de Song Chuying, China

La sfârșitul lui martie 2023, conducătorii m-au rugat să supraveghez lucrarea de curățire de la biserică. Am simțit multă presiune când mi-au spus acest lucru și m-am gândit: „Am o înțelegere superficială a adevărului și îmi lipsește discernământul. Dacă nu pot să fac o lucrare concretă, aș putea ajunge să fiu demisă în scurt timp. Cât de stânjenitor ar fi! Ca membru al echipei, ai mai puține responsabilități și există și un supraveghetor care verifică lucrurile, așa că riscul de a face greșeli este mai mic. Dacă devin supraveghetoare, volumul de muncă va fi mai mare și orice greșeală a mea ar putea să întârzie lucrarea sau, și mai rău, să ducă la acuzații nedrepte și pedepse. That would be a serious transgression! Realizarea datoriei are scopul de a pregăti fapte bune, dar dacă fac prea multe fărădelegi, atunci ar fi o pedeapsă ușoară să fiu demisă și făcută de ocară, căci, în cazuri mai grave, aș putea chiar să fiu exclusă din biserică. Aș mai avea atunci un final și o destinație bune?” Cu gândul la acestea, continuam să găsesc scuze pentru a refuza însărcinarea, spunând că intrarea mea în viață era superficială și că nu mă ridicam la înălțimea acestei datorii. Conducătorul nu a spus prea multe, dar mi-a zis să continui să caut. În următoarele zile, m-am simțit apăsată ori de câte ori mă gândeam la cuvintele conducătorului. S-a întâmplat ca, în acea perioadă, să întâmpin o problemă în evaluarea comportamentului cuiva. M-am concentrat doar asupra consecințelor grave ale acțiunilor sale rele și am etichetat-o drept o persoană rea, fără să-i examinez natura-esență sau comportamentul său obișnuit. Doar mai târziu mi-am dat seama că, deși comisese unele fapte rele, nu era o persoană rea. Acest incident m-a făcut să mă simt și mai împovărată. Această greșeală a mea aproape rănise pe cineva și a perturbat lucrarea de curățire. Îmi lipsea cu-adevărat discernământul! Dacă aș fi devenit supraveghetoare și aș fi greșit încă o dată, nu cumva aș fi ajuns doar să comit mai multe fărădelegi? M-am gândit apoi la sora Lin Fang, supraveghetoarea care tocmai fusese demisă pentru că nu făcuse o lucrare reală și nici nu supraveghease și coordonase corect lucrarea. Cei doi supraveghetori dinaintea ei ajunseseră să fie excluși din biserică deoarece comiseseră prea multe fapte rele. Acest lucru mă făcea să fiu și mai convinsă că a deveni supraveghetoare era prea riscant și că, dacă nu aș fi îndeplinit bine sarcina, aș fi ajuns în scurt timp să fiu demisă sau eliminată. Mi se părea mai sigur să rămân doar membră a echipei. Totuși, nici refuzul direct al datoriei nu părea potrivit, așa că eram într-o dilemă. În următoarele zile, m-am tot gândit la aceste lucruri, simțind că mă aflu sub o mare presiune, iar starea mea era afectată. M-am rugat lui Dumnezeu și am căutat îndrumarea Sa.

În timpul unuia dintre devoționalele mele, am citit un articol despre o mărturie bazată pe experiență, în care protagonistul tot căuta scuze și refuza îndatoriri pentru că se gândea la mândria și interesele sale, dar, ulterior, și-a dat seama că îndatoririle vin odată cu suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu, că El îi observă atitudinea față de îndatoriri și că trebuia mai întâi să se supună. Și eu trebuia mai întâi să pătrund în adevărul supunerii față de Dumnezeu. Așa că am căutat un fragment relevant din cuvintele lui Dumnezeu. Am citit cuvintele Lui, care spun: „Când Noe a făcut așa cum l-a îndrumat Dumnezeu, el nu a știut care erau intențiile lui Dumnezeu. El nu a știut ce voia să îndeplinească Dumnezeu. Dumnezeu doar îi dăduse o poruncă și îl îndrumase să facă ceva și, fără prea multe explicații, Noe s-a conformat și a făcut acel lucru. El nu a încercat să deslușească în secret dorințele lui Dumnezeu, nici nu I s-a opus lui Dumnezeu și nici nu a arătat lipsă de sinceritate. El doar a mers mai departe și a făcut acel lucru cu o inimă curată și simplă. Ceea ce Dumnezeu l-a pus, el a făcut și supunerea și ascultarea cuvântului lui Dumnezeu au stat la baza credinței sale în ceea ce a făcut. Atât de direct și simplu a tratat el ceea ce îi încredințase Dumnezeu. Esența sa – esența acțiunilor sale era supunerea, nu îndoiala, nu rezistența și, mai mult, faptul că nu se gândea la propriile interese sau la pierderile și la câștigurile sale. Mai mult, când Dumnezeu a spus că va distruge lumea cu un potop, Noe nu a întrebat când, nu a întrebat ce se va alege de lucruri și, cu siguranță, nu L-a întrebat pe Dumnezeu cum avea să distrugă lumea. El doar a făcut cum i-a poruncit Dumnezeu. Oricum a vrut Dumnezeu să fie făcut și cu ce a vrut El, Noe a făcut exact cum i-a cerut Dumnezeu și, de asemenea, a început imediat. A acționat conform instrucțiunilor lui Dumnezeu, cu o atitudine dornică de a-L mulțumi pe Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși I”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că a fi capabil să te supui în orice situație este ceea ce Dumnezeu le cere oamenilor și că aceasta este rațiunea pe care ființele create ar trebui să o aibă. Am văzut că Noe avea inima curată în abordarea sa față de însărcinarea dată de Dumnezeu. Doar a ascultat și s-a supus. Nu s-a gândit câte greutăți ar putea întâmpina la construirea arcei sau ce responsabilități ar fi trebuit să își asume dacă nu ar fi fost făcută bine. Voia doar să fie atent la intențiile lui Dumnezeu, să construiască arca așa cum cerea Dumnezeu, cât mai repede posibil, pentru a aduce la îndeplinire voia Lui. Dar când mi-a revenit o datorie, am fost copleșită de gânduri și cugetam întruna la greutățile mele, la viitorul meu și la destinația mea. Credeam că a fi supraveghetoare era prea riscant și că m-ar face susceptibilă să comit fărădelegi, iar dacă aș comite prea multe fărădelegi, nu aș avea un final bun. Când aveam aceste gânduri, am constatat că nu mă puteam supune deloc și am continuat să caut scuze pentru a evita această datorie. Reflectând la acest lucru, m-am simțit foarte rușinată. Crezusem în Dumnezeu de atâția ani, dar încă îmi lipsea simpla supunere. Chiar nu stăpâneam deloc adevărurile-realități. Nu puteam continua astfel. Deși aveam greutăți și îngrijorări, trebuia mai întâi să mă supun și să îmi asum această datorie.

Ulterior, am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu și am înțeles câte ceva despre starea mea. Dumnezeu spune: „Judecând după atitudinea antihriștilor față de Dumnezeu, față de mediile și de oamenii, de evenimentele și de lucrurile rânduite de Dumnezeu, față de dezvăluirea și disciplinarea lor de către Dumnezeu și așa mai departe, au ei cea mai mică intenție de a căuta adevărul? Au ei cea mai mică intenție de a se supune lui Dumnezeu? Au ei cea mai neînsemnată credință că toate acestea nu sunt întâmplătoare, ci se află mai degrabă sub suveranitatea lui Dumnezeu? Au ei această înțelegere și conștientizare? Evident că nu. Se poate spune că rădăcina prudenței lor provine din îndoielile lor cu privire la Dumnezeu. De asemenea, se poate spune că rădăcina suspiciunii lor față de Dumnezeu provine din îndoielile lor cu privire la Dumnezeu. Rezultatele produse de scrutarea lor asupra lui Dumnezeu îi fac mai suspicioși față de Dumnezeu și, în același timp, mai prudenți față de El. Judecând după diferitele gânduri și puncte de vedere generate de gândirea antihriștilor, precum și după diferitele abordări și comportamente produse sub dominația acestor gânduri și puncte de vedere, acești oameni sunt pur și simplu iraționali; ei nu pot înțelege adevărul, nu pot dezvolta o credință autentică în Dumnezeu, nu pot crede și recunoaște în mod temeinic existența lui Dumnezeu și nu pot crede și recunoaște că Dumnezeu este suveran peste întreaga creație, că este suveran peste tot. Toate acestea sunt din cauza firii-esențe ticăloase pe care o au” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Anexa cinci: Rezumând caracterul antihriștilor și firea-esență pe care o au (Partea a doua)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că antihriștii nu cred în dreptatea lui Dumnezeu când se întâmplă ceva. În loc să caute adevărul pentru a cunoaște dispoziția Sa, ei folosesc noțiuni umane, închipuiri și filosofii satanice pentru a analiza lucrarea lui Dumnezeu și situațiile pe care El le rânduiește. Prin urmare, devin precauți și Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu. Acest lucru este cauzat de firea ticăloasă a antihriștilor. Analizându-mă în lumina cuvintelor lui Dumnezeu, mi-am dat seama că aveam aceeași stare. Văzând că cei trei supraveghetori anteriori fuseseră demiși și eliminați, nu am căutat adevărul, nu m-am gândit de ce eșuaseră ei, nu am căpătat discernământ și nici nu am învățat nimic din eșecurile lor. În schimb, am devenit precaută, trăind după filosofii satanice precum: „Prudența este părintele siguranței” și „Cu cât sunt mai mari, cu atât cad mai de sus”. Simțeam că a fi supraveghetoare este prea riscant și că, dacă aș cauza acuzații nedrepte și pedepse, ar fi o fărădelege gravă, iar eu nu aș avea un final și o destinație bune. Am crezut că trebuia să mă protejez pe mine și să evit riscurile, așa că am tot căutat scuze pentru a evita această datorie. Mai târziu, am reflectat: „Care sunt intențiile lui Dumnezeu când îmi alocă această datorie? Supravegherea lucrării de curățire implică într-adevăr responsabilități mari, dar mi-ar permite să recunosc diverse tipuri de oameni răi, de antihriști și de neîncrezători, ceea ce m-ar ajuta să fac un progres rapid în a discerne oamenii. Totodată, a fi supraveghetoare ar implica gestionarea multor probleme, ceea ce m-ar impulsiona să caut adevărurile-principii conexe și să mă echipez cu adevărul, transformând acest lucru într-o mare oportunitate pentru formare. Dar în loc să caut adevărul în această situație, am crezut mereu că a fi supraveghetoare însemna să îți asumi o responsabilitate mai mare și că aș fi dezvăluită și exclusă mai repede, așa că eram plină de suspiciune și precauție față de Dumnezeu. I-am rănit cu adevărat inima lui Dumnezeu!”

M-am gândit apoi la un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Dumnezeu este drept și corect cu fiecare. El nu Se uită la cum erai înainte sau la statura ta actuală. El Se uită dacă urmărești adevărul și dacă mergi pe calea urmăririi adevărului. […] Dumnezeu îți îngăduie să te poticnești, să eșuezi și să faci greșeli. El îți va da ocazii și timp să înțelegi adevărul, să-l practici, să-I înțelegi treptat intențiile, să faci totul după intențiile Lui, să I te supui cu adevărat și să dobândești adevărul-realitate pe care Dumnezeu le cere oamenilor să îl aibă. Dar cine este persoana pe care El o detestă cel mai mult? Este persoana care, în ciuda faptului că în inima sa cunoaște adevărul, refuză să-l accepte, darămite să-l pună în practică. În schimb, trăiește tot după filosofiile Satanei, și totuși se consideră destul de bună și supusă față de Dumnezeu, încercând, totodată, să-i inducă pe alții în eroare și să câștige o poziție în casa lui Dumnezeu. Dumnezeu detestă cel mai mult acest gen de oameni, aceștia sunt antihriști. Deși toată lumea are o fire coruptă, acțiunile acestea sunt de o altă natură. Nu este o fire coruptă obișnuită și nici o dezvăluire normală a corupției, ci te împotrivești lui Dumnezeu până la capăt, conștient și îndărătnic. Știi că Dumnezeu există, crezi în El, și totuși alegi în mod deliberat să I te împotrivești. Aici nu e vorba de faptul că ai noțiuni în legătură cu Dumnezeu și o problemă de înțelegere greșită, ci de faptul că I te împotrivești în mod deliberat până la capăt. Poate Dumnezeu să mântuiască pe cineva de felul acesta? El nu te mântuiește. Ești un dușman al Lui, deci ești un diavol. Mai poate Dumnezeu să-i mântuiască pe diavoli?” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „În credința în Dumnezeu, cel mai important este să practici și să experimentezi cuvintele Lui”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că El este drept cu oamenii. Dumnezeu nu elimină oameni din cauza greșelilor sau eșecurilor de moment, ci dezvăluie și elimină oameni atunci când aceștia persistă în respingerea adevărului și se opun Lui cu încăpățânare. M-am gândit cum lipsa mea de înțelegere a adevărului mă făcuse să greșesc în a-i discerne pe oameni, și totuși nimeni nu m-a învinovățit sau oprit să îmi fac datoria din acest motiv. Dumnezeu folosea greșelile mele pentru a mă echipa cu adevărul în ceea ce privește discernerea oamenilor răi, pentru a-mi compensa deficiențele. M-am gândit mai mult la motivul pentru care Lin Fang a eșuat. Recent, o auzisem vorbind despre intențiile ei greșite în îndeplinirea datoriei. Când a văzut că lucrarea dă rezultate slabe, a transferat sarcinile către partenera ei și nu și-a asumat personal responsabilitatea. Când conducătorii superiori au avut părtășie și au corectat-o, ea a continuat să găsească scuze și să încerce să se apere, a refuzat să reflecteze și să se cunoască în legătură cu aceste probleme. Lin Fang nu a fost demisă din cauza greșelilor sale, ci, în primul rând, pentru că a refuzat să accepte adevărul și a fost iresponsabilă. Au mai fost încă doi supraveghetori. Unul avea o fire arogantă, era autocratic și dorea întotdeauna să dețină toată autoritatea, iar când ceilalți nu-l ascultau, încerca să-i suprime și să-i chinuie. Celălalt supraveghetor urmărea constant reputația și statutul, suprimând și excluzând opiniile divergente. Amândoi au urmat calea unui antihrist și au fost excluși pentru numeroasele lor fapte rele. Am văzut că Dumnezeu este drept și că nu demite sau îndepărtează oamenii doar pentru că greșesc la îndeplinirea datoriei, ci în funcție de atitudinea lor față de adevăr și față de Dumnezeu și de calea pe care o urmează. Din comportamentul lor obișnuit, reieșea clar că aveau o natură-esență care era scârbită de adevăr și îl ura și că urmăreau doar reputația și statutul, fără să protejeze deloc lucrarea bisericii, ceea ce a dus la dezvăluirea și eliminarea lor de către Dumnezeu. Dar eu crezusem că cei cu statut sau cu responsabilități mari erau mai predispuși să fie dezvăluiți și excluși, în timp ce un frate sau o soră obișnuită, cu mai puține sarcini, ar comite mai puține fărădelegi, deoarece erau implicate mai puține lucruri, ei putând astfel evita să fie dezvăluiți și eliminați. Dar acestea erau doar noțiunile și închipuirile mele. Eram mereu precaută față de Dumnezeu și îmi evitam datoria. Chiar și fără să comit vreo fărădelege, dacă nu urmăream adevărul, firea mea coruptă nu avea să fie curățită sau schimbată și nu aveam să primesc mântuirea, și, în cele din urmă, tot nu aș fi avut un final bun. Luând în considerare aceste lucruri, am hotărât să accept această datorie. Dumnezeu permite abateri și probleme în datoria unei persoane, și atâta timp cât aceasta poate ulterior căuta adevărul, reflecta asupra propriei persoane și corecta prompt aceste abateri, Dumnezeu va continua să o călăuzească. Când m-am gândit la acest lucru, am văzut că făceam lucrarea de curățire de ceva timp și că ajunsesem să înțeleg unele principii de discernământ. Lucrarea bisericii avea nevoie urgentă de oameni care să coopereze, așa că trebuia să iau în considerare intențiile lui Dumnezeu și să fac tot posibilul să cooperez, pentru că acestea erau rațiunea și supunerea pe care trebuia să le am. Dar mintea mea era plină doar de gânduri despre propriile mele interese, despre final și destinație. Fusesem atât de egoistă și detestabilă!

Ulterior, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „În ce sens este greșită tratarea urmăririi binecuvântărilor drept un obiectiv? Este diametral opusă față de adevăr și nu corespunde intenției lui Dumnezeu de a mântui oamenii. Deoarece a fi binecuvântat nu este un obiectiv potrivit pe care să-l urmărească oamenii, care ar fi un obiectiv potrivit? Urmărirea adevărului, urmărirea schimbărilor firii și capacitatea de a se supune tuturor orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu: acestea sunt obiectivele pe care ar trebui să le urmărească oamenii. Să spunem, de exemplu, că a fi emondat te face să ai noțiuni și înțelegeri greșite și devii incapabil să te supui. De ce nu te poți supune? Pentru că simți că destinația sau visul tău de a fi binecuvântat a fost pus la încercare. Devii negativ, supărat și încerci să scapi de a-ți face datoria. Care este motivul pentru acest lucru? Există o problemă cu urmărirea ta. Așadar, cum ar trebui rezolvat acest lucru? Este absolut necesar să abandonezi imediat aceste idei greșite și să cauți imediat adevărul pentru a rezolva problema firii tale corupte. Ar trebui să-ți spui în sinea ta: «Nu trebuie să renunț, încă trebuie să fac bine datoria pe care o ființă creată se cuvine s-o facă și să-mi las la o parte dorința de a fi binecuvântat.» Când renunți la dorința de a fi binecuvântat și mergi pe calea urmăririi adevărului, ți se ridică o greutate de pe umeri. Și vei mai fi capabil de negativitate? Deși încă există momente în care ești negativ, nu le lași să te constrângă și, în inima ta, continui să te rogi și să te lupți, schimbând obiectivul pe care-l urmezi din acela de a fi binecuvântat și de a avea o destinație în acela de a urmări adevărul, și-ți spui în sinea ta: «Urmărirea adevărului este datoria unei ființe create. Pentru a înțelege anumite adevăruri astăzi – nu este o recoltă mai mare, aceasta este cea mai mare binecuvântare dintre toate. Chiar dacă Dumnezeu nu mă dorește, iar eu nu am o destinație bună și speranțele mele de a fi binecuvântat sunt distruse, tot îmi voi face datoria în mod adecvat, sunt obligat să procedez astfel. Oricare ar fi motivul, acesta nu-mi va afecta realizarea datoriei, nu-mi va afecta îndeplinirea însărcinării date de Dumnezeu; acesta este principiul conform căruia mă comport.» Și, astfel, nu ai trecut peste constrângerile trupului?” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar în practicarea adevărului există intrare în viață”). „Nu există o corelare între datoria omului și dacă primește binecuvântări sau îndură nenorociri. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și nu ar trebui să depindă de recompensă, condiții sau motive. Doar atunci el își face datoria. A primi binecuvântări se referă la momentul în care cineva este desăvârșit și se bucură de binecuvântările lui Dumnezeu după ce a experimentat judecata. A îndura nenorociri se referă la momentul în care firea cuiva nu se schimbă după ce a experimentat mustrarea și judecata, adică atunci când nu experimentează desăvârșirea, ci este pedepsit. Dar, indiferent dacă primesc binecuvântări sau îndură nenorociri, ființele create ar trebui să-și facă datoria, să facă ceea ce se cuvine să facă și ceea ce sunt capabile să facă; acesta este minimul pe care o persoană, o persoană care-L caută pe Dumnezeu, ar trebui să-l facă. Nu ar trebui să-ți faci datoria doar pentru a primi binecuvântări și nu ar trebui să refuzi să acționezi din teama de a îndura nenorociri. Permiteți-Mi să vă spun acest lucru: îndeplinirea datoriei proprii este ceea ce omul se cuvine să facă, iar dacă nu este capabil să-și facă datoria, atunci asta este răzvrătirea lui. Tocmai prin procesul îndeplinirii datoriei sale omul se schimbă treptat și prin acest proces el își demonstrează loialitatea. Ca atare, cu cât ești mai capabil să-ți faci datoria, cu atât mai mult adevăr vei primi și cu atât mai reală va deveni expresia ta. Cei care își îndeplinesc datoria doar în mod mecanic și nu caută adevărul vor fi eliminați în final, deoarece astfel de oameni nu-și îndeplinesc datoria în practicarea adevărului și nu practică adevărul în realizarea datoriei lor. Ei sunt aceia care rămân neschimbați și vor îndura nenorociri. Nu doar că expresiile lor sunt impure, ci tot ceea ce exprimă ei este rău” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, indiferent dacă o persoană primește binecuvântări sau suferă nenorociri, este perfect natural și justificat ca o ființă creată să-și facă datoria. Din moment ce oamenii Îl urmează pe Dumnezeu, ei ar trebui să-și îndeplinească responsabilitățile, deoarece aceasta este modalitatea de a trăi o viață valoroasă și plină de însemnătate. Intențiile lui Dumnezeu sunt ca oamenii să intre în adevărul-realitate prin datoria lor. În timpul îndeplinirii datoriei, vor fi dezvăluite diverse firi corupte și vor fi expuse multe neajunsuri. Prin această oportunitate, poți căuta adevărul și reflecta asupra ta, fiind astfel curățit și transformat. Deși acum mă confruntam cu dificultăți în formarea ca supraveghetoare, puteam să mă bazez mai mult pe Dumnezeu, să mă concentrez pe căutarea adevărului, să-mi fac datoria conform principiilor, să-mi îndeplinesc responsabilitățile și să-mi arăt loialitatea. Dacă, după o perioadă de formare, aș fi sfârșit prin a fi realocată din cauza calibrului inadecvat, nu aș fi avut regrete.

De atunci, în timp ce îmi făceam datoria de supraveghetoare, indiferent dacă mă confruntam cu greutăți sau aveam abateri în datoria mea, priveam acest lucru ca pe o oportunitate bună de a câștiga adevărul, aveam părtășie și punctam aceste aspecte cu frații și surorile mele și căutam adevărurile-principii relevante. Treptat, adevărurile pe care înainte nu le înțelegeam au devenit mai clare și am făcut unele progrese. Nu mai sunt precaută față de Dumnezeu și îmi doresc doar să învăț lecții practice în fiecare situație pe care Dumnezeu o rânduiește. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a permis să fac progrese reale și să obțin unele perspective concrete.