de Bai Jing, Franța

În august 2021 am început să practic drept conducătoare de biserică. În interacțiunile mele cu Lillian, care conducea lucrarea de evanghelizare, am observat că exagera adesea micile probleme ale oamenilor și le vorbea tuturor despre ele. Nu putea lucra bine cu alții și spunea mereu lucruri ce contraziceau realitatea. Odată, la o adunare, a spus că o conducătoare care fusese transferată nu se concentra pe lucrarea de evanghelizare și n-o întreba niciodată cum mergea lucrarea. Dar în realitate, acea conducătoare îi urmărea mereu lucrarea. A mai spus și că lucrarea mergea foarte bine, ca oamenii să creadă că proiectul ei se desfășura normal. Însă, în realitate, nu prea făcea mare lucru. La o adunare, a tot subliniat dificultățile lucrării ei, spunând că membrii echipei ei nu erau buni de nimic, dar când am intrat în detalii, am descoperit că ea nu făcuse multe lucrări, deci nu avea niciun temei să spună asta. Am confruntat-o fiindcă nu avea lucrare practică și dădea vina pe alții. N-a răspuns nimic. Am crezut că va reflecta asupra ei, dar surprinzător, ea i-a scris partenerei mele, sora Maya, spunând că nu mai voia să aibă de-a face cu mine, că o tratam orbește când vedeam o problemă și că nu-i înțelegeam dificultățile reale. Spunea și că nu putea fi ca mine, ci trebuia să trateze frații și surorile cu dragoste și răbdare. Când am citit asta, o clipă, am fost șocată. Erau foarte multe probleme în datoria ei. Eu doar le semnalam, nicidecum nu o emondam și nu o tratam. Cum putea să spună că o tratam orbește? Nu așa stăteau lucrurile. Cum putea fi așa de alunecoasă și de vicleană? Am vrut să-i explic Maya, dar am ajuns la jumătatea unui mesaj către ea, iar apoi am ezitat. Dacă trimiteam un mesaj explicând sau descriind problemele lui Lillian, Maya putea crede că n-aveam conștiință de sine când erau probleme și că nu tratam bine oamenii. La acel gând, n-am mai trimis mesajul. Ulterior, am auzit că Lillian și-a folosit destăinuirile față de alții ca pretext pentru a spune că am tratat-o orbește fără să cunosc contextul și că asta o deprimase. Auzind asta, am fost foarte mâhnită. Nu știam cum aveam să-i verific lucrarea în viitor și simțeam că era o persoană foarte dificilă. După două zile, datorită unor cerințe ale lucrării, am vrut să transferăm câțiva oameni din echipa lui Lillian, pentru o lucrare de udare. Surprinzător, când i-am spus, a răspuns, cu o expresie ursuză: „Dacă vrei să-i transferi, fă-o. Nu-mi pasă. Oricum, sunt sigură că rezultatele lucrării mele nu vor fi bune.” Mai târziu, mi-a spus sincer că avea o problemă cu sora responsabilă cu lucrarea de udare și că de aceea nu dorise ca ei să fie transferați. De asemenea, a spus că n-o putea învinui nimeni dacă nu era foarte amabilă, dacă acea soră îi mai provoca probleme. Auzind amenințarea din cuvintele ei, am simțit că nu era doar o persoană dificilă, ci avea o umanitate rea și trebuia să am grijă când îi verificam lucrarea, altfel ar fi găsit ceva împotriva mea.

Odată, un conducător superior ne-a trimis să facem o lucrare de curățire, să investigăm și să aflăm dacă biserica avea răufăcători sau antihriști și dacă descopeream vreunul, să-l înlăturăm, să-l excludem din biserică. M-am gândit la Lillian. Umanitatea ei nu era bună și refuza să accepte adevărul. Purta pică oricui îi menționa probleme și distorsiona lucrurile, confunda negrul cu albul și-și răspândea antipatia pe la spatele său. M-am gândit să-i studiez comportamentul general. Dar apoi, mi-am amintit cât se opusese Lillian ca eu să-i verific lucrarea și că spusese, pe la spatele meu, că o tratasem orbește. Dacă aș fi mers să adun evaluări despre ea atunci, oare frații și surorile ar fi crezut că profitam de ocazie ca să mă răzbun pe ea? Partenera mea ar fi crezut că iubeam prea mult statutul și că aveam să caut ocazii să atac pe oricine îmi indica problemele? Atunci, toți s-ar fi temut de mine și m-ar fi evitat, ar fi fost o mare problemă dacă ar fi încercat să-mi deslușească problemele și m-ar fi reclamat drept conducătoare prefăcută. M-am decis s-o las baltă. Puteam să mă ocup de asta după ce-i deslușea altcineva problemele, altfel, dacă aș fi fost eu prima care vorbea despre asta, s-ar fi putut înțelege greșit. Așa că n-am mai abordat problema. În scurt timp, Maya a menționat că umanitatea lui Lillian nu era bună și că voia să-i studieze comportamentul. Am simțit și bucurie, dar și vinovăție, când a spus asta. Deja știam de Lillian și ar fi trebuit să-i investighez imediat comportamentul, dar n-am spus nimic, de teamă să nu înțeleagă alții greșit că aș ataca-o. Nu protejam lucrarea bisericii. Dar măcar spusese altcineva ceva, deci nu mai era nevoie să-mi bat eu capul. După ce am adunat evaluări despre Lillian, am văzut că majoritatea celor care le scriseseră nu o cunoșteau foarte bine și furnizaseră foarte puține informații. Doar câțiva oameni îi observaseră problemele. Știam că soluția corectă în acea situație era să caut oamenii care interacționaseră cu ea pe termen lung, dar m-am temut că alții vor spune că o vizam, profitând de ocazie pentru o răzbunare personală, așa că n-am vrut să spun nimic. Atunci, sora Maya a spus că ar trebui să urmărim cum merg lucrurile și n-am mai adăugat nimic.

Ulterior, am aflat că alți frați și surori îi dăduseră lui Lillian sugestii, dar ea refuzase să le accepte, ba chiar făcuse contraacuzații false împotriva lor. Odată, un responsabil cu udarea i-a comunicat lui Lillian că unii dintre oamenii cărora le predicau evanghelizatorii aveau o umanitate rea și nu corespundeau principiilor. Lillian nu doar a refuzat să accepte asta, dar și-a exprimat prejudecățile și nemulțumirile în fața celor din echipa de evanghelizare, spunând că toți urmau principiile în îndatorirea lor, dar cum responsabilii cu udarea nu avuseseră o părtășie clară despre adevăr cu oamenii pe care se străduiseră din greu să-i convertească, unii credincioși noi fuseseră derutați de zvonuri și se retrăseseră. La o adunare, eu și sora Maya am avut părtășie despre esența acestei probleme, vizând comportamentul lui Lillian. Am mai avut părtășie cu ea de câteva ori după aceea. Am crezut că va reflecta asupra ei, dar ea n-a cedat, continuând să-și declare prejudecățile față de responsabilii cu udarea. A spus că se simțea deprimată și nu știa cum să-și facă munca. Din cauza acestei discordii semănate de ea, unii frați și surori se plângeau unii altora și nu exista o cooperare armonioasă. Știam că Lillian nu era potrivită ca supraveghetoare și că trebuia suspendată imediat. Regretam că nu o investigasem rapid și n-o suspendasem din start. Știam că avea o umanitate rea, dar i-am dat mai multe ocazii să tot perturbe lucrarea bisericii. M-am simțit groaznic. M-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să reflectez asupra mea și să mă cunosc.

În căutarea mea, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Ce fire este atunci când oamenii nu își asumă nicio responsabilitate față de datoria lor, își fac datoria într-o manieră neglijentă și superficială, se comportă asemeni oamenilor de paie și nu apără interesele casei lui Dumnezeu? Aceasta este viclenie, este firea Satanei. Cel mai izbitor element din filosofiile de trai ale omului este viclenia. Oamenii cred că, dacă nu sunt vicleni, vor fi predispuși să îi ofenseze pe ceilalți și incapabili să se apere; ei cred că trebuie să fie suficient de vicleni pentru a nu răni sau jigni pe nimeni, păstrându-se astfel în siguranță, protejându-și mijloacele de trai și câștigând un punct ferm de sprijin în rândul maselor. Toți necredincioșii trăiesc după filosofia Satanei. Toți sunt oameni de paie și nu ofensează pe nimeni. Ai venit în casa lui Dumnezeu, ai citit cuvântul lui Dumnezeu și ai ascultat predicile din casa lui Dumnezeu. Prin urmare, de ce ești mereu un om de paie? Oamenii de paie își protejează doar propriile interese și nu interesele bisericii. Când văd pe cineva făcând rău și dăunând intereselor bisericii, ignoră acest lucru. Le place să fie oameni de paie și să nu ofenseze pe nimeni. Acest lucru este iresponsabil și acest tip de persoană este prea vicleană și nevrednică de încredere” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Am înțeles din revelația cuvintelor lui Dumnezeu că, de teamă să n-o ofensez pe Lillian, într-un efort de a-mi păstra imaginea și statutul, n-am apărat lucrarea bisericii când am văzut că ea o perturbă, ci, dorind să mă fac plăcută, aproape am ignorat situația. A fost un comportament iresponsabil, viclean. Necredincioșii trăiesc după filosofii satanice, ca să-și poată proteja interesele. Ei îi observă atent pe alții când vorbesc și văd în ce direcție bate vântul, sunt foarte vicleni. În datoria mea, aveam aceeași atitudine ca un necredincios. Am văzut clar că umanitatea lui Lillian nu era bună și că deja începuse să perturbe lucrarea bisericii. Ar fi trebuit suspendată. Dar n-am vrut să creadă ceilalți că o dojeneam și mă răzbunam, așa că am evitat problema încercând să nu fac nimic care putea trezi suspiciuni și am amânat să mă ocup de Lillian. Am vrut să aștept până când alți frați și surori dobândeau discernământ despre ea. Dorind să-mi protejez reputația și statutul, chiar știind că ea perturba lucrarea bisericii, tot am preferat să las interesele bisericii să fie afectate și să nu urmez principiile, fără s-o expun sau s-o tratez. Am fost foarte vicleană, egoistă și josnică. La acest gând, m-am simțit plină de regrete și vinovată. Știam că nu puteam continua să fac lucrurile aproape ignorând situația, dar trebuia să rezolv problema cu Lillian conform principiului, nu-mi mai puteam proteja propriile interese.

Apoi, eu și Maya am mers să vorbim cu Lillian, expunând cum distorsiona lucrurile și-și răspândea în mod arbitrar prejudecățile despre alții, sabotând, afectând relațiile dintre frați și surori, și că ajunsese să perturbe lucrarea bisericii. M-am mirat că n-a acceptat deloc asta, ba chiar ne-a atacat și ea, spunând furioasă: „V-am împărtășit probleme și voi nu le-ați rezolvat, ba chiar mi-ați căutat mie nod în papură. Văd că nu aveți nicio lucrare practică.” Văzând cât de autoritară era, fără pic de conștiință de sine, am disecat natura și consecințele cuvintelor și acțiunilor ei cu cuvinte relevante ale lui Dumnezeu, dar n-a vrut să înțeleagă, a continuat să argumenteze și să despice firul în patru.

Ulterior, am citit cuvintele lui Dumnezeu care m-au ajutat să înțeleg esența lui Lillian. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Toți cei care tulbură frecvent lucrarea și viața bisericii și care interferează grav cu intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu sunt non-credincioși și oameni răi care trebuie îndepărtați din biserică. Indiferent cine sunt sau cum s-au comportat în trecut, dacă tulbură frecvent lucrarea și viața bisericii, nu acceptă să fie emondați și tratați și întotdeauna vorbesc folosind propria logică distorsionată, atunci trebuie îndepărtați. Singurul scop al acestui lucru este de a menține progresul normal al lucrării bisericii, de a proteja interesele aleșilor lui Dumnezeu. A face acest lucru este în complet acord cu principiile adevărului și în întregime în acord cu voia lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). „Indiferent ce greșeli au comis ori ce lucruri rele au făcut, oamenii cu firi vicioase nu le vor permite altora să-i dea în vileag, să-i trateze ori să-i emondeze. Dacă cineva îi dă în vileag și îi ofensează, se vor înfuria; se vor răzbuna și nu vor trece niciodată peste această problemă. Nu au deloc răbdare, toleranță sau acceptare față de ceilalți. Pe ce principiu se bazează comportamentul lor? «Aș prefera să-i ofensez pe toți cei de sub cer, decât să mă jignească unul dintre ei.» Cu alte cuvinte, ei nu suportă să fie ofensați de nimeni. Nu este aceasta logica oamenilor răi? Aceasta este exact logica oamenilor răi. Nimănui nu îi este permis să-i ofenseze. Pentru ei, este inacceptabil și să fie atinși cât de puțin și urăsc pe oricine face acest lucru. Vor continua să atace acea persoană și nu vor abandona niciodată chestiunea – așa sunt oamenii răi” (Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). Am văzut in cuvintele lui Dumnezeu că oamenii malefici au o fire rea și nu acceptă deloc adevărul. Se umplu de ură împotriva oricărui om care le expune și le indică problemele, apoi îl consideră dușman și pot chiar să riposteze și să se răzbune pe el. Asta era problema mea cu Lillian. Niciodată nu reflecta asupra ei sau nu învăța despre ea când apăreau probleme și ura pe oricine îi dădea sugestii, considerând acea persoană dușmanul ei, distorsionând adevărul, confundând negrul cu albul, răspândindu-și constant prejudecățile și nemulțumirile despre alții, provocând probleme în relațiile frațiilor și surorilor. Asta i-a făcut incapabili să lucreze împreună în armonie, iar lucrarea de evanghelizare a fost perturbată și zădărnicită. Ceilalți i-au dat indicii și au ajutat-o de multe ori, dar ea n-a vrut să accepte. A devenit ostilă față de ei și a făcut contraacuzații false, toate fără nicio urmă de regret. Prin natura ei, ura și îi era lehamite de adevăr. Fusese dovedit că era o persoană malefică, iar dacă o lăsam să rămână în biserică, doar ar fi provocat mai multe probleme în lucrarea bisericii. Eu și Maya am avut părtășie după principii cu privire la discernământul nostru despre comportamentul lui Lillian și am suspendat-o după aprobarea prin vot a fraților și surorilor. Am însărcinat-o să se izoleze și să reflecteze asupra ei și aveam s-o alungăm, dacă mai apăreau perturbări.

Mai târziu, unii frați și surori au spus, unul după altul, că a lucra cu Lillian era foarte constrângător. Mereu dojenea autoritar oamenii și mulți se temeau de ea. Când venea să le verifice lucrarea, toți se pregăteau din timp, de teamă că-i va dojeni dacă nu explicau bine ceva. Am fost foarte tulburată. Lillian făcuse foarte mult rău, rănind enorm frații și surorile. Deși eram conducătoare de biserică, tot nu m-am ocupat de asta, când am descoperit o răufăcătoare. Atunci, nu serveam niciunui scop practic? Nu făceam nicio lucrare reală.

Câteva zile, m-am tot gândit de ce mă puteam ocupa cum trebuie de alți oameni răi și de antihriști, dar evitam și nu mă ocupam de problema lui Lillian. Am citit cuvintele lui Dumnezeu. „Indiferent ce fac, antihriștii iau mai întâi în considerare propriile interese și acționează doar după ce s-au gândit la toate; nu se supun cu adevărat, sincer și absolut adevărului fără compromisuri, ci o fac selectiv și condiționat. Ce condiție este aceasta? Este că statutul și reputația lor trebuie să fie protejate și nu trebuie să sufere nicio pierdere. Abia după ce această condiție este îndeplinită, vor hotărî și vor alege ce să facă. Adică, antihriștii se gândesc serios la modul în care să trateze principiile adevărului, însărcinările date de Dumnezeu și lucrarea casei lui Dumnezeu sau la cum să gestioneze lucrurile cu care se confruntă. Nu se gândesc la cum să împlinească voia lui Dumnezeu, cum să nu aducă prejudicii intereselor casei lui Dumnezeu, cum să-L mulțumească pe Dumnezeu sau cum să fie de folos fraților și surorilor; acestea nu sunt lucruri la care se gândesc. Ce iau în considerare antihriștii? Dacă statutul și reputația lor vor fi sau nu afectate și dacă prestigiul lor va fi știrbit. Dacă a face un lucru conform principiilor adevărului aduce beneficii lucrării bisericii și fraților și surorilor, dar ar face ca reputația lor să aibă de suferit și i-ar determina pe mulți oameni să-și dea seama de adevărata lor statură și să știe ce fel de natură și esență au, atunci cu siguranță nu vor acționa conform principiilor adevărului. Dacă a întreprinde lucrare practică îi va face pe mai mulți oameni să aibă o părere bună despre ei, să-i respecte și să-i admire sau va permite cuvintelor acestora să aibă autoritate și să determine mai mulți oameni să li se supună, atunci vor alege să o facă în acel mod; altfel, nu vor alege să-și ignore interesele din considerație pentru interesele casei lui Dumnezeu sau pentru frați și surori. Acestea sunt natura și esența antihriștilor. Nu reprezintă un lucru egoist și ticălos?” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a treia)”). „Dacă cineva spune că iubește adevărul și că îl caută, dar în esență, țelul pe care îl urmărește este să iasă în evidență, să se dea mare, să-i facă pe oameni să aibă o părere bună despre el, să-și atingă propriile interese, iar îndeplinirea datoriei sale nu este pentru a-L asculta sau mulțumi pe Dumnezeu, ci, în schimb, vrea să dobândească prestigiu și statut, atunci căutarea lui este nedreaptă. În aceste condiții, când vine vorba de lucrarea bisericii, sunt faptele lui un obstacol sau ajută la progresul acestor lucruri? În mod clar, sunt un obstacol; nu o ajută să progreseze. Unii oameni se laudă că fac lucrarea bisericii, dar totuși urmăresc prestigiul și statutul propriu, își desfășoară propria activitate, își creează micul lor grup, micul lor regat – își face datoria acest fel de om? Toată lucrarea pe care o face întrerupe, perturbă și împiedică în principal biserica. Care este consecința faptului că urmărește statutul și prestigiul? Mai întâi, asta afectează modul în care aleșii lui Dumnezeu mănâncă și beau cuvântul lui Dumnezeu și cum înțeleg adevărul, le îngreunează intrarea în viață, îi împiedică să intre pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu și îi conduce pe drumul greșit – ceea ce le face rău celor aleși și îi duce la ruină. Și, în cele din urmă, ce efecte are asupra lucrării bisericii? Dezmembrare, întrerupere și împiedicare. Aceasta este consecința faptului că oamenii caută faima și statutul” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea întâi)”). Cuvintele lui Dumnezeu dezvăluie că antihriștii țin cont doar de numele și de statutul propriu în acțiunile lor. Dacă poate face ceva ce-i va crește reputația, asta va face un antihrist. Dacă a face lucrurile conform principiilor i-ar putea afecta reputația și statutul, un antihrist va respinge principiile și se va gândi doar la ce i-ar proteja interesele personale, ce l-ar avantaja. Sunt foarte egoiști și josnici. Eu mă comportam exact ca un antihrist. Descoperisem de mult că Lillian avea o umanitate rea, că nu căuta adevărul. Disprețuia pe oricine îi dădea sugestii, îi găsea nod în papură, îl judeca și-l ataca. A nu o suspenda imediat și a nu rezolva problema ar împiedica lucrarea bisericii. Dar fiindcă mă antipatiza, m-am temut să investighez și să aflu despre ea în acea situație, ca să nu înțeleagă greșit ceilalți că o pedepseam, sau chiar că eram o conducătoare prefăcută. Am simțit că funcția mea ar fi în pericol. Și din cauza firii lui Lillian, m-am temut că dacă o suspendam, m-ar fi judecat pe la spate sau chiar m-ar fi condamnat sau raportat. Am simțit că să mă ocup de ea doar mi-ar fi făcut rău, nu m-ar fi ajutat și mi-ar fi putut lesne afecta reputația și funcția, așa că am stat în expectativă și nu am rezolvat situația. Am fost foarte vicleană și egoistă, fără nicio umanitate. În trecut, când descoperisem oameni care trebuiau îndepărtați, excluși, în lucrarea de curățire, putusem să rezolv problema conform principiilor. Asta fiindcă nu-i cunoșteam pe cei mai mulți dintre ei. Mai mult, ei nu constituiau un pericol la adresa reputației și statutului meu. Dacă-i îndepărtam din biserică, frații și surorile ar fi crezut că, fiind conducătoare, înțelegeam adevărul și aveam discernământ, că puteam avea lucrare practică. Dar când m-am ocupat de Lillian, văzând că asta implica direct funcția mea, eram ca un struț cu capul în nisip, încercând să-mi protejez propriile interese. În trecut, reușisem să respect principiile, cu condiția să nu-mi fie implicate interesele personale, nu fiindcă voiam cu adevărat să fac bine lucrarea bisericii. Am realizat din cuvintele lui Dumnezeu că a lucra pentru a-ți proteja propriul nume și statut înseamnă, în esență, să sabotezi și să perturbi lucrarea bisericii. Înseamnă să împiedici evoluția normală a lucrării. Dorind să-mi protejez reputația și funcția, nu m-am ocupat rapid de o persoană rea. Natura acelei probleme este foarte gravă. Nu a fost doar o corupție mică ieșită la lumină, ci am tăinuit o răufăcătoare, permițându-i să perturbe lucrarea bisericii. Înseamnă că am acționat ca sluga Satanei și am și făcut rău. Partea aceasta a fost deosebit de emoționantă: „Modul în care ar trebui să tratezi o persoană rea, de vreme ce s-a descoperit că are o esență rea, este de a o înfrâna sau de a o îndepărta atunci când nu face un rău mare, pentru a minimiza daunele pe care le provoacă. Aceasta este alegerea înțeleaptă. Ar fi reactiv să aștepți până când se transformă într-un dezastru pentru a te ocupa de ea. Acest lucru ar dovedi că liderii și lucrătorii sunt destul de nesăbuiți și nu au principii în acțiunile lor” (Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). Gândindu-mă la cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit îngrozitor și foarte vinovată. Fiind conducătoare, sarcina mea era să-i protejez pe aleșii lui Dumnezeu de opresiunea și perturbările răufăcătorilor și să protejez o viață cuviincioasă a bisericii, astfel ca lucrarea bisericii să poată înainta cum se cuvine și într-un mod disciplinat. Dar când o persoană rea a apărut în biserică, am tergiversat și nu am făcut nimic. Nu îndeplineam responsabilitățile unui conducător, oamenii fiind constrânși și perturbați de răufăcătoare și viețile lor fiind afectate. Și lucrarea bisericii a fost perturbată. Ce făcusem eu era foarte dezgustător pentru Dumnezeu!

M-am tot gândit la asta, câteva zile. Știam bine că o răufăcătoare perturba lucrarea bisericii și că a te ocupa rapid de răufăcători corespunde principiilor. Atunci de ce mă temeam mereu că ceilalți vor înțelege greșit și vor spune că o atacam? Ce înseamnă, de fapt, să ataci pe cineva? Am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Este unul dintre cele mai obișnuite lucruri ca antihriștii să-i hărțuiască și să-i chinuie pe alții și reprezintă un mod concret în care se manifestă. Pentru a-și păstra statutul, antihriștii cer mereu ca alții să-i asculte și să le dea atenție. În cazul în care constată că o persoană nu ține seama de ei sau le este ostilă și potrivnică, vor face manevre pentru a o suprima și chinui, pentru a o subjuga. Antihriștii îi suprimă adesea pe cei ale căror opinii sunt diferite de ale lor. Ei suprimă adesea oamenii care urmăresc adevărul și care își îndeplinesc îndatoririle cu devotament. Îi suprimă adesea pe oamenii de o oarecare decență și corectitudine care nu se înclină în fața lor și nu se strofocă sau nu slugăresc pentru ei. Îi suprimă pe cei cu care nu se înțeleg sau care nu cedează în fața lor. Antihriștii nu îi tratează pe ceilalți după principiile adevărului. Ei nu-i pot trata corect pe oameni. Când le displace cineva, când li se pare că o persoană nu a cedat din inimă, găsesc ocazii și scuze, și chiar se prefac, pentru a ataca și a chinui acea persoană, ajungând până într-acolo încât s-o suprime sub pretextul că îndeplinesc lucrarea bisericii. Ei nu se lasă până când oamenii nu devin supuși și nu îndrăznesc să le spună nu; nu se lasă până când oamenii nu le recunosc statutul și autoritatea și nu-i întâmpină cu un zâmbet, exprimându-și susținerea și ascultarea față de ei, fără a îndrăzni să-și formeze vreo idee despre ei. În orice situație, în orice grup, cuvântul «corectitudine» nu se aplică în privința modului în care un antihrist îi tratează pe ceilalți, iar cuvântul «iubitor» nu se aplică în cazul tratamentului său față de frații și surorile care cred cu adevărat în Dumnezeu. El consideră pe oricine reprezintă o amenințare pentru statutul său drept un ghimpe în coastă și va găsi ocazii și pretexte ca să chinuie acea persoană. Asociază neascultarea cu chinul și nu se oprește până când persoana nu este supusă. A face acest lucru este destul de neconform cu principiile adevărului și în dușmănie față de adevăr. Prin urmare, ar trebui să fie tratat și emondat? Nu doar atât – nimic mai puțin decât dezvăluirea, identificarea și caracterizarea sa nu va fi de folos. Un antihrist tratează pe fiecare după propriile preferințe, intenții și finalități. Sub autoritatea sa, oricine are un simț al dreptății, oricine poate vorbi drept, oricine îndrăznește să lupte împotriva nedreptății, oricine susține principiile adevărului, oricine este cu adevărat talentat și învățat, oricine poate da mărturie pentru Dumnezeu – toți oamenii de acest gen se vor confrunta cu invidia antihristului și vor fi suprimați, excluși și chiar călcați în picioare de acesta. Aceasta este ura cu care un antihrist îi tratează pe oamenii buni, oamenii care urmăresc adevărul. Se poate spune că majoritatea oamenilor pe care un antihrist îi invidiază și pe care îi suprimă sunt oameni pozitivi și buni. Cei mai mulți dintre ei sunt oameni pe care Dumnezeu îi va mântui, de care Dumnezeu Se poate folosi, pe care Dumnezeu îi va desăvârși. Nu sunt antihriștii adversarii lui Dumnezeu, folosind astfel de tactici de suprimare și excludere împotriva acelora pe care Dumnezeu îi va mântui și de care Se va folosi și pe care îi va desăvârși? Nu sunt ei potrivnici față de Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul unsprezece: Ei nu acceptă tratarea și emondarea și nici nu au o atitudine de căință atunci când comit ceva greșit, ci în schimb răspândesc noțiuni și Îl judecă în mod public pe Dumnezeu”). Reflectând la cuvintele Lui, am realizat că a ataca pe cineva și a urma principiile sunt două lucruri diferite. Un aspect e că trebuie să analizăm motivele cuiva în acțiunile lui, iar altul e că trebuie să vedem dacă îi tratează pe alții în baza cuvintelor lui Dumnezeu. Dacă se dovedește că e un om rău sau un antihrist în baza principiilor adevărului, a-l îndepărta, a-l exclude din biserică înseamnă a-i proteja pe alții de rele și a urma principiile. Nu înseamnă că ataci. Dar când antihriștii și răufăcătorii reprimă și atacă oamenii, asta vine în întregime din motivațiile lor rele. Sunt invidioși pe cei care urmăresc adevărul și care au un simț al dreptății. Îi urăsc pe cei care au discernământ despre ei și îndrăznesc să-i confrunte. Îi elimină pe contestatari pentru a-și proteja puterea și statutul. Se agață de cele mai mici probleme ale altora și fac din țânțar armăsar. Ba chiar distorsionează adevărul și-i defăimează pe alții, făcând tot soiul de acuzații la adresa lor, ca aceștia să fie alungați. Motivele și intențiile lor sunt în absolută contradicție cu adevărul și cu Dumnezeu. Ei sunt condamnați și osândiți de Dumnezeu. O expuneam și o suspendam pe Lillian pe baza discernământului meu despre ea ca persoană rea potrivit cuvintelor lui Dumnezeu. Nu era din cauza unei ranchiune personale și nu o atacam. Nu am înțeles ce însemna cu adevărat să ataci și am privit lucrurile superficial. Am crezut că dacă un om îmi purta ranchiună, dacă rezolvam o problemă cu el, însemna că-l atac. Nu am luat în calcul dacă era răufăcător și ce rol juca în biserică. Ca urmare, am fost paralizată de perspectiva mea greșită. Ce nechibzuință! Când am înțeles totul, m-am simțit foarte eliberată.

După asta, mi-am făcut în mod intenționat datoria conform principiilor. Dacă am văzut o problemă cu un frate sau o soră, i-am căutat și am făcut tot posibilul să am părtășie cu ei și să-i ajut. În special cu privire la lucrarea de curățire, dacă s-a stabilit că un om era candidat pentru excludere, fie că avea sau nu prejudecăți împotriva mea, am tratat problema conform principiilor adevărului. Când am pus asta în practică, m-am simțit mult mai liniștită. Acum, am experimentat personal asta într-o datorie, trebuie să renunțăm la motivele și aprecierile noastre despre nume și statut, să susținem principiile și să protejăm lucrarea bisericii, ca să simțim liniște și bucurie.