de Chen Ming, China

Era în decembrie 2011 și doi dintre conducătorii bisericii noastre fuseseră arestați. După ce am auzit această veste, eu, împreună cu frații și surorile, a trebuit să ne ocupăm de consecințe. Câteva zile mai târziu, am primit o scrisoare care spunea că niște frați și surori din alte biserici erau arestați continuu de poliție și că la ușa mea fusese văzută o persoană suspicioasă, deci și eu trebuie să fi fost sub supraveghere. Scrisoarea spunea că nu trebuia să merg acasă. În schimb, trebuia să merg într-un loc sigur și să mă ocup de lucrarea bisericii de acolo. După ce am citit scrisoarea, am fost foarte neliniștită. M-am gândit la mașinile de poliție care patrulau continuu străzile în ultimele zile, precum și la supravegherea permanentă. Aflaseră că sunt diacon de biserică? Îmi pândeau casa pentru a mă reține? M-am gândit la toți frații și surorile care fuseseră prinși, unii bătuți până au fost schilodiți, alții până la moarte. Acum făceam lucrarea bisericii, motiv pentru care alergam de colo colo. Ce m-aș face dacă aș fi urmărită și prinsă de polițiști? Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai speriată eram. Dacă aș fi fost într-adevăr bătută până la moarte, cum aș fi câștigat mântuirea și viața veșnică? Simțeam că am o greutate pe piept. Ba chiar îmi era greu să respir. Ulterior, am mers să stau la o rudă pentru câteva zile. Soțul meu m-a găsit și a spus: „Nici aici nu ești în siguranță. Mai bine ai merge să te ascunzi acasă la o prietenă în altă provincie. Polițiștii știu că ești diacon la biserică. De ce te-ar lăsa să scapi?” După ce l-am auzit pe soțul meu, am ezitat, mai ales deoarece conducătorii bisericii noastre fuseseră arestați. Totuși, încă mai erau multe treburi urgente de făcut, așa că dacă plecam atunci, nu ar mai fi rămas nimeni care să ducă mai departe lucrarea bisericii. Cu toate astea, dacă nu plecam și eram arestată de polițiști, aș fi fost torturată până la moarte sau schilodită. Așa că cea mai bună soluție era să plec și să mă ascund câteva zile și apoi să mă întorc pentru a-mi continua datoria odată ce lucrurile s-ar fi liniștit. Așadar, mi-am abandonat datoria și am mers acasă la o prietenă în altă provincie. De fapt, în acest moment crucial mi-am abandonat datoria. Acesta era un act de trădare a lui Dumnezeu! Însă la momentul acela mă gândeam numai la propria siguranță și nu aveam deloc credință. De asemenea, nu aveam nicio înțelegere a naturii lucrului pe care îl făcusem.

Ulterior, de teamă să n-o implic și pe ea, prietena mea a aranjat să stau într-o casă dărăpănată din afara satului ei. Era atât de dărăpănată încât ușa nici măcar nu se închidea și nu era nimic de mâncare și nici apă curentă. În fața unui asemenea mediu, m-am simțit foarte nefericită. Atunci am început să reflectez. Avusesem dreptate să-mi abandonez datoria pentru a mă ascunde în altă provincie? Atunci, am văzut aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „În acest moment, sunt unii oameni care nu poartă nicio povară pentru Biserică. Acești oameni sunt delăsători și neglijenți și nu le pasă decât de propriul trup. Sunt extrem de egoiști și, în plus, orbi. Nu vei duce nicio povară dacă nu poți înțelege limpede acest lucru. Cu cât ești mai atent la voia lui Dumnezeu, cu atât este mai mare povara pe care ți-o va încredința Dumnezeu. Oamenii egoiști nu sunt dispuși să pătimească astfel de lucruri; ei nu doresc să plătească prețul și, drept urmare, vor rata șansa de a fi desăvârșiți de Dumnezeu. Nu își fac rău singuri?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Să luăm seama la voia lui Dumnezeu pentru a atinge desăvârșirea”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am simțit un ghimpe în inimă; am văzut că eu însămi fusesem felul acela de persoană egoistă și meschină expusă de Dumnezeu. Conducătorii bisericii noastre fuseseră arestați și trebuia să ne ocupăm imediat de consecințe. În acel moment crucial, ar fi trebuit să mă bazez pe Dumnezeu și să continui să fac lucrarea bisericii, ocrotindu-mi frații și surorile. Cu toate astea, nu mă gândisem decât la propria siguranță și devenisem o lașă, ascunzându-mă, abandonând lucrarea bisericii, fără să-mi pese deloc de viața fraților și a surorilor. Aceasta era o trădare gravă a lui Dumnezeu! Atunci, mi-am amintit niște versuri dintr-un imn al cuvintelor lui Dumnezeu: „Avram l-a oferit pe Isac – voi ce ați oferit? Iov a oferit totul – voi ce ați oferit? Atât de mulți oameni și-au dat viețile, și-au plecat capetele și și-au vărsat sângele ca să caute adevărata cale. Ați plătit acel preț?” („Ce I-ați dedicat lui Dumnezeu?” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). Chiar așa, ce-I oferisem lui Dumnezeu? Avraam fusese capabil să-și sacrifice fiul pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu; Iov renunțase la tot ca să-L mulțumească. Și eu? De teamă să nu fiu prinsă și torturată până la moarte, fugisem pentru propria siguranță. Nu fusesem ca o dezertoare, agățându-mă de viață ca o lașă în loc să înfrunt moartea? După cum spune zicala, „Pregătirea intensă dă roade până la urmă”. În calitate de diacon al bisericii, îngrijită mulți ani de casa lui Dumnezeu, în acest moment crucial, nu mă gândisem deloc la ceea ce-mi fusese încredințat și nici la modul în care să mențin lucrarea bisericii. M-am gândit numai la mine, prețuindu-mi propria existență și fugind de pericol. Oare mai eram demnă de a fi numită „om”? Chiar mușcasem mâna care mă hrănise și nu eram nici măcar la fel de bună ca un animal!

După aceea, am citit alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Indiferent ce vă cere Dumnezeu, voi trebuie doar să lucrați în acea direcție cu toată puterea voastră și sper că veți fi capabili să veniți înaintea lui Dumnezeu și să-I oferiți devotamentul vostru cel mai profund în final. Atât timp cât veți putea vedea zâmbetul mulțumit al lui Dumnezeu când stă pe tronul Lui, chiar dacă acest moment este clipa stabilită a morții voastre, ar trebui să puteți să râdeți și să zâmbiți în timp ce vă închideți ochii. În timpul vostru pe pământ, trebuie să vă faceți datoria finală pentru Dumnezeu. În trecut, Petru a fost răstignit cu capul în jos pentru Dumnezeu; dar ar trebui să-L mulțumești pe Dumnezeu până la sfârșit și să îți epuizezi toată energia pentru El. Ce poate să facă, în numele lui Dumnezeu, o ființă creată? Ar trebui, așadar, să te oferi lui Dumnezeu, cât mai curând cu putință, ca El să dispună de tine cum dorește. Atât timp cât asta Îl face pe Dumnezeu fericit și mulțumit, atunci lasă-L să facă ce voiește cu tine. Ce drept au oamenii să rostească vorbe de nemulțumire?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 41). M-am simțit foarte încurajată de aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, dar m-am simțit și vinovată. M-am gândit la evadarea lui Petru din închisoare și la felul în care Domnul Isus apăruse înaintea lui și îi spusese că va fi răstignit din nou de dragul său. Cuvintele Domnului l-au făcut pe Petru să înțeleagă: „Domnul Isus a fost deja răstignit o dată pentru a răscumpăra omenirea, nu-L pot lăsa să fie răstignit iar. A renunțat la propria viață de dragul nostru; de data asta, ar trebui să renunț la viața mea pentru a Lui.” Așadar, Petru s-a întors la închisoare fără să stea pe gânduri și, în cele din urmă, a cerut să fie răstignit cu capul în jos de dragul lui Dumnezeu. Petru fusese capabil să renunțe la propria viață pentru Dumnezeu, dar eu? În fața unui mediu puțin periculos, îmi abandonasem însărcinarea și fugisem într-un loc îndepărtat. Oare aveam măcar o fărâmă de conștiință? Îl urmasem pe Dumnezeu atâția ani și fusesem înzestrată cu atât de multe din cuvintele Sale, totuși Îl trădasem pe Dumnezeu într-un moment crucial. Nu eram demnă de a fi în viață în fața lui Dumnezeu. Am îngenunchiat și m-am căit în rugăciune înaintea lui Dumnezeu, spunând: „Dumnezeule! Am greșit, mi-am abandonat datoria de dragul propriei siguranțe. Am fost atât de egoistă și meschină! Nu vreau să mă mai gândesc la propriile interese. Vreau să învăț de la Petru și să termin ce mi-ai încredințat chiar dacă asta înseamnă moarte.” După aceea, m-am întors la biserică. Când una dintre surori m-a văzut, a spus: „Astăzi am primit cele mai recente predici de la Dumnezeu. Nu am știut pe cine să contactez ca să le trimitem fraților și surorilor. Tocmai când începeam să-mi fac griji, te-ai întors.” Când am auzit ce a spus sora, am fost bucuroasă că m-am întors la timp. Nu provocasem prea multe pierderi lucrării bisericii. Am făcut repede aranjamente cu sora pentru un personal potrivit ca să le trimitem predicile fraților și surorilor imediat. De atunci, nu am mai fost atât de lașă când îmi făceam datoria.

După ce am trecut prin acel mediu, m-am gândit că dobândisem puțină credință, dar, spre surprinderea mea, am întâlnit o altă situație și am fost din nou expusă. Într-o zi, colega mea, sora Zhou, mi-a spus: „Mai multe case unde sunt păstrați banii bisericii sunt în pericol.” Apoi, mi-a alocat sarcina de a transfera banii într-un loc mai sigur. Gândindu-mă la mașinile poliției care patrulau peste tot, mi-a fost puțin teamă și mi-am făcut griji că poliția ar putea supraveghea casele. Dacă eram urmărită și arestată în timp ce mutam banii bisericii? Nu mă puteam abține să nu mă gândesc: „Sunt diacon al bisericii; dacă voi fi prinsă, sunt sigură că voi fi torturată. Apoi șansele de a scăpa cu viață vor fi nule. Atunci cum voi putea obține mântuirea și intra în Împărăția Cerurilor?” Tot gândindu-mă la asta, voiam numai să mă ascund. Simțeam că această datorie ar fi fost prea periculoasă. Exact atunci, mi-am adus aminte de experiența mea anterioară. Din cauză că fusesem prea egoistă și meschină, acționând numai pentru siguranța mea, aproape că am întârziat lucrarea casei lui Dumnezeu. M-am avertizat să nu mai merg pe aceeași cale a eșecului ca înainte. În schimb, aveam să mă bazez pe Dumnezeu și să duc la bun sfârșit această datorie importantă. Când am gândit în felul acesta, nu m-am mai simțit atât de neliniștită. Pe atunci, mă întrebam adesea: „De ce, în momente atât de critice, mi-e întotdeauna atât de frică de a fi arestată și torturată până la moarte?” Ulterior, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Începând de astăzi, le voi permite tuturor oamenilor să înceapă să Mă cunoască – singurul Dumnezeu adevărat care a creat totul, care a venit printre oameni și a fost respins și defăimat de ei, și care controlează și aranjează totul, în întregime; Regele care răspunde de împărăție; Dumnezeul Însuși care gestionează cosmosul; și, mai mult, Dumnezeul care controlează viața și moartea ființelor omenești și care ține cheile Gheenei. Voi permite tuturor oamenilor (adulți și copii, indiferent dacă au sau nu spirit și indiferent dacă sunt proști sau au dizabilități etc.) să Mă cunoască. Nu voi scuti pe nimeni de această sarcină; este cea mai severă lucrare, o sarcină pe care am pregătit-o bine și una care se desfășoară începând de acum. Ceea ce spun se va împlini. Deschide-ți ochii spirituali, renunță la noțiunile individuale și recunoaște că Eu sunt singurul Dumnezeu adevărat care gestionează universul! Nu Mă ascund de nimeni și Eu Îmi duc la îndeplinire decretele administrative asupra tuturor” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 72). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit foarte rușinată. Dumnezeu Atotputernic stăpânește întregul univers și controlează soarta omenirii; viața și moartea oamenilor sunt în mâinile Lui și toți sunt supuși rânduielilor Sale. Cu toate astea, nu avusesem o înțelegere a atotputerniciei și suveranității lui Dumnezeu. Când îmi făceam datoria, mă gândeam numai la propria viață. Chiar îmi fusese teamă să nu cad în mâinile poliției și să fiu torturată până la moarte. Nu aveam nici un strop de credință adevărată în Dumnezeu. Aveam o statură foarte mică. Eram o lașă care se agăța de viață, care voia mereu să fugă atunci când înfrunta o datorie periculoasă. Ca atare, dacă aș fi fost într-adevăr arestată și torturată, cu siguranță L-aș fi trădat pe Dumnezeu, devenind astfel o iudă și, în cele din urmă, aș fi fost trimisă în iad drept pedeapsă. Această realizare m-a speriat foarte tare.

Ulterior, am găsit alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Când oamenii sunt gata să-și sacrifice viețile, totul devine neînsemnat și nimeni nu-i poate învinge. Ce ar putea fi mai important decât viața? Astfel, Satana devine incapabil de a face mai mult în oameni, nu poate face nimic cu omul. Deși, în definiția «trupului», se spune că trupul este stricat de Satana, dacă oamenii vor renunța, cu adevărat, la ei înșiși și nu vor fi mânați de Satana, atunci nimeni nu va putea să-i învingă” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 36). Aceste cuvinte ale lui Dumnezeu m-au ajutat să-mi dau seama că punctul meu slab fusese întotdeauna teama de moarte. Satana a folosit slăbiciunea trupului meu pentru a mă ataca, făcându-mă să-L trădez pe Dumnezeu, ceea ce ar fi dus la distrugerea mea odată cu însuși Satana. Satana este complet josnic și rău! Viața și moartea mea sunt sub suveranitatea lui Dumnezeu și sunt determinate de El. Oricât de sălbatic este Satana, fără permisiunea lui Dumnezeu, n-ar îndrăzni să-mi facă nimic. Trebuie să-I încredințez lui Dumnezeu viața și moartea mea și să mă supun orchestrărilor Sale; chiar dacă aș fi torturată până la moarte de PCC, tot trebuie să mărturisesc ferm pentru Dumnezeu și să-L slăvesc. Atunci am îngenunchiat și m-am rugat lui Dumnezeu spunând: „Dumnezeule, sunt dispusă să-Ți încredințez viața mea și să Te las să orchestrezi dacă trăiesc sau mor. Te rog să-mi analizezi inima.”

În clipa aceea, m-am gândit la încă niște cuvinte pe care le rostise Dumnezeu: „Ca membri ai rasei umane și creștini devotați, este responsabilitatea și obligația noastră, a tuturor, să ne oferim mințile și trupurile pentru a îndeplini însărcinarea dată de Dumnezeu, deoarece întreaga noastră ființă a venit de la Dumnezeu și există grație suveranității Lui. Dacă mințile și trupurile noastre nu susțin însărcinarea dată de Dumnezeu și cauza dreaptă a omenirii, atunci sufletele noastre se vor simți nevrednice de cei care au fost martirizați pentru însărcinarea dată de Dumnezeu și mult mai nevrednice de Dumnezeu, care ne-a oferit totul” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 2: Dumnezeu conduce destinul întregii omeniri”). Din cuvintele lui Dumnezeu se vede clar că moartea ființelor create pentru a îndeplini sarcinile încredințate de Dumnezeu este un lucru plin de însemnătate. Gândindu-mă la discipolii și apostolii care L-au urmat pe atunci pe Domnul Isus, mulți fuseseră martirizați în timp ce împărtășeau Evanghelia, dar Dumnezeu Își amintește de moartea lor. Poate că sunt morți cu trupul, dar sufletele lor trăiesc în continuare. Dacă devenim iude și-L trădăm pe Dumnezeu fiindcă ne e frică de moarte și apoi El ne pedepsește și murim, aceasta este o moarte adevărată; vom merge în iad. Iar asta înseamnă suferință veșnică. Domnul Isus a spus: „Căci oricine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde, dar cel ce-şi pierde viaţa pentru Mine o va găsi” (Matei 16:25). În acest mediu aspru în care PCC asuprește și arestează oamenii fără motiv, Dumnezeu mi-a văzut atitudinea; voia să vadă dacă aveam să-mi risc viața pentru a-L mulțumi și să fiu martoră în fața Satanei. Dacă îmi abandonez datoria și-L trădez pe Dumnezeu fiindcă mi-e teamă de moarte, atunci nu sunt decât o moartă umblătoare. Realizând asta, m-am rugat lui Dumnezeu, declarând că eram dispusă să trădez trupul și să mă bazez pe El pentru a-mi îndeplini datoria. În timp ce transferam banii bisericii, cântam în sinea mea un imn al cuvintelor lui Dumnezeu: „Tu ești o ființă creată – ar trebui, desigur, să-L slăvești pe Dumnezeu și să urmărești o viață plină de sens. Deoarece ești o ființă omenească, ar trebui să te sacrifici pentru Dumnezeu și să înduri toate suferințele! Ar trebui să accepți cu bucurie și cu încredere mica suferință la care ești supus astăzi și să trăiești o viață plină de sens, ca Iov și Petru. Sunteți oameni care urmăriți calea cea dreaptă, aceia care își doresc o îmbunătățire. Sunteți oameni care vă ridicați în națiunea marelui balaur roșu, cei pe care Dumnezeu îi numește drepți. Nu este aceasta viața cea mai plină de sens?” („Cea mai însemnată viață” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). Cu cât repetam acest cântec, cu atât îl apreciam mai mult. Ca ființă creată, să fiu capabilă să-mi fac datoria este cel mai de preț dintre lucruri. Acest mod de viață este semnificativ. Este un mod de viață lăudat de Dumnezeu. În clipa aceea, nu m-am mai simțit lașă și înspăimântată și am fost capabilă să transfer banii bisericii fără peripeții. În sinea mea, mă simțeam acum pe deplin liniștită și alinată. După aceea, cu îndrumarea lui Dumnezeu, am transferat în siguranță bunurile și cărțile casei Sale cu mai multe ocazii.