici nu puteam avea părtășie despre multe cunoștințe concrete bazate pe experiență. Cât timp conducătorii nu mă chemaseră la o adunare, nu am stat să mă gândesc la asta, considerând că, chiar dacă aveam probleme, conducătorii nu vor afla, așa că nu m-am grăbit să le rezolv. Dar, de îndată ce am aflat că voi fi chemată de conducători la o adunare, m-au cuprins imediat emoțiile, temându-mă că problemele mele vor fi expuse cu această ocazie și că, odată ce conducătorii aveau să afle despre acestea, cu siguranță vor crede că îmi lipsea simțul poverii în îndatoririle mele, că nu făceam nicio lucrare concretă și că aveam un calibru slab și o slabă pătrundere în viață. Deoarece tocmai îmi începusem datoria de conducătoare, iar conducătorii superiori nu mă cunoșteau prea bine, dacă le făceam o impresie proastă la prima întâlnire, cu siguranță că nu aveau să mă aprecieze în viitor și poate chiar aveau să mă destituie. Pentru a-mi proteja reputația și statutul, am încercat toate metodele posibile pentru a-mi ascunde problemele. Înainte de adunare, m-am grăbit să o găsesc pe sora cu care lucram pentru a consulta detaliile lucrării și am vrut și să mă prefac și să îi înșel pe conducători frunzărind înainte rapoartele, pentru a mă familiariza cu lucrarea. Am vrut să creez falsa impresie că aveam capacități puternice pentru lucrare și că eram foarte atentă la pătrunderea mea în viață, astfel încât ceilalți să îmi ofere o evaluare bună. Îmi lipsea deja simțul poverii față de datoria mea și nu urmăream adevărul, dar mă și temeam tot timpul că ceilalți vor vedea ceea ce ascund, așa că îmi construiam o imagine falsă și mă prefăceam. Nu era asta o înșelătorie crasă și nerușinată? Am văzut că eram cu adevărat vicleană. Mă comportam întocmai ca un antihrist. Antihriștii sunt deosebit de vicleni și folosesc toate mijloacele pe care le au la dispoziție pentru a-și proteja reputația și statutul când văd că acestea au de suferit. Nu asta făceam? Când nu-mi erau amenințate reputația și statutul, am ignorat alte lucrări ale bisericii și nu am fost deloc atentă la pătrunderea mea în viață. Dar când ceva mi-a afectat statutul și reputația, am intrat într-o frenezie, citind cuvintele lui Dumnezeu și încercând să înțeleg lucrarea, prefăcându-mă sârguincioasă în demersul meu. Eram cu adevărat vicleană și înșelătoare. Firea pe care o dezvăluiam nu era aceea a unui antihrist?

Mai târziu, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Trebuie să mergeți pe calea corectă atunci când credeți în Dumnezeu și să vă comportați bine și să nu o luați pe căi necinstite și rele. Ce sunt căile necinstite și rele? Credincioșii în Dumnezeu vor întotdeauna să se bazeze pe mici uneltiri, pe jocuri înșelătoare și viclene și pe trucuri pentru a-și acoperi propria corupție, defectele și greșelile și probleme precum propriul lor calibru slab; ei se ocupă întotdeauna de chestiuni după filosofii satanice, ceea ce nu li se pare prea rău. În chestiuni de nivel superficial, ei Îl lingușesc pe Dumnezeu și pe conducătorii lor, dar nu practică adevărul, nici nu acționează conform principiilor. Ei cântăresc cu atenție cuvintele și expresiile altora, gândindu-se mereu: «Cum a fost performanța mea recent? Toată lumea mă susține? Știe Dumnezeu despre toate lucrurile bune pe care le-am făcut? Dacă știe, mă va lăuda El? Care e poziția mea în inima lui Dumnezeu? Sunt eu important acolo?» Subînțelesul este dacă, drept persoană care crede în Dumnezeu, va obține binecuvântări sau va fi eliminată. A se gândi mereu la aceste chestiuni nu este o cale necinstită și rea? E într-adevăr o cale necinstită și rea, nu calea cea dreaptă. Deci, care este calea cea dreaptă? (A urmări adevărul și o schimbare a firii.) Corect. Pentru cei care cred în Dumnezeu, singura cale dreaptă e să urmărească adevărul, să dobândească adevărul și o schimbare a firii. Numai felul în care Dumnezeu îi conduce pe oameni să obțină mântuirea este calea adevărată, calea cea dreaptă” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Șase indicatori ai progresului în viață”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit foarte judecată. Am văzut că încercam mereu să recurg la trucuri pentru a ascunde problemele din îndatoririle mele. Era un mod necinstit și rău de a face lucrurile și nu pășeam pe calea cea dreaptă. De fapt, era perfect normal să mă cheme conducătorii la o adunare pentru a analiza lucrarea. Ar trebui să spun, pur și simplu, cum acționam de obicei. Dacă îmi arată ce deficiențe și lacune am în unele aspecte, ar trebui să compensez aceste lucruri în sarcinile mele viitoare și, chiar dacă sunt emondată, mă va ajuta să reflectez și să mă implic, pentru a-mi putea face datoria mai bine. Cu toate acestea, eu am recurs la înșelătorie și am făcut tot ce am putut pentru a-mi ascunde problemele și a-i păcăli și a-i înșela pe conducători. Nu voiam să îi las să îmi vadă corupția și deficiențele. Nu mă angajam eu în practici necinstite și rele procedând astfel? Când o persoană care chiar urmărește adevărul își dă seama că e egoistă și detestabilă și că se preocupă doar de propriile sarcini în datoria sa, ea poate căuta prompt adevărul pentru a-și remedia stările. Când conducătorii întreabă despre lucrarea sa, persoana respectivă poate face față cu calm acestui lucru și își poate corecta abaterile. Mai mult, oamenii care se concentrează sincer pe pătrunderea în viață ar trebui să fie atenți la gândurile și la ideile lor din viața de zi cu zi și să caute adevărul pentru a le rezolva la timp, nu să se pregătească cu vorbele lui Dumnezeu doar atunci când sunt pe punctul să aibă o adunare cu conducătorii. Dar eu am încercat să creez o fațadă pentru a-i înșela pe conducători. Procedând astfel, mă angajam în înșelătorie și viclenie. Nu încercam eu să Îl înșel pe Dumnezeu și să intru în grațiile conducătorilor? Am văzut că nu eram deloc o persoană care practică sau urmărește adevărul.

Mai târziu, am reflectat și asupra motivului pentru care eram capabilă să înșel cu nerușinare, dar nu eram capabilă să accept scrutarea lui Dumnezeu. De multe ori, chiar știam că ar trebui să fiu onestă și să trăiesc în fața lui Dumnezeu, acceptând scrutarea lui Dumnezeu, dar, când m-am confruntat cu situații, tot am recurs în mod involuntar la înșelătorie. De ce oare? Mai târziu, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Nu este epuizantă viața pentru oamenii înșelători? Ei își petrec tot timpul spunând minciuni, apoi spunând și mai multe minciuni pentru a le acoperi și apelând la șiretlicuri. Își provoacă singuri această epuizare. Ei știu că a trăi astfel este epuizant – așadar, de ce ar mai vrea să fie înșelători, nedorindu-și să fie cinstiți? V-ați gândit vreodată la întrebarea asta? Aceasta este o consecință a faptului că oamenii sunt păcăliți de naturile lor satanice; îi împiedică să scape de acest fel de viață, de acest tip de fire. Oamenii sunt dispuși să accepte să fie păcăliți în acest fel și să trăiască așa; nu vor să practice adevărul și să meargă pe calea luminii. Tu crezi că a trăi așa este epuizant și că a se purta astfel nu este necesar – dar oamenii înșelători cred că este absolut necesar. Ei cred că, dacă nu fac așa, asta ar face să fie umiliți, le-ar dăuna imaginii, reputației și intereselor proprii și ar pierde prea mult. Ei prețuiesc aceste lucruri, își prețuiesc imaginea, reputația și statutul propriu. Aceasta este adevărata față a oamenilor care nu iubesc adevărul. Pe scurt, când oamenii nu sunt dispuși să fie cinstiți sau să practice adevărul este din cauză că nu iubesc adevărul. În inimile lor, ei prețuiesc lucruri precum reputația și statutul, le place să urmeze tendințele lumești și să trăiască sub puterea Satanei. Aceasta este o problemă a naturii lor. Există oameni, în prezent, care au crezut în Dumnezeu mulți ani, care au auzit multe predici și știu ce înseamnă să crezi în Dumnezeu. Dar ei tot nu practică adevărul și nu s-au schimbat deloc – oare de ce? Este din cauză că nu iubesc adevărul. Chiar dacă înțeleg un pic din adevăr, tot nu sunt capabili să-l practice. Pentru astfel de oameni, indiferent de câți ani cred în Dumnezeu, va fi în zadar” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). Prin expunerea cuvintelor lui Dumnezeu, am ajuns să înțeleg că reticența mea de a fi o persoană onestă pornea din natura mea, care nu iubea adevărul și prețuia prea mult reputația și statutul. Deși știam că era extenuant să duc o viață de viclenie, când mă gândeam cum ar putea onestitatea să dăuneze reputației și statutului meu, simțeam că nu sunt dispusă să practic adevărul și, fără să vreau, eram păcălită și rănită de Satana. În această perioadă nu am făcut nicio lucrare reală și nu m-am concentrat pe pătrunderea în viață. Când conducătorii m-au invitat la o adunare, ar fi trebuit să fiu o persoană onestă și să îi fac față cu calm, să îmi asum faptul că nu făceam o lucrare reală și să accept îndrumarea și ajutorul conducătorilor. Dar mă temeam că, dacă procedez astfel, conducătorii vor crede că îmi lipsește simțul poverii pentru îndatoririle mele, ceea ce le-ar crea o impresie proastă despre mine și i-ar face să nu mă prețuiască sau chiar să mă înlocuiască. Gândindu-mă la aceste lucruri, mi-am pierdut curajul de a fi o persoană onestă, deoarece simțeam că aș avea prea multe de pierdut fiind onestă. Nu am practicat adevărul și nu m-am purtat ca o persoană onestă și încercam mereu să îmi protejez reputația și statutul, trăind potrivit otrăvurilor satanice precum „Așa cum un copac trăiește pentru scoarța lui, un om trăiește pentru fața lui” și „Un om își lasă numele în urma oricărui loc unde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară”. Aceste otrăvuri deveniseră adânc înrădăcinate în inima mea, devenind legea mea de supraviețuire. Pentru a nu le face o impresie proastă conducătorilor, mi-am creat o fațadă pentru a mă preface. Știam că sunt superficială și înșelătoare cu conducătorii și mă simțeam stânjenită, dar, pentru a nu mă face de rușine, nu m-am putut abține și am recurs, totuși, la înșelătorie. Otrăvurile acestea satanice erau ca niște cătușe, ținându-mă legată strâns, în imposibilitatea de a mă elibera. Deși eram conștientă de adevăr, nu îl puteam pune în practică. Am văzut că practicam adesea înșelătoria în îndatoririle mele de dragul reputației și al statutului. Uneori, când conducătorii superiori întrebau despre lucrare, chiar dacă nu făcusem anumite sarcini, mințeam că le făcusem pentru a-mi păstra o imagine bună în inimile lor și apoi mă precipitam să compensez minciuna. Alteori, când nu înțelegeam detaliile lucrării, schimbam repede subiectul când mă întrebau conducătorii, vorbind despre planuri de viitor pentru a mușamaliza faptul că nu făcusem lucrare efectivă. Am văzut că, deși credeam de mulți ani în Dumnezeu și mâncasem și băusem mult din cuvintele Lui, încă prețuiam reputația și statutul mai presus de orice altceva. Deși știam că urmărirea acestor lucruri Îl dezgustă pe Dumnezeu, tot nu mă puteam abține să nu le urmăresc. În natura mea, chiar nu am dragoste de adevăr și sunt scârbită de adevăr. De asemenea, mi-am dat seama că, pentru a practica adevărul și a fi o persoană onestă, trebuie să te lepezi de interesele proprii și să abandonezi goana după reputație și statut. A trăi pe baza unei firi înșelătoare înseamnă a nu putea trăi deschis sau cu integritate, iar o astfel de persoană își pierde, în cele din urmă, demnitatea și integritatea și ajunge să fie disprețuită și detestată de Dumnezeu. Înțelegând acestea, m-am disprețuit cu adevărat și nu am mai vrut să trăiesc pentru reputație sau pentru statut.

Mai târziu, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Astăzi, cei mai mulți oameni sunt prea speriați să își dezvăluie faptele înaintea lui Dumnezeu; deși Îi poți amăgi trupul, nu Îi poți amăgi Duhul. Orice lucru care nu poate face față cercetării atente a lui Dumnezeu este în dezacord cu adevărul și trebuie lepădat; să procedezi altfel înseamnă să păcătuiești împotriva lui Dumnezeu. De aceea, trebuie să-ți deschizi inima înaintea lui Dumnezeu tot timpul, când te rogi, când vorbești și ai părtășie cu frații și surorile și când îți îndeplinești datoria și îți vezi de treburile tale. Când îți îndeplinești rolul, Dumnezeu este cu tine și, atât timp cât țelul tău este bun și este în favoarea lucrării din casa lui Dumnezeu, El va accepta tot ceea ce faci; de aceea, ar trebui să te dedici cu sinceritate îndeplinirii rolului tău” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu îi desăvârșește pe cei care sunt se conformează voii Sale”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că aceia care cred în Dumnezeu trebuie să accepte scrutarea lui Dumnezeu și să trăiască în fața Lui. Dar eu, în credința și în datoria mea, nu fusesem în stare să accept scrutarea lui Dumnezeu. Întotdeauna am vrut să mă bazez pe mijloace umane pentru a păcăli și înșela conducătorii și am crezut că, atât timp cât oamenii nu află despre problemele mele, totul va fi bine, de parcă înșelarea oamenilor ar însemna că Dumnezeu nu ar ști, iar astfel mi-aș putea proteja atât statutul, cât și îndatoririle. Oare nu încercam eu să mă înșel și pe mine, și pe ceilalți? Ar fi putut părea că încerc să înșel doar conducătorii, dar, în esență, încercam să Îl înșel pe Dumnezeu și nu era niciun loc pentru Dumnezeu în inima mea. Adevărul este că Dumnezeu scrutează totul. El îmi scrutează fiecare gând, idee și acțiune și, când eu încercam cu nerușinare să Îl înșel pe Dumnezeu și să înșel oamenii și mă angajam în activități necinstite pe ascuns, Dumnezeu vedea totul clar. Dumnezeu știa cum îmi îndeplineam îndatoririle și dacă urmăream adevărul. Dacă aș fi avut loc pentru Dumnezeu în inima mea, m-aș fi concentrat pe a trăi în fața lui Dumnezeu și a accepta scrutarea Lui în toate lucrurile. Orice neajunsuri avea lucrarea mea, ar fi trebuit să le corectez imediat și să îmi înfrunt cu onestitate deficiențele. Dar, îndeplinindu-mi îndatoririle așa cum am făcut-o, neglijând diverse aspecte ale lucrării și încercând mereu trucuri de mușamalizare, cu ce mă ajuta opinia oamenilor despre mine? Problemele legate de îndatoririle mele rămâneau nerezolvate, iar firea mea înșelătoare rămânea neschimbată. Acest lucru Îl dezgusta și Îl nemulțumea pe Dumnezeu. Nu era aceasta o pierdere enormă și o prostie absolută? Nu făceam lucrare reală în îndatoririle mele, pătrunderea mea în viață era slabă și am dezvăluit multe firi corupte. Ar fi trebuit să mă concentrez pe pocăința față de Dumnezeu și pe buna îndeplinire a îndatoririlor mele. Aceasta era atitudinea pe care ar fi trebuit să o am!

Ulterior, am început să caut cum să acționez în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu. Am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Trebuie să căutați adevărul pentru a rezolva orice problemă care se ivește, indiferent care e aceasta și, sub nicio formă, să nu vă deghizați sau să vă puneți o față falsă pentru alții. Neajunsurile voastre, deficiențele, defectele, firile voastre corupte – să fiți complet deschiși cu privire la ele și să aveți părtășie despre toate. Nu le țineți în voi. A învăța cum să te deschizi este primul pas spre intrarea în viață și e primul obstacol, care este cel mai dificil de depășit. Odată ce l-ai depășit, intrarea în adevăr e ușoară. Ce înseamnă a face acest pas? Înseamnă că tu îți deschizi inima și arăți tot ceea ce ai, bun sau rău, pozitiv sau negativ; te dezvălui pentru ca ceilalți și Dumnezeu să te vadă; fără a ascunde nimic de Dumnezeu, fără a tăinui nimic, fără a deghiza nimic, liber de înșelăciune și șiretlicuri și fiind, totodată, deschis și onest cu alți oameni. În acest fel, trăiești în lumină și nu numai că Dumnezeu te va examina, dar și alți oameni vor fi capabili să vadă că tu acționezi cu principiu și un anume grad de transparență. Nu trebuie să folosești nicio metodă ca să-ți protejezi reputația, imaginea și statutul, nici nu trebuie să-ți acoperi sau ascunzi greșelile. Nu trebuie să întreprinzi aceste eforturi inutile. Dacă poți să renunți la aceste lucruri, vei fi foarte relaxat, vei trăi fără constrângeri sau durere și vei trăi complet în lumină” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au oferit o cale de practică. Indiferent ce probleme apar, trebuie să căutăm adevărul pentru a le rezolva. Pentru ca o persoană să pătrundă în adevăr, primul pas este să se deschidă și, indiferent ce fire coruptă este dezvăluită, trebuie să se expună în totalitate și să fie o persoană onestă în fața lui Dumnezeu și a altor oameni. O persoană nu trebuie să ascundă nimic pentru a-și păstra reputația sau statutul. Ea trebuie să spună adevărul, fără înșelătorie și fără viclenie. Doar așa poate trăi liberă și poate găsi aprobarea lui Dumnezeu. De asemenea, mi-am dat seama că traiul într-o fire satanică, coruptă, păsându-mi mereu de opiniile celorlalți și mințind și înșelând în permanență, făcea viața obositoare și nedemnă. Nu mai voiam să trăiesc de dragul renumelui, al câștigurilor și al statutului. Am devenit dornică să accept scrutarea lui Dumnezeu și să trăiesc în fața Lui. Indiferent de părerile sau opiniile celorlalți despre mine, eu voiam doar să îmi îndeplinesc îndatoririle pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Gândindu-mă la aceste lucruri, inima mi s-a umplut de ușurare și nu mi-am mai făcut griji în legătură cu verificările conducătorilor superiori privind lucrarea mea, nici nu am mai vrut să încerc să Îl înșel pe Dumnezeu sau pe alți oameni.

În ziua adunării, conducătorii au ajuns cu întârziere și m-au întrebat cum supravegheasem lucrarea de evanghelizare. Inima îmi bătea cu putere și tot mai aveam puține emoții, temându-mă că conducătorii vor avea o părere proastă despre mine dacă aflau faptele situației. Apoi mi-am amintit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Nu trebuie să folosești nicio metodă ca să-ți protejezi reputația, imaginea și statutul, nici nu trebuie să-ți acoperi sau ascunzi greșelile. Nu trebuie să întreprinzi aceste eforturi inutile” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Inima mi s-a umplut de ușurare și nu am mai vrut să fac lucrurile de dragul reputației sau al statutului. Așa că le-am vorbit conducătorilor cinstit și deschis. Am recunoscut că fusesem egoistă și detestabilă și că nu supravegheasem lucrarea în ansamblu și că, deși nu monitorizasem lucrarea, tot încercam să îi înșel pe ceilalți. Auzind ce le-am spus, conducătorii nu m-au emondat. Dimpotrivă, au avut părtășie cu mine despre cum să colaborăm în armonie pentru a face bine lucrarea bisericii. Auzind părtășia lor, inima mi s-a luminat și am dobândit o cale de practică. Mai târziu, când m-au întrebat despre starea mea, am avut și eu părtășie în mod deschis și le-am spus că lucrasem pentru reputație și statut, trăind într-o stare egoistă și detestabilă, dar că eram dornică să caut adevărul pentru a-mi repara greșeala. După ce am spus aceasta, m-am simțit calmă și liniștită în inima mea. Mi-am dat seama că, atunci când gândurile mele se concentrează pe ceea ce cred oamenii despre mine și pe statutul meu în inimile lor, ajung mereu să mă las păcălită de Satana, să recurg la înșelătorie și la viclenie și să îmi trăiesc viața într-un mod dureros și istovitor. Dar, când nu țin cont de opiniile oamenilor și vreau să acționez doar în conformitate cu vorbele lui Dumnezeu și să fiu o persoană onestă, starea mi se tot îmbunătățește. Simt că trăiesc în fața lui Dumnezeu, iar inima mea se simte cu adevărat eliberată.