După tratare, m-am trezit

octombrie 14, 2022

de Liang Xin, China

La finele lui 2020, răspundeam de udarea nou-veniților din biserică. La început, nu erau mulți, deci orice probleme înfruntau, făceam tot ce puteam ca să-i ajut să le rezolve, atât timp cât veneau să-mi vorbească. Când chiar nu puteam rezolva ceva, o căutam pe conducătoare. Mă temeam că, dacă noii credincioși nu erau udați bine, n-aveau să rămână puternici. Ulterior, numărul noilor membri a tot crescut, așadar conducătoarea a repartizat încă două surori să lucreze cu mine și fiecare aveam de udat un anumit număr de credincioși. De câteva ori, câțiva nou-veniți mi-au vorbit despre niște probleme. Am văzut că se încadrau în sfera responsabilităților celorlalte surori și m-am gândit că timpul meu era limitat, așa că, dacă îi ajutam, oare asta nu m-ar fi împiedicat să ud credincioșii noi de care răspundeam? De vreme ce surorile erau responsabile pentru ei, ele ar fi trebuit să se ocupe de problemele lor. Nu era problema mea. Așa că n-am avut părtășie cu acei nou-veniți. Când aveam părtășie, era superficială, făceam lucrurile mecanic. Câteva zile mai târziu, am aflat că unii nu mai participaseră de o săptămână la întruniri, fiindcă nu fuseseră repartizați într-un grup, iar alții nu participau la adunări fiindcă noțiunile nu le fuseseră îndepărtate prin părtășie. M-am cam supărat când am aflat. Am realizat că asta se întâmplase fiindcă fusesem iresponsabilă și nu-mi păsase de ei, dar nu am reflectat asupra mea și nu am încercat să-mi înțeleg problema. Curând, câțiva noi credincioși de care erau responsabile cele două surori erau deprimați din cauza unor greutăți și n-au mai participat la întruniri. Întrucât eu îi cunoșteam mai bine, conducătoarea mi-a cerut să-i ajut. Nu prea voiam s-o fac. Celelalte surori erau responsabile de ei acum și, dacă eu îmi petreceam timpul sprijinindu-i, asta mi-ar fi afectat rezultatele lucrării. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât simțeam că era în dezavantajul meu și am găsit scuze ca să refuz. Am spus că eram prea ocupată cu udarea altor nou-veniți.

Ulterior, conducătoarea ne-a verificat progresele din lucrare și ne-a întrebat de ce câțiva nou-veniți nu fuseseră repartizați în grupuri și mulți dintre ei nu participau la întruniri. Voia să știe motivul. Am spus, încrezătoare: „Am discutat despre asta cu celelalte surori, dar ele nu s-au ocupat la timp.” Atunci, conducătoarea m-a întrebat: „E doar răspunderea lor și n-are nicio legătură cu tine?” În sinea mea, încă îmi justificam purtarea: „N-am greșit cu nimic; mi-am îndeplinit toate responsabilitățile mele, iar pe acei credincioși noi i-am încredințat celor două surori. Nu era în sfera mea de răspundere. A fost perfect rezonabil să nu le dau nicio atenție.” Conducătoarea m-a criticat spunând că eram egoistă și mă ocupam doar de lucrarea mea. În lucrarea celorlalte surori, existau probleme, dar eu nu m-am ocupat de ele când le-am observat, ceea ce a făcut mulți credincioși noi să nu participe la întruniri. Era iresponsabil din partea mea. M-a pus să-mi suspend temporar datoria ca să reflectez asupra problemelor personale. Am fost uluită! Pe moment, pur și simplu n-am putut accepta faptele. Chiar eram singura responsabilă de faptul că nou-veniții nu participau la întruniri? Pe atunci, celelalte surori erau responsabile de udarea lor. N-ar fi trebuit să fiu trasă la răspundere. Eram nefericită că nu aveam o datorie de făcut și nu mi-am putut reține lacrimile. Timp de câteva zile, am fost nefericită, de parcă un cuțit mi-ar fi străpuns inima. M-am tot rugat, chemându-L pe Dumnezeu și reflectând asupra mea.

În căutarea mea, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Indiferent ce gândești, nu practici adevărul, ești lipsit de loialitate și propriile considerații sunt întotdeauna implicate și ai mereu gânduri și idei personale. Dumnezeu veghează aceste lucruri, Dumnezeu știe. Credeai că Dumnezeu nu știe? Ești foarte nesăbuit. Și dacă nu te pocăiești imediat, vei pierde lucrarea lui Dumnezeu. De ce o vei pierde? Pentru că Dumnezeu cercetează cea mai lăuntrică ființă a oamenilor. El vede cu o claritate absolută toate uneltirile și tertipurile pe care le au și știe că inima lor este separată de El, că nu simt la fel ca El. Care sunt lucrurile principale care le țin inima departe de Dumnezeu? Gândurile, interesele, mândria și propriile urzeli mărunte. Când în inimile oamenilor există lucruri care îi despart de Dumnezeu, iar ei sunt preocupați de acestea în mod constant, uneltind mereu, asta este o problemă. Dacă ai un calibru slab și experiență insuficientă, dar ești dornic să urmărești adevărul și ești mereu în asentiment cu Dumnezeu, dacă poți să dai tot ce ai pentru ceea ce-ți încredințează Dumnezeu, fără să apelezi la tertipuri meschine, atunci Dumnezeu va vedea asta. Dacă inima ta este întotdeauna despărțită de Dumnezeu, dacă născocești mereu planuri meschine, dacă trăiești mereu pentru propriile interese și propria mândrie, calculezi mereu aceste lucruri în inima ta, ești acaparat de ele, atunci Dumnezeu nu va fi mulțumit de tine și El nu te va lumina, nu te va ilumina sau recunoaște, iar inima ta se va întuneca din ce în ce mai mult, ceea ce înseamnă că atunci când îți vei îndeplini datoria sau vei face vreun lucru, vei face un dezastru din asta și va fi un lucru aproape inutil. Asta pentru că ești atât de egoist și ticălos și uneltești mereu de dragul tău și nu ești sincer față de Dumnezeu, este pentru că îndrăznești să fii viclean și să încerci să-L înșeli pe Dumnezeu și nu numai că nu accepți adevărul, dar ești alunecos în îndeplinirea datoriei tale – ceea ce nu reprezintă cu adevărat sacrificare pentru Dumnezeu. Când nu îți pui inima în îndeplinirea datoriei tale și faci doar un efort simbolic, folosind asta ca o oportunitate de a obține mai multe beneficii, de a-ți câștiga statut și reputație și dacă nu accepți și nu te supui când ești emondat și tratat, este foarte probabil să ofensezi firea lui Dumnezeu. Dumnezeu Se uită la cea mai lăuntrică ființă a omului: dacă nu te pocăiești, vei fi în pericol și probabil vei fi alungat de Dumnezeu, caz în care nu vei mai avea niciodată șansa de a primi aprobarea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cel mai important lucru din credința în Dumnezeu este punerea adevărului în practică”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dezvăluit adevărata stare. În datoria mea, eram viclean cu Dumnezeu, uneltind pentru propriile interese. Eram foarte mulțumit să lucrez doar la lucrurile care mă avantajau, dar altfel, nu eram atentă la nimic. Chiar îmi dedicasem toată atenția noilor credincioși de a căror udare eram responsabilă, temându-mă să nu renunțe dacă nu-i udam bine, dar nu le-am dat nicio atenție celor de care nu eram responsabilă. Consideram că, de vreme ce fuseseră încredințați celorlalte două surori, dacă nu erau udați bine și aveau probleme, asta n-avea nicio legătură cu mine, așa că nu trebuia să-mi asum răspunderea, iar interesele n-aveau să-mi fie afectate. Atunci când acei credincioși noi m-au căutat să-mi vorbească despre problemele lor, văzând că nu ținea de competența mea, n-am vrut să am părtășie cu ei. Când le-am oferit puțin ajutor, am făcut-o mecanic. Conducătoarea a văzut că nu participau cum trebuie laîntruniri și mi-a cerut să-i sprijin, dar eu am găsit scuze să n-o fac. Nu mă gândeam cum să ud bine nou-veniții, ca să prindă rădăcini cât de curând pe adevărate cale. Mă gândeam doar la propriile interese, fără să țin cont deloc de voia lui Dumnezeu. Eram atât de egoistă și josnică! Am trasat limite foarte clare între lucrările și responsabilitățile noastre. Credeam că era perfect rezonabil să țin cont doar de lucrurile de care eram responsabilă, iar orice problemă n-avea legătură cu mine. Eram exact ca un necredincios care lucrează la patron, de parcă eram plătită pentru munca depusă. Mă gândeam doar la propriile interese și nu voiam să fac nimic în plus. Nu eram deloc dispusă să fac eforturi suplimentare. Însemna asta că-mi făceam datoria? Eram doar un făcător de servicii. Această atitudine a mea chiar Îl dezgusta pe Dumnezeu. Câțiva nou-veniți nu găseau un grup de adunare și păreau neliniștiți, precum copiii mici care se rătăcesc. M-au căutat și ar fi trebuit să-i ajut să găsească un grup și să am părtășie despre problemele lor. În schimb, eram ocupată cu egoism de propriile sarcini și nu le-am dat atenție, așa că acești nou-veniți nu au participat la întruniri. Gândul acesta m-a umplut de regrete și învinuiri și am simțit că nu aveam deloc umanitate. Emondarea, tratarea și suspendarea datoriei erau dreptatea lui Dumnezeu.

Ulterior, am văzut o mărturie video în care s-a citat un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care m-a ajutat să mă înțeleg. „Antihriștii nu au pic de conștiință, simț sau umanitate. Nu numai că le lipsește orice urmă de rușine, dar au și un alt semn distinctiv: sunt neobișnuit de egoiști și ticăloși. Sensul literal al «egoismului și ticăloșiei» lor nu este greu de înțeles: ei sunt orbi cu privire la orice în afară de propriile interese. Orice are legătură cu propriile sale interese îi captează toată atenția și va suferi pentru asta, va plăti un preț, se va cufunda în acel lucru și i se va dedica. Va închide ochii în fața oricărui lucru nu are legătură cu propriile interese și nu-l va lua în seamă; alții pot face cum doresc – nu îi pasă dacă o persoană este învrăjbitoare sau perturbatoare și, din punctul lui de vedere, acest lucru nu are nicio legătură cu el. Spus cu tact, se ocupă de treburile lui. Însă este mai corect să spunem că acest tip de persoană este mârșavă, dezgustătoare, ticăloasă; o definim ca «egoistă și ticăloasă». […] Indiferent ce lucrare întreprinde, genul de persoană care este un antihrist nu se gândește niciodată la interesele casei lui Dumnezeu. Se gândește doar dacă propriile interese vor fi afectate, doar la puțina lucrare prezentă care e în beneficiul său. Pentru el, lucrarea principală a bisericii este doar un lucru făcut în timpul liber. Nu o ia deloc în serios. Face numai un efort superficial, numai ceea ce îi place și îndeplinește lucrarea doar pentru a-și păstra poziția și puterea. În ochii lui, orice lucrare rânduită de casa lui Dumnezeu, lucrarea de răspândire a Evangheliei și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu nu sunt importante. Indiferent ce dificultăți întâmpină alți oameni în munca lor, ce probleme au identificat și raportat antihriștilor, cât de sincere le sunt cuvintele, antihriștii nu acordă atenție, nu se implică, de parcă asta nu are nicio legătură cu ei. Sunt extrem de indiferenți față de treburile bisericii, oricât de importante ar fi acestea. Chiar și atunci când problema se află înaintea lor, ei doar o abordează superficial. Numai atunci când sunt tratați direct de cei de mai sus și li se ordonă să rezolve o problemă, vor face, în silă, puțină lucrare reală și vor oferi celor de mai sus ceva de văzut; curând după aceea, își vor vedea de propria treabă. Față de lucrarea bisericii, față de lucrurile importante ale contextului mai larg, ei sunt dezinteresați, ignoranți. Ba chiar ignoră problemele pe care le descoperă și dau răspunsuri superficiale sau își folosesc cuvintele ca să te respingă când sunt întrebați de probleme, abordându-le doar cu mare reticență. Aceasta este manifestarea egoismului și ticăloșiei, nu-i așa?” (Cuvântul, Vol. 3: Demascarea antihriștilor, „Anexa patru: Rezumând caracterul antihriștilor și esența firii lor (Partea întâi)”). Acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu mi-a mers direct la inimă. Mă purtam ca un antihrist, atât de egoistă și josnică, gândindu-mă doar la propriile interese în tot ce făceam. Când un nou-venit nu participa la întruniri, dacă asta îmi afecta rezultatele, orice preț ar fi trebuit să plătesc, oricât de mult ar fi trebuit să muncesc, eram bucuroasă să-l ud și să-l sprijin și nu oboseam niciodată. Dar când am văzut că noii credincioși, de care erau responsabile celelalte surori, nu-și puteau găsi un grup, puteam să rezolv asta bătând din palme, dar n-am făcut-o. Am realizat că eram profund coruptă de Satana și că „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din urmă”, „Fiecare pentru el” și „Nu face nimic fără răsplată” erau otrăvuri satanice după care trăiam. Eram egoistă, josnică și foarte vicleană. Acei credincioși noi abia acceptaseră lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și înfruntau tot felul de ispite. N-aveau pe nimeni să-i sprijone și nici întruniri la care să participe. Puteau fi luați oricând de Satana. Așadar, udarea nou-veniților este o lucrare importantă pentru casa lui Dumnezeu. Nimănui nu-i e ușor să vină înaintea lui Dumnezeu. Nu știm cât de mult Se sacrifică Dumnezeu ca să mântuiască doar un singur om. Cineva cu conștiință și umanitate își face griji când vede că nou-veniții nu participă la întruniri. Se gândește cum să-i sprijine alături de ceilalți, cu o singură inimă și un singur gând, ca ei să poată să înțelegă adevărul și să prindă rădăcini cât de curând pe adevărata cale. Dar eu mi-am pus interesele pe primul loc și nu mi-a păsat că nou-veniții nu participau normal la întruniri. Nu eram dispusă să-mi fac timp să-i ajut. Țineam cont vreun pic de voia lui Dumnezeu? Am fost criticată, dar tot nu m-am cunoscut și mi-am evitat neclintită responsabilitățile. Apoi am realizat că nu aveam conștiință, eram rece și haină. Credeam că eram isteață dacă îmi gestionam doar sfera mea de răspundere și-mi asiguram rezultatele, că n-aveam să fiu demisă. Eram atât de absurdă! Dumnezeu Se uită la intențiile din acțiunile noastre, dacă ne sacrificăm cu adevărat pentru Dumnezeu, dacă sprijinim lucrarea bisericii și ne gândim la voia lui Dumnezeu. Nu se uită doar la rezultatele noastre superficiale. Dacă-ți sprijini mereu interesele personale în datoria ta, chiar dacă poți să suferi și să plătești un preț, dacă firea ta coruptă nu se schimbă, în cele din urmă, vei fi dezvăluit și alungat de Dumnezeu. N-am înțeles voia sau firea lui Dumnezeu. Ca să mă protejez, m-am folosit de trucuri și mi-a păsat doar de propria lucrare, ținându-i pe loc și făcându-le rău acestor nou-veniți. Calculele mele și inențiile josnice nu puteau scăpa de analiza minuțioasă a lui Dumnezeu. În cele din urmă, nu m-am protejat, ci am fost expusă și demisă. Firea dreaptă a lui Dumnezeu se abătea asupra mea. Culegeam ce semănasem. Eram plină de remușcări și mă uram că fusesem atât de egoistă. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule Atotputernic, în acțiunile mele, mă gândesc doar la interesele personale, motiv pentru care noii credincioși nu au participat la întruniri. Nu am deloc umanitate și merit să fiu pedepsită. Demiterea mea a fost dreptatea Ta și, mai mult decât atât, iubirea Ta. Vreau să mă căiesc înaintea Ta și să-i sprijin și ajut pe acești nou-veniți, ca ei să poată trăi, cât de curând, o viață bisericească.”

După aceea, am lucrat cu cele două surori ca să sprijinim nou-veniții care nu participau la întruniri. Am aflat că niște credincioși noi aveau greutăți în viață și i-am ajutat cu părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu. Au început să se descurce mai bine și au vrut să participe la viața bisericească. Ajutați și sprijiniți prin părtășie, alți nou-veniți au vrut să participe iar la întruniri. Eram foarte fericită! De asemenea, le-am spus surorilor cu care lucram că oricând un nou credincios nu participa normal la întruniri sau era de negăsit, să-mi spună imediat, ca să-l pot uda și sprijini. Practicând asta, m-am simțit mai împăcată! După câteva zile, conducătoarea a spus că puteam prelua iar udarea noilor credincioși. Când am auzit vestea, am izbucnit în lacrimi. Fusesem atât de iresponsabilă cu frații și surorile, atât de egoistă, dar biserica mi-a oferit o nouă șansă de a prelua datoria aceea. I-am mulțumit din inimă lui Dumnezeu pentru mila Sa!

Ulterior, am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Când descoperi o problemă, vezi mai întâi dacă o poți rezolva singur. Dacă poți, preia acel lucru și du-l până la capăt. Termină-l; îndeplinește-ți bine responsabilitatea, astfel încât să poți da socoteală înaintea lui Dumnezeu. Asta este ceea ce înseamnă să-ți îndeplinești datoria, să acționezi și să te comporți cu picioarele pe pământ stabil. Dacă nu poți să rezolvi problema, raporteaz-o unui conducător și vezi cine ar fi potrivit să o rezolve. Mai întâi, trebuie să-ți îndeplinești propria responsabilitate. Procedând astfel, îți vei respecta datoria și vei ocupa funcția corectă. Dacă, după ce ai identificat o problemă, nu o poți rezolva, dar o raportezi unui conducător, îți vei fi îndeplinit prima responsabilitate. Dacă simți că problema este o datorie pe care ar trebui să o îndeplinești și că ești în stare să o faci, atunci ar trebui să cauți ajutorul fraților și surorilor tale. Începe prin a avea părtășie despre principii și determinarea soluției problemei, apoi cooperează în armonie cu ei pentru a o duce la bun sfârșit. Aceasta este a doua ta responsabilitate. Dacă îți poți asuma ambele responsabilități, atunci ești mulțumitor ca ființă creată și îți vei îndeplini bine datoria. Datoria omului nu constă în mai mult decât aceste două lucruri. Dacă poți să preiei tot ceea ce vezi și ceea ce poți să gestionezi și să-ți faci bine datoria, vei fi aliniat cu voia lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Demascarea antihriștilor, „Punctul patru: Ei se înalță și mărturisesc despre ei înșiși”). Cuvintele lui Dumnezeu sunt foarte clare. În casa lui Dumnezeu, deși toți avem datorii diferite, iar responsabilitățile noastre sunt împărțite, sunt slujbe diferite, dar o singură familie. S-ar putea ca un lucru să nu fie în sfera responsabilităților noastre, dar dacă vezi o problemă, fă ce trebuie să faci. Gândește-te cum să lucrezi cu frații și surorile ca lucrarea bisericii să nu fie afectată. Dacă nu poți rezolva singur un lucru, cooperează cu ceilalți sau vorbește cu un lider, ca să sprijini lucrarea bisericii și să-ți faci datoria. Dacă vezi o problemă, dar nu faci nimic, nu-i dai atenție, ești doar un angajat, un făcător de servicii, nu un membru al familiei lui Dumnezeu. Când am realizat asta, m-am rugat lui Dumnezeu în sinea mea, gata să-mi fac datoria temeinic, conform cerințelor lui Dumnezeu.

Îmi amintesc că, odată, o credincioasă care participa cum trebuie la întruniri, a încetat să mai vină. Nu știam de ce. Nu puteam să dăm de ea. Apoi, într-o seară, mi-a trimis un mesaj, întrebându-mă ce fac. Mă gândeam că era foarte greu să dau de ea, așa că trebuia să profit de ocazie ca să discut cu ea, să văd dacă avea necazuri. Dar apoi m-am gândit că eram ocupată să pregătesc conținutul pentru o întrunire și nu aveam timp. Dacă pierdeam timpul sprijinind-o, asta mi-ar fi putut ține lucrarea pe loc. M-am gândit să pun pe altcineva să-i vorbească și, oricum, nu eram responsabilă de ea. Apoi mi-aș fi putut face treaba liniștită. La gândul acesta, am realizat că, evitând asta, eram egoistă și iresponsabilă din nou. Sora a făcut un efort să ia legătura cu mine, așa că ar fi trebuit să profit de ocazie ca s-o ajut și s-o sprijin. Așadar, am sunat-o cu video. Discutând, am aflat că soțul ei nu voia ca ea să participe la întruniri. Se simțea constrânsă și starea îi era afectată, așa că n-a mai venit la întruniri. I-am trimis câteva cuvinte ale lui Dumnezeu, care se refereau la starea ei și am avut părtășie cu ea despre voia lui Dumnezeu. Am îndemnat-o să se bazeze pe Dumnezeu ca să depășească situația. Citind cuvintele lui Dumnezeu, a început să zâmbească și și-a exprimat încrederea că va depăși situația. A spus că acele cuvinte ale lui Dumnezeu erau exact ce-i trebuia și a ajuns să-și exprime dorința de a participa din nou la întruniri. Când a spus asta, am fost fericită, dar mi-am făcut și reproșuri. Asta pentru că ținusem cont doar de propriile interese. Aproape că mi-am evitat răspunderea și nu i-am dat atenție. Eram fericită fiindcă făcusem minimul pe care trebuia să-l fac, împărtășindu-i cuvintele lui Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu îi dăduseră încredere surorii și o cale de a practica pentru a scăpa de rigorile soțului. În sfârșit practicasem adevărul. M-am simțit împăcată. După aceea, am avut o atitudine mult mai bună când am întâlnit situații similare. Nu mi-am mai calculat câștigurile și pierderile și am făcut tot ce mi-a stat în putință. Tratarea este o oportunitate de pătrundere în viață. Datorită tratării și a faptului că am mâncat și am băut cuvintele lui Dumnezeu, am aflat câte ceva despre mine și am început să-mi îndeplinesc responsabilitățile. Slavă lui Dumnezeu!

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Învățând din vremuri grele

de Li Yang, China Am fost arestat imediat după Anul Nou Chinezesc, în 2020, din cauza credinței mele. Când am intrat, la examenul fizic de...

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger