de Ye Qiu, China

În iunie 2022, am fost aleasă diacon de udare. Într-o zi, eu și sora Cheng Lin am ținut o adunare a nou-veniților. Dat fiind că tocmai acceptaseră lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu, noii credincioși încă aveau o mulțime de noțiuni. Mă temeam că părtășia mea n-avea să fie clară și că problemele lor n-aveau să fie rezolvate, așa că i-am cerut liderului să mă ajute să găsesc câteva cuvinte ale lui Dumnezeu despre noțiunile lor. În ziua adunării, în timp ce aveam părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu referitoare la noțiunile noilor credincioși, noțiunile lor au fost clarificate. Când ne pregăteam să încheiem, Cheng Lin m-a întrebat: „Răspunsurile tale la întrebările nou-veniților au fost foarte detaliate azi. Ai avut părtășie cu liderul înainte?” Auzind asta, am avut tot felul de gânduri. De vreme ce eram nouă în datoria aceea, oare ea bănuia că prestația mea din ziua respectivă nu-mi reflecta adevăratul nivel? Dacă i-aș fi spus că preluasem de la lider cea mai mare parte din părtășia mea, oare mai avea să mă admire? Nu cumva avea să creadă că nu eram o lucrătoare capabilă? M-am gândit că nu-i puteam spune adevărul. Așadar, am zis: „Nu.” Imediat ce am spus asta, am simțit că-mi trădasem conștiința. Era limpede că avusesem deja părtășie cu liderul despre asta, însă eu am privit-o în ochi și am zis nu. Oare nu mințeam cu bună știință? Dacă, într-o zi, venea liderul și Cheng Lin întreba despre asta, minciuna mea avea să fie descoperită. Ce umilință! Toți aveau să-mi spună că eram foarte înșelătoare. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai neliniștită. În noaptea aceea am dormit sporadic. A doua zi, m-am dus s-o caut pe Cheng Lin, pregătită să mă destăinui și să fiu sinceră cu ea, dar cuvintele îmi ajungeau pe vârful limbii și nu le puteam rosti. Mă temeam că, dacă îi spun, Cheng Lin avea să mă desconsidere și să creadă că eram nepricepută, prea axată pe reputație și statut. Ar fi putut spune că eram într-adevăr vicleană de mințeam într-o chestiune atât de măruntă. După ce m-am gândit la asta, n-am spus nimic. Pe drum spre casă, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „S-ar cuveni să știți că lui Dumnezeu Îi place omul cinstit” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trei avertismente”). M-am simțit și mai vinovată. Nu puteam spune nici măcar un lucru sincer. Cum puteam fi un om onest, plăcut de Dumnezeu? Simțeam o mare greutate strivindu-mi inima. Mă simțeam îngrozitor. M-am întrebat: știu prea bine că Dumnezeu urăște mincinoșii înșelători, deci de ce e atât de greu să spun adevărul?

Reflectând, mi-am dat seama că nu mințisem despre un singur lucru. Eram adesea la fel și cu alte lucruri. Odată, liderul ne-a întrebat câți nou-veniți puteam uda lunar. Abia începusem datoria aceasta și nu-i înțelegeam pe deplin principiile, așa că nu puteam prelua prea mulți. Dar dacă spuneam adevărul, mi-era teamă că liderul ar spune că aveam lipsuri și nu eram în stare să îndeplinesc sarcina. Așadar, am umflat puțin numărul. Numărul meu era suficient de mare, dar tot nu mă simțeam în largul meu. Îmi era teamă că, ulterior, ar fi foarte jenant dacă nu aș putea uda atât de mulți nou-veniți, întârziindu-le intrarea în viață. Dar deja îl spusesem și-mi era rușine să fiu sinceră cu liderul. Trebuia să înghit în sec și să continui. Cu câteva zile înainte, liderul m-a întrebat cât durase să rezolv problema unui nou-venit. La început, nu înțelesesem pe deplin noțiunea nou-venitului, așa că avusesem părtășie de multe ori. Când liderul a întrebat despre asta, m-am temut că, dacă ziceam adevărul, avea să spună că-mi lipsea calibrul. Faptul că o problemă atât de măruntă necesita mai multe părtășii m-ar putea face să par nepricepută și ineficientă. Ca să-mi protejez imaginea, am mințit și am spus că s-a rezolvat într-o singură părtășie. După aceea, n-am avut liniște, de teamă că-ntr-o zi aveam să fiu dezvăluită. Amintindu-mi de purtarea mea, am văzut că mințeam mult încercând să-mi protejez imaginea și să le fac oamenilor o impresie bună. Trăiam în întuneric și durere, atât de departe de standardele lui Dumnezeu cu privire la ce înseamnă să fii un om onest. M-am gândit cum frații și surorile practicau cu toții pentru a deveni oameni onești și a-și înlătura naturile înșelătoare. Unii chiar scriseseră articole cu mărturii bazate pe experiență. Însă, după ani de credință, eu încă mințeam atât de mult, fiind complet lipsită de onestitate. Continuând pe calea asta-n credință, Dumnezeu cu siguranță m-ar fi eliminat. Am spus repede o rugăciune: „Dumnezeule, cred în Tine de mulți ani. Chiar și acum, încă mint și înșel când e vorba de interesele mele. Asta Te dezgustă. Nu vreau să continui așa. Te rog să mă îndrumi ca să-mi rezolv problema mințitului.”

Am citit un pasaj în devoțiunea mea spirituală: „În viețile lor de zi cu zi, oamenii spun adesea prostii, minciuni și lucruri care sunt ignorante, nesăbuite și defensive. Cele mai multe dintre aceste lucruri sunt spuse de dragul vanității și al mândriei, pentru a le satisface orgoliul. Astfel de minciuni le dezvăluie firile corupte. Dacă ai îndepărta aceste elemente corupte, inima ta ar fi purificată, iar tu ai deveni treptat mai pur și mai onest. De fapt, toți oamenii știu de ce mint. De dragul câștigului personal și al mândriei, sau pentru vanitate și statut, ei încearcă să concureze cu alții și să se dea drept ceea ce nu sunt. Totuși, minciunile lor sunt, în cele din urmă, dezvăluite și expuse de alții, iar ei ajung să fie umiliți și să-și piardă demnitatea și caracterul. Toate acestea sunt provocate de un număr excesiv de minciuni. Minciunile tale au devenit prea numeroase. Fiecare cuvânt pe care îl spui este întinat și nesincer și niciunul nu poate fi considerat adevărat sau onest. Chiar dacă nu simți că ești mai puțin respectat când minți, în adâncul sufletului, te simți rușinat. Conștiința te învinovățește și ai o părere proastă despre tine însuți, gândindu-te: «De ce duc o viață atât de jalnică? Oare este atât de dificil să spun adevărul? Oare trebuie să recurg la minciuni de dragul mândriei mele? De ce este viața mea atât de epuizantă?» Nu trebuie să duci o viață epuizantă. Dacă poți practica onestitatea, vei fi capabil să duci o viață relaxată, liberă și degajată. Totuși, ai ales să-ți susții mândria și vanitatea spunând minciuni. Prin urmare, ai o existență obositoare și nefericită, pe care ți-ai provocat-o singur. S-ar putea să obții un sentiment de mândrie dacă spui minciuni, dar care este sensul mândriei? Este doar un lucru lipsit de conținut și complet inutil. Să spui minciuni înseamnă să-ți vinzi caracterul și demnitatea. Asta te lasă fără demnitate și caracter; Îl nemulțumește pe Dumnezeu, iar el detestă acest lucru. Merită? Nu. Este aceasta calea corectă? Nu, nu este. Oamenii care mint frecvent trăiesc conform firilor lor satanice; trăiesc sub controlul Satanei. Ei nu trăiesc în lumină și nici în prezența lui Dumnezeu. Te gândești tot timpul cum să minți și, după ce o faci, trebuie să te gândești cum să acoperi acea minciună. Când însă nu acoperi destul de bine minciuna și este expusă, trebuie să-ți frămânți creierul ca să încerci să rezolvi contradicțiile și să o faci plauzibilă. Nu este obositor să trăiești în felul acesta? Este epuizant. Merită? Nu, nu merită. Ce sens are să îți frămânți creierul ca să spui minciuni și apoi să le acoperi, totul de dragul mândriei, al vanității și al statutului? În final, reflectezi și îți spui: «Care este scopul? E prea epuizant să spun minciuni și să trebuiască să le acopăr. Nu va merge să mă comport în felul acesta; ar fi mai ușor să devin pur și simplu o persoană onestă.» Îți dorești să devii o persoană onestă, dar nu poți renunța la mândria, vanitatea și interesele tale personale. Prin urmare, nu poți decât să recurgi la minciuni pentru a susține aceste lucruri. […] Dacă tu crezi că minciunile pot susține reputația, statutul, vanitatea și mândria pe care le dorești, te înșeli amarnic. De fapt, spunând minciuni, nu numai că nu reușești să-ți menții vanitatea și mândria, demnitatea și caracterul, dar, mai grav, pierzi ocazia de a practica adevărul și de a fi o persoană onestă. Chiar dacă reușești să-ți protejezi reputația, statutul, vanitatea și mândria în acel moment, ai sacrificat adevărul și L-ai trădat pe Dumnezeu. Asta înseamnă că ai pierdut definitiv șansa ca El să te mântuiască și să te desăvârșească, lucru care reprezintă cea mai mare pierdere și un regret pe viață” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind o persoană onestă poți trăi adevărata asemănare umană”). Toate cuvintele lui Dumnezeu îmi descriau starea concretă. Mințeam și înșelam mereu ca să-mi protejez vanitatea și mândria. Mă prefăceam și era un mod epuizant de a trăi, care mă făcea nefericită. Când am început să ud noi credincioși, Cheng Lin a văzut că părtășia mea era bună și m-a întrebat dacă avusesem părtășie cu liderul înainte. Era o întrebare absolut firească. Aș fi putut răspunde cu un simplu „da”. Însă îmi era teamă că avea să mă desconsidere dacă spuneam adevărul. Cu gândul la reputația mea, am spus o minciună cu bună știință. În plus, când liderul ne-a întrebat câți nou-veniți puteam uda, n-am răspuns pe baza staturii mele reale. Mă temeam că, dacă dădeam un număr mic, liderul avea să spună că eram incompetentă, așa că l-am umflat intenționat. Apoi m-am temut că n-aveam să fac față. Să-mi fac datoria în felul acesta era foarte stresant și epuizant. Făceam la fel și când udam noi credincioși. Înțelegând superficial adevărul, am avut nevoie de mai multe părtășii ca să rezolv problema nou-venitului. Însă mă gândeam la ce avea să creadă liderul despre mine, așa că am spus că am avut nevoie de o singură părtășie. Mințisem și înșelasem iar și iar ca să-mi protejez vanitatea și mândria, să primesc aprobarea celorlalți. Eram atât de vicleană și de ipocrită! Consideram că, dacă nu spuneam adevărul, ceilalți și liderul n-aveau să-mi știe adevăratul nivel de aptitudine și îmi puteam proteja imaginea. Dar Dumnezeu scrutează tot. Pot păcăli alți oameni, dar niciodată pe Dumnezeu. După o vreme, toți aveau să capete discernământ asupra mea. Aveau să vadă că-mi lipsea adevărul-realitate și că mințeam mereu. De fapt, m-am simțit groznic după ce-am mințit. Mă temeam de ziua în care minciuna mea avea să fie expusă, iar eu aveam să fiu văzută așa cum eram. Nu numai că aveam să fiu umilită, dar sigur aveam să pierd și încrederea celorlalți. Pe termen lung, am fost chinuită de griji și neliniște. Era epuizant. Eram în întuneric și durere. Mințind și înșelând continuu, fără să practic adevărul sau să fiu un om onest, nu numai că viața mea a suferit pierderi, dar trăiam și fără caracter și demnitate, lucru dezgustător pentru Dumnezeu. M-am gândit la ce a spus Domnul Isus: „Vorbirea voastră să fie astfel: «Da» să fie «Da» și «Nu» să fie «Nu». Ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău” (Matei 5:37). „Voi sunteți de la tatăl vostru, diavolul, și vreți să îndepliniți dorințele tatălui vostru! El de la început a fost ucigaș și n-a stat în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, el vorbește din ale lui, pentru că este mincinos și tatăl minciunii!” (Ioan 8:44). Lui Dumnezeu îi plac oamenii onești și îi urăște pe cei înșelători. Ar fi trebuit să vorbesc și să acționez conform cuvintelor lui Dumnezeu, spunând lucrurilor pe nume. Da înseamnă da, nu înseamnă nu. Dar eu am mințit în repetate rânduri ca să-mi protejez imaginea. Prin ce sunt diferită de diavolul Satana? Diavolul minte mereu. Nu are niciodată nimic sincer de spus. Și eu mințisem mult până acum Dacă nu mă pocăiam, cu siguranță Dumnezeu avea să mă elimine. Mi-am stors creierii ca să mint, să port măști, ca să-mi protejez imaginea și să mă bucur de niște câștiguri imediate. Dar, drept urmare, Dumnezeu a fost dezgustat, oamenii m-au respins, iar eu sufeream. Mă comportam prostește.

Am continuat să reflectez asupra mea, iar într-o zi am citit ceva în cuvintele lui Dumnezeu: „Când oamenii se dedau înșelăciunii, ce intenții provoacă asta? Ce scop încearcă ei să atingă? Fără excepție, este pentru a dobândi faimă, câștig și statut; pe scurt, este de dragul intereselor lor. Și ce stă la baza urmăririi intereselor personale? Este faptul că oamenii își văd interesele ca fiind mai importante decât orice altceva. Ei se dedau înșelăciunii pentru a trage foloase, iar firea lor înșelătoare este astfel dezvăluită. Cum ar trebui rezolvată această problemă? Mai întâi trebuie să discerni și să știi care sunt interesele, ce aduc ele mai exact oamenilor și care sunt consecințele urmăririi lor. Dacă nu te poți lămuri cu privire la acest lucru, atunci să te lepezi de ele va fi mai ușor de zis, decât de făcut. Dacă oamenii nu înțeleg adevărul, atunci la nimic nu le este mai dificil de renunțat decât la propriile interese. Asta pentru că filosofiile lor de viață sunt: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate» și «Oamenii mor pentru avere cum păsările mor pentru hrană». În mod clar, ei trăiesc pentru propriile interese. Oamenii cred că fără propriile interese – că dacă ar fi să-și piardă interesele – nu ar fi capabili să supraviețuiască. Este de parcă supraviețuirea lor este inseparabilă de propriile interese, prin urmare, majoritatea oamenilor sunt orbi la toate, mai puțin la propriile interese. Ei își văd propriile interese ca fiind mai presus decât orice altceva, trăiesc pentru propriile interese și a-i face să renunțe la acestea este ca și cum le-ai cere să renunțe la viețile lor” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cunoașterea firii este temelia schimbării acesteia”). „Să presupunem că persoană înșelătoare este conștientă că e vicleană, că îi place să mintă și nu-i place să spună adevărul și că ascunde mereu lucrurile în interacțiunile cu ceilalți, se va bucura de asta, gândindu-se: «Să trăiești în felul acesta e grozav! Îi păcălesc pe ceilalți tot timpul, dar ei nu-mi pot face același lucru. Aproape mereu sunt mulțumit când e vorba de propriile interese, mândrie, statut și vanitate. Lucrurile merg conform planurilor mele, fără cusur, lin și nimeni nu-și poate da seama de adevăr.» Este acea persoană dispusă să fie onestă? Nu. Această persoană crede că înșelăciunea și escrocheria sunt inteligență și înțelepciune, lucruri pozitive. Ea prețuiește aceste lucruri și nu poate suporta să se descurce fără ele. «Acesta este felul perfect de a te comporta și singurul mod prielnic de a trăi», crede ea. «Este singurul mod valoros de a trăi, singura cale de a trăi care-i face pe ceilalți să mă invidieze și să mă admire. Ar fi nesăbuit și prostesc din partea mea să nu trăiesc după filosofii satanice. Aș pierde întotdeauna – aș fi hărțuit, discriminat și tratat ca un lacheu. Nu există nicio valoare în a trăi astfel. Nu voi fi niciodată o persoană cinstită!» Va renunța acest tip de persoană la firea ei înșelătoare și va practica onestitatea? În niciun caz. […] Ei nu iubesc lucrurile pozitive, nu tânjesc după lumină și nu iubesc calea lui Dumnezeu sau adevărul. Le place să urmeze tendințe lumești, sunt vrăjiți de faimă, câștig și statut, le place să iasă în evidență în mulțime, idolatrizează faima, câștigul și statutul și îi venerează pe cei măreți și celebri, dar, de fapt, venerează demoni și pe satane. În sufletul lor, nu urmăresc adevărul sau lucrurile pozitive, ci, în schimb, venerează cunoașterea. În inima lor, nu sunt de acord cu cei care caută adevărul și mărturisesc pentru Dumnezeu; în schimb, sunt de acord cu oamenii care au talente speciale și daruri și îi admiră. În credința lor în Dumnezeu, ei nu merg pe calea urmăririi adevărului, ci pe cea a faimei, câștigului, statutului și puterii; se zbat să fie oameni enigmatici și vicleni, care câștigă prin șiretlicuri geniale; încearcă să se integreze în păturile înalte ale societății, pentru a deveni persoane mărețe și renumite. Vor să fie întâmpinați cu adorație și primiți cu bucurie la orice eveniment se întâmplă să participe; ei vor să fie idoli pentru oameni. Astfel de oameni vor ei să fie. Ce fel de cale este asta? Este calea demonilor, a răului. Nu este calea pe care merge un credincios în Dumnezeu. Ei folosesc filosofiile Satanei, logica lui, se folosesc de orice stratagemă, de orice șiretlic al lui, în orice împrejurare, ca să le înșele încrederea oamenilor, pentru a-i face să-i venereze și să-i urmeze. Aceasta nu este calea pe care se cuvine să meargă oamenii care cred în Dumnezeu; nu numai că astfel de oameni nu vor fi mântuiți, dar vor înfrunta totodată pedeapsa de la Dumnezeu – nu poate exista nicio îndoială în această privință” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „O persoană nu poate fi mântuită prin credință în religie sau prin implicarea în ceremonii religioase”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat de ce eram capabilă să mint și să înșel iar și iar și de ce nu îndrăzneam niciodată să mă destăinui și să fiu un om onest. Motivul este natura mea înșelătoare. Eram scârbită de adevăr și nu iubeam lucrurile pozitive. Nu pusesem pe primul loc încercarea de a câștiga adevărul, de a fi cineva care-L bucură pe Dumnezeu. În schimb, prețuiam filosofii satanice precum: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”, „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță” și „Nicio mare realizare nu se face fără a spune minciuni”, precum și imaginea și interesele mele. Când eram mică, aveam o rudă care absolvise doar gimnaziul, dar spunea că era absolvent de facultate. Când era clar că nu se pricepea la ceva, se lăuda, spunând că studiase acel lucru la nu știu ce universitate de prestigiu. Când mințea și se prefăcea în felul acela, nu numai că oamenii nu-l desconsiderau, dar îl apreciau și admirau. Am văzut multe cazuri similare în copilărie și am fost influențată de ele. Fără să-mi dau seama, în inima mea, am aprobat aceste abordări satanice. Consideram că, uneori, o minciună chiar putea rezolva o problemă. Nu numai că poți câștiga admirație, dar s-ar putea să primești ce vrei. Așa că am continuat să trăiesc potrivit acestei perspective după ce am venit în casa lui Dumnezeu. Dacă un lucru îmi implica imaginea sau interesele, nu mă puteam abține și mințeam, înșelam și mă prefăceam. Chiar și când mă simțeam vinovată după ce mințeam, nu îndrăzneam să mă destăinui tuturor, de teamă că, dacă eram sinceră, aveau să mă vadă cum eram și să aibă o părere proastă despre mine. Mai bine muream decât să fiu umilită în felul acela! Am preferat să trăiesc în întuneric și nefericire decât să spun o vorbă adevărată, devenind tot mai ipocrită și mai înșelătoare. Partidul Comunist Chinez este exact la fel. Oricât de multe lucruri scandaloase și malefice face, nu le arată niciodată, ci amăgește lumea cu minciunile lui. Se preface grozav, glorios și corect, ca să inducă în eroare, să amăgească oamenii de rând. Este atât de detestabil și de malefic! Oare eu nu mințeam și înșelam la fel ca Partidul Comunist Chinez? Asta mi-a amintit de cuvintele lui Dumnezeu: „Ce fel de cale este asta? Este calea demonilor, a răului. Nu este calea pe care merge un credincios în Dumnezeu. Ei folosesc filosofiile Satanei, logica lui, se folosesc de orice stratagemă, de orice șiretlic al lui, în orice împrejurare, ca să le înșele încrederea oamenilor, pentru a-i face să-i venereze și să-i urmeze. Aceasta nu este calea pe care se cuvine să meargă oamenii care cred în Dumnezeu; nu numai că astfel de oameni nu vor fi mântuiți, dar vor înfrunta totodată pedeapsa de la Dumnezeu – nu poate exista nicio îndoială în această privință” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „O persoană nu poate fi mântuită prin credință în religie sau prin implicarea în ceremonii religioase”). Dumnezeu e credincios. El ne cere să fim oameni onești ca să-I câștigăm mântuirea, în final. Dar Satana folosește tot felul de filosofii și aberații ca să inducă în eroare și să corupă oamenii, făcându-ne să mințim și să înșelăm mereu pentru reputația și statutul nostru, devenind tot mai ipocriți și mai înșelători. În final, vom coborî în iad și vom fi pedepsiți împreună cu el. Atunci am văzut clar motivele viclene și vicioase ale Satanei. L-am urât din tot sufletul și am fost dispusă să urmăresc să fiu un om onest.

Ulterior, am mai citit ceva în cuvintele lui Dumnezeu: „Faptul că Dumnezeu le cere oamenilor să fie cinstiți dovedește că El îi detestă și îi antipatizează cu adevărat pe oamenii înșelători. Antipatia lui Dumnezeu față de oamenii înșelători este o antipatie față de modul în care aceștia fac lucrurile, față de firile, intențiile și metodele lor de a păcăli; Dumnezeu disprețuiește toate aceste lucruri. Dacă oamenii înșelători sunt capabili să accepte adevărul, să-și recunoască firile înșelătoare și dacă sunt dispuși să accepte mântuirea lui Dumnezeu, atunci și ei au o speranță să fie mântuiți, deoarece Dumnezeu îi tratează pe toți oamenii în mod egal, cum face și adevărul. Și astfel, dacă vrem să devenim oameni care sunt pe placul lui Dumnezeu, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne schimbăm principiile de comportament. Nu mai putem să trăim după filosofii satanice, nu mai putem să umblăm cu minciuni și tertipuri. Trebuie să ne eliberăm de toate minciunile și să devenim oameni cinstiți. Atunci, opinia lui Dumnezeu despre noi se va schimba. Înainte, oamenii se bazau întotdeauna pe minciuni, prefăcătorie și tertipuri când trăiau printre alții și foloseau filosofii satanice drept bază pentru existența lor, pentru viețile lor și drept fundament pentru comportamentul lor. Era ceva ce Dumnezeu detesta. Printre non-credincioși, dacă vorbești sincer, dacă spui adevărul și ești o persoană cinstită, atunci vei fi defăimat, judecat și părăsit. Așadar, urmezi tendințe lumești și trăiești după filosofii satanice; devii tot mai iscusit la minciuni și tot mai înșelător. De asemenea, înveți să folosești mijloace perfide pentru a-ți atinge țelurile și a te proteja. Devii tot mai prosper în lumea Satanei și, drept rezultat, te afunzi tot mai mult în păcat, până când nu mai poți ieși. În casa lui Dumnezeu, lucrurile stau exact invers. Cu cât minți mai mult și faci manipulări înșelătoare, cu atât mai mult li se va face aleșilor lui Dumnezeu lehamite de tine și te vor părăsi. Dacă refuzi să te căiești și continui să fii fidel filosofiilor și logicii satanice, dacă folosești strategii și elaborezi planuri pentru a te deghiza și a «te ambala» frumos, atunci ai toate șansele să fii dezvăluit și eliminat. Și asta, din cauză că Dumnezeu îi detestă pe oamenii înșelători. Numai oamenii cinstiți pot prospera în casa lui Dumnezeu, iar cei înșelători vor fi abandonați și eliminați, în cele din urmă. Toate acestea sunt predestinate de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). „Să accepți adevărul și să te cunoști este calea creșterii în viață și a atingerii mântuirii, este șansa ta de a veni înaintea lui Dumnezeu ca să accepți scrutarea, judecata și mustrarea Lui și să dobândești adevărul și viața. Dacă renunți la a urmări adevărul de dragul urmăririi faimei, câștigului și statutului și a intereselor proprii, acest lucru este echivalent cu a renunța la ocazia de a accepta judecata și mustrarea lui Dumnezeu și de a atinge mântuirea. Alegi faima, câștigul și statutul și propriile interese, dar renunți la adevăr și pierzi viața și șansa de a fi mântuit. Care contează mai mult? Dacă alegi interesele tale și renunți la adevăr, nu este un lucru nesăbuit? În termeni simpli, asta înseamnă să suferi o mare pierdere de dragul unui mic avantaj. Faima, câștigul, statutul, banii și interesele sunt temporare toate, efemere toate, în vreme ce adevărul și viața sunt eterne și neschimbătoare. Dacă oamenii înlătură firile corupte care îi determină să urmărească faima, câștigul și statutul, atunci au speranțe să atingă mântuirea. Ba mai mult, adevărurile pe care le dobândesc oameni sunt eterne; Satana nu le poate lua oamenilor aceste adevăruri, nici nimeni altcineva. Renunți la interesele tale, dar ceea ce câștigi sunt adevărul și mântuirea; aceste rezultate sunt ale tale și le câștigi pentru tine. Dacă oamenii aleg să practice adevărul, atunci, chiar dacă și-au pierdut interesele, ei câștigă mântuirea de la Dumnezeu și viața veșnică. Acei oameni sunt cei mai deștepți. Dacă oamenii renunță la adevăr de dragul intereselor proprii, atunci pierd viața și mântuirea lui Dumnezeu; acei oameni sunt cei mai nesăbuiți” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cunoașterea firii este temelia schimbării acesteia”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au amintit că doar un om onest poate să fie mântuit și să intre în Împărăția Cerurilor. Oamenii înșelători ajung doar să fie dezvăluiți și eliminați de Dumnezeu. Calea pe care o alege cineva și felul de om care este afectează direct finalul și destinația lui. Însă eu eram atât de oarbă. În loc să iubesc adevărul, mă axam numai pe imaginea mea, până în punctul în care am mințit în mod repetat și m-am prefăcut. După asta, n-am avut curajul să mă destăinui și tot nu mă ocupasem nici de cele mai esențiale minciuni. Nu-mi schimbasem deloc viața-fire. Dacă aș fi continuat așa în credința mea, cum aș fi putut fi mântuită de Dumnezeu? Am văzut că protejarea reputației și urmărirea câștigului personal n-aveau nicio valoare. S-ar putea să câștigi admirația și sprijinul celorlalți în felul acela, dar nu merită să-L dezguști pe Dumnezeu mințind constant și pierzând șansa la mântuire.

În timp ce căutam calea de a deveni un om onest, am văzut asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Trebuie să căutați adevărul pentru a rezolva orice problemă care se ivește, indiferent care e aceasta și, sub nicio formă, să nu vă deghizați sau să vă puneți o față falsă pentru alții. Neajunsurile voastre, deficiențele, defectele, firile voastre corupte – să fiți complet deschiși cu privire la ele și să aveți părtășie despre toate. Nu le țineți în voi. A învăța cum să te deschizi este primul pas spre intrarea în viață și e primul obstacol, care este cel mai dificil de depășit. Odată ce l-ai depășit, intrarea în adevăr e ușoară. Ce înseamnă a face acest pas? Înseamnă că tu îți deschizi inima și arăți tot ceea ce ai, bun sau rău, pozitiv sau negativ; te dezvălui pentru ca ceilalți și Dumnezeu să te vadă; fără a ascunde nimic de Dumnezeu, fără a tăinui nimic, fără a deghiza nimic, liber de înșelăciune și șiretlicuri și fiind, totodată, deschis și onest cu alți oameni. În acest fel, trăiești în lumină și nu numai că Dumnezeu te va examina, dar și alți oameni vor fi capabili să vadă că tu acționezi cu principiu și un anume grad de transparență. Nu trebuie să folosești nicio metodă ca să-ți protejezi reputația, imaginea și statutul, nici nu trebuie să-ți acoperi sau ascunzi greșelile. Nu trebuie să întreprinzi aceste eforturi inutile. Dacă poți să renunți la aceste lucruri, vei fi foarte relaxat, vei trăi fără constrângeri sau durere și vei trăi complet în lumină” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvintele lui Dumnezeu, am învățat că, pentru a fi un om onest și a vorbi sincer, atunci când ceva îmi implică mândria sau interesele, mai întâi ar trebui să mă rog și să accept scrutarea lui Dumnezeu. Orice defecte sau neajunsuri am, orice corupție dezvălui, nu le pot ascunde sau masca. Doar arătându-mă așa cum sunt și căutând adevărul pot rezolva problema mințitului, puțin câte puțin. Orice corupție dezvălui și orice defecte și neajunsuri am, de fapt, Dumnezeu poate vedea clar, așa că nu le pot ascunde cu minciuni și prefăcătorie. Chiar dacă alții nu mă cunosc bine la început, cu timpul, toți mă vor vedea clar. Și deși eram responsabilă de lucrarea de udare, eram nouă în datoria aceea și încă aveam multe defecte și neajunsuri. Când nu înțelegeam bine noțiunile sau problemele unui nou-venit sau când aveam o înțelegere superficială a adevărului și nu puteam să am părtășie clară, să caut ajutorul unui lider era o abordare normală, deloc rușinoasă. Trebuia să-mi înfrunt public neajunsurile și să fiu suficient de curajoasă ca să spun adevărul, să practic adevărul și să fiu o persoană onestă. Asta e calea corectă. Când m-am gândit la asta, inima mi s-a luminat. M-am rugat și m-am căit înaintea lui Dumnezeu. Aveam să nu mai acționez pentru reputația și interesele mele, ci, în schimb, să practic conform cuvintelor lui Dumnezeu. Ulterior, m-am întâlnit cu sora Cheng Lin și i-am spus despre problemele mele cu mințitul. M-am simțit foarte relaxată și liberă. Știam că țineam mult la imaginea mea și-mi păsa ce credeau oamenii despre mine. Când se ivea ceva, aveam tendința să-mi protejez reputația și interesele și nu mă puteam abține să nu mint. M-am tot rugat lui Dumnezeu, cerându-I să-mi vegheze inima, ca să-mi pot da seama când eram pe cale să mint și să pot schimba repede direcția, devenind o persoană deschisă și onestă.

Odată, într-o adunare cu un lider, acesta ne-a cerut părerea despre problema unui nou credincios. Eram foarte agitată. Liderul înțelegea principiile mai bine decât mine. Ar fi fost clar într-o clipă dacă puteam să identific problema, dacă aveam dreptate sau greșeam și dacă erau abateri. Dacă nu puteam să văd esența problemei sau s-o rezolv, ce avea să creadă liderul despre mine? Deveneam tot mai agitată gândindu-mă la asta și nu puteam să mă calmez și să reflectez la problema noului credincios. Apoi m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Nu trebuie să folosești nicio metodă ca să-ți protejezi reputația, imaginea și statutul, nici nu trebuie să-ți acoperi sau ascunzi greșelile. Nu trebuie să întreprinzi aceste eforturi inutile. Dacă poți să renunți la aceste lucruri, vei fi foarte relaxat, vei trăi fără constrângeri sau durere și vei trăi complet în lumină” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Reflectând la cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că ar trebui să fiu sinceră și să spun adevărul. Nu contează câte probleme văd sau ce abateri aș putea avea, tot ar trebui să spun adevărul, să nu mă ascund, să mă maschez sau să mă prefac sau să mă gândesc la părerea liderului despre mine. Tot ce contează e să practici adevărul și să fii un om onest înaintea lui Dumnezeu. Aceste gânduri mi-au permis să mă calmez. Apoi am putut să-mi spun părerea. După ce a ascultat, liderul a avut părtășie despre lucrurile pe care le omiseserăm. Prin acest tip de comunicare, am dobândit o înțelegere mai clară a modului în care ar trebui să rezolv problemele noilor veniți. Prin această experiență, am simțit ce minunat este să spui adevărul, așa cum ne îndeamnă Dumnezeu. E foarte relaxant și eliberator. Nu mai trăiesc în neliniștea și durerea minciunilor. Îi sunt foarte recunoscătoare lui Dumnezeu! Dacă n-aș fi fost expusă în aceste situații sau judecată și dezvăluită de cuvintele lui Dumnezeu, n-aș fi avut niciodată parte de o astfel de înțelegere și schimbare.