de Xiaowen, Spania

Anul trecut, eu și sora Liu răspundeam de lucrarea video a bisericii. Ea avea mai multe aptitudini profesionale și mai multă experiență decât mine, așa că îi ceream ajutorul oricând dădeam de probleme. Ne înțelegeam foarte bine. Odată, când lucram la un video, am făcut o greșeală destul de elementară și ea a venit să mă ajute cât de repede a putut. În timp ce se ocupa de ea, m-a întrebat: „Faci asta de câtva timp, așadar, cum ai putut face o greșeală atât de banală?” Am simțit o oarecare împotrivire interioară, gândindu-mă că îmi vorbea așa din prima, de parcă eram foarte nepricepută. Sunt sigură că mă disprețuiește. Ulterior, am remediat problema, dar cu o atitudine recalcitrantă. După câteva zile, câțiva frați și surori au avut probleme similare și, când le-au rezumat la o adunare, sora Liu a folosit greșeala mea drept exemplu. M-am simțit și mai recalcitrantă. Mă gândeam că eram una dintre supraveghetoare, așadar, ce vor crede toți despre mine când ea vorbește despre greșeala mea în fața tuturor? Oare mă vor mai respecta? Am crezut că voia să mă facă să dau prost. După aceea, am început să o ignor și n-am vrut s-o întreb despre problemele pe care mă zbăteam să le rezolv. Când discutam despre lucrare, plecam imediat ce terminam, nemaivrând să schimb niciun cuvânt cu ea. Când îmi vorbea de starea ei, doar mă forțam să spun câteva lucruri și abia așteptam să termine.

Ulterior, am fost demisă din funcție pentru că urmăream statutul, în loc să fac lucrarea reală, și am primit altă datorie în echipă. După o vreme, sora Liu m-a întrebat cum mă descurcam și i-am destăinuit reflecțiile personale de când fusesem demisă. Am crezut că mă va consola și încuraja, dar, surprinzător, a spus: „În ultima vreme, ai fost mai întreprinzătoare în datoria ta, dar înțelegerea ta e superficială. N-ai reflectat cu adevărat la rădăcina eșecurilor tale. Am vorbit despre asta cu sora Wang și este de acord…”. A fost stânjenitor să o aud criticându-mi problemele atât de direct. Am simțit că nu se gândea la sentimentele mele și că, spunând asta în fața altor frați și surori, îmi strica imaginea în mod deliberat. După aceea, n-am mai asimilat nimic din ceea ce mi-a spus. I-am dat un răspuns scurt, dar am continuat să țin mânie. Mă gândeam că nu îi voi mai împărtăși sentimentele mele reale, că îi voi plăti cu aceeași monedă data viitoare când voi avea ocazia. De atunci încolo, în afară de ceea ce trebuia să discutăm despre lucrare, am făcut totul să nu vorbesc cu ea. Nu am mai vrut nici să îi aud vocea.

Într-o după-masă, o soră din echipa noastră a trimis mesaj că trebuia să vorbească cu mine urgent. Lucram la un video și n-am văzut mesajul la timp, ceea ce ne-a întârziat lucrarea. Sora Liu a văzut asta și a sunat ca să întrebe de ce nu răspunsesem prompt, apoi, a spus: „Văd că ai aceeași veche problemă. Nu răspunzi repede la mesaje și uneori nu putem da de tine. Proiectul pe care îl conduci e foarte important – nu poate fi întârziat.” Dar am fost recalcitrantă și nu am vrut să accept deloc ceea ce a spus. Am simțit că fusesem iresponsabilă înainte, concentrându-mă doar la lucrarea mea, dar am început să mă schimb după ce am fost demisă. Oare spunându-mi asta, nu nega toată strădania mea recentă? Oare mă disprețuia și credea că nu caut adevărul? După aceea, prejudecata mea față de sora Liu a devenit tot mai mare. Uneori, când îmi trimitea mesaje despre lucrare, nici nu voiam să răspund. În scurt timp, liderul mi-a cerut să scriu o evaluare despre sora Liu. Am simțit că se ivise ocazia. Ea mă expunea tot timpul, dar de data asta, o puteam expune eu, ca să vadă și ea cum este. Așadar, am enumerat în detaliu problemele ei și am subliniat cum mi-a desconsiderat sentimentele prin cuvintele și faptele ei, plus modurile în care nu făcea lucrare practică. Ulterior, am auzit că liderul a citit asta și i-a evidențiat sorei Liu problemele ei, apoi, ea a făcut un efort conștient să se schimbe. Dar tot n-am putut să renunț la prejudecata mea față de ea. Așa că, la o adunare, am folosit părtășia mea despre cuvintele lui Dumnezeu pentru a spune tot ce aveam împotriva ei.

M-am gândit la felul în care n-a ținut seama de sentimentele mele, așa că ar trebui să o critic, ca toți să vadă că și ea avea multe probleme și nu era cu nimic mai bună decât mine. Am expus-o în mod subtil, spunând: „O persoană poate să fie supraveghetoare și să aibă aptitudini tehnice, dar să fie lipsită de respect când vorbește și evidențiază problemele altora. Uneori, chiar are un ton autoritar, spunând că asta și asta nu e bine la celălalt, ceea ce îl poate face să se simtă constrâns în datoria lui. Asta înseamnă să-i înfrâneze pe oameni și, indirect, să perturbe viața bisericească. Trebuie s-avem discernământ despre acest fel de persoană.” Am simțit că reușisem să mă descarc, dar a urmat o liniște de câteva minute – nimeni n-a mai avut părtășie. Atunci, m-am simțit destul de tulburată. Nu eram sigură dacă părtășia mea a fost adecvată, dar apoi m-am gândit că tot ce am spus era adevărat, așa că n-avea ce să fie neadecvat. Nu m-am mai gândit la asta. În mod surprinzător, liderul mi-a spus după câteva zile că am judecat-o pe sora Liu pe ocolite la acea adunare și că am atacat-o și condamnat-o. Ar fi putut să o rănească și să-i atragă pe uni frați și surori de partea mea, având prejudecăți împotriva sorei Liu și nesusținându-i lucrarea. Am subminat și tulburat. Am fost foarte agitată și speriată când am auzit analiza liderului. Cuvintele lui Dumnezeu spun că a condamna cu nepăsare pe cineva la o adunare perturbă viața bisericească și înseamnă a face rău. Știam că natura unui astfel de comportament era gravă. Când am încheiat conversația, am găsit imediat câteva cuvinte relevante de la Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „În bisericile de pretutindeni, deseori are loc fenomenul de a condamna, eticheta și pedepsi arbitrar oameni. Unii nutresc prejudecăți față de ceilalți și, astfel, îi expun și analizează sub pretextul de a avea părtășie despre adevăr. Intențiile și țelurile lor când fac asta sunt greșite. Dacă scopul părtășiei despre adevăr chiar este să Îl mărturisești pe Dumnezeu și, de asemenea, să le fii de folos celorlalți, ar trebui să ai părtășie despre propriile tale experiențe, să reflectezi asupra ta și să te cunoști și să le fii de folos celorlalți, analizându-te. Acest lucru va fi mai eficient, iar aleșii lui Dumnezeu vor aproba. Dacă o faci cu scopul de a-i expune, ataca și desconsidera pe ceilalți pentru a te înălța pe tine, atunci Dumnezeu nu va aproba, iar frații și surorile tale nu vor beneficia în niciun fel. Dacă intenția cuiva este să-i condamne și să-i pedepsească pe ceilalți, această persoană este un răufăcător care a început să facă fapte rele. Aleșii lui Dumnezeu trebuie să fie capabili să-i discearnă pe cei răi. Dacă cineva îi expune și desconsideră pe ceilalți în mod deliberat din cauza firii lor corupte, ar trebui să fie ajutat cu iubire; dacă nu poate accepta adevărul și stăruie în aceste fapte, în ciuda repetatelor încercări de a-l învăța altfel, atunci este o altă problemă. Dar acei oameni răi care deseori îi condamnă, etichetează și pedepsesc pe ceilalți în mod arbitrar ar trebui expuși în detaliu, ca toți să îi poată discerne, și apoi ar trebui îngrădiți. Este un lucru necesar, deoarece astfel de oameni perturbă viața bisericească și tulbură lucrarea bisericii și sunt susceptibili să înșele oameni și să aducă haos în biserică” („Identificarea liderilor falși”). „Atacul și răzbunarea sunt un tip de acțiune și de revelație care provin dintr-o natură satanică rea. Sunt și un fel de fire coruptă. Oamenii gândesc astfel: «Dacă nu ești amabil cu mine, atunci nici eu nu voi fi corect cu tine! Dacă nu mă tratezi cu demnitate, de ce te-aș trata eu cu demnitate?» Ce fel de gândire este aceasta? Nu este o gândire răzbunătoare? În opinia unei persoane obișnuite, nu este viabil acest tip de perspectivă? Nu stă în picioare? «Nu voi ataca decât dacă sunt atacat; dacă sunt atacat, cu siguranță, voi contraataca» și «Ți-o plătesc cu aceeași monedă» – necredincioșii spun deseori astfel de lucruri; printre ei, acestea sunt raționamente logice și totalmente în conformitate cu noțiunile umane. Totuși, cum ar trebui să vadă aceste cuvinte cei care cred în Dumnezeu și caută adevărul? Sunt corecte aceste idei? (Nu.) De ce nu sunt corecte? Cum ar trebui să fie caracterizate? De unde provin aceste lucruri? (De la Satana.) Provin de la Satana, fără nicio îndoială. Din care firi ale Satanei provin ele? Acestea provin din natura răuvoitoare a Satanei; ele conțin venin și adevărata față a Satanei, în toată răutatea și urâțenia sa. Conțin însăși esența acelei naturi. Care este natura perspectivelor, gândurilor, expresiilor, vorbirii și chiar al acțiunilor care conțin esența acelei naturi? Nu sunt ale Satanei? Sunt aceste aspecte ale Satanei în conformitate cu ale lui Dumnezeu cuvinte? Sunt ele în concordanță cu adevărul? Au vreun fundament în cuvintele lui Dumnezeu? (Nu.) Sunt acestea acțiunile pe care ar trebui să le facă adepții lui Dumnezeu și gândurile și punctele de vedere pe care ar trebui să le aibă? (Nu.) Când ai aceste gânduri, când ai revărsări de astfel de gânduri, sunt aceste gânduri și revărsări în conformitate cu voia lui Dumnezeu? De vreme ce aceste lucruri vin de la Satana, sunt ele în acord cu umanitatea normală, conștiința umană și rațiunea? (Nu sunt.)” („Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă”). Când am făcut o comparație între cuvintele lui Dumnezeu și purtarea mea, mi s-a făcut foarte frică. În interacțiunile mele cu sora Liu, când a menționat în privat problemele mele, fără să-mi afecteze statutul sau imaginea în rândul celorlalți, am putut să accept, dar ulterior, când mi-a analizat greșelile în fața tuturor, am simțit că fusesem umilită. Gândul că aș putea fi desconsiderată de ceilalți m-a făcut s-o urăsc și să nu vreau să vorbesc cu ea. Pur și simplu o ignoram când discutam despre lucrare. Când mi-a văzut problemele și a fost atât de directă, vorbind despre mine în acel mod cu o altă supraveghetoare, am fost foarte furioasă. Am simțit că, într-o clipă, mi-a stricat imaginea bună pentru care muncisem mult și am fost atât de recalcitrantă încât n-am vrut să-i aud nici vocea. Când a menționat că nu răspunsesem la mesaje repede și m-a avertizat să nu mai întârzii lucrarea ca înainte, am simțit că mă delimita, negând că mă schimbasem și îngreunându-mi situația. Mi-am vărsat frustrarea prin datoria mea, nerăspunzându-i intenționat. Prejudecata mea față de sora Liu s-a tot accentuat și i-am purtat multă pică. Evaluarea mea pentru lider, am folosit-o pentru doleanța mea, subliniind greșelile ei, astfel încât liderul să o trateze sau chiar să o demită, ca eu să mă simt ușurată. Vrând să mă răzbun pe ea, am judecat-o ca având umanitate slabă într-o părtășie la o adunare și am încercat să-i fac pe ceilalți să o discearnă și izoleze, ca eu să-mi pot vărsa mânia. Dezvăluiam o fire rea, fără nici cea mai mică umanitate sau rațiune. Aducând aceste lucruri în discuție și criticându-mă, sora Liu era responsabilă pentru lucrarea casei lui Dumnezeu și mă ajuta, dar eu nu acceptam asta nici pe departe. Eram insolentă și-mi vărsam frustrarea prin datorie, ba chiar foloseam cuvintele lui Dumnezeu ca să atac și s-o critic. Încercam să formez o clică, perturbând viața bisericească și sabotând lucrarea casei lui Dumnezeu. Câteva cuvinte de-ale sorei Liu mi-au rănit sentimentul de statut, așa că am criticat-o, vrând să mă răzbun. Am fost înspăimântătoare. Nici măcar un necredincios rezonabil nu s-ar purta așa. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Dacă ei, credincioșii, vorbesc și se poartă cu aceeași nepăsare și nestăpânire ca necredincioșii, atunci sunt mai răi decât necredincioșii; sunt demoni arhetipali” („Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul” din Cuvântul Se arată în trup). Sunt o persoană cu credință. Mâncasem și băusem multe cuvinte de-ale lui Dumnezeu, dar nu puteam să accept nici câteva sugestii. Oare chiar eram om? Urmam aceste filosofii satanice: „Dacă nu ești drăguț, nu sunt drept.” „Nu vom ataca decât dacă suntem atacaţi; dacă suntem atacaţi cu siguranţă vom contraataca.” Doar îmi vărsam nemulțumirea, fără nicio frică de Dumnezeu. Nu trăiam deloc o asemănare umană. Mă simțeam foarte vinovată și supărată, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, căindu-mă, vrând să renunț la prejudecata mea față de sora Liu. Câteva zile, când eram liberă și nu-mi făceam datoria, m-am gândit cât de bine ne-am înțeles când eu eram la început, așadar, de ce devenisem atât de irascibilă cu ea? Știam că era justificată critica ei și, chiar dacă ea era aspră și puțin cam directă, nu era mare lucru. De ce nu am putut s-o accept, ci am acționat pe la spate ca să o critic înapoi?

În căutarea mea, am văzut un pasaj de la Dumnezeu. „Când antihriștii se confruntă cu emondarea și tratarea, deseori manifestă o mare împotrivire și, apoi, încep să facă tot ce le stă în putință ca să se justifice și folosesc sofisme și elocvență pentru a-i înșela pe oameni. Este un lucru destul de des întâlnit. Manifestarea antihriștilor care refuză să accepte adevărul le expune pe deplin natura satanică de a urî și disprețui adevărul. Ei aparțin în întregime genului Satanei. Indiferent ce fac antihriștii, firea și esența lor sunt expuse. Mai ales în casa lui Dumnezeu, tot ce fac ei este condamnat, considerat fapte rele și toate aceste lucruri pe care le fac confirmă pe deplin faptul că antihriștii sunt Satana și demoni. Prin urmare, categoric, nu sunt mulțumiți și, cu siguranță, nu sunt dornici când se ajunge la a accepta să fie emondați și tratați, ci, pe lângă împotrivire și opunere, ei urăsc și emondarea și tratarea, îi urăsc pe cei care îi emondează și îi tratează și pe cei care expun natura esenței lor și faptele lor rele. Antihriștii cred că oricine îi expune le dă de furcă, pur și simplu, așa că le dau de furcă tuturor celor care îi expun. Din cauza naturii lor antihristice, nu vor fi niciodată amabili cu cineva care îi emondează sau tratează, nici nu vor tolera sau suporta pe cineva care face asta, cu atât mai puțin vor simți recunoștință sau vor lăuda pe cineva care procedează astfel. Dimpotrivă, dacă cineva îi emondează sau tratează și îi face să-și piardă demnitatea și imaginea, vor nutri ură față de această persoană în inima lor și vor vrea să găsească o oportunitate ca să se răzbune pe ea. Câtă ură au pentru ceilalți? Asta este ceea ce gândesc și ceea ce spun ei deschis, în fața celorlalți: «Azi, m-ai emondat și tratat. Ei bine, vrajba noastră este bătută în cuie. Fiecare merge pe drumul lui, dar jur că mă voi răzbuna! Dacă îți recunoști greșeala în fața mea, dacă-ți pleci capul înaintea mea sau îngenunchezi și mă implori, te voi ierta, altfel, nu voi trece niciodată cu vederea peste asta!» Orice spun sau fac antihriștii, ei nu consideră niciodată emondarea sau tratarea lor amabilă de către cineva sau ajutorul sincer al cuiva drept sosirea iubirii și a mântuirii lui Dumnezeu. În schimb, le văd ca pe un semn de umilință și ca pe momentul lor cel mai stânjenitor. Asta arată că antihriștii nu acceptă adevărul deloc și aceasta este firea lor” („Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a opta)” în Demascarea antihriștilor). Am văzut din cuvintele lui Dumnezeu că atitudinea antihriștilor față de critică e să o respingă, să găsească scuze și să fie combativi, ba chiar îl văd pe celălalt drept dușmanul lor și găsesc moduri de a critica aspru și a se răzbuna. Urăsc adevărul prin natura lor și nu îl vor accepta niciodată. Am știut că era adevărat tot ceea ce a spus sora Liu despre problemele mele așa că, orice ton ar fi avut, a făcut-o pentru a mă ajuta să mă cunosc, nu ca să mă atace intenționat. În mod clar, nu eram serioasă în datoria mea, nici nu-mi asumam responsabilitatea, ceea ce a dus la unele probleme cu videoclipurile. Sora Liu analiza și diseca aceste probleme, ca noi să nu mai facem aceeași greșeală și să nu întârziem progresul lucrării noastre. A observat și că înțelegerea mea de sine după demitere era destul de superficială, așa că a evidențiat asta amabil. A făcut-o ca să mă ajute să mă cunosc mai bine și să mă căiesc cu adevărat. Dar după ce m-am ajutat de nenumărate ori, n-am fost doar nerecunoscătoare, ci am și crezut că încerca să mă facă de rușine și să-mi strice prestigiul. Chiar am urât-o și am început să o tratez ca pe un dușman, căutând ocazii să mă răzbun pe ea. Ba chiar am vrut să fie izolată și respinsă de ceilalți. Am fost la fel de sinistră și de veninoasă ca un antihrist. Antihriștii sunt captivați de orice măgulire și adoră pe oricine le cântă osanale. Dar cu cât e cineva mai sincer, cu atât mai mult îl vor critica. Oricine îi ofensează sau le afectează interesele va suporta atacul lor și nu-și vor găsi liniștea până când nu vor elimina acea persoană. Acest lucru face mult rău și prejudiciază lucrarea bisericii și intrarea celorlalți în viață. Sfârșesc eliminați pe vecie de către Dumnezeu pentru că fac acel rău, pentru că-I ofensează firea. Câteva cuvinte de-ale sorei Liu mi-au rănit sentimentul de reputație și statut, așa că am vrut să mă răzbun. M-aș fi potolit doar când și-ar fi recunoscut greșeala și ar fi încetat să mă „provoace”. Am fost foarte rea, foarte dușmănoasă. Am urât adevărul exact ca răufăcătorii și antihriștii și eram pe o cale a antihristului. Dacă nu mi-aș fi schimbat firea de antihrist, când ocupam o funcție, știam că aș fi criticat și aș fi făcut și mai mult rău, sfârșind blestemată și pedepsită de Dumnezeu. Am putut să văd cât de înspăimântătoare erau consecințele. M-am rugat lui Dumnezeu, căutând o cale de practicare și pătrundere.

Ulterior, am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă liderul tău, persoana responsabilă sau frații și surorile din jurul tău te supraveghează des, te observă, vor să te cunoască mai bine și, în același timp, vor să te ajute și să te susțină, ce atitudine ar trebui să ai față de acest lucru? Ar trebui să te opui, să te păzești și să te împotrivești, sau ar trebui să accepți cu smerenie? (Ar trebui să acceptăm cu smerenie.) Ce înseamnă să accepți cu smerenie? Înseamnă că ar trebui să primești toate astea de la Dumnezeu și să nu le tratezi niciodată cu impetuozitate. Dacă cineva chiar îți descoperă problema și ți-o poate evidenția, te poate ajuta să discerni și să o rezolvi, își asumă responsabilitatea pentru tine și lucrarea din mâinile tale. Nu vine de la Satana, nici din răutate, ci dintr-o atitudine responsabilă față de lucrarea casei lui Dumnezeu. Izvorăște din dragoste și vine de la Dumnezeu. Ar trebui să o primești de la Dumnezeu, să nu o tratezi niciodată cu impetuozitate sau să acționezi sub imboldul momentului și, mai mult decât atât, nu ar trebui să opui nicio rezistență, să te păzești sau să ai bănuieli în inima ta. Toate acestea sunt lucruri rele și nu sunt în acord cu principiile. Aceasta nu este o atitudine de acceptare a adevărului. Cea mai potrivită atitudine este obligația ta de a accepta de la Dumnezeu orice practicare, comandă, supraveghere, observație, corectare sau chiar emondare și tratare care îți sunt de ajutor și de a nu te baza pe impetuozitate. Impetuozitatea este ceva ce vine de la cel rău, de la Satana, nu de la Dumnezeu, și nu este atitudinea pe care ar trebui să o aibă o persoană față de adevăr” („Identificarea liderilor falși”). Am învățat din cuvintele lui Dumnezeu că nu e nicio răutate când frații și surorile îmi evidențiază problemele. Nu râd de mine, ci sunt responsabili pentru lucrarea casei lui Dumnezeu și intrarea mea în viață. Indiferent cât de mult aș înțelege din problemele menționate de ei, ar trebui să încerc să accept asta ca venind de la Dumnezeu și să mă supun, nu să fiu pătimașă și răzbunătoare. Când nu aș înțelege pe deplin lucrurile, ar trebui să mă rog și să reflectez în continuare, sau să găsesc frați și surori experimentate pentru căutare și părtășie. Aceasta e atitudinea pentru acceptarea adevărului. Mi-am amintit că o criticasem subtil pe sora Liu la o adunare, iar unii frați și surori care nu cunoșteau realitatea ar fi putut fi păcăliți, ceea ce le-ar fi putut afecta cooperarea în datorie. Așa că am folosit ocazia de a avea părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu la o adunare pentru a vorbi deschis, astfel încât ceilalți să aibă discernământ despre ceea ce făcusem. Ulterior, sora Liu m-a căutat să vorbim despre lucrare și i-am spus sincer cum, atunci când mi-a dat sugestii, am dezvăluit firea de a urî adevărul și motive rele. Am văzut că nu părea să mă învinuiască sau urască deloc. Mi-a fost foarte rușine. După aceea, eu și sora Liu ne-am înțeles mult mai bine. Când aducea în discuție problemele mele, nu-mi mai păsa atât de mult de tonul vocii ei, ci știam că trebuia să accept, dacă era bine pentru datoria mea. Uneori, nu conștientizam pe moment, dar mă rugam și renunțam la mine, fără să-mi pese de imaginea proprie, fără să argumentez, apoi, mă gândeam mai târziu la asta. Lucrând cu ea așa, cu timpul, m-am simțit mult mai relaxată.

Ulterior, am lucrat în grabă la un video, fără să caut principiile, având probleme care necesitau să fie refăcut. O altă supraveghetoare, sora Chen, mi-a trimis un mesaj ca să-l remediez și apoi am crezut că s-a rezolvat. Dar am fost surprinsă să văd că, la o întrunire, greșelile mele au fost iar aduse în discuție pentru analiză. M-am gândit că a vorbit așa despre mine în fața tuturor – era foarte stânjenitor! Am început s-am prejudecăți față de sora Chen, de parcă făcea din țânțar armăsar și nu ținea cont de demnitatea mea. Am vrut să găsesc un motiv ca să mă apăr, să-mi salvez imaginea în fața tuturor. Dar apoi, am realizat că lucrarea trebuia refăcută pentru că fusesem prea pripită. Sora Chen avea părtășie despre asta ca să mă avertizeze, astfel încât să pot reflecta asupra atitudinii mele față de datorie, iar frații și surorile s-o poată folosi și ei drept un avertisment, ca să nu facă aceeași greșeală. Ea proteja lucrarea bisericii. Dacă aș fi găsit scuze ca să-mi salvez imaginea și aș fi avut prejudecăți față de sora Chen, n-aș fi urât și refuzat prin asta să accept adevărul? Am știut că nu mai puteam să acționez mânată de corupție, așa că am vorbit cu toți deschis despre detaliile greșelilor pe care le făcusem. Când am terminat, au împărtășit câteva moduri utile de abordare a acelor probleme și am urmat sugestiile lor la următoarea producție video și am evitat să fac aceleași greșeli. Am experimentat cu adevărat că acceptarea sugestiilor lor poate să mă scutească de probleme și să-mi crească eficiența. De asemenea, poate să mă ajute să mă cunosc și să fie benefic pentru intrarea mea în viață.

Prin asta, chiar am experimentat că este important să am o atitudine de supunere față de critică. Dacă e corect ceea ce spun ceilalți și în acord cu adevărul, ar trebui să renunț la mândria mea și să accept necondiționat. Dar dacă doar resping unilateral și mă opun să fiu emondată și tratată și îmi fac prejudecăți față de ceilalți sau îi critic aspru, aceasta arată că sunt un antihrist și voi fi condamnată și eliminată de Dumnezeu dacă nu mă căiesc. Înainte, aproape nimeni nu m-a tratat atât de direct și nu m-am cunoscut. Am crezut că aveam umanitate bună și puteam accepta adevărul. Acum, văd că detest adevărul și nu am umanitate bună. Ceea ce am dobândit și învățat azi se datorează numai judecății și mustrării cuvintelor lui Dumnezeu. Sunt gata să experimentez asta și mai mult și să-mi schimb firea coruptă. Slavă lui Dumnezeu!