Când părinții mei au fost îndepărtați din biserică

decembrie 6, 2022

Într-o zi de octombrie, în 2018, un supraveghetor mi-a zis: „Părinții tăi au fost înlăturați din biserică fiindcă perturbau lucrarea bisericii”. Am fost uluită la auzul veștii. Nu-mi venea să cred ce aud. Părinții mei făcuseră unele lucruri perturbatoare, știam asta, dar nu le-am considerat atât de grave, încât să ducă la îndepărtarea lor. La vremea aceea, aveam sufletul zbuciumat. Anterior, sora mea a fost complicea unui antihrist și nu s-a căit, în ciuda oricărei părtășii, sfârșind prin a fi izgonită din biserică. Acum și părinții mei erau înlăturați, așa că rămâneam ultima credincioasă din familie. În acel moment, m-am simțit incredibil de singură. Trecuseră peste 20 de ani de când familia noastră se alăturase credinței și înduraserăm opresiunea PCC-ului neîncetat. Tata a fost arestat de două ori pentru predicarea Evangheliei și stătuse închis cinci ani. M-am mutat peste tot cu mama și sora mea, neavând o casă propriu-zisă, pentru a nu fi arestate de poliție. În toți acei ani, s-au întâmplat și bune, și rele, iar lucrarea lui Dumnezeu e aproape finalizată. Cum de au fost îndepărtați din biserică? Le-a fost extrem de greu în acei ani. Au suferit enorm – să fi fost în zadar totul? Cu gândul la asta, mă bufnea plânsul, și încercam să-l înduplec pe Dumnezeu n-or fi contribuit mult părinții mei, dar suferiseră destul. Ținând cont de toți anii de sacrificiu, nu puteau avea iar șansa de a se căi? Puteau chiar rămâne în biserică, pe post de făcători de servicii! Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mai tare mă chinuiam și mi-am pierdut din avântul datoriei. Sora parteneră m-a avertizat: „Acceptă de la Dumnezeu situația întâmpinată – nu te plânge. Orice face Dumnezeu e drept”. Am înțeles raționamentul, dar nu mi-am schimbat gândirea.

Am citit ulterior documentele privind îndepărtarea părinților mei. Tata era incredibil de arogant. Mereu rezolva treburile generale după bunul plac și nu-și făcea datoria conform principiului. Nu accepta sugestiile fraților și surorilor, prejudiciind grav jertfele. În ciuda riscurilor de siguranță, continua să livreze cărți cu cuvintele lui Dumnezeu. Ignora spusele fraților și surorilor și acționa după bunul plac, așa încât a fost arestat și condamnat pentru livrarea de cărți, iar poliția a confiscat cărțile cu cuvintele lui Dumnezeu. A fost o lovitură grea pentru interesele bisericii. Când sora mea a fost exclusă, tata a deformat lucrurile, dând vina pe conducătoare, care ar fi avut pică pe ea. A făcut mare caz și când conducătoarea a expus corupția și a amenințat că o va înlătura, criticând-o. Tata tindea să-și preamărească meritele în fața fraților și surorilor; prin urmare, aceștia îl priveau cu admirație. Așadar, când rostea astfel de lucruri, unii erau induși în eroare – îi țineau partea și deveneau ostili conducătoarei, ceea ce ținea pe loc lucrarea bisericii. Purtarea tatei perturba serios lucrarea bisericii. Și nu simțea deloc remușcare sau căință pentru răul făcut. S-a decis că e un răufăcător și a fost înlăturat din biserică. Mama a fost îndepărtată fiindcă a continuat să facă vâlvă pe tema excluderii surorii mele. Se tot plângea de conducătoare fraților și surorilor și denatura faptele, pledând la întruniri cazul celor izgoniți, spunând că lidera îi nedreptățea. Asta a perturbat grav viața bisericii. Nu s-a căit după numeroasele părtășii cu ceilalți. A fost considerată răufăcătoare și îndepărtată din biserică. Văzând faptele rele ale părinților mei, am înțeles că trebuiau îndepărtați, în baza principiilor, dar dacă asta se concretiza, nu știam cum aveam să mă descurc. Sufeream foarte mult! M-am simțit paralizată și slabă citind despre înlăturarea lor și nu mă puteam opri din plâns. Am început să mă cert cu Dumnezeu: „Dumnezeule, Tu iubești oamenii. Părinții mei sunt credincioși de 20-30 de ani și au suferit enorm. Nu vei comemora nimic din ce au oferit?” Trăiam în negativism și percepții greșite. Având familia izgonită, eu fiind singura credincioasă, cum aș putea urma această cale? Așadar, mai bine de doi ani am trăit într-o stare de confuzie și am fost suspendată, căci nu-mi îndeplineam deloc datoria. Pe atunci, sufeream serios emoțional și mă rugam încontinuu, în lacrimi: „Dumnezeule, am avut noțiuni și percepții greșite despre Tine referitor la înlăturarea din biserică a părinților mei. E o stare periculoasă, dar nu am puterea să scap de ea. Dumnezeule, călăuzește-mă și mântuiește-mă!”

În devoționalele mele, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Odată ce oamenii știu că Dumnezeu iubește omenirea, ei Îl definesc drept simbol al iubirii: cred că indiferent ce fac oamenii, indiferent cum se comportă, indiferent cum Îl tratează pe Dumnezeu și indiferent cât de neascultători ar putea fi, nimic din toate acestea nu contează cu adevărat pentru că Dumnezeu are iubire, iar iubirea Lui este nelimitată și nemăsurată; Dumnezeu are iubire, așa că poate fi tolerant față de oameni; Dumnezeu are iubire, așa că poate fi milos față de oameni, milos față de imaturitatea lor, milos față de ignoranța lor și milos față de neascultarea lor. Chiar așa e oare? Unii oameni, după ce au experimentat o dată sau chiar de câteva ori răbdarea lui Dumnezeu, vor trata aceste experiențe drept capitale în propria înțelegere a lui Dumnezeu, crezând că El va fi veșnic răbdător și milos față de ei, iar apoi, pe parcursul vieții lor, iau această răbdare a lui Dumnezeu și o consideră drept standardul conform căruia îi tratează Dumnezeu. Mai există și aceia care, după ce au experimentat o dată toleranța lui Dumnezeu, Îl vor defini veșnic pe Dumnezeu drept tolerant – și, în mințile lor, această toleranță este nedefinită, necondiționată și chiar total neprincipială. Sunt corecte asemenea credințe?(Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”). „Dumnezeu e drept în felul în care tratează pe fiecare om în parte și cinstit în abordarea lucrării de cucerire și mântuire a oamenilor. Aceasta este gestionarea Lui. El tratează fiecare om în mod serios, și nu ca pe un animal de companie cu care să Se joace. Iubirea lui Dumnezeu pentru oameni nu este una care răsfață sau răzgâie, și nici mila și toleranța Lui față de omenire nu sunt indulgente sau neatente. Dimpotrivă, iubirea lui Dumnezeu pentru oameni implică prețuirea, compătimirea și respectarea vieții; mila și toleranța Lui transmit așteptările Lui de la ei și sunt ceea ce îi trebuie omenirii pentru a supraviețui. Dumnezeu este viu și există efectiv; atitudinea Lui față de omenire este principială, deloc un set de reguli dogmatice, și se poate schimba. Planurile Lui pentru omenire se schimbă treptat și se transformă cu timpul, în funcție de împrejurările care apar și odată cu atitudinea fiecărui om în parte. Așadar, în inima ta ar trebui să știi cu o claritate deplină că esența lui Dumnezeu este imuabilă și că firea Lui se va manifesta în momente și contexte diferite. S-ar putea să nu crezi că aceasta este o chestiune serioasă și să folosești propriile noțiuni pentru a-ți imagina cum ar trebui să facă Dumnezeu lucrurile. Totuși, există momente în care adevărat e tocmai opusul punctului tău de vedere și, folosind propriile noțiuni pentru a încerca să-L măsori pe Dumnezeu, L-ai mâniat deja. Aceasta pentru că Dumnezeu nu acționează așa cum crezi tu că o face și nici nu va trata această chestiune așa cum spui tu că o va face(Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că Dumnezeu e iubitor, dar iubirea Lui față de om e principială. Nu e o iubire oarbă, lipsită de principii, ca cea a oamenilor. Dumnezeu e drept și ia poziție față de acțiunile fiecăruia. Dumnezeu e iubitor și milos cu cei ce îndrăgesc adevărul, dar tot fac fărădelegi. Dar pe cei răi cărora le e lehamite de adevăr și perturbă lucrarea lui Dumnezeu, El îi condamnă și îi alungă. Doar fiindcă Dumnezeu e iubitor, El nu e milos cu răufăcătorii și nu-i lasă să perturbe lucrarea bisericii. Nu înțelegeam esența lui Dumnezeu și-L delimitam cu noțiunile mele. Am crezut că Dumnezeu iubește oamenii, deci câtă vreme credem în Dumnezeu, Îl urmăm și ne sacrificăm pentru El, oricât de mult rău facem, El ar trebui să ne dea șanse să ne căim. Când părinții mei au fost îndepărtați, m-am certat cu Dumnezeu și m-am împotrivit Lui. Înainte să fie înlăturați părinții mei, biserica le-a dat numeroase șanse, dar ei au ajuns aici fiindcă nu s-au căit. Firea lui Dumnezeu e dreaptă și sfântă. Dacă oamenii vor să se căiască pentru fărădelegi și corupție, Dumnezeu este incredibil de milos și tolerant. Dar cei ca părinții mei, care au făcut mult rău fără să se căiască sincer, exacerbând răul făcut, sunt antihriști, oameni răi, iar Dumnezeu nu poate să le tot arate milă și toleranță. Nu poate fi indulgent pentru că sunt credincioși de mult timp și au suferit enorm.

Am citit încă un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Oamenii spun că Dumnezeu este un Dumnezeu drept și că atât timp cât omul Îl urmează până la final, El va fi cu siguranță imparțial față de om, căci El este cel mai drept. Dacă omul Îl urmează până la final, ar putea El oare să îl dea la o parte pe om? Sunt imparțial față de toți oamenii și îi judec cu firea Mea dreaptă, totuși există condiții potrivite pentru cerințele pe care le am pentru om și care cer să fie realizate de toți oamenii, indiferent cine sunt ei. Nu Îmi pasă cum sunt calificările tale sau de câtă vreme le ai; Mie Îmi pasă doar dacă mergi pe calea Mea și dacă iubești sau nu și tânjești sau nu după adevăr. Dacă îți lipsește adevărul și în schimb Îmi faci de rușine numele și nu te comporți conform căii Mele, doar urmând fără grijă sau preocupare, atunci, în acel moment, te voi doborî și te voi pedepsi pentru răutatea ta, și ce vei avea de spus atunci? Vei putea să spui că Dumnezeu nu e drept? Astăzi, dacă ai respectat cuvintele pe care le-am rostit, atunci ești tipul de persoană pe care o aprob. Spui că ai suferit mereu în timp ce Îl urmai pe Dumnezeu, că L-ai urmat la bine și la rău și ai împărtășit cu El vremurile bune și cele rele, însă nu ai trăit cuvintele rostite de Dumnezeu; îți dorești doar să alergi pentru Dumnezeu și să te sacrifici pentru Dumnezeu în fiecare zi și nu te-ai gândit niciodată să trăiești o viață plină de semnificații. Spui, de asemenea: «În orice caz, cred că Dumnezeu este drept. Am suferit pentru El, am umblat de colo colo pentru El și m-am dedicat Lui și am lucrat din greu, deși nu am primit recunoaștere; cu siguranță El Își va aminti de mine». E adevărat că Dumnezeu este drept, totuși această dreptate nu este întinată de nicio impuritate: nu conține voință umană și nu este întinată de trup sau de tranzacții umane. Toți cei care sunt răzvrătiți și potrivnici, toți cei care nu sunt în conformitate cu calea Lui vor fi pedepsiți; nimeni nu e iertat și nimeni nu e cruțat!(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). Am învățat din cuvintele lui Dumnezeu că dreptatea Sa nu e cum am crezut, că primim pe cât cheltuim. Dumnezeu nu-i favorizează pe cei care se zbat, se sacrifică, lucrează și suferă. Pentru Dumnezeu nu există conceptul „Orice efort merită recunoaștere”. Dumnezeu nu decide finalitatea unei persoane pe baza suferinței și a vechimii și nu Se uită la sacrificiile sale superficiale. Contează dacă persoana urmărește adevărul și îl pune în practică, dacă firea vieții sale s-a schimbat. Dacă nu a practicat cuvintele lui Dumnezeu, oricâtă experiență ar avea sau oricât a suferit, acea persoană nu va fi lăudată de Dumnezeu. Va fi pedepsită de Dumnezeu pentru răul făcut. Măsuram dreptatea lui Dumnezeu ca pe o tranzacție. Am crezut că părinții mei se sacrificaseră și suferiseră destul în anii de credință, așa că oricât rău au făcut, Dumnezeu ar trebui să le mai dea șansa la căință, nu să-i îndepărteze, căci nu era corect față de ei. Nu puteam distinge binele de rău. M-am gândit cum propovăduise Pavel Evanghelia Domnului în Europa. A fost arestat des și a suferit mult, dar a crescut constant în lucrarea lui și era mărturia propriilor fapte. A spus că a trăit precum Hristos, moartea fiind un câștig. Prin urmare, oamenii l-au adulat două mii de ani. Oamenii îl prețuiesc mai mult ca pe Domnul Isus. De-aia a ofensat firea lui Dumnezeu și Dumnezeu l-a pedepsit. Am înțeles că Dumnezeu nu se uită la eforturile exterioare, ci osândește pe cei ce fac rău și Îi ofensează firea fără căință, după faptele lor. Părinții mei s-au străduit și s-au sacrificat mult, dar faptele lor au perturbat și sabotat lucrarea și viața bisericii, dăunând vieții fraților și surorilor și prejudiciind interesele bisericii. Înlăturarea lor din biserică a fost dreptatea lui Dumnezeu. Nu am înțeles dreptatea lui Dumnezeu, ci m-am agățat de ideea că efortul merită recunoaștere, certându-mă cu Dumnezeu și făcând vâlvă, trăind în negativism și fiindu-I potrivnică lui Dumnezeu. Ce rebelă am fost! Realizând asta, m-a cuprins regretul și m-am rugat, plângând: „Dumnezeule! Am crezut în Tine fără să Te cunosc deloc. Ți-am măsurat iubirea și dreptatea cu noțiunile și închipuirile mele, împotrivindu-mă Ție, certându-mă cu Tine și despicând firul în patru. O, Dumnezeule, acum înțeleg că înlăturarea părinților mei a fost dreptatea Ta”. M-am simțit mai echilibrată după acea rugăciune.

Ulterior, am cugetat că m-a supărat așa tare îndepărtarea părinților mei, întrucât sentimentele față de ei erau prea puternice. De-aia am acceptat cu greu vestea înlăturării lor. M-am dus cu gândul la niște cuvinte de-ale lui Dumnezeu. „Dumnezeu a creat această lume și a adus în ea omul, o ființă vie căreia El i-a dăruit viață. Mai departe, omul a ajuns să aibă părinți și rude și nu a mai fost singur. Încă de când omul a zărit prima oară această lume materială, a fost menit să existe sub predestinarea lui Dumnezeu. Suflarea vieții de la Dumnezeu susține fiecare ființă vie în parte pe parcursul creșterii sale și până la maturitate. În acest proces, nimeni nu simte că omul crește sub îngrijirea lui Dumnezeu; mai degrabă, el consideră că omul face asta sub dragostea grijulie a părinților săi și că este propriul său instinct al vieții cel care îi dirijează creșterea. Acest lucru e cauzat de faptul că omul nu știe cine i-a dăruit viața sau de unde a venit aceasta, cu atât mai puțin felul în care instinctul vieții creează miracole. El știe doar că hrana este baza pe care viața sa continuă, că perseverența este sursa existenței sale și că acele credințe din mintea lui sunt capitalul de care depinde supraviețuirea lui. Cu privire la harul și aprovizionarea lui Dumnezeu, omul e total uituc, și astfel el își irosește viața oferită lui de Dumnezeu… Nimeni din această omenire, de care Dumnezeu are grijă zi și noapte, nu ia hotărârea de a I se închina. Dumnezeu doar continuă, așa cum a plănuit, să lucreze asupra omului, de la care El nu are nicio așteptare. El face acest lucru în speranța că, într-o zi, omul se va trezi din visul lui și va realiza brusc valoarea și semnificația vieții, prețul pe care Dumnezeu l-a plătit pentru tot ce i-a dat și bunăvoința sârguincioasă cu care Dumnezeu așteaptă ca omul să se reîntoarcă la El(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este sursa vieții omului”). „Niciun necredincios nu are credință că există un Dumnezeu sau că El a creat cerurile și pământul și toate lucrurile sau că omul este creat de Dumnezeu. Există chiar unii care spun: «Viața îi este dată omului de către părinții săi și el ar trebui să le facă cinste». De unde vine un astfel de gând sau o astfel de părere? Vine oare de la Satana? Milenii de cultură tradițională au educat și amăgit omul în acest fel, făcându-l să nege creația și suveranitatea lui Dumnezeu. Fără înșelăciunea și controlul din partea Satanei, omenirea ar investiga lucrarea lui Dumnezeu și I-ar citi cuvintele și ar ști că este creată de Dumnezeu, că viața îi este dată de Dumnezeu; ar ști că tot ceea ce are este oferit de Dumnezeu și că lui Dumnezeu ar trebui să-I mulțumească. Dacă cineva ne face un bine, ar trebui să-l acceptăm ca fiind de la Dumnezeu. În special, părinții noștri ne-au dat naștere și ne-au crescut; toate acestea sunt rânduite de Dumnezeu. El domnește peste toate; omul este doar o unealtă de slujire. Dacă cineva își poate lăsa deoparte părinții sau soțul (sau soția) și copiii săi pentru a se sacrifica pentru Dumnezeu, atunci acea persoană va fi mai puternică și va avea un simț al dreptății mai mare înaintea lui Dumnezeu(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin recunoașterea propriilor păreri nechibzuite se poate obține cu adevărat o transformare”). Din cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că Dumnezeu e sursa vieții omenești și că tot ce avem ne e dat de El. Am ajuns unde suntem azi prin grija și protecția lui Dumnezeu. Pentru că fiecare dintre cei care au fost amabili și ne-au ajutat trebuie văzut ca venind de la Dumnezeu. Nu urmam cuvintele lui Dumnezeu, ci mă gândeam ce buni au fost părinții mei cu mine. Nu am văzut că faptele alor mei aveau la bază rânduielile lui Dumnezeu, că protecția și îndrumarea lui Dumnezeu m-au purtat până aici. Nu I-am mulțumit pentru grija Lui, nici nu I-am răsplătit iubirea, ci L-am trădat pe Dumnezeu, căci nu m-am desprins de sentimentele față de părinți, neputând să mai pășesc pe calea credinței. Cu cât reflectam, cu atât simțeam că nu aveam conștiință și Îi eram datoare lui Dumnezeu.

Apoi am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Cine este Satana, cine sunt demonii și cine sunt dușmanii lui Dumnezeu, dacă nu cei ce se împotrivesc și care nu cred în Dumnezeu? Nu sunt ei acei oameni care nu Îl ascultă pe Dumnezeu? Nu sunt aceia care pretind că au credință și, totuși, sunt lipsiți de adevăr? Nu sunt ei aceia care doar caută să obțină binecuvântări, în timp ce nu sunt în stare să fie martori pentru Dumnezeu? Tu tot te amesteci cu acei demoni astăzi și acorzi importanță conștiinței și iubirii față de ei, dar, în cazul acesta, nu ai intenții bune față de Satana? Nu complotezi cu demonii? Dacă oamenii din zilele noastre sunt încă incapabili să distingă între bine și rău și continuă orbește să fie iubitori și miloși fără nicio intenție de a căuta voia lui Dumnezeu și fără a fi capabili în vreun fel de a nutri intențiile lui Dumnezeu ca pe ale lor, atunci sfârșiturile lor vor fi cu atât mai jalnice. Oricine nu crede în Dumnezeu întrupat este un dușman al lui Dumnezeu. Dacă tu poți să acorzi importanță conștiinței și iubirii față de un dușman, nu îți lipsește un simț al dreptății? Dacă tu ești compatibil cu aceia pe care Eu îi detest și îi dezaprob, și tot îi iubești sau ai sentimente personale față de ei, atunci nu ești tu neascultător? Nu te împotrivești intenționat lui Dumnezeu? Are o astfel de persoană adevărul? Dacă oamenii acordă importanță conștiinței față de dușmani, iubirii pentru demoni și îndurării față de Satana, atunci nu întrerup ei în mod intenționat lucrarea lui Dumnezeu?(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au revelat starea. Dumnezeu ne cere să iubim și să urâm asemeni Lui. Cei ce urăsc adevărul și-I sunt potrivnici sunt oameni răi pe care Dumnezeu îi urăște, deci și noi ar trebui să-i urâm. Nu distingeam esența alor mei conform cuvintelor lui Dumnezeu. Oricât au prejudiciat lucrarea bisericii, le-am luat partea, certându-mă cu Dumnezeu. Ba m-am și descurajat în îndatorirea mea. Atunci am înțeles de ce a spus Dumnezeu: „Emoția e dușmanul lui Dumnezeu(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 28). Arătam iubire și milă față de răufăcători, căci eram pradă emoției, sperând ca Dumnezeu să le mai dea o șansă la căință, să-i păstreze în biserică. Ce nesăbuită am fost! Orice rele ar face oamenii, ei nu se căiesc cu adevărat. Esența lor determină asta. Lăsându-i în biserică, le permitem să tot facă rău și să perturbe lucrarea bisericii. Am fi de partea răufăcătorilor și împotriva lui Dumnezeu!

Apoi m-a luminat un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Într-o zi, când vei înțelege o parte din adevăr, nu vei mai crede că mama ta este cea mai bună persoană sau că părinții tăi sunt cei mai buni oameni. Îți vei da seama că și ei sunt membri ai omenirii corupte și că firile lor corupte sunt toate la fel. Singurul lucru care îi deosebește este legătura de sânge cu tine. Dacă nu cred în Dumnezeu, atunci sunt la fel ca necredincioșii. Nu îi vei mai privi din perspectiva unui membru al familiei sau din perspectiva legăturii tale de familie, ci prin prisma adevărului. Care sunt principalele aspecte pe care ar trebui să le cercetezi? Ar trebui să cercetezi părerile lor despre credința în Dumnezeu, despre lume, părerile lor despre cum să se ocupe de lucruri și, cel mai important, atitudinile lor față de Dumnezeu. Dacă vei cerceta cu acuratețe aceste aspecte, vei putea să vezi clar dacă sunt oameni buni sau răi. Dacă într-o zi vei putea să vezi clar că sunt exact ca tine, că sunt oameni cu firi corupte, ba chiar mai mult, că nu sunt oamenii inimoși pe care ți-i imaginezi tu, care au o iubire adevărată pentru tine, și că nu sunt capabili deloc să te conducă spre adevăr sau pe calea cea dreaptă în viață, și dacă vei putea să vezi clar că ceea ce au făcut pentru tine nu îți este de mare folos și că nu are nicio însemnătate pentru tine să o iei pe calea cea dreaptă în viață, și dacă ți se va părea și că multe dintre practicile și opiniile lor sunt contrare adevărului, că ei aparțin trupului și că asta te face să-i disprețuiești și să simți aversiune și ură față de ei, atunci, în lumina acestor factori, vei fi capabil să îi tratezi corect în inima ta și nu îți va mai fi dor de ei, nu-ți vei mai face griji pentru ei și vei fi capabil să te desparți de ei. Ei și-au terminat misiunea de părinți, iar tu nu îi vei mai trata ca pe cele mai apropiate persoane ție, nici nu-i vei mai idolatriza. În schimb, îi vei trata ca pe niște oameni obișnuiți și, atunci, vei scăpa cu totul de robia emoțiilor și te vei desprinde cu adevărat de emoțiile tale și de afecțiunea familiei(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai înlăturarea firii corupte poate produce o transformare adevărată”). Lectura m-a emoționat profund. Întrucât sentimentele față de părinți erau prea intense, am văzut doar cât de buni erau cu mine, nu atitudinea lor față de adevăr și Dumnezeu. Nu le vedeam clar esența sau ce cale urmau. De-aia nu am abordat corect înlăturarea lor, ci am căzut pradă emoției, certându-mă deprimată cu Dumnezeu mai bine de doi ani. Viața mi-a fost grav afectată și am comis nelegiuiri. Udarea și hrana cuvintelor lui Dumnezeu mi-au trezit, treptat, cugetul rebel și mi-au șters noțiunile și înțelegerea greșită a lui Dumnezeu. Acum mă simt mai liberă și am energie pentru datoria mea. Slavă lui Dumnezeu pentru mântuirea Sa!

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Nu voi urma aceste studii

de Thivei, India M-am născut într-o familie creștină. Ambii părinți sunt fermieri. Familia noastră își câștigă traiul cultivând legume și...

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger